La doar câteva zile după accidentarea horror suferită în Turul Lombardiei, Remco Evenepoel începe să facă primii pași înspre recuperare. Conform unui comunicat de presă emis de echipa sa, Deceuninck-Quick-Step, tânărul rutier belgian a suferit o fractură de pelvis și o contuzie la plămânul drept în căzătura din Italia.

„Ținem să vă informăm că Remco Evenepoel a avut o seară liniștită la spital și că evoluția stării sale de sănătate e pe drumul cel bun. Având în vedere natura accidentării sale, Remco va fi transportat cu avionul în Belgia. Echipa face tot posibilul pentru a-l readuce acasă cât de repede, sperăm în următoarele 24 de ore.” a relatat echipa Deceuninck-Quick-Step în comunicatul de presă remis.

Remco Evenepoel a căzut cu aproximativ 50 de kilometri rămași din Turul Lombardiei, iar la prima vedere, impactul a părut a fi devastator. Imediat după ce s-a aflat despre ce accidentări este vorba, echipa belgiană a confirmat faptul că talentatul ciclist belgian nu va mai participa la nici o cursă în 2020.

În vârstă de 20 de ani, Remco Evenepoel este văzut ca fiind marea speranță a ciclismului belgian, fiind deja comparat în presa din Belgia cu legendarul Eddy Merckx. Dacă incidentul din Lombardia nu ar fi avut loc, Evenepoel ar fi trebuit să-și facă debutul în marile tur în această toamnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.