Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 09/06/2013 in all areas

  1. intotheworld

    Multam fain! @@gibonu: cartea e minunata, am gasit o in Romania de curand, dar noi o aveam deja din Mongolia. Asta e intotdeauna o chestie pe drum, dai peste carti care parca te asteapta sa ti dea "directia". Colin Thubron face drumul invers decat l-am facut noi, deci a fost un pic ciudat de citit. Pe langa ca scrie foarte bine, face o analiza interesanta felului in care istoria a modelat Drumul Matasii si are o sensibilitate aparte pentru oameni. Legat de threadul nostru, ne-am adunat mai incet gandurile si jurnalul, acum avem destula carne sa ca postam si aici. Daca o sa urmariti acest thread va puteti astepta la: tirade despre un oras al viitorului versus un oras interzis feluri de mancare care iti lasa gura apa, printre care cea mai faimoasa pho din lume si omizi mai scumpe decat aurul iures citadin versus zen rural lapovita in pasuri alpine la peste 5000 de metri in Tibet si furtuni tropicale in Yunnan actiune pe piste care cer tone de carbohidrati
  2. hayvelo

    Salutare! Pe lîngă alte scene rustice, am o serie foto cu "bicicliști rurali", suprinși în decursul anilor. Uite o poză din 2008, făcută în Bărăgan, între Brăila și Rîmnicu Sărat (fermecător Bărăganul ăsta cel hulit, mie mi-a oferit plimbări minunate). Film Ilford XP2 ISO 400. Dacă vă place, mai scormon prin arhivă și mai scot cîteva.
  3. Alexandroni Catalin

  4. 2015 este anul în care întâlnirea Ciclism.ro revine pe Transfăgărășan. În urma discuțiilor cu organizatorii Turului Ciclist al Sibiului etapa care se desfășura în mod normal vinerea cu sosire la Bâlea Lac a fost mutată sâmbătă, în așa fel încât toți participanții la întâlnirea Ciclism.ro să poată vedea live și sosirea în cea mai grea etapă a turului. Evenimentul King of the Mountain a fost mutat vineri, pentru iubitorii de competiție. Vor urma în curând detalii referitoare la locul de campare și la organizare!
  5. ngorgan

    Ziua 4: Ayvali (langa Urgup) - Lacul Gumusler (langa Nigde) 75km / 430m Dimineata, la hotel am gasit un mic dejun delicios. Un fel de clatite umplute cu branza (cred ca erau sâcma), diferite dulceturi de smochine, portocale, branzeturi, masline, cereale, nici nu-mi mai amintesc decat ca era mai mult decat necesar. Noi eram singurii clienti ai hotelului in acea zi. In sfarsit urma sa pedalam... Am dat jos bicicletele si bagajele de pe masina. Ne-a luat cred mai mult de o ora sa ne echipam pe noi si bicicletele. Am vorbit cu gazda de la hotel despre masina, spunandu-i ca avem sa ne intoarcem peste 2 saptamani dupa ea. Cu ajutorul indicatiilor de pe GPS am iesit din sat si am pornit spre Nigde. Fiecare este pe bicicicleta lui, drumul fiind foarte putin circulat am lasat si copila mica sa fie independenta. Drumul urca de la bun inceput. Noi fusesem cu masina cu o zi inainte pe acel drum si aveam impresia ca e o panta si gata... Eroare ! s-au dovedit a fi 4 pante succesive. Am inceput sa-mi aud comentarii: ca e prea greu, ca e prea cald.... Stiam ca inceputul o sa fie greu. Cam dupa o ora de urcat am ajuns in sfarsit in varful dealurilor. Acolo ne astepta o batrana cu ayran. Prea mult nu ma incanta pe mine ayranul care mi se pare un iaurt diluat dar ceilalti au fost incantati de bautura mai ales ca era rece. Cand ne bucuram noi de ospitalitatea turceasca auzim batrana zicand: money, money... Asa deci... nu era vorba de ospitalitate ci de jumulirea turistilor... I-am platit batranei 3 lire pentru 4 paharele mici de ayran si ne-am vazut de drum. Aici ne aflam inca intr-o zona turistica dar mai departe urma sa ne bucuram de ospitalitatea localnicilor. Ajungand in primul sat mergem tinta la "market". Ne este cald si sete. Aici in timp ce cumpar apa, suc si inghetata incep sa iau contact cu lumea reala si constat cate cuvinte am imprumutat de la turci: taman, toptan, ioc, bagaj, ambalaj... Nu are rost sa vorbesti engleza pentru cu nu intelege nimeni nimic, mai bine folosesti limba romana ca poate se mai nimeresc niste cuvinte comune. Aveau sa ma doara mainile de la atata vorbit limbi straine. Cu timpul insa ne vom acomoda cu cuvintele turcesti si le vom valorifica pe cele prezente deja in limba romana. Preturile la magazinele din sat sunt mici comparativ cu cele din Romania: o apa minerala la 1,5l costa 1 lira (1,5 lei) o cola la doza la fel, iar inghetatele pe bat incep de la 75 kurusi (0,75 lire). Bastinasii se uita la noi precum la niste maimute pe bicicleta iar noi la ei la fel. Ne miram unii de altii, fiecaruia parandu-i-se normal ceea ce face el. Prea multi biciclisti nu sunt in Turcia iar in zona asta lipsesc cu desavarsire. Turcii stau la umbra la palavre si joaca remy, constatam ca asta este sport national cel putin la sate sau in orasele mici. Plecam mai departe, iar dupa aproximativ 15km, Sara isi manifesta dorinta de a se urca in remorca. Am legat bicicleta ei la ştanga mea si am lasat-o se se bucure de remorca lui George. Era foarte incantata si statea acolo precum Regina Angliei. Trecem prin Derinkuyu, un orasel din care ne mai aprovizionam cu checuri, biscuti, apa si sucuri. Constatam ca au turcii un nectar foarte bun, foarte asemanator cu vechiul nectar bulgaresc din vremea comunismului. Conserve nu se prea gasesc decat foarte rar si acelea nu prea variate, ori un fel de ghiveci cu vinete ori fasole de cele mai multe ori fara carne. Insa doar in magazinele mari poti avea sansa sa gasesti conserve. Intre mezeluri predomina carnatii pe care ei ii numesc sugiuc, dar care de cele mai multe ori s-au dovedit o pasta nu prea apetisanta. In cele din urma am invatat sa deosebim sugiucii cat de cat buni insa erau foarte scumpi. Branzeturile insa erau bune si in general mai ieftine ca ale noastre. Trebuia sa ne facem si oarece provizii pentru ca nu se stia ce gasim pe drum si unde avea sa ne prinda noaptea. Prea multe magazine pentru cumparaturi nu erau. Cand ajungem la o benzinarie nu o ratam si de regula intram sa bem suc rece, sa ne udam sepcile si sa ne refacem provizia de apa. La una dintre benzinarii gasind un loc propice ne-am oprit mai mult timp si am facut un picnic. Am constatat aici cum arata o toaleta autentic turceasca. Pe langa ce stiam noi, aici nu aveai ce apa sa tragi si aveai un robinet cu care umpleai o cana cu apa pe care apoi o aruncai dupa ce-ti faceai treburile. Primitiv dar pana la urma am considerat ca era mai igienic. Nu prea am gasit hartie igienica prin toaletele turcesti ceea ce ma duce cu gandul la ce stiam despre arabi si anume ca folosesc mana stanga pentru a se spala. Probabil ca nu intodeauna dar de multe ori cred ca se practica astfel. Continuandu-ne drumul constatam cat de mare circ provocam pe unde mergem. La un moment dat toti oamenii care lucrau pe camp s-au intors cu uimire spre noi sa vada marea minune: 5 biciclisti pedaland prin canicula. Observ ca regulile de circulatie sunt oarecum interpretabile prin zona asta: multi copii de 12-15 ani pe motociclete, casca nu poarta nimeni, rosul de la semafor este informativ, adica nu esti nebun sa opresti daca tocmai se face rosu, dupa semnalul rosu mai ai la dispozitie 5-10 secunde sa treci, dar nu doar cu motocicleta ci si cu tir-ul, asa ca aviz intersatilor: cand e verde nu e musai si liber. Nu este ceva iesit din comun nici sa mergi pe contrasens. Exista la turci rosu clipitor care m-a derutat foarte tare. In loc de verde sau galben clipitor ei folosesc rosu clipitor. Deci pe rosu clipitor poti trece dar cu atentie, dand prioritate celorlalti. Spre seara ajungem obositi in satul Aktas de unde ne facem ultimele cumparaturi pentru ziua asta si pentru dimineata. Intram in trei magazine si plecam cu niste oua, sugiuc, apa, paine, checuri si biscuiti. Bere si alcool in general nu se gaseste in mod normal. Ori astepti pana ce nu mai e nimeni in magazin si intrebi soptit: "Efes ?" si ti se vinde berea pe sub tejghea, ori in orase gasesti din loc in loc pe trotuar cateva lazi goale de bere asezate tocmai pentru a informa pe cei interesati ca acolo se vinde alcool. Din cauza Ramadanului le este interzis turcilor sa bea alcool si nu cred ca legea le interzice ci religia care e posibil sa fie mai respectata ca legea. Prin sate insa de cele mai multe ori primeam acelasi rapuns cand George intreba de bere: "ioc" si era un ioc zambit, de iti lasa impresia ca e ok. Trebuia sa treaca o secunda pana sa te prinzi ca de fapt tocmai ti s-a spus ca nu este... La iesirea din sat vedem lacul la care era planuit sa innoptam. De al distanta arata foarte bine. Pe malul lacului sunt aproximativ 20 de pescari. Pentru ca am ajuns relativ devreme facem intai un popas pe marginea lacului pentru a pregati cina si pentru spalat. Instalez rapid un cort special pentru soare sub care prajesc niste oua cu carnati si apoi intentionez sa instalez cabina de dus insa din cauza vantului puternic renunt. Constatam un obicei discutabil al turcilor: dupa ce beau bere fac sticla tandari. Plaja este plina de cioburi si bidoane de plastic. In toata Turcia nu am vazut sa se recicleze ceva, totul se arunca. Nu mi se pare normal sa beau un suc cu 75 de kurusi dupa care sa arunc sticla. Se lasa seara si mergem mai departe pe malul lacului in cautarea unui loc mai curat si in care sa putem infige cuiele de cort (Turul Romaniei mi-a prins bine la capitolul experienta de campare). Alegem un loc relativ bun, cat de cat aproape de lac si instalam corturile tocmai cand apune soarele. Fiind multi km spre est dar pe acelasi fus orar, noaptea se lasa mult mai repede, la ora 21 e bezna la inceputul lui iulie. Nu a mai fost nevoie de cabina de dus si dusul solar agatat in copac in bezna s-a dovedit suficient. Legam bicicletele impreuna pentru mai multa siguranta dar eu cred ca nu riscam nimic de le lasam libere pentru ca pentru localnici erau obiecte fara valoare. Eu dorm in cort cu sotia, copilele in cortul lor iar George singur in cortul lui. Dispunem de un oarecare confort stand pe niste saltele autogonflabile de 5cm grosime prin care nu simti absolut nicio denivelare, folosind perne gonflabile si saci de dormit. Personal cred ca doar in trei nopti am intrat in sac, in rest il tineam langa mine pentru orice eventualitate. Noaptea decurge relativ linistita, eu dormind foarte bine insa sotia este la prima noapte in cort si nu se poate odihni din pricina stresului dormitului in salbaticie: oare ce se aude ? e un animal ? e vreun om ? La mica distanta de noi se auzeau impuscaturi. George si-a dat cu parerea zicand ca se trage pentru a izgoni porcii mistreti de pe camp.
  6. a_mic

    "...Îmi amintesc de prima mea experienţă cu un prezervativ. Aveam 14 ani. M-am dus la farmacie pentru a cumpăra un pachet de prezervative. În acele zile a fost nevoie de mult curaj pentru a merge într-un magazin şi a cere aşa ceva, deoarece toată lumea din oraș mă cunoștea și nu a existat nici-o îndoială că tânăra, cred că numele ei era Alexandra, ştia pentru ce se folosesc . Ea lucra ca farmacistă în spatele tejghelei și vedea că am fost într-adevăr jenat de întreaga procedură. Mi-a dat pachetul și a întrebat dacă știu cum se foloseşte un prezervativ . Sincer, am răspuns : - “Nu , nu chiar !” A desfăcut pachetul, a luat unu și l-a tras peste degetul mare. M-a avertizat să mă asigur că a fost bine si sigur pus. I se părea că încă o privesc confuz. Deci, s-a uitat în jur in magazin pentru a vedea dacă ar fi fost gol. A fost. - “Doar un minut”, a spus ea, și m-a condus în partea din spate a magazinului, şi-a descheiat bluza și a îndepărtat -o. Şi-a desfacut sutienul și l-a pus deoparte. - “Asta te excita?” Ei bine, am fost atât de uimit că tot ce am putut face a fost să stau acolo cu gura deschisă şi să dau din cap . Apoi a spus că era timpul să punem prezervativul. Cum eu îl puneam, ea şi-a dat jos fusta şi chiloţeii şi s-a aplecat peste un birou. - “Ei bine, haide”, a spus ea, “Nu avem prea mult timp.” Așa că m-am urcat pe ea. A fost atât de minunat că, din păcate, nu am mai putut ține mult și am terminat în câteva momente . S-a uitat la mine cu un pic de încruntare. - “Ai pus prezervativul?” a întrebat ea. - “Sigur că da!” și i-am arătat degetul meu să vadă . Am primit cea mai dură bataie din viaţa mea… întotdeauna pentru mine a fost greu să înţeleg femeile...."
  7. Alex03

    Vara asta prin Bucegi, nu va zic unde ca sa va gasesc cu coasa pe acolo :)
  8. Vai ce mi-a placut coborarea: https://connect.garmin.com/modern/activity/802663931 Nu ma vedeam dandu-ma cu toacla pe acolo (filmuletul e la copt). LE: S-a copt si filmul:
  9. pinkbike

    Daca nu ai schimbat nimic major la bicicleta nu e nevoie sa o mai prezinti aici de fiecare data cand iesi la tura. Exista topic separat pentru poze de la ture. si personal mi se pare ca iti bati joc de ea, nici macar un DHS nu merita asemenea tratament, e un fel de Dacie 1300 cu 5 perechi de zaruri la oglinda si mileu pe bord :))
  10. Dorinw6

    Ziua a 4-a, Ultima zi O dimineata lenesa. Azi am vreme sa lenevesc cat vreau. Pana la Cluj mai sunt foarte putini km, si nu vreau. Nu vreau sa ma trezesc de dimineata. Toate diminetile le-am facut la ora 6:30 si pana la 8:30 cand era plecarea impachetam si ma pregateam de tura. Azi lenevesc, iar soarele asta al diminetii incalzeste cortul...ce senzatie! Intr-un final ies si eu din barlog sa-mi vad umbra. Pun de-un cafe, intre timp insir boarfele sa se aeriseasca. Asa imi place. Caldurica, cafesita, mancarica...suna a concediu pe placul meu...dar mai am de pedalat si ma cam pun pe adunat si impachetat iarasi. E interesant cum fara sa vrei iti creezi un ritm al lucrurilor. Nu m-as vedea dezordonat in treaba asta. Pornesc pe drumul pietruit si distrus de masinile care au lucrat la autostrada si ma opresc langa urma unui gigant cazut prada foamei lemnului. Drumul asta rau, insa imi ofera cateva privelisti frumoase spre lacurile Filea unde pescarii stau cu betele lor sa prinda pestanii de prin lacurile Filea. Imi continui drumul meu spre Petrestii de Jos, de unde am posibilitatea sa vad Cheile Turzii. Dupa aprox 18 km ajung si in satul Petrestii de Jos, de unde pe un drum secundar ma strecor printre case spre Cheile Turzii. Pun de o supa de de o cafea. Nimic nu ma incanta mai tare decat o cafea aici in capatul superior al cheilor. In scurt timp sunt invadat si asaltat de niste miei si o turma de oi tare nazdravane care mai ca s-ar sui pe bicicleta. Unul dintre miei imi atrage atentia. Toti sunt frumosi...dar asta imi place mult. Nu zabovesc mult prin chei, si ma indrept spre Cheile Tureni. O rezervatie ceva mai mica, dar la fel de spectaculoasa, aflate la doar aprox. 4 km de cheile Turzii, asta venind pe drumul ce duce spre cariera Sandulesti. Ajung si la marea Autostrada... Si continui peste autostrada pe un drum de tara care ma scote deasupra cheilor. Cheile Turenilor Din chei, cobor usurel, spre satul Tureni, unde ma alimentez la o teava stiuta din trecut... ...iar apoi continui prin sat spre urmatorul sat, Ceanu Mic, nu inainte de a traversa drumul European ce leaga Turda de Cluj. Un drum foarte aglomerat, bine ca am iesit exact langa o trecere de pietoni. Ceanu mic. Un sat mititel, cu cateva case rasfirate. La iesirea din sat un caine mic si rau vrea sa-mi faca ziua grea...dar n-a reusit! Imi continui drumul intr-o urcare lunga, prin pasunile dintre satele Ceanu Mic si Aiton, unde ma indrept. Fac o poza la niste copaci de pe marginea drumului care mai toti au crengile rupte de parca s-a trecut ditamai tornada prin zona. Aiton. Un sat mic, simplu, cu multe case abandonate. Imi continui drumul spre Cluj. De-aici asfaltul se termina pana la intrarea in satul Gheorgheni. Drumul e totusi cat de cat bun, dar imi place ca imi permit sa vad destul de mult peste dealurile din zona. In satul Gheorgheni, liniste si pace, doar o casa imi atrage atentia, unde sunt pictati trovantii specifici zonei, plus magazinul satului...magazinul vechi de pe vremea " paraciosilor". Ies din satul a carui drum a fost tot o urcare si coborare, si ma las dus de asfaltul bun si in coborare accentuata spre Cluj. Trec si de podul centurii Valcele-Apahida si pe o strada ce coboara prin colonia Borhanci, admir Clujul dintr-o livada. 50 Km In 10 minute imi inchei aceasta tura ciclo de Martie. O tura in care m-am bucurat de ninsoare, poate de ultima. M-am bucurat de soare, de apa, de cort, de ceai, de hainele bune si calduroase pe care le-am carat, de buha care mi-a incantat noaptea si de linia mocanitei care m-a purtat o vreme cu gandul la cei din trecut. O tura care m-a intristat vazand atatea orase darapanate si uitate, o tura care m-a intristat din punct de vedere al curateniei. In tura asta am invatat ca daca PET-urile si ambalajele ar fi comestibile, noi romanii(si sper sa nu se simta careva atacat) am paste fericiti!!! http://www.bikemap.net/ro/route/2941753-ciclo-lupeni-cluj-via-apuseni/#/z8/46.15319,24.24682/terrain
  11. MLADEN

    Denumirea trick-ului: Moise :))
  12. ngorgan

    Ziua 6: In livada cu ciresi. Dimineata devreme George a plecat cu roata in brate avand destinatie Adana. Speram sa se intoarca pana la ora 14 caz in care ne continuam drumul pana la popasul la care trebuia sa ajungem cu o zi in urma. Aici se vede palcul de pomi intre care stateam noi feriti de ochii curiosilor: Ziua ne-am petrecut-o spaland echipamentul, mancand cirese iar copilele s-au balacit intr-unul din bazinele cu apa: Cand s-a facut ora 15 mi-a fost clar ca nu mai plecam din livada in ziua asta si vom innopta tot aici. Mi-am luat inima in dinti, am lasat sotia cu copilele in livada si m-am dus in primul sat care era la aproximativ 5km, dupa cumparaturi. Urcand prin sat in cautarea unui market am vazut scris pe o cladire "kasap". M-am prins rapid ce era si am depistat un nou cuvant luat de la turci. Am intrat la macelar si i-am cerut cotlet de oaie. Macelarul cu multa grija mi-a taiat dintr-o bucata de oaie fiecare cotlet separat si apoi le-a aranjat frumos pe o folie de plastic. A rulat folia cu cotletele de aratau ca un fel de saorma. Dupa macelarie m-am dus la unicul market din sat de unde am cumparat sucuri, apa, paine si nelipsitele checuri. Nu a trecut o ora si a aparut si George victorios cu roata cea noua. Fusese pana la Adana unde nici baietii de la service nu au putut sa-i indrepte janta. Au tras de janta pana a plesnit. Asadar au facut rost de o janta noua. Problema era ca aceasta era foarte inalta, probabil facuta rezistenta in ideea de downhill. Era singura janta ce au putut-o gasi pe 28 de inch. De aici au inceput problemele. Pentru ca nu iesea ventilul prin gaura originala a jentii, a trebuit sa-i mareasca gaura cu un burghiu. Mai tarziu o sa vedem ca asta o sa fie cauza a numeroase probleme. Pentru moment noi insa eram bucurosi si stiam ca dimineata urma sa plecam din nou la drum. George ne-a povestit ca in Adana toata lumea a fost saritoare cu el si a fost ajutat la tot pasul. Daca eram cu problemele rezolvate, m-am oferit sa ma duc pana la Ulukisla in cautarea vestitului Efes pentru George iar pentru mine sa cumpar cola. M-am dus in orasel unde dupa navetele de bere pe trotuar am depistat vanzatorul de bere. Am pus o bere in bidonul meu izoterm pentru apa ca sa se pastreze rece pentru urmatorii 8km (jumate in urcare) pe care ii aveam de facut iar pe cealalta in geanta de ghidon. Incarcat cu cola si bere am luat-o pe drumul de intoarcere. Cand tocmai incepusem urcusul, ce sa vezi... un camion cu sofer mai insistent ca ceilalti... Dupa ce ma claxoneaza deschide geamul dinspre mine. Eu deja ma ingrozeam... ce sa vorbesc cu tine omule... nu vezi ca nu-s de pe aici ? ce crezi ca o sa inteleg eu din ce-o sa-mi spui tu mie ? Soferul fireste ca incepe sa-mi vorbeasca de la volan.... eu incep sa-mi ies din pepeni ca ma streseaza cu camionul lui, cand la un moment dat imi pica fisa: tipul se oferise sa ma traga la deal. Era o cisterna si pe lateral avea ditamai bara de care ma puteam prinde. Asta schimba cu totul situatia... m-am luminat la fata, ma prind de camion si soferul da si el gaz mai ca lumea. Stateam agatat de camion care urca cu 25 km/h si ma minunam.... asa ceva nu vezi in Europa civilizata iar aici e ceva firesc... La livada m-am desprins si i-am multumit soferului. La intrare in livada am constatat ca venise si proprietarul acesteia impreuna cu doua femei si cosea pe langa bazinele cu apa. L-am salutat, i-am spus ca stam cu corturile pana dimineata cand urmeaza sa ne vedem de drum mai departe. Omul nu a avut nimic de obiectat din contra, ne-a indemnat sa mancam din ciresele lui pe care sa le consideram dar de la Allah. Seara am fript cotletele de oaie care au fost delicioase, dupa care ne-am pus in corturi. Noaptea a fost linistita si toata lumea s-a declarat multumita de somn. Singurul care a avut ceva de reclamat a fost George care suspectat ca si-a gaurit salteaua autogonflabila in spini.
  13. xemax

    Nicusor de la Braila ruleaza! No offence to Mandela... RIP!
  14. JoeBikerul

    Bunica s-a oprit din tricotat, apoi s-a uitat in ochii mei si a spus: "Ghem over".
  15. sopinel

    Haiduceala prin Romania si Bulgaria O tura cicloturistica intinsa pe 8 zile, cu 2 zile pauza, 995km pedalati cu 9876hm diferenta de nivel in urcare, 7 judete strabatute si prin 2 tari, cu ploaie si frig sau torentiale si cald, soare si cuptor, vant din fata si injuraturi, vant din spate si windsurfing, furtuni de praf, mancat in iarba pe marginea drumului pe care trece o masina la 10 minute, prin munti pe carari de picior, prin sate uitate de lume, orase cu un trafic infernal cu respect 0 fata de biciclisti, localitati in Bulgaria pe care trece o masina la 20 de minute si catarari frumoase pe sosele serpuite prin creierii muntilor. Sambata 21 iunie 2014 - prima zi Sibiu - Sacele - 190km - 1886hm. Ma trezesc la 6:00 am, cu toate ca nu ma duc la serviciu :), prajesc painea, prepar un ibric cu ceai de diverse frunze si flori, o bucata de telemea de vaca, cateva feliute de muschiulet afumat, ceva unt romanesc, si bineinteles nelipsita cana cu cafea, nu inainte de a lua cateva lingurite de goji si polen uscat (combinatie din care mi-am luat si la mine pentru zilele ce vor urma). Bag si in micul rucsac 3 rosii, o bucata de branza si cateva felii de paine, pentru a le savura mai tarziu la iarba verde si ies pe usa la ora 8. Afara sta sa ploua, dar sunt hotarat sa plec, dar undeva aproape de Cisnadie incepe ploaia, ma gandesc ca e ploaie de vara si peste cativa km se va opri, dar ajung aproape de Sadu si parca e si mai deasa, la orizont se vede un zid de apa. Opresc, sunt fleasca si la un pas sa ma intorc, atunci ma gandesc la cei care pleaca pentru luni de zile si care nu mai pot sa faca mofturi la vreme, prind curaj, scot toalele de ploaie si ma echipez, dar pentru ca eram deja ud, ma cam ia frigul, erau cam 11 grade, bag cateva pedale mai in forta si ma incalzesc, ma ploua pana aproape de Racovita, mai merg cativa km sa se usuce toalele. Ma opresc aproape de Cartisoara, mananc un baton proteic si revin la echipamentul de vara. Undeva intre Dragus si Sambata de sus, pe o vreme excelenta, cu soare care se ascundea dupa nori albi, ma opresc pentru a lua masa, constand in 3 rosii, o bucata de branza, cateva felii de paine si un staropramen, iarba verde, liniste, fara trafic auto, o nebunie. Constat ca majoritatea terenurilor agricole pe aceasta ruta Cartisoara - Sinca Veche, sunt in stare excelenta, semn ca nu a plouat prea mult in zona, oamenii erau pe camp la muncile agricole de sezon. Drumul prin satele de la poalele muntilor este superb, trafic aproape de zero - cam ca prin Bulgaria, asfalt bun pana aproape de Sinca Veche, dupa care creste traficul si asfaltul incepe sa aibe cratere destul de adanci pe o portiune aprox de 20 km, la Poiana Marului ma opresc sa savurez un Staropramen la soare. Mai opresc in cateva sate pentru a intreba localnicii despre drumul pe care trebuia sa merg, neavand GPS trebuia sa folosesc prima forma de comunicare intre oameni pentru a verifica corectitudinea traseului pe care merg. Majoritatea se uita la mine ca la un extraterestru, in magazinele satesti unde intru pentru a cumpara sucul de hamei, vanzatoarele stau cu ochii pe mine ca pe butelie, posibil un puscarias pus pe furat :). Parca din cateva pedale ajung la Rasnov, fermecat de cetate fac cateva poze, apoi ma gandesc ca daca am ajuns pana aici ar fi pacat sa nu urc si eu la Poiana Brasov, traseul initial ocolea, foarte frumoasa urcarea, pe traseu sunt "atacat" de o gasca impresionanta de BMW-isti, cu masini care mai de care tunate atat la exterior cat si la interior, care coborau in drifturi majoritatea curbelor spre Rasnov, sus o panorama foarte frumoasa asupra orasului Brasov, dar odata ajuns in Brasov constat ca bateriile sunt pe rosu, abia mai merg, ma tarai pana in Sacele, la gazda unde am petrecut prima noapte, si multumesc pe aceasta cale colegului de forum @@radu_has pentru aceasta legatura. Oamenii foarte de treaba, m-au invitat la masa, dupa care am povestit la gura sobei (o centrala pe peleti) cateva experiente cu bicicletele pe taramurile patriei si pe la ora 23 m-am retras pentru un somn reconfortant, necesar avand in vedere etapa ce va urma. Aproape de Cartisoara, o privire aruncata asupra muntilor Undeva pe la Arpasu de Sus Masa de pranz la iarba verde Undeva pe la Sinca Noua spre Poiana Marului Inainte de urcarea de la Poiana Marului Aproape de Rasnov Undeva pe urcarea spre Poiana Brasov
  16. MaC®

    După două ore de condus cu o femeie la volan, GPS-ul a întrebat: -Unde suntem, femeie??
  17. Croocodillul

    Meanwhile in Thassos:
  18. Dorinw6

    Ziua a 2-a Ma trezesc. Este ora 6. Vantul sufla destul de tare si pe folia cortului zaresc ceva. Ma gandesc eu ca o fi ace de la pin, batute de vant. Deschid usa cortului si vad zapada. Ma uit la cer, si destul de noros. Ninge. Fulguie, dar in bataia vantului pare mai degraba viscol. Ma bag in cort imi ma puin sa mananc ceva pana se lumineaza. Intre timp imi strang si din lucruri cat pot. Se lumineaza si eu sunt cam gata de plecat. Mai am doar cortul. Intr-un frig destul de taios, strang rapid cortul, apoi incarc bicicleta si ma iau sa plec. Cam rece, e chiar rece. Ajung in drumul asfaltat si ma ia cam cu groaza la cum arata. Plin de zapada si de gheata, lucru de care nu sunt fericit, ca stiu ca o sa ma traga in jos. Drumul din satul Balcesti Ma urc cu grija pe bicicleta, si trec de satul Balcesti. Mi-e cam frica, merg incet si incerc sa ma si incalzesc la picioare si maini. Ies din sat printr-o coborare mica si intru in padurea de molid. Aici vantul parca e mai potolit.Imi continui drumul. In fata mea vad urme de masina prin zapada, semn ca a mai fost si altcineva. Cobor, apoi dupa o mica curba urmeaza o urcare, care ma face sa ma dau jos de pe bicicleta, ca la cum aratau urmele masinii, sigur nu urc eu pe bicicleta. O prima urcare Iau sa imping bicicleta. Cam greu. Imi aluneca bocancii si chiar ma chinui sa imping la deal calul meu incarcat. O veverita traverseaza in fuga drumul si lasa mici urme prin zapada proaspata. Ajung intr-un final si in varful dealului, ca apoi sa prin mici urcari si coborari. Vremea se inmoaie putin si parca e lapovita. Imi iau echipamentul de ploaie de mine si ma avantur in coborarea spre Dealul Botii. Ceata nu imi prea permite ssa vad multe, dar cat reusesc ma bucur de peisaj. Inainte de coborarea spre Dealul Botii Cobor in viteza si ma intreb daca mi-ar fugi putin rotile, cam cum m-as sparge eu pe-aici, de n-ar mai ramane nici culoare de mine. Drumul este foarte bun, un asfalt nou, impecabil, dar acum ud... ud si de la ploaia marunta care cade. Coborarea abrupta ma scoate in intersectia Pades-Rachitele. Eu iau drumul Rachitele, si prind viteza printre casele satului Rachitele. Chiar la iesirea din sat, drumul spre Sacuieu coteste stanga. Drum prost, plini de gropi. Drumul spre Sacuieu Drumul asta pare in lucru, probabil ca urmeaza a fi asfaltat. Continu sa pedalez, si intr-o poienita, langa o cabana in constructie, ma opresc sa mananc. Pun si primusul la treaba sa imi incarc termosul cu ceai fierbinte. Halesc si privesc la norii care ba pleaca ba vin. Ma intreb daca o sa tina toata ziua asa. Dupa ce-mi fac toate cele, e cazul sa mai si pedalez. Intru in satul Sacuieu si ma bucur de casele frumos aranjate. Casa din Sacuieu Trec de sat, si in apropiere de intersectia cu drumul spre Rogojel, un grup de biciclisti se pregatesc sa urce spre cabana Vladeasa. Vorbesc cu ei, radem putin, apoi imi continui drumul, pana la intersectia cu satul Visagu-Cabana Vladeasa. Intru pe drumul forestier si urc cale de 5 min. Soarele, iesit acum din nori ma incalzeste si ma pun sa-mi dau jos hainele de ploaie.Continui sa pedalez, intr-o urcare usoara pana la intersectia cu Visagu. De-aici se pare ca am asfalt. Drumul pare proaspat asfaltat si reabilitat. Cu portiuni de urcare zdravana, dar si cu locuri numai bune de respirat, urc pe valea strajuita de versanti abrupti. Pe drumul spre satul Visagu Dupa cativa km, intru si in sat. Liniste mare. Doar sus pe sub creasta Valdesii, zaresc iarna care-si face de cap.Vantul sufla in continuare, dar nu ma supara. Satul pare inghetat. Trec si de biserica satului, si se pare ca asfaltul se termina aici. Drumul forestier spre urmatorul sat, Tranisu, este prost, greoi, si plin de noroi... bine ca nu e lung. In satul Tranisu, intreb o batrana despre drumul spre Lunca Visagului. Am noroc, pe asta nu l-am ratat. Pe un drum in coborare abrupta, dar plin de noroi, cobor spre Lunca Visagului, sau spre valea Dragan. Intrarea in Lunca Visagului Vremea nu mai pare asa prietenoasa. Soarele s-a ascuns. Intru in sat, cumpar o cola si continui sa pedalez. Pe stanga doua grajduri imi atrag atentia. Drumul pe vale este lejer, fara urcari, dar destul de monoton. Din cand in cand cate o masina spulbera linistea. De-o parte si de alta a drumului sunt tot felul de pensiuni si cabane. Pana la barajul Draganu n-ar trebui sa mai fie chiar mult. Zaresc o borna kilometrica-5 km. Pedalez in continuare, si drumul incepe sa urce. Cateva serpentine mai dure si ma inalt tot mai mult pe coasta muntelui. Zaresc si zidul barajului, ca apoi sa gasesc si intersectia spre baraj. Cobor spre baraj, pe o vreme destul de urata si inchisa. La baraj paznicul ma ia cu tot felul de porcarii, si ma invita sa pun cortul langa cabanuta lui unde statea el de paza. Refuz pe motivul cainelui care latra prea mult. Pe barajul Draganul Barajul este foarte mare, iar zidul chiar ametitor de inalt. Langa zid pe partea din aval, vad flori si lumanari, si ma intreb eu, doar no fi fost nebun sa se arunce de-aici... Barajul Draganu O pauza mica la baraj pe partea opusa intrarii pe coronament. Caut loc de cort. Imi aduc aminte ca inainte de a cobora spre baraj era o bucata buna de iarba. Ma iau si ma intorc spre intersectia de drumuri, unde era palcul de iarba. Salut paznicul si imi vad de-ale mele. Am nevoie de liniste! Deja intunericul se cam lasa si eu nu-s cu casa pusa la punct. Rapid scot cortul si ma instalez. Deja se pare ca devin mai rapid in a instala tabara. Intre timp ce imi fac culcusul, pun primusul si niste orez la fiert. Orez cu ton! Numai bun. Dupa ce-am pregatit totul, masa e gata si sar in cort sa mananc la caldurica, sau cel putin mai cald ca afara. Noaptea s-a lasat si ma intreb ce fac eu atatea ore in cort. Ma intind cand pe-o parte cand pe alta si intr-un final imi scot cartea care am carat-o cu mine. Citesc si ciugulesc biscuiti, pana tarziu in noapte cand decid sa-mi iau somn.
  19. Cota 1400 - Poiana Stanii - Poiana Tapului: Cand afara burniteaza, este ceata, frig si mai bate si vantul, e mai bine inauntru:
  20. dany86

    In Ucraina inca se face ciclism. Printre ruine:
  21. zigzag

    Visez la traseul asta de prin primavara. L-am facut cu motorul de foarte multe ori dar cu bicicleta niciodata. A fost ceva munca de lamurire dar pana la urma mi-am convins unul din prieteni ca e un traseu perfect pentru bicicleta, Astfel, alaturi de Gabi, partener de motocicleta dar si de bicicleta, am plecat duminica la 6 din Bucuresti si am ajuns la Obarsia Lotrului pe la 11. Acolo aveam planificat sa lasam masina dupa cei aproape 300 de km. de mers. De la Obarsie ne-am pus in sa si, dupa cativa km. de mers pe drept, a inceput urcarea pe Transalpina. Chiar daca suntem departe de a fi niste biciclisti in forma, totusi n-a fost o urcare care sa ne omoare definitiv. Cu asfaltul sub roti si soarele in ceafa am ajuns la intersectia cu Strategica. Aici incepe drumul nostru. Teoretic traseul este in coborare dar sunt si portiuni de mers pe drept sau urcari. Peisajele frumoase ne umplu inima de bucurie. Lacul Vidra. Pe drum am intalnit cateva stane. Normal, si nelipsitii caini de stana pusi pe scandal. Am avut la noi bastoanele electro-soc care si-au facut datoria fara ca macar sa-i atingem. Se pare ca zgomotul produs de descarcarea electrica intimideaza. Dupa inca ceva pedale si peisaje, incepem o coborare mai in forta care ne scoate la sosea. Dar, odata cu aceasta coborare in forta vine si "nota de plata". Se pare ca bolovanii abordati in viteza si-au facut datoria. Dupa ce am rezolvat pana am mai pedalat o perioada pe soseaua care serpuieste pe langa lac si plimbarea noastra sfarseste cu o delicioasa portie de ciorba pe care am savurat-o la Obarsia Lotrului, locul unde ne astepta masina. Km. au fost undeva intre 50 si 60, nu stiu exact. Drumul a fost bun si, exceptie facand coborarea, fara bolovani. Un traseu superb intr-o zi perfecta. Drumuri frumoase tuturor!
  22. Kskdoru

    Canyon Grand Canyon AL SLX 9.9 marime M - linie completa Deore XT 2X10 cu placi 24/38 - frane Deore XT - furca Fox 32 Terralogic - roti DT Swiss M1700 - Cauciucuri Schwalbe Rocket Ron + Racing Ralph 2.25 SnakeSkin Tubeless - Tija de sa + ghidon + pipa Ritchey WCS aluminiu - gripuri ESI - sa Selle Italia SLR - pedale Deore XT Greutate cum este in poze: 11.10 kg simpla si frumoasa :)
  23. Voie? Cum dracu să se pună problema de "voie"? N-am înţeles, doar nu-mi cere voie unde să-şi pună poşetele sau cizmele, ar fi culmea să-i cer eu voie unde să-mi ţin bicicletele. Plus că să nu uităm un aspect esenţial: bicicletele au fost primele :) La mine în casă încap relativ paşnic 5 biciclete, doi copii şi o grămadă de plante.
  24. Obârșia Lotrului este un loc foarte interesant. Încă de la intrare, întâlnești culegătorii de ciuperci. Locul arată ca și cum ar fi centrul bursei de ciuperci din România. Undeva mai către intersecția drumului către Voineasa, regăsești acea aglomerare de localuri cu aer de improvizație și de barăci de lemn, unde se comercializează eternele ”prostii și prostioare” sau unde poți mânca ceva. Eram hotărât să rămân mai bine de o oră, ceea ce am și făcut. Am ras două beri cu suc (ca să nu le dau numele) și am mîncat o ciorbă de văcuță cu smântână și multă sare. Lângă mine, niște cupluri (tradiționale) de cehi, veniți cu motocicletele făceau și ei un binemeritat repaos. De la Obârșia Lotrului, drumul este plat cam 4 km, pe malul Lotrului dar imediat ce treci podul, încep serpentinele renumite ale TA. Urma prima din cele două urcări serioase ale zilei. Fiind în tură de cicloturim ”light”, aveam un bagaj redus la minim. Cu toate acestea, bicicleta ajunsese la 21 kg peste care veneau cele 85 ale mele. Împotriva forțelor naturii mă opuneam cu o transmisie pe 10 viteze 50/39/30 cu caseta de 11-36. Eu eram convins că voi putea urca orice pantă, oricât de mare în configurația asta. Vise frumoase. Până aici reușisem să nu folosesc mai mult de 39/36 și speram ca să rămân așa pe cea mai mare parte a urcării de pe TA. Nici n-am trecut de primele două serpentine că mi-am simțit picioarele fără vlagă așa că am trecut la 30/36 dar continua să îmi fie destul de greu. Pulsul se menținea în jur de 160. Am menținut-o tot așa destul de mult, până cam la 3 km de pasul Fără Nume, unde am dat de prima pantă de 14%, moment în care am făcut push-bike sau împinge-bicla, mai pe românește. Când pantele se mai domoleau, urcam din nou pe bicicletă și tot așa. Îmi era greu dar mă simțeam fericit că sunt acolo pe munte într-o zi absolut superbă. La 17:20 eram la pasul Fără Nume. Îi spun așa pentru că nu a primit nici un nume deși cred că ar merita să poarte unul. A urmat o coborâre scurtă dar consistentă după care ultima urcare către pasul Urdele. Soarele începea să își piardă din putere, drept urmare, nu mai alimenta curenții de aer ascendenți iar norii începeau să coboare în vale. Răcoarea mă făcea să mă simt bine dar, deja începea să îmi fie ciudă că nu voi putea face tradiționala poză de pe pasul urdele. Eram deasupra plafonului de nori. Coborârea către Rânca nu a fost tocmai de vis pentru că mă aflam în plafonul de nori iar vizibilitatea mă punea pe gânduri. Cazarea am ales-o la pură întâmplare, dar nici nu prea aveam multe opțiuni cu doar două zile înainte de plecare. Este vorba de cabana Brândușa. O cazare mai penibilă ca asta nu am avut niciodată. Nimic de zis, era curat și îngrijit iar oamenii foarte grijulii. Mi-au băgat bicicleta într-o magazie, sub cheie. Aparent totul în regulă. Singura chestie era că acea cameră de două persoane era mică, cu un singur pat și ăla, cu greu s-ar fi putut numi pat matrimonial (sau patrimonial după cine doarme în el). Cireașa de pe tort a fost că aveam o singură pilotă. În concluzie, dacă veneam cu prietenul meu de FB, cred că se ducea de râpă conceptul de familie tradițională. Altfel, repet, curat, îngrijit, plăcut și oricum eram prea obosit ca să mai comentez ceva. De mâncat, am mers în vecini. Nu puteam să spun că mă rupea foamea dar nici n-am dat de ceva genii culinare rătăcite prin munți.
  25. majikstone

    De prin Alsacia
  26. purix

    In sfarsit dupa aproape juma' de an de strans piese e gata si 29er-ul meu Am pornit de la un cadru sh, cu ce piese mai aveam eu, cu ce am mai cumparat, a iesit animalu' la 10.6 kg Sper ca dupa ce schimb mansoanele, seaua si trec pe tubeless sa mai scad cam 300-400 gr si sa ma aproprii de bariera de 10 kg :)
  27. Te-au amendat 100% legal. Atâta e amenda pentru circulat pe trotuar cu bicicleta. Recomandarea mea: plăteşte şi învaţă minte. Nu ai ce căuta cu bicla pe trotuar.
  28. Pentru anul acesta ne-am propus o vacanta cu bicicletele prin Turcia pe un traseu de aproximativ 1400km. Prin "ne" inteleg eu impreuna cu familia mea: sotia si doua copile, una in varsta de 6 ani si cealalta in varsta de 9 ani. Dupa ce am facut cunoscut planul nostru, prietenului George din Bistrita, acesta a hotarat sa ni se alature, asadar am plecat 5 in vacanta. Planul initial suna cam asa: 1. Plecat cu masina din Brasov prin Istanbul pana in Cappadocia - 2 zile 2. Stat o zi in Cappadocia 3. Plecat pe biciclete in directia Mediteranei prin Tarsus, Mersin pana la Erdemli la un camping 4. 3 nopti petrecute la camping 5. Plecare pe biciclete mai departe spre Nemrut Dagi apoi intoarcerea printre munti la masina in Cappadocia 6. In Cappadocia montam bicicletele pe plafonul automobilului si in doua zile ne intoarcem prin Anakara, Istanbul la Brasov. Am plecat cu echipament complet de campare, cautand sa fim independenti pe cat posibil. Stiam ca in Turcia campingurile sunt foarte rare, acestea existand doar in zonele turistice. Bagajul familiei insuma aproximativ 50 de kg, fiind impartit cam asa: - pe bicicleta mea aveam coburi fata si spate, geanta de ghidon si o ştangă cu care urma sa agat copila de 6 ani - 35 kg - pe bicicleta sotiei a fost un set de coburi "de jucarie" cumparate din Selgros si o geanta de ghidon care insumau 6 kg - pe bicicleta copilei mari a fost un set de coburi de 2x15 litri din Decathlon plus o geanta de ghidon ce cantareau 8 kg - pe bicicleta copilei mici urma sa punem pe portbagaj un saculet cu jucarii de plaja George a venit cu doua coburi pe portbagajul din spate si o remorca in care am planuit sa se odihneasca atunci cand o sa fie obosita, copila mica - Sara. Pe toata perioada vacantei noastre turcii s-au aflat in Ramadan ceea ce inseamna ca majoritatea toata ziua posteau si doar dupa ce apunea soarele se asezau la masa sa bea si sa manance. Ziua 1: Brasov - Istanbul - cu masina Dimineata devreme, impreuna cu George am instalat cele 5 biciclete pe plafonul Fiat-ului Panda si apoi am incarcat bagajul in masina. A trebuit sa indes ca lumea bagajul dar am fost bucurosi ca a incaput totul. La ora 9 am plecat si traversand Bulgaria am ajuns la ora 22 la aproximativ 50km de Istanbul la un hotel aflat pe autostrada, unde aveam rezervare. Nimic deosebit pana aici.
  29. a_mic

    Culori Din nou nebunia crestelor Olimpului, în altǎ luminǎ Pentru cǎ ştiam cǎ dacǎ vreau sǎ mǎnânc bine în Grecia trebuie sǎ aleg un fel cât mai clasic, mi-am ales un şniţel de pui cu un litru de vin, cu un antemergǎtor Metaxa-t. Şi n-am greşit: în câteva minute, într-o mare farfurie lunguiaţǎ poposea o juma de kil “în viu” de piept înşniţelit, clocotit, cu un morman de cartofi prǎjiţi la fel de fierbinţi alǎturi de un coş de pâine caldǎ. Vorba unor clasici în viaţǎ: “dǎcât se meritǎ!” Am mâncat ca vǎru’ Haplea, uscându-mi în ǎst timp foiţa în fata şemineului cu lemne adevǎrate, urmatǎ de şchinarea mea. O orǎ mai târziu, profitând de soarele generos din zonǎ (adicǎ nu de peste tot), am luat-o la vale. Urcuşul a fost atât de greu încât, la coborâre, în 5-6 secunde kilometrajul arǎta 50, iar în urmǎtoarele 10, a sǎrit de 75. Primii 4 kilometri i-am fǎcut în 6 minute dupǎ care am oprit ca sǎ mǎ asigur cu a doua pereche de mǎnuşi: încǎ 2 minute şi-mi degerau degetele. Coborârea a fost un regal de vitezǎ spre stupoarea unui şofer pe care l-am depǎşit atât de repede încât sunt convins cǎ a tras o spaimǎ. Ajung rapid în intersecţia cǎtre Marea Mânǎstire Meteora – Schimbarea la Faţǎ (Marele Meteor) unde era un vad de turişti… turisme gârlǎ, autocare aşijderea, inclusiv români. Eu am scǎpat: aveam fie faţa de Italian, fie de neamţ :D Actuala suprafaţǎ a Mânǎstirii este de cca 5000 mp, accesul fǎcându-se prin parcurgerea a 115 trepte sǎpate într-un culoar cioplit în stâncǎ. Vechile coşuri cu care erau aduse cele de trebuinţǎ au fost desfiinţate în 1923, astǎzi funcţionând unul singur pentru monahii neputincioşi aflaţi în vizitǎ. Bazele construcţiei ei sunt puse în anul 1382 de cǎtre Sfântul Atanasie. Stâncǎriile din vecinǎtate Nu am intrat, în parte şi din cauza puhoiului de lume, dar nu am uitat sǎ mǎ trag în pozǎ La plecare, dupǎ câteva sute de metri de coborâre, ochesc o platformǎ unde-mi fac hatârul… “Helga pe marginea prǎpastiei, privind prin fereastrǎ cǎtre câmpia Tessaliei” Drumul pe care urmeaza sǎ cobor în continuare Şi chiar o fac, cu pauze Mameloane din piatrǎ, tivite cu verdeaţǎ, iar pentru cei cu ochii ageri – brǎzdaţi de culoare cǎtre schituri Iar acasǎ mǎ aştepta… Mâine se anunţǎ ninsoare… VA URMA (?)
  30. Îmi închipui căt de deşteaptă îi dacă poartă încălţăminte de iarnă pe plajă. Nu contează dacă-i blondă pe exterior, contează dacă-i blondă pe interior. ;))
  31. intotheworld

    @ a_mic: Multumim, multumim :) Unul dintre cele mai pitoresti hutonguri din Beijing se afla chiar in axul Orasului Interzis si al parcului Jin Shan, care se citeste prin ceata din fundal. Cartierul contine rusticele turnuri de observatie din perioada Ming. Chinezii au un stil poetic de a descrie lucrurile. Prietenul nostru Bridge spune ca turnurile sunt ca doi indragostiti care se privesc in ochi. Clopotul de fonta din primul turn are o legenda interesanta care ar putea avea ceva legatura cu viziunea lui Bridge. Se spune ca pentru a-l turna, o printesa si-a sacrificat viata, asa cum Ana a fost zidita de Manole in Cozia. Cica in trecut se auzea de la 5 kilometri distanta si suna stingerea pe strazile Orasului Interzis. Vizavi e turnul din care se batea toba cu ocazia anumitor ceremonii sau in vreme de razboi. Din ora in ora se tine o scurta demonstratie, care nu e destul de kitch pentru a o evita. Daca zborul pana in China ne-a pus nervii la incercare, Sarbatoarea Nationala pluseaza cu noi momente de tensiune. Cei 440000 de metri patrati ai pietei Tienanmen Square par dintr-o data neindestulatori. Pe intai octombrie la cinci dimineata trebuie sa cuprinda milionul de oameni care se aduna sa asiste la ceremonia inaltarii drapelului. Multimile izvorasc din toate strazile si gurile de metro, exuberanti ca niste artificii umede. Securitatea e cu ochii pe ei – unii dintre cetatenii din public sunt agenti sub acoperire, iar soldatii care executa parada isi ascund cu greu anxietatea. Azi nu se pune problema sa luam metroul spre casa – jur ca am vazut in cateva ore mai multi oameni decat de cand m-am nascut. Pentru a doua oara incalcam sfatul prietenilor si ne aventuram intr-o plimbare pe perimetrul Orasului Interzis. Cele mai bune pozitii au fost de mult ocupate de armate de fotografi amatori si profesionisti. Noi nu avem atata rabdare si traversam spre nord, in parcul Jing Shan. Si aici e plin de fotografi. Cine nu pozeaza peisajul, isi face selfiuri in costumele minoritatilor nationale. Pagoda din varful dealului ofera cea mai frumoasa perspectiva asupra Beijingului. In ax e Orasul Interzis. In plan secund in laterale sunt siluetele galagioase ale turnurilor de birouri – simbolurile capitalismului incadrand centrul unuia dintre ultimele state comuniste din lume. Apusul e minunat si foarte “secolul cincisprezece”. Lumina de ambra ricoseaza in orasul plin de secrete, apoi se disipa pe fetele audientei care ramane cu privirea suspendata la orizont. Pentru cine are urechi de auzit, soarele spune o poveste de dragoste. China e plina de contradictii, multe mai usor de observat in timpul celor doua mari sarbatori anuale. Sa ne uitam de pilda la calatorii din metrou. Majoritatea sunt provinciali care au strans banut cu banut ca sa poata calatori in capitala. Altii sunt paria de la oras, anonimii care traiesc semi-ilegal la periferie, pana cand li se vor termina banii sau norocul sau cand vor fi luati pe sus de buldozere. Altii stau in mastodontii cenusii de la marginea metropolelor. Ei sunt de regula emigranti din provincii – vechea Hubei, paupera Anhui, subtropicala Sichuan. Fara studii sau abilitati usor de valorificat, sunt condamnati sa nu obtina niciodata hukou, adica statutul de rezident, ceea ce inchide cercul vicios. Manierele sunt deci ultimul lucru care ii preocupa pe acesti oameni sarmani. Se impinge, se vorbeste cu voce tare, se scuipa si se dau coate viguroase in coaste; ocazional are loc o implozie a multimii si trupurile se prabusesc unele peste altele ca niste piese de domino in hohote tunatoare de ras. Ceea ce pentru vestici pare impolitete, e rezultatul izolarii de alte culturi si de eticheta internationala. Oamenii astia au crescut luptandu-se la cozile pentru ratiile cu mancare care nu permiteau luxul bunelor maniere sau al spatiului personal. Simtim nevoia de o gura de aer proaspat. Chiar daca stim ca a fost cosmetizat si alterat pentru a fi mai pe placul turistilor, e vremea pentru Marele Zid. Pentru ca nu avem inca propriul mijloc de transport, ne prezentam la uriasa autogara de la statia de metrou Dongzhimen, unde ne suim intr-un autocar cu directia Mutianyu. La sosire avem norocul sa navigam rapid prin turma de ghizi si negustori de suveniruri, care sunt preocupati sa hartuiasca turistii chinezi. Structura de piatra si lut ars e impresionanta. Unele sectiuni sunt din secolul opt inainte de era noastra! Din ctitoria imparatului Qin Shi Huang, parintele natiunii, au ramas putin pietre in picioare; restul zidului e din perioada dinastiei Ming. Sunt multe turnuri de observatie, iar intre ele sunt sectiuni abrupte, scari inalte si portiuni care urmeaza profilul muntelui, ceea ce a atras porecla de “dragon al pamantului”. Cealalta porecla – “granita insangerata” – era la fel de justificata, pentru ca Zidul a cerut multe sacrificii, atat pentru a fi inaltat cat si pentru a-si indeplini rostul. Marele Zid Chinezesc a fost creat pentru a controla invaziunile nomazilor si sistemul de taxe de la capatul Drumului Matasii. Astazi birocratia e zidul invizibil care impiedica calatorii sa treaca din Mongolia in China.
  32. Incalec din nou si o iau la vale cu gandul sa incerc sa ajung pe o geana de lumina macar, chiar daca aveam lanterna. Ma tot gandeam ca ar fi bine ca intalnirile cu “comitetele de intampinare” sa aiba totusi loc pe lumina, si nu in bezna noptii. Luand-o cu viteza la vale, am sesizat ca scurtele picioare ale catelului ce ma insotise tot drumul, il tradau din cauza dimensiunilor: practic, nu se putea tine dupa mine. A trebuit, chiar daca imi era peste mana, sa incetinesc coborarea. In plus, chiar alergand la vale, era clar ca viteza il obosea peste masura. Am hotarat prima pauza – la coborare! – dupa 8 km, langa bustenii din Valea Buzaianului. Am oprit, iar companionul meu a cazut lat: Reluand insa drumul, lucrurile au inceput sa se mai aseze pentru el, pentru ca pe de-o parte erau si portiuni de urcus unde invidia mea vis-à-vis de el era maxima, iar pe de alta parte noroaiele ma franau binisor Ajung din nou la pasajul pe care-l puteam traversa doar pe bustean… Si, odata depasit, observ in drum o creatura hotarata sa lamureasca misterul cauciucurilor mele: Un scurt razboi intre sarpe si catel, insotitorul meu scapand cu fuga de nestavilita sa curiozitate Ne revedem mai sus cu un reprezentant al activitatilor de securizare a zonei impotriva turistilor care sunt niste nepoftiti Ma apropii cat pot de el, impiedicat fiind in picioare de insotitorul meu speriat de moarte, ca sa incerc sa-l fotografiez in prim plan. Aparatul meu de fotat insa ii creeaza ceva spaime nedeslusite si se indeparteaza cu rapiditate Ne studiem reciproc… Luminile toamnei in inserare Aproape de culmea dealului, suntem luati iar in primire De data asta reactionez rapid si-i pun pe fuga cu pietre, cu atat mai mult cu cat schimbasera tactica si se asezasera in cerc in jurul nostru Seful haitei, atins de-o piatra a si dat semnalul retragerii VA URMA
  33. pinkbike

    Cel mai tare adaptor de la 1" cu filet la 1.1/8 ahead threadless:
  34. Mr Pit

    Ce-i ăla cimbru ? În Banat, îi pătrățelu' ăla ce se pune pe plicu' gie la scrisoare...
  35. Heinz 28

    Daca tot am mers in Costinesti, nu se putea sa nu profitam si de un alt simbol al statiunii... cat o mai exista. Inainte sa ne continuam drumul spre Constanta, am mai tras 2 poze impresionati de limpezimea marii si frumusetea cerului
  36. sole42

    Soţul se plânge medicului: - Dom' doctor, nevastă-mea rămâne însărcinată într-o veselie ! - Nu folosiţi metoda calendarului ? - Ba da, dar fără efect. - Anticoncepţionale ? - I-am dat, da' tot rămâne ! - Ia-ţi prezervative ! - Am luat, dar degeaba. Exasperat, doctorul îl sfătuieşte: - Atunci, n-o mai f**e ! - Am încercat şi metoda asta, dom' doctor, da' tot rămâne ...
  37. Trevizes

    Lisite pe Dambovita (Bucuresti) Nevastuica in Parcul Natural Vacaresti
  38. vlady_zch

    Iazul de decantare Valea Şesii este iazul principal de depozitare a sterilului provenit de la exploatarea minieră de suprafaţă Roşia Poieni. Exploatarea zăcământului a început în anul 1978, iar producţia de cupru în 1983. Este un iaz de decantare de vale, deschis, având un singur baraj construit din anrocamente. În prezent, suprafaţa iazului este de aproximativ 130 ha, acoperind aproape în totalitate satul Geamăna (comuna Lupşa, jud. Alba), din care au mai rămas câteva case, cu până în 20 de locuitori. Turla bisericii, cea mai înaltă clădire din sat se mai poate vedea iţindu-se din mijlocul iazului. Înaintea începerii exploatării, în Geamăna erau aproximativ 400 de case şi peste 1000 de locuitori. Cromatica acestui loc îl transformă într-un subiect extrem de ofertant din punct de vedere fotografic. Pozele le-am facut cu ocazia Fan Fest 2014 din Rosia Montana.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up