De douăzeci de ani, ciclismul aștepta un nou erou, capabil să câștige atât Turul Italiei, cât și Turul Franței în același sezon competițional. Ultimul care reușise o asemenea performanță fusese Marco Pantani, în anul de grație (sau ingrație) 1998.

Christopher Froome venea în Turul Franței după o Landisiada epocală în ultima vineri a Turului Italiei. De nicăieri, britanicul a întors cărțile și și-a asigurat un loc în Pantheonul select al cicliștilor care s-au impus în toate cele trei mari tururi de-a lungul carierei.

Dacă înaintea sa, oameni cu greutate în ciclism au ratat acest obiectiv îndrăzneț (a se vedea mai ales cazul Contador din 2011), Froomey părea omul potrivit la locul potrivit. Aparent, totul mergea ca uns și pornea la startul din Vendee din postura de principal favorit la victoria finală în clasamentul tricoului galben.

Socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg în nici un moment al cursei din 2018. Încă din primele zile, Froome a plecat cu un handicap similar cu cel din Giro. Asemenea cursei italiene, Froome era în urmărirea unui britanic, dar, de această dată era vorba de Geraint Thomas, unul dintre loialii săi cărăuși din ultimii ani.

Din nefericire pentru Froome, efortul supraomenesc din Giro și-a spus cuvântul în ultima săptămâna a Mării Bucle. În încercările sale de a rămâne cu Thomas și Dumoulin în Pirinei, Froome a fost mai curând tras după el de un Egan Bernal aflat într-o formă de zile mari.
Nici măcar contratimpul, probă să preferata, nu a salvat un mare țur oarecum modest după standardele înalte ale lui Froome.

Consolarea a fost reprezentată de prezența pe ultima treaptă a podiumului de premiere, dar și de declarațiile pozitive ale britanicului, care, spunea imediat după finalul de la Paris că nu se va lăsa până nu va mai încerca și va reuși să facă dublă Giro-Le Tour.

Dincolo de toate, înfrângerea lui Froome nu reprezintă decât începutul unui nou drum către Turul Franței de anul viitor. În 2019, Froomey va încerca să egaleze recordul de victorii din Turul Franței deținut în co-proprietate de Miguel Indurain, Bernard Hinault, Eddy Merckx și Jacques Anquetil (asta dacă vrem să ștergem cu buretele numele lui Lance Armstrong).

Undeva dincolo de norii de pe Mont Ventoux, solitar, într-un pisc de cățărare și plutind probabil deasupra norilor că pe vremea când concura, Marco Pantani a mai trecut un nume de mare răsunet pe lista celor blestemați să nu îi calce pe urmele sale. Ar fi fost nedrept pentru piratul curajos să fie egalat de roboțelul precaut și mereu ghidat din toate părțile…

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ