Rareori, de-a lungul istoriei ciclismul a mai existat un asemenea om care să își pună amprenta atât de repede în mod atât de dramatic precum a făcut-o Primoz Roglic.

Aruncând un arc înapoi în timpul nu foarte îndepărtat, cunoscătorii își amintesc de faptul că Primoz Roglic vine din lumea Icarilor moderni (ca să împrumutăm o licență poetică a ilustrului Sorin Hobana). Din păcate, asemeni Icarului din antichitate, aripile lui Roglic s-au frânt repede și o căzătură violentă l-a obligat să renunțe la visul de a deveni al doilea mare Primoz din ski jumpingul sloven, după ilustrul său compatriot, Primoz Peterka.

Conform propriilor spuse, Primoz Roglic nu a deținut nici un interes pentru ciclism și implicit nici o bicicletă până la vârsta de 21 de ani. Ciclismul a devenit o obsesie rapidă și care i-a acaparat definitiv existența, iar primul contact l-a avut cu prestigioasa Adria Mobil, o echipă celebră pentru fanii curselor de ciclism din România.

De altfel, Primoz Roglic și-a tocit dinții și în ascensiunea sa fulgerătoare și prin Turul Ciclist al Sibiului, acolo are bifat și un podium al clasamentului general la mijlocul acestui deceniu.

Trecerea la World Tour a ilustrat încă o dată talentul nemărginit al slovenului, iar Turul Franței din 2018 a fost momentul de căpetenie pentru Roglic. Din acel punct, el avea să devină un headliner în toate marile tururi.

2019 a fost un an al extremelor pentru Primoz. Turul Italiei părea că va fi al său, dar, din cine știe care motive, s-a văzut învins de Carapaz și Nibali. Un rezultat notabil pentru orice alt ciclist, dar nu pentru Roglic al nostru.

Absența din Turul Franței a venit cumva ca o consecință firească. După o asemenea dezamăgire, e nevoie de timp chiar și pentru cel mai iscusit războinic al plutonului actual.

Vuelta din 2019 a stat sub zodia dominației totale a lui Primoz Roglic. Nicicând în ultimii nu am avut un asemenea control autoritar asupra unui mare tur. Nici măcar în tulburătoarea epocă Froome.

Victoria prin demolare a competiției din contratimpul individual și ecartul construit cu măiestrie în raport cu Valverde și compania au făcut din Roglic un ciclist de înaltă ținută.

Victoria finală a venit ca o consecință firească și întrucâtva așteptată de toată lumea bună a ciclismului și chiar și în rândul fanilor de rând. Rareori, a existat o asemenea unanimitate favorabilă unui singur ciclist înaintea startului unui mare tur.

Asemeni lui Milos Forman, Primoz Roglic a regizat Vuelta în maniera dorită. Mai mult, el a interpretat un rol la fel de istoric precum cel interpretată cu migală, măiestrie și un dram de nebunie de Jack Nicholson în capodopera lui Forman.

Succesul lui Primoz Roglic va fi probabil considerat un triumf al voinței și ambiției de netăgăduit a spiritului uman. Zborul către culmile cele mai înainte ale Gloriei nu a venit în maniera inițial dorită, prin zborul cu schiurile, ci prin zborul deasupra unui cuib de cuci undeva pe meleagurile Spaniei. Oricum am luat-o, triumful lui Roglic va rămâne în cărțile de istorie. Sperăm doar să nu fie prăfuite de negura timpurilor tulburi care vor urma peste ani și ani.


Warning: A non-numeric value encountered in /home/ciclism/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.