MoonTimeBike 2019 - Fotografie Attila Szabo

Nu cred că există iubitor al ciclismului în România care să nu fi auzit măcar o dată de Lucian Logigan, fie din interviuri și știri, fie câștigând printre cele mai cunoscute competiții din țară și participând la altele la fel de importante din străinătate. Campion Balcanic la XCO de trei ori și Campion Național de 25 de ori la diferite discipline din ciclism, Lucian s-a făcut remarcat, și continuă să facă asta, nu doar prin atitudinea sa calmă și prietenoasă, cât și prin victoriile sale și talentul pe bicicletă. Ca atare, astăzi vom vorbi despre el, competițiile semnificative la care a luat parte și palmaresul său.

Născut pe 1 decembrie 1987, în Târgu Mureș, Lucian a început ciclismul 12 ani mai târziu, prima lui competiție fiind una de cross-country, disciplină la care excelează și astăzi. După cum el a mărturisit într-un interviu, totul a început ca o joacă, urmând antrenamente cu alți pasionați de ciclism, iar participările la numeroase competiții l-a făcut remarcat în ochii antrenorului Berekmeri Csongor de la CS Mureșul, urmând o perioadă vitală din începutul carierei lui în acest sport. Traseul primului concurs la care a participat Lucian este în aceeași zonă cu cel al evenimentului pe care el l-a organizat în ultimii 2 ani – UMF Bike Days.

Umblam prin oraş şi la magazinele de specialitate am văzut un afiş cu un concurs de cross country organizat de Robike la Platoul Corneşti. Nu eram înscris la vreun club profesionist, dar am decis să particip şi am câştigat la categoria mea de vârstă, a declarat ciclistul pentru un ziar din România în 2009 despre prima lui competiție.

Și acesta e doar începutul. Sunt multe de spus despre Lucian, așa că haideți să o luăm treptat 🙂 

UMFST Bike Days 2019 Fotografie – Ovidiu Sebezan

În 2002 devine pentru prima oară Campion Național la Cross-Country la juniori, an în care ajunge și la echipa CS Mureșul. De asemenea, obține și al doilea loc la Campionatul Național de Ciclocross și participă la alte competiții importante printre care și Balcaniada, unde termină pe locul 11. Ajunge Campion Național la Ciclocross în 2003, secondat de Marius Petrache (pe atunci la Dinamo – CSS 1 Pajura) la o secundă și de Nicolae Jugănaru (CIBO Bilal Brașov) la 18 secunde.

Campionatul Balcanic de Mountain Bike 2002
Fotografie – Instagram Lucian Logigan

Un an mai târziu participă la primul lui Campionat Mondial de Ciclocross, în Germania. În iunie pedalează alături de alți 50 de concurenți din Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia, Turcia și România la a 4-a ediție a Balcaniadei de MTB, care a avut loc la Mavrovo, Macedonia și unde se clasează pe locul 5 la juniori. Luna următoare câștigă Campionatul Național de MTB la categoria U23 și juniori, iar la finalul verii, ajunge pe locul trei la Cupa Delma, o competiție din Medgidia, în spatele lui Ștefan Cosmin Giulea, pe atunci la CS Stirom București (locul 1) și Ladislau Madaras (locul 2). Participă la 11-a ediție a Trofeului Municipiului București, competiție rezervată juniorilor, care după 352 km în 7:34:52, a ieșit învingător. 

În 2005, Memorialul Dumitru Răcășan, la juniorii mari, îi revine lui Lucian. Continuă cu primul loc la Campionatul Balcanic de MTB, tot la juniori, în iulie, și încheie pe locul 55 la Campionatul Mondial de Mountainbike, la proba de XCO, organizat în Italia.

Concurs MTB XCO 2005
Fotografie – Federația Română de Ciclism

În 2006 ajunge la clubul italian „Ideal Bikes International Team”, după ce un an mai târziu a participat cu lotul național într-un cantonament, prilej prin care managerul echipei italiene l-a observat și adus la formația sa. În iulie, se plasează pe locul 3 la Maratonul Medieval Mediaș, în spatele lui Tudor Oprea (locul 1) și Madaras Attila (locul 2) într-un pluton în care regăseam nume precum Elisei Miron sau Eduard Novak.

Aflat la echipa italiană, Lucian se clasează pe locul 3 la maratonul Prossechisima din 2007, unde au mai participat peste 1500 de alți rutieri. În martie merge la o competiție din Turcia, în Adana, unde termină pe al treilea loc și coechipierul său, Tudor Oprea, pe al doilea, primul care trecuse linia de sosire fiind turcul Bilal Akgul. Participă la Balcaniadă, desfășurată la Păltiniș și ocupă locul 3 la categoria U23 în spatele lui Marius Petrache. Vine pe locul 2 la Maros Bike Marathon, competiție din Cluj-Napoca, după Vlad Dinu.

În ianuarie 2008 participă la Campionatul Mondial de Cyclocross U23, ediţie unde s-a aflat printre concurenți şi Peter Sagan. Câștigă Liman Bike Race, la seniori, fiind urmat pe podium de Bogdănescu Laurenţiu și Miron Elisei. În mai merge la a cincea ediţie a Cupei Autocostruct, competiţie cu trei etape şi unde termină pe locul secund în ce-a de-a doua zi. În iunie participă în Italia la Campionatul Mondial de Mountainbike la proba de Cross-Country U23 și termină pe locul 76. O lună mai târziu participă la o competiţie de şosea din Italia, unde încheie pe locul 21, după ce s-a aflat în fruntea cursei la începutul acesteia, şi continuă cu Campionatul Naţional de MTB XCO, unde câştigă la categoria sub 23 de ani. Ajunge pe locul 2 la Maraton Reşiţa în septembrie, iar spre finalul anului, participă la o altă competiţie din Italia – GP Citta di Verbania – unde termină pe locul 20 – și își mai adaugă în palmares Memorialul Martie Ștefănescu, la Seniori.

Ajunge la Campionatul Mondial de Maraton, în Austria, în 2009, și la Campionatul Mondial de Ciclocross. Participă şi anul acesta la Maros MTB Maraton, unde termină pe locul 4 și la Trofei Montenegro Bjelo Polje clasându-se pe 10, urmat de Marius Petrache. Ia parte la Balaton Bike Fest, în Ungaria, unde ajunge pe locul 3 la tura lungă. În octombrie câştigă proba de 50 de kilometri din cadrul Neuer Bike Party, competiţie din Târgu Mureş și pedalează și la Turul Dobrogei. Devine din nou Campion Național la XCO și Ciclocross, vine pe locul 2 la cel de Maraton și pe 3 la Campionatul Balcanic de XCO.

Balaton Bike Fest 2009

În mai 2010 participă la Tour de la Ville d’Aoste și termină pe 6 la general în Turul Dobrogei, la 25 de secunde de lider. Câștigă Lornion XCO Cup și se clasează pe locul 2 la Maros Bike Maraton, la 3 minute în spatele lui Marton Blazso și este urmat în clasament de Răzvan Jugănaru. Pe lângă toate acestea obține locul 1 la Campionatul National de Maraton, Geiger MTB Challenge (cursa de 90 de kilometri), Lornion Trofee XCO C3 și Tușnad MTB Maraton. Mai vine pe locul secund la Campionatul National de XCO și Maraton Emmedue (UCI C2). La finalul anului, Lucian este cel mai bine clasat rutier de mountain-bike, într-un top al Federației Române de Ciclism.

Tușnad MTB Maraton – 2010

Pedalează la Turul Ardealului în 2011 unde termină pe al șaselea loc la general, la fel ca în Maros XCO Cup, concurs unde au participat și rutieri din Ungaria, Serbia, Slovacia și Spania. La Cupa Emmedue termină pe locul 5, cursă câștigată pe atunci de Marian Frunzeanu. În iulie vine pe locul 2 la Campionatul Național de Cross-Country și ajunge și la Turul Ciclist al Sibiului unde ocupă o poziție foarte bună în clasamentul celor mai buni români – locul 3. Mai câștigă Vâlcea Bike Fest la seniori masculin, Szilvasvarad Maraton, în Ungaria și Cupa Federației Române XCO.

Clujul Pedalează – 2011, Fotografie www.valiturean.ro
Campionatul Național de Cross-Country 2011, Fotografie oradesibiu.ro

În primăvara lui 2012, participă la Prima Evadare și termină pe 7, iar la Cupa Maros XCO ajunge pe 16. Încheie Red Bull MoonTimeBike cu un loc 8, cursă la care urma să obțină locuri foarte bune în următoarele ediții. Pe același loc ajunge și la Triada MTB – Brasov XCM, obține locul 3 la Maratonul Medieval Mediaș, în spatele lui Marius Petrache și Răzvan Jugănaru, și Cupa Emmedue Șosea, dar câștigă Triada MTB – Trofeul Chindie. 

Prima Evadare 2012
Fotografie – Facebook Lucian Logigan

Anul 2013 a fost probabil unul dintre cele mai pline sezoane ale lui – este numit de presă „cel mai bun evadat” după ce învinge în Prima Evadare alți 3000 de iubitori ai pedalatului înscriși la competiție. Participă la etapa de Cupă Mondială de la Val di Sole și la Asvo Osterreich Mountainbike Grand Prix, unde termină pe locul 16. Concurează la Maratonul Făgetului (Cluj-Napoca), Navarino Bike Festival XCO (Grecia), unde încheie pe locurile 5, respectiv 4, apoi continuă cu podiumuri în Back to the roots XCO (Baia Mare), Moneasa Mountainbike Maraton (Arad) și Păltiniș Stage Race. Câștigă din nou Campionatul Național de XCO și încheie pe al doilea loc Campionatul National de Ciclocross. Iese învingător în Surmont Mtb Challenge, în Azuga, și Brasov XCM. Trece primul linia de sosire la MoonTimeBike, cu cel mai bun timp la masculin general și categoria 19-29 ani, podiumul fiind completat de Tudor Oprea, coechipierul său, şi Attlila Madaras, de la Bikesport Racing Team, care a terminat la 47 de secunde față de locul 1.

Prima Evadare 2013 – Fotografie Bogdan Buda
Campionatul Național de XCO 2013 – Fotografie Alexandru Lazăr
Red Bull MoonTimeBike – 19 octombrie 2013
© MIHAI STETCU

Își începe sezonul 2014 la Cyprus Sunshine Cup – Afxentia. Continuă cu Haifa International și Misgav Cup în Israel în martie și merge apoi la Analya MTB Cup în Turcia. În mai și iunie participă la etapele de Cupă Mondială de XCO din Albstadt și Nove Mesto na Morave. Ocupă primul loc la Prima Evadare, cursă pe care echipa lui, Ideal Geiger Team, a controlat-o în totalitate încă de la început, colegul lui, Madaras Attila, finalizând-o pe al treilea loc. În septembrie ia parte și la Campionatul Mondial de MTB organizat în Norvegia, ediție câștigată de francezul Julien Absalon. În aceeași lună participă și la Campionatul Balcanic de Mountain Bike, care s-a desfăşurat la Skopje și unde obține primul loc la categoria Elite, urmat de Tudor Oprea. Ediția din anul acela a adus la start șase români printre care și Ede Molnar, Alexandru Stancu, Cristian Losonczi și Irina Dumitru. Pe atunci, Lucian reprezenta un rutier important, fiind unul dintre puținii cicliști care strângeau puncte pentru calificarea României la Olimpiada de la Rio din 2016. Își încheie luna septembrie cu Salamida Island MTB race – în prima zi termină pe locul 5 la general, iar în a doua pe locul 8 – apoi câștigă din nou MoonTimeBike în octombrie. În noiembrie, face parte din lotul național și merge la competiții prestigioase din China – Turul Lacului Taihu, Turul Yancheng (aici Daniel Crista încheie cel mai bine, pe locul 32) și la Turul Fuzhou unde Lucian termină pe locul 32.

Campionatul Mondial de Mountain Bike 2014 – Norvegia
Foto: Atilla Horvath
Campionatul Balcanic 2014
Fotografie – Facebook Logigan Lucian
MoonTimeBike 2014
Fotografie – Diana Oros

Rezultatele bune nu au încetat să apară nici în 2015. Participă încă din ianuarie într-o competiție cu 5 etape – Trans Hajar, în Muscat, Oman – unde ocupă poziții foarte bune în toate etapele. Februarie a fost rezervat competiției Cyprus Sunshine Cup – Afxentia, cotinuând cu Salcano MTB Cup (unde termină pe primul loc), Izmir MTB Cup, un concurs din Serbia și Haifa International, în Israel, plasându-se pe locul 3 la final. Până în iunie, mai pedalează în câteva curse din Turcia și Israel, precum: Batman MTB Cup, Bitlis Stage Race și Carmel International Cup (unde termină pe locul 4). Este singurul român care participă la Jocurile Europene de la Baku la XCO și încheie pe locul 33 la categoria Elite Masculin, concurând alături de alți concurenți puternici precum Fabian Giger sau Nino Schurter. Participă la International Race Naoussa, apoi la Păltiniș MTB Project și încheie pe locul 2 Campionatul Național de XCO. Își completează lista din acea vară cu un alt concurs din România, Crater XCO Cup, și alte două din Turcia – Yenice MTB Cup și Salcano Cappadocia Stage Race. În toamnă termină pe 6 la Campionatul Național de XCM și pe 4 la MoonTimeBike, ediție câștigată de Daniel Crista.

Salcano MTB Cup
logigan_1
Campionatele Europene de la Baku – 2015

A avut un sezon plin și în 2016, an pe care îl începe din nou cu Cyprus Sunshine Cup – Afxentia. Concurează alături de cei mai buni rideri de MTB din lume la etapele de Cupă Mondială din La Bresse și Albstadt din mai, apoi participă alături de Tudor Oprea și la Campionatul Mondial de XCO organizat în iulie în Republica Cehă, la Nove Mesto na Morave. Termină pe locul 6 la Prima Evadare și pe locul secund la Cetățuia XCO de la Iași. Participă și la Sălaj Velo Tur, alături de alți 150 de concurenți, unde încheie pe al doilea loc. Se impune în Campionatul Național de XCO și Arena Platos Day and Night – XCO alături de Tudor Oprea. Încheie pe locul 6 Păltiniș MTB Project și pe locul 3 Crater XCO Cup, în Bihor, podiumul fiind format din germanul Sven Strahle (locul 1) și slovacul Tomas Visnovsky (locul 2).

UCI Mountainbike World Cup Albstadt 2016
Fotografie – Traian Olinici
Campionatul Mondial de MTB 2016
Fotografie – Traian Olinici

Își începe sezonul 2017 tot în Grecia, apoi în martie concurează la una dintre cele mai așteptate competiții de Maraton – Absa Cape Epic, care a strâns în acel an la start mai bine de 1300 de participanţi. Se impune în Drumul Regelui, ia parte la etapa de Cupă Mondială din Italia de la Val di Sole, și o lună mai târziu ocupă locul 43 la Campionatele Europene de XCO, organizate în aceeași țară. Ajunge pe locul 3 la Liman Bike Race şi pe 17 la Geiger MTB Challenge, obţine al doilea loc de pe podium la Cetăţuia XCO şi continuă cu a patra poziţie la Campionatul Naţional de XCO. Termină pe locul 8 la general în Carpathian MTB Epic, pe locul 14 în Transilvania Bike Trails, apoi câștigă București MTB Race şi Câmpina Open MTB. Îşi încheie sezonul 2017 cu locul 4 la Konya MTB Cup, în Turcia şi locul 2 la MoonTimeBike.

Carpathian MTB Epic 2017
București MTB Race 2017
Fotografie – Brîndușa Mutoiu
MoonTimeBike 2017
Fotografie – Traian Olinici

Începe 2018 tot la Afxentia Stage Race, avându-i cu el și pe Tudor Oprea și Roberto Burța. Merge la Cluj la Napo Cup XCO, unde termină pe locul 2, în spatele unui concurent maghiar, Palumby Zsombor. Își apără victoria din anul trecut din Drumul Regelui și continuă vânătoarea de puncte pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo cu participări la competiţii din Serbia: Salcano-Kyocera MTB Cup Vojvodina S2, Petrovaradin Fotress Novi Sad (unde încheie pe locul 3); Ungaria – Csömör Kupa, Croaţia – XCO Samobor, şi Turcia – Ankara MTB CUP. Continuă vara cu clasări foarte bune la concursuri din ţară: MTB Academy Cup (locul 5), Campionatul Naţional de XCO (locul 2), Herneacova XCO (locul 4), Zemeş XCO (locul 2), Carpathian MTB Epic și câștigă alături de Ede Molnar argintul la Campionatul Balcanic de XCO de la Câmpulung. Se reîntoarce în Turcia la Salcano Cappadocia stage race, unde termină pe locul 7, și la Sakarya BB MTB Cup. În septembrie, concurează la Campionatul Mondial de MTB, organizat în Elveția, într-un pluton unde s-au aflat alte nume mari precum Nino Schurter sau Mathieu van der Poel și își încheie sezonul la Spetses Terra Challenge MTB S2 Stage race, în Grecia. 

În 2018, Lucian a organizat, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, prima ediție a competiției UMF Bike Days, concurs ce a durat 3 zile și care a strâns la start aproximativ 350 de iubitori ai pedalatului.

Campionatul Balcanic de XCO 2018
Fotografie – Facebook Federația Română de Ciclism
UMF Bike Days 2018
Fotografie – Togorean Ionuț

Prima cursă din 2019 o are la Velo Alanya MTB Cup S2, competiție cu 4 etape. Continuă cu Alanya MTB Cup C1 și Carmel Cup XCO C2, unde termină pe locul 20, respectiv 8. Încheie Sparta Stage race S2 pe locul 11 la general, Prima Evadare pe 4 și se impune în prima etapă din cadrul Cupei Naționale. Este cel mai bine clasat român (locul 6) în MTB Academy Cup, la Câmpulung Muscel și devine din nou Campion Național la XCO Elite. Participă la Carpathian MTB Epic și Herneacova XCO C1, termină pe locul 3 la Campionatul Național de Enduro, pe 2 la Cupa României XCO și încheie pe locul 5 la general la Triada MTB. Se clasează pe locul 3 la MoonTimeBike, în spatele lui Patrick Pescaru (locul 1) și Burța Roberto (locul 2) și pe locul 9 la București MTB Race – cursă dominată de elvețianul Fabian Giger – reprezentând ultima competiție din calendarul lui din acest an. Pe lângă acestea, Lucian a mai participat la Metal Enduro Reșița unde s-a clasat pe locul 2 la categoria 30-39 ani, iar la general pe locul 8.

Campionatul Național de XCO 2019
Fotografie – Instagram Lucian Logigan
MoonTimeBike 2019
Fotografie – Bogdan Buda
Carpathian MTB Epic 2019 Etapa a doua
Fotografie – Ana Georgescu
Metal Enduro Reșița 2019
Fotografie – Mihai Leu

În ultimii ani, Lucian, alături de Ede Molnar și Vlad Dascălu (ciclist care și-a asigurat locul la Jocurile Olimpice din Tokyo 2020), și-a dedicat o bună parte din timp strângerii de puncte pentru calificarea României la disciplina de Cross-Country Olimpic din cadrul Olimpiadei din Japonia. A participat la numeroase concursuri UCI, s-a antrenat intens și a reprezentat un mentor pentru cicliștii care abia și-au început drumul în acest sport.

O muncă de 20 de ani în care au existat numeroase momente de cumpănă, piedici impuse de mentalități diferite, dar și clipe de bucurie, poate deveni banală pentru mulți la un moment dat. Pentru Lucian însă, acești ani au reprezentat mult mai mult – dintr-o joacă, totul a devenit o pasiune, iar apoi, un stil de viață. A fost motivat de fiecare concurs la care a luat parte, iar provocările i-au hrănit dorința de a învăța mai mult în materie de ciclism. Este un exemplu perfect de perseverență și un model pentru multe generații. Continuă să aibă rezultate frumoase și să se afirme în competiții importante, dar și mai important este că nu se va opri prea curând. 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.