Marco Pantani

Curtea Supremă din Italia a luat o decizie finală în cazul Marco Pantani, hotărând că moartea celui poreclit ‘Il Pirata’ nu a survenit în urma unei altercații cu un grup de atacatori, așa cum sugera familia sa.

Investigația asupra morții lui Pantani a fost redeschisă în 2014 la cererea familiei sale, însă instanța din Rimini a conchis că nu există suficiente dovezi care să demonstreze că fostul ciclist ar fi fost omorât.

Avocatul Antonio De Rensis a contestat decizia la Curtea Supremă, care la rândul ei a respins cererea.

Familia lui Pantani spune că moartea fostului rutier nu a fost provocată de abuzul de droguri și depresia prin care acesta trecea după excluderea din Turul Italiei 1999, și că ‘Il Pirata’ ar fi fost forțat să ingereze o băutură ce conținea o cantitate foarte mare de cocaină.

Decădera celui care a născut atât de multe pasiuni în ciclism a început odată cu excluderea sa din Giro 1999, după ce a fost descoperit cu o valoarea a hematocritului peste nivelul acceptat. Pantani a susținut că acel test pozitiv i-a fost înscenat, iar plutonul Turului Italiei a protestat la acea vreme pentru a-și arăta solidaritatea față de cel ce avea să rămână ultimul ciclist ce reușea dubla Turul Italiei – Turul Franței.

Marco nu a reușit niciodată să își revină din șocul acelei întâmplări, iar depresia l-a răpus în cele din urmă într-o cameră de hotel din Rimini.

LĂSAȚI UN MESAJ