Totul are un început, mai ales o pasiune, iar cu cât aceasta apare mai devreme, cu atât mai bine. Nu degeaba se spune că pasiunile pe care ți le găsești când ești mic vor dura de-a lungul vieții dacă te ții de ele. Ca atare, astăzi vom vorbi despre o parte a ciclismului care este în plină dezvoltare, mai exact, categoria copiilor. În ultimii ani, numărul competițiilor dedicate acestei categorii a crescut, iar cei mici sunt din ce în ce mai încurajați să practice acest sport.

Pentru a ne introduce mai bine în această lume, am intervievat un antrenor cunoscut în acest capitol, pe Răzvan Jugănaru. Este un mare iubitor al ciclismului și un sportiv care s-a făcut remarcat în numeroase competiții din țară, iar acum își dedică o bună parte din timp dezvoltând această ramură. În prezent deține MTB Academy și ajută copii să își dezvolte pasiunea pe două roți și să învețe pas cu pas importanța sportului în dezvoltarea lor.

Care este vârsta potrivită ca un copil să înceapă ciclismul de performanță?

Din punctul meu de vedere nu putem pune egal între copil și performanță. Copiii ar trebui să înceapă mersul pe bicicletă de la o vârstă cât mai fragedă și până la vârsta de 13-14 ani să practice acest sport la nivel de joc, să pună accent pe tehnică fără presiune fizică și psihică.

Cum îi atragem pe copii în acest sport?

În mod normal nu ar trebui să fie foarte greu deoarece copiii iubesc să se plimbe cu bicicleta. La acest nivel “mingea” este în terenul părinților. Dacă își fac timp să îi ducă la o școală de ciclism ulterior la concursuri dedicate copiilor, cu siguranță o mare parte din aceștia vor rămâne ancorați în sportul cu pedale.

De ce echipament este nevoie la început?

La începători nu este nevoie să se investească foarte mult de la început. O bicicletă entry level care să funcționeze bine, o cască, o pereche de mănuși și un bidon pentru apă sunt suficiente pentru inițiere. Pe parcurs, în funcție de evoluție și interesul arătat de copil se poate investi pas cu pas. Nu recomand să se investească înainte deoarece copiii sunt atrași de multe sporturi și, în general, până la vârsta de 12-13 ani trec prin 3-4 sporturi.

Cât de important este să fie îndrumați de antrenori?

Din punctul meu de vedere acest lucru este cel mai important deoarece vor crește corect atât fizic cât și psihic. Un antrenor acreditat are o pregătire specială pentru lucrul și abordarea copiilor. Mulți părinți au tendința să copieze ce fac sportivii de top și să implementeze la nivel de copii, ceea ce este complet greșit.

Cum ar arăta o zi de antrenamente cu ei?

Este mult spus o zi de antrenament. Până la nivel de juniori, ar trebui, în funcție de vârstă, să lucreze la tehnicile de bază ale ciclismului din ramura aleasă.

La MTB Academy copiii au între 2 și 4 antrenamente pe săptămână în funcție de vârstă și dezvoltarea fizică ce durează 2h cu tot cu pauză. În acest timp învață procedee noi și apoi le pun în practică pe trasee de nivelul și pregătirea lor.

Cum crezi că trebuie îndrumat un copil către înalta performanță?

După cum spuneam mai sus, ar trebui să urmeze pașii inițierii într-o școală de ciclism sub supravegherea unui antrenor, să meargă la concursuri dedicate vârstei lor și cu siguranță, dacă va fi atras de acest sport, singur va urma drumul performanței. Noi trebuie doar să îi arătăm calea corectă.

Ce trebuie făcut pentru a avea un parcurs cât mai lung fără a exista riscul de suprasolicitare?

Cel mai important aspect este să nu antreneze părinții dacă nu au o pregătire specifică. În ziua de azi găsim foarte multe prostii în online și mulți copii se pierd datorită saturației. Copiii au un organism plăpând, în plină dezvoltare și trebuie să fim foarte atenți câtă încărcătură fizică și psihică punem pe ei. Cel mai important este să rămânem la nivel de joc și plăcere. Evoluția vine odată cu dezvoltarea organismului și nu trebuie grăbită.

Un îndemn ca părinții să își convingă copii să practice ciclismul într-un mediu organizat.

Cred că acest lucru ar trebui să fie în mintea oricărui părinte. Dacă ar fi să facem o comparație pe înțelesul tuturor aș spune ca să învețe să scrie și să citească, un copil merge la școală și este îndrumat de un profesor specializat în acest sens. Tot așa ar trebui să învețe și tainele ciclismului, de la o persoană specializată care cunoaște pașii corecți spre sportul de performanță.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.