Unul dintre cei mai populari cicliști al ultimilor ani revine în ciclism. Deși inițial își anunțase retragerea vara trecută, Davide Rebellin a revenit asupra deciziei și a semnat un nou contract.

Rebellin, în vârstă de 48 de ani, a debutat în ciclismul profesionist în 1992. De-a lungul carierei sale, italianul a obținut 60 de victorii, printre care enumerăm succese în Liege-Bastogne-Liege, La Fleche Wallone, Amstel Gold Race, Paris – Nice sau Tirreno Adriatico.

Rebellin și-a anunțat inițial retragerea vara trecută după campionatele naționale ale Italiei. După șase luni de la această decizie, el a semnat un contract valabil pe un sezon cu gruparea continentală italiano-croata Meridian Kamen.

Davide Rebellin nu este deloc o figură străină pasionaților de ciclism din România. El a participat în câteva rânduri la Turul Ciclist al Sibiului, competiție în care s-a impus in 2013.

 

Foto – Getty Images

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.