Ciclistul rus tocmai și-a făcut publică mutarea la noua sa echipă, CCC, semnând cu aceasta un contract pentru următorii doi ani. Această mutare a fost în plan de mai multe luni, Zakarin petrecându-și o bună parte din cariera de ciclist profesionist la Katusha. Un motiv important pentru care Ilnur Zakarin va părăsi echipa este viitorul incert al actualei formații din care face parte, aceasta nereușind să aducă cicliști care să îl ajute în marile tururi.

Noul contract cu CCC reprezintă un nou capitol din viața mea. Chiar dacă acest sezon a fost unul foarte intens, sunt foarte încântat de acesta și îl aștept cu nerăbdare pe următorul,  spune ciclistul.

Îmi doresc cu adevărat să arăt celorlați ce pot face. Mai mult decât atât, sunt cu adevărat fericit că lista din 2020 a echipei CCC va avea cicliști puternici și vom încerca să obținem cele mai bune rezultate posibile. Nu știu ce pot spune mai mult, cu excepția că aștept cu nerăbdare ultima parte a sezonului și apoi să mă alătur echipei CCC și să încep noul sezon împreună. Este interesant să încep un nou capitol în cariera mea și cred că echipa CCC va fi o alegere bună pentru mine ca ciclist, a mai spus Ilnur Zakarin.

În vârstă de 29 ani, acesta a reușit să câștige de-a lungul carierei sale etape în Turul Franței în 2016 și în Turul Italiei în 2015 și 2019. Cel mai bun rezultat al său este locul trei în clasamentul general din Turul Spaniei în 2017, completând podiumul alături de Chris Froome și Vincenzo Nibali.

Fotografie – Justin Setterfield/Getty Images

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.