Într-o turnură de situație total neașteptată, Mark Cavendish ar putea semna un contract pe un sezon cu Bahrain-Merida.

Actualmente rutier al echipei Dimension Data, Cavendish, în vârstă de 33 de ani, se află în negocieri cu echipa africană pentru a-și prelungi contractul, dar, discuțiile sunt în impas.

Astfel, au apărut zvonuri tot mai puternice privind o ipotetică mutare a lui Cavendish la Bahrain-Merida, mai ales că McLaren vrea să investească în calitate de sponsor.

Legăturile dintre Cavendish și McLaren sunt vechi și datează de la sfârșitul anilor 2000, atunci când, Mark Cavendish a concurat la HTC-HighRoad pe o bicicletă Specialized construită alături de McLaren.

Transferul lui Cavendish ar implică și mutările lui Bernhard Eisel și Mark Renshaw, cei doi fideli locotenenți ai sprinterului britanic. Totuși, conform unor surse din cadrul echipei Dimension Data, Renshaw a semnat deja prelungirea contractului, ceea ce complică și mai mult situația lui Cavendish.

În vârstă de 33 de ani, Cavendish are de-a lungul carierei numeroase distincții, printre care enumerăm cele 30 de victorii de etapă din Turul Franței, dar și titlurile mondiale și olimpice pe șosea și velodrom.

Britanicul a avut parte de un sezon dificil, marcat atât de accidentări, cât și de virusul Epstein-Barr cu care a fost depistat recent. Ultima sa prezență a fost în Turul Franței, acolo unde a fost nevoit să abandoneze după ce a sosit dincolo de timpul limită propus de organizatori în a doua etapă montană din Alpi.

LĂSAȚI UN MESAJ