După accidentarea serioasă suferită în Milano-San Remo, Mark Cavendish și-a anunțat intenția de a reveni în curse cu prilejul ediției din acest a Turului Californiei. Sprinterul britanic, component al formației Dimension Data, nu a revenit încă la antrenament, dar, a indicat competiția americană ca deadline pentru reîntoarcerea în competiții.

Mark Cavendish a suferit în ultimul an o serie de căzături care l-au privat de obținerea unor rezultate satisfăcătoare. În Turul Franței de anul trecut, el a fost jenat de Peter Sagan, într-un incident care a condus către abandonul său și descalificarea din Marea Buclă a lui Peter Sagan.

La revenirea în competiții după fractura de claviculă suferită Le Tour, ghinionul lui Cavendish a continuat, el marcând trei căzături violente în Turul Abu Dhabi, Tirreno-Adriatico și în prima clasică monument a anului, Milano-San Remo.

Actualmente, britanicul se află acasă, pe Insula Man și își pregătește atât revenirea la antrenamente, cât și revenirea în competițiile oficiale. Turul Californiei va avea loc concomitent cu a doua săptămână din Giro d’Italia, în perioada 13-19 mai.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.