Fausto, cicliștii folosesc la bomba? Aceasta a fost întrebarea unui jurnalist italian pentru legendarului Fausto Coppi. Cu o privire sprintenă, legendarul Fausto Coppi i-a dat un răspuns brutal de onest. Bineînțeles, iar cine susține contrariul e un ticălos. Vădit surprins de replica lui Coppi, reporterul a continuat să-l chestioneze. Ai luat la bomba? Sigur că da, a continuat nonșalant Coppi. De câte ori a fost nevoie? Aproape tot timpul.

Cam așa a decurs un interviu acordat televiziunii italiene de către legendarul Fausto Coppi în 1952. Cincisprezece ani mai târziu, într-o toridă după-amiază de iulie, Tommy Simpson își dădea duhul pe Mont Ventoux. Aceeași la bomba își spusese cuvântul. Pe lângă ceea ce ce generic era cunoscut ca fiind amfetamină, în corpul lui Simpson au fost găsite multe alte substanțe barbiturice, dar și nițel brandy.

După aceste exemple istorice, ajungem la eroul povestirii noastre. Sau antieroul. Zilele acestea se împlinesc cinci ani de la mărturisirea epocală a lui Lance Armstrong în fața stimabilei Oprah Winfrey. Rând pe rând, prin întrebări închise, cu variante de răspuns cu da sau nu, Lance Armstrong și-a demitizat nu doar întreaga carieră sportivă, ci și întreaga existență.

Ani de zile, marele șerif texan s-a bătut cu pumnii în piept și a mărturisit asemeni unui fanatic religios că el este o victimă într-o lume ciclistică aflată într-o plină și perpetuă decadență. Cine știe, poate dacă nu revenea în 2009, Armstrong și-ar fi păstrat aura de neînvins. Asemeni unui alt personaj controversat, dar din motorsport, Michael Schumacher, texanul de frunte din micul mapamond ciclistic a ales să-și autodistrugă propriul său mit al invincibilității.

Putem face o paralelă istorică cu comunismul în cazul lui Armstrong. Chiar dacă comunismul a murit aproape definitiv din punct de vedere doctrinar, el trăiește prin discipolii școliți în vremurile de tristă amintire. Așa e și cu Lance. Chiar dacă mitul său s-a cam autodistrus, el a reînviat ulterior în sfera ciclismului.

Toate eforturile disperate de a curăța ciclismul de jeg și mizerie sunt doar mostre aruncate de ochii lumii. Vedem în fond aceleași tertipuri furnizate în mod și mai voalat de către oameni care își clamează inocența la cina de seară. Fără îndoială, de la adăpostul astmului și a unei fripturi de vită condimentată în mod fortuit cu nițel clenbuterol, credibilitatea ciclismului ca fenomen social și sportiv tinde să atingă un minim istoric.

Probabil că nu ne va rămâne decât opțiunea de a priviți ciclismul detașați, însă ce farmec ar mai avea? Oricât de suspecți sau dovediți ar fi unii din fermecătorul univers ciclistic, alde Pantani sau Contador ne mai dau speranțe că romantismul acestui sport din epocile de odinioară nu a murit și nu va muri vreodată. Până la urmă, contează și felul în care ieși din arenă, nu-i așa, Lance?


Warning: A non-numeric value encountered in /home/ciclism/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.