ciclism.ro: Franco, cum a fost 2017 pentru tine? Ești mulțumit de rezultatele obținute sezonul trecut? Care sunt principalele obiective trasate pentru 2018?

Franco Pellizotti: 2017 a fost un an bun, dar acum mă concentrez exclusiv pe 2018. Principala țintă pentru acest sezon, la fel ca în cel antecedent, va fi să-mi ajut echipa și mai ales pe liderul nostru, Vincenzo Nibali.

Ai concurat vreme de cinci sezoane pentru echipa legendarului Gianni Savio, Androni-Giocattoli. Ce te-a determinat să semnezi din nou cu o echipă de World Tour la începutul lui 2017?

Proiectul pe care echipa împreună cu Vincenzo mi l-au propus. Apoi, un alt factor important a fost grupul din care urma să fac parte și pe care îl cunoșteam de câțiva ani buni.

Ai concurat anul trecut în Giro și Vuelta din postura de domestic pentru Vincenzo Nibali. Cum te înțelegi cu Vincenzo?

Pe Vincenzo îl cunosc de prin 2006, de pe vremea când era un tânăr promițător la Liquigas. Văzând cum a evoluat cariera sa și ceea ce a ajuns el ca sportiv, mă bucur să spun că îmi petrec mult timp din an alături de el, mai ales că îmi e și coleg de cameră.

Din nefericire, în 2009, ai fost descalificat din ambele tururi la care ai participat, cel al Italiei și cel al Franței. Cum a fost starea ta de spirit la acel moment?

La acel moment am vrut să mă retrag dar apoi am realizat că nu e momentul cel mai potrivit pe care l-aș fi putut alege. Iată-mă încă aici!

Ce părere ai despre scandalul de dopaj în care e implicat Chris Froome?

Din nefericire, atunci când aceste lucruri se întâmplă, nu e un semnal prea pozitiv, mai ales din partea unui ciclist de asemenea anvergură. Cu toate acestea, chit că se vor dovedi acuzațiile, cazul lui Froome nu poate fi comparat cu celelalte din anii precedenți.

La ce întreceri îl vedem pe Franco Pellizotti în 2018?

În 2017, după cum bine deja știți, am mers în Giro și Vuelta, acolo unde, după părerea mea, am obținut niște rezultate foarte decente. Anul acesta îmi voi concentra atenția asupra clasicelor din Ardeni, dar și asupra Turul Franței și a Vueltei. De asemenea, mi-aș dori să particip cu succes la campionatele mondiale. Sper să fiu mulțumit de rezultatele obținute atunci când voi trage linie la final de an.

Este știut faptul că ești unul dintre veteranii plutonului și că ești și un excelent cățărător. Care este ascensiunea preferată și de ce ai alege-o?

Cățărarea mea preferată este Zoncolan, cu toate că nu am reușit niciodată să mă impun acolo. Este un loc aparte pentru mine. De acolo sunt părinții mei și acolo am copilărit. Pe lângă toate acestea, atunci când ieși din ultimul tunel, ai mereu impresia că ești într-un stadion de fotbal gata să erupă, plin cu zeci de mii de oameni.

Care sunt eroii tăi din trecutul ciclismului?

Sincer, când eram mic eram mai mult cu alergatul și urmăream ciclism foarte rar. Dar, dacă ar fi să aleg, opțiunile mele sunt Pantani pentru spectacol și Indurain pentru eleganță.

Ce sfaturi le-ar da Franco Pellizotti tinerilor cicliști dornici de afirmare?

Întâi de toate, ciclismul trebuie văzut ca un mijloc prin care te distrezi și îți menții sănătatea. Apoi, dacă îți dorești cu adevărat o carieră, această se construiești cu ani grei de muncă, pasiune, dar mai ales sacrificii personale.

LĂSAȚI UN MESAJ