Poză: Javier Zorrilla / EFE

În al 75-lea Circuit Getxo – Memorial Hermanos Otxoa, cursă internațională, după 177 de kilometri cicliștii vor ajunge în orașul spaniol Getxo din Țara Bascilor care este, de altfel, și punctul de plecare. La start într-o zi ploioasă au fost prezente 19 echipe dintre care 5 de World Tour (Movistar, Bahrain McLaren, NTT, Trek Segafredo, UAE Emirates).

Primii 144 kilometri au presupus parcurgerea de 6 ori a unui circuit de 24 de kilometri, cu ascensiuni pe Akarlanda (pantă medie 5,3%) și Arkotxa (pantă medie 6,7%). Ultimii 33 de kilometri sunt marea noutate a acestei ediții. Cu 17 kilometri până la linia de sosire, rutierii au trebuit să treacă de vârful Pike Bidea, o ascensiune de 2 kilometri între Sondika și Bilbao cu o pantă medie de 9,4% și cu porțiuni de 14%. Organizatorii au decis să nu permită prezența spectatorilor nici la start, nici la sosire pentru asigurarea măsurilor de distanțare socială. O altă noutate a cursei o reprezintă punctul de plecare care va fi reprezentat de Podul Bizkaia unde au avut acces doar echipele, organizatorii și jurnaliștii acreditați care vor purta mască de protecție. Fostul ciclist spaniol Roberto Laiseka, câștigător de etape în Turul Franței 2001 și Turul Spaniei din 1999, 2000 și 2005, este directorul onorific al circuitului Getxo.

În Circuitul Getxo Movistar s-a prezentat cu echipa B, chiar dacă lui Jose Joaquin Rojas i s-ar potrivi profilul cursei. Trek Segafredo a venit cu specialiștii lor în curse clasice de o zi: Jasper Stuyven, Mads Pedersen (care va dori să obțină o primă victorie cu tricoul de campion mondial pe șosea și să nu fie încă un rutier afectat de ”blestemul” tricoului curcubeu) și Edward Theuns. UAE Emirates a avut ca lider pe Fernando Gaviria (proaspătul câștigător de etapă din Vuelta Burgos), iar alături de columbian pe Juan Sebastian Molano cel care a dominat sprinturile Turului Colombia 2020 obținând 3 victorii de etapă. NTT i-a adus pe sprinterul Giacomo Nizzolo, dar s-a putut baza și pe cățărătorii Louis Meintjes și Ben O’Connor. Bahrain McLaren i-a avut alături de marele favorit Mikel Landa (locul 2 din recent încheiată Vuelta Burgos) care își va continua pregătirea pentru marile tururi din acest sezon, pe Pello Bilbao și Heinrich Haussler. Alți rutieri importanți aflați la startul cursei din Țara Bascilor și care aveau șanse la victorie erau: câștigătorul ediției din 2019 – Jon Aberasturi (Caja Rural Seguros RGA) și câștigătorul cursei din 2011, 2013 – Juan Jose Lobato (Euskatel Euskadi).

Evadarea zilei a ajuns până la 3 minute avans față de pluton și a fost alcătuită din Julen Irizar (Euskaltel-Euskadi), Lionel Taminaux (Bingoal-Wallonie Bruxelles), Luca Pacioni (Androni Giocattoli-Sidermec), Angel Madrazo (Burgos BH), Oier Lazkano (Caja Rural Seguros RGA), Ivan Cobo (Kern Pharma), Daniel Viegas și Riccardo Verza (Kometa Xstra). Cu 80 de kilometri pâna la sosire Ricardo Verza a fost primul evadat care a fost prins de pluton.

Oier Lazkano a atacat din evadare, încercând să mai petreacă puțin timp în fața plutonului care se apropia foarte repede condus de UAE Emirates. Campionul mondial Mads Pedersen care a declarat înainte de cursă că lumea își va aduce aminte de el ca fiind campion mondial, nu pentru câte zile a îmbrăcat tricoul distinctiv în curse, a atacat din pluton pe cea de-a șasea urcare pe Arkalanda și a prins ceea ce a rămas din evadare, pe Taminaux, Irizar și Cobo. Dar toți au fost prinși de pluton în câțiva kilometri.

Apoi Laurens Huys (Bingoal), Juan Osorio (Burgos-BH), Ruben Fernandez (Euskaltel-Euskadi) s-au alăturat lui Oier Lazkano. Dar toți acești rutieri au fost ajunși de pluton, urmând apoi multe încercări de desprindere din pluton până la cea mai clară a lui Alessandro Fedeli (Nippo–Delko–One Provence).

Cu 2,2 kilometri și cu o pantă medie de 9,1%, Pike Bidea a fost cea mai grea ascensiune a cursei, fiind ultima șansă pentru puncheuri sau cățărători să îi poată învinge pe sprinteri. Pe Bidea Pello Bilbao (Bahrain McLaren), Juan Pedro Lopez (Trek Segafredo), Gonzalo Serrano (Caja Rural Seguros RGA), Biniam Ghirmay Hailu (Nippo Delko One Provence), Nelson Oliveira (Movistar), Damiano Caruso (Bahrain McLaren) s-au desprins de pluton. Dar din cauza vitezei mari și a condițiilor de asfalt umed, într-un viraj pe coborârea de pe Pike Bidea, s-a produs o căzătură ușoară în evadare în care au fost implicați Lopez, Ghirmay, Serrano. Astfel, în fața plutonului au rămas doar Caruso, Bilbao și Oliveira. Cu 8 kilometri înainte de finalul cursei, sicilianul Caruso a dat atacul decisiv pentru colegii săi de evadare, Bilbao și Oliveira fiind apoi prinși de pluton.

Efortul lui Caruso i-a adus victoria în circuitul Getxo 2020. Mini plutonul a declanșat urmărirea puțin prea târziu și a sosit la doar câteva secunde de învingător. Sprintul pentru locul 2 a fost câștigat de Giacomo Nizzolo, urmat de Eduard Prades (Movistar), Jon Aberasturi și Jasper Stuyven. Cu 25 de kilometri înainte de sosire, a avut loc o altă cazătură în momentul când se dădeau multe atacuri în pluton în care a fost implicat Mikel Landa. Aparent Landa nu a suferit nicio lovitură, dar accidentul l-a lăsat pe spaniol fără nicio opțiune la victoria finală, terminând pe locul 71 la 9:04 de învingător. Alt favorit Fernando Gaviria nu a terminat cursa.

Caruso obține a doua sa victorie individuală în plutonul profesionist la vârsta de 32 de ani, după ce în 2013 a câștigat etapa 5 din Settimana Internazionale Coppi e Bartali. Trebuie spus faptul că Damiano Caruso a avut și victorii în proba de contratimp pe echipe pe vremea când făcea parte din cadrul echipei BMC (2015-2018). De asemenea Caruso are performanțe notabile în clasamentele generale din marile tururi: a ocupat locul 8 în Giro d’Italia 2015, locul 11 în Turul Franței 2017, locul 9 în Vuelta 2014. Excelentă cursă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.