Andrei Mititelu, în prezent rutier la Carcover Veloteca Racing Team și Campion Național la Ciclocross la amatori, a participat duminică, 15 septembrie, la Castelul din Carpați în Vulcan, județul Hunedoara și a decis să împartă cu cititorii ciclism.ro experiența lui din cursă, cum s-a simțit și cu ce impresie a rămas, după ce a ocupat locul 3 la final. Vă invităm la o lectură frumoasă, plină cu experiențe din interiorul cursei.

Castelul din Carpați este un concurs de genul vertical race care pleacă din orașul Vulcan, Hunedoara, și se termină în Pasul Vulcan la altitudinea de 1600 metri pe drumul ce face legătura cu stațiunea montană din pasul Vulcan. Declarată cea mai grea cățărare din România de toți cei care au parcurs acest traseu (pe bicicletă), la prima vedere cifrele nu te sperie prea tare – aproximativ 11 kilometri cu 1000 diferență de nivel, dar dacă pui în calcul că în acești 11 kilometri se afla 2 zone destul de lungi de „plat” și 2 coborâri scurte unde prinzi 40-50 la ora. Primii 4 kilometri sunt de încălzire, cu o medie de 7-10%, dar nebunia începe de la kilometrul 4, unde începe zidul la propriu – 3 kilometri cu pante medii pe km în următoarea ordine: 14, 16 și 13%, pante care cu rapoartele unei cursiere te țin într-o cadență de 40-60 rpm. Dacă ai trecut de partea asta a cățărării, poți răsufla ușurat, căci urmează un kilometru cu 1%.

După acest kilometru ușor ieși în golul alpin unde urmează ceva în care dacă ești slab de înger, s-ar putea să ți se înmoaie picioarele; următorul kilometru are 14% și este aproape drept, de poți să îi vezi capătul, dar e așa de sus încât poți face întindere la gât, pe lângă înclinație partea grea la acest kilometru este că te mai bate și vântul. Dacă ai trecut de kilometrul acesta și nu ai făcut push bike, ești TARE (pentru cursieriști, cu rapoartele de mtb sigur nu te dai jos). Urmează să vezi un peisaj cu pajiști alpine și drumul care urcă; în continuare peisajul este foarte asemănător cu celebra cățărare Mont Ventoux. Începe o coborâre scurtă și intri lansat cu 50 la ora în ultimul kilometru cu pantă de 11% și toată nebunia se termina deodată cu asfaltul unde este și granița cu județul Gorj.

Duminică la start au fost prezenți aproximativ 40 de concurenți dintre care 2 fete foarte ambițioase. Startul se dă direct în pantă. După câteva sute de metri Vio (Viorel Bran) preia trena cu un ritm foarte puternic, încă de la început stau în spatele lui. Ce am observat e că pe primele gaturi nu era un ritm rău pentru mine. Ei bine, când a venit o zona mai ușoară am simțit cum Vio accelerează și a dat placa mare… nu îmi venea să cred, mă uit la GPS, aveam 30km/h, mă chinuiesc să stau în spatele lui pe zona ușoara de la început înainte să înceapă pantele mai grele îl las să se ducă. După el merge Daniel Crișan de la UVT Devron, un adevărat cățărător 54 de kg și 60 și puțin cu bicicleta. Îi las să se ducă, încerc să îmi găsesc un ritm în care să „supraviețuiesc” pantelor, mă ajunge un băiat din Craiova și mergem kilometri buni. Între timp am reușit să schimbăm și câteva vorbe și să ajungem să ne întrebăm de ce nu am ales alt sport?

© Chiriac Ionuț Alin

În fine… trecem de acei 3 kilometri exagerat de grei. Cadența s-a învârtit undeva la 50 rotații pe minut și ajungem în zona cabanelor unde după concurs se făcea festivitatea de premiere, în boxe se auzea o melodie derulată în slow motion la fel cum mergeam și noi. Trecem de plat și intrăm pe zidul drept. Încet, încet iau avans fără să vreau și ajung aproape în vârf unde panta e uriașă și vântul te izbește din față, sunt 200m în care am mers cu cadență de 30 și mă chinuiam să nu declipsez, reușesc să trec, răsuflu ușurat și încep ușoara coborâre pe placa mare și fac un mic sprint, prind 60 și intru cât pot de lansat în urcare unde la final eram așteptat de celebrii stegari de la Hunedoara și FINISH.

Locul 3 la general și timp final 53:39 de minute. În fața mea a fost Daniel Crișan cu timpul de 51:49,  dar de ce am fost impresionat… timpul lui Viorel Bran care a scos 46:28 (timpii luați dintr-un segment de pe Strava). Dacă pentru băieți a fost greu, atunci fetele merită toată admirația că au ajuns la finiș deodată , ele se numesc Teodora Vereș. Atenție! 14 ani care a fost însoțită de tatăl ei Jancsi Vereș și Burcuta Cristina. Felicitări fetelor!!! Cât timp am așteptat premiera am fost întâmpinați de voluntarii de la Crucea Roșie cu multă mâncareee și muzică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.