O nouă ediție a Turului Franței s-a încheiat ieri, cu obișnuitul marș triumfal al plutonului pe străzile și bulevardele din inima Parisului. Dogoritoarele călduri, triumful și chinul munților au marcat această ediție a Marii Bucle. Totodată, un nume a ținut capul de afiș al cursei, în special în a doua jumătate a ei.

Timid și taciturn din fire, Jonas Vingegaard este orice, dar nu prototipul campionului romantic de odinioară. Fără a arăta vreo emoție pe chipul său glaciar, danezul a construit, pas cu pas, un tur al Franței demn de povestit nepoților. De altfel, dovada în acest sens stă tocmai diferența abisală între el și ceilalți cicliști din top zecele final, cu excepția, firește, a lui Tadej Pogacar.

La începutul Turului Franței, specialiștii îl vedeau pe tânărul danez doar ca pe un superdomestic pentru încercarea (a câta, oare?) a lui Primoz Roglic de a muta tricoul galben în altă parte a Sloveniei și de a aduce în sfârșit gloria echipei Jumbo Visma și în Turul Franței. Cu toate acestea, după accidentarea lui Roglic, Jumbo Visma și-a concentrat aproape în totalitate eforturile pe Jonas Vingegaard. O dovadă supremă este tocmai etapa în care întreaga echipă l-a luat cu asalt pe Pogacar.

Această manevră de guerrilla a celor de la Jumbo Visma a avut sorți de izbândă, iar Vingegaard devenea noul tricou galben. Cu siguranță, însă, nici cei mai înflăcărați suporteri ai lui Tadej Pogacar nu credeau că favoritul lor mai are vreo șansă reală, mai ales că pierduse peste trei minute în defavoarea rivalului danez.

După ieșirea din Alpi, devenea tot mai cert faptul că Vingegaard era favoritul principal la victoria finală din Turul Franței. Cu toate asalturile a la Pantani date de Pogacar, danezul a controlat cursa cu o maturitate care depășește cu mult vârsta sa biologică. Mai mult, echipa sa, Jumbo Visma, dincolo de eforturile colosale ale lui Wout van Aert, a lucrat ca un întreg, cu toate că, a fost la un pas de nenorocire, în penultimul weekend din Le Tour.

În a treia săptămână, temuții Pirinei urmau să facă diferența între glorie și pierzanie. Dacă în primul final din Pirinei, Pogacar a câștigat după un asalt final deosebit de spectaculos, pe temutul Hautacam, Vingegaard a venit cu o replică demnă de cărțile de istorie ale Turului Franței. Recunoscută ca fiind o ascensiune favorabilă celor deja îmbrăcați cu tricoul galben, Hautacam i-a asigurat în proporție de 99% victoria la general lui Vingegaard. Mai mult, pe lângă efortul stelar al danezului, trebuie să lăudăm remarcabila evoluție a lui Wout van Aert, cel care a atacat în stil Merckx, din primii metri ai etapei și a sosit pe un excepțional loc trei, după protagoniștii Vingegaard și Pogacar.

Victoria oficială a lui Vingegaard a fost consfințită după ultimul contratimp individual, acolo unde, din nou, van Aert și-a demonstrat clasa de ciclist bun la toate. Chiar și așa, superba performanță a lui Jonas Vingegaard a fost una de ținut minte, iar clasarea sa pe locul al doilea la finele penultimei etape l-a aruncat definitiv în paginile de istorie pe tânărul danez.

După Bjarne Riis în 1996, Jonas Vingegaard devine al doilea ciclist danez care reușește să aducă tricoul galben înapoi în Danemarca. Spre deosebire de Riis, satisfacția lui Vingegaard a fost dublă, mai ales că primele trei etape au avut loc chiar în Danemarca. Dincolo de orice, triumful lui Vingegaard este fără dubii o conglomerație între efortul individual și cel colectiv. Jumbo Visma a tras după mai mulți iepuri și, în sfârșit, batavii au reușit să își adjudece victoria la general, tricoul verde al celui mai bun sprinter și pe cel alb cu buline roșii, ultimul adjudecat tot Vingegaard.

Chiar dacă efortul lui Jumbo Visma a fost decisiv în duelul cu Tadej Pogacar, Jonas Vingegaard are și el meritul său individual. Danezul a controlat cursa într-o manieră ce ne reamintește și de rivalul său sloven, dar și de marii cicliști care triumfau la minute bune în marile bucle de odinioară.

Dacă Jonas Vingegaard va continua pe această pantă ascendentă, el va rămâne fără doar și poate în paginile de istorie ale ciclismului. Până atunci, poate și din subiectivismul subsemnatului, el nu este altceva decât învingătorul lui Tadej.

 

Foto – ASO/Pauline Ballet

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.