Eduard Grosu

RCS Sport, organizatorii Turului Italiei, au anunțat echipele invitate alături de cele 18 formații din WorldTour în ediția cu numărul 101 a Corsei Rosa.

Dacă în 2017 au suprins lumea ciclismului prin lăsarea în afara turului a echipelor de casă Androni-Sidermec și Nippo-Vini Fantini pentru a facilita participarea celor de la Gazprom-RusVelo și CCC Sprandi Polkowice, nici anul acesta selecția nu a fost lipsită de controverse.

Organizatorii Turului Italiei au surprins prin invitația acordată celor de la Bardiani, în defavoarea echipei lui Eduard Grosu, care va rata Giro pentru al doilea an consecutiv. Vă reamintim că formația condusă de Bruno Reverberi a avut în 2017 trei cicliști depistați pozitiv, doi dintre aceștia chiar înaintea ediției centenare a Corsei Rosa. Cu toate acestea, RCS Sport a considerat că Bardiani mai merită o șansă, în timp ce planul lui Damiano Cunego de a se retrage după o ultimă participare în Giro nu i-a impresionat pe organizatori.

Alături de Bardiani, în ediția 2018 a mai fost invitată automat Androni-Sidermec-Bottecchia datorită victoriei din Cupa Italiei, alături de Wilier Triestina și Israel Cycling Academy, marea noutate de anul acesta. Echipa din Israel a investit masiv pentru a-și asigura locul la startul primului mare tur din istorie ce va avea plecarea din afara Europei.

Giro va debuta pe 4 mai cu un contratimp individual în Ierusalim, urmat apoi de alte două etape pe teritoriul Israelului.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.