27 iulie 2014. După trei săptămâni de infern, Vincenzo Nibali își trecea numele în scurta și selecta listă a cicliștilor cu minim o victorie în clasamentul general al celor trei mari tururi: Giro, Le Tour și Vuelta. Astfel, grație triumfului din Turul Franței, nume precum Anquetil, Merckx, Gimondi, Hinault și Contador aveau un nou coleg în club.

Născut pe 14 noiembrie 1984, în misteriosul semn zodiacal al scorpionului, Vincenzo Nibali a fost încă din copilărie obsedat de ciclism. Pasiunea sa sufocantă a cunoscut și un episod comic. Aflând de notele modeste obținute la școală, tatăl său, don Salvatore, a luat o decizie radicală. Cu un fierăstrău, el i-a tăiat bicicleta micului Vincenzo în două. Prin această metodă cruntă, el spera ca tânărul hiperactiv să primească o lecție.

Din fericire pentru istoria ulterioară, micul Vincenzo a continuat să aibă aceeași atitudine sfidătoare la adresa tuturor. Mai mult, prin intermediul unor ajutoare, el și-a sudat bicicleta la loc și a continuat să pedaleze cu aceeași patimă înspăimântătoare cu care ne-a obișnuit de-a lungul prodigioasei sale cariere.

Văzând că micuțul Vincenzo nu cedează nicicum, don Salvatore și-a dat seama că fiul său este obsedat de ciclism și începe să-i sprijin visul de a deveni noul Francesco Moser. Cu o încredere necontenită în propriile puteri și cu talent natural aproape suprarealist, Vincenzo ia o decizie radicală la 16 ani și pleacă în Toscana pentru a-și încerca norocul într-ale ciclismului profesionist.

Perioada junioratului este una dificilă, dar înțesată de rezultate deosebite. Mai mult, el a fost chiar medaliat la mondialele de șosea la juniori, în proba de contratimp. Cu toate acestea, fanii săi din Messina aveau să-l poreclească Rechinul. Stilul său ofensiv atrăgea atenția tuturor, iar în 2005, la 21 de ani, Fassa Bortolo îi oferă primul său contract profesionist.

Visul micuțului de odinioară devenea de acum realitate. Din nefericire, scandalurile în care au fost implicați cei de la Fassa Bortolo au făcut ca echipa să se destrame. Talentul său a fost însă imediat recunoscut, iar în anul imediat următor, Vincenzo semnează cu Liquigas, o echipă înțesată de tinere talente la acea vreme.

Primul său succes major a venit în prestigioasa cursă clasică GP Ouest-France. Acest succes îl apropia și mai mult de visul său din copilărie. Participarea în Turul Italiei. În primăvara lui 2007, Vincenzo Nibali ia parte, în premieră, la startul din Giro și se putea lăuda de acum tuturor că a participat în aceeași cursă, în care, cu două decenii mai devreme, Francesco Moser revitaliza un ciclism italian aflat în căutarea unor noi nume mitologice precum Coppi și Bartali.

Între timp, Italia îi dăduse în epoca recentă pe Pantani și Cipollini, dar și rutieri de sezon precum Ivan Basso sau Damiano Cunego, aflați într-un cerc vicios, datorat în primul rând acuzațiilor nesfârșite de dopaj. Revenind însă la eroul povestirii noastre, el a făcut un Giro tacticos și a încheiat pe 19. Un an mai târziu, el avea să-și facă debutul regal în Turul Franței, dar, nu iese prea mult în evidență. Marele breakthrough avea să vină însă în 2009, după un tur al Franței în care a fost aproape de podium până spre final.

2010 avea să reprezintă însă anul în care Nibali devenea un nume de primă mână în ciclism. După o prestație solidă în Turul Italiei cu un loc trei muncit, el își făcea debutul în Vuelta. La prima participare în bucla spaniolă, el a fost primul ciclist care s-a îmbrăcat la Madrid în roșu, noua culoare a tricoului distinctiv al câștigătorul din Turul Spaniei.

Cu un mare tur în palmares, Vincenzo Nibali devenea de acum un nume de luat în seamă la calculul favoriților. Din nefericire, în următorii doi ani, el nu a avut nici o replică la asaltul biruitor al unor cicliști precum Bradley Wiggins, Chris Froome și Alberto Contador, ultimul aflat în căutarea gloriei după un lung și întunecat episod marcat de clenbuterol.

În cele din urmă, în 2013, reușește să spargă blestemul din Giro și învinge. În sfârșit își îndeplinea marele său vis de a purta același tricou distinctiv precum idolul său din copilărie, Francesco Moser. De acum încolo, rămânea un singur mare tur de amanetat. Turul Franței.

În 2013, el a fost doar simplu spectator la show-ul incendiar oferit de Froome. Șansele sale reale au fost îngropate în mod definitv încă de pe ascensiunea către Mont Ventoux. Astfel, la Paris, el a urcat pe podium, dar nu pe treapta cea mai înaltă a sa.

Pentru 2014, el a avut un obiectiv cert. Victoria în Turul Franței. Încă din primele zile, el și-a etalat forța și forma excelentă de moment și s-a instalat în postura de lider și de deținător al tricoului galben. Pe lângă acest amănunt, abandonurile lui Froome și Contador au facilitat misiunea sa și pe 27 iulie, Vincenzo Nibali intra în istorie pentru eternitate.

După victoria sa din 2014 din Turul Franței, a urmat un recul de formă îngrijorător. Cu excepția victoriei din Turul Lombardiei din 2015, perioada iulie 2014-mai 2016 a fost una de tristă amintire pentru palmaresul imens al rechinului din Messina.

A 99-a ediție a Turului Italiei a venit cu un deznodământ demn de filmele de la Hollywood. În plin Giro, unul dintre copiii de la echipa sa de juniori a fost ucis într-un accident violent de mașină la doar 14 ani. Surse din anturajul echipei sale au susținut că Vincenzo a sunat familia îndurerată pentru a le oferi condoleanțele și pentru a le alina durerea nemărginită. Mai mult decât atât, el a promis că va face tot ce ține de el pentru a-și asigura victoria și pentru a o dedica micului său protejat trecut în neființă.

În etapa a 19-a, cu final în ascensiune la Risoul, în Franța, Vincenzo Nibali se afla într-o situație foarte delicată și a forțat nota pe finalul etapei. La ultima coborâre de dinaintea cățărării finale, Steven Kruijswijk a clacat și a lovit un banc de zăpadă de pe margine și a căzut violent. În încercările sale disperate de a se ține de promisiunea făcută doar cu câteva zile mai devreme, Nibali a forțat nota și a coborât purtat pe aripile vântului de forțe mistice.

La finalul etapei, Vincenzo Nibali s-a impus și a izbucnit aproape instant în lacrimi. Câștigase etape și revenea în lupta pentru victorie. Două zile mai târziu, după multe chinuri și după un dram de noroc decisiv, Vincenzo Nibali și-a respectat promisiunea și a îmbracat tricoul roz la finele Turului Italiei.

Restul sezonului a trecut în plan secund, iar acest fapt a fost vizibil în prestația sa dezamăgitoare din Turul Franței. Pentru 2017, el avea să facă o nouă mutare în cariera sa. După patru sezoane în care a atins gloria alături de Astana, el și-a ales următoarea destinație. Team Bahrain-Merida.

Prima parte a sezonului a fost marcată de evoluții mai curând modeste, dublate și de pierderea tragică a prietenului său, Michele Scarponi. Nici în Turul Italiei nu a fost convingător și nu a făcut mulți pureci, deși, el a avut o șansă reală până la final pentru o nouă victorie de răsunet. Cu toate acestea, geniul de contratimpist pur sânge al lui Tom Dumoulin a fost superior tuturor și acest atuu i-a adus olandezului victoria. Totuși, pentru Nibali, locul trei a fost precum o victorie.

Nici în Turul Spaniei, el nu a avut o replică memorabilă la adresa controlului total impus de binomul Sky-Chris Froome. Mai mult, evoluția imperială a lui Alberto Contador l-a trecut în plan secund, iar finalul agonizant de pe Angliru era să-l arunce chiar și de pe podium. În cele din urmă, Nibali a încheiat pe locul secund, dar fără gloria aferentă unei clasări pe podium.

Ultima salvare a unui sezon mai degrabă modest a venit în Turul Lombardiei. Cu un atac clasic pentru Vincenzo Nibali, el și-a trecut în cont victoria cu numărul 50 din carieră. Mai mult decât atât, el a avut o nouă izbucnire lacrimogenă și a dedicat victoria sa fostului său camarad, Michele Scarponi.

Cine știe ce îi rezervă viitorului celui mai bun coborâtor din toate timpurile. Până la urmă, cu palmaresul său astronomic, el s-ar putea retrage bine merci la pensie. Cu toată acestea, caracterul ofensiv al celui mai emotiv dintre marii campioni din istoria ciclismului nu îl va lăsa să se lase înainte de a își mai adăuga noi și noi succese în conturile sale. Misterul rechinului va dăinui timpurilor și probabil și peste 50 de ani, numele lui Nibali va fi citit cu o sfială aparte de viitorii fani ai ciclismului din acele timpuri. Ar fi păcat să fie altfel.

LĂSAȚI UN MESAJ