All Activity

This stream auto-updates     

  1. Past hour
  2. Alegz30

    Cred ca discutia a divagat si omul care a intrebat nu a fost lamurit deloc @Warlock_sk devronul ala de sus este cu thru axle si posibil ca furca sa aiba chiar gat conic. @aStripe cred ca doar cele mai ieftine chinezarii nu au ureche de schimbator detasabila in ziua de astazi. In rest vad ca lumea alearga dupa super oferte la mana a doua, dar daca nu stii la ce sa te uiti te poti arde foarte usor asa. In rest pentru mine diferentele date de o echipare buna, mai ales roti, sunt mult mai mari comparativ cu diferentele date de un cadru de brand, cu aceeasi geometrie evident (asta este cu totul si cu totul alta discutie).
  3. Today
  4. Etapa a șasea din Turului Lacului Qinghai reprezenta o nouă oportunitate ideală pentru o victorie pentru Eduard Grosu. Sprinterul român a ratat ieri de puțin victoria și a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul al cincilea. Astăzi situația a fost una diferită. Eduard Grosu a scăpat cu bine și nu a fost […] Citește întreg articolul
  5. paulrad

    Ziua III – Duminică, 23 Iunie: Baia Borșa – Tarnița Bălăsânii – Fântâna Stanchii – Pasul Prislop – Șaua Știol – Cascada Cailor, 52.70km cu 1572m dif. de nivel Licoarea magică se savurează în aceeași formație, cam la aceeași oră, doar că acum stăm tolăniți în hamace. Înafară de bucata de început, traseul de azi îl știu de anii trecuți, sau cel puțin așa credeam. Mă gândesc doar la urcarea lungă de după Vf. Cearcănu. La 10:10 începem să dăm la pedale, activitate care durează fix 3 minute, după care împingem voinicește la deal. Mai facem loc câte unui ebike întârziat, să nu-și piardă demarajul, dar nici ei nu reușesc să urce tot pe ebicicletă. Strava arată în multe locuri peste 28% și porțiuni de 200-300 cu medie +20%. Dăm și câte o pedală pentru scurt timp, apoi iar la împins. Cineva se întreabă dacă Robert se referea la pushbike de 500m pe verticală sau 500m lungime când ne-a prezentat traseul. Cert e că am urcat 400m diferență de nivel în 4.4km cu tot cu câteva bucățele de coborâre. Facem o regrupare și admirăm Munții Rodnei în toată splendoarea lor, apoi pedalăm și împingem mai departe spre Baia Borșa. Peisajul e superb, mai puțin când apare în câmpul vizual versantul de la Baia Borșa ce a fost defrișat în întregime. Într-un final terminăm cei 4.4km de urcare nervoasă și ne regrupăm înainte de coborârea spre Baia Borșa. Pe coborâre mai facem o regrupare, iar apoi ne oprim când ieșim la asfalt. Locul de regrupare înaintea coborârii spre Baia Borșa Ne regrupăm și pe coborâre, să nu rămână cineva în spate și să aibe probleme Câțiva oprim la un supermarket să luăm apă, iar restul o iau înainte cu Wouter. Ne întâlnim cu cei din față la un izvor cu apă sărată care nu îmi place deloc. De aici începe urcarea pe un forestier exact pe gustul meu, pantă până în 5-6%. Îl întreb pe Robert dacă după pod facem dreapta, ocazie cu care aflu că nu e traseul de anul trecut. Îi spun că eram pregătit psihic de urcarea aia lungă și-mi răspunde că îmi e bună pregătirea, căci e cam la fel și traseul de azi. Față de traseul de anul trecut din ziua a III-a, cățărarea asta are ceva mai multe porțiuni abrupte și drumulul e mai bolovănos. Prin talentul pe care-l posed, pe prima astfel de bucată pun piciorul jos și din fața grupului în care mă aflu, ajung ultimul și merg mai departe singur. După o vreme opresc la o ”cascadă” ce curge pe versant și beau aproape un litru de apă. E tare bună și rece! Începe să meargă treaba mai greu așa că împing puțin pe o bucată care ar fi fost ciclabilă. Îl văd pe Ștefan și aștept să mă ajungă ca să nu continui singur, dar la scurt timp se oprește să să lucreze la rucsac. Ne așteaptă Robert la o intersecție, după care mai opresc o dată la o cascadă să umplu bidonul și să mănânc. Lenevesc vreo 5 minute și apoi continui singur, ajungându-i pe ceilalți la un punct de regrupare. Plecăm mai departe cu Wouter și băgăm nițel pushbike că parcă ne-a fost și dor. Următoarea regrupare o facem la Fântâna Stanchii unde sunt o mulțime de viței și un ciobănesc cât bicicleta, dar din grija căruia putem fura toți vițeii că el e foarte prietenos. Urcarea asta, deși puțin mai grea, a fost mult mai frumoasă decât cea de anul trecut. De aici până în Pasul Prislop traseul este absolut superb, rulăm rapid și ușor, iar peisajul e de vis. Aici deja am intrat pe traseul de anul trecut Nu știu ce face Ștefan în față, dar în curând îi dăm blană, parcă suntem la concurs. Oprim brusc pentru o panoramă. Și încă una Iulia se declară dezamăgită. S-a tot stresat când ajungem noi pe bucata asta faină, să ne aducă apă și să ne facă poze. A urcat de vreo 3 ori cu mașina de asistență din Pasul Prislop, căutându-ne, iar când am apărut într-un final, n-a oprit nimeni la apă și nici poze n-a apucat să ne facă. Deh, mergeam de parcă eram pe finalul unei curse, doar că mai avem să ne clătim ochii și cu alte locuri faine, nu e gata ziua! După o regrupare în fața mănăstirii din Pasul Prislop, pe care n-am pozat-o nici anul ăsta, pornim spre Șaua Știol. Urmează o cățărare care nu putea avea un nume mai bun de atât (pe Strava): Starway to Haven – Climb. Aici, ca în fiecare an, golesc rezervoarele de energie, curios să văd ce mai pot după 3 zile grele. Wouter vine lejer în spatele meu de parcă avea motor, iar la un momentdat îmi spune să am grijă să nu-mi crape inima. În vârful ”scării” ne regrupăm și apoi mai pedalăm puțin până să ajungem în Rai. https://i0.wp.com/www.paulrad.eu/wp-content/uploads/2019/07/IMG_20190623_145429.jpg?zoom=2&w=552&h=736&ssl=1 Coborârea e aceeași ca în prima zi, tot pe la Cascada Cailor. Cineva propune o poză de grup cu cascada, dar ne înțelegem atât de bine încât nu oprește toată lumea în același loc pentru poză. Oricum e plin de turiști și n-ai loc de o poză decentă. Oamenii de pe traseu ne fac loc, fără să pară deranjați de prezența noastră, iar unii ne privesc cu admirație în timp ce alții presupun că e vreun concurs. Aproape de finalul coborârii opresc să fac o poză cu Complexul Borșa, iar apoi opresc ca să o iau pe lângă bicicletă pe ultima porțiune unde am avut emoții în prima zi, când m-am jurat că azi o să cobor pe lângă bicicletă. Zis și făcut! Complex Borșa văzut de pe coborârea dinspre Cascada Cailor Bucata buclucașă Vineri coborâsem pe cărarea din dreapta imaginii, iar azi am făcut pushbike pe cealaltă variantă care e mai puțin abruptă, dar mai tehnică. Când ajung jos o văd pe Ramona făcând inventarul rănilor. A coborât cam cum am coborât eu în prima zi, dar i-a ieșit mai prost și s-a lovit binișor. De la asfalt o ia Iulia cu mașina, iar eu trag să-i prind pe restul. Wouter ne duce trena pe asfalt și chiar mă gândeam ce bine mergem, perfect pentru cooldown, dar domnul Vlad Faur depășește ghidul și se bagă la trenă. Wouter își reia poziția, iar apoi altcineva trece în față și e gata cooldown-ul, a început cursa! Gonim spre pensiune, schimbându-se oamenii de la trenă, de parcă suntem pe ultimii kilometri în Turul Franței. Privind retrospectiv, fugăreala de la final a fost bună la ceva, chiar dacă nu la cooldown. La vreo 10-15 minute după ce ajungem la pensiune, începe să urle RO-ALERT pe unele telefoane, căci așa funcționează sistemul. Avertizare 35-40l/mp, grindină. Și i-a dat o ploaie cum nu cred că am mai văzut vreodată. Aștept să se oprească potopul ca să pot strânge cortul care a rezistat cu brio. Între timp povestim cu oamenii și ne luăm adio de la cei care pornesc spre casă. Puțin după ora 18 pornesc și eu cu Cătană spre Baia Mare. Apropo de Cătană, nu v-am zis cum a ales să pedaleze astăzi cu un ebike, o țeapă de toată frumusețea. Atâta l-aș fi trollat și aș fi făcut mișto de el, dar din păcate se chinuia cu ebike-ul ăla undeva prin spatele grupului/grupul al doilea că cică ceva nu mergea bine la motor, astfel că nu l-am văzut mai deloc toată ziua. El zice că a stat la povești cu Robert… Sfârșit. (până la anul) <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2474145434/embed/74c90decdcfe527926cc5942c825691d00e72f64'></iframe> Informații Data: 20-23 iunie 2019 Durata: 3 zile Locație: Borșa, Maramureș – Munții Rodnei & Munții Maramureșului Total km: 140 km Diferență de nivel: 4827m Eveniment: Purple Lines – Warrior Organizator: The North Quest Costuri Taxa de participare: 660 RON
  6. Trevizes

    Spectacolul e omorat de celelalte echipe care nu-i ataca. Poate ca sunt sanse de reusita mici dar nici nu se incearca. Si asa va fi si in etapele urmatoare. De aceea se castiga si din evadari destul de mult. Iar ceilalti concurenti cu pretentii la clasament general au asteptat etapa de azi de contratimp ca sa ia bataie dar sa fie macar in limite rezonabile. Nu poti sa dai vina pe Ineos ca au venit pregatiti.
  7. EyesOnly

    Asta pentru ca nu e un om de general si e un lider de conjuctura(datorata mult vointei lui de a tine acest tricou). In plus, echipa lui e croita pentru cu totul altceva in tur. Enric Mas e mai mult pe cont propriu ;-)
  8. Alegz30

    Mai scriu o data aici. In principiu am gasit inca 2 persoane pentru tura, iar vremea cea mai buna va fi duminica 21.07.2019. Daca mai exista persoane interesate?
  9. mchereja

    Vrei să zici că nu are ureche la schimbător? Cred că te înșeli.
  10. aStripe

    salut, o intrebare pentru cei care recomanda Devron e ok sa ai o bicicleta MTB fara derailleur hanger ? se poate monta ulterior unul? ma astept ca e o piesa specializata si nu ar merge
  11. Yesterday
  12. paulrad

    Ziua II, Sâmbătă 22 Iunie: Moisei – Mănăstirea Moisei – Pasul Pietrii – Șaua Bătrâna – Tarnița La Cruce și retur, 49.85km cu 1726m dif. de nivel Tura de ieri m-a ajutat să dorm puțin mai bine, dar tot în jur de 6am a fost deșteptarea și cafeaua savurată cu aceeași oameni. Traseul de azi începe din Moisei și o să ne întoarcem tot pe unde urcăm, nefiind posibil să facem o buclă. În teorie, nu e prea frumos să te întorci pe același traseu. În practică, am urât varianta asta. Bine, 87%, să nu ziceți că-s hater. Ceva tot mi-a plăcut. Pe la ora 10:00, cum era stabilit, cam toată lumea e pregătită cu bicicletele pe mașină și pornim în scurt timp spre Moisei. Aterizarea în Moisei. Foto: Iulia Crișan / The North Quest Începem tura cu o urcare de încălzire, având panta medie undeva pe la 8%, iar apoi facem dreapta pe un drum ce pare recent pietruit. Aici mai dezmorțim picioarele cu o bucată de plat și apoi câteva bucăți de coborâre pe pietrișul instabil, după care ajungem la mănăstire și luăm apă de la izvorul aflat vis-a-vis de intrare. După o scurtă regrupare în fața mănăstirii pornim mai departe în viteză pe drumul asfaltat ce urcă și coboară de câteva ori, dar pe care îl părăsim după scurt timp. De aici până în Pasul Pietrii, urcarea cu pantă medie de 5% a fost exact pe gustul meu. Aproape de intersecția cu forestierul ce duce în Rezervația Naturală Izbucul Izei, Vlad face pană. Ne regrupăm la intersecție unde apare și Iulia cu mașina de asistență. Cei doi ghizi, Robert Dobai și Wouter Cleppe Regruparea. Foto: Iulia Crișan / The North Quest Robert îl trimite pe Wouter pe celălalt drum, spre rezervație, să exploreze dacă ne putem întoarce pe acolo, iar noi o luăm înainte. Drumul se strică puțin, dar deocamdată e bine. Pe bucata asta de urcare, juniorul Vlad ne lasă cu gura căscată pe toți. Accelerează tare să treacă pe lângă mine și Robert, moment în care îl văd cum zboară brusc în cap, peste ghidon. Pe urcare!!! Așa ceva nu credeam că e posibil. Aparent, i-a intrat între spițe vârful unui brăduț doborât. Stăm puțin să-și revină, iar apoi pornim mai departe. În curând apar și câteva porțiuni scurte de pushbike după care continuăm pe lângă liziera pădurii spre Șaua Bătrâna. Terminăm o porțiune scurtă de pushbike Ieșim din pădure spre Șaua Bătrâna Porțiunile astea de pushbike mi-au stricat și ritmul și zenul, dar încă n-a început partea nasoală. Chiar la ieșirea din pădure începe o bucată grea de pushbike. Dacă era doar cât se vede în poza de mai sus, ar fi fost lux, dar la ieșirea din pădure am avut parte de o priveliște ce mi-a înmuiat picioarele. Bonus, ploua și în stânga și în dreapta noastră. Măcar a dispărut soarele dacă tot avem atâta de împins. Încep mă gândesc ce rost are să împing bicicleta pe aici, mai ales că o să ne întoarcem pe același traseu la mașină. Mă mai gândesc și dacă e sănătos să continui având în vedere cum arată vremea în jur. Pică moralul multe etaje și din când în când mai urcăm pe biciclete cât să ne dezmorțim de la atâta împins. Măcar nu-s singur, e și Istvan și Edwin. Călin cu Peter s-au întors, restul sunt în față bine de tot. Vremea se tot strică. Cu chiu cu vai ajungem în ”vârf”. Ne bucurăm de peisaj și mai ales de mersul pe bicicletă. Nu prea am idee ce vârfuri se ascund printre nori, știam doar că undeva în față-stânga cum mergem e Pietrosul Rodnei. Oricum, la momentul respectiv numai asta nu mă mai interesa. Într-un final îi ajungem și pe ceilalți, opriți după un pâlc de copaci/arbuști. Mă întreabă Robert ”cum e” și îi răspund ”nu pot zice nimic bun, nu mă provoca”. Notă: îmi tot zice că-s prea negativist și că uneori nu mai știe dacă trollez sau vorbesc serios, de asta am zis să nu mă provoace că îi răspundeam într-o notă negativă cu esențe de troll. Desigur, negativismul e evident în răspunsul dat. Având în vedere că plouă peste tot în jurul nostru, se decide să nu mai mergem până la Tarnița la Cruce ci să ne întoarcem. Când ne arată Robert Pedalăm la întoarcere pe platou și mai facem o oprire să admirăm peisajul, mai ales că deasupra noastră s-au împrăștiat norii și iese soarele. De aici urmează coborârea tot pe unde am urcat. Adrian pică și face pană, eu mai bag niște pushbike și la vale. Mai scade moralul câteva niveluri, apoi forestierul începe să fie ud, semn că pe aici a plouat puternic. Se face o regrupare pe coborâre, eu fiind ultimul, evident, iar după o vreme, tot ultimul fiind, văd că ajung câțiva oameni din urmă. Pe drum, în fața grupului, era un taur tinerel și două văcuțe. A durat ceva timp până am trecut toți de obstacol căci bovinele alergau în zig zag, mai ales când voiai să te bagi în depășire, ele trăgeau pe partea ta. Deja eram destul de ud cum m-am stropit de la roți și mă gândesc doar la un duș cald, când îmi pică fisa că mai avem de urcat drumul pietruit din zona mănăstirii. Încep să mă gândesc dacă oare nu o luăm pe asfalt de la mănăstire să evităm zona respectivă. N-am cugetat prea mult că iată-ne împingând de biciclete în sus pe drumul ăla pietruit care acuma era de nerecunoscut: într-un loc curgea vale pe el și era plin de șanțuri săpate de apă. Lucru bine făcut. Eu admirând peisajul. Foto: Wouter Cleppe / The North Quest În ultima intersecție de pe coborâre, ne așteaptă Robert să nu o luăm aiurea. Sunt atât de binedispus încât nici nu m-am uitat spre el când am făcut virajul. Imediat ce mi-am dat seama de asta m-am și gândit ce o fi crezut omul. La pensiune mi-a spus că a simțit niște săgeți în inimă când am trecut pe lângă el. Avem noroc și ploaia începe abia când urcăm în mașini. La Pensiune ne așteaptă curcubeul. Ne hidratăm, mâncăm și povestim iar până după miezul. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2470936255/embed/2224f5b117bb1b0432ac6f90b3effb08ceb69cf7'></iframe>
  13. A 12-a etapă a Turului Franței a debutat la prânz, cu startul festiv din Toulouse. Cei 169 de rutieri rămași în competiție au avut de parcurs un traseu sinuos, de 209.5 kilometri, până la finalul programat la Bagnères-de-Bigorre. Imediat după startul festiv, o evadare mamut s-a format. Nume grele precum Peter Sagan, Simon Yates, Matteo […] Citește întreg articolul
  14. Invitat special

    Nu sunt nici pe departe fan Sky/Ineos dar cum au ajuns azi la finish, toata echipa cu liderul in spate e impresionant. Militarie direct. Darth Vader style. Ca omoara spectacolul, posibil, dar asta nu e patinaj artistic sa iei note pentru stil. In contradictie, tricoul galben, Alaphilippe ducea "trena" echipei lui pe ultimii kilometri.
  15. Invitat special

    Si noi vindem diverse accesorii de Gopro 3rd party. Pot sa iti spun ca pretul originalelor nu prea se justifica decat pentru anumite produse, bateriile fiind unul din produsele unde cel original s-ar justifica. Luate la bani marunti, accesoriile originale sunt clar mai calitative, acum ca isi merita pretul triplu sau chiar cvadruplu, cam discutabil. Hamul ala 3rd party e 50 lei, original vreo 200 lei...Meh, in cazul asta concret, nu se justifica in niciun caz diferenta. Evident, ideal ar fi sa fie toate originale, dar la unele accesorii pur si simplu platesti mult mai mult pentru nimic in plus.
  16. paulrad

    Frumoasă. Ai timp să te gândești de ce n-ai înlocuit foaia de 26T cu una de 24T cum ai plănuit, dar acolo unde apare 24% pe grafic a fost pe zona de pushbike probabil.
  17. gibonu

    @Invitat special In cei aproape doi ani de mers cu bicicleta pe sina de tramvai de pe Stefan cel Mare am intalnit situatii in care am fost mai mult de 2-3 biciclisti, in ambele sensuri. Si nu a fost niciodata vreo problema. Tot timpul salvarea avea sirelene in functiune, asa ca o auzeam de la distanta si ma opream sa nu o incurc, fie intr-o statie de tramvai fie pe scuarul trecerii de pietoni de la circ. Daca are vreo relevanta, in cei aproape 2 ani n-am primit nici macar un claxon de la tramvai sau masini. Nu ma supar, insa exemplul cu parcarea nu are legatura cu subiectul discutiei.
  18. Invitat special

    Eh pisici, pana la urma ce poate fi asa catastrofic la ea mai ales ca te mai pricepi si tu la una alta. Cadrul e cel mai important sa nu fie bulit, sa zicem si furca. Restul componentelor nu sunt cheltuieli care sa te darame ca nu o sa iti iei una cu vreun Eagle. La mtb nu am schimbat nimic, decat upgrade-uri de fite gen lant KMC ultra mega light. Dar la cursiera, tot second, am schimbat caseta, lant, cauciucuri, 5-600 lei, asa si, big deal. Am cursiera care noua e 10.000 lei, un pret atomic de altfel pentru ceva cu 105, la un cost total de 3500 aprox.
  19. Invitat special

    Cum e viata la 24%?
  20. Invitat special

    Stai ca aici iau apararea modestului Iti zic si de ce. Cand ai postat initial m-am gandit la fondul problemei. De ce e ilegal sa circule biciclistii pe acolo. Cum ai zis si tu, m-am gandit si eu, e o zona separata, practic o "pista" de biciclete extrem de sigura. Dar daca adaugam inca 2-3 biciclisti si vreo 2 trotinisti, si o ambulanta si un tramvai incepe sa devina cam volatila situatia, gardurile devenind brusc un pericol limitand evitarea/deplasarea. Mai mult de atat, tramvaiul neputand face manevre stanga dreapta, pot aparea situatii si din faptul asta. Sa nu te superi ca nu e cu rautate dar ai spus cum ai spune: parchez si eu putin aici, chiar daca e ilegal, nu incurc pe nimeni. Si cand te intorci sunt inca 17 masini parcate dupa tine si se circula pe o singura banda
  21. paulrad

    Evident că am fost și anul acesta la cel mai frumos MTB camp din țară. Iată povestea: Datorită iernii grele de care am avut parte, cel mai fain camp MTB din țară a sosit cu 2 săptămâni întârziere. Ca norocul că am avut inspirația să particip la Village Warrior MTB camp și astfel am mai îndulcit așteptarea. Spre deosebire de anii trecuți, acum au fost organizate două sesiuni în weekenduri consecutive: Purple Lines Warrior și Purple Lines Gravity, cel din urmă fiind axat pe downhill, în consecință nu o să mai fie menționat de aici încolo. Tot spre deosebire de anii trecuți, de data aceasta am ales dormitul la cort, dacă tot am luat echipament pentru tura din Franța și nu l-am mai folosit de atunci. S-au anunțat mai mulți aventurieri cu cortul, dar până la urmă am fost singurul. După multe săptămâni în care prognoza meteo arăta în fiecare zi ploaie, a sosit și joia cea mare în care pornim spre orașul de la poalele munților Rodnei și Maramureșului. La ediția asta s-au înghesuit băimărenii mai tare ca niciodată: Ramona (cu eBike!!), Florin, Cătălin, Istvan, Peter, Cătană, subsemnatul și Călin care ni s-a alăturat în cea de-a doua zi. Tot din același oraș magnific (haha!) fac parte și organizatorii, Iulia și Robert, cât și bucătarul, domnul Attila (tata lui Robert) care ne-a încărcat bateriile în fiecare zi cu o mâncare excepțională. Wouter Cleppe încă n-are buletin de Baia Mare, dar la cât se dă pe aici, nu se știe niciodată ce o să fie. În jur de ora 18:30 ajung împreună cu Cătană și Peter la o pensiune nouă care ne servește ca tabără de bază și încep să montez cortul. Apare și Ștefan între timp, obișnuit de-al casei deja, și Vlad pe care l-am cunoscut la Breb anul acesta. Apoi fac cunoștință cu oamenii noi pe măsură ce apar. N-au fost foarte mulți căci jumătate din locuri le-au ocupat băimărenii. În jur de ora 21 servim cina, ne ține Robert o scurtă prezentare cu traseele zilelor următoare, iar apoi ne întindem la povești, unii dintre noi până pe la ora 1 dimineața. În fiecare camp The North Quest am dormit foarte prost în prima noapte, așa că eram curios cum o să meargă treaba la cort. Ziua I – Vineri, 21 Iunie: Valea Repedea – Puzdrele – Șaua Galațiului – Șaua Gârgălău – Știol – Cascada Cailor – Complex Borșa, 36.76km cu 1529m dif. de nivel N-am prea dormit, ca de obicei. În principal am murit de cald din cauză că m-am băgat în sacul de dormit și abia pe la 4:30, când eram ud leoarcă, am ieșit din sac și m-am învelit cu el. După o oră și ceva de somn mai bun, scot dopurile din urechi să aud mai bine ciripitul păsărelelor, dar îl aud pe Cătălin și ies afară pe la 6am. Beau cafeaua cu Cătălin și Ștefan, noi fiind cei 3 matinali ai camp-ului, iar în jur de ora 8:30 – 9:00 servim micul dejun după care ne echipăm de muncă. În mare, traseul este cel consacrat, pe care l-am parcurs și anul trecut tot în prima zi. Pornim direct în urcare pe forestierul ce ne duce la fosta cabană Puzdrele. Aici anul trecut am făcut mai mult pushbike că mi-a fost rău după concursul de hillclimb, iar acum mi-am propus să urc cât mai mult pe bicicletă. În față a plecat Robert cu ebikerii (că nu e doar Ramona cu motor) și cei mai antrenați, iar în spatele grupului a rămas Wouter. Borșa, o poză făcută din mers De acolo venim. Înainte de curbă s-a terminat șmecheria Până înainte de curba de mai sus, a mers totul strună, dar când panta bolovănoasă a trecut de 20% și pe Garmin am văzut puls 200, m-am oprit. De aici încolo, n-a mai mers treaba. Pe bucata care a urmat ba dădeam la pedale, ba descălecam înjurând rapoartele și reproșându-mi că n-am schimbat foaia mică cu una de 24T cum plănuisem. Îl ajung pe Cătălin care pornise tare în față cu Robert & CO și care acuma părea că se chinuie și el, dar mai cu talent. Se vede cât de mare era panta după cât de drept înaintează Cătălin. Drumul face un viraj la stânga și se mai domolește nebunia de pantă așa că încalec din nou. Știu că urmează în curând locul de regrupare, dar pare că nu se mai termină bucata asta și panta încă trece uneori de 14%. Sub vârful din zare trebuie să ajungem! Mănânc și fac o poză (ultima de mai sus) cu vârful Puzdrele sub care trebuie să ajungem. După o coborâre scurtă, câteva urcări abrupte și iar o coborâre scurtă, ajungem la Stâna/Cabana Salvamont unde umplem bidoanele cu apă și mai mănânc un baton căci de aici urmează greul. De la fosta cabană Puzdrele se împute treaba. Imediat după ruină încep și bag pushbike pe zone unde anul trecut am urcat călare, așa că moralul se prăbușește câteva etaje. Mi s-a părut mult mai bolovănos drumul, ori au umblat cu 4×4 pe acolo ori e de la ciurdele de vaci. Ruina fostei cabane O pauză de pushbike și o privire înapoi La un momentdat 200m făcuți pe bicicletă au ajuns să fie o adevărată binecuvântare. Știu că urmează zona de regrupare chiar sub vârful Puzdrele și mă ambiționez să urc o bucățică mai tehnică, iar apoi surpriză: nu se oprise nimeni acolo, erau doar niște văcuțe la păscut. S-a mai dus moralul câteva etaje în jos. Fosta zonă de regrupare Pushbike spre Șaua Galațiului Cam atât de în față erau restul. 10x zoom față de poza anterioară Abia de aici începe zona adevărată de push/carry bike. Nu știu exact ce mi-a trebuit, dar am dat un zoom pe telefon și am văzut că ceilalți sunt aproape în vârf, iar eu abia începeam împinsul. Moral lvl -9999 + nervi. Robert strigă ceva la mine din vârf fără să-l înțeleg, dar nu prea mă interesează decât dacă zice că vine să-mi ia bicicleta. Mai rămâne doar Peter în spatele meu și încep să mă gândesc ce sărăcie caut aici să mă chinui al 3-lea an la rând. Am gândit și lucruri necurate care nu ar trebui spuse pe post, gen că nu mă mai duc altă dată (mi-a trecut între timp). Cu chiu cu vai ajung în vârf și intru pe Șaua Galațiului, locul unde ne așteaptă Wouter în fiecare an pentru poză. Anul ăsta e mai slăbuță partea cu purple, rododendronul nefiind atât de înflorit ca anul trecut. Din ce am auzit a fost afectat de grindină. Foto: Wouter Cleppe / The North Quest Dacă anul trecut am lăsat de-o parte frica de înălțime și am făcut toată șaua pe bicicletă, oprind doar pentru poze, anul ăsta am fost atât de demoralizat că 70% am împins de bicicletă. Aș fi făcut toata șaua pe lângă bicicletă, dar văzând capătul mi-a fost lene să împing atâta. Priveliștea din Șaua Galațiului Îl văd pe Robert că pleacă cu ceilalți, rămânând doar Wouter, Istvan care aproape ieșea din șa și în spate Peter care abia începuse traversarea. Vremea nu arată bine deloc, motiv pentru care au luat-o ceilalți din loc și nici noi nu stăm decât până ajunge Peter, iar apoi îi dăm bice mai departe. Bucata asta pe curba de nivel îmi place și fac puțin de recovery moral. Mai facem un scurt push bike până în Șaua Gârgălău (dacă nu încurc locurile) și o regrupare. Wouter, optimist convins, ne-a tot zis de la începutul zilei că nu ne plouă, dar începe să pună pe el echipamentul de ploaie. Plouă în toate direcțiile Subsemnatul cu Wouter Cleppe Plouă și în direcția asta Se poate vedea că plouă bine în toate direcțiile. Pe lângă asta, suflă vântul de îți zboară salamul de pe sandwitch și ne aduce câțiva picuri de ploaie așa că o luăm la vale de îndată ce ajunge și ultimul om pe vârf. Coborârea mi-a plăcut tare și am coborât mai bine ca anul trecut, deși de câteva ori am descălecat. Facem câteva regrupări pe coborâre, Istvan face o tumbă peste cap fără să fie ceva grav și într-un final ajungem în Șaua Știol de unde începem coborârea pe la Cascada Cailor. Pe la cascadă am trecut fără să oprim la poze. Pe panta finală, foarte abruptă, înainte de forestier am avut emoții mari. N-am controlat bine viteza la intrarea pe pantă, iar apoi cel mai probabil am pișcat un pic frâna spate. Cert e că n-am mai avut nici un control și am luat-o pe o trasă plină cu bolovani mari. La fiecare bolovan mă așteptam să zbor de pe bicicletă, dar cumva am ajuns jos și am jurat că duminică cobor pe lângă bicicletă. Colegul Ștefan a făcut un filmuleț mișto pe bucata Șaua Galațiului – Cascada Cailor – forestier. La anul poate apar și eu în filmuleț… În Complex Borșa am oprit la un magazin cu gândul să luăm apă că nu mai aveam nici unul, dar ne-au expediat ”domnii” de acolo: ”mereți mai departe, nu vedeți că se lucrează?”. Ar mai fi trebuit să facem o urcare ca să nu mergem așa mult pe asfalt până la pensiune, dar Wouter zice că n-are rost să o mai facem că nu e nimic de văzut acolo, e doar abruptă și atât. Mi s-a părut mie că încurcă urcarea în cauză cu alta, dar am zis că dacă mergem direct la pensiune nu ne mai trebuie apă. Ei, ce să vezi? Pornește Wouter GPS-ul și zice “oh, mai este o cățărare!” Pentru o clipă am sperat că nu o facem, cum am stabilit, căci nu mai aveam apă deloc, dar semnalizează Wouter stânga și iată-ne pe o urcare de 1.5km cu pantă medie 11.4%. Ne regrupăm iar unde credeam noi că e gata urcare tocmai când Robert cu ceilalți plecau mai departe. În loc să facem dreapta și să coborâm spre pensiune pe forestierul pe care urcasem dimineață, traseul zice că trebuie să facem stânga și să mai băgăm o cățărare, dar stabilim cu Wouter să mergem direct la pensiune. Când am văzut ce coborâre a făcut Robert cu restul trupei la final de zi, m-am bucurat și mai tare că noi am coborât direct la pensiune pe forestier. Spălăm bicicletele, luăm cina în jur de ora 20, iar apoi Robert ne prezintă traseul de mâine și câteva informații despre antrenament și alimentație după care stăm la povești. În seara asta mai mulți oameni sau culcat devreme, dar pe câțiva tot ne-a prins miezul nopții pe terasă. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2468131097/embed/6a3a59d50ac34deee6fdb276b5c896abca35db44'></iframe>
  22. superpippo

    As dori o parere despre accesoriile GoPro aftermarket: prinderi, baterii. Ma uit la un GoPro Chesty, si modelul nou mi se pare mult mai confortabil decat altele, dar si pretul e pe masura. Gasesc la noi tot felul de kituri cu husa si multe accesorii, dar nu am nevoie de toate. La fel si pt baterii, am gasit un kit cu baterii si incarcator de la iShoot si are reviewuri bune.
  23. midan

    "Echipa Lotto Soudal a fost victima unui furt, miercuri seară, cu puţin înainte de ora 21.00. Reprezentanţi ai echipei erau cazaţi într-un hotel din apropierea aeroportului, în care se mai aflau alte două echipe, care nu au avut probleme. Au fost furate bunuri care se ridică la valoarea de 45.000 de euro, constând în echipament video şi informatic" https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-23264778-turul-frantei-echipa-lotto-soudal-jefuita-bunuri-valoare-45-000-euro.htm
  24. PVN10

    in urma cu 12 ani am luat mtb-ul SH. merge si in ziua de astazi si imi este greu sa ma despart de el. are roti de 26" si as vrea sa trec la 29". bicicleta era a unui mecanic (de biciclete) destul de cunoscut in bucuresti (aveam cunostinte coumne), asa ca omul nu si-a batut joc. nu stiu daca a doua oara am noroc...
  25. gibonu

    @EyesOnly Corect. Din motivul asta am specificat ca politistul (motocilist) avea pana in 30 de ani. Daca era unul in pragul pensiei, poate ca as fi incercat sa-l inteleg. @Invitat special Coret, am inchis elegant discutia pentru ca scopul meu era sa scap de amenda. Linia de tramvai (asfaltata) este delimitata pe toata lungimea ei de garduri laterale (pe ambele parti), asa ca nu se pune problema de "un biciclist in mijlocul drumului" expus traficului auto. Marele avantaj consta in faptul ca eram total separat de masini, soferi care pe banda 1 inca n-au reflexul de a privi in oglinda din dreapta, usi deschise in bot, etc. Insa, asa cum ai spus si tu, un tip cu "nivel intelectual modest" nu ia in considerare aceste aspecte.
  26. Invitat special

    @PVN10 de ce nu te uiti la seconduri? Eu am dat 3500 pe un second cu vechime de un an si am primit foarte mult de banii aia, noua fiind 7500-8000 chiar si acum, la 3 ani de la aparitie.
  27. Invitat special

    Da, eh, trebuie avut in vedere ca politistii au, in mare parte, un nivel intelectual modest. Daca ar fi spus asta unui tip sarcastic ca mine, probabil ca raspunsul ar fi fost: "olandezii nu cred ca sunt de acord cu afirmatia dvs." la care el probabil ar fi raspuns " pai de ce nu te duci tu mai bine in Olanda" si tot asa pana la emiterea amenzii. Tu fiind mai cumpatat i-ai dat un raspuns care a inchis elegant discutia. Mare greseala cu mersul pe sina insa. Nu ca eu as sta la semafor dar un biciclist in mijlocul drumului cam si-o cauta.
  28. EyesOnly

    Uite de-asta suntem cu 100 de ani in urma fata de tarile civilizate la numar de biciclete folosite pentru transportul zilnic.
  1. Load more activity
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up