ciclism.ro: Tadej, 2019 reprezintă un an important pentru cariera ta, căci va fi primul tău sezon la o echipă de World Tour. Cât de bine te-ai adaptat la UAE- Team Emirates?

Tadej Pogacar: Cred că acești băieți sunt foarte cumsecade cu toată lumea. Am apreciat instant profesionalismul, dar și atmosfera degajată din cadrul echipei. Pot să spun că încep să mă acomodez.

Cât de mare e provocarea de a concura pentru o echipă de World Tour?

E cu siguranță cel mai mare pas făcut în carieră. Mi-am îndeplinit visul de a concura în World Tour. Mă bucur să mă regăsesc aici și sunt foarte motivat să obțin rezultate cât mai bune.

În 2017 și 2018, primele tale două sezoane petrecute la profesioniști, ai avut câteva rezultate foarte notabile, mai ales în cursa de casă, Turul Sloveniei, și în Tour de l’Avenir. Care sunt amintirile cele mai frumoase din această perioadă?

Primul tur al Sloveniei a fost foarte emoționant pentru mine, aproape am plâns atunci când am încheiat al cincilea în etapa de la Rogla. Bineînțeles, Tour de l’Avenir este cea mai importantă victorie a carierei mele tocmai datorită prestigiului acesteia.

Tadej, ești unul dintre marile talente ale viitorului. Este deja știută constanța ta care te recomandă la bătăliile în clasamentele generale. Dacă ar fi să alegi un atribut ciclistic care trebuie îmbunătățit, ce ai opta?

Mereu lucrez la partea de contratimp, mai ales că este cheia pentru o clasare bună la general. Cam asta ar fi principala calitate de îmbunătățit, dar, cred că alături de echipa de la UAE Team Emirates îmi voi îndeplini acest obiectiv.

După cum bine știm, sezonul începe în Australia, cu Tour Down Under. Ce părere are despre această cursă?

Mă simt foarte emoționat. E un vis devenit realitate să pot participa la această competiție.

Care e opinia ta referitoare la profilul etapelor?

Îmi place cum arată profilul etapelor. Cățărări nu foarte lungi. Problema e căldura și va trebui să mă adaptez climei australiene.

Care sunt obiectivele tale în Tour Down Under?

Voi da 110% în cursă și voi face ceea ce mi se cere. Vreau să învăț cât se poate de multe de la coechipierii cu mai multă experiență.

Intenționezi să participi la vreun mare tur anul acesta?

Nu. Nu cred că voi încerca acest lucru în 2019.

 

În ce alte curse îl vom mai vedea pe Tadej Pogacar în 2019?

Cel mai probabil în Strade Bianche, Turul Țării Bascilor, Turul Romandiei, Turul Californiei și Turul Sloveniei.

Tadej, un mesaj de încheiere pentru comunitatea ciclistică din România?

Vă mulțumesc mult pentru interviu și sper să îi văd pe fanii români pe marginea șoselei.

 

Foto – UAE Team Emirates


Warning: A non-numeric value encountered in /home/ciclism/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.