Afiș Arad MTB Trophy

Pe 15 septembrie, iubitorii de mountain-bike sunt invitați să ia parte la cea de-a doua ediție a „Arad Mountain Bike Trophy”. Evenimentul încurajează publicul să facă mișcare și să-și testeze limitele pe traseele dedicate oricărui nivel.

Competiția are în componență trei trasee pentru fiecare tip de participant, de la amatori până la profesioniști. Astfel, Traseul Hobby are o lungime de 20 de kilometri, cu diferența de nivel de 400 de metri. Cel de-al doilea traseu, Race, este de 40 de kilometri, a cărui diferența de nivel este de 1120 de metri. Traseul Maraton este dedicat celor care au mai avut de-a face cu competiții de mountain-bike la nivel mai înalt. Traseul acestei categorii presupune o distanță de 70 de kilometri, cu 1800 de metri diferență de nivel.

Concursul se va desfășura pe dealurile din apropierea Cetăţii Şiria, în aceeași locație ca în prima ediție, care a strâns la start câteva sute de iubitori ai pedalatului, iar parcursul acestuia presupune zone forestiere, urcări și coborâri care vă vor pune la încercare picioarele.

Vlad Păcurar, ciclistul român care reprezintă țara la competiții internaționale, dar are și o pasiune pentru mountain-bike și în același timp este unul dintre organizatori, a declarat:

Arad MTB Trophy a ajuns anul acesta la cea de a doua ediție. Ideea de a organiza acest eveniment care este, de fapt, un concurs foarte fain de mountain-bike desfășurat în Munții Zaradului, mai exact sus la Cetatea Șiria, a venit nu mai devreme decât în vara anului trecut, prin luna mai. Ne-am strâns toată echipa laolaltă cât de repede am putut și am pus toate detaliile organizării pe o foaie. La început totul părea ușor, dar cu cât se apropia ziua concursului, treaba aceasta se arăta a fi tot mai grea, dar știam că va avea succes. Conferința de presă, site, pagina de Facebook, sponsori, parteneri, foto-video, cele trei trasee, premii, mâncare etc. și de partea birotoca să nu mai spun.

A venit ziua concursului care s-a dovedit a fi una foarte faină cu multă lume, undeva la 300 de participanți plus susținătorii lor, toți strânși sus la Cetatea Șiria.

Anul acesta am primit din nou aprobarea proiectului depus la Centrul Cultural Județean Arad, fără de care acest eveniment nu ar putea avea loc. Lor le mulțumim în primul rând pentru sprijin și cu siguranță cea dea doua ediție va fi mult mai reușită. Să ne vedem la start, duminică, 15 septembrie, iar pentru a participa vă puteți înscrie pe site-ul evenimentului www.aradmtbtrophy.ro.

Așadar, dacă vă simțiți în formă și atrași de traseu, o întreagă echipă vă așteaptă să luați parte la acest concurs și să le arătați cât de bun sunteți. Unde vă puteți înscrie, condițiile de participare, regulile cât și o prezentare mai detaliată a competiției, le puteți găsi pe site-ul oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.