Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 09/16/2021 in all areas

  1. ZIUA 1. Brasov- Araci- Haghig-Maierus-Bogata Olteana- Dopca- Racos. Dist: 68.7km, dif nivel +421m. Coborarea in Brasov ne arata o zi numai buna pentru pedalat, erau 18-19 grade cu perspectiva de 24-25 grade, cer cam noros dar sanse mici de ploaie. Dupa ce am pus toate bagajele pe "maimuta" am luat-o voiniceste spre Sanpetru- Bod. Ziua 1 era ziua aceea de care mai discutasem pe topicul de la planificare, in care pana la urma am decis sa evitam sa ajungem in Racos prin defileul Oltului de la dintre Racos si Augustin. Cam asa a aratat ea pe harta: Bucata asta de drum (Brasov- Sanpetru- Bod) o mai parcursesem vara aceasta, asa ca primii 15km au fost tocmai buni pentru o incalzire. Se pare ca asta a fost tura berzelor, niciodata nu am vazut atat de multe berze, cam prin fiecare sat prin care am trecut am vazaut macar cateva case unde cuibul avea cel putin 2 pui. Primul pe lista...Bod: Desi inca innorat, ne delectam privirea cu marea verde prin care pedalam: Inainte de Araci se face un drum spre stanga care pe harta ajunge in Feldioara. Asa se vede pe harta: Cum cetatea Feldioara nu o vizitasem, am intrat cu tupeu pe drumul pietruit care initial se prezenta impecabil: Apoi mai putin bun, dar inca ciclabil, desi era plin de balti si destul de noroios pe alocuri: Si ajungem si la raul Barsa, unde asteptarea era sa gasim un pod, podet...ceva. Dar realitatea ne zice altceva...facem un pic in dreapta, in speranta ca gasim totusi o modalitate sa trecem dar si poteca abia vizibila devine inierbata: Ne-am mai plimbat un pic in sus si in jos, dar nu am vazut cum puteai continua drumul pe aici spre Feldioara: Cu o mica parere de rau ca am facut acest drum care ne-a "costat" 4km dus intors...ne reintoarcem pe acelasi drum, trecand repede pe langa ferma de vaci pe langa care trecusem si mai devreme, acompaniati de aceleasi latraturi cam neconvingatoare ale unor caini de dincolo de gard. Asa ca reintram pe asfalt si trecem repede prin Araci, singurul lucru demn de mentionat fiind ca nu este nimic de mentionat. Ne indreptam vertiginos spre Haghig, inca indecisi daca acum este momentul sa mai facem un ocol de inca 8km pentru a trece si prin Feldioara. In fata cerul era mai prietenos, chiar daca innorat: In spate insa, dinspre Brasov, ne tot alerga inca de cand am plecat un nor cam urat: Asa ca am decis sa incercam sa scapam de nor fugind de el...zis si facut, asa ca trecem prin la fel de ne-memorabilul Haghig ca acceleratul prin triajul Chitila, indreptandu-ne spre bucata mai neplacuta a zilei, respectiv cei cca 22km pe care trebuia sa ii facem pe aglomeratul E60 intre Maierus si pana aproape de Hoghiz. Bonus aveam si o urcare de cca 6-7km, cu primii 2-3 km mai "moi". Din fericire, nici traficul nu a fost chiar de speriat, nici urcarea deloc grea, chiar si incarcati asa cu cele 25kg de bagaje. Stroker point of view: De pe urcarea asta, cand eram pe zona de sus cu serpentine, ne-am dat seama ca multi soferi ne privesc ceva de genul "faceti poze cu maimuta"...unii chiar incetineau periculos pentru traficul de pe sensul lor ca sa ne prinda in vreo poza. Nu ne-a displacut acest aspect...care ne-a insotit pe toata durata calatoriei, fiind claxonati in semn de incurajare de multi soferi sau salutati intens de trupele de bikeri care fie ne depaseau, fie ca veneau din sens opus.
  2. Sper sa fie o toamna lunga si calda :
  3. Mookyama

    Un bolnav de ulcer nu mai avea nici o șansă decât chirurgia. Dar află de un trib, care avea un bătrân vraci. Vraciul îi spune: -„Bea apă multă și te faci bine”. Într-adevăr, se făcu bine și îi spuse vraciului: -„Îți sunt recunoscător, dar nu am atâția bani să te pot răsplăti pe măsură”. Vraciul răspunse: -„Mergi și joacă Rișca, iar din ce vei câștiga, îmi aduci și mie”. Omul nostru avu noroc la Rișcă, se îmbogăți, îl îmbogăți și pe vraci. -„Nu mai știu cum să-ți fiu recunoscător! Dar tot te mai rog ceva. Nevasta mea nu mă mai iubește. Vreau să mă iubească!” Îi spuse amărât vraciului. -„Fă cum te învăț. O iei la plimbare pe lac. Apoi răstorni barca și o salvezi să nu se înece.” Zis și făcut. Femeia îl iubea mai mult ca în prima zi. -„Cum de știi atâtea lucruri?” îl întrebă bărbatul pe priceputul vraci. -„În tinerețe am fost în România. De acolo am învățat înțelepciunea proverbelor. 1. Ulcerul nu merge de multe ori la apă. 2. Cine nu rișcă, nu câștigă. 3. A sărit din lac în puță.”
  4. paulrad

    Merg și ”meme”?
  5. Poate nu la fel de wow ca la colegii de pe acest topic, dar pt mine sunt amintiri frumoase <a href="https://ibb.co/rMX504k"><img src="https://i.ibb.co/7V0rC2v/IMG-20211010-181521.jpg" alt="IMG-20211010-181521" border="0"></a>
  6. Salutare, tuturor! În urmă cu mulți ani, plimbându-mă eu aiurea prin Google Earth, am descoperit că o bună parte din munții ce străjuiesc Oltenia la nord sunt traversați de un drum cât se poate de vizibil din satelit. Atunci a încolțit ideea de a-l parcurge pe bicicletă, mai ales că avusesem o superbă experiență pe Strategică în 2014, drumul montan ce pleacă din valea Lotrului și se „varsă” în Transalpina la 1911 m, la nord de Pasul Muntinu. Munții se numesc Căpățânii și sunt o grupă muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, bineînțeles parte a Carpaților Meridionali. Ating o înălțime maximă de 2143 m pe Nedeia. Cam ăștia sunt: Curmătura Oltețului, în care se poate ajunge ușor cu mașina dinspre sud (dacă nu ții prea mult la ea), le este limita vestică; la nord sunt mărginiți de Lotru și Latorița; în est avem Oltul, iar în sud culmile prelungi coboară în Oltenia (Polovragi, Vaideeni, Horezu, Costești). Cele mai interesante resurse pe care le-am găsit pe interneți cu privire la biciclirea acestor uriași au fost postarea/blogul lui VladG și traversarea Silviei. În ambele cazuri, eroii noștri au mers de la vest la est. Cum VladG descrie în postarea sa, coborârea din masiv s-a făcut spre nord, la Săliștea, pe o potecă extrem de abruptă, prin albii secate și alte minuni cu care nu vreau să am de-a face și recomanda eventualilor temerari să coboare spre Olănești. Silvia a coborât în direcția localității Cheia, pe un drum îngust și abrupt, dar care nu era totuși o potecă și pe care am decis să-l urmez pentru a ajunge în creastă. M-a ajutat și existența unui filmuleț vechi cu drumul sisific ce duce în apropierea vârfului Gera, film poate fi găsit aici. Planul meu era să fac creasta de la est la vest, pentru că așa mi se părea natural venind dinspre București. Pitici Din nefericire, cum nimic nu-i perfect, nici creasta acestor munți nu este 100% ciclabilă. Problema este muntele Balota (pe hărți apare ca fiind vârful Căpățâna), situat undeva la sud-est de Nedeia. [Sursa foto] Balota este un uriaș care ar trebui coborât dacă vii dinspre est (cum aș veni eu, precum grupul din foto). Este pus în mijlocul crestei și nu poate fi evitat. Astfel că, luând în considerare următorii factori: cele mai multe accidente montane se petrec pe coborâre, nu pe urcare nu am găsit niciun articol/blog/video în care MTB-iști ar fi coborât Balota cu bicicletele în cârcă; toți au fost pe urcare grohotiș (!) pe Balota distanță mare de traversat bicicleta grea de cicloturism (genți, cort, sac de dormit) abrupt am decis că nu mi-e cald cu toți dinții în gură și că aia e, nu pot să-mi adaug „creasta integrală” în palmares. În mod clar trebuie să mă opresc înainte de Balota (și implicit, de vârful Ursu - 2124 m - mai exact, în Curmătura Piatra Roșie), să cobor spre Oltenia vreo 19 km, și apoi să urc înapoi 20 km în creastă pentru Nedeia. Ăsta era de fapt și planul acestei veri. Plan eșuat. Și nu era o premieră. Ca să pun lucrurile în context, am avut 5 încercări de a accesa creasta Căpățânilor. Toate, picate cu brio: 2016, iulie. Atac dinspre Cheia. MTB scump, tot calabalâcul (cort/sac de dormit/mâncare) în spate. Constat că după răscrucea spre Schitul Pahomie drumul este surpat. Nu mi-a trecut prin cap că aș putea trece prin apă, nici știam cât de adâncă e, așa că mă întorc acasă cu trenul. 2016, iulie (câteva zile mai târziu). Atac dinspre Cheia. Același echipament. Trec apa cu bocancii în mână. Foarte mândru de ispravă. Mă pitesc cu cortul lângă drum. A doua zi de dimineață continui urcarea, dar la un moment dat, după un tunel, drumul devine extrem de abrupt, non-ciclabil și mi se face teamă că nu pot continua. Marș acas'! 2019, iunie. Atac dinspre Vaideeni. Bicicletă nouă, britanică (și proastă) de cicloturism, anvelope 700x32C (că atât permitea cadrul lui pește). Serpentinele din capătul satului îmi pun capac (bolovani, abrupt). De asemenea, se aud tunete dinspre norii înalți de un alb sclipitor. Abandonez urcarea ce nici bine nu începuse și-mi văd de (alt) drum. Pe ploaie puternică, dar aia e... 2021, iulie. Atac dinspre Cheia. Bicicleta veche de cicloturism care a văzut Parisul. Drumul la Pahomie nu mai este surpat, dar nici eu nu mai sunt în forma fizică de altădată și vremea pare instabilă. Mai târziu aud și tunete. Fac cale întoarsă cu 1 km înainte de tunelul menționat. Privind în urmă creasta Builei, mă felicit pentru decizie, norii nu s-au dat duși de pe munți toată ziua. Și, la final: 2021, septembrie. Atac dinspre Cheia (încercarea numărul 4 în zonă). Aceeași bicicletă veche, dar cu anvelope noi, imense (maxim cât permite cadrul) față/spate. Prognoza meteo: impecabilă. Mission status: success. Din lipsă de timp, obiectivul pentru weekend era parcurgerea crestei estice a Căpățânilor, de la vârful Gera până la Curmătura Piatra Roșie (sub vf. Ursu). Plecarea din localitate Păușești-Măglași, urcare pe lângă râul Cheia, creastă 15 km, coborâre în Vaideeni, întoarcere la mașină prin Horezu. Puțin peste suta de kilometri. Urcarea dinspre Vaideeni către cel mai înalt vârf, Nedeia, cu coborâre în Curmătura Oltețului și înapoi la Vaideeni, va avea loc cu altă ocazie. Ziua 1: 11.09.2021 48,06 km, 7h40m mers efectiv, 6.2 km/h medie, 26 km/h maxima Link traseu. Nu pot să nu remarc recordul personal negativ (6 km/h medie pe 48 de km), dar nu mi-e rușine cu el, căci știu ce am avut de tras - la propriu... La 6 dimineața zeul automobil este abandonat pentru două zile în Păușești-Măglași (alt. 340 m). Bagajele erau făcute încă de joi. Vineri seara doar am pus gențile pe bicicletă și m-am culcat pentru a putea conduce fresh în toiul nopții. Satul Cheia nu mai are secrete pentru mine, nici frumosul râu meandrat și omonim. Este a patra oară când merg pe acest drum prost întreținut, motiv pentru care nici nu mai fac fotografii. Drumul este îngust și, în localitate, stricat de-a dreptul. Asfaltul se termină la ieșirea din sat. 60% din traseul celor două zile va fi pe macadam și bolovani. Râul Cheia, surprins în iulie 2021 de subsemnatul. Drumul prăfos este mereu pe malul drept al apei. Ajung la răscrucea cu drumeagul care urcă la Schitul Pahomie (km 16.7 pentru cine urmărește pe ridewithgps) după două ore de la plecare. Zona este plină de sihaștri, chiar am fost depășit mai târziu de bărboși pe ATV-uri. Natura aici este de o frumusețe rară, de aceea am și ținut cu tot dinadinsul să ajung în creastă prin Cheia. Schitul Pătrunsa este și el în zonă, dar se ajunge la el pe potecă de picior, atât dinspre Pahomie, cât și dinspre satul Bărbătești din sud. Chiar e rupt de lume, mi-aș fi dorit să ajung pe biclă (nu carry-bike), dar nu e posibil. Continuând să însoțesc râul de la intersecția către Schitul Pahomie, pătrund pe teritoriul Parcului Național Buila-Vânturarița. Accesul este cu taxă (dacă te prinde garda în gipan). 50 de minute mai tâziu, opresc la un izvor pentru a-mi completa rezervele de apă. Până în creastă, peste 6 ore, nu am mai întâlnit decât un izvoraș. Iar în creastă, de unde apă? Colții calcaroși ai Builei (dacă nu mă înșel) mă sfidează. Par ei înalți aici, dar din creasta Căpățânii vor arăta fix ca niște pitici! Apa Cheii rămâne ca de obicei pe partea dreaptă. Ca și la încercarea numărul 2 (din 2016), sunt ajuns din urmă de gipanul cu inscripție „DAKAR” în care trona rangerul parcului. Îmi spune că sunt pe teritoriul parcului și că trebuie să mă execut cu 5 lei la băiatu' (nu literalmente, of course). Taxa a rămas aceeași ca în 2016. Personal mi se pare puțin aiurea, pentru că eu sunt în tranzit pe ditamai drumul, nu am treabă cu masivul Buila-Vânturarița (râul Cheia este la periferia parcului), dar îmi țin observațiile pentru mine, unde-i lege nu-i tocmeală (știam de acasă că risc să devin mai sărac cu 5 lei, așa că aveam bancnota potrivită). Sunt curios dacă avea POS omul în cazul în care nu aveam temele făcute. Mă întreabă unde merg, îi spun că pe creasta Căpățânilor, se miră și-mi întoarce că mai bine era dacă eram pe o biclă electrică. Îi replic că nu văd care mai e farmecul așa. Ne salutăm reciproc și ne vedem de drum. El mult mai rapid, bineînțeles. Cum în zonă e plin de schituri (chiar, am uitat să menționez Iezerul, care e spre Cheia), nu lipsesc popasurile cu însemne religioase. De câțiva kilometri drumul se stricase, bolovani ascuțiți se ițeau din pământ, rampa devenise mai dură. Totul pentru că am îndrăznit să mă despart de cursul apei de ceva vreme. La un moment dat aud zgomote ciudate printre copacii înalți, habar nu am ce animal o fi fost, așa că fac un pic de gălăgie. Zona e cam accidentată pentru un urs gras. Sper. Las în urmă punctul în care, în iulie, abandonasem ascensiunea temându-mă de ce va să vie de sus. Acum așteptam cu nerăbdare să intru pe terra incognita și să ating punctul în care am făcut cale întoarsă în 2016, undeva după tunel! Iată și tunelul. Neiluminat, cu plăci de beton pe jos, se recomandă a se folosi frontala. Paznicul parcului și-a parcat mașina lângă tunel și pândește turiștii. Nu cred că o să aibă mușterii, zona este o fundătură, singurul punct de interes este cabana Cheia jos la vale, după tunel. La ieșire. Înfricoșător peretele vertical. Mă aflu abia la 1120 m. Picioarele îmi spun că am urcat mult mai mult decât cei 780 m teoretici din Păușești-Măglași. Mă gândesc cu tristețe că urmează o coborâre lungă acum, pe drumul către izolata cabană Cheia (la care nu voi ajunge, dar care are recenzii bune de la munțomani), după care am de urcat până lângă Gera în creastă la 1825 m și ziua nu se va termina acolo, căci creasta nu e câmpie și iarna nu-i ca vara! Indicatorul, prezent și în 2016, mă informează că mă pasc 6 ore și jumătate până pe creastă, pe triunghi roșu. Exagerat. De fapt, pe tot teritoriul acestui parc, încă din satul Cheia, intervalele sunt parcă date pentru mersul de-a bușilea. Eu am făcut 4 ore până sus, în condițiile în care rar am depășit viteza de 7 km/h și pe alocuri am împins atât de încet la biclă de nici măcar vitezometrul nu se mai obosea să înregistreze ceva. Cale de câțiva kilometri cobor cu frâna trasă (un prim laitmotiv al turei), ca să nu dezmembrez bicla, până la altiduinea de 994 m. Aici voi urma drumul din dreapta ce urcă pieptiș prin pădure. În stânga se ajunge la apa cea abandonată deunăzi și cabana Cheia. De ce s-a făcut tunel sus și nu drum pe lângă apă, este pentru că doamna are parte de un canion, pare-se, și curge singurică printre stânci. Shhhh! Urcarea prin pădure este crâncenă. RideWithGPS spune că rampa maximă este de sub 20%, dar eu cred că este beat. Este imposibil de pedalat aici, poate doar un atlet desăvârșit pe o bicicletă de sub 10 kg, fără niciun fel de bagaje, ar mișca ceva. Ba și el ar avea și el probleme cu aderența. Sunt pietroaie peste tot. Cu o mână pe ghidon și alta strângând tija de șa, trag efectiv bicla de peste 25 kg după mine. La fiecare 3 pași mă opresc, 5 pași sunt deja prea mulți și risc să-mi bubuie ceva. Încerc și strategia pașilor ultra mărunți, un fel de „pinion mare” pentru picioare, dar tot obosesc. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese sunt esențiale în aceste crude momente. Nu mă plâng, știam că asta mă așteaptă. O măruntă victorie mă înseninează, căci trec de punctul în care abandonasem tura în 2016. De acum sunt un adevărat explorator, urcând spre noi și noi orizonturi. Pe porțiuni scurte reușesc să mă pun în șa și să pedalez, este mult mai ușor să mișc dromaderul dacă stau pe el, însă am probleme în a-mi menține echilibrul date fiind condițiile de viteză mică și bolovani. De nenumărate ori îmi derapează roata spate și consum energie aiurea. Cardio at its best! Când e de împins bicicleta, urc des cu viteze de sub 3 km/h. Câteodată vitezometrul nici nu mai pornește, sub 2 la oră îi dă cu virgulă. N-a fost proiectat pentru astfel de viteze „hiperluminice”. După o oră și 20 de minute rampa se mai îndulcește. Am ajuns la 1340 m alt. după 2,7 km de chin. Mai aveam 500 de metri verticali până la Gera, dar mai rău de atât nu aveam cum să fie, nu? Ba da! Dar peste câțiva kilometri. De aici drumul urcă simultan cu lungul picior al unui munte și orizontul se deschide spre est, când îmi permit copacii. Bolovanii nu au dispărut, șleaurile pline de pietre în care tinde să cadă bicla sunt tot acolo, dar măcar nu mai sunt nevoit să fac push-bike! Vremea este impecabilă. Undeva, departe, e Păușești-Măglași și mașina care trebuie că se coace deja la soare („uf, trebuia s-o pun cu fața fix spre nord, o să mi se mătuiască farul stâng că am pus-o câș”). Peste 20 de minute, relieful din zare devine interesant. Ăsta e „drumul”. Testez zoom-ul noii camere. Micul Nikon cu care am fost în Europa, acum în vârstă de 9 ani, și-a cam trăit traiul și mâncat mălaiul. Pozele îi ies cu tot soiul de pete, căci i-a pătruns mult praf în interior. Abuzată cameră a fost, săraca. Zooming in. Făgărașii mă salută! Ajung într-o poiană. Bucuria de a pedala avea să se termine în curând. Cum am spus, până acum urcasem simultan cu un picior de munte. Dar era timpul să îl încalec, să trec peste el. Rampa devine iar criminală, bolovanii devin gigantici, dar parcă acum totul este și mai greu pentru că nu mai am umbră tot timpul! Observ culorile interesante. Nu știu cum se numesc aceste plante, ar fi fain dacă știe cineva. Ele sunt responsabile cu înroșirea munților, cum se va vedea mai tâziu. Camera, ca de obicei, nu redă cât de abrupt este drumul. Aici, privind în urmă. Trebuie menționat că, spre deosebire de vechile ture, acum eram însoțit de un smartphone care, culmea, avea și semnal. Astfel că nu numai că aș fi putut folosi Google Maps cu precizie, ba din contră, aveam aplicația Google Earth instalată și vedeam live cum se downloadează și-mi cresc munții pe ecran, drumurile ce-i întretaie și locația mea exactă, totul într-o minunată simulare 3D. Orogeneză în direct. Asta pe lângă clasica aplicație OsmAnd, care m-ar fi servit la fel de bine. Boierie, coane! În 2016 încă mergeam după mine cu foi de hârtie pe post de hărți (alb-negru și alea). Push-bike-ul continuă. După zece minute de chin am ieșit în gol alpin! Poezie! Yay! Dar mai e de mers până pe creastă, cum prea bine îmi arată aplicațiile. Privesc cu teamă spre stână din pricina câinilor. Părea părăsită, e toamnă. Dar mai târziu parcă am auzit și câini din acea direcție. Din pădurile acelea m-am trudit urcând. În stânga imaginii se vede masivul Cozia. Mai pedalez, mai împing la biclă... cum am chef. Observ și primele vârfuri, îngrijorat puțin de înălțimi, știind că va trebui să urc până aproape de ele, că așa e drumul. De la dreapta la stânga, în ordinea rendez-vous-ului cu dumnealor, Preota (1954 m), Ionașcu (1979 m) și ultimul, micuț, cred că Govora (nu ține de creasta principală). Spre sud, laitmotivul numărul doi al acestei ture (primul consta în jantele încinse de la frânare), arătarea care-și ițea capul de peste tot, balaurul cu 7 capete de care nu te poți ascunde: masivul Buila-Vânturarița („BV” de acum încolo). O să tot apară prin poze de acum, e vedeta Căpățânilor (geografic ține tot de ei, deși e verișoara cea mereu cu nasul pe sus, cu parc național dedicat). Mă apropii de punctul la care am tot râvnit, ca și cum de aici încolo ar curge numai lapte și miere, punctul în care merit să fac o pauză: linia matematică a crestei! E vizibilă! Am ajuns la câmpie! Una mai înaltă, ce-i drept, „doar” pe la 1825 m. Sunt în șaua dintre vârful Gera și Preota. Pe CREASTĂ! Ce momente de fericire! Visez de ani de zile să ajung aici! Și bicicleta e fericită! BV străjuiește mereu în fundal, nu-i scapă nimic. Un indicator care a dus-o mai bine cândva. În spatele lui, urcarea aparent lină spre vârful Gera (sau Gerea, cum l-am mai văzut pe o hartă). La sud de Gera (1886 m), vârful Bogdanu (cel mai probabil), 1881 m. Am urcat de undeva din stânga lui, abia acum văd ce mare și țuguiat e. Plec la drum după 10 minute. Mă așteaptă 15 km de plutit pe înălțimi. Nu îmi mai pasă că tot prost e drumul, sunt pe creastăăă! În față, colorat de acele plante ciudate al căror nume nu-l cunosc, obligându-mă să mă cațăr pe spinarea-i, e Preota (1954 m). Mă suprinde cât de masiv este, părea o joacă pe Google Earth. Vedeta BV. Greu la deal pe Preota, zdruncinături, văitături, I don't care! Mai jos se ițesc colții aceia care păreau imenși de jos, lângă Cheia. Cred că sunt tot ei. Departe în vale, oare s-o fi atins temperatura de fierbere în mașină? Faci un ceai pe bord? Uf, și farul ăla care mi se mătuiește acum... Temperatura e perfectă. Vântul nu bate aproape deloc. Splendidă vreme! Dar ce groaznic e să fii surprins de o furtună cu descărcări electrice aici, nu ai unde să te ascunzi... Bine că am abandonat ascensiunile în trecut. Sub acest soare puternic de altitudine bineînțeles că mi-s încotoșmănat ca acum 4 ani în torida Spanie (bandană, pantaloni lungi, mâneci detașabile). Loțiunile de soare nu-s o opțiune pentru mine, prefer mereu o barieră fizică între piele și UV. Cozia e în dreapta pe fundal; în stânga, bicolor (verde/galben), vârful Gera. Aceeași poză, dar zoomed-in către Cozia. În stânga se văd munții Iezer-Păpușa. Ce vizibilitate bună! Uriașii deveniți acum pitici. Stopul de pe biclă l-am aprins pentru efectul artistic. Nu are ce cotețar să vină din spate. Ionașcu (1979 m), cu o cruce în vârf, îmi șoptește că nu-mi va fi ușor. Am tăiat serpentina făcând push-bike, ratând poate un peisaj fain cu valea Lotrului. Dar pietrele sunt destul de chinuitoare, mai bine iau o pauză. Ce culori! Ce plante sunt? Preota este lăsat în urmă, iar Gera bicolor nu va mai rămâne nici el mult timp vizibil. Munții Lotrului spre nord. Ubicuă, BV. Oltenia la sud. La dreapta de ciobitura din BV (partea dreaptă a masivului din stânga pozei) este muntele Arnota. E o carieră de piatră săpată în el, pe versantul estic, lângă Pietreni. Înconjurându-l pe Ionașcu, continui să câștig altitudine. Voi ajunge la 1969 m, altitudinea maximă a întregului weekend. Vârful Govora, bănuiesc, și a sa panglică șic. Spre nord. La poza asta cu largă vedere spre vest, unde se vede o bună parte din creastă, sunt mai multe de explicat. Vorbind de munții înalți din fundal, la dreapta avem vf. Ursu (2124 m). Cine vrea să continue pe creastă e obligat să i se urce pe spinare. La stânga lui, al doilea cel mai înalt munte din poză, dar apropiat în plan, este maleficul Balota, situat și el pe drumul de creastă. Cele două sunt în racursi, e ceva distanță între ele (mai aproape de noi e Ursu, apoi vine Balota). Între cele două, în plan îndepărtat și albăstrit serios din cauza atmosferei, se află al patrulea cel mai înalt vârf din țară și cel mai înalt din afara Făgărașilor, Parângu Mare (2519 m). Aceeași imagine, puțin mărită întru edificarea cititorilor. La stânga lui Ursu, abia ițindu-se de după spinarea masivului „urs”, o găsim și pe Nedeia, cel mai înalt vârf al întregului masiv (2143 m). O să ajung cândva pe acolo. Undeva la baza aceluiași Urs, la 1904 m alt., drumul „bun” de creastă se termină și cotește stânga (spre sud) 90 de grade, coborând în cele din urmă în Oltenia. Acolo departe trebuia să ajung eu, cu siguranță nu astăzi. Peste Ursu mai duc doar câteva urme de mașini aventuriere, sau potecile turiștilor. Din cauza Balotei, niciun vehicul nu poate ajunge la celălalt drum de creastă, cel care trece pe lângă preaînalta Nedeie și pleacă din Vaideeni, terminându-se în Curmătura Oltețului. Indicatorul spune că mai aveam o oră până în Curmătura Rodeanu. Așa o fi dacă mergi pe jos. Curmătura asta se afla la 1636 m, deci aveam foarte mult de coborât din păcate. Nu ar fi fost vreo problemă dacă nu trebuia să urc iar la peste 1900 m. Mă pregăteam deci să cobor serios. Îmi iau rămas bun de la Ionașcu, vârful cu cruce. Pădurea care se vede în stânga... taman acolo jos trebuia să ajung. Cine zice că ai nevoie neapărat de frâne pe disc pentru a merge pe munte, se înșală. Pe un traseu ca al meu, frânele cu sabot sunt suficiente. Se mai încing jantele de la frânare, dar faci pauză. Jos sunt Mălaia și Lotrul. Până jos sunt 4.9 km în linie dreaptă (măsurați în Google Earth). Diferența pe verticală e de 1490 m. Crazy. Urma să străbat această pădure frumoasă. Parângu Mare a dispărut. Balota (stânga) și Ursu (dreapta) domină de acum orizontul. Privind spre stânga și chinuind un pic camera: releul de la Rânca, 26 de km cum zboară cioara. Coborârea de pe Zmeuret (cred că acesta îi este numele vârfului vecin cu Ionașcu) a fost foarte abruptă, după cum se vede. M-am dat jos de pe țoaclă pe o porțiune. Trec de pădurea minunată în care nu am fotografiat nimic, dar încă trebuie să merg la vale. Tot ce cobor acum se va întoarce împotriva mea, sunt super conștient de asta. Vârful care urmează este Văleanu, momentan fiind ascuns de piciorul de munte. Mă apropii cu frică de turmă. Dar câinii erau micuți, posibil pentru că nu-s urși prin zonă. Stau un pic la taclale cu ciobanul. Este prima ființă umană întâlnită de când l-am lăsat pe rangerul-pădurar la tunel. Mă întreabă dacă am mai văzut turme, îi zic că nu. Îmi spune că va coborî și el cu oile într-o săptămână (foarte bine, îmi ziceam eu, o grijă în minus, m-aș mai plimba pe munți toamna asta și nu vreau să am grija ciobăneștilor). Se plânge de secetă (iarba era într-adevăr cam uscată). Îl întreb ce face când sunt trăsnete, ciobanul (bătrân) spune că știe că-s periculoase pentru că e la înălțime și îmi arată o pădure destul de îndepărtată în care intră când se strică vremea. Părea că știe riscurile meseriei. Totuși, chiar trebuie să fie pe fază să ajungă repede în pădure (și nici acolo nu ești de fapt în siguranță!). Mă grăbeam pe urcare, era târziu. Baciul rămâne jos. Soarele se pregătea să se culce, iar eu trebuia să-mi găsesc un loc de cort. Știam sigur că nu va ploua și că nu va veni vreo vijelie peste noapte, dar îmi trebuia un loc plan pentru cort și eu tocmai începusem să urc niște serpentine (în pădurea prin care am trecut nu m-aș fi simțit în largul meu, prea e sălbăticie pe acolo - voiam să dorm în gol alpin cum am mai făcut de atâtea ori). Dacă erau „infinite” serpentinele astea? Nu mai aveam nici energia, nici timpul să urc iar la 1900 m de la cei 1750 m curenți. Am venit de sus, de pe Ionașcu (vârful din dreapta), traversând pădurea. Iar ciobanul e în Curmătura Rodeanu. Ce frumos și clar se vede totul de sus! Umbrele sunt tot mai prelungi pe măsură ce soarele se pregătește să „call it a day”. Un zgomot de mașină foarte îndepărtat mă face să caut sursa. Casa din fundal ține de Armată. Aici se pregăteau (pregătesc?) vânătorii de munte. BV, perfect iluminată de soarele somnoros. Temperatura scădea și ea simțitor. În apropierea vârfului Văleanu (1847 m), pe o scurtătură între serpentine îmi pun și tabăra pentru seara asta. BV, de strajă, ca de obicei. Stăpâna orizonturilor. Este suficient de plat și nu mai văzusem nicio mașină pe drum încă de la tunel. Și dac-o veni (dar cine conduce noaptea pe aici?!), doar nu o să taie serpentina, care era și despărțită de un șanț de „shortcut-ul” meu. Partea amuzantă: la vreo oră după asfințit, când era beznă deplină, aud o mașină care apoi luminează un pic și cortul în drumul ei nocturn! Cine, cum, de ce? Întrebări fără răspuns. După cum se știe, Transfăgărășanul este închis pe timpul nopții tocmai pentru că e un drum de munte periculos. Ce să mai zic atunci de șoferul ăsta care se încumeta prin beznă pe așa traseu? Culmea, am mai auzit și dimineața devreme două mașini, dar măcar era lumină deja. Straniu. Noaptea a decurs OK, deși liniștea era cam apăsătoare între avioane (din păcate fix deasupra mea, la câțiva kilometri în aer, era un culoar de zbor). Zgomotele motoarelor erau singurele care perturbau liniștea absolută a nopții, liniște cu care nu sunt foarte obișnuit ca bucureștean. Temperatura minimă trebuie să fi ajuns, estimez eu, la vreo 7 grade. M-am crezut șmecher și nu mi-am luat sacul de dormit Nahanny de iarnă, cum am făcut anul trecut în octombrie când am dormit la 1900 m în Făgăraș, ci pe cel de vară, consecința fiind că a fost suficient de răcoare că a trebuit să intru complet în el (ceea ce mi-a limitat oarecum mișcările) și nu l-am putut folosi strict ca pătură; în plus, mi-a luat ceva timp să mă încălzesc la picioare. Vântul nu a bătut deloc, ceea ce a rezultat într-un cort umed dimineața (dar se putea și mai rău, din experiență; deduc că era secetă pe bune, aerul fiind uscat).
  7. Nexus

    @c99a Nu intru nici eu in contact cu multa lume,dar asta nu inseamna ca nu te intersectezi cu oameni in magazine, cu oameni puturosi care nu-si misca fundul pe trotuar si trebuie sa te tot feresti tu din calea lor (cateodata poti sau nu poti). Stai in societate si trebuie sa ne respectam nu sa tot gasim scuze. Nici eu n-am facut vaccin antigripal dar asta nu prea seamana a o simpla durere de gat si iti curge nasul. Ideea ca atat timp cat nu se vaccineaza mai multa lume nu vom scapa de virusul asta. Am dat exemplu de vaccin facut la scoala pentru ca atunci nu se comenta si nu te-a omorat nimeni. Acum se cheama ca totul e o manipulare eventual ca virusul nu exista. Tu crezi ca in tren sau daca mergi prin autobuz sau tramvai sta lumea cu masca pe fata? Daca era asa de nasol se vaccinau cei din Israel asa de mult? Chiar e dispusa orice tara sa isi omoare oameni? Da, am avut un start tare cand eram printre primii la vaccinat prin Europa parca,dar nu a durat mult ca na vine Bill Gates si ne cipeaza sau alte prostii. Daca as sti ca da nu se vaccineaza dar sta cuminte hai sa zicem. Dar noi nu stam cuminti(sau nu ai cum sa stai ca trebuie sa mergi in diverse zone unde intri in contact cu alti oameni). Hai la frate-miu, nepoti surori etc ca na "suntem o mare familie ne avem ca fratii, dar cand dam de nevoi repede fugim unii de altii" .
  8. Marti, 27 Iulie: Belgrad, Planificati: 0km, Realitate: 0km, Total: 604,91km Ne trezim de dimineata, putin dupa 7 trecute fix. Gasim deschis Starbuck-ul de langa noi si ne luam portia de cafea, timp in care facem planurile pentru ziua de astazi. Dupa cateva telefoane, gasim o spalatorie dispusa sa ne rezolve hainele si pornim, la picior, spre ea. Verificam indicatoarele de traseu dar nu ne folosim de ele astazi Lasam hainele si ni se spune sa venim in jur de ora 19 dupa ele. Pornim la picior, printre cladiri, profitand de orice umbra pe care o gasim. E abia ora 9 si deja ne topim din cauza caldurii. Prognoza pentru ziua de astazi arata "minunat", din nou Trecem prin fata cladirii parlamentului. Fie vorba intre noi, mult mai atragatoare decat Casa Poporului Vis-a-vis, dincolo de un mic parc cochet - Noul Palatul Regal - resedinta presedintelui Palatul a fost construit intre anii 1911 SI 1922. A suferit daune mari din cauza bombardamentelor din primul razboi mondial. A fost reabilitat intre anii 1919 si 1922. In anul 1934 dinastia regala a parasit palatul, alegand Palatul Dedinje. Palatul regal a fost donat Muzeului Regal. Intre anii 1949 si 1953 palatul a fost renovat si extins. Din 1953 este resedinta presedintelui Serbiei. Palatul e strajuit de o superb magnolie - Evergreen Magnolia Ne continuam plimbarea pe strazile nu foarte aglomerate dar incinse de soarele puternic. Departe, in zare, tinta noastra - Catedrala Sf. Sava Facem o scurta pauza de rehidratare si mic dejun intr-o mica piateta. Aici dam de statuia lui Borislav Pekić - scriitor si activist politic Sarb/Iugoslav. E considerat una din cele mai mari personalitati ale literaturii sarbesti in secolul 20. Putina racoare nu strica niciodata Ne apropiem de catedrala Sf Sava A fost gandita pentru a servi drept principala catedrala a bisercii ortodoxe sarbesti, inchinata fondatorului acestei biserici - Sf. Sava. E construita pe presupusa locatie a mormantului Sf. Sava. Sicriul sau ar fi fost ars in 1595 de catre Sinan Pasa. Proiectul acestei catedrale a dat nastere unor discutii intense legate de dimensiunile si scopul acestui templu. A fost gandita ca o replica, in dimensiuni si arhitectura, a moscheii/catedralei Hagia Sophia din Instanbul. Constructia efectiva a inceput in anul 1935. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, in 1941, constructia ajunsese la 10 metri inaltime. Armata germana si partizanii lui T|to au folosit cladirea neterminata pe post de depozit de munitii. Abia duoa foarte multi ani, in 1984, biserica ortodoxa a reusit sa obtina permisiunea sa continue lucrarile. Un alt arhitect a fost ales sa adapteze proiectul la noile tehnici si materiale de constructii din acea vreme. O sluba cu 100.000 de participanti a avut loc in 12 Mai 1985 - un impact enorm asupra modului in care biserica a fost privita de catre comunisti in anii urmatori. Insasi Mama Rusie si al ei tar, Vladimir Putin, au finantat enorm constructia acestei catedrale, in mod special mozaicul superb de la interior. Catedrala ar fi trebuit sfintita in 2020, cu prezenta evidenta a tarului Putin. Din cauza pandemiei eveniemtul nu a mai avut loc. Desi nu am vazut-o de aproape pe a noastra mie mi-a dat senzatia ca vad cum o sa arate mareata catedrala a neamului din capitala. O cladire imensa, impresionanta si superba la interior. Mozaicul de pe pereti e absolut incredibil, milioane si milionae de mici bucatele care formeaza niste imagini incredibile. Fun fact - la interior, incerc sa fac o poza unui mozaic. O femeie isi tot face selfie-uri in aceeasi zona. In stilul meu clasic incep a bombani sa se dea la o parte sa imi fac poza, sa termine cu selfie-urile. Cateva secunde mai incolo se indreapta spre noi si ne roaga, intr-o romana de foarte buna calitate sa ii facem o poza. Ma umfla rasul. Aparent nu a auzit bombanelile mele sau nu le-a bagat in seama. Lasam in urma noastra imensa cladire, cu sentimente amestecate, de admiratie asupra lucrarii facute si de groaza grandomaniei afisate. ~ va urma~
  9. Gata urcarea, gata și discuțiile despre vaccinare.
  10. Traveller

    Din păcate, nu ar putea fi un topic pur pentru susținerea vaccinării, per se. Ar fi un care-pe-care, pentru că inevitabil ar apărea cavalerii apocalipsei, pentru care argumentele științifice nu reprezintă mare lucru. Să explici oamenilor utilitatea (dar ce zic eu...nevoia disperată!) a vaccinării în mijlocul unei pandemii (!!!) cum a mai fost doar în 1918... e o tragicomedie a absurdului.
  11. Nu da in Loredana! Oriunde ai nimeri-o, dai peste operatie.
  12. Mircea PF

    O tură pe dealurile din sudul Clujului, recomandabilă când soarele este mai potolit fiind mult timp expusă razelor: traseu: pădurea Făget-Casele Micești-Săliște-Pruniș-Pădureni-Agriș-Iara-Surduc-Măgura Ierii-Livada-Petreștii de Jos-Tureni-Micești-lacul Micești-Râtu Penii-colonia Făget-Cluj 103 km (inclusiv prin oraș) parcurși de mine în cca 10 ore dar timpul este irelevant fiindcă am avut de rezolvat 2 pene pe drum (culmea, ambele pe asfalt!) altitudine maximă 855m, diferență de nivel 1673m (gps telefon) asfalt, macadam, drum de țară, drum înierbat am văzut un singur izvor pe drum la Măgura Ierii așa că aprovizionați-vă cu apă, traseul fiind mult în soare o să aveți nevoie! este o stână lângă drum chiar în vârful dealului după ieșirea din Măgura Ierii dar io am avut noroc fiindcă dulăii au fost ocupați cu altceva când am trecut (ulterior am văzut de departe că s-au repezit vreo 5 la o mașină ce a trecut pe acolo); în general în zonă veți întâlni turme de oi urcările nu sunt o problemă de văzut bisericuțe faine de lemn în Săliște, Pădureni, Surduc, Măgura Ierii, Livada; pe cea din Pădureni am ratat-o luând-o la stânga pe varianta (care acuma se asfaltează) ce ocolește satul în Iara sunt și 3 conace (Teleki, Beldi, Kemény) dar irelevante pentru gustul meu arhitectural peisaje faine cu munții și depresiunea Iara, sate pitorești ascunse de lume imagini de pe traseu, aici: https://photos.google.com/share/AF1QipNoRd07Cm_Nf4RFttV_1ISVfuw18bAh8WsEmvccM2cAd5FYLnpp0AswbS62Hf9KLg?key=ZEgwQjYwNkgteUpQSEhheHF5WTZSQXZUV21ILUlR traseul, aici: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/agris-magura-salicii-85484574
  13. gibonu

    Miercuri, 04.08.2021 - Partea a II-a Tranzit [cu masina] de la Targu Secuiesc la Sfantu Gheorghe Cizmarii. Tabla breslei. Aparat pentru recuire a pielii si rezultatul final al operatiunii de recuire [daca am inteles bine]. Uneltele cizmarului. Cojocarii. Cojoc de targ. Masa de lucru a cojocarului. Fierarii si parte din marfa produsa de ei.
  14. Tolstoievski

    Haaai, ca de cand n-am mai intrat io pa forum, mai avea un pic si se vaccina si Ionut!
  15. IonutA

    Nasol. Vaccinarea este o alegere personală ce ține de istoricul medical al fiecăruia.
  16. alexadi

    Pt aceste variante neortodoxe in tari cu piste pe bicicletă ai platii niste amenzi de nici nu te-ai gândi la ele poate chiar și zile de relaxare la hotelcu bare de metal la geam și ușă. Oare merita sa te alegi cu un dosar penal pt un asemenea gest? Îmi e mie rușine că citesc o asemenea idee de la o persoana care spunea acum ceva timp aici pe forum ca și-a găsit vocația de profesor, adică de formator de oameni, oare e de formator de hoți, ciorditori dau elevi pt facultatea administrată de cei de la penitenciar?
  17. Continuare: Marti, 27 Iulie: Belgrad, Planificati: 0km, Realitate: 0km, Total: 604,91km Periplul nostru prin Belgradul topit de canicula continua cu o vizita la Muzeul Nikola Tesla. Nu am verificat programul inainte si ajungem acolo la 3 minute dupa ce tocmai a inceput turul pentru grupul din fata noastra. Achitam rapid biletele - doar cash, nu card - si suntem introdusi in sala in care se adunase tot grupul. Urmeaza cateva detalii de la ghid apoi o vizionare de 15 minute a unui film despre Nikola Tesla. Dupa film, ne mutam in camera alaturata unde ne sunt prezentate, intr-un mod interactiv, inventiile prezente in muzeu. Muzeul e frumos, dar cam inghesuit. De asemenea, desi se pricep bine sa prezinte exponatele, anagajatii sunt cam agitati si dau senzatia ca ii incurcam cu prezenta noastra acolo. Trecem peste asta si ne bucuram de prezentari. O pompa(stanga jos) si o turbina(centru) Cea mai veche carte din biblioteca lui Tesla - carte ortodoxa de rugaciuni, publicata in Viena anului 1795 Barca cu telecomanda Un oscilator de 250V Electrodinamometru Watmetru portabil Cascam gura la restul de aparate. La final, intr-una din camere gasim si urna in care sunt pastrate ramasitele lui Tesla. Iesim din muzeu cu ceva sentimente amestecate. A fost o vizita super rapida, deranjata de atitudinea angajatilor. Dar un sentiment placut datorat sesiunilor interactive si a demonstrariilor practice. O luam la picior spre "casa" din buricul targului. Trecem pe langa ambasada Belgiei, a carei stema imi capteaza atentia Doi pasi si trei zone de umbre mai incolo - biserica inchinata Apostolului Marcu. Biserica gazduieste ramasitele Tarului Dushan cel Puternic(1308-1355) Parasim biserica si ajungem la "umbra" aerului conditionat din camera. Pierdem putin vremea pe Netflix si apoi iesim la o pizza udata de bere buna si rece, la o terasa de pe langa Piata Republicii Despre vreme - numai de bine. Noroc cu berea rece ~va urma~
  18. Mircea PF

    Biserici de lemn din zona Clujului / episodul 3 Sânpaul: de la 1722 / ulterior pe latura sudică a fost ataşat un pridvor cu dublu rol: de susţinere a turnului clopotniţei şi de a permite ca deasupra pronaosului să se aranjeze spațiul prevăzut pentru cor Şardu: din 1752 / aspectul tradițional al clădirii este deteriorat în urma transformărilor aduse în timp Scrind Frăsinet: 1934 / temelie de piatră, pereţi tencuiţi în interior, cu lambriuri de lemn pe exterior Sfăraş: clopotniţa bisericii reformate 1750 / adăposteşte un clopot din 1475 turnat pe vremea lui Matei Corvin / această clopotniţă este foarte asemănătoare cu imaginea bisericii de lemn care a existat în Sfăraş până puţin după al 2-lea război mondial Someşul Rece: datată 1763 / şindrila a fost înlocuită în anul 2010 / este folosită de localnici doar în ziua de Rusalii Stolna: de la 1730 / între naos și pronaos exista un perete astfel încât femeile puteau doar să audă slujba nu să și vadă; când acest perete a fost tăiat a dispărut inscripția referitoare la anul construcției bisericii, 1730 Straja : ridicată între anii 1720-1730 / se spune că o parte a bisericii, altarul și pronaosul, au fost construite în jurul anilor 1550-1600 în parohia Finciu și aduse în prima jumătate a secolului al XVII-lea pentru a fi reclădite în Straja / în ea se oficiază slujbe şi azi Sumurducu: de la 1715 / ușa de intrare în pronaos este o operă de artă în lemn ...va urma...
  19. paulrad

    ”Și totuși, de ce nu ne vaccinăm?” O analiză pe cifre: http://addictive-strategy.com/si-totusi-de-ce-nu-ne-vaccinam/?fbclid=IwAR25aZT1J7mggIO7RgYsGO2UBLEQq5ETdZ-8HwOSaWSsIpsmh_MSMbQAzKI
  20. Traveller

    Faza e că și eu am înțeles același lucru, deci o explicație n-ar fi rea. Alea nu sunt "variante neortodoxe", sunt fraude ordinare și denotă lipsă de civilizație și de empatie față de (măcar) orice persoană vulnerabilă, pe care infecția ar putea-o afecta serios. M-am uitat, aia cu echipamentele e destul de clară. Care e afacerea cu vaccinurile și testările? Că gratis nu pot fi prestate. Tu să ai o firmă din asta care produce una sau alta, ce ai face?
  21. maurice

    La benzinarie, in zilele noastre... - Buna ziua, benzina sau motorina? intreaba omul de la pompa - A, nu, multumesc! Doar ma uit.
  22. Multumesc pentru toate detailiile utile. In tura din 2017 din Austria ne cam mancau tantarii in camping-ul Nord Sam din Salzburg. Nu mai stiu daca a fost ideea lui sau a cautat pe net, dar prietenul cu care eram a sugerat sa ardem cafea macinata, pusa pe niste folie de aluminiu, sa alungam tantarii. Din multe experiente proporii functioneaza, dar pana la un anumit punct. Daca nu ai foarte foarte multi si daca nu sunt foarte foarte rai, atunci e o solutie buna(ma gandesc ca pe la aia din Delta ar putea sa mai dea rateuri) E clar o solutie buna(si urat mirositoare) daca nu ai altceva la indemana. In alta ordine de idei, din cele mult mai bune - exista acest aparat. Am aflat de el, in aceasta tura, de la gazda noastra din Baja. Cei doi fii ai sai il folosesc cica cu foarte mari sanse de succes cand merg la pescuit. Si la ce tantari aveau prin Baja, chiar ii cred. Am reusit sa vedem si noi cum isi face treaba, la vreo ora dupa ce "l-ar fi pornit" dar de fapt era oprit. Noroc ca au venit kinderii si i-au aratat cum sa il porneasca. A fost ok dupa. Mai nasol a fost ca eram deja capsati binisor. Cateva bucati din niste bake-rolls pe care le scapasem pe jos cu vreo 2-3 ore mai devreme Cu placere. N-am nimic cu nimeni si imi place ce o iesit acolo, Doar ca mi se pare o totala si nesimtita risipa de bani care ar fi putut fi folosti cu un scop muuult mai bun. Casc gura cu admiratie la maretele catedrale de prin Europa, pe unde ma duc plimbarile mele, dar alea au fost facute cu sute de ani in urma, in cu totul alt context. Nu cred ca mai avem nevoie de asa ceva, doar ca sa aratam cat de tari putem fi. Si, din pacate, cam vad acelasi lucru si pe la noi prin tara, de cam multi ani. Incepand cu satul natal si mergand pana la ditamai capitala tarii. .....Dar deh, asta e o cu totul alta discutie si de cu totul alta culoare....mai spre alb, mare.
  23. Mircea PF

    Biserici de lemn din zona Clujului / ultimul episod din serie Surduc: din 1758 / inițial clopotnița a fost separată, dar prin adăugarea la vechea navă a unei tinzi, care devenea astfel pronaos, s-a ridicat și turnul-clopotniță, cu galerie deschisă și cele patru turnulețe specifice la baza coifului / pe latura sudică s-a adăugat și un pridvor parțial / a fost tencuită probabil în sec XIX Tăuţi: din sec XVIII / ultima liturghie greco-catolică a fost ținută aici în anul 1938 de către episcopul unit Iuliu Hossu / în anul 1948 biserica a fost trecută în folosința Bisericii Ortodoxe Române / în anul 1996 s-au făcut lucrări de consolidare și reparație Tranișu Vale: 2011 biserică nouă / un exemplu că se poate construi și în zilele noastre frumos și cu bun simț Valea Vadului: biserică nouă, ridicată între 1993 – 1996 Vechea: din 1726 / s-a construit pe locul unei mai vechi biserici / are un frumos portal împodobit cu rozete Vișea: de la 1925 / a înlocuit o biserică mai veche ce data de pe la 1812 / în prezent este părăsită și în stare de degradare urmând a fi demolată (după spusele unui sătean) Câteva precizări: sursa datelor: Wikipedia și spusele localnicilor nu am reușit să intru decât în biserica din Tăuți, celelalte fiind ferecate din păcate unele dintre ele sunt date uitării și se degradează, motivul principal fiind acela că în localitățile respective s-au clădit biserici noi (mari și urâte) toate bisericile din serie se află la maxim 60 km în jurul Clujului, mai puțin cea din Tranișu care este pe Valea Drăganului acestea nu sunt toate bisericile de lemn din zona Clujului ci doar cele pe la care am trecut în turele mele cu bicicleta
  24. majikstone

    Unii cred au impresia ca pot intra in restaurante si cu un test IQ negativ.
  25. paulrad

    20 Years Pushing the Limits of Freeride MTB | Red Bull Rampage History
  26. IonutA

    Putem deschide un topic despre vaccinare și testare, pro și contra. Ar fi interesantă discuția. Pentru a închide misterul, în mesajul meu anterior am prezentat metode care vor fi abordate de cei care nu sunt pro vaccinare. Acest mesaj este unul neutru. Adică, eu nu nu susțin nici o tabără (pro/contra vaccinare). De aceea nu înțeleg reacția acidă. Ce nu îmi plac mie legat de toată această pandemie sunt alte lucruri. Dar aici avem nevoie de topic separat. Sper că m-am făcut înțeles. Pe viitor când un mesaj este neclar vă rog frumos să cereți lămuriri/explicații. Spor la pedalat!
  27. majikstone

    Nu cred ca inginerii lor nu pot sau nu vor. Sa nu uitam ca Garmin fabrica si a fabricat de ani buni aparatura de navigatie pentru avioane si alte sisteme mult mai critice decat GPSurile de bicicleta. E vorba de faptul ca managementul le impune obiective care nu pot fi atinse la timp decat "luand-o pe scurtatura" la alte capitole (in special testare, debugging, respectiv gestionarea scenariilor limita de functionare - cum ar fi spalarea bicicletei cu jet). Iar o data lansat produsul, rezolvarea unor eventuale probleme sistemice e mult mai putin prioritara decat dezvoltarea unui nou produs. E o vorba celebra in inginerie, inspirata din principiul Pareto - 90% din produs va fi dezvoltat in 10% din timp, in timp ce restul de 90% din timp va fi necesar sa dezvolti cele 10% ramase. In goana din ultimii ani dupa integrarea tuturor gogorițelor tehnologice de dragul de a fi "in ton cu vremurile", e clar ca timpul nu mai ajunge pentru gestionarea acelor ultime procente esentiale (dar mari consumatoare de timp) din dezvoltarea pe deplin a unui nou produs. Iar sindromul Stockholm coroborat cu atasamentul fata de anumite marci face ca majoritatea clientilor care au avut probleme cu un anumit produs sa "mai dea o sansa" marcii si sa mai cumpere unul tot de-ale lor in loc sa ii taxeze imediat cumparand de la "concurenta".
  28. paulrad

    Sigur e așa cum zici tu
  29. majikstone

    GPS-uri si frane disc de ultima generatie scoase inainte sa fie testate in toate conditiile de utilizare si/sau concepute din start cu compromisuri de design care sa dea nastere la problemele antementionate? Plus cu buguri software pe toate gardurile? Mostly din cauza ca inginerii lor petrec tot mai mult timp incercand sa integreze ultimul racnet in materie de tehnologii si tot mai putin timp incercand sa perfectioneze si sa testeze pana la capat produsele. Pe ideea ca mai bine vinzi un GPS cu touchscreen color dar la care da rateuri barometrul cand ii faci dus decat unul cu ecran monocrom si butoane dar care functioneaza si in mijlocul unui taifun. La frane disc nu ma bag, dar sigur garantarea faptului ca pistoanele nu ajung blocate de la un pic de mizerie nu era in caietul de sarcini al producatorului, si cu atat mai putin sa le poti dezasambla si servisa complet cu un minim de scule in caz ca se intampla asta.
  30. Salut si multumesc pt informatii! Interesanta colectia de tancuri germane, admir monumentul victoriei! Serbia a suferit mult in ww1. Au monumente si in Corfu. Zona aceea in care iti risti viata daca pasesti e minata cumva?
  31. Efharista (efharisto) inseamna multumesc in limba greaca. Sa fie grecoaica? Nu am vazut asemenea femei in Grecia.
  32. gibonu

    Chiar te rog, sunt foarte curios de raspunsul pe care il vei primit de la ANPC. Bafta.
  33. Nu se va face nici o pista de biciclete ca lumea in Bucuresti sau oriunde in tara asta. Afirmatia de mai sus este cat se poate de corecta. Dar nu din cauza ca sunt masini prea multe, ca e orasul prea aglomerat, ca tinerii isi cumpara masini ca disperatii, bla-bla. Si afara e la fel si nu i-a impiedicat nimeni sa faca si infrastructura eficienta. Nu e vorba nici ca nu ar fi bani. Nu se va face mai nimic de genul asta pentru ca NU SE VREA. Si nu se vrea si pentru ca nici nu are cine sa vrea sa faca asta din clasa politica, administrativa, etc., ii ziceti cum vreti. Nu se leaga nimeni la cap cu astfel de proiecte. Nu ii pasa nimanui de cat se sta in trafic, de ecologie, de sanatatea publica. Cine intra in administratie, are agenda lui, trebuie sa faca bani rapid. Ca sa castigi niste alegeri nu trebuie sa faci nimic, ii injuri pe ceilalti. Si daca esti la putere cel mai bine e sa nu faci nimic pentru ca te injura mai multi decat de aplauda orice ai face. Nu are cine nici cine sa faca proiecte in tara asta. Unii ajung la parnaie si din prostie nu din hotie/coruptie, pentru ca nu stiu sa faca un contract legal, nu stiu sa guverneze un proiect in baza lui, sa factureze legal, etc.
  34. Poliția a modificat regulile dar încă nu-s capabili să elibereze trotuarele, trecerile de pietoni și benzile pentru biciclete de autovehiculele parcate neregulamentar.
  35. Din cand in cand imi aduc aminte de forumul asta si deschid sa vad daca FB_Rider a continuat povestirea. Calatoria lui mi se pare fantastica! E una din putinele chestii pe interent pe care le citesc cu placere si le astept cu nerabdare. Sentimentul pe care il simt imi aduce aminte de copilarie cand citeam cartile lui Jules Verne. PS - intre timp nu am renuntat la casca. fizikant are dreptate in ce a scris! Acum a venit si frigul si casca mai tine de cald.
  36. Stiu ca dau quote unui mesaj mai vechi de 3 ani, dar nu pot sa nu ma bucur ca este totusi un mesaj postat abia pe pagina anterioara, iar ultimul post pe topic are aproape 2.5 ani. Cu cat mai putine postari pe topicul asta, cu atat mai bine! Il citez pe Invitat special ca sa confirm ca argumentul avocatului "de la accident nu mai pot merge cu bicicleta de teama sa nu patesc la fel" s-a aplicat perfect in cazul meu. Parca am scris undeva pe forum, primul lucru dupa de am fost despagubit mi-am cumparat o noua bicicleta. Merida, frumoasa, usoara, mult mai scumpa si mai bine dotata decat ce aveam inainte... dar in 3 ani a fost folosita mai putin de 1000 km, din care cateva sute de km a fost calarita de fi-miu. Anul asta am mers fix 12.7 km pe bicicleta, eu care pana in 2017 faceam naveta la servici 30 km pe zi, 8 luni pe an. Pur si simplu mi-e frica, ori de cate ori ma urc in sa am sentimentul ca se va intampla o nenorocire si un stres constant ma insoteste in orice tura, chiar si in turele facute pe drumuri forestiere, departe de orice vehicul motorizat. De curand am implinit 48 de ani, probabil nici varsta nu prea ma ajuta sa ma mai mobilizez... asta e, mi-am mutat fundul in masina. Din fericire sotia, fi-miu si fi-mea pedaleaza mai mult ca niciodata. ln 2018 m-era frica sa nu ii afecteze si pe ei patania mea (chiar ii afectase o perioada) si sa renunte la pedalat, dar si-au revenit dupa ce m-au vazut iar pe bicicleta, fara sa banuiasca cat de terorizat eram la fiecare iesire. As da inapoi cei 25000 de lei primiti de la Generali si chiar dublul acelei sume (pe care probabil as fi putut sa o primesc in urma unui proces), doar ca sa ma pot bucura din nou de mersul pe bicicleta . Deci daca se intampla nenorocirea, nu-i lasati pe cei de la asigurari sa scape cu sume modice, mai ales pe partea de daune morale. Traumele psihice chiar exista, nu sunt doar tertipuri avocatesti.
  37. Mookyama

    La pompieri?
  38. Traveller

    Nasol. Un topic de felul ăsta nu va exista, pentru că e ocazia ideală pentru un flame. Am și altceva de făcut zilele astea.
  39. Lăsând cătunul La Tău în urmă:
  40. Mookyama

    Aș da de permis din nou cu nebunii ăștia 😆 https://youtu.be/iy6ye6pCGzU
  41. MaC®

    Și making of. Proaspăt, are 10-12 min de când e pus. https://www.facebook.com/romaniasalbatica/videos/591664838515312/
  42. Continuare Duminica, 25 Iulie: Novi Sad, Planificati: 9km, Realitate: 0km, Total: 510,29km, la picior - vreo 5 Ajungem la sediul asociatiei. Pe drum am vazut ceva lucrari de pregatire a campionatul european de MTB ce urmeaza a se desfasura chiar in aceasta fortareata (intre timp am vazut si multe transmisii live pe Eurosport de la aceste campionate - ciclistii treceau chiar pe langa turnul cu ceas si coborau, pe biciclete, o parte din scarile pe care noi le-am urcat la picior) Intram in sediul asociatiei, aflat intr-un unul din zidurile cetatii. Leon ne asteapta cu cafeaua fierbinte. E o adevarata bucurie sa ne ascundem de soarele puternic prin care ne-am plimbat, in interiorul acestor ziduri racoroase. Ne asezam la masa, combinam cafeaua si povestile cu ceva apa de izvor. In jurul nostru plini de cutii negre. Cele 2 mici santuri care strabat camera in care ne aflam sunt pline de ceva nisip batatorit de culoare mov. Aflam ca aceste fac parte din recuzita unui film ce a fost filmat in catacombele fortaretei. Acele cutii negre reprezentau un fel de "sicrie' fiecare continand un cap de om. Filmul urma sa fie prezentat in avanpremiera la un festival, in luna August(daca nu ma inseala memoria) Ni se prezinta si planul pentru deplasarea prin catacombe. De asemenea, cateva reguli de siguranta si deplasare. Daca. din varii motive, unul dintre noi nu se simte confortabil si vrea sa paraseasca zona, in maxim 5 minute putem ajunge oricand la un punct de iesire. Incepem plimbarea pe un culoar lung si destul de luminat. Leon incearca o gluma. in stanga culoarului se vad niste coloane verticale goale. Ne explica cum ar trebui sa coboram prin ele, folosind niste caramizi iesite in exterior drept puncte de sprijin. Cica ar fi singurul mod in care putem accesa catacombele. Pentru a intari farsa, ne spune ca trebuie sa ne aprindem frontalele. Ma cam prind ca se tine de sotii dar ii fac pe plac si decid sa "cobor" eu primul. Evident, dupa ce cobor cam un metru jumatate acea coloana de acces se infunda imediat :))) Rasete, glume si voie buna. Continuam prin tunel - ni se atrage atentia asupra materialului folosit pentru a suda caramizile intre ele. Datorita substantelor folosite pentru a-l prepara - a putut fi folosit ca si aliment de urgenta pentru partizanii care au stat zile si saptamani intregi in interior Ia mici bucatele pe care le farama in palma si,. pentru noroc si cate o dorinta de fiecare, lasam si noi cate o mica pietricica pe caramizile din zid Urmeaza un joc-farsa. Suntem toti 5 intr-un fel de intersectie de tunele. Fiecare primim cate o lumanare mica si trebuie sa pornim singuri prin cate unul din tunelurile care pleaca din intersectie. Ar trebui sa ne intalnim in camera romantica. Ni se deseneaza pe nisipul de pe jos traseul pe care fiecare dintre noi trebuie sa il urmeze. O succesiune de stanga, dreapta pe care trebuie sa o tinem minte. In ultimul moment Leon decide sa plec impreuna cu Siri, el va pleca cu Dragan, urmand ca fotograful sa mearga singur. Ca sa fie cat mai realist posibil - nu avem voie sa folosim telefonul, frontala. Pornim toti prin tunele, protejand cu mana lumanarea - curentul destul de puternic o poate stinge oricand. E un sentiment destul de ciudat. Leon si restul gastii fac o mica greseala, care le afecteaza putin farsa pregatita - continua sa vorbeasca dupa ce eu si Siri am pornit in explorare. Astfel, ne dam seama ca ei nu se misca aproape deloc din acel punct. Noi ne tinem de stanga, dreapta, dreapta, stanga, dreapta si ....soc si groaza....ajungem in exact acelasi punct de unde am plecat, doar ca pe alta intrare. Aici, baietii au pregatit zeci de lumanari aprinse, schimband peisajul total Le atrag atentia, pe viitor, ca ar trebui sa isi tina gura, daca vor sa fie si mai veridica experienta pentru vizitatori. DIn nou, la picior, prin catacombe. Guri de vizitare si aerisire, folosite si de catre locuitorii orasului care ajutau partizanii, pentru a le furniza alimente. Mici portiuni din tunele sunt luminate superb de la exterior Un alt exercitiu de explorare - de aceasta data nu vom folosi nicio sursa de lumina si va trebui sa ne folosim diferite simturi pentru a ne orienta prin tunele. Facem intai o usoara adaptare la intuneric - stingem toate luminile, pentru cateva secunde, la intervale de 3 secunde, 5 secunde, 10 secunde. Astfel ochii nostri se obisnuiesc cu intunericul mai rapid. Prima parte a exercitiului - folosirea simtului tactil. Ni se dau indicatiile de traseu, schimbare directie stanga, dreapta in diferite locuri. Cel care merge in fata trebuie sa isi foloseasca mainile pentru a urmari tunelul si locul in care trebuie sa schimbe directia. Cel din spate merge cu mana stanga pe umarul conducatorului si foloseste mana dreapta pentru a urmari tunelul. Pe parcursul deplasarii vom primi alte indicii despre simturile pe care trebuie sa le folosim. E putin spooky, dar foarte interesant. Dupa cateva tuneluri - baietii incep sa fac diferite zgomote. Folosim astfel auzul pentru a ne orienta. Apoi sunt folosite scurte semnale luminoase - folosim vazul pentru a urmari acele lumini. Urmeaza un alt quest - banana challenge: in anumite locuri din zid forma acestora iti da impresia unei banane. Ni se da o noua harta, de aceasta data pe un singur nivel - cel la care suntem noi acum. Ni se arata banana unde ne aflam noi si avem 35 de minute la dispozitie sa gasim o alta banana care ne este indicata pe harta. Gasca va veni in spatele nostru, pe oriunde decidem sa mergem. Doar in cazul in care incercam sa intram in zone foarte periculoase sau foarte greu accesibile, vom fi avertizati ca nu suntem pe drumul cel bun. Daca reusim sa gasim banana-tinta in maxim 35 de minute - vom intra in Banana Crew Wall: doar 75 de persoane din 1000 reusind pana atunci acest lucru. Studiem harta si incercam sa decidem in ce directie sa mergem. Pornim primii si baietii ne urmeaza. Stanga, dreapta, sus, jos, stai ca nu ai voie pe aici, hai inapoi....dreapta, stanga, stanga Tic ...tac.. tic. tac... timpul trece. Vrei ceva indicii?! Nu vrem, hai mai departe. Doua mici insecte cauta si ele banana promisa Si hai, hai. cauta banana.... Reusim sa o gasim dupa exact 37 de minute si dupa ce am primit un mic indiciu, deci nu intram in Banana Crew. Ni se deseneaza pe unde am fost, pe unde ar fi trebuit sa mergem si ce alte drumuri mai sunt in zona, care leaga alte astfel de banane. Suntem felicitati pentru cum am mers pe traseu Ne intoarcem spre sediul asociatiei - pe un drum mult mai scurt. O superba plimbare si un mod diferit de a descoperi fortareata. ~va urma~
  43. Continuare: Vineri 23 Iulie: Suza - Vukovar, Planificati: 89km, Realitate: 85.54km, Total:423,2km Ajungem si la Osijek, oras aflat pe malul raului Drava, un rau de 710km, afluent al Dunarii. Se afla in competitie cu raul Siret pentru locul 5 in topul celor mai lungi afluenti ai Dunarii(dupa Tisa, Sava, Prut si Mures) Vedere de pe malul stang, pe sub podul ce il traverseaza spre Osijek Superbul castel din oras, vazut tot de pe malul stang, Inainte de a traversa podul dam o raita pe langa catacombele de vis-a-vis de oras Traversam Drava, pe podul de 284m Dr. Franje Tudmana Drava. in amonte de pod Ne plimbam putin prin centrul vechi. ZIdurile care il inconjoara se afla intr-un amplu proces de restaurare si reconstructie. Terasele din centru ne fac cu ochiul, alegem una mai putin ferita si la umbra ca sa ungem putin "lantul" https://youtu.be/nvpa0corK-o Dupa ce ne racorim, continuam spre monumentul Red fićo - memorie a unui act de sfidare de la inceputurile razbouilui de independenta a Croatiei. Pe data de 27 Iunie 1991, tancurile T-55 ale armatei iugoslave au trecut prin Osijek(oras ce va avea de suferit enorm in timpul razboiului) intr-o actiune menita sa demonstreze forta si puterea armatei iugoslave si de a sadi frica in locuitorii acestui oras. Actiunea n-a reusit sa ii inspaimante pe toti locuitorii. In semn de dispret si sfidare, un locuitor al orasului a decis sa protesteze impotriva fortelor armate si si-a parcat Fiat-ul(Fico) pe mijlocul strazii, in fata tancurilor ce se apropiau. Soferul a parasit masina cu cateva momente inainte ca primul tanc sa o loveasca, tarasca pe strada si sa o zdrobeasca sub senilele sale. Acest moment a fost filmat si difuzat la stiri fiind percceput, imediat, ca un simbol al agresiunii armatei iugoslave asupra poporului croat. La exact 20 de ani de la acel eveniment, a fost inaugurat monumentul care poate fi vazut acum pentru a comemora acel act de sfidare si curaj. Simbolizeaza rezistenta si, in cele din urma, victoria croatilor in razboiul de independenta. Atat cat am apucat sa vedem noi, orasul e impanzit cu piste de biciclete, de foarte buna calitate. Semafoarele speciale pentru biciclete nu lipsesc nici ele, in intersectiile mai complicate. Urcareaa si coborarea de pe pista pe trecere se face intr-un mod foarte placut. Daca n-ai sti exact ai putea crede ca esti prin Germania, Franta sau Austria. De la monument, ne intoarcem spre Drava si pedalam pe malul sau drept. Iesirea din oras se face pe o pista de buna calitate care se transforma intr-un fel de trotuar ingust foarte denivelat si cu multe gauri. Dupa vreo 2km il parasim ne deplasam pe asfalt. Trafic destul de intens, dar soferii sunt foarte respectuosi cu noi si depasirile sunt facute fara asumarea vreuni risc ce ar putea sa ne puna in pericol. Singura deosebire fata de soferii din Ungaria - se pare ca masinile din Croatia nu mai sunt echipate cu butonul de avarii. De fiecare data cand ii ajutam pe soferi sa ne depaseasca, dand indicatii despre traficul din sens opus care nu exista, ni se multumeste cu o mana scoasa pe geam, un claxon scurt sau chiar ceva vorbe. In Dalj, ne apropiem din nou de Dunare. Facem o scurta pauza de realimentare cu apa rece si ceva combustibil pentru magari. De aici urmeaza cativa km sub un soare teribil, pe un drum aproape drept cu foarte putine viraje. Ne apropiem rapid de Vukovar, destinatia noastra pentru ziua de astazi. Orasul ne intampina cu o infrastructura superba de biciclete. Pista e complet separata de sosea. Singurul aspeci mai dificil - foarte tehnica si foarte din scurt locurile unde trebuie sa traversam vreo strada ceva. Pe la 14.30 suntem deja ajunsi la destinatie. Ne oprim la vreo 200 de metri de cazarea planificata pentru astazi, pe o banca de pe malul Dunarii. Incercam sa cumparam o bere de la terasa de langa dar nu putem achita cu cardul, doar cash. Ma indrept spre un ATM sa scot ceva bani. In drum spre el vad un magazin alimentar, platesc cu cardul si ma intorc de acolo cu 2 beri reci si.......o jumatate de pepene rece, din vitrina, descoperit chiar cand sa ies din magazin. Le multumesc., in gand, celor de la terasa ca nu am putut achita cu cardul. Altfel nu am mai fi avut parte de nebunia asta de pepene rece. Made our day! Ne savuram berea si pepenele(da, da, au mers excelent impreuna, o gura de bere si o musca de pepene), pe banca, la umbra si ne distram cu Boomerang-ul https://youtu.be/4JsaycbMeiw https://youtu.be/iqQRjI7eSqQ https://youtu.be/-_6tr6uHR8A Dupa pauza binemeritata, ne urnim cu greu sa parcurgem cei 200 de metri pana la cazare. Dam un telefon si, dupa 5 minute, proprietara apare la locatie. Ne luam camera in primire, schimbam impresii si povesti despre traseul nostru. Cunoaste destul de bine Romania, au fost in vizita destul de des, in special prin Timis. Dus, haine curate si leneveala. Trag o fuga, 50 de metri mai incolo, pe plaja din fata pensiunii Cativa localnici se balacesc in Dunare - chiar daca am venit pornit pentru asta, mie nu prea imi surade ideea - cam murdara apa. Pe la 18.30 pornim spre oras, sa cascam gura si sa potolim zmeii. Ceva mai devreme cerusem ceva recomandari pentru un loc OK de servit cina. Ne indreptam, incet-incet spre el, cu planul de a manca si apoi sa cascam gura prin oras. Traversam un raul Vuka, ce trece prin oras, pe podul Jean-Michel Nicolier. Destul de multa agitatie pe straduta pietonala din centru. Incercam sa gasim o inghetata de caramel sarat, un fel de aperitiv inainte de masa :))) Nu avem noroc, dar ne delectam ochii cu o frumoasa pictura 3D, pe una din cladirile din centru Ne apropiem de restaurantul Vrške aflat langa micutul port din oras si in proximitatea statiei de unde pleaca water-bus-ul din Vukovar. Avem parte de un ospatar foarte vesel si glumet. Din pacate, engleza nu e punctul lui forte si ne intelegem destul de greu. Cu chiu cu vai comandam ceva dar, in afara de vin si de faptul ca am cerut salau si somn, nu prea suntem siguri ce am comandat si ce vom primi. Dar compenseaza prin veselie si multe zambete. Sunt convins ca ne-am fi distrat de minune daca am fi vorbit aceeasi limba. Planul nostru initial de a manca si apoi a plimba orasul s-a cam dus pe apa(vinul) sambetei. Suntem super relaxati si nu ne vine sa plecam de acolo. O stare de bine incredibila, cu Dunarea langa noi, soarele care se apropie incet-incet sa coboare sub orizont. La fiecare cateva minute - o barca cu motor pleaca goala de pe mal si se intoarce de pe malul opus plina cu 7-8 persoane. Sunt curios ce e cu tot acest du-te-vino. Stiam ca Dunarea e granita naturala intre Croatia si Serbia, frontiera fiind chiar pe mijlocul Dunarii si mi se parea un pic ciudat. Dupa ceva documentare, am aflat ca suntem vis-a-vis de Insula Vukovar - un teritoriu disputat si cu o istorie destul de agitata. Atata timp cat a existat Iugoslavia - insula a fost parte a Republicii Socialiste Croatia. Crotia si-a declarat independenta, in 1991. Comisia de arbitrare ce a oferit suport juridic in timpul conferintei asupra Iugoslaviei, a opinat ca granitele dintre tarile noi formate ar trebui sa fie identice cu cele ale fostelor republici ce formau Iugoslavia. Dar insula era, la acel moment sub control sarbesc. In timpul razboiului de independenta croat(1991-1995) trupele armatei sarbesti si trupele paramilitare au ocupat aceasta insula. Dupa acordul din 12 Noimebrie 1995, Slavonia de Est si alte regiuni s-au alipit Croatiei dar insula Vukovar a ramas sub ocupatie militara sarbeasca. In 2004 Serbia si-a retras majoritatrea trupelor de pe insula dar, in schimb, politia a preluat controlul total asupra ei. Abia in 2006 - plajele insulei au fost deschise accesului public Dupa 16 ani, cetatenii croati aveau dreptul, in sfarsit, sa calce pe insula fara a li se cere un pasaport. Acest regim special de "trecere": a frontierei este aplicat doar in lunile de vara, pana la 15 Septembrie si doar intre orele 7 si 20. O foarte complicata situatie. In plus, daca studiezi zona pe Google Maps - se observa ca. pentru cativa km de-a lungul Vukovarului, granita se muta pe pamant sarbesc revenind, apoi, pe mijlocul Dunarii. Soarele se ascunde din ce in ce mai repede. Ne-am luat portia de mancare, vin si istorie. Pornim, pe mal, la o scurta plimbare sa le putem dgera pe toate. Soarele si luna se afla intr-o balanta superba. Pe de o parte, soarele se ascunde in amonte. Pe de alta, luna apare in aval. Aparent soarele e mai greu - ridica talerul lunii din ce in ce mai sus. O privire asupra castelului Eltz - Muzeul Orasului Cateva masini de deparazitate imprastie substante impotriva tantarilor, lasand o dara de "ceata" in urma lor Facem stanga-imprejur si ne indreptam agale spre cazare. Luna deaspura Dunarii si a Crucii - monument ridicat, in 1998, in memoria celor cazuti pentru apararea Croatiei. Aflat la punctul de conflenta al raului Vuka cu Dunarea, a fost donat de catre Marina Croata din regiunea Pula. Monumentul are o inaltime de 9,5 metri si cantareste 40 de tone, e facut din doua tipuri de piatra si are gravat pe el "The habit of living and dying honestly" Trecem pe langa vechiul turn de apa al orasului si pe langa un alt monument memorial - o ancora, de aceasta data In fundal, turnul de apa din Vukovar, luminat in culorile drapelul croat. Si cam asta a fost pe astazi. Noapte buna, somn usor, ne auzim maine! P>S> @gibonu din motive care imi scapa, daca las link-urile de youtube sa fie embedded automat -> imi da eroare cand vreu sa postez. Daca le las pur si simplu ca si link-uri -> totul OK. N-am mai patit pana acum.
  44. Joi 22 Iulie: Baja - Suza, Planificati: 87km, Realitate: 97.55, Total:337.66 Trezirea dis de dimineata. Am cam avut parte de ceva frig peste noapte - aerul conditionat din living-ul unde am dormit a ramas pornit ca sa racoreasca toata casa. In plus am avut dor o mica si subtire paturica la indemana. E ironic ca ne-a terminat caldura peste zi si ne bate frigul peste noapte Rezolv medicamentul de trezire pentru Siri ne adunam bagajele, multumim si ne luam la revedere de la Roland Siri a trecut la "tinuta de canicula" - o miscare excelenta acea camasa cu maneca lunga, aveam sa realizam in zilele urmatoare. Dam o scurta raita prin centrul Baja - doua trei poze si alimentare cu apa si niscaiva chestii de mic dejun, la bagaj Atat cat am apucat sa vad din acel centru - un oras cochet si curat. Ne deplasam pe drumuri de masini, putin circulate, vreme de cativa km, in paralel cu canalul Sugovica. Traseul ne duce apoi pe drumuri de pamant, pe langa acelasi canal. Sa fie, ca o sa ne trebuiasca Pamantul de pe dig se transforma intr-un asfalt de foarte buna calitate, dupa cativa km. Dam si de un bac, pe sarma, folosit de localnici pentru a traversa Sugovica Din cand in cand, cate o masina trece pe langa noi - avand foarte mare grija sa iasa cu rotile pe iarba de langa dig, sa nu ne incurcam reciproc. Vedem multe berze in cautarea micului dejun ascuns in iarba. La un moment dat, chiar si un pui de porc mistret ne face cu ochiul, inainte de a disparea in padure. Facem o pauza de tigara, langa Dunafalva, Exista aici, teoretic, un feribot care traverseaza Dunarea spre Dunaszekcső Cascam gura la o barja imensa ce urca spre Budapesta Continuam traseul nostru pe acelasi asfalt de calitate. Ne apropiem incet de Mohacs. Trecem pe langa un panou informativ care ne descrie proiectul de salvare a Insulei Liberatatii, din proximitate., In mare - Insula Libertatii si bratul alaturat constituie un habitat unic al Dunarii in zona Beda-Karapancsa. Acest habitat a fost amenintat incepand cu constructia, in 1983, a unui baraj de pietre pe bratul adiacent. Scopul acestui baraj era de a controla traficul de nave fluvial pe bratul principal al Dunarii. De asemenea, lucrarea a avut in vedere si introducerea unor tevi pentru apa potabila. Din cauza acestor lucrari - curgerea apei fluviului a fost incetinita si a permis depunerea mult mai rapida si mult mai puternica de sedimente. Daca acest proces de sedimentare rapida nu ar fi fost intrerupt, bratul secundar ar fi disparut si ar fi facut ca insula sa dispara sub apele bratului principal. Societatea civila, ceva ONG-uri si parteneri privati au format o alianta pentru a salva acest habitat unic. Folosindu-se de banii veniti din programul european LIFE+ au fost executate lucrari ample de reabilitare intre anii 2009 si 2013. Barajul a fost deschis, canalul secundar curatat de sedimente si speciile de copaci care se dezvoltau super rapid au fost inlaturate, fiind inlocuite cu specii de copaci care erau specifici zonei, inainte de construirea barajului. Un alt beneficiu major - canalul secundar poate fi folosit acum de localnici pentru activitati de vaslit si canoe, avand in acelasi timp acces la o sursa de apa mult mai curata, datorata filtrarii naturale oferita de tot acel ecosistem. Noi ne continuam periplul pe EV6 si ajungem destul de repede la Mohacs - punct de trecere, pentru noi, cu feribotul pe malul drept al Dunarii, spre urmatoarea tara de pe lista noastra - Croatia. Achit, cu cardul, cei aproximativ 20 de lei pentru 2 adulti si 2 biciclete. si ne asteptam randul la urcarea pe feribot Un "mester" de pe feribot decide ca e cam aglomerat si vrea sa scoata unul din stalpisorii care formeaza culoarul de asteptare pentru pasagerii per-pedes. Se chinuie rau de tot si mult, il trec toate apele. Nu prea intelegem de ce se chinuie, dar un lucru e clar - toti pasagerii asteapta linistiti, fara a vocifera pana isi termina treaba(fie ea si cam inutila, dupa cum parea) Un scurt video, de pe feribot in timpul traversarii se poate gasi aici E aproape 10.30 - n-ar strica un mic dejun, Ne ascundem la umbra, pe langa statia de asteptare a feribotului. Cumpar ceva suc si apa rece, scoatem de prin genti ce am luat de la Baja Ne multumim cu chiflele, croissantele si branza. Desi comestibil, baconul ala se simte "atins" de caldura teribiila ce ne chinuie deja. Si pur si simplu nu intra in noi. Combinam si niste harribo(astia merge oricand :D) Nu doar la noi mai dai de atelaje cochete, prin mijlocul targului De aici, o sa ne indreptam spre Udvar Soarele ne termina in timp ce iesim din Mohacs si ne urcam pe dig,. Dupa vreo 3km de mers pe dig - dam de un nene batran, schiop, cu ceva proteza pe la picior. Merge, mai bine spus se taraie incet de tot, pe langa bicicleta incarcata cu niste genti de rafie. Trag rapid de frane, incerc sa il intreb daca e ok - imi arata roata fata - are pana. Desfac gentile si scot trusa de "prim-ajutor biciclistic". Bag niste spuma in camera si o iau la pompe. Transpir rau de tot dar am un super sentiment de fericire - reusesc sa ii umflu roata si sa il ajut sa ajunga mai repede acasa. Ne povesteste ca ar mai fi avut inca vreo 4km de mers pana acasa - la ritmul ala.....nu stiu zau cand si cum ajungea. In timp ce imi strang sculele, scotoceste prin sacose si ii intinde o punguta de alune la Siri, Ne luam la revedere si ne continuam plimbarea, pe dig........
  45. De pe telefon le vad si eu Uite un accesoriu pe care noi il consideram de foarte mare utilitate, pe tandem: De cand il folosim, a scazut considerabil numarul celor care ne dau mari emotii in depasire. Foarte multi se domolesc si asteapta pana vor avea spatiu sa ne depaseasca larg, parca ar fi un instrument de dresura. Ceva asemanator am vazut si pe la Decathlon, sub 20 de lei.
  46. Tandemul nostru este "Inorogul", pentru ca asa ni s-a parut noua - ca lumea se uita ca la un unicorn Asta era primul tandem, care de altfel este un Pegasus - nume predestinat. Dar fiind retro, cu roti pe 28" si mai sensibile, acum ne dam cu Manzul (un tourer pe 26", cu transmisie Rohloff si jante Ryde Andra 30, cvasi-indestructibile, anvelope Schwalbe Marathon Plus Tour). A mai aparut in peisaj si Blanca, un tandem alb MTB - singurul cu furca telescopica, pentru trasee accidentate. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu reusesc sa vad pozele din postarea ta, e drept ca sistemul meu de operare si browserul sunt invechite, poate altii vad pozele.
  47. Ziua 15/103: Bileća, Gacko, Čemerno Dist: 81.15, Rtm: 7:34, Max: 49, Avg: 10.7, Odo: 1590, Data: 20.05 De ce eram în Bosnia și ce planuri aveam cu țara asta? Simplu, voiam să văd cu ochii mei un pod „vechi” (avea 427 de ani în '93, dar a fost bubuit și reconstruit în 2004) situat în orașul Mostar, peste râul Neretva. Face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Mi-a plăcut de când l-am zărit într-un jurnal de pe crazyguyonabike.com, ceea ce rar mi se întâmplă, că nu mă pasionează arhitectura sau artele... Așa că acasă fiind, cu Google Earth în față, analizam cum aș putea ajunge de la Kotor (MNE) în Mostar (BiH) fără a merge pe drumuri circulate și, dacă se poate, prin munți. Mă tot învârt eu prin aplicație și găsesc acest drum între Čemerno și Kalinovik, neasfaltat, serpentine, străbate niște munți. Un drum misterios... Puține poze erau în Google Earth, dar într-una din ele erau și niște MTB-uri, deci măcar n-o să fiu primul biciclist pe acolo. Drumul R434 este neasfaltat pe minimum 42 km și ajunge la o altitudine de 1735 m. Pasul cred că se cheamă Stog, nu sunt deloc sigur. În Bosnia nimic nu e sigur. Peisajele sunt fenomenale, cum se poate vedea pe dangerousroads.org, care zice că drumul are în total 49.8 km. Eu nu am văzut decât ceață și ploaie în vârful pasului, dar despre asta, mai încolo. Același drum străbate sau este vecin (nu îmi este clar care le este limita, hărți bune nu am găsit) cu munții Zelengora, care-s și parc național. Sau „Munții verzi”, tradus. Pe lângă numele frumos, am plecat de acasă un pic mai liniștit citind că aceștia nu au servit ca front în timpul războiului, deci șansa să dau de vreo mină era extrem de scăzută. Am stabilit deci scopul vizitei mele în Bosnia și Herțegovina. Durata... cum o fi vremea, drumul, bicla, sărmanele-mi puteri... Să ne trezim după noaptea pe pietrele tari. Vedere matinală spre lacul Bileća. Cobor cu oareșce emoții în Bileća, orașul în care voiam să fac rost de KM. Nu, nu kilometri, ci mărci convertibile, moneda lor națională („konvertibilna marka”). Cu subdiviziunea „fening”, pentru că marca germană a fost moneda față de care s-a fixat KM ce înlocuia în '98 dinarul sârbesc, dinarul bosniac și kuna croată. Bosnia este o țară săracă. La momentul actual (date din 2020) puterea lor de medie de cumpărare este jumătate din a noastră. Nu știu ce raport era în 2017, dar bine nu stăteau oricum. Simțeam că într-o țară săracă e și riscul mai mare să epatez cu bicla mea din 2010 cu frâne pe saboți și să fiu luat la ochi... Nu știu dacă am mai zis (poate în ziua cu Serbia/Negotin), dar aveam nevoie de bani cash pentru țările astea non-EU, eu mergând predominant prin zone rurale unde nu aveai ce face cu un card. În prezent poate s-au schimbat lucrurile. Deci prima grijă a zilei: căutăm bancomat. Și cum mă temeam de furt, am plecat devreme de la locul de cort. Mare bucurie mare, îl și găsesc (Banja Luka este alt oraș, probabil acolo e sediul central al băncii): Imortalizez și captura. Similar cu leva bulgărească, 2 mărci sunt aproximativ egale cu un euro. Aici țineam în mână fabuloasa sumă de 5 euro. Mai aveam o bancnotă de 20 KM, dar nu mai rețin suma totală cheltuită în Bosnia... Orășelul mi s-a părut prăfuit, sărac, îmi amintesc ce speriat eram de lumea puțină de pe stradă (așa că în realitate nu o fi nici prăfuit, nici sărac haha). Cam speriat de bombe... urma să-mi treacă. Dar totuși eram în cea mai puțin avută țară din tur, poate frica era îndreptățită? Și înainte să plecăm la drum, deși poate e prea devreme pentru asta, simt nevoia să pun că în Bosnia mi-am făcut cele mai frumoase amintiri din Balcani. Fiecare zi aici simt că a fost o luptă, căci tare m-au mai chinuit stihiile acestor meleaguri. Cât verde, câtă piatră, ce munți... Chiar nu știu ce țară mi-a plăcut mai mult, Muntenegru sau Bosnia. Scriind acum acest jurnal, parcă-parcă Bosnia câștigă. Pornesc pe șoseaua lată și puțin circulată. Mă așteptam la un asfalt dezastru, dar era chiar foarte bun. Drumul urcă ușor și constant (tătă zâua a fost pă urcare), localități nu există (sau sunt foarte departe de drum, cătune), în depărtare vedeam niște munți frumoși, iar apa se ducea văzând cu ochii. Nicio șansă de izvor, pe dreapta copaci sau piatră seacă. Ups! Niciun magazin... Așa că atunci când intru pe „roșu”cu apa am norocul să trag la un han in the middle of nowhere unde mă milogesc de puțină apă și o și primesc, rece sloi, de la femeia în vârstă din spatele tejghelei - cred că robinetul ăla era conectat fix la un izvor sau ceva, că bună mai era! Știu și acum că „voda” e apă, dar pe atunci eram fluent și în „bună dimineața”, „bună ziua”, „mulțumesc mult”, și „aveți...”. Limbaj universal de cerșetor. Nu am mustrări de conștiință pe temă, pentru că era totuși... apă! Cerșeam în situații extreme (așa mă amuz eu descriind situația, termenul corect fiind „rugam politicos” în bruma-mi de sârbă) nu mai mult de 2 litri, doar de la robinet și nu îmbuteliată. În general căram o cantitate mare tocmai pentru a nu fi nevoit să recurg la astfel de gesturi reprobabile În Spania am avut 6 litri deodată, cum am mai spus Aveam să mai cer apă pe parcursul turului de încă 1, 2, 3... cred că 3 ori, deci 4 acte de cerșetorie în 103 zile. Hai că iau cu suspendare! Ce verde frumos pe la 1000 m alt.! Uriași de piatră ca în Muntengru. Dar parcă mai verzi un pic. Impresia asta că sunt pe o pășune alpină la mare altitudine (deși eram pe la 1000) m-a însoțit pe toată durata sejurului în Bosnia. Ce verde frumos, cum cresc pietrele din iarbă! Probabil am prins și perioada perfectă, mijloc de mai. Gațko. Gațko știam că e ultima localitate mai mare înainte de Čemerno, punctul de unde începea drumul sălbatic spre Kalinovik. Care Čemerno constă în 5 case. Cum aveam experiența munților zgârciți cu apa din partea asta de lume, opresc la un magazin aici unde îmi cumpăr foarte multă apă, irosind și mult plastic aiurea. Partea oarecum tristă pentru mediu e că atunci când îmi turnam apa proaspăt achiziționată în bidoane iese și băiatul care m-a servit și îmi face semne că putea să-mi dea de la robinet, și dacă mai vreau. Nu mai am nevoie, hvala („mulțumesc”)! Deci ar fi mers milogeala la acest magazin, dar nu eram într-o situație extremă Tot în Gațko mă proptesc într- brutărie unde-mi iau tot felul de bunătăți, să-mi ajungă pentru moment și pentru drumul cel rău. M-am ghiftuit tare bine în localitate! „Pekara” e brutărie, țin minte și acum. Cu burta plină și gențile îndesate de provizii încep să urc și mă despart de acest corn al abundenței, o, tu, Gațko! Mă uit cu îngrijorare spre cer. Vântul bătea fix în direcția în care mergeam și eu. În față era senin, dar din spate veneau niște hoarde vaporoase care mă cam puneau pe gânduri, mai ales că urma să urc pe munte! Șoseaua goală (și bună!). Mă mai opresc pentru poze. Se poate observa cum norișorii se tot adună, 'tu-le măiculița lor! Trafic greu. Yugo, o mașină comună în Iugoslavia vremurilor apuse. E bazată pe un prototip Fiat, personal mi se pare că seamănă cu un Golf și, deși mi se pare simpatică, a fost votată de multe publicații auto ca fiind cea mai proastă mașină din istorie. Dacia noastră a stat mai bine la fiabilitate, înțeleg. Poate de-aia nici nu am văzut excesiv de multe prin periplul balcanic, or fi de mult la fier vechi. Spre deosebire de numeroși bulgari care încă mai trag cu dinții de Ladele vechi. Părăsesc drumul principal și încep ascensiunea spre Čemerno, fericit că mai am încă asfalt. Cerul se urâțește și începe să picure ușor, dar nu va dura mult. Wow, ce munți! Sunt în Zelengora, sau lângă. Mereu mă surprind „ițirile” astea de după dealuri. Încă am asfalt, dar calitatea începe s-o ia la vale. Mă întâlnesc cu două mașini din sens opus (singurele până la finalul zilei). Se opresc, oamenii se uită sceptic la mine. Știu unde merg, în ce mă bag? Le răspund Kalinovik, se prind că-s nebun, dar măcar nebun cu o țintă, nu un biet rătăcit și-și văd de drum. Ce frumos, chiar nu mă așteptam! Meniul zilei? Pietre. 44 km de aici încolo, vibromasaj pe tot spectrul de frecvențe, Băi, frumoși munți. Zelen (verde). Încep să aud și tunete, dar la mine nu plouă... Tunetele se întețesc. Boscheții de pe margine iau o pauză și pot să privesc spre vale. Ce mai plouă acolo! Negrișorii veneau oare spre mine? O să fiu cruțat? Vai, ce negru e! Și încă niciun strop pe mine. Atunci a fost momentul când l-am văzut. Alb, lung, strălucitor. Trăsnetul majestic tocmai a lovit valea sub ochii mei, iar ecoul tunetului aproape că trezește munții din amorțeala de eoni. Eram la 1400 m altitudine. Nu-i a bună. Cu inima strânsă să nu fiu pălit de ceva căzut din norișorul vecin continui să urc și să mai iau niște cadre. Speram eu, nu ultimele haha. Ce contrast între zonele luminate și restul! Eh, boieri. Totuși nu le e frică să aibă căsuță aici? La alt. 1430 m zăresc un forestier care cobora destul de lin la vale. Este abia 17 și-un sfert, dar e clar că nu mai pot continua. Sigur o să fiu plouat, nu mai am timp fizic să trec muntele. Nici nu știu cât mai e până sus (abia în Franța am învățat aplicația OsmAnd, acum o foloseam ca o hartă doar). În pădure sunt măcar protejat psihic de trăsnete. Ah, și sper să nu dea noaptea un TAF peste mine, deși nu cred că a mai trecut nimeni pe aici de ceva vreme (a se vedea copacul căzut în spatele cortului). A plouat toată noaptea, dar m-am odihnit foarte bine în țăcănitul liniștitor al stropilor pe cort fără a suferi de frig în ciuda altitudinii destul de mari și a pantei (doar la poalele Durmitorului am fost mai sus).
  48. feribotu

    Ziua 5 - Richis- Zlagna- Ighisul Vechi- Barghis- Pelisor- Richis Ziua 5 a venit cu un traseu un pic mai scurt, doar 36km, pentru ca stabilisem cu gazda (care avea cheia bisericii fortificate din Richis) sa vizitez si biserica pe dupa amiaza. Traseul a fost acesta: Ca si in ziua precedenta, am luat iar la pedale dealul de la iesirea din Richis: Partea de sus a dealului fusese proaspat asfaltata: In timp ce bucata de drum inspre Pelisor era in curs de asfaltare, dar chiar si asa, pamantul si pietrisul era atat de bine batatorit incat nu am simtit mare diferenta fata de asfalt, desi eram pe coborare. Am facut apoi dreapta spre Zlagna, incepand o bucla care ma va aduce dupa cca 30km in acelasi loc, dar venind dinspre Pelisor. O pasune se deschide pe partea stanga a drumul: Apoi drumul continua prin padure, in usoara coborare: Imi plac nespus de mult drumurile judetene din zona asta, asfaltul este bun iar traficul este zero, conditii ideale pt cicloturism pentru ca iti permite sa aloci o parte din atentia ta si catre locurile din jur, nu sa-ti focusezi atentia doar pe drum (daca ar fi aglomerat) sau carare (daca ar fi un traseu mai tehnic). Drumul este bun, asa ca imediat ajung in Zlagna: un satuc cu case mici la drumul principal: unele mai ingrijite: altele mai putin ingrijite sau chiar lasate in paragina: Dupa iesirea din sat, peisajul se deschide iar: Iar perspectiva asta asupra crestelor Fagarasilor in departare m-a facut sa aleg sa fac bucla in sensul acesta, astfel incat sa am privelistea in sensul de parcurs al drumului: In lateral, mici coline strajuiesc din loc in loc drumul: Iar dupa o curba, din nou crestele Fagarasilor imi clatesc ochii: Soare cat cuprinde, asfalt bun, trafic zero: iar cand privesti in stanga sau dreapta, te linistete tot acest verde, dispus aleator in diverse nuante: Asta a fost o bucata de drum foarte pitoreasca, recomand celor care se aventureaza prin zona sa o parcurga, de preferat dinspre Zlagna spre Ighisu Vechi, tocmai pentru a avea Fagarasii in fata. Am trecut apoi prin Ighisul Vechi, nimic memorabil pe acolo...asa ca am continuat bucla indreptandu-ma spre Barghis. Aici este o urcare de vreo 2km, dar cu o panta cat sa de dezmorteasca putin: Cobor apoi in Barghis si ma opresc la carciuma din sat pentru o bere. Cum in fata magazinului era plin de locuitori mai colorati din zona dar si mult soare fara pic de umbra, aleg sa stau pe marginea drumului intr-un colt de umbra, desfatandu-ma cu o bere rece dar si o inghetata (stiu...ciudata asociere): Cotesc apoi stanga, pregatit sa inchid bucla. Barghisul adormit la ceas de pranz, intr-o duminica de septembrie in plina pandemie de Covid: Portiunea de drum dinspre Barghis spre Pelisor era proaspat asfaltata...ce se mai roteau rotile pe asfaltul incins! Si ce contrast frumos face asfaltul negru cu galben-verde-ul de pe langa drum: O casuta in plina pustietate, spre intrarea in Pelisor: In Pelisor nu ajunsese asfaltarea, satucul era la fel de adormit ca si Barghisul de mai devreme: Casute si mai vechi, si mai noi strajuiesc drumul principal: Monotonia rupta doar de oamenii care iesisera de la slujba de duminica...chiar daca era pandemie... Biserica fortificata din sat este cocotata pe un deal: La iesirea din Pelisor se termina si asfaltul, fiind acelasi drum care se afla in plin proces de asfaltare ca si la inceputul zilei: Peisajele din jur raman insa dominate de aceleasi dealuri inverzite: Din cand in cand mai trecea si cate o masina, fiind singurele momente in care praful creat te facea sa regreti ca drumul nu era asfaltat: Pe aici terasamentul drumului pare mai pregatit de asfaltare: In fata deja vedeam drumul pe care nu cu mult timp inainte facusem dreapta (venind din celalat sens)...deci acum se inchidea bucla: Urmeaza inca 1.5km in urcare, dupa care fac dreapta pe drumul spre Biertan, care trece mai intai prin Richis, locul unde aveam sa petrec inca o seara agreabila la terasa racoroasa din curte: Richis - periferique: Richis- downtown: Aici se incheie si scurtul traseu pe ziua 5, din care imi amintesc si acum portiunea acea de drum in care vezi crestele, mai innorate sau insorite, dupa caz, ale Fagarasilor.
  49. Mookyama

    Chris Anker Sorensen - 37 ani RIP https://m.hotnews.ro/stire/25047581
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up