Tirreno-Adriatico a continuat astăzi cu etapa a treia și cea mai lungă din cadrul competiției italienești. 234 de kilometri îi aștepta pe rutierii plutonului, cu startul festiv la Follonica și finalul abrupt de la Trevi.

În prima parte a zilei, s-a format o evadare din cinci cicliști. Efortul lor se părea că va fi unul de succes, dar, pe măsură ce se îndreptau către finish, ei au început să clacheze, iar cu ceva mai puțin de zecee kilometri înainte de final, cvintetul evadator a fost prins de plutonul condus într-o manieră furibundă de Team Sky.

Ultimii kilometri au reprezentat crema etapei, spectacolul fiind la cote ridicate. Câteva încercări de atac din partea lui Chris Froome s-au soldat cu un eșec răsunător. În cele din urmă, Primoz Roglic a încercat marea cu sarea și a evadat din micul grupetto rămas în fruntea cursei.

Slovenul a fost repede urmat de Adam Yates, britanicul atacând și el cu aproximativ doi kilometri înainte de final. Din păcate pentru Yates, el a trebuit să se mulțumească doar cu locul secund astăzi.

Marele învingător al zilei a fost Primoz Roglic. Slovenul de la Lotto-Jumbo a fost aproape de a rata obiectivul propus pentru astăzi, dar, a rezistat presiunii impuse de Yates și compania. Așa cum am reamintit și mai sus, Adam Yates a încheiat locul secund, în timp ce, pe ultima treaptă a podiumului l-am regăsit pe Tiesj Benoot, învingătorul surpriză din Strade Bianche.

Geraint Thomas a încheiat pe patru, în timp ce, topul primilor cinci clasați a fost completat de Rigoberto Uran. În primii zece clasați astăzi, i-am mai regăsit, în ordine, pe Mikel Landa, Gianni Moscon, Romain Bardet, Wilco Kelderman și Bob Jungels.

În clasamentul general din Tirreno-Adriatico, Geraint Thomas a preluat tricoul de lider. Galezul de la Team Sky este urmat de Greg van Avermaet, în timp ce, Chris Frome completează podiumul, la doar trei secunde în urma coechipierului său de la Team Sky.

În celelalte clasamente generale din Tirreno-Adriatico, Jacopo Mosca (sprinteri), Jaime Roson (tineri) și Nicola Bagioli (cățărători) conduc după finalul celei de-a treia etape.

Tirreno-Adriatico va continua mâine cu etapa a patra care se va desfășura între localitățile Foligno și Sarnano Sassotetto, pe o distanță de 219 kilometri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.