Photo by Bas Czerwinski/Getty Images
Photo by Bas Czerwinski/Getty Images

“La Doyenne” 2021 a fost cursa aparențelor înșelătoare și a promisiunilor respectate. Tadej Pogacar câștigă primul lui Monument, după o cursă solicitantă, într-un anturaj ce impune respect.

Al treilea “Monument” al anului a adunat la start elita ciclismului mondial. Alejandro Valverde căuta să egaleze recordul de 5 victorii al lui Eddie Merckx, Julien Allaphillipe încerca să întrerupă absența de 40 de ani a unui laureat francez, Primoz Roglic și Tadej Pogacar își continuau lupta pentru întâietate înaintea Turului Franței.

În Liège-Bastogne-Liège, pe parcursul a 260 de km, plutonul traversează estul valon într-o buclă ce pornește de laLiège, se indreapta spre nord, catre Bastogne și se întoarce la Liège pe drumuri șerpuitoare. Este cea mai veche cursă clasică de o zi (prima întrecere în 1892) și una din cele mai solicitante din calendarul UCI.

Timp de aproape 30 de ani, de la începutul anilor 1990, finalul a avut loc pe o cățărare în Ans, o suburbie a Liège-ului. Asemanandu-se ca profil cu sora Ardenilor, La Fleche Wallone, cursa evolua treptat către climaxul ultimilor sute de metri de cățărare. Victorioși, în mulți ani, au fost cataratarii cu un sprint puternic, ce se agățau răbdători de grupul principal până la ultima urcare din Ans. În 2019, organizatorii au schimbat traseul în favoarea unei reveniri în centrul Liege-ului, ultima urcare de pe traseu fiind Côte de la Roche-aux-Faucons, cu 13 km inainte de final.

În astfel de condiții s-a desfășurat și întrecerea de azi. Un trio de cățărări în ultimii 40 de kilometri promiteau să cearnă plutonul în așteptarea sprintului final: Côte de la Redoute (cățărarea emblemă, 2 km cu o înclinație medie de 8.9%), Côte des Forges și Côte de la Roche-Aux-Facons.

Startul cursei s-a dat în centrul Liège-ului și curând, 7 cicliști au format un grup ce avea să rămână în frunte timp de 200 de km, de-a lungul cadrelor cu câmpii valone, monumente dedicate lui Merckx sau imagini aeriene cu circuitul Spa Francochamps.. Grupul era format din cicliști fără speranțe la victoria finală, parte a unor echipe de rang secund în pluton: Laurens Huys si Mathijs Paasschens (ambii de la Bingoal Pauwels), Loïc Vliegen  si Lorenzo Rota ( ambii de la Intermarché-Wanty), Sergei Chernetski (Gazprom), Tomasz Marczynski (Lotto Soudal) și Aaron Van Poucke (Sport Vlaanderen).

Până cu 50 de km înaintea finalului, plutonul a înaintat fără mari evenimente. Tentative promițătoare de evadare (Van Avermaet sau Gilbert) au fost dejucate rapid, cicliștii cu probleme mecanice au revenit în pluton fără probleme (Pogacar) iar evadații și-au continuat cursa mulțumiți să fie în prim plan și conștienți de imposibilul încercării. Evadarea avea 4 minute față de pluton la km 50.

Primele semne importante au venit pe cățărarea La Redoute, cu un sprint-atac al lui Tao Hart de la Ineos. Câteva sute de metri mai târziu, Allaphillipe era detașat din grupul din care mai rămaseseră 4 cicliști de la Ineos și favoriții Alejandro Valverde, Michael Woods, Tadej Pogacar, Primoz Roglic, printre alții. Allaphillipe era singurul favorit care ratase grupul condus de Ineos.

Cu alte 2 cățărări rămase, La Doyenne părea să fi făcut prima victimă, dar a fost, în fapt, prima aparentă înșelătoare. Grupul din care făcea parte Allaphillipe se alătura grupului principal curând după prima cățărare. Un pluton de 40 de oameni începea să urce pe Cote des Forges, avertizați asupra pericolului Ineos. Tao Hart pornește din nou sprintul-atac și rupe din nou plutonul. E urmat de colegul lui Roglic, Vingegaard, care il urmareste și pe Tao și pe Yates, ivit în peisaj imediat după ce atacul lui Tao e dejucat. Într-o salvă continuă, Richard Carapaz, lansează al treilea atac al Ineos în decurs de câțiva km și reușește să pună 20 de secunde între el și urmăritori, majoritatea favoriți izolați de coechiperi. Rămășițele primei evadări a zilei sunt spulberate de Carapaz.

Aparenta înșelătoare numărul 2: Carapaz pune distanță între el și primul grup urmăritor, din care nu mai fac parte favoriții Roglic, Allaphillipe și Valverde. Ultima urcare a zilei, însă, răstoarnă din nou ierarhia și spulberă speranțele Ineos. Un grup numeros se regrupează în trena celor de la Deceunick, cu Allaphillipe revenit în prim plan. James Knox duce o trenă puternică ce îl prinde din urmă pe un Carapaz secat de energie și, unul din cei mai în formă cicliști ai zilei, canadianul Michael Woods atacă puternic si e însoțit doar de 4 ciclisti: Pogacar, Valverde, Allaphillipe și David Gaudu. Roglic rămâne izolat, se regrupează cu urmăritorii, dar lupta pentru victorie se va da între cei 5.

Intrați în suburbia Liège-ului după sute de km de peisaje lipsite de înălțimea clădirilor, grupul colaborează sănătos, menținând un ecart de peste 25 de secunde, îndeajuns încât să abordeze finalul în liniște.

Cele mai puternice sprinturi din grup se dovedesc a fi cele ale lui Pogacar și Allaphillipe, dar slovenul, profitând de o poziție perfectă în spatele lui Allaphillipe, câștigă cu un avans de câțiva centimetri.

Pogacar îi călca astfel pe urme rivalului Roglic, câștigător anul trecut, și devine primul ciclist de la Andy Schleck care face dublă Turul Franței și Liege-Bastogne-Liege.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.