Turul Romaniei 2018 etapa a 2-a Tvetcov Dima

Zi perfectă pentru români în Mica Buclă, după ce Serghei Țvetcov, liderul naționalei României, a câștigat etapa a doua, încheiată după parcurgerea a 162,8km la Brașov, în timp ce Emil Dima (MsTina-Focus) a ocupat locul al doilea.

Țvetcov a atacat solitar pe cățărarea de la Poiana Brașov și, folosindu-și și calitățile de contratimpist, a reușit să păstreze până la sosire un pumn de secunde în fața urmăritorilor. Rutierul nostru a încheiat în cele din urmă etapa cu un avans de 23s în raport cu un grup de șase cicliști, din care Emil Dima a sprintat pentru locul secund, într-o zi în care cursa a trecut prin localitatea sa natală, Cristian.

Liderul Turului României de după prima etapă, Peter Schulting (Monkey Town), a sosit la peste un minut de Țvetcov și îi cedează astfel șefia ierarhiei generale și tricoul galben rutierului Naționalei.

Țvetcov este urmat în clasamentul general de Mattia Bais (Cycling Team Friuli) și Simon Pellaud (Team Illuminate), ambii la o distanță de 23s, în timp ce Dima urcă pe 4, la 27s de lider.

Vineri, cicliștii Naționalei vor avea de apărat tricoul galben pe un traseu în lungime de 176,3 km, parcurși între Braşov – Târgu Secuiesc – Ojdula – Lepşa – Topeşti – Focşani.

Turul României 2018 – etapa a 2-a:

1 Serghei Țvetcov (România)

3:55:20

2 Emil Dima (MsTina-Focus)

+23”

3 Mattia Bais (Cycling Team Friuli)

,,

4 Mateusz Grabis (Voster Uniwheels)

,,

5 Simon Pellaud (Team Illuminate)

,,

6 Giovanni Aleotti (Cycling Team Friuli)

,,

7 Massimo Orlandi (Cycling Team Friuli)

,,

8 Oleksandr Prevar (Team Novak)

+38”

9 Yegor Dementyev (Team Novak)

,,

10 Alejandro Baron (Team Illuminate)

,,

 

Clasamentul general după etapa a 2-a:

1 Serghei Țvetcov (România)

7:47:07

2 Mattia Bais (Cycling Team Friuli)

+23”

3 Simon Pellaud (Team Illuminate)

,,

4 Emil Dima (MsTina-Focus)

+27”

5 Mateusz Grabis (Voster Uniwheels)

+28”

6 Giovanni Aleotti (Cycling Team Friuli)

+33”

7 Onur Balkan (Turcia)

+40”

8 Massimo Orlandi (Cycling Team Friuli)

+43”

9 Stanimir Cholakov (Trevigiani Phonix – Hemus 1896)

+48”

10 Andrii Bratashchuk (Team Novak)

,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.