Poză: EFE

Cicliștii Alejandro Valverde, Marc Soler, Enric Mas și Eusebio Unzue (managerul echipei Movistar) au analizat situația actuală de la Movistar într-o conferință de presă online. În aceasta s-a anunțat că Alejandro Valverde și Enric Mas vor concura în Turul Franței și Vuelta, iar Marc Soler va conduce pe Movistar în Giro. Enric Mas (25 ani) are în palmares printre altele, locul 2 și câștigarea clasamentului celui mai bun tânăr în Vuelta 2018, iar Marc Soler (26 ani) este câștigătorul Paris Nisa 2018 și ocupantul locului 9 în Vuelta 2019.

Unzue: „Am avut momente critice, dar se pare că acestea au fost depășite. Vor fi 120 de zile de competiție, în care vom distribui întreaga echipă, astfel încât toată lumea să aibă un minim de zile de competiție și să putem duce la bun sfârșit sezonul. Echipa este împărțită în trei grupuri: o bază de 12 rutieri care vor merge în Turul Franței și Vuelta. Un alt grup care va merge în Giro, iar al treilea este format din tinerii sportivi. Ideea inițială a fost să meargă cei trei lideri ai echipei, Alejandro Valverde, Enric Mas și Marc Soler în Turul Franței. Enric Mas a avut o mică problemă pentru a accepta această decizie. Marc înțelese că era o oportunitate bună și i-a plăcut. Până la urmă, decizia finală a fost ca Valverde și Mas vor fi liderii în Turul Franței și Vuelta, iar cu Marc Soler vom merge în Giro și în clasice. Am înțeles că, pe de o parte, a trebuit să oferim un anumit echilibru organizatorilor curselor. În loc să meargă cei trei împreună într-o cursă, Enric va merge doar cu Alejandro care îl va susține. Decizia cu Soler a fost luată în ultimele 15 zile gândindu-ne strict la el. Toți cei trei vor lua startul Vuelta Burgos și în Criteriul Dauphine.”

Alejandro Valverde a declarat: „Îmi place calendarul. Va fi un sezon foarte special, deși totul va fi foarte concentrat. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că va fi că multe curse vor fi la nord și poate că va fi frig, deși sunt aceleași condiții pentru toată lumea. Sunt foarte încântat, ca și cum aș avea 30 de ani. Turul Franței va fi o cursă diferită pentru toți.” Valverde va concura și în Liege Bastogne Liege, o clasică pe care a câștigat-o deja de patru ori, ultima oară în 2017. După Turul Franței, Valverde va încerca să câștige încă o dată titlul de campion mondial pe șosea, după victoria sa din 2018 de la Innsbruck. Contractul lui Valverde cu Movistar expiră la finalul sezonului 2021, dar spaniolul nu exclude să continuă să concureze și după acea dată. De asemenea, Valverde a spus că va fi o onoare să concureze contra fostului său coechipier, columbianul Nairo Quintana (acum la Arkea-Samsic), cel cu care a fost 8 ani colegi la Movistar.

Enric Mas a spus: „Primii pași au fost un pic complicați. La început nu am înțeles lucrurile, dar apoi am început să realizez. Prima zi în care am ieșit la antrenament am fost ca un copil cu o jucărie nouă. Acum mă bucur de fiecare antrenament. Voi alerga în Turul Franței și Vuelta cu Valverde, sunt foarte motivat să fiu alături de el. Murcianul nu ratează niciodată, el este întotdeauna acolo și cu siguranță voi învăța multe de la el. Sperăm că vom face un duo bun. Sunt foarte motivat.”

Marc Soler: „La primele curse virtuale a fost ciudat și dificil, dar acum iau cu calm totul. Sunt încântat să fiu lider în Giro. Eusebio mi-a propus această idee, mi-a plăcut și am acceptat cu mult entuziasm. Sper să meargă totul cât mai bine. Înainte de a răspunde, am analizat cu atenție traseul. Aștept cu nerăbdare. M-am răzgândit și am decis să merg la Giro în câteva zile. Unzue mi-a spus despre asta într-o dimineață, m-am uitat la calendarul curselor și m-am gândit că e o idee foarte bună. Aștept cu nerăbdare această provocare și doresc să o fac în cel mai bun mod posibil și să fiu acolo cu o echipă care să mă susțină.” Marc Soler va pregăti Giro, prin participarea sa în Tirreno Adriatico.

De asemenea pregătindu-se de reluarea sezonului, fostul component al echipei Movistar, ecuadorianul Richard Carapaz (Ineos), câștigător Giro 2019, a decis să pregătească din nou asaltul asupra tricoului roz prin participarea sa la Turul Burgos, Turul Poloniei și Tirreno-Adriatico. Carapaz, în vârstă de 27 de ani, se pregătește pentru obiectivul său numărul unu al sezonului, Giro d’Italia, unde va conduce echipa Ineos. Nefiind luat în calculat pentru Turul Franței unde Ineos se va baza pe trei candidați la victoria finală, columbianul Egan Bernal și britanicii Chris Froome și Geraint Thomas. Carapaz va dori să își intre în formă în Turul Burgos, o cursă încă neconfirmată care ar trebui să se desfășoare în perioada 28 iulie – 1 august, apoi în Turul Poloniei, în perioada 5 – 9 august și în Tirreno Adriatico în perioada 7 – 14 septembrie. Giro urmând să aibă loc în perioada 3 – 25 octombrie. Această planificare ar putea suferi modificări dacă Vuelta Burgos nu se va desfășura, lucru care se va decide în cursul acestei luni.

În Vuelta 2019, Marc Soler era lider de echipă și spunea că este pregătit foarte bine fizic și a pierdut 10 minute încă din a doua etapă. Soler are din nou șansa de a demonstra că își poate conduce echipa într-o cursă importantă și să facă o figură frumoasă în clasamentul general din Giro. În acest sezon, Movistar are ca obiectiv cel puțin reeditarea succesului de anul trecut din marile Tururi când a câștigat Giro prin Richard Carapaz. Să vedem dacă problema liderului în cursele de trei săptămâni în cadrul Movistar va continua sau în acest sezon lucrurile vor sta mai bine și dacă team-ul va putea câștiga și altceva, în afară de clasamentul general pe echipe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.