Acasă EDITORIAL Eterna primăvară a lui Alejandro Valverde

Eterna primăvară a lui Alejandro Valverde

0
Alejandro Valverde

La o vârstă la care alți cicliști își consumă deja din pensii, Alejandro Valverde demonstrează tuturor că totul este posibil. Cel mai recent exemplu valverdian de voință și determinare a venit la finele săptămânii trecute, atunci când, legendarul ciclist din Murcia, s-a impus, din nou, în Turul Cataluniei.

O victorie destulă de clară și previzibilă ar spune gurile rele. Tot aceeași cârcotași ar putea susține că nivelul plutonului nu a fost unul prea ridicat și tocmai acest mic amănunt de nuanță ar putea scădea din meritele cuvenite lui Valverde. Cu toate acestea, aici nu e cazul.

Până acum, Valverde și-a adjudecat nouă victorii în 2018, cu două mai puține decât în întregul an 2017. Ce-i drept, aceste triumfuri sunt cumulate și prin urmare, patru dintre acestea sunt în clasamente generale și cinci sunt în etape individuale. Cu toate acestea, statisticile impresionante ale lui Valverde îl recomandă, din nou, la titlul de ciclist al anului.

Fără îndoială, clasicele din Ardeni, specialitatea de casă a lui El Imbatido, îi vor mări palmaresul, dacă, nu cumva, Dan Martin și compania, nu vor găsi o soluție magică pentru a îl stopa pe glonțul din Murcia din drumul către noi și noi victorii în Belgia.

Cu toate că unii s-au grăbit să-i cânte prohodul lui Valverde după accidentarea monstruoasă din prima etapă a Turului Franței din 2017, iată că, legendarul ciclist iberic, dovedește încă o dată că sportul cu pedale mai aparține uneori și bătrânului. Indubitabil, comparațiile cu vinul vechi și calitatea superioară a acestuia pe măsura trecerii timpului sunt puerile și poate chiar jignitoare pentru subiectul nostru. Până la urmă, a îmbătrânit vreodată Alejandro Valverde sau trăiește într-o eternă primăvară?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version