După cele trei zile petrecute în Alpi, rutierii de clasament general aveau astăzi o zi relativ lejeră. Startul festiv s-a dat la Bourg d’Oisans, iar finalul era programat la Valence, după un traseu de 169.5 kilometri.

În meniul zilei, sprinterii păreau favorizați de profilul etapei. Imediat după startul real, patru rutieri au încercat să spulbere șansele sprinterilor. Thomas de Gendt, Dimitri Claeys, Michael Schar și Tom Scully au format un cvartet în speranța că vor duce misiunea la bun sfârșit.

În niciun moment evadarea nu a avut un avantaj mai mare de trei minute, plutonul urmăritor, condus de Team Sky și Bora Hansgrohe reușind să controleze cursă cu brio. Pe parcursul zilei, au fost două cățărări de categoria a treia și a patra, iar Tom Scully și Thomas de Gendt și-au împărțit punctele.

În ultima parte a zilei, ecartul evadaților a scăzut considerabil. Rând pe rând, cei patru au fost prinși, iar Michael Schar a primit premiul de cel mai combativ ciclist al etapei.

În cele din urmă, totul s-a redus la un sprint masiv, așa cum arătau toate prognozele înainte de startul zilei. În mod oarecum previzibil, Peter Sagan s-a impus în etapă a 13-a și a obținut astfel cea de-a treia victorie de etapă din această ediție a Turului Franței.

În spatele său, podiumul a fost completat de Alexander Kristoff și Arnaud Demare. John Degenkolb și Greg van Avermaet s-au clasat pe patru și cinci, în timp ce, printre primii zece clasați, i-am mai regăsit, în ordine, pe Yves Lampaert, Magnus Cort Nielsen, Andrea Pasqualon, Sonny Colbrelli și Taylor Phinney.

Având în vedere profilul etapei, clasamentul general a suferit modificări minore. Astfel, Geraint Thomas rămâne în posesia tricoului galben. Galezul este urmat de Chris Froome și Tom Dumoulin. Singura modificare notabilă survine în urmă abandonului lui Vincenzo Nibali.

Prin urmare, Primoz Roglic și Romain Bardet completează top cinciul clasamentului general, în timp ce, printre primii zece clasați îi mai regăsim, în ordine, pe Mikel Landa, Steven Kruijswijk, Nairo Quintana, Dan Martin și Jakob Fuglsang.

În celelalte clasamente, situațiile au rămas nemodificate. Grație victoriei de astăzi, Peter Sagan și-a cam asigurat victoria în clasamentul sprinterilor. Julian Alaphilippe rămâne în posesia tricoului alb cu buline roșii, în timp ce, Pierre Latour rămâne liderul clasamentului celor mai buni tineri sub 25 de ani.

Turul Franței va continua mâine cu etapa a 14-a, programată să se desfășoare între localitățile Saint-Paul-Trois-Chateaux și Mende, pe o distanță de 188 de kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ