Ciclismul planetar a câteva piscuri în fiecare decadă. Dacă ar fi să atribuim anilor ’90 un nume de referință, acesta ar fi indubitabil  Marco Pantani. Cu toate că nume grele precum Rominger, Indurain sau Zabel ar putea clama legea palmaresului de partea lor, nimeni nu a produs atât de multă rumoare în piața publică precum Pantani.

Fără a trece azi în revistă un palmares ce pentru unii ar putea însemna ceva minuscul, Pantani a reprezentat acea oază de speranță de care ciclismul avea atâta nevoie în exoticii ani ’90. Sigur, cele două mari victorii de mare tur din 1998 ar putea părea prea puține pentru a-l trece la statutul de legendă pe Pantani, dar, uneori, cifrele seci și statistica nu acoperă în totalitate magia unui ciclist.

Primele sclipiri de geniu ale celui ce avea să fie supranumit Piratul au apărut la mijlocul anilor ’90, când, doar neșansa și tinerețea l-au făcut pe tânărul Marco să nu poarte tricoul distinctiv învingătorului din Giro și Turul Franței la finele întrecerilor. Ce-i drept, în 1995, a existat o oarecare palidă consolare, dar, oricât de important ar fi pentru CV, tricoul celui mai bun tânăr nu prea are aceeași greutate precum cel destinat campionului.

Nici absența de la Olimpiada din 1996 venită pe fondul unei accidentări stupide nu umbrește statutul de legendă al lui Pantani, cum nici, parcursul nu tocmai senzațional din sezonul imediat următor. Cu toate acestea, în 1998, grație mirobolantei duble Giro-TdF, el a scris pagini de istorie care dăinuie chiar și în prezent, căci, nimeni, oricât de galonat i-ar fi fost numele, nu a mai reușit să repete isprava.

De Pantani mulți își amintesc și din celebrul duel cu Lance Armstrong de pe Mont Ventoux din 2000. Învins atunci de italian, cel ce avea să fie cunoscut ulterior ca fiind cel mai mare trișor din istoria sportului cu două pedale, a folosit aceleași tertipuri mincinoase pentru a-și spăla înfrângerea. Adevărul e posibil ca de această dată să fie undeva la mijloc, dar, istoria ține parcă mai degrabă cu cel care s-a impus în acea toridă zi de vară.

Când pomenim numele lui Pantani, nu putem uita controversele. Mai mult sau mai puțin, numele lui Pantani a fost sinonim cu controversa. Protestul masiv din Turul Franței din 1998, anumite implicări ale Mafiei italiene în cariera italianului și chiar decesul umbrit de mister din 2004 stau mărturie asupra faptului că personalitatea covârșitoare a italianului a fost una greu de înghițit. Totodată, nici probele de dopaj nu l-au părăsit pe Pantani, el fiind suspectat și postum că nu ar fi concurat tocmai curat la cele două victorii din 1998.

Istoria zbuciumată a personajului nostru poate fi transpusă într-un film cu final melodramatic. De la extazul și frenezia de vară de pe Champs-Elysees-ul anilor ’90 la și sinuciderea mai mult sau mai puțin asistată de supradoza de cocaină, Marco Pantani a încheiat un ciclu în ciclism. Din fericire, romantismul lui Pantani a fost purtat ulterior și de alți rutieri de tipul său, iar cel mai elocvent exemplu este recent retrasul Alberto Contador.

Uneori soarta potrivnică naște mari mituri, iar Marco Pantani intră perfect în acest tipar. Tragicul său destin a stârnit și stârnește în continuare foarte multă vâlvă, dar, un lucru pare a fi cert. E mai bine să sfârșești aparent curat decât cu mâinile murdare.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ