Primarul New York-ului, Bill de Blasion, a anunțat recent că își va respecta promisiunile din campanie și va lua măsuri radicale cât de curând împotriva bicicletelor electrice.

Chiar și în acest moment, cei care folosesc biciclete electrice în scopuri comerciale în cel mai aglomerat oraș din Statele Unite ale Americii pot fi amendați cu sume de până la 500$, însă autoritățile vor să înăsprească sancțiunile.

Începând de anul viitor, la prima abatere cei care sunt prinși folosind biciclete cu motor vor fi amendați cu 100$ și câte 200$ la următoarele abateri.

„Bicicletele electrice sunt interzise în New York”, spune primarul orașului. „Cei aflați în vârful piramidei trebuie sancționați. De aceea, în loc să țintim oamenii prinși folosind astfel de biciclete, ne vom îndrepta atenția spre companiile care arată cu degetul către angați și îi lasă să își plătească singuri amenzile”.

Anunțul vine la doar două săptămâni după ce NYPD a confiscat mai multe zeci de astfel de biciclete în Brooklyn.

New York este primul și singurul oraș din Statele Unite care își asumă o astfel de abordare severă față de bicicletele electrice, tendința în restul țării și a lumii fiind aceea de a integra acest mijloc de deplasare.

2 COMENTARII

  1. Eu inteleg ca este vorba de cei care folosesc aceste biciclete in scopuri comerciale (probabil curieri si vanzatori ambulanti).

LĂSAȚI UN MESAJ