Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 09/14/2012 in all areas

  1. Asta cred eu ca s-a intamplat anul trecut: (Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Orice coincidenta bla bla bla este intamplatoare)
  2. Livanu

    Date: 437,4km, total ascent 6390m, timp efectiv pedalat 18h50'28", timp tura 20h20". Am fost insotit de un prieten, cu masina de asistenta, cu exceptia portiunii intre Horezu si Dobra, dat fiind faptul ca Transalpina este inchisa traficului, plus stirile aparute la televizor in saptamana trecuta despre acest lucru, ne-a determinat sa luam aceasta decizie ca sa nu riscam vreo amenda sau suspendarea permisului soferului. La ora 3 m-am trezit, am mancat un bol de cereale, m-am echipat si gata, start. Am plecat la ora 4 din Arefu sat Capatanenii. Afara era inca intuneric asa ca masina a mers in spatele meu cu farurile aprinse (pe faza lunga, faza scurta nu era de ajuns), iar eu am avut o frontala. Drumul pana in Curtea de Arges destul de valurit, lipit pe alocuri, dupa Curtea de Arges s-a luminat indeajuns, drumul este mai bun, asa ca am dat liber masinii care m-a asteptat aproape de drumul national langa Valcea, apoi ne-am mai intalnit la intrarea in Horezu, unde ne-am despartit.. Pana aici drumul liber, bun, fara vant, destul de valonat, in usoara urcare dupa Stoenesti. Din Horezu am continuat fara masina, luandu-mi cele necesare cu mine (baieu de schimb, pompa, etc) urmand sa ne intalnim in zona Obarsia Lotrului-Dobra. La primul indicator care semnaliza Transalpina, am facut dreapta, si am intrat in Polovragi, Baia de Fier - Novaci. Aici au fost cam 3 urcari cu pante spre 12%, nu foarte lungi. Ajuns in Novaci am facut dreapta si am inceput urcarea spre Ranca. Trecusera 5h, 135km si urcasem cam 1400m. Era prima oara cand intram pe Transalpina, nu stiam urcarea. La iesirea din Novaci am ceva probleme cu niste catei si sunt nevoit sa opresc sa ii linstesc. Pana la Ranca am mai oprit o singura data la un izvor. Aproape de Ranca am intrat intr-o ceata deasa si a inceput si o burnita dar nu mi-am pus foita de ploaie. In Ranca am realimentat cu apa, am baut o cola si am plecat. A urmat Pasul Urdele, coborare scurta, Pasul Muntinu si a apoi coborare. Urcarea destul de sustinuta, nu pot spune ca mi-a creat probleme dar nici nu am tras. La inceputul coborarii de pe Muntinu sunt cateva santuri neasfaltate, in rest sosea excelenta, trafic aproape lipsa. Dupa Obarsia Lotrului urmeaza o portiune neasfaltata si urcarea in Pasul Tartarau. Aici pot m-am chinuit cel mai mult, ramasesem fara apa, si nici de mancare nu prea mai aveam, iar masina nu era nicaieri, si nici semnal la telefon nu aveam. Dupa pas urmeaza o coborare cu asfalt bun in mare parte, dar si portiuni nesfaltate. Drumul in usoara coborare dar destul de prost cu portiuni dese, cam din 300m in 300m santuri de 1 m neasfalate, care te scot din ritm si din minti. Observ ca am pana pe spate. Se pare ca era mai de mult facuta, dar pe urcare nu am sesizat, pentru ca nici nu se lasase de tot, cred ca mai avea cam 4-5atm. Nu stau sa schimb, mai bag aer cu pompa si continui mai departe. La bifurcatia spre Sugag gasesc masina, beau apa, mananc si schimb baieul. Urmeaza urcarea de la Jina, frumoasa cu panta serioasa, dar unde ma simt bine. Poate si unde mancasem, ma odihnisem un pic, acum rulam din nou cu cauciucul umflat corespunzator, dar am urcat bine. Urmeaza cateva sate superbe pe un drum valonat si gata am ajuns in dumul national spre Sibiu. Aici ma ia vantul in primire, vant de fata care ma chinuie pana la sensul giratoriu unde fac stanga spre Brasov. Aici urmeaza o urcare usoara spre Bradu, unde aud un zgomot metalic. Initial am crezut ca mi s-a rupt un cablu, dar nu a fost asa. Aproape de Avrig am oprit si constat ca cedase o spita de la roata spate. O rup aproape de janta si mai departe. Mai aveam 15 km pana la Cartisoara, 322 km parcursi. Schimb garminul cu un altul de rezerva si mai departe. Fac dreapta spre Cartisoara si ma indrept spre ultimul hop: Trans-ul. Ambitia a fost sa nu ma opresc pana sus, si asa a fost, desi cand am iesit pe platou si pe ultimele serpentine m-am chinuit rau, si stiti vantul de sus cum este, intr-o parte te ajuta si in alta te incurca. La 21:37 am ajuns la Balea Lac. Aici m-am schimbat, si am pornit la vale. Pot spune ca au fost cei mai lungi 60km din viata mea, facuti pe intuneric, la lumina farurilor si a frontalei. Am crezut ca nu mai ajung la baraj. De aici au mai fost 4km pana la punctul de sosire.
  3. Bogdan_bike

    În urmă cu câteva zile, consilierii maghiari de la primăria Târgu-Mureş au propus să amplaseze statuia unei personalităţi de-a lor undeva în oraş.Consilieri români au fost de acord, cu două condiţii: 1.să amplaseze şi românii o statuie a unei personalităţi autohtone şi 2. cele două personalităţi reprezentative fiecărei etnii să aparţină aceleiaşi perioade istorice. Consilierii maghiari au fost total de acord.Consilierii români au spus, ca urmare, că vor sa amplaseze o statuie de-a lui Decebal...Şedinţa s-a suspendat... :))
  4. xemax

    Sper sa nu fie impotriva regulamentului poantele cu puscariasi... :D Învăţăturile lui Năstase către fiul său Becali ...
  5. lbzk

    Lacul Vidraru, astazi
  6. Eu cred ca aberezi ca-ntotdeauna!
  7. sole42

    Mi-am salvat amanta in telefon LOW BATTERY. De cate ori suna, si sunt acasa, si vede nevasta-mea...il baga la incarcat!
  8. Salutare prieteni! Suntem Ana si Ionut aka John, aka Into The World, adica doi arhitecti, doi oameni obisnuiti. La indemnul unui biciclist din comunitate vom spune aici o poveste cu biciclete. Sa aveti deci putintica rabdare, chiar daca primele poze ne arata in costume de motociclisti. Ca multi altii nascuti in Romania, adica la rascruce de drumuri, nu ducem lipsa de nomazi in familie. Poate ca de asta traim cu dorul de duca. Umblam de mult; Ana de prin liceu, cand a batut cu rucsacul in spate toata Europa. Mai tarziu am inceput sa calatorim impreuna, uitand intotdeauna de ghiduri turistice, rezervari si alte acareturi care credem noi ca nu sunt necesare decat in faza de, cum se spune la arhitectura, "schita de schita" a calatoriei. Dupa niste ture mai... sa le zicem aventuroase cu scutere sau 4x4 prin subcontinentul indian si Asia de Sud-Est, in 2010 am hotarat sa rupem latul. Pe 7 octombrie programasem sa plecam in Africa. In toata Africa. Si pentru ca Ionut e nascut in miros de benzina, pe bancheta din spate a masinii bunicului si pasionat de tot ce inseamna mecanica, rally-raid si vehicule cu multi cai si putine kilograme, urma sa facem asta pe o motocicleta. Planul nostru era simplu: aveam sa lasam traseul sa ne aleaga el pe noi, fara limita de timp. Noptile intentionam sa le petrecem la cort, sub cerul liber, departe de cacofonia oraselor sau chestiilor "organizate". Ceea ce am si facut, timp de 420 de zile. Dar nu din 2010, ci din 2011, caci in ziua plecarii un sofer inconstient l-a trimis pe Ionut pe masa de operatie a unui spital. In august 2012 ajungeam inapoi in Romania, dupa 55000 de km prin 22 de tari africane, 29 in total. Harta traseului a aratat la final cam asa: A fost frumos, o calatorie care ne-a schimbat din temelii. In cateva vorbe, am traversat Sahara, am urcat pe muntele Camerun, am muncit ca voluntari in Nigeria, am traversat de-a latul Republica Democrata Congo si ne-am largit familia de prieteni cu oameni din triburi Himba, Fulani, Dogon, Damara, Maasai, Samburu si tot asa. Dupa Africa nu ne gaseam locul. Noroi, sudoare & lacrimi… ingrediente pentru aventura. Ne hranisem cu asta destul cat sa ne fie foame de mai mult. In mai 2013 plecam iar la drum, pe doua motociclete, pe Drumul Matasii, catre Asia Centrala si Mongolia. Poza contine o aluzie fara perdea la intentiile noastre viitoare :) Urmatoarele 4 luni au insemnat aproape 25000 de km de noroi, nisip si munte, de agonie si extaz, pentru ca Ana plecase cu 600 de km la bord, complet incepatoare, langa un impatimit offroad. Cumva am scos-o la capat, cu juraminte ca ne vom intoarce, macar ca sa gustam inca o data din libertatea extrema a stepei mongole peste care cresc cele mai frumoase curcubee si ca sa retrasam ruta dintre dragul nostru Tadjikistan si Afganistan, adica asa-numitul Coridor Wakhan. Acest culoar este dealtfel mult iubit de biciclisti, chiar si de cei romani, ca de pilda @Diaconescu.Radu, care l-a traversat anul asta. Dupa o bucla mai crazy prin Siberia, unde chiar nu e de mers cu bicla, si o tura pe Baikal, lasam motoarele la iernat in garajul bucurestean si trisam miseleste cu un avion spre Beijing. Acesta este motovul pentru care postam aici si nu pe motociclismpunctro. Ne trasnise de la inceput sa facem partea a doua a Asiei pe biciclete, o dorinta mai veche care a incoltit in Africa. De ce nu am mers direct din Mongolia e o poveste prea alambicata pentru aici. Asadar, astia suntem si asta e intriga: o aventura low cost si low key, de-a curmezisul Chinei, de la nord la sud, catre Asia de Sud-Est, pe parcursul iernii 2013-2014. Calatoria incepe pe 25 septembrie 2013 in Beijing si se incheie niste luni mai tarziu, absolut din intamplare intr-o zona mai fierbinte ca iadul, de care ne-am indragostit nebuneste. Dar despre toate astea mai tarziu.
  9. ScorpionRider

    asa-i Raducule Baieul ''rules'' .A ''rules'' si va ''rules forever'' .Astia mici nu au mers pe asa ceva si-i mai greu de-nteles. Sa fiu si eu in ton cu topicul ,desi nu vroiam sa-mi etalez cainele de fuga p-aici, dar.... iata-l : 6.5 kg -Marime 58 -tunata la maxim
  10. Pai normal ca era aglomeratie ca erau unii care au venit la CONCURS si care aveau de iesit PATRU km pe bicicleta pana afara. Ceea ce imi aduce aminte de o celebra poza:
  11. Vad c-ati terminat discutiile despre castigatori, asa ca indraznesc si eu sa-mi dau cu parerea :) Am trait in Franta in zona pariziana, am vazut Olanda, chiar si Africa. In locurile astea vezi in 5 minute biciclete cat nu vezi in Bucuresti intr-o saptamana sau chiar o luna, si NU exagerez absolut deloc, asta-i realitatea. Revenind la PE, concursul e extrem de atragator si popular, lumea a venit si va veni in numar tot mai mare, oamenii-si cumpara biciclete special pentru concurs, ceea ce-i un lucru fantastic dpmpdv. Ori in conditiile astea nu poate iesi decat haos, si trebuie cautat a se intelege situatia ca atare. Sau nu. Hotarati-va, vreti sa PROMOVATI ciclismul in tara asta de mitocani needucati, sau vreti concursuri de elita ciclismului? Din partea mea, prima varianta e de preferat, indiferent de aspectele neplacute. Apoi, daca exista orgolii si ambitii, se poate merge la concursul ala de dureaza 3 zile, traverseaza juma' din muntii Romaniei si aduna multe sute de km. Sau va place sa iesiti castigatori printre copii de 4 ani si fete pe biciclete cu 2 portbagaje? ____________________ Fiind prima participare la un concurs de biciclete dupa mai bine de 10 ani, si plictisindu-ma-n oarecare masura-n aceste momente, cine n-are chef sa nu citeasca, urmeaza balarii. M-am bagat la concurs imediat ce inscrierile au inceput pe net si am luat salariul (bagasem prea multi bani in bicle si nu prea mai aveam dupa ce bea apa). Ma inscrisesem la individual, peste 30 de ani, ca-s batran si chelesc. Ca apoi, prietena mea ce e plecata cu serviciul din tara de aproape un an sa ma anunte politicos ca daca n-o iau si pe ea ma gaseste mama dracu'. Bine, cu oarecare oftat in strafundurile gandurilor mele, am zis... "fie!". Asa am ajuns la categoria cuplu, asteptand cu interes concursul de XC cel mai mare din Romania. Intre timp, ies la o tura oarecare cu gasca obisnuita de amici, si-i intreb pe vizavi si pe Alina, din experientele lor trecute, unde cred ei c-ar trebui sa m-asez in pluton. Imi zic amandoi, intr-un mod surprinzator de hotarat: "Cat mai in fata!!!". Eu, ca de felu' meu sunt incapatanat, stiam ca voi pleca din spate, teoria mea fiind ca daca tocmai bagasem peste 5000 de lei in bicicleta fetei, nu are rost sa risc vreun incident nefericit, cum ea la concursuri nu mai mersese vreodata si nici nu prea realiza cu ce se mananca. Intr-o sambata oarecare, ne adunam in fata la Academie pentru o tura pe traseu. Vine multa lume, amici ai amicilor, samd. Vizavi si cu mine ne saturam de asteptat pe ceilalti. Cum ei au GPS-uri, Bucurestiul e aproape, concluzionam ca se descurca, asa ca plecam noi doi inainte. Facem intreg traseul, terminam. Urmeaza la Gruiu gratare, muraturi, cartofi prajiti, el 8 beri, eu mai putine si tigari, eu am plecat inainte la Bucuresti, el... nu zic, sa zica el. Ce ar fi de retinut din episodul asta e ca am mers destul de repejor pentru nivelul meu de performanta de sub-amator, poate pe parcursul traseul eu simtindu-ma o idee mai putin obosit decat vizavi, cel putin asa am perceput eu situatia. Vine ziua concursului. Leg numerele pe biciclete, pun suportii pe bolid si plecam din timp in parcare la Metro, sa fim siguri ca prindem locul de la coada si nu ratam startul. Pe drum ii reamintesc Uanei regulile organizatorilor si cum propun eu sa abordam concursul. Adica nu dam jos castile cat timp pedalam pe bicle. Ea merge in fata pentru a impune ritmul, eu in spate dupa "indicatiile" ei. O rog sa nu mearga prea incet, insa nici sa nu se forteze, fiind totusi vorba de 60km. Ea face o analogie cu alergatul (alearga zilnic in tara in care lucreaza si o face cu placere), spunandu-mi ca va cauta sa mearga la limita la care-si simte muschii picioarelor lucrand, acea limita fina dintre confort si durere. Ii mai spun ca in caz de depasim anuntam printr-o formula scurta si sugestiva, daca suntem depasiti facem loc. Ma bucur c-a-nteles strategia si continuam cu nerabdare ce a mai ramas din drumul spre Baneasa. Am ajuns! Dam jos biclele de pe Subaru, traversam cateva stradute. Gasim plutonul si FIX la coada ne asezam. Cat am stat noi acolo 10 minute, coada s-a mutat cateva zeci bune de metri mai in spate, dar am ramas pe loc. Atmosfera era insufletitoare si mare datatoare de pofta de pedalat. Nici nu putea fi altfel cand totul era o mare de biciclete, elicoptere se agitau deasupra noastra, traficul suferea grav in zona din cauza agitatiei, galagie, samd. Mirific! Vine ora 10, nu vedem nimic, da' presupunem ca-n fata s-a dat startul. Mai asteptam minute bune, si desi am zis ca m-abtin pana seara, imi aprind o tigara, parca anticipand cumva ce avea sa urmeze. Lumea in spate incepe sa se miste. Ii lasam sa treaca, dar aparitia unui ATV ce duce trena ultimilor participanti ma face sa inteleg ca tre' s-o luam din loc. "Hai si noi!" ii zic Uanei. Entuziasmata, se cocoata in pedale si pornim in Prima Evadare! Putin surprinzator, lumea in fata nu se grabeste. Vad ca Uana merge destul de tare asa ca-i sugerez sa-nceapa a depasi. Poate putin tematoare, desi eram inca pe asfalt de 3 (parca) benzi, isi semnalizeaza acustic devansarile si catre cei ce pedaleaza la distanta mare in dreapta ei. Ma amuz. Si nu prea, cum unii merg destul de serpuit. Observam un concurent, matur (cel putin administrativ si fizic) ce pedaleaza pe o bicicleta destinata copiilor de pana-n 3 sau 4 ani, avand numarul de concurs la vedere. Schimbam cateva vorbe, ghicesc care-i destinatia protestului sau, adica niciuna, ii uram succes, asemeni el noua si continuam. Pana-ntr-un moment in care un grup de baieti, cam multi, sa fi fost vreo 8-10, mergeau aiurea ocupand intreaga latime a drumului si hahaind unii la altii. Le apreciez buna dispozitie si strig la ei sa ne faca loc, insa probabil ca nu ne aud. Uana profita de o bresa din apararea lor si se strecoara. Vine curba la stanga spre gradina zoologica, moment in care aud caraieli sinistre in transmisia partenerei mele de concurs. Imi dau seama ca in incercarea de angajare a foii mari pe un pedalier pe care aceasta nu mai exista, s-a smuls cablul din fixarea sa pe deraior. Solicit oprire, repozitionez cablul, reglez si repornim. Unicul incident, de aici mai departe, ambele biciclete au mers struna. Urmeaza o curba la dreapta, insotita de un sant, pe care fata, spre a mea surprindere, probabil motivata de cei din fata, il abordeaza pe bicicleta. Succes imens, ca ea, care se speria pana acum de o denivelare de asemenea proportii, are curajul s-o-nfrunte. Ma bucur. Incepe aleea din padure, pe care, in departare nu prea reusesc a deslusi mare lucru, norul dens de praf nu-mi permite. Depasim, Uana in continuare pare foarte stapana pe sine. Un nene fara casca dar cu numar de concurs ruleaza cam amestecat. Uana il anunta ca vrea sa treaca, dar nu percuteaza. Strig tare, "LOC!!!" si cedeaza. Imi comunica ca nu trebuie sa tip, ii raspund c-am vrut sa ma asigur ca aude. Unii copii sunt ceva mai periculosi, anuntati de depasire fiind, accelereaza si ei, sfarsind prin a o lasa mai usor dupa putin timp. Per ansamblu, constat ca franam mult prea mult si acceleram asemeni, pe un drup drept pe care franele ar trebui sa fie balast. Asta e, d-aia-i concurs imi zic. Drumul se ingusteaza si... soc! Lumea s-a oprit... Sunt destul de dezamagit de situatie, caut rute ocolitoare prin crengi si boscheti. Ajung mai in fata, insa deja nu mai tine, Uana ma pierde. Ma obisnuiesc cu ideea si... asteptam cu ceilalti. Ma deranjeaza ca desi se sta pe o poteca de juma' de metru latime, unii se incapataneaza sa treaca. pe langa noi. Sunt calcat pe bascheti, primesc o pedala-n gamba, deja incep sa am draci. Intr-un sfarsit ne punem in miscare doar pentru a ne opri in aceleasi conditii dupa putina vreme. Situatia se repeta de cateva ori. Uana face apel la calm, si ma conformez, cum devine tot mai clar ca timpul total nu va reusi sa reflecte prestatia noastra. Urmeaza traversarea soselei de centura. Imbulzeala pe o platforma de lemn, o traversam totusi in conditii bune dupa ce inainte, de-a lungul caii ferate, surpriza... am stat. Traversam centura. Dinspre soseaua din dreapta noastra aud: "Ba grasule baaaaaa, 'ga-mi-aj vreju-n mama-ta, du-te, fa, drege...". Ceva vorbe de duh, desigur, ce au reusit sa-mi imbunatateasca dispozitia. Ma uit, un gospodar desavarsit cu iz de bere la pet, agatat de portiera pasagerului dintr-un camion de mici dimensiuni cu nr de AG se uita-nspre noi. Aveam o imensa dorinta de a lasa bicicleta si de a ma duce sa-i explic sistematic ca mama lui ie minoritate, eventual cu argumentele persuasive de rigoare daca se impune. Totusi, eram jignit, la 1.85m inaltime si 82 kg sa fiu numit "gras". Intamplator vad ca in spatele meu ruleaza un coleg de concurs mai durduliu. Inconstient, fac legatura dintre acesta si cele tocmai auzite, se ridica negrul ce-l aveam in fata ochilor, imi amintesc de dreptatea divina, il las in plata D-lui pe ciobanu' din camion si continui. Dupa o bucata de drum, se vede-n fata o cocoasa. Stiam eu ca astea-s amuzante rau. Vad ca lumea o ia prin mijloc, unde creasta e tocita si la un nivel mai jos, asa ca sprintez si o iau in viteza prin stanga, unde era mai inalt. Sus constat scurt: "naiba m-a pus", cum pe partea cealalta era surpat si abrupt. Bag saua-ntre picioare, pun bazonu' pe cauciuc si trec totusi fara tavaleala. Uana striga s-o astept, sa nu depasim cei 5m impusi. Urmeaza zona aia de miroase de-ti da matele la lumina. Urmeaza zona cealalta, cu multe maslinute de oi si capre. Mirosul asta-mi place, imi aminteste de copilarie si vacantele petrecute la tara, la bunici, un miros tot mai rar in viata mea actuala. Un biciclist de langa mine nu se declara prea incantat de miresme, asta smulgandu-mi un zambet. Ajungem la marginea aeroportului, unde, in iarna, la o tura oarecare am fost opriti de niste echipaje de paza din aeroport, acuzandu-ne ca purtam bombe in rucsaci. De data asta stateau tolaniti intr-ale lor Clio Symbol uitandu-se parca plictisiti la multimea de rataciti pe doua roti fara treaba acasa. Urmeaza una din portiunile mele preferate din traseu, plat, drept, macadam in camp deschis. Surpriza imensa, Uana mea trage ca o locomotiva si depaseste tot ce-i sta in cale. Din pacate insa, cei ce-i stau in cale nu-s foarte constienti de faptul ca nu-s singuri in concurs si merg unii langa altii. Desi foarte calma si senina de fel, Uana incepe sa treaca de ei prin mijloc, pe creasta cu iarba si capcane, cred ca i-a ajuns si ei de rugaminti si "loc stanga". Bucata asta, destul de lunga de altfel, a fost apogeul cursei pentru ea. Spre final se plange ca-i este foarte sete, ii spun sa se opreasca sa bea, dar imi zice ca-si rupe ritmul si ma-ntreaba unde-i alimentarea. Ii arat padurea de la palat si-mi spune ca rezista. Insist sa se opreasca sa se hidrateze da' nu vrea. In mintea mea era clar ca avea un pariu cu ea insasi sa... ceva. Asa c-am lasat-o sa faca cum doreste, da' pe cuvant ca nu-mi mai incapeam in pene de mandrie. Portiunea intersecteaza un drum national. Aici, pe langa politie, voluntari (il recunosc pe baiatu' de la Bicishop de nu tace niciodata) si alte personaje, o ambulanta, langa care o doamna sta pe spate pe o targa primind ajutor de la echipajul medical. "Insolatie" imi zic... Urmeaza ceva cale ferata si o bucata de pietre. Stiam de la tura de recunoastere ca e de mers pe stanga drumului, pe pamant. Insa o serie de obstacole ne trimit inapoi pe pietre. Eu ma cam scufund si glisez, Uana insa, ajutata de cele 48kg ale ei si 10kg ale bicicletei, pluteste probabil ceva mai bine. Urmeaza palatul, prilej excelent de o pauza cu apa, glucoza, napolitane si o banana. Ii spun partenerei de concurs ca urmeaza o portiune ce-mi place, singura coborare de pe traseu. Ma lasa sa ma bucur aprobator. Nu insist prea mult. Da, a urmat coborarea. Nu, n-am coborat pe ea. S-a stat. Iar... In continuare, niste coline, ca urcusuri e greu sa le numim. Deja unii dau semne nu tocmai imbucuratoare, fac push-bike. Uana urca si ea greu, dar macar sta in sa. Ma uit in spate, vad ca urmaritorii-s la distanta mare, asa ca bag mana-n buzunarul de la spate si scot o tigara care, dupa efort si ventilatie are gust tare bun. In fata vad un urcus abrupt ce da intr-un drum. Sprintez si reusesc sa-l urc in foaie mare, ca nu e lung. Ma intorc, curios sa vad cum se descurca Uana mea. Cu o mutra destul de chinuita de efort, o urca si ea pe bicla. Profit de ocazie ca sa justific investitia in bicla: "vezi, daca ai bicla usoara...". Se uita dezaprobator la mine, parca spunandu-mi: "iti cam faci de cap!". In stanga, pe ceva petec de iarba de pe marginea unei balti, o doamna respectabila face plaja pe burta, cu sutienul descheiat. Vad in fata portiunea ce in urma cu vreo 2-3 saptamani era blocata de multi copaci taiati. Acum era eliberata, iar copacii, taiati marunt, de-o parte si de alta. Sesizez o vizibila scadere de ritm la antemergatoarea mea si o-ntreb daca a obosit. Imi spune insa c-o doare tampla stanga foarte tare, de la casca de imprumut zice ea. Ii propun sa i-o dau p-a mea, nu doreste, oricum i-ar fi mare. Cu inima putin stransa, ma-ntreb tacit daca efortul dinainte nu i-a daunat, iar asta sa fie cauza durerii. Pare-se ca nu, dupa o bucata parcursa mai domol, durerea a disparut. Asta-i bine. Iarasi, portiuni de drept, insa de data asta la umbra copacilor. Vine bucata aia cu sleauri imense de tractor si tafuri. Parca mai buna de data asta, mai putin noroi, traversabila pe bicla chiar si de catre Uana. Vine o bucata de padure, unde-n urma cu 2 saptamani erau balti mari in mijlocul drumului. De data asta insa, uscate. La una dintre ele, Uana, probabil speriata de buruienile de pe margine, se opreste inopinat fix pe marginea gaurii. Din spate, un domn intre 40-50 de ani, pentru a o evita, se baga direct in mijloc. Un sleau sau vreo bucata de pamant instabil ii fura fata, el ramane cu mainile pe ghidon, astfel incat isi atenueaza caderea cu capul, in special cu falca stanga. Uana, cum era de asteptat, isi pune ambele maini la gura, si-si smulge un "imi pare rau, sunteti bine?!?". Omul, amabil, se scutura si o asigura de deplina-i integritate fizica. Pleaca mai departe cam tavalit. Decat s-o cert, imi tin gura. Din pacate insa, incidentul a marcat-o si a speriat-o, astfel incat, in continuare, in opozitie cu curajul de la inceput, Uana mea merge incet si se opreste la orice prostie. Atat de bine incat la un moment dat, din senin, oprindu-se fara niciun motiv real, un baiat din spate, cam incepator din ce l-am citit eu, intra-n plin in ea. Exact ce cautam sa evit plecand de la coada plutonului s-a-ntamplat. Ma supar si o iau tare inainte intr-un sprint puternic ce ma tine maxim 5 minute. Ma opresc pe malul unei balti, printre copaci si fumez. Imi amintesc ca la recunoastere m-am oprit in aproximativ acelasi loc cu vizavi si ne-am amuzat de un tip pe la 2m ce calarea un DHS "fuleanu" de vreo 14 inchi. Termin tigara, apare botoasa si Uana. Ma repun pe traseu in spatele ei. Vad iar o portiune ce-mi place, un sant ce traverseaza poteca si se face un viraj ciudat la dreapta. Din nou, viteza, de data asta nu mai astept, c-o iau prin balarii. O urcare lina in fata. De plictiseala, c-o astept pe Uana sa traverseze zona cu probleme-n brate, ma bag prin stanga prin iarba inalta si uscata, in usoara urcare. Ma prinde din urma, reintru pe poteca, bicicleta joaca ciudat de fund. Ma uit la roata, o vad desumflata. Stric "pana" la Uana, se opreste, bodoganind incerc la mana cauciucul. E ok, mi s-a parut doar. O piatra mi s-a luat de pe inima. Macar am rupt tacerea cu acea alarma falsa. Calea ferata. Ce bine, alimentarea a 2-a! Ma opresc langa calea ferata, vad o groaza de saci si sticle goale. "Sa vezi c-astia au plecat" zic. O sticla din iarba parea sa fie mai plina. "O luam?" o-ntreb pe Uana. "Cum crezi" imi raspunde. N-o iau. Apreciem ca ne ajunge apa ce o mai avem pana la finish, plecam mai departe, numai ca dupa cateva pedale descoperim cu mare bucurie ca punctul de alimentare de fapt nu era in acul de par ci undeva mai in aval. Ne incarcam cu energie cu ajutorul a catorva banane si napolitane, primim apa. Plecam, un control orar, apoi urcusul ala inclinat. De data asta reusesc sa-l urc. Drumul e intrerupt (iar) de un sant anuntat de o creasta. Din nou, viteza, ca e rost de senzatii. Pe margine, un voluntar, "ai grija!!!". Eu, in mintea mea, "nu stii tu ce pui de biker sunt eu". Iarasi, ajung sus pe creasta ca sa descopar ca poate nu aveam dreptate. Jos, in sant, un fotograf e luat prin surprindere de aparitia mea si abia apuca sa se fereasca. Aia putea sa fie o cazatura al naibii de misto... Continuam. Apreciez umplerea unui mare sant de la marginea padurii cu pamant si nivelarea acestuia pentru a crea o punte pentru concurs. Intram in padure si am un moment de "ah, sa vezi ca asta-i bucata aia de drum arat". Eu, cu fuleanu, n-aveam de ce sa ma plang. Insa Uana scancea usor si a paguba. "Ce te doare?" o-ntreb. "TOT!!!" ma lamureste ea. "Lasa, acusi ajungem", o incurajez eu. Sau macar incerc. Din nou, un urcus foarte abrupt si ceva mai lung. Imi iau avant, dar aud din spate o voce pitigaiata "tare, tare, da-i tare!!!". Il urc in mijlocie si sprint, iar sus ma opresc curios sa vad ce se intampla. Pai ce sa se intample? Uana, in granny-gear, se rupe pe la jumatate. In spatele ei, un plod pe la 14 ani si putin obez, incepe a o apostrofa ca n-a urcat dambul cum ar fi trebuit. Vad ca-i insotit de tatal sau si-i recomand usor rastit sa-l roage pe ta-su' sa-l aduca cand nu e nimeni p-acolo, si sa urce pana se satura. N-am parte de replica, mai bine, vreo cearta inutila ne mai lipsea. Putin camp si putin asfalt gaurit mai tarziu... ce sa vezi? Finishul! Ma mananca sa fac un 360* pe stoppie din 2 miscari, da' de data asta nu-mi iese. O fata imi da o medalie si ma felicita. "Frumos" imi zic in minte. Pentru cei neobisnuiti cu ture lungi, sau cu biciclete modeste sau nepotrivite, da, e-ntr-adevar o realizare de exceptie terminarea acestui traseu. Uana e bucuroasa. Eu sunt bucuros ca ea e bucuroasa. Ma uit la telefon... ora 3. CINCI ore ne-au trebuit. Conform clasament, 5 ore si cateva secunde aveam sa aflu odata intors acasa. In complex ne intalnim cu multi cunoscuti. Colegii din firma au scos unii putin peste 2 ore. Ne gasesc si vizavi si restul prietenilor. Vizavi e incantat nevoie mare, mai are putin si baga un dans din buric, si-a atins scopul, a reusit un sub 3 ore. Asta ma face putin invidios, cum stiindu-i cat de cat potentialul, "performanta" asta mi-ar fi fost accesibila si mie. Ma uit insa la Uana, o vad plina de praf pe tricou si pe fata si-mi zic... "lasa... la anu'!". Ne dezmeticim, mergem dupa tricouri, ca ne-a aratat Alina unde sunt. Cer un L, mi se spune ca nu mai sunt, dar sunt asigurat ca-mi vine M-ul. Asta e, il iau. Uana-si cere S-ul, dar din nou, pare-se ca nu mai sunt. Cam dezamagita, Uana-si ia si ea M-ul rosu. Pacat... rubrica aia de la inscriere a fost degeaba. Asta e, la anu' completez S pe formular. Sun pe prietenul care ne-a zis ca vine din Bucuresti sa ne ia cu masina. Face cam o ora. Propun sa mancam. Vizavi ne arata unde-s pastele, si ne recomanda sa nu luam orezul, ca pastele-s mai bune. Haha, paste nu mai erau. Nu stiu ce nu i-a placut lui la orezul ala, ca mie mi s-a parut delicios. Ce sa facem pana ne vine transportul spre casa?!? Uana se aseaza la coada la bere, o surpriza placuta de altfel, cum aspectul asta nu era anuntat. Eu ma asezla coada sa spal bicicletele, insa in stand nu era nimeni. Renunt si ma duc sa stau cu Uana la bere, unde aflam ca s-a terminat si aia. Ce sa-i faci, asa e daca intarziem atat, data viitoare plecam mai din fata. Hotaram sa mergem in parcare sa asteptam. Colegul nu intarzie, urcam bicicletele, ajungem la Metro. Imi vine o idee sa demontez numerele de pe bicle, ca am de gand sa le duc la spalatorie, dar cu ce? Colegul imi ofera un cutter. Fac o miscare gresita, iar cutterul se infinge in ghidonul de carbon nou-nout de pe bicicleta Uanei. Blesteme! Ea in schimb e zen si-mi spune ca n-are nimic. Reuseste sa ma convinga. Plecam si mergem la spalatoria mea preferata din Fundeni, unde de la solutia de acolo mi se deterioreaza destul de urat teflonul de pe upperele furcii si bratele angrenajului. Urat final pentru o zi destul de interesanta la urma urmei... A doua zi, luni seara, asteptand-o pe Uana sa se intoaca de la revederea cu ale ei prietene, ma apuc sa postez pe topicul cu PE 2013 de pe ciclism.ro. Se-ntoarce, intre timp ajunge-n pat unde deja doarme. Si uite asa ma prinde miezu' noptii aberand in nestire pe net...
  12. silviusm

    Am facut o tura singur prin Spania, Maroc si Portugalia. Au fost 54 de zile si 4840km. Voi incepe cu primele 7 zile. http://www.bikemap.net/route/1905125 Spania Zi 1 (19.09.2012 | 22:55 - 22.7°C) Alicante - Crevillente (30km - 1:44tm - 17.8avg - 43.83mx) Pozele: http://silviustan.ro...um/ciclotura/1/ Zborul Bucuresti - Alicante a durat 3 ore (parca) si mi s-a parut interminabil. Bicicleta a venit pe o alta banda, decat cea de bagaje normale. Montajul a durat o ora jumatate, pe o mare caldura. Un baiat (25ani) m-a intrebat ce planuri am si mi-a zis sa am grija cu politia cand campez "wild". In apropiere de orasul Elx am trecut printr-un filtru de politie in care politistii aveau in mana niste mari pusti. A durat ceva pana am gasit un magazin de unde sa imi pot cumpara ceva de mancare si mai ales APA. Culmea ca la intrarea in supermarket era o tiganca romanca, asa ca am asteptat sa plece ca sa imi pot lasa bicicleta afara. Am campat printre niste maracini, la aproximativ 150m de sosea. Aproape toate locurile sunt ingradite Zi 2 (20.09.2012 | 21:33 - 24°C) Crevillente - Totana (124km - 7.06tm - 17.4avg - 51mx) Pozele: http://silviustan.ro...um/ciclotura/2/ Harta pe care o am nu este actuala si nu am nimerit drumurile pe care voiam. Am mers destul de mult pe langa autostrada, unde nu prea era trafic. Am gasit butelie pentru Campingaz. Sunt rafale puternice de vant unde am campat. Este bine ca am avut vant din spate toata ziua. Ma apuc de citit cartea Ioanei. Zi 3 (21.09.2012 | 19:53 - 26.4°C) Totana - Mojacar (107km - 5:54tm - 18avg - 57mx) Pozele: http://silviustan.ro...um/ciclotura/3/ Astazi am ajuns la mare si am facut prima baie. Am gasit si un dus pe plaja, numai bun pentru limpezire. Am inceput sa ma obisnuiesc cu caldura. Am campat pe o plaja pustie, unde vine lumea si alearga sau isi plimba catelul. Se pare ca diminetile sunt cu nori, poate cateva picaturi de ploaie, iar pe la 9:30 iese soarele. Marea a fost foarte agitata peste noapte si a trebuit sa mut cortul mai departe de apa. Zi 4 (22.09.2012 | 8:30 - 23°C) Mojacar - El Ejido (117km - 8:31tm - 13.7avg - 56.2mx) Pozele: http://silviustan.ro...um/ciclotura/4/ M-am ars de la soare, iar crema de acasa nu am cumparat. Astazi, iar nu am nimerit drumurile, asa ca am mers pe langa autostrada pana s-a degredat rau drumul. Chiar am impins la bicicleta, daca nu am vrut sa ma intorc (din ambitie). Am uitat bufful cu floricele la o terasa. E bine ca am gasit o farmacie si am cumparat creme pentru soare la un pret destul de mare: 20e. Se pare ca nimeni nu stie engleza. Am vazut un iepure si multe capre de munte, chiar pe langa sosea. Cortul l-am montat printre niste sere imense. La un moment dat se auzea melodia "Eu vara nu dorm...". Tarziu in noapte a inceput sa sune la sera de langa mine o alarma puternica (vreo 5minute) dupa care se auzeau oameni si cateva masini :). Zi 5 (23.09.2012 | 19:41 - 26.9°C) El Ejido - Almunecar (115km - 7tm - 16.4av - 52.75mx) Pozele: http://silviustan.ro...um/ciclotura/5/ Astazi am vazut multi cursieristi. Unii dintre ei erau cu masina de asistenta in spate. Am intrebat un cursierist cum se ajunge in Malaga, eu fiind deja in oras... "Usted está aquí". M-am oprit pentru somn in Almunecar, pe plaja si fara cort. Marea a fost la fel de agitata si iar a trebuit sa imi schimb locul. Zi 6 (24.09.2012 | 21:21 - 23.9°C) Almunecar - Fuengirola (123km - 7:59tm - 15.4av - 56mx) Pozele: http://silviustan.ro...um/ciclotura/6/ M-am saturat de autostrazile lor. Peste tot dai de ele. Soferii sunt ok, dar cam multi. Am intrat intr-un parc natural (nu mai stiu numele, chiar pe coasta) si am vazut multe capre de munte (cred ca sunt ibex?!) care nu erau foarte sperioase. Am cumparat o sticla de vin, dar nu prea intra de unul singur. Dorm tot pe plaja, fara cort. In spatele meu, la ~50m, este o AutoVia. E bine ca acopera marea zgomotul masinilor. Zi 7 (25.09.2012 | 9:02 - 19.9°C) Fuengirola - Algeciras - (bus)Tarifa - (ferry)Tangier,Maroc (123km - 7:57tm - 15.5av - 52.8mx) Pozele: http://silviustan.ro...um/ciclotura/7/ Iar AutoVIA peste tot, asa ca am mers pe ele. Chiar am intrebat un politist pe unde sa o iau si m-a pus sa merg pe acolo. Clar drumul de coasta, pe unde sunt "autovii", este cam nasol. Am ajuns in Algeciras si am cumparat biletul pentru ferry. Plecarea era din Tarifa la ora 21:30, asa ca am fost dus cu un autocar pana acolo (~20km,gratis). Pe drumul dintre Algeciras si Tarifa a inceput ploaia. Viza de Maroc ti-o pune pe ferryboat, dupa ce completezi forumularul de la ei. Este un tip chelios, cu barba mica si rupt de beat, care s-a asezat chiar langa mine, avand in vedere ca mai mult de jumatate dintre locuri erau libere. La 00:00 eram in Maroc. In cautarea camping-ului am intrebat niste politisti (La Sûreté nationale) unde este si m-au condus ei pana acolo (au mers in fata mea usor cu girofarul :)). Nenea de la receptie tot zicea ca are Gold Shower si eu nu intelegeam. Se referea la "cold" shower!. Peste noapte a inceput marea ploaie.
  13. Frank

    In mare pot confirma cele spuse de a_mic: Satul de ture lungi cu o rabla de Tohan (printre altele valea Oltului, Voineasa, Obirsia Lotrului, Sebes) mi-am pus in cap achizitionarea unui Sputnik din banii mei pe care nu-i aveam. In timpul vacantei 1973 am lucrat o luna cite 10-12 ore pe zica un rob pe un santier. Cu banii cistigati "si ai mei" mi-am cumparat un Sputnik cu 5 viteze. In vara anului 1974 am facut o tura mai lunga (Tg.-Mures, Reghin, pasul Rotunda, pasul Prislop, Maramures, Baia Mare, Cluj, Iernut, Tg.-Mures, ...) Citeva poze din tura "de pe timpuri" Pauza pe malul Somesului Mare (in dreapta „io“) Pauza in localitatea Sant In drum spre pasul Rotunda Tremurind pe pasul Prislop Last check la Borsa In 1977 am facut rost de un schimbator de foi si o foaie (pentru Sputnikul meu cu 10 viteze ma invidiau multi). In acel an mi-am construit un portbagaj de inox rezisten si am experimenta cu un sistem de amortizare pentru roata din fata. Tura din 1978 s-a terminat pe Transfagarsan unde am avut un accident grav la care m-am ales cu o clavicula rupta, toti dintii-n gura si o rota fata facuta praf. Furca fata si cadrul au ramas "nevatamate" (fara flambare linga sudura tevii orizontale) Citeva poze din tura "de pe timpuri" Pe Transfagarasan Pe Transfagarasan In ciuda accidentului, a numeroaselor ture pe drumuri "epocal aurite" doua dintre Sputnik-urile din pozele de mai sus au rezistat in anul 1980 la o tura cu bagaje pe distanta Bucuresti - Sofia - Istanbul - Ankara Cu achizitionarea pieselor de schimb nu am avut probleme (Sighisoara, Tg.-Mures, Sibiu). Trebuie sa spun ca o parte din pies au fost confectionate de mine (ax pedalier, conuri, clicheti, arcuri pentru clicheti). SIngura problema de care-mi aduc aminte erau cauciucurile proaste si citeodata extrem de greu de gasit. P.S. Prin acei ani eram exoti (pentru unii am ramas-o pina in ziua de azi): - atitia bani pentru o bicicleta? - concediu pe bicicleta? - n-ai bani de masina? - ai ramas fara carnet? - dormit la cort sau prin suri si soproane? - naveta cu bicicleta sa scoala sau la servici? - cum? Te urci duminica cu bicicleta pe Paltinis? Mai ai chef de chef seara? - ... "Figurile" din pozele de mai sus fac si in ziua de azi anual o tura mai lunga (bine-nteles impreuna - ca "pe timpuri".
  14. VIOREL

    Dacă vedeţi pe cineva care stă la geam şi se uită cum se împerechează maidanezii, nu vă grăbiţi să-l etichetaţi drept pervers. E posibil să fie doar un abonat RDS rămas fără Animal Planet.
  15. gmarco16

    Salut, Eu impreuna cu un prieten din copilarie ne-am gandit sa plecam spre Asia pe biciclete, urmand in mare vechiul Drum al Matasii. Deoarece suntem pe ultima suta de metri, timpul ne preseaza cu pregatirile, astfel ca nu voi plictisi lumea cu prea multe cuvinte. Traseul: Traversam partea de est a Bulgariei, vom parcurge centrul Turciei si Cappadocia, apoi autostrada Tabriz, Teheran, desertul din Tukmenistan si Uzbekistan, vom intra in tinutul muntos al Tadjikistanului, urmand apoi sa parcurgem autostrada Pamir (al doilea cel mai inalt drum international din lume) catre Kirghistan. Mai departe speram sa completam Drumul Matasii spre China. Bugetul la care ne-am gandit, excluzand costul vizelor, va fi de 7-10 euro/zi. Plecarea va fi din Bucuresti, undeva intre 23-26 martie, functie de vreme. Bicicletele: - bicicleta mea: construita din piese comandate pe net pe un cadru+furca Surly-Troll. - bicicleta lui Petru: construita manual de Oxford Bike Works (Anglia) (Daca cineva vrea detalii despre biciclete, revenin cu un post detaliat.) Durata turei: Nu avem limita de timp, ci doar de bani. Speram ca vom pedala peste 6-9 luni. Vize: le vom procura pe drum (din tara vecina). Echipament: In mare parte echipamentul folosit va fi acelasi cu cel luat pentru un tur prin Europa. Daca cineva vrea detalii, pot raspunde. Cazarea: Low cost, preponderent la cort. Pentru capitole suplimentare legate de tura, va raspund cu placere.
  16. a_mic

    Preotul: "Ce-mi băgași, fiule, în buzunar?" Enoriașul: "O bancnotă de 50, părinte..." Preotul: "Apăi, de ce crezi tu fiule că-i zice sutană?"
  17. nrvant

    Bianchi MegaPro circa 2001 Cadru si furca otel Greutate 9.78 kg.
  18. Max

    Lecția de limbă română. Profesorul întreabă. - Ion ce este dezamăgirea? - Dezamăgirea e atunci cînd mergi seara pe drum, îna fața ta merge o fată frumoasă, iar cînd să te apropii de ea, apare un autobus și ea pleacă. - Bine, bravo Ionele. - Vasile ce este dezamăgirea? - Dezamăgirea e atunci cînd mergi seara pe drum, îna fața ta merge o un băiat frumos, iar cînd să te apropii de el, apare un autobus și el pleacă. - Hmmm... - Bulă ce este dezamăgirea? - Dezamăgirea e atunci cînd mergi seara pe drum, în urma ta merge Vasile, iar la orizont nu se vede nici un autobus.
  19. De cand cu mutarea sectiunii trekking/cross intr-un subforum separat, topicul "My bike all road" a ramas exclusiv pentru CX-uri. In concluzie, creez acest topic pentru cei care au / si-au facut strutocamile (botezate mai crestineste hybrid / cross) pentru ca n-au vrut nici cal nici magar. Asadar, va prezint noua mea jucarie, facuta din piese, o buna parte vanate pe la reduceri si cumparate cu cateva luni in urma. Postul nu este pentru cei slabi de inima, pentru ca am facut niste combinatii pe care multi le-ar considera blasfemie. Cadru: Vortrieb Cyclocross de 58 Cuvetarie: Ritchey Zero Logic Comp ZS44 (semi-integrata) Furca: EXS Cyclocross Carbon Roti: Mavic Aksium 2013 Cauciucuri: Mavic Aksion 700x23c / Continental CycloXKing 700x35c Frane: Avid SD7; Manete frana: Avid FR7 Pedalier: SRAM Rival compact (50-34) Pedale: Shimano PD-M520 Schimbator spate: SRAM X7 9-spd Schimbator fata: SRAM Force Manete schimbator: SRAM X-5 Gripshift 3x9 Pinioane: SRAM PG-950 - combinatii de pinioane dintr-o caseta 12-26 si una 11-32, ambele PG-950 Lant: KMC Z9X RB Tija sa: Controltech ONE (care urmeaza sa fie scurtata) Sa: Selle Italia X2 Flow (daca nu ma impac cu ea, am si un Selle SMP Fixty mai vechi care e perfect mulat pe fundul meu) Pipa: ceva RCZ de 110mm Ghidon: Funn flatbar de 580mm Coarne: BBB CNCStraight alungite Gripuri: BBB DualGrip scurtate Masă (cumuland masele cantarite individual ale tuturor componentelor): 9.25 kg in versiunea road, 9.5 kg in versiunea CX. Poze: - versiunea sosea - versiunea padure De ce strutocamila si nu un CX gata facut sau un cross gata facut? 1. Am mers vreo 200 km toamna asta cu un ghidon de cursiera. Nu m-am putut impaca cu pozitia nici mort. Cand stateam cu mainile pe capetele manetelor nu puteam frana foarte puternic, ca sa franez eficace trebuia sa stau in drops, cand stateam in drops imi dadeam cu genunchii-n burta de inginer, ghidonul era prea ingust, daca ridicam ghidonul la un nivel la care sa nu ma deranjeze, pierdeam complet avantajul aerodinamic oferit de dropbars. Ramanea povestea cu multiplele prize pe ghidon, nu m-a convins. 2. Probabil unii o sa se intrebe de ce 2x9 si nu 2x10. In primul rand, am vrut neaparat gripshifturi. Gripshift-uri pe 10 costa cam cat m-au costat pedalierul si schimbatorul spate la un loc. No thanks. Am preferat niste gripshifturi pe 9 (la X5 am prins o oferta smechera pe RCZ, altfel luam X7), impreuna cu schimbator spate si pinioane pe 9. 3. M-am gandit sa cumpar un cross gata facut, dar nu gaseam absolut nicaieri unul cu gripshifturi, roti de cursiera si nu de trekking si furca de carbon. In cel mai bun caz aveau 1 din cele 3 cerinte respectate. 4. Cu toate ofertele si reducerile pe care le-am prins, am iesit cam la acelasi pret cu care imi puteam lua un cyclocross echivalent ca dotari, daca nu chiar inferior pe alocuri si cu o greutate similara. 5. E exact bicicleta pe care mi-o doresc. 6. E mai galbena decat 99% din bicicletele stock de pe piata. Din pacate, am fost prost si am facut doua prostii. Una mica - am cumparat un colier de sa care n-avea surub (era doar colierul gol) si una mare - nefiind familiarizat cu sistemul GXP de la SRAM, am facut praf surubul de aluminiu care strange bratul stang pe ax. In concluzie, mai am de asteptat pana vineri sau luni sa-mi vina de la bike-components un colier corect si un surub nou de pedalier. Ce sa-i faci, era si timpul sa mai stric cate ceva. In viitor, pentru eventualele escapade cicloturistice, ii voi monta un portbagaj si va primi o roata spate ceva mai solida. Cadrul n-are prinderi pentru portbagaj, dar nu e o problema sa cumpar niste adaptoare facute special pentru treaba asta.
  20. mQ1

    daca voi tot sunteti asa mari scule si nu folositi markerplace ul si piata sh de ce dracu mai cititi topicul asta? eu am semnalat un caz in care vanzatorul nu a fost cinstit. acum deodata toti cocosi s-au trezit sa comenteze ca ei nu cumpara sh. pai atunci de ce va intereseaza subiectul ?
  21. radu_vadan

    Ultima variantă a cursierei mele, după multă muncă de recondiţionare (în principal revopsire, curăţat de rugină, piese noi). Configuraţie actuală: Cadru P. Del Po, reynolds 531, an aprox. 1977, restaurat complet. Roţi custom, pe jante Ambrosio Crono F20, spiţe Revolution şi butuci ultralight asiatici. Baieuri Michelin service course. Manete Ultegra 2x10, schimbătoare 105 5700, pinioane ultegra 12-27, angrenaj Truvativ Elita 48-34 GXP. Pedale Ritchey Micro Road. Tija de origine necunoscută - am luat ce am găsit pe diametrul ăsta ciudat (26.8). Ghidolină de piele cu capace de coniac (stânga vechea mea dragoste, Jidvei, dreapta Hennesey). Frâne 105. Şaua este o bijuterie de Tune Komm-Vor de 80 de grame de la CycleMaster. Greutate cum se vede în poze 9.1kg. Ce m-a surprins foarte tare a fost că am putut pune o transmisie 2x10, angrenaj cu rulmenţi exteriori şi roţi moderne pe un cadru din 77, fără nicio modificare. (pentru cunoscători :P )
  22. maurice

    Cand Chuck Norris are chef de puzzle isi cumpara o punga de faina si reface boabele de grau.
  23. Jilly Sherlock pe varful celui mai inalt munte din Noua Zeelanda.
  24. Dorinw6

    Continuare ziua a 8-a In urcare admir stancariile si satul. In fata mea cetatea Crivadiei, acum vizibila din cauza lipsei frunzelor. Ajung pe viaduct si parchez. Trec drumul sa vad cheile Crivadiei. Impresionante. Revin la bicicleta si continui urcarea, ca apoi printr-o scurta coborare ajung in dreptul caii ferate langa o gura de tunel. Tunel, ce face legatura feroviara intre Petrosani si Simeria. De-aici o coborare ma scoate in Merisor. Inspectez harta si cel mai bine ar fi sa traversez muntii spre orasul Vulcan prin pasul Dealul Babii. Intru pe drumul ce duce spre sat si pedalez incet pe drumul in usoara urcare. Casele rasfirate si mai degraba abandonate strajuiesc drumul de-o parte si de alta. Incep serpentinele, si de-aici spun pas pedalatului si trag cateva reprize de push bike. Drumul urca bine, dar macar bine ca e asfalt. Drumul urca in serpentine tot mai abrupte, dar in sfarsit vad si pasul. Printr-un efort sustinut, ajung si in pasul Dealul Babii, unde vantul bate cu putere, iar norii se joaca deasupra mea. Pasul Dealul Babii. Din pas, trag polartecul pe mine si ma las in coborarea abrupte. Inca am asfalt, dar stiu din citite, ca nu este tot drumul asfaltat...si da, iata ca se termina si asfaltul. Oricum, drumul nu este chiar asa rau. Cale de vreo 5 km drumul strabate poieni, apoi intra in zone mai aglomerate de rromi, in apropiere de mina Vulcan. Zona devastata nu ma atrage cu nimic, si pedalez in continuare. Ajung si in Vulcan. Traversez calea ferata, si continui urcarea pana in sensul giratoriu ce da in drumul spre Lupeni-Vulcan si cu acces la Pasul Valcan. Cotesc dreapta la sens, si pedalez pe langa Uzina Paroseni, apoi in cateva momente intru si in orasul minier Lupeni. De-aici mai am foarte putin si ajung acasa, unde ma asteapta mama cu mancare buna si o cada fierbinte! Trec si de Palatul Cultural Minerul Lupeni, acum refacut dupa multi ani in care a stat in paragina. Ajuns acasa! Cateva concluzii dupa tura care a incheiat sezonul de bicicleta, cel putin pentru mine. A fost o tura bine gandita, si am analizat cu grija traseul. Am fost supus la vreme urata si vreme superba, frig, si caldura. Am vazut sate daramate si multa lume necajita si lipsita de orice confort. Am vazut scoli prabusite, iar peste drum biserici poleite. Mi-a fost greu sa ma trezesc la ore matinale, dar si mai greu a fost sa ma opresc din pedalat la ora 15;30-16. Noptile sunt lungi, chiar lungi, dar ai timp suficient sa vorbesti cu tine. Mi-am dorit o tura in care sa dorm numai la cort...dar am ajuns si prin colibe, care mi-au prins bine intr-un final. Consider ca mi-am facut pe plac si sper sa mai am parte si in viitor de ture de genul, doar ca vara. In anotimpul asta, e foarte greu cu spalatul, cu uscatul de haine, cu cortul si sacul de dormit ud...cu toate, e o provocare care te solicita, dar care cel putin pe mine m-a invatat multe. Nu in ultimul rand, multumesc celor care si-au gasit timpul si nervii necesari sa citeasca zilele mele. Iarna usoara!
  25. purix

    Cine a zis ca 26-le a murit ? Un nou membru a intrat in familie :) Cadru Scapin Vyrus, roti American Classic Race (1380gr) echipata full XT 2x10, angrenaj X0 brate carbon, furca DT Swiss, frane Magura MT2 Carbon Greutate 8.9 kg :D
  26. Mr Pit

    Cand m-am trezit eram la spital. Medicii mi-au spus ca am fost agresat de o femeie. Atunci mi-am adus aminte. Eram in lift si ma uitam cu coada ochiului la sanii unei doamne cand deodata mi-a zis: “Apasa 1″
  27. purix

    Intrecerea de canoe O societate romana si una japoneza decid sa se intreaca in fiecare an intr-o cursa de canoe cu opt oameni. Cele doua echipe se antreneaza dur, astfel incat in ziua cursei erau in cea mai buna forma. Totusi japonezii castiga cu un avans de un Kilometru. Dupa infrangere moralul echipei romanesti era foarte scazut. Conducerea decide ca anul urmator trebuie sa castige si incepe un studiu pentru a examina problema. Grupul de studiu a descoperit dupa numeroase analize ca japonezii aveau sapte vaslasi si un capitan. Iar echipa romana nu avea decat un vaslas si sapte capitani. Datorita acestei situatii de criza Management-ul da dovada de o mare inteligenta: angajeaza imediat o societate de consiliere pentru a analiza structura echipei romanesti. Dupa luni lungi de munca, expertii ajung la concluzia ca echipa romana are prea multi capitani si nu de ajuns vaslasi. Pe baza acestui raport s-a decis schimbarea imediata a structurii echipei. Ca urmare vor fi patru comandanti, doi supervizori, un sef supervizor si un vaslas. In plus s-au introdus o serie de masuri pentru a motiva vaslasul: "Trebuie sa amelioram conditiile de lucru si sa ii dam avantajele responsabilitatii". Anul ce urmeaza japonezii castiga cu un avans de doi Kilometri. Firma romaneasca il concediaza imediat pe vaslas din cauza rezultatelor proaste obtinute in munca. In acelasi timp da cate un bonus comandantilor ca recompensa pentru motivatia de care echipa a facut dovada. Societatea de consiliere va pregati o noua analiza in care va demonstra ca tactica aleasa a fost buna, ca motivatia a fost buna, dar ca materialul folosit trebuie imbunatatit. In prezent firma romaneasca pregateste un nou model de canoe.
  28. mQ1

    ti-as putea raspunde la acelasi nivel, dar probabil as aparea si eu pe o lista de administrare.
  29. epuru

    Col du Galibier, Franta, 17.09.2013 2642m, zapada, 6°C, vant criminal.
  30. RaduB

    Ba da, are doua carti de colorat.
  31. MariusTrek

    Si asta e jucaria mea....am mai postat'o de ceva vreme , dar acum i-am schimbat incaltamintea 8->
  32. MaC®

    How to hide your important files from people without making Hidden folders 1. Go to Desktop and create a New Folder 2. Name the folder Internet Explorer 3. Change the folder icon to Internet Explorer 4. Keep it in a corner of the desktop. Now no one will open Internet Explorer
  33. paulrad

    Starea națiunii.
  34. https://www.facebook.com/old.bicycles
  35. tunarul

    De când a răposat Sergiu Nicolaescu, toate canalele de televiziune transmit cel puțin două filme cu el in fiecare zi… Sincer să fiu, abia aștept să moară Alina Plugaru.
  36. Cateva poze de la tura pana la mare : Sinaia - Buzau - Braila - Macin - Cerna - Cataloi - Tulcea - Mahmudia - Sfantu Gheorghe - Tulcea - Isaccea - Macin - Braila [( 18-24 05 2015 ) - din Braila ne-am intors cu trenul ] Pentru restul pozelor aici .
  37. intotheworld

    Misiune China E 25 septembrie si suntem intr-un avion cu directia Beijing. Dupa ce am mers pe rotile noastre in Africa si Asia Centrala, nu ne inchipuiam sa ajungem prima oara in China stand pe un scaun suspendat in vazduh. Dar asta e inceputul calatoriei si al acestui jurnal. De vreo 10 ani ne batea gandul sa o exploram si ni s-a parut o idee buna sa alegem pentru tara care se grabeste cel mai tare cel mai lent mijloc de transport. Planul e simplu: cumparam doua biciclete second hand in Beijing si pedalam spre sud catre Vietnam sau Laos, dupa care mai vedem… Nu am avut timp sa ne pregatim in nici un fel. Din discutiile cu alti biciclisti, am decis sa vizitam superficial zona urbana din nord si sa ne focusam pe provinciile Sichuan si Yunnan din sud-vest. Pe avion ma lupt zadarnic sa atipesc. Ma holbez intr-un monitor situat la o palma de fata mea, hipnotizata de un punct sub care scrie Ulaanbaatar. Nu stiu cum sa explic cat de ciudat mi se pare ca ne-a luat cateva ore sa ne intoarcem deasupra locului catre care am condus luni de zile la rand. In trecut mi se parea convenabil, dar acum cred ca transportul aerian e brutal. Ma face sa ma simt vinovata ca trisez si sa ma oftic ca m-am lasat inselata. La stanga mea e Ionut, care nu isi etaleaza ca de obicei anxietatea. Ma amuz sa il observ cum isi impinge usurel vecinul, un mustacios care ii sforaie duios pe umar. La dreapta am versiunea asiatica a lui Johnny Depp. Un barbat cu plete si degetele incarcate de bijuterii vintage. Intamplarea face ca si el e arhitect, deci avem ce vorbi. Dar pe masura ce orele trec, conversatia degenereaza in gesturi amortite si onomatopee. Asa ca la ora cand aterizam in Beijing, mai mult zombie decat oameni, aeroportul lui Foster, cel mai mare si mai sofisticat la ora asta din lume, nu ne impresioneaza pe cat de mult am fi crezut. Avem intalnire cu prietena unei prietene a unui prieten care are sa ne dea o cheie de la biroul unde vom dormi in urmatoarele zile. O gasim la iesirea din metrou in dreptul scarii, silueta ei despicand multimile in doua. Ceva mai tarziu ne suna si Killva: Sunteti OK, v-ati instalat cum trebuie? Ii spunem ca suntem impresionati de numarul de oameni care fac naveta zilnic. Ea chicoteste: Asta nu e nimic. Stati sa vedeti cum va fi saptamana viitoare. Va sfatuiesc sa parasiti orasul pana pe intai octombrie, sau sa stati in casa pana la sfarsitul Saptamanii de Aur. Sa nu spuneti ca nu v-am prevenit! Pentru cateva zile ii urmam sfatul, dar nu de voie, ci rapusi de jet lag. Reusim sa ne urnim din casa abia noaptea, cand ce altceva ar fi amuzant de facut in Asia decat sa mananci. Incepem antrenamentul lejer, cu o plimbare pe faimoasa strada Wangfujing – unde gasim mai mult circus si mai putina panem. Dupa care preiau operatiunea prietenii nostri foodie – Killva si Bridge. Suntem introdusi in universul pofticiosilor, asa-numita Strada a fantomelor (Gu Jie). Candva aici erau aliniate tarabele si buticurile negustorilor, ale caror lampi cu kerosen ramaneau aprinse de la apus pana la rasarit, facand strada sa para o naluca iar siluetele targovetilor niste stafii. Seara mii de lampadare din hartie de orez alunga intunericul si tinerii gurmanzi formeaza cozi consistente, fiecare in fata localului preferat. Pentru ca asteptarea poate sa fie lunga, patronii ofera musteriilor tabureti de plastic unde se sta la o bere si o samanta, in timp ce in bucatarie ti se sacrifica si perpeleste in usturoi cel mai delicios homar. E lesne de banuit ca noaptea nu am rezolvat nimic legat de biciclete. In fine, cand izbutim sa ne miscam inainte de pranz, trecem la treaba. In oras exista cateva pravalii cu biciclete uzate si piese, dar nu reusim sa incropim doua toagle complete. Inca si mai problematica se arata misiunea achizitionarii ultimelor piese de echipament care ne mai trebuie: un alt arzator in locul celui care s-a stricat in Rusia, niste geci de ploaie, tenisi si papuci pentru Ionut si alte maruntisuri. Ne dumirim incet incet ca in China se prefera produsele de firma cumparate direct din mall si bicicletele de ultima generatie. Chestiile ieftine si copiile articolelor din goretex (“chinezariile”) se gasesc numai online. Eu imi gasesc o pelerina de ploaie intr-un butic cu stocuri millitare. Pentru restul e limpede ca va trebui sa cautam in alta parte. Deocamdata este imposibil sa gasim bilete de tren spre sud, asa ca ne intoarcem la activitatile turistice. Capitala-mamut este sideranta. La nivelul strazii peisajul urban ne face adesea sa ne intrebam daca suntem pe stanga sau pe dreapta. Bulevarde cu cate sase sau opt benzi sunt decupate printre fronturi compacte de cladiri rezidentiale care sfideaza norii. Iar deasupra acestei distopii, smogul abia lasa sa se distinga soarele care se prajeste ca un ou intr-o tigaie fierbinte. Mega-orasul pare pe alocuri facut de roboti, nu de oameni. Sunt zgarie-nori proiectati de designeri celebri dar care esueaza intr-un context oarecum mort. Exista un Soho pe jumatate gol. Sunt blocuri care asteapta sa fie ocupate de locatari dependenti de autoturisme care pretuiesc dotarile high-tech si mai deloc mediul inconjurator. Sunt forme geometrice necrozate anapoda in tesutul urban. China insa nu poate fi redusa la urbanizare galopanta si consumerism. In cartiere traditionale, asa-numitele Hu Tong, respira un alt Beijing. Guo Zi Jian Street este poate cel mai incantator dintre toate. Unii vizitatori mustacesc pentru ca rezidentii impart toalete rudimentare si pentru ca problema deseurilor e inca nerezolvata. Dar o plimbare pe aleile pietruite ingaduie o intruziune interesanta in viata celor care traiesc intre zidurile gri. Locuintele sunt in genere de tip vagon, separate de curti inguste care reunesc activitatile mundane ale familiilor nucleare. Daca in Africa cresterea copiilor cadea in sarcina intregii comunitati, aici politica de control al populatiei si o speranta de viata foarte ridicata permit copiilor sa isi faca primii pasi cu sprijinul stra sau stra-strabunicilor. Chiar daca zona este usor-usor cucerita de hipsteri, batranii sunt inca o prezenta consistenta in hutonguri, fie ca stau la taclale cu prietenii, fie ca isi fac piata sau plimbarea de dimineata. In ciuda asaltului globalizarii, e cert ca hutongurile nu si-au dat ultima suflare. Deocamdata chilotii mamaielor pot sa atarne linistiti la geam. Stradutele converg spre intrarea in tempul Yong He Gong LaMa. Cele mai placute ore pentru plimbare sunt cele ale diminetii, cand hutongul Wu Dao Ying este pustiu si nu sunt cozi la ceainaria Wu Yu Tai, unde se gaseste inghetata de iasomie, cea mai populara din Beijing. Candva erau mult mai multe hutonguri in Beijing, dar au fost demolate pentru a face loc marilor dezvoltari imobiliare si pentru infrastructura. Familiile expropriate au fost despagubite cu pana la cate zece apartamente in blocuri noi, care au fost imediat inchiriate expatriatilor. O noua patura sociala s-a inchegat aproape peste noapte: rentierii. Ne intrebam ce sa va intampla cu hutongurile peste cateva generatii. Sa fie fantoma viitorului ceea ce vedem in fundalul cartierelor traditionale?
  38. Vali-THX

    Sa va prezint una din clasicele mele : Rossin Racing Team-columbus SLX,echipare completa C-record,Delta brakes,ergopowere,Campagnolo Vento 16hpw
  39. LucianTheOne

  40. octav

    S-a mai stricat un topic pe forum :) Din ce stiam eu, aici fiecare ne prezentam bicicleta (buna sau rea, grea sau usoara cum este ea)- va recomand sa cititi primele postari din acest topic :)
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up