Turul Frantei 2018 gaze lacrimogene

Prima zi din Pirinei a început cum nu se poate mai prost pentru organizatori, dar și pentru cicliștii Turului Franței.

După aproximativ 30km pedalați în etapa a 16-a, mai mulți fermieri nemulțumiți au blocat șoseaua cu baloți de paie înaintea sosirii plutonului, cicliștii fiind nevoit să pună piciorul jos din cauza acestui blocaj, dar și din cauza gazelor lacrimogene folosite de poliție pentru a-i calma pe protestatari.

Mai mulți cicliști au fost afectați de gaze, printre aceștia numărându-se Chris Froome, Geraint Thomas și Peter Sagan. Mulți rutieri și-au clătit ochii cu apă, în timp ce alții au folosit diverse tipuri de picături pentru a scăpa de durere. După aproximativ 20 de minute în care etapa a fost neutralizată, cicliștii au plecat la drum spre Bagneres-de-Luchon.

Aproape identic cu precedentele două etape, o evadare foarte numeroasă s-a format în prima parte a etapei, în aceasta strecurându-se și Pierre Latour, posesorul tricoului alb. Plutonul, condus ca de obicei de Sky, nu a opus nici o rezistență și a cedat victoria evadaților fără nici o remușcare.

De altfel, lupta dintre atacanți a fost din nou singurul punct de atracție al zilei, rivalii lui Thomas și Froome din ierarhia generală așteptând probabil etapa de la Paris pentru a-i testa pe ocupanții primelor două locuri din clasamentul tricoului galben.

Pe coborârea de pe Col de Portet-d’Aspe, locul în care și-a pierdut viața Fabio Casartelli în 1995, Philippe Gilbert a pierdut controlul bicicletei într-un viraj și a aterizat într-o prăpastie, însă din fericire nu a suferit răni dramatice.

O altă căzătură înspăimântătoare l-a avut în prim-plan pe Adam Yates, cel ce conducea cursa în ultimii 10km ai zilei. Liderul celor de la Mitchelton-Scott părea desprins în învingător în momentul în care a căzut pe coborârea de pe Col du Portillon, însă incidentul l-a determinat să fie mult mai precaut în ultimii kilometri, în timp ce Julian Alaphilippe a riscat totul și și-a adjudecat al doilea succes din această ediție a Turului Franței.

Geraint Thomas și Chris Froome rămân pe primele două locuri în ierarhia generală, înaintea etapei a 17-a, cea care ar putea reprezenta ultima șansă pentru rivalii britanicilor, în cazul în care aceștia mai au rivali. Tom Dumoulin pare singurul ciclist capabil să îi detroneze pe cei doi în acest moment, având și arma contratimpului de sâmbătă la dispoziție. În rest, mai nimic în acest tur. Încă 32 de zile până la startul Turului Spaniei :).

Clasamentul etapei a 16-a:

1 Julian Alaphilippe (Quick-Step Floors)

5:13:22

2 Gorka Izagirre (Bahrain-Merida)

+15”

3 Adam Yates (Mitchelton-Scott)

,,

4 Bauke Mollema (Trek-Segafredo)

,,

5 Domenico Pozzovivo (Bahrain-Merida)

+18”

6 Robert Gesink (LottoNL-Jumbo)

+37”

7 Michael Valgren (Astana)

+56”

8 Gregor Mühlberger (Bora-hansgrohe)

,,

9 Marc Soler (Movistar)

+01’10”

10 Pierre Latour (AG2R La Mondiale)

+01’18”

11 Damiano Caruso (BMC)

,,

12 Guillaume Martin (Wanty – Groupe Gobert)

+01’20”

13 Jelle Vanendert (Lotto Soudal)

+02’09”

14 Rudy Molard (Groupama-FDJ)

+02’31”

15 Andrey Amador (Movistar)

,,

16 Ion Izagirre (Bahrain-Merida)

+03’42”

17 Greg Van Avermaet (BMC)

+05’23”

18 Julien Bernard (Trek-Segafredo)

+06’27”

19 Warren Barguil (Fortuneo-Samsic)

+06’29”

20 Kristijan Durasek (UAE Team Emirates)

,,

 

Clasamentul general:

1 Geraint Thomas (Team Sky)

68:12:01

2 Chris Froome (Team Sky)

+01’39”

3 Tom Dumoulin (Team Sunweb)

+01’50”

4 Primoz Roglic (LottoNL-Jumbo)

+02’38”

5 Romain Bardet (AG2R La Mondiale)

+03’21”

6 Mikel Landa (Movistar)

+03’42”

7 Steven Kruijswijk (LottoNL-Jumbo)

+03’57”

8 Nairo Quintana (Movistar)

+04’23”

9 Jakob Fuglsang (Astana)

+06’14”

10 Daniel Martin (UAE Team Emirates)

+06’54”

11 Alejandro Valverde (Movistar)

+09’36”

12 Bob Jungels (Quick-Step Floors)

+09’53”

13 Pierre Latour (AG2R La Mondiale)

+09’54”

14 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+10’13”

15 Guillaume Martin (Wanty – Groupe Gobert)

+12’23”

16 Damiano Caruso (BMC)

+14’02”

17 Greg Van Avermaet (BMC)

+14’53”

18 Bauke Mollema (Trek-Segafredo)

+17’15”

19 Mikel Nieve (Mitchelton – Scott)

+19’03”

20 Domenico Pozzovivo (Bahrain-Merida)

+20’29”

LĂSAȚI UN MESAJ