Ediția 2020 a Campionatelor Mondiale se ține în Italia în acest sfărșit de săptămână. Proba de contratimp a conținut un traseu plat, de doar 31.7 kilometri, cu finalul pe Circuitul Autodromo Enzo e Dino Ferrari, din Imola. Venind la mai puțin de o săptămână față de ultima etapă din Turul Franței, rutierii care au participat în Marea Buclă au venit cu un mare dezavantaj din punct de vedere al prospețimii.

Principalii favoriți ai probei veneau de la echipa Ineos. Filippo Ganna a arătat în ultima perioadă o formă senzațională, dar stătea în față celui de-al treilea titlu consecutiv pentru Rohan Dennis.

De altfel, o mare parte din timp, prima poziție a fost ocupată de alt membru al trupei britanice, Geraint Thomas. În plină pregătire pentru Giro, Thomas a avut o zi bună și poate încerca în cursa de fond de duminică.

Primul care a reușit să-l detroneze pe galez a fost belgianul Wout van Aert, care a ajuns cu 10 secunde mai repede decât Tricoul Galben din 2018. Tom Dumoulin a dezamăgit, venind la limita top 10-ului. Filippo Ganna a venit după câteva secunde și a stabilit cel mai bun timp. Singurul care îl mai putea depăși era Rohan Dennis. Deși a fost pe locul doi la cronometrajul intermediar, australianul a pierdut foarte mult pe a doua parte și trecea linia de sosire pe locul 5.

Așadar, podiumul este format din Filippo Ganna, Wout van Aert și Stefan Kung. Top 10-ul este completat de:

4.Geraint Thomas (Ineos/Marea Britanie)
5.Rohan Dennis (Ineos/Australia)
6.Kasper Asgren (Deceuninck/Danemarca)
7.Remi Cavagna (Deceuninck/Franța)
8.Victor Campanaerts (NTT/Belgia)
9.Alex Dowsett (Israel/Marea Britanie)
10.Tom Dumoulin (Jumbo/Olanda)

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.