Chris Froome castiga Turul Spaniei 2017

O nouă stagiune ciclistică s-a încheiat acum câteva zile. Deși vocile au fost împărțite asupra titlului de cel mai valoros ciclist al anului 2017. Aparent, această distincție i s-ar fi cuvenit fără drept de apel lui Chris Froome, câștigătorul Turului Franței și al Turului Spaniei. Totuși, nu se puteau trece cu vederea nici performanțele imperiale ale unui Alejandro Valverde sau Greg van Avermaet, cei care, au  avut niște curse clasice senzaționale în prima parte a sezonului.

Cu toate acestea, diferența majoră a fost făcută de Froome prin adjudecarea celor două victorii de mare tur. Oricât de prestigioasă ar fi o victorie într-o clasică monument, acel tip de triumf nu se compară cu câștigarea unui mare tur.

În cele din urmă, opinia populară a fost confirmată și de distincția acordată de Velo Magazine lui Chris Froome. Britanicul a obținut pentru a treia oară în carieră prestigiosul trofeu Velo d’Or și se apropie de recordmanul all time, Alberto Contador.

Totuși, a fost Chris Froome cu adevărat performerul sezonului? Să încercăm să răspundem acestei întrebări prin argumente. Înaintea Turului Franței din acest an, Froomey nu a avut nici o victorie. Cu toate acestea, însuși Froomey spunea că țelul său este să ajungă la forma maximă în a treia săptămână a Turului Franței și pe parcursul Turului Spaniei.

Dorința sa de a câștiga Vuelta cu orice preț și de a deveni primul rutier britanic care își adjudecă victoria în bucla spaniolă a fost vizibilă încă din primele zile ale competiției. Să revenim însă la ciclul cronologic al evenimentelor.

Înaintea contratimpului individual de la Dusseldorf ce avea să dea startul ediției din 2017 a Turului Franței, Chris Froome nu avea nici măcar o victorie de etapă în acest sezon. Mai mult, el nu era cotat ca fiind principal favorit pentru prima oară de la triumful controversat al lui Bradley Wiggins din 2012.

Froome a avut o atitudine indiferentă asupra acestui amănunt și își punea amprenta asupra Marii Bucle încă din prima zi de concurs. Cu un solid loc secund, el nu doar că era cel mai bine clasat dintre favoriți, dar, avea și un avans rezonabil în fața principalilor săi rivali la victoria în clasamentul general.

De altfel, câteva zile mai târziu, inevitabilul s-a produs. La prima etapă montană mai serioasă, șefia lui Geraint Thomas a fost ștearsă cu buretele. Chris Froome devenea noul deținător al tricoului galben și de aici încolo, scenariul ar fi urmat să devină previzibil.

Din fericire pentru spectacolul sportiv, Fabio Aru a ținut să ne contrazică și a ținut capul de afiș pentru două zile. Bucuria italianului a fost una de scurtă durată, căci, în etapa a 14-a, Froomey își reprimea tricoul galben înapoi. De aici încolo, scenariul chiar a devenit unul previzibil, iar Froomey a jubilat pe străzile Parisului pentru a patra oară în carieră.

Cea de-a patra victorie din Marea Buclă l-a apropiat și mai mult pe Froomey de elita selectă a celor care s-au impus de cinci ori în Turul Franței (asta dacă facem abstracție în mod voit de cele șapte victorii ale unui anume Lance Armstrong). Imediat după finalul festiv de la Paris, Chris Froome era deja comparat cu Merckx, Anquetil și Hinault și deja era supus unor întrebări preliminare asupra unui ipotetic succes istoric în 2018. Dacă e să fim obiectivi, multe se pot întâmpla până atunci și e devreme să facem speculații asupra cursei de la anul.

Cu Turul Franței adjudecat, singurul țel rămas în joc era victoria în Turul Spaniei. Ultima oară când un ciclist se impusese în ambele competiții în același an a fost Bernard Hinault. Le Patron a reușit să-și adjudece acest uriaș triumf personal în 1978, dar în ordinea inversă, căci, până prin anii ’90, Turul Spaniei se desfășura primăvara.

Spre deosebire de forma nu tocmai excelentă din Turul Franței, Chris Froome a venit mult mai bine pregătit, atât din punct de vedere fizic, dar mai ales din punct de vedere psihic. Era oare însă suficient pentru a-l învinge pe un Vincenzo Nibali mult mai odihnit sau pe un Alberto Contador ce tocmai își anunțase retragerea din ciclismul profesionist?

Încă din primele zile de concurs, Froomey a preluat inițiativa. De altfel, încă din etapa a treia, Froome a fost deja în roșu. Cu mici sincope, el a dominat competiția iberică. Mai mult decât atât, el și-a asigurat și două victorii de etapă, singurele sale victorii de etapă din acest sezon. Efortul său a fost parțial umbrit de evoluția stelară a lui Alberto Contador din a doua jumătate a Vueltei, dar, fără îndoială, victoria și sărbătoarea de la Madrid a fost una mai mult decât meritată.

În mod cert, Chris Froome a fost, este și va rămâne un atlet al constanței. La acest capitol, britanicul este probabil chiar și peste greii din vremurile imemoriale ale ciclismului, iar, mai mult ca oricând, Froome a demonstrat că e foarte importantă constanța în îndeplinirea obiectivelor propuse. Până la urmă, nu în fiecare zi avem parte de un ciclist de excepție venit din inima Kenyei, nu-i așa?

LĂSAȚI UN MESAJ