Cea de-a 109-a ediție din Milano – Sanremo a debutat în condițiile meteorologice atroce. Un vânt puternic și o ploaie torențială a udat eforturile cicliștilor în primele patru ore de concurs. De altfel, rutierii angrenați în prima clasică monument au avut de parcurs 294 de kilometri între Milano și San Remo.

În prima parte a zilei, un grup de nouă rutieri s-a desprins. Avansul acestora a atins un maxim de aproximativ șapte minute, dar, pe măsură ce ne apropiam de Sanremo, plutonul a mărit tempoul, iar, cei nouă temerari au fost rând pe rând prinși.

Din nefericire, Mark Cavendish a fost din nou victima unui incident violent. În încercarea de a schimba partea de carosabil, britanicul a lovit în plin un stâlp de circulație și s-a dat peste cap. Abandonul rutierului de la Team Dimension Data a fost iminent, dar, din fericire, situația sa este una stabilă.

Ultimii kilometri ai primului monument al anului au fost marcați de câteva încercări de atac. În cele din urmă, cu ceva mai mult de cinci kilometri înainte de final, Vincenzo Nibali a riscat totul în maniera sa deja caracteristică și a lansat un atac ucigător.

Cu toate acestea, eforturile sale păreau sortite pieirii. În scurt timp după atacul său, Matteo Trentin a încercat să-i răspundă, dar, grație ritmului furibund al plutonului, atacul său a fost înghițit de pluton. Între timp, nimeni și nimic nu a mai putut opri efortul lui Nibali.

Astfel, Vincenzo Nibali și-a adjudecat prima sa victorie din carieră în Milano – San Remo. În spatele său, la nici zece metri distanță, Caleb Ewan a fost cel mai bun dintre învinși, în timp ce Arnaud Demare a completat un podium foarte colorat și divers. În topul primilor cinci clasați i-am mai regăsit și pe Alexander Kristoff și Jurgen Roelandts, în timp ce, Peter Sagan, Michael Matthews, Magnus Cort, Sonny Colbrelli și Jasper Stuyven au completat topul primilor zece clasați.

Următoarea clasică monument a sezonului 2018 va fi Turul Flandrei care va avea loc pe 1 aprilie.

Milan-Sanremo 2018:

1 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

7:18:43

2 Caleb Ewan (Mitchelton-Scott)

,,

3 Arnaud Demare (Groupama-FDJ)

,,

4 Alexander Kristoff (UAE Team Emirates)

,,

5 Jurgen Roelandts (BMC)

,,

6 Peter Sagan (Bora-hansgrohe)

,,

7 Michael Matthews (Team Sunweb)

,,

8 Magnus Cort (Astana)

,,

9 Sonny Colbrelli (Bahrain-Merida)

,,

10 Jasper Stuyven (Trek-Segafredo)

,,

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.