ciclism.ro: Salut, Michael, înainte de toate felicitările noastre pentru rezultatul formidabil din Vuelta. Care au fost așteptările tale înainte de cursă?

Michael Woods: Vă mulțumesc! Înainte de cursă știam că mă aflu într-o formă excelentă, mai ales că am avut un cantonament reușit, alături de colegul meu, Alex Howes, în Coloado. Dată fiind forma de moment, dar și de rezultatele anterioare din acest sezon, m-am gândit că pot avea o șansă pentru o victorie de etapă. Juan Manuel Garate, directorul nostru sportiv, a crezut la fel, dar mi-a zis că am o șansă bună de a mă clasa bine în clasamentul general. De altfel, el nu a vrut să pună presiune inutilă pe mine și am decis să ne concentrăm eforturile asupra unei victorii de etapă și apoi să vedem restul.

Știm deja că ai debutat în ciclism relativ recent, în 2012. Înainte de acel moment, tu ai jonglat cu alte sporturi. Ne-ai putea spune mai multe despre cariera ta sportivă?

Încă de când eram copil, eram foarte activ, ar iubeam mult hocheiul și chiar am jucat la un nivel foarte ridicat. În liceu mi-am dat seama că sunt prea mic și cu toate că eram bunicel la hochei, am realizat că nu voi ajunge să joc în NHL. În același timp, am început să fiu competitiv pentru echipa de atletism a liceului meu. Aveam rezultate foarte bune în cursele de alergare pe distanță medie și lungă. După ce mi-am mutat atenția asupra atletismului, am început să câștig nu doar curse locale, cât și naționale, ba mai mult, la un campionat mondial de tineret m-am clasat pe locul nouă în proba de 3000 metri și am stabilit un record național al Canadei. Grație acestor rezultat am obținut o bursă de la Universitatea din Michigan, acolo unde am mai doborât câteva recorduri naționale. De asemenea, m-am impus și în jocurile Pan Americane la categoria de juniori și eram deja în primii 50 de atleți ai lumii la proba de 1500 metri când am ajuns la seniori.

Ce te-a determinat să faci mutarea către ciclism?

Când aveam 20 de ani am avut mari probleme cu accidentările. A trebuit să mă operez la picior de două ori, dar oasele nu s-au refăcut în totalitate. Am încercat să revin de câteva ori, iar în octombrie 2011 m-am retras definitiv din atletism după ce mi-am fracturat acel os de la picior încă o dată în timpul cursei.

Din 2012 și până în 2015 ai concurat pentru echipe mai micuțe. Care sunt cele mai frumoase amintiri din acea perioadă?

Au fost câteva amintiri care îmi revin acum în memorie, dar cea mai importantă cu adevărat a fost acea victorie de etapă din Turul Utah obținută pe vremea când concuram pentru Optum. De altfel, am avut o perioadă minunată petrecută alături de Optum, iar acea victorie m-a ajutat să ajung în cele din urmă la Cannondale-Drapac.

În 2016, ai luat taurul de coarne și te-ai alăturat unei echipe de World Tour, Cannondale. Cum a fost primul an la noua echipă? Ai fost satisfăcut de rezultatele obținute?

Primul meu la Cannondale a fost cu multe suișuri și coborâșuri. A început bine cu un loc cinci în Tour Down Under, dar în partea mediană a sezonului am avut acele două accidentări, la mână și la femur, care m-au ținut pe bară pentru Jocurile Olimpice. Finalul sezonului l-am încheiat cu o clasare excelentă pe locul secund în clasica Milano-Torino. După ce anul competițional s-a încheiat, cu siguranță că nu am fost mulțumit, dar mi-am spus că am învățat destule și că voi fi mai bine pregătit pentru 2017.

În 2017, ți-ai făcut debutul într-un mare tur în ediția centenară a Turului Italiei. Ce sentimente ai avut atunci când ai luat startul?

Simpla prezență în Turul Italiei a fost deja o mare realizare. Anul trecut am fost pe lista lungă la fiecare mare tur din calendar, dar, din cauza accidentărilor nu am apucat să particip. Pe cât de greu am îndurat acele momente, pe atât de mult am învățat să apreciez aceste mari tururi.

Ai fost mulțumit cu rezultatul obținut în Turul Italiei?

Da. Am venit în Giro obosit după clasicele din Ardeni din primăvară. De altfel, m-am și îmbolnăvit în acele curse și am venit extenuat în Giro. Cu toate că am rulat bolnav, cred că am demonstrat că pot să fiu un rutier capabil să câștige o etapă, de altfel, am câștigat sprintul plutonului în etapa a cincea. Totuși, mă bucur că l-am putut ajuta pe Pierre Rolland să câștige o etapă în ultima săptămână din Giro.

Pe nepregătite, ai reușit să surprinzi pe toată lumea în Vuelta. Ai crezut înaintea startului că vei obține o clasare în top zece în Turul Spaniei?

Cred că eram destul de încrezător înainte de start, dar nu am avut deloc așteptări uriașe. Am fost ghidat foarte bine de pe margine de Juanma, iar acest fapt mi-a dat încrederea necesară, dar și libertatea de a mă bucura de fiecare moment fără a avea presiunea rezultatului pe umerii mei.

Ce abilitate ciclistică consideri că ar trebui să ți-o îmbunătățești în viitor?

Cred că acum că am reușit să demonstrez că pot face rezultate notabile în economia clasamentului general, a venit momentul să lucrez la abilitățile de contratimpist, care, în acest moment sunt punctul meu slab.

Canada este o țară cunoscută mai mult pentru alte sporturi, precum hocheiul. Crescând acolo, ai avut vreun idol în materie de ciclism?

Să fiu sincer, am început să urmăresc ciclismul relativ târziu, în adolescență. Când concuram la atletism, mergeam să-mi fac alergarea de dimineață și apoi deschideam TV-ul ca să văd Turul Franței la TV. Singurii cicliști pe care îi știam mai bine erau Armstrong și Vinokourov. Marii mei idoli veneau din hochei și atletism. Cu toate acestea, când am intrat în ciclism, câțiva rutieri canadieni m-au luat sub aripa lor și îi enumăr aici pe Gord Fraser, Svein Tuft și Bruno Langlois. Toți trei m-au ajutat foarte mult.

Un mesaj pentru fanii ciclismului din România?

Să continue să ne urmărească și să nu renunțe la pedalat.

LĂSAȚI UN MESAJ