All Activity

This stream auto-updates     

  1. Past hour
  2. krazyeone

    la mtb eu cred ca am aceleasi pereche de placute de acum 4 ani :) Ma rog am mai multe, dar nu prea se tocesc
  3. aStripe

    asa-i. trebuia sa fac zoom. multumesc pentru lamuriri
  4. Danyutz

    Are ureche, se si vede din poza.
  5. Today
  6. majikstone

    La SPD schimbam cam o pereche de placute pe sezon, mai ales din momentul in care talpa pantofilor se uza suficient incat sa ajunga placuta in contact cu solul. Chiar si asa, 10€ / sezon pentru placute suna considerabil mai bine decat 30€ sau 45€ pe sezon (pretul a 2-3 perechi de SPD-SL). Nici macar pe saboti de frana Swiss Stop nu ajung sa cheltui atat intr-un sezon, astia de sosea au o durata de viata incredibila.
  7. paulrad

    Apoi eu schimb plăcuțele când se destramă pantofii
  8. Yesterday
  9. krazyeone

    Este greu sa gasesti oameni de acelasi nivel
  10. majikstone

    Am schimbat placutele dupa ~4 luni. Au inceput sa clipseze mai greu si sa se declipseze mai usor, asa ca am decis ca au atins un nivel de uzura destul de avansat. Acum au ajuns sa arate asa: Cu putin noroc, poate reusesc sa folosesc doar 2 perechi de placute pe sezon, ceea ce as zice ca e acceptabil. Chiar si cu gradul asta de uzura, nu scot nici un sunet, asa ca la capitolul asta ma declar pe deplin satisfacut.
  11. jerme

    Trek Emonda SL6
  12. Alegz30

    Cadrele alea non brand sau entry cred ca au foarte clar domeniul de utilizare, gen drumuri forestiere si light cross, nu sunt pentru trail, dar in acelasi timp nu se rup daca iei o bordura cu 5 la ora. Dus la extrem orice cedeaza, d-aia nu incearca nimeni DH cu un cadru Scott Scale de 900gr, doar ca extremul unui cadru inferior este ma jos si fiecare stie cat de tare se da. Oricum Taiwan, unde majoritatea brandurilor au fabrici, acum e parte oficiala a Chinei, asa ca toate sunt chinezesti. Si apropo, de cand mi-a crapat un cadru Scott Scale 40 nu mai cred in branduri. Cred ca la decathlon erau pliabile, balamaua aia oricum e un punct slab.
  13. aStripe

    din descrierea MTB Devron Riddle M3.9, 2019, albastru https://bellabike.ro/produs/bicicleta-mtb-devron-riddle-m3-9-2019-albastru/ "Schimbator spate: Shimano Deore RD-M592, SGS, Shadow, atasare directa" nu stiu ce inseamna atasare directa, asta e ce am presupus eu. nu m-ar deranja sa ma insel. inca o optiune in plus.
  14. EyesOnly

    Prefer sa nu. Il prefer de o mie de ori in clasicele de primavara. Sunt altii de general. Lasa-l sa ne incante in cursele de o zi
  15. Invitat special

    Incepe sa se contureze ideea pe care o aveam la inceputul turului. Anul asta nu, dar anul viitor/2 ani, Alaphilippe ar avea material de castigator de mare tur. Putin surprinzator, ce e drept, sa castige o etapa de contratimp.
  16. Invitat special

    Nu alearga nimeni dupa nicio super oferta second. Este doar o alta optiune cu avantaje si dezavantaje si "lumea" decide pentru ea cum vrea sa isi investeasca banii munciti. Evident ca cine nu stie care sunt pinioanele si care foile nu are ce sa caute sa isi ia bicicleta second hand. Un cadru non brand sau brand entry level, e in principiu un cadru chinezesc pe care se pun stickere cu brandul respectiv. Adica, lipsa de research, aluminiu de calitate inferioara, grele. Primele 2 neajunsuri duc la riscul crescut al fisurarii/ ruperii cadrului, vezi exemplul Decathlon de anul trecut. Pe o fundatie de casa batraneasca nu poti sa construiesti vreun Taj Mahal.
  17. Alegz30

    Cred ca discutia a divagat si omul care a intrebat nu a fost lamurit deloc @Warlock_sk devronul ala de sus este cu thru axle si posibil ca furca sa aiba chiar gat conic. @aStripe cred ca doar cele mai ieftine chinezarii nu au ureche de schimbator detasabila in ziua de astazi. In rest vad ca lumea alearga dupa super oferte la mana a doua, dar daca nu stii la ce sa te uiti te poti arde foarte usor asa. In rest pentru mine diferentele date de o echipare buna, mai ales roti, sunt mult mai mari comparativ cu diferentele date de un cadru de brand, cu aceeasi geometrie evident (asta este cu totul si cu totul alta discutie).
  18. Etapa a șasea din Turului Lacului Qinghai reprezenta o nouă oportunitate ideală pentru o victorie pentru Eduard Grosu. Sprinterul român a ratat ieri de puțin victoria și a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul al cincilea. Astăzi situația a fost una diferită. Eduard Grosu a scăpat cu bine și nu a fost […] Citește întreg articolul
  19. paulrad

    Ziua III – Duminică, 23 Iunie: Baia Borșa – Tarnița Bălăsânii – Fântâna Stanchii – Pasul Prislop – Șaua Știol – Cascada Cailor, 52.70km cu 1572m dif. de nivel Licoarea magică se savurează în aceeași formație, cam la aceeași oră, doar că acum stăm tolăniți în hamace. Înafară de bucata de început, traseul de azi îl știu de anii trecuți, sau cel puțin așa credeam. Mă gândesc doar la urcarea lungă de după Vf. Cearcănu. La 10:10 începem să dăm la pedale, activitate care durează fix 3 minute, după care împingem voinicește la deal. Mai facem loc câte unui ebike întârziat, să nu-și piardă demarajul, dar nici ei nu reușesc să urce tot pe ebicicletă. Strava arată în multe locuri peste 28% și porțiuni de 200-300 cu medie +20%. Dăm și câte o pedală pentru scurt timp, apoi iar la împins. Cineva se întreabă dacă Robert se referea la pushbike de 500m pe verticală sau 500m lungime când ne-a prezentat traseul. Cert e că am urcat 400m diferență de nivel în 4.4km cu tot cu câteva bucățele de coborâre. Facem o regrupare și admirăm Munții Rodnei în toată splendoarea lor, apoi pedalăm și împingem mai departe spre Baia Borșa. Peisajul e superb, mai puțin când apare în câmpul vizual versantul de la Baia Borșa ce a fost defrișat în întregime. Într-un final terminăm cei 4.4km de urcare nervoasă și ne regrupăm înainte de coborârea spre Baia Borșa. Pe coborâre mai facem o regrupare, iar apoi ne oprim când ieșim la asfalt. Locul de regrupare înaintea coborârii spre Baia Borșa Ne regrupăm și pe coborâre, să nu rămână cineva în spate și să aibe probleme Câțiva oprim la un supermarket să luăm apă, iar restul o iau înainte cu Wouter. Ne întâlnim cu cei din față la un izvor cu apă sărată care nu îmi place deloc. De aici începe urcarea pe un forestier exact pe gustul meu, pantă până în 5-6%. Îl întreb pe Robert dacă după pod facem dreapta, ocazie cu care aflu că nu e traseul de anul trecut. Îi spun că eram pregătit psihic de urcarea aia lungă și-mi răspunde că îmi e bună pregătirea, căci e cam la fel și traseul de azi. Față de traseul de anul trecut din ziua a III-a, cățărarea asta are ceva mai multe porțiuni abrupte și drumulul e mai bolovănos. Prin talentul pe care-l posed, pe prima astfel de bucată pun piciorul jos și din fața grupului în care mă aflu, ajung ultimul și merg mai departe singur. După o vreme opresc la o ”cascadă” ce curge pe versant și beau aproape un litru de apă. E tare bună și rece! Începe să meargă treaba mai greu așa că împing puțin pe o bucată care ar fi fost ciclabilă. Îl văd pe Ștefan și aștept să mă ajungă ca să nu continui singur, dar la scurt timp se oprește să să lucreze la rucsac. Ne așteaptă Robert la o intersecție, după care mai opresc o dată la o cascadă să umplu bidonul și să mănânc. Lenevesc vreo 5 minute și apoi continui singur, ajungându-i pe ceilalți la un punct de regrupare. Plecăm mai departe cu Wouter și băgăm nițel pushbike că parcă ne-a fost și dor. Următoarea regrupare o facem la Fântâna Stanchii unde sunt o mulțime de viței și un ciobănesc cât bicicleta, dar din grija căruia putem fura toți vițeii că el e foarte prietenos. Urcarea asta, deși puțin mai grea, a fost mult mai frumoasă decât cea de anul trecut. De aici până în Pasul Prislop traseul este absolut superb, rulăm rapid și ușor, iar peisajul e de vis. Aici deja am intrat pe traseul de anul trecut Nu știu ce face Ștefan în față, dar în curând îi dăm blană, parcă suntem la concurs. Oprim brusc pentru o panoramă. Și încă una Iulia se declară dezamăgită. S-a tot stresat când ajungem noi pe bucata asta faină, să ne aducă apă și să ne facă poze. A urcat de vreo 3 ori cu mașina de asistență din Pasul Prislop, căutându-ne, iar când am apărut într-un final, n-a oprit nimeni la apă și nici poze n-a apucat să ne facă. Deh, mergeam de parcă eram pe finalul unei curse, doar că mai avem să ne clătim ochii și cu alte locuri faine, nu e gata ziua! După o regrupare în fața mănăstirii din Pasul Prislop, pe care n-am pozat-o nici anul ăsta, pornim spre Șaua Știol. Urmează o cățărare care nu putea avea un nume mai bun de atât (pe Strava): Starway to Haven – Climb. Aici, ca în fiecare an, golesc rezervoarele de energie, curios să văd ce mai pot după 3 zile grele. Wouter vine lejer în spatele meu de parcă avea motor, iar la un momentdat îmi spune să am grijă să nu-mi crape inima. În vârful ”scării” ne regrupăm și apoi mai pedalăm puțin până să ajungem în Rai. https://i0.wp.com/www.paulrad.eu/wp-content/uploads/2019/07/IMG_20190623_145429.jpg?zoom=2&w=552&h=736&ssl=1 Coborârea e aceeași ca în prima zi, tot pe la Cascada Cailor. Cineva propune o poză de grup cu cascada, dar ne înțelegem atât de bine încât nu oprește toată lumea în același loc pentru poză. Oricum e plin de turiști și n-ai loc de o poză decentă. Oamenii de pe traseu ne fac loc, fără să pară deranjați de prezența noastră, iar unii ne privesc cu admirație în timp ce alții presupun că e vreun concurs. Aproape de finalul coborârii opresc să fac o poză cu Complexul Borșa, iar apoi opresc ca să o iau pe lângă bicicletă pe ultima porțiune unde am avut emoții în prima zi, când m-am jurat că azi o să cobor pe lângă bicicletă. Zis și făcut! Complex Borșa văzut de pe coborârea dinspre Cascada Cailor Bucata buclucașă Vineri coborâsem pe cărarea din dreapta imaginii, iar azi am făcut pushbike pe cealaltă variantă care e mai puțin abruptă, dar mai tehnică. Când ajung jos o văd pe Ramona făcând inventarul rănilor. A coborât cam cum am coborât eu în prima zi, dar i-a ieșit mai prost și s-a lovit binișor. De la asfalt o ia Iulia cu mașina, iar eu trag să-i prind pe restul. Wouter ne duce trena pe asfalt și chiar mă gândeam ce bine mergem, perfect pentru cooldown, dar domnul Vlad Faur depășește ghidul și se bagă la trenă. Wouter își reia poziția, iar apoi altcineva trece în față și e gata cooldown-ul, a început cursa! Gonim spre pensiune, schimbându-se oamenii de la trenă, de parcă suntem pe ultimii kilometri în Turul Franței. Privind retrospectiv, fugăreala de la final a fost bună la ceva, chiar dacă nu la cooldown. La vreo 10-15 minute după ce ajungem la pensiune, începe să urle RO-ALERT pe unele telefoane, căci așa funcționează sistemul. Avertizare 35-40l/mp, grindină. Și i-a dat o ploaie cum nu cred că am mai văzut vreodată. Aștept să se oprească potopul ca să pot strânge cortul care a rezistat cu brio. Între timp povestim cu oamenii și ne luăm adio de la cei care pornesc spre casă. Puțin după ora 18 pornesc și eu cu Cătană spre Baia Mare. Apropo de Cătană, nu v-am zis cum a ales să pedaleze astăzi cu un ebike, o țeapă de toată frumusețea. Atâta l-aș fi trollat și aș fi făcut mișto de el, dar din păcate se chinuia cu ebike-ul ăla undeva prin spatele grupului/grupul al doilea că cică ceva nu mergea bine la motor, astfel că nu l-am văzut mai deloc toată ziua. El zice că a stat la povești cu Robert… Sfârșit. (până la anul) <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2474145434/embed/74c90decdcfe527926cc5942c825691d00e72f64'></iframe> Informații Data: 20-23 iunie 2019 Durata: 3 zile Locație: Borșa, Maramureș – Munții Rodnei & Munții Maramureșului Total km: 140 km Diferență de nivel: 4827m Eveniment: Purple Lines – Warrior Organizator: The North Quest Costuri Taxa de participare: 660 RON
  20. Trevizes

    Spectacolul e omorat de celelalte echipe care nu-i ataca. Poate ca sunt sanse de reusita mici dar nici nu se incearca. Si asa va fi si in etapele urmatoare. De aceea se castiga si din evadari destul de mult. Iar ceilalti concurenti cu pretentii la clasament general au asteptat etapa de azi de contratimp ca sa ia bataie dar sa fie macar in limite rezonabile. Nu poti sa dai vina pe Ineos ca au venit pregatiti.
  21. EyesOnly

    Asta pentru ca nu e un om de general si e un lider de conjuctura(datorata mult vointei lui de a tine acest tricou). In plus, echipa lui e croita pentru cu totul altceva in tur. Enric Mas e mai mult pe cont propriu ;-)
  22. Alegz30

    Mai scriu o data aici. In principiu am gasit inca 2 persoane pentru tura, iar vremea cea mai buna va fi duminica 21.07.2019. Daca mai exista persoane interesate?
  23. mchereja

    Vrei să zici că nu are ureche la schimbător? Cred că te înșeli.
  24. aStripe

    salut, o intrebare pentru cei care recomanda Devron e ok sa ai o bicicleta MTB fara derailleur hanger ? se poate monta ulterior unul? ma astept ca e o piesa specializata si nu ar merge
  25. Last week
  26. paulrad

    Ziua II, Sâmbătă 22 Iunie: Moisei – Mănăstirea Moisei – Pasul Pietrii – Șaua Bătrâna – Tarnița La Cruce și retur, 49.85km cu 1726m dif. de nivel Tura de ieri m-a ajutat să dorm puțin mai bine, dar tot în jur de 6am a fost deșteptarea și cafeaua savurată cu aceeași oameni. Traseul de azi începe din Moisei și o să ne întoarcem tot pe unde urcăm, nefiind posibil să facem o buclă. În teorie, nu e prea frumos să te întorci pe același traseu. În practică, am urât varianta asta. Bine, 87%, să nu ziceți că-s hater. Ceva tot mi-a plăcut. Pe la ora 10:00, cum era stabilit, cam toată lumea e pregătită cu bicicletele pe mașină și pornim în scurt timp spre Moisei. Aterizarea în Moisei. Foto: Iulia Crișan / The North Quest Începem tura cu o urcare de încălzire, având panta medie undeva pe la 8%, iar apoi facem dreapta pe un drum ce pare recent pietruit. Aici mai dezmorțim picioarele cu o bucată de plat și apoi câteva bucăți de coborâre pe pietrișul instabil, după care ajungem la mănăstire și luăm apă de la izvorul aflat vis-a-vis de intrare. După o scurtă regrupare în fața mănăstirii pornim mai departe în viteză pe drumul asfaltat ce urcă și coboară de câteva ori, dar pe care îl părăsim după scurt timp. De aici până în Pasul Pietrii, urcarea cu pantă medie de 5% a fost exact pe gustul meu. Aproape de intersecția cu forestierul ce duce în Rezervația Naturală Izbucul Izei, Vlad face pană. Ne regrupăm la intersecție unde apare și Iulia cu mașina de asistență. Cei doi ghizi, Robert Dobai și Wouter Cleppe Regruparea. Foto: Iulia Crișan / The North Quest Robert îl trimite pe Wouter pe celălalt drum, spre rezervație, să exploreze dacă ne putem întoarce pe acolo, iar noi o luăm înainte. Drumul se strică puțin, dar deocamdată e bine. Pe bucata asta de urcare, juniorul Vlad ne lasă cu gura căscată pe toți. Accelerează tare să treacă pe lângă mine și Robert, moment în care îl văd cum zboară brusc în cap, peste ghidon. Pe urcare!!! Așa ceva nu credeam că e posibil. Aparent, i-a intrat între spițe vârful unui brăduț doborât. Stăm puțin să-și revină, iar apoi pornim mai departe. În curând apar și câteva porțiuni scurte de pushbike după care continuăm pe lângă liziera pădurii spre Șaua Bătrâna. Terminăm o porțiune scurtă de pushbike Ieșim din pădure spre Șaua Bătrâna Porțiunile astea de pushbike mi-au stricat și ritmul și zenul, dar încă n-a început partea nasoală. Chiar la ieșirea din pădure începe o bucată grea de pushbike. Dacă era doar cât se vede în poza de mai sus, ar fi fost lux, dar la ieșirea din pădure am avut parte de o priveliște ce mi-a înmuiat picioarele. Bonus, ploua și în stânga și în dreapta noastră. Măcar a dispărut soarele dacă tot avem atâta de împins. Încep mă gândesc ce rost are să împing bicicleta pe aici, mai ales că o să ne întoarcem pe același traseu la mașină. Mă mai gândesc și dacă e sănătos să continui având în vedere cum arată vremea în jur. Pică moralul multe etaje și din când în când mai urcăm pe biciclete cât să ne dezmorțim de la atâta împins. Măcar nu-s singur, e și Istvan și Edwin. Călin cu Peter s-au întors, restul sunt în față bine de tot. Vremea se tot strică. Cu chiu cu vai ajungem în ”vârf”. Ne bucurăm de peisaj și mai ales de mersul pe bicicletă. Nu prea am idee ce vârfuri se ascund printre nori, știam doar că undeva în față-stânga cum mergem e Pietrosul Rodnei. Oricum, la momentul respectiv numai asta nu mă mai interesa. Într-un final îi ajungem și pe ceilalți, opriți după un pâlc de copaci/arbuști. Mă întreabă Robert ”cum e” și îi răspund ”nu pot zice nimic bun, nu mă provoca”. Notă: îmi tot zice că-s prea negativist și că uneori nu mai știe dacă trollez sau vorbesc serios, de asta am zis să nu mă provoace că îi răspundeam într-o notă negativă cu esențe de troll. Desigur, negativismul e evident în răspunsul dat. Având în vedere că plouă peste tot în jurul nostru, se decide să nu mai mergem până la Tarnița la Cruce ci să ne întoarcem. Când ne arată Robert Pedalăm la întoarcere pe platou și mai facem o oprire să admirăm peisajul, mai ales că deasupra noastră s-au împrăștiat norii și iese soarele. De aici urmează coborârea tot pe unde am urcat. Adrian pică și face pană, eu mai bag niște pushbike și la vale. Mai scade moralul câteva niveluri, apoi forestierul începe să fie ud, semn că pe aici a plouat puternic. Se face o regrupare pe coborâre, eu fiind ultimul, evident, iar după o vreme, tot ultimul fiind, văd că ajung câțiva oameni din urmă. Pe drum, în fața grupului, era un taur tinerel și două văcuțe. A durat ceva timp până am trecut toți de obstacol căci bovinele alergau în zig zag, mai ales când voiai să te bagi în depășire, ele trăgeau pe partea ta. Deja eram destul de ud cum m-am stropit de la roți și mă gândesc doar la un duș cald, când îmi pică fisa că mai avem de urcat drumul pietruit din zona mănăstirii. Încep să mă gândesc dacă oare nu o luăm pe asfalt de la mănăstire să evităm zona respectivă. N-am cugetat prea mult că iată-ne împingând de biciclete în sus pe drumul ăla pietruit care acuma era de nerecunoscut: într-un loc curgea vale pe el și era plin de șanțuri săpate de apă. Lucru bine făcut. Eu admirând peisajul. Foto: Wouter Cleppe / The North Quest În ultima intersecție de pe coborâre, ne așteaptă Robert să nu o luăm aiurea. Sunt atât de binedispus încât nici nu m-am uitat spre el când am făcut virajul. Imediat ce mi-am dat seama de asta m-am și gândit ce o fi crezut omul. La pensiune mi-a spus că a simțit niște săgeți în inimă când am trecut pe lângă el. Avem noroc și ploaia începe abia când urcăm în mașini. La Pensiune ne așteaptă curcubeul. Ne hidratăm, mâncăm și povestim iar până după miezul. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2470936255/embed/2224f5b117bb1b0432ac6f90b3effb08ceb69cf7'></iframe>
  27. A 12-a etapă a Turului Franței a debutat la prânz, cu startul festiv din Toulouse. Cei 169 de rutieri rămași în competiție au avut de parcurs un traseu sinuos, de 209.5 kilometri, până la finalul programat la Bagnères-de-Bigorre. Imediat după startul festiv, o evadare mamut s-a format. Nume grele precum Peter Sagan, Simon Yates, Matteo […] Citește întreg articolul
  28. Invitat special

    Nu sunt nici pe departe fan Sky/Ineos dar cum au ajuns azi la finish, toata echipa cu liderul in spate e impresionant. Militarie direct. Darth Vader style. Ca omoara spectacolul, posibil, dar asta nu e patinaj artistic sa iei note pentru stil. In contradictie, tricoul galben, Alaphilippe ducea "trena" echipei lui pe ultimii kilometri.
  29. Invitat special

    Si noi vindem diverse accesorii de Gopro 3rd party. Pot sa iti spun ca pretul originalelor nu prea se justifica decat pentru anumite produse, bateriile fiind unul din produsele unde cel original s-ar justifica. Luate la bani marunti, accesoriile originale sunt clar mai calitative, acum ca isi merita pretul triplu sau chiar cvadruplu, cam discutabil. Hamul ala 3rd party e 50 lei, original vreo 200 lei...Meh, in cazul asta concret, nu se justifica in niciun caz diferenta. Evident, ideal ar fi sa fie toate originale, dar la unele accesorii pur si simplu platesti mult mai mult pentru nimic in plus.
  1. Load more activity
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up