Remco Evenepoel Poză: Sigfrid Eggers

În timp ce ciclismul suferă din cauza pandemiei generate de COVID-19, tânărul de 20 de ani Remco Evenepoel (Deceuninck Quick-Step) a intensificat antrenamentele. Marea promisiune a ciclismului belgian și campion european contra cronometru en-titre, el a urcat de 50 de ori într-o singură zi pe Zidul Grammontului, ascensiunea legendară a Turului Flandrei, realizând astfel unul dintre obiectivele sale.

Evenepoel, câștigător în acest sezon al Vuelta San Juan și Vuelta al Algarve, a renunțat săptămânile trecute la a urca pe Grammont într-una din sesiunile sale de antrenament, de teama de a provoca un aflux masiv de spectatori în condițiile în care populația belgiană este nevoită să stea în izolare. Profitând de faptul că, în Belgia, cicliștii profesioniști beneficiază de o autorizație pentru a se putea antrena în aer liber, Evenepoel a urcat pe peretele Grammont fără să anunțe în prealabil pe nicio rețea socială. Această ascensiune este puțin mai lungă de 1 kilometru, cu o pantă medie de 9% și maximă de 20%. Asta nu l-a oprit să o urce de 50 de ori în 24 de ore.

Distanța totală parcursă de belgian în cadrul antrenamentului său a fost de 216,9 kilometri în puțin peste 8 ore, așa că Evenepoel a putut să pedaleze în propriul său Liege-Bastogne-Liege, clasica ciclistă care ar fi trebuit să fie disputată duminica trecută.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.