11 iulie 1975. Pe ultima cățărare a zilei, un fan francez îl lovește cu un uppercut bine plasat pe Eddy Merckx în rinichi. Acest gest a condus către o cădere bruscă a performanței lui Merckx și a condus implicit la prima sa înfrângere din Marea Buclă, victoria din acel an revenindu-i lui Bernard Thevenet. Avea să fie ultima reprezentație de gală în Le Tour pentru Merckx și ultima ocazie în care se lupta pentru faimosul tricou galben.
Aproape patru decenii și jumătate mai târziu, urmașul său natural, Tadej Pogacar, a câștigat la primele sale două apariții în Marea Buclă. Dacă triumful din 2020 a venit surprinzător și complet neașteptat, victoria din 2021 a atras după sine numeroase paralele cu Eddy Merckx, mai ales prin prisma felului dominant în care a fost ea adjudecată.
2022 începuse briliant pentru Tadej Pogacar. Slovenul a dat un tur de forță în Strade Bianche și s-a impus destul de clar în Tirreno-Adriatico și în Turul Sloveniei. De altfel, înaintea Marii Bucle, liderul echipei UAE Team Emirates era văzut ca fiind principalul favorit la victorie. Încă din primul contratimp, cel care a deschis de altfel și Marea Buclă din acest an, Pogacar a fost fulgerător, fiind cel mai bine clasat dintre cicliștii cu pretenții la clasamentul general.
Toată prima săptămână a atras după sine un val energic din partea slovenului. Pogacar a câștigat la Longwy pentru a-și amaneta tricoul galben. De aici, totul conducea în mod cert spre un nou triumf magistral la Paris. Doar că, după prima zi de pauză, totul avea să se schimbe pentru dublul câștigător în exercițiu.
În Alpi, Pogacar a fost demolat de Vingegaard. În primul finish serios, cu o ascensiune teribilă, Pogacar a pierdut peste trei minute în raport cu rivalul său de la Jumbo Visma. De aici încolo, a urmat un tur al Franței care ne-a reamintit de încercările disperate ale lui Marco Pantani de a recupera timpul pierdut în raport cu Lance Armstrong în Turul Franței din 2000. Numeroase atacuri, dublate de câte o victorie de etapă pe ici colo, l-au adus pe Pogacar în ultima săptămână cu o singură opțiune viabilă. Atacul.
Temuții Pirinei i-au adus anul trecut două victorii magistrale, iar nici de această dată situația n-a fost foarte diferită la început. Deși nu a reușit să-l desprindă pe Vingegaard, cu tot ajutorul lui Brendon McNulty, Pogacar și-a adjudecat primul finish în ascensiune din Pirinei. Mai mult, slovenul a continuat seria atacurilor și a doua zi.
Încă de pe penultima cățărare serioasă a etapei și implicit a Turului Franței, duelul avea să se decidă în doi, ca-n vremurile romantice ale ciclismului. Această primă șarjă ofensivă a eșuat, iar pe coborârea spre temutul Hautacam, Pogacar a căzut în timp ce încerca să țină pasul cu Vingegaard. Pe Hautacam, acea căzătură și-a spus cuvântul, iar triumful final al etapei i-a revenit rivalului său de la Jumbo Visma. De acum încolo, doar o minune mai putea să-l facă pe Pogacar campion la Paris pentru a treia oară la rând.
După ziua de vineri destinată sprinterilor, a urmat proba adevărului. Deși avea peste trei minute de recuperat în raport cu liderul, Pogacar a sperat până în ultimul moment că va triumfa și își va redobândi tricoul galben de la Jonas Vingegaard. Numai că acest ideal nu doar că nu s-a materializat, Pogacar a fost bătut la contratimp de către rivalul danez și pentru prima oară în scurta sa carieră, trebuia să se mulțumească cu locul secund în Turul Franței.
Chiar și așa, datorită vârstei încă foarte fragede, slovenul a mărșăluit la Paris îmbrăcat în tricoul alb dedicat celui mai bun tânăr ciclist născut după 1 ianuarie 1997. Astfel, pentru cel supranumit Pogi, acest tricou distinctiv era cel de-al șaptelea din carieră, iar dacă analizăm statistic, el este deja al treilea cel mai de succes ciclist din istorie în privința tricourilor distinctive câștigate în Turul Franței, singurii cu un palmares mai bun fiind doar Eddy Merckx și Bernard Hinault.
În Turul Franței din 2022, ciclismul romantic al lui Pogacar a fost bătut de spiritul de haită al celor de la Jumbo Visma, cu un Jonas Vingegaard aflat în probabil cea mai bună formă sportivă din întreaga sa carieră. Chiar și așa, trebuie să admitem că forma lui Pogacar n-a fost cea mai convingătoare, cu toate că a obținut cele mai multe victorii de etapă în Marea Buclă din 2022 (la egalitate cu Wout van Aert, firește).
Dacă această înfrângere va fi doar începutul unui declin pentru Tadej Pogacar, atunci comparațiile cu Eddy Merckx ar trebui înlocuite cu comparații cu Laurent Fignon, ultimul mare wonder kid al ciclismului mondial. Momentan, fie și îmbrăcat în alb, Pogacar are o revanșă de luat. Întâi, cel mai probabil în Vuelta, iar apoi, în Turul Franței din 2023. Nu ne rămâne decât să sperăm că această frumoasă rivalitate dintre Pogacar și Vingegaard nu și-a atins apogeul anul acesta. Ar fi prea păcat, căci tânărul canibal al zilelor noastre mai are multe de demonstrat în sportul cu două pedale.
Foto – ASO/Charly Lopez