ciclism.ro: Ultima oară ai comentat pe larg despre dominația echipei Sky din Turul Franței. Ce părere ai despre recenta veste legată de viitorul echipei britanice? Te surprinde în vreun fel?

Radu Naum: Nu chiar. Sigur că ai o tresărire când auzi că sponsorul cel mai tare îşi ia banii şi pleacă, dar asta s-a întâmplat de când e ciclismul. Rând pe rând, Renault-Gitane, Peugeot, T-Raleigh, Kelme, Banesto, Quick Step, ca să zic numai de câţiva dintre „greii” care păreau veşnici, au predat gestiunea altora sau au închis pur şi simplu. În ciclism nimeni nu se eternizează, există un clopot Gauss al marketingului care fatalmente te duce către retragere la un moment dat. Sunt convins că, aşa cum a făcut şi Patrick Lefevere, regele David B. va găsi pe cineva să ia locul celor de la Sky. Companie pentru care, ca şi în cazul altora, probabil că a contat, în luarea deciziei, şi imaginea şifonată de afacerile de dopaj bâzâind în jurul lui Froome et comp. Dacă prin absurd nici un alt sponsor nu va vrea să preia echipa, înseamnă că daunele sunt mai mari decât ar fi putut bănui oricine, şi atunci se vor deconta faptele şi nu vorbele lui Froome şi Brailsford. Dar mi-e greu să cred. Structura lor ciclistă e prea puternică şi atrăgătoare.

Alejandro Valverde e campion mondial la 38 de ani. Cum vezi victoria sa de la Campionatele Mondiale din 2018?

Valverde e de tip Nadal ca structură de sportiv (nu ca nivel de performanţă). A trecut cu bine peste valurile de tot felul, accidentări, dezamăgiri (Turul cel mare nu i-a fost hărăzit) sau epurări de dopaj. E un om care trăieşte numai pentru ciclism. Nu vede altă viaţa, cam cum face şi Rebellin, care va muri probabil în şa şi va fi îngropat cu tot cu bicicleta. Valverde îmbină glorios condiţia fizică, experienţa şi nervii tari – ciclismul e adesea un poker. Mai e ceva: Valverde n-a fost niciodată atât de mare încât să se construiască tactici împotriva lui, nu a fost tipul de om care să iasă în faţă, a reuşit să nu se posteze niciodată ca favorit absolut, ceea ce i-a servit ca rezultate în curse, mai puţin ca imagine publică. Dar a avut mereu o calitate în plus peste haita care vâna elefanţi.

Aceasta a stârnit, mai ales în presa de limba engleză, discuții aprinse despre vechea generație de „dopați” vs noua generație de „curați”. Și totuși, în fiecare an, există cazuri de dopaj care au în centru cicliști de toate vârstele și naționalitățile, un caz foarte puțin mediatizat fiind chiar cel al lui Simon Yates, suspendat 6 luni în 2016. E ipocrizie la mijloc, există dopați mari și dopați mici sau crezi că acum sunt doar cazuri izolate?

Da, cred că există nuanţe în dopaj. Ca în viaţă. Sigur că principial e acelaşi lucru să furi un ou şi un bou, dar consecinţele, destinul care se naşte în trena acestei diferenţe, şi până la urmă recompensa nu sunt aceleaşi. Asta cu „toţi se dopau deci trebuia să o fac şi eu” e aşa o măgărie!… Păi ce legătură între Lance sau Rasmussen şi Moncoutie?! Despre ultimul se zice că nu a pus niciodată gura pe ceva rău, deşi absolutul nu e de invocat în nici o direcţie. E aproape sigur însă că, dacă se dopa ca Armstrong, ar fi fost un fel de Valverde. Aşa că, da, cred că maestrul Alejandro are de târât nişte tinichele. A şi prins vremuri grele, dar mereu, mereu există o alegere… Azi nu cred că mai există dezmăţul din anii care au produs nu doar locuri goale în clasamente ci şi gropi în cimitire.

Unul din preferații tăi, Egan Bernal, va conduce echipa Sky in Giro. Crezi că are șanse realiste să se bată de la egal la egal cu Dumoulin, Yates sau Nibali?

A, nu e unul dintre favoriţii mei, e doar un tip pe care l-am văzut pe viu la lucru şi cu care mi s-a jurat într-un interviu că nu se dopează, folosind placa veche cu „nu ştiu cum se pot uita cei care fac asta în ochii copiilor lor”. Ei, lasă! Se pot uita foarte bine şi spunându-şi că pentru ei se sacrifică. Iată cum şi copiii au o responsabilitate în prostiile părinţilor, chiar fără să o ştie. Altfel, băiatul e bun tare. Nu ştiu cât de în formă va fi pe atunci, şi mai contează şi experienţa, pe care practic nu o are la un astfel de nivel, în ciuda Turul Franţei foarte bun. Numai că una e să fi gregario şi alta lider într-o asemenea cursă. Toţi Dolomiţii îţi apasă pe umeri. Dacă învinge, face istorie. Dacă nu, trebuie măcar să se bată ca să arate că nu are doar picioare, ci şi inimă.

De la an la an, Turul Italiei parcă mai rupe câte puțin din strălucirea Turului Franței, crezi că în viitor e posibilă o schimbare de poli cu Giro luând locul celui mai important mare tur din ciclism?

Nu, cel puţin nu în viitorul apropiat. Să nu uităm că nu contează doar invenţiile de gen plecare din Israel sau căţărări de 25%. Turul Franţei înseamnă mult mai mult decât cursa în sine. O mulţime de oameni de toate vârstele îmi povestesc că se uită la Tour pentru turismul vizual pe care îl oferă, şi din acest punct de vedere telespectatorii români sunt bine serviţi de explicaţiile culturale (istorie, gastronomie, arhitectură, etc) pe care Manolo Terzian şi ceilalţi din echipa de comentatori le oferă. De altfel ei creează un excelent mix tehnico-cultural. În tot acest pachet încă neegalat al evenimentului care este Turul o importanţă uriaşă o are calitatea filmării. Cea din Franţa e clar peste cele din Spania şi Italia. Asta e realitatea. Care s-ar putea schimba, dar e de lucru. Şi-apoi Franţa are atâtea de oferit, că niciodată nu va ajunge la fundul sacului.

Turul Franței anunță o reeditare a duelului Thomas – Froome anul acesta. Ținând cont că ambii vor fi proaspeți la start, crezi că e posibil să asistăm la un un episod de tipul Contador-Armstrong, cu două tabere în aceeasi echipă?

Cel mai tare exemplu din trecut e Hinault-Lemond. Sau poate Roche-Visentini, când unul a încercat să-l arunce în prăpastie pe celălalt… dar asta a fost în Giro. Nu cred că va mai fi cazul acum. La Brailsford e ca la Beretele Verzi. One man, one call. Se va decide pe şosea, ca în 2018, în ciuda tuturor speculaţiilor. Asta e cel mai logic. Dar n-am fi normali dacă am crede că totul se va petrece normal…

Că tot pomeneam de Turul Franței, Edi Grosu ar putea lua startul anul acesta în Marea Buclă, e un succes personal, e unul al ciclismului românesc, în ce notă vezi această posibilă participare istorică?

E doar o realizare personală, să fim serioşi! Ciclismul românesc a „reuşit” doar să uite să înscrie nişte rutieri la Campionatele Mondiale. Dar să aşteptăm să-l vedem acolo şi mai vorbim. Altfel, apropo de participare istorică, e un fel de istorie contrafactuală. Mie îmi place ambiţia lui şi felul în care uzează de calităţile pe care le are, neavând el fizicul optim al unui sprinter de succes.

Pe de altă parte, Serghei Țvetcov ajunge la echipa contintentală a lui Floyd Landis, finanțată din banii câștigați în procesul cu Lance Armstrong, e o mutare controversată?

Nu ştiu ce să spun despre Tvetcov. Chiar nu ştiu. Nu ştiu în ce măsură ar trebui să ne referim la el ca la un ciclist român, el e doar un beneficiar de paşaport. Faptul că practic toate performanţele le-a obţinut în afara Europei, care are reguli super stricte, poate naşte unele întrebări. Pe Serghei îl poţi simpatiza, ca şi pe alţii. Toţi sunt băieţi buni. Dar în acest sport, ca de altfel în orice sport, dacă îţi laşi mintea să adoarmă pe perna sufleţelului, atunci trăieşti în Narnia.


Warning: A non-numeric value encountered in /home/ciclism/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.