Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation on 12/17/2014 in all areas

  1. Gold Special

    Desigur. Italienii doar le-au gaurit.
  2. Gold Special

    Si cateva repere din tara Hategului: Drumul de Prislop: Curtea nobiliara a cnejilor din familia Candea :(( Biserica manastirii Colt si cetatea Colt (sursa inspiratiei lui Jules Verne pt Castelul din Carpati): Biserica din satul Strei (prea putin cunoscuta din pacate: nu are nici drum de acces spre ea si nici curent electric) Si mult mai celebra surata din Densus: Si langa sosea, biserica din Santamarie Orlea: Parcul dendrologic din Simeria: Furnalul de la Govajdia este vestit pentru că aici s-au produs unele componente din fontă pentru turnul Eiffel și fontă pentru oțelul produs pentru turnul Eiffel la uzinele din Reșița. Acest furnal la vremea lui a fost primul furnal cu flux continuu din Europa și al doilea pe plan mondial: Sper ca v-am dat idei, poate v-am starnit amintiri. Concluzia este sa vizitati judetul Hunedoara pana nu este prea tarziu...
  3. Cu acordul autorului, split de aici: http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/17533-29-noiembrie-2014-pedala-la-minus-pan-la-sotrile/ TRASEUL http://www.mapmyride.com/routes/view/590466270 La finalul turei de bicicleta din ziua precedenta (29 noiembrie 2014), in vreme ce stateam la un pahar de vin in incercarea de a ne incalzi, am dezbatut propunerea lui Marius - venita inca de dimineata - de a face si o drumetie usoara pe la munte. Asa ca azi (30 noiembrie) suntem 7. Ne intalnim direct la tren. Constat cu stupoare ca trenul CFR (IR 1637) are in componenta trei vagoane pentru biciclete. Goale, evident. Superb! Iar vara ai surpriza sa cumperi bilet de bicicleta si sa nu fie atasat vagonul. In fine. Unde mai pui conditiile din anumite vagoane CFR ce sunt deja sub cele ale operatorilor privati (in trenul ce tocmai ne-am urcat, multe scaune sunt patate vizibil de vome, urina sau mai stim noi ce....). Apar si ceilalti. Marius, Lavinia, Oana, sora Oanei si Dana. Mancam cate-un sandvis si schimbam o vorba, ca mai apoi sa motaim cu totii pana pe la Sinaia. Marius se resimte nitelus, impreuna cu Nico si cu mine, dupa ziua de ieri. Doar ca fiecare se resimte pe scaunu' lui si o face in limite normale. Somnul a facut minuni si ne-am "revergorat" cu succes. A nins peste noapte si chiar ne amuzam gandindu-ne cum ar fi fost sa prindem cu o zi in urma o ninsoare de genul asta. Pe masura ce trenul ne poarta pe valea Prahovei, zapada e din ce in ce mai multa. Traseul nostru pleaca din Azuga. Imediat dupa gara, cum mergi spre nord pe partea stanga a caii ferate, incepe drumul forestier al Vaii Grecului. Marcajul turistic este TG (Triunghi Galben) si duce pana la cabana Diham. Sincer, este un traseu ce vara cred ca merge de minune pentru MTB! Sigur poate fi legat cu o alta ruta dinspre Busteni. Am mai parcurs acest traseu in iarna lui 2013, insa pare-se ca altfel. La scurta vreme dupa ce am inceput urcusul vedem un marcaj ce indica spre dreapta, iesind de pe firul vaii. Ne amintim bine ca in 2013 am tinut-o pe vale. Nu de alta, dar vedem marcaj si inainte. Deci, pare ca traseul are doua variante si nu ambele apar pe hartile noastre. Dar, fiind semne proaspete, decidem sa variem de data asta. Ceva mai tarziu am aflat ca acest traseu are intr-adevar doua variante: una cu un urcus destul de abrupt catre culme (varianta abordata in 2013 - foarte frumoasa si solicitanta daca ai zapada "ca-n povesti") si cea mai usurica, pe care mergem acum, insa care de la un punct incolo devine inaccesibila din cauza unor mari cantitati de zapada ce se aduna in zonele superioare ale traseului, facandu-l impracticabil (fara sanii legate de picioare). Toate aceste detalii au fost furnizate de doi oameni cu care aveam sa ne intersectam in culme, ceva mai tarziu. Unul dintre ei avea la purtator un aparat foto Smena (primit de la cineva) si era tare nerabdator sa vada ce poze monocrome (alb-negru) va reusi sa scoata pe film. Frig nu prea este. Suportabil, iar undeva pe la 900m (altitudine pana la care si varianta mai usoara a drumului turistic te urca serpuind des) incepe sa si ninga. E iarna, ce sa mai! Mai un popas pentru ceai, mai o poza, glume si vorba. Nu ne grabeste nimeni, avem multa vreme si e o tura de plimbare. Iesim in culme si ne intersectam cu prima varianta a traseului. Din pacate, este ceata iar Bucegii nu pot fi admirati. S-a lasat si un pic mai mult frig. Poza de grup, ceai si tot inainte catre cabana Diham. Odata ajunsi, intram in sala de mese. Aglomerat, bineinteles,dar gasim loc. Bem cate doua ceaiuri cu rom (esenta de rom, caci ceaiul e un leu - dar foarte bun!) de caciula. Mai departe, catre Poiana Izvoarelor, pe un traseu ce ne va traversa Capatana Porcului. Remarcam o temperatura mai mare pe versantul argesean, caci zapada se topeste, pamantul a devenit mocirlos si facem slalom prin noroaie pentru o mica bucata de vreme. Raman in tricou :). Dar, cum trecem spre Poiana Izvoarelor, se simte racoarea. De, efectul vaii. Nu mai oprim la aceasta cabana si continuam catre Gura Diham, de unde ne asteapta forestierul catre Busteni. Coborarea se face repejor. Zapada troneaza in continuare iar temperatura scade. O scurta pauza la Gura Diham pentru cei dintre noi care pofteau o cafea/tigara si, la drum. Avem in plan sa luam un Regiotrans de ora 17:30 (parca...). Ceata e si mai densa pe masura ce ne apropiem de Busteni iar vantul isi face simtita prezenta. Pe betele de tura s-a format o pelicula de gheata, la fel cum am patit cu o zi in urma cand aveam gheata pe ghidoanele bicicletelor. Cu incredere mergem spre localul la care tot "tragem" deja de 2-3 ani (Restaurant Rustic - vis-a-vis de gara Busteni). Stupoare! E inchis, cu lemne in geam. Hait! O fi in renovare? Pai si unde mai mancam ieftin, bun si cald? Unde gasim vin fiert?! In cele din urma ne orientam catre restaurant Cerbul, arhicunoscut. Mancare buna si ok la pret. Nu am mai baut vin fiert, caci nu aveau. Stat relativ putin, prilej de cate-o portie de mancare. Apoi, direct la gara. Regiotransul era plin. Am gasit in schimb locuri, care pe unde a putut. Caldura din plin. Radiatoarele de sub scaune au fost capabile sa deformeze o sticla de apa, deci chiar CALD! Am fost atenti sa nu ne atingem cu echipamentul de ele. In Bucuresti, si mai multa aglomeratie. Ne luam la revedere si fiecare purcede catre casa lui. O moleseala grea pusese stapanire pe mine inca din tren. Ma gandesc la dus si la somn. Ce bine ca maine, luni, e 1 decembrie si este liber! Un week-end frumos si reusit!
  4. intotheworld

    Paradisul pierdut Bocanelile gazdelor si sforaielile celor mici nu ne impiedica sa dormim ca lemnele pana la 09:30! Abia acum realizez cum de n-am degerat asta-noapte: cineva milos ne-a invelit cu trei plapumi puse una peste alta. Ca sa ne spalam pe dinti, trebuie sa spargem pojghita de gheata care astupa robinetul din curte si sa ne felicitam ca nu am campat. Gazdele se codesc sa imparta cu noi terciul de ovaz de la micul dejun (banuiesc ca din pricina ca nu e cu carne) si pana la urma il pimpuiesc cu niste iaurt de iac. Suntem gata. Hai cu vremea buna, ca drumul e minunat! Cum spuneam mai devreme, e frumos sa poti calatori incet. Cand esti pe rotile tale, nu conteaza in ce zi a saptamanii esti, nici cat e ceasul. Singurele constrangeri (in afara de bani) sunt actele care expira – e cazul vizei noastre de China. Trebuie deci sa marim ritmul putin, sa ajungem in Kangding si sa aplicam acolo pentru o extensie. Ruta la care ne-am gandit contine doua pasuri: Zhe Duo Shan (4300m) si Tsedo (4298m), al doilea fiind limita dintre Kangding si Xinduqiao si dintre etniile Kham si Han. Teoretic, oricine poate sa urce fara probleme la altitudini situate in intervalul 2438 – 3658m; de la 3658m incepe zona asa-zisa de risc care duce pana la vreo 5487m. Peste 5500m e deja o cu totul alta poveste. Problema cu raul de altitudine este ca desi concentratia de oxigen din aer ramane aceeasi, scade numarul de molecule de oxigen pe care le inspiram. De pilda aici unde suntem, in Tagong, acelasi volum de aer inspirat este cu 40% mai sarac decat la nivelul marii. Pe Kilimanjaro ar fi cam la jumate, iar pe un optmiar stai de trei ori mai prost decat in mod normal. Cu alte cuvinte organismul trebuie lasat sa se obisnuiasca sa-si faca treaba cu mai putin “gaz”(aclimatizare) sau trebuie sa creasca rata de absorbitie (adica sa tragem aer in piept mai mult si mai des… hmmm). Noi nu avem de ce sa ne facem griji. Suntem de doua saptamani pe munte si biciclitul este ideal pentru a ne aclimatiza corect. Iar dupa cum arata locul asta, cred ca am nimerit in paradis. Din Ta Gong mergem cumva paralel cu valea raului Liqi, care intinde un covor de tufe stacojii pana la poalele muntilor pudrati cu zapada E iarna timpurie si vegetatia suculenta de asta vara s-a cam dus. La ora asta mai sunt foarte putini nomazi pe munte si se pregatesc si ei de iernat, cu turmele de iaci si corturile din lana de iac instalate cat mai aproape de drum. Din cand in cand trecem pe langa cate un barbat Kham care sade singur pe iarba, privind la nimic. Unii par atat de cufundati in ale lor, ca nici macar nu indraznim sa le facem cu mana. Hainele lor si felul in care le poarta atrag imediat atentia: sunt palarii de cowboy de sub care parul negru carbune flutura neimblanzit, sau impletit in coada pana la brau. Paltoanele sunt rosii sau visinii, legate cu sfoara sau cordon de piele si cu o maneca lasata sa atarne pana la pamant. Langa unele corturi vedem panouri solare si jucarii din plastic. Stim ca viata nomadica pare simpla, curata si frumoasa, dar trebuie sa fie si foarte grea. Rostul acestor lucruri sau cum se aseaza ele in rostul intregii lumi ne scapa. Pe la pranz se intampla sa trecem prin dreptul unei magazii sau asa ceva si Ionut observa la intrare clasicele galetuse in care se vinde iaurt de iac. Dam la o parte perdeaua si ce gasim inauntru ne trezeste o gramada de amintiri. In fund e teancul de paturi, ca la Adil acasa, in Tadjikistan (pentru a citi povestea, va trebui sa vizitati totusi blogul nostru. Merita, e una dintre cele mai emotionante intalniri). In mijlocul odaii e o masa cu lavite stanga dreapta, iar pe peretele opus e o mica bucatarie. Intre timp au mai intrat niste indivizi, care, ca toti tibetanii dealtfel, nu sunt sfiosi defel. Vizitatorii incep sa comande ceai tibetan si sa palavrageasca. Larma o trezeste din somn pe frumusetea asta mica, care nici macar nu aveam habar ca e pe aici. Spatosul care ne aduce ceaiul e Laozang, si tot el a pastorit si muls iacii si a fermentat laptele in iaurt demential. Luasem iaurtul cu gandul sa-l mancam la cina, dar Ionut nu se poate abtine sa nu guste, asa ca ma bag si eu. E atat de placut la Laozang in cabina, ca ne urnim cu greu. Afara, simt ca m-am cam molesit si raman cu doi sau trei kilometri in urma lui Ionut. Cand imi dau seama ca cerul s-a inchis a furtuna si simt primele picaturi, nu suntem impreuna si incerc sa maresc ritmul cat pot de mult. Ma intreb desigur la ce altitudine am ajuns si daca o sa avem zapada in Zhe Duo Shan. Dintr-o data aud sunet de motor. Masina ma depaseste, dupa care o vad oprind la vreo suta de metri in fata. Soferul astepta sa trec prin dreptul lui si imi face semn, dupa care ma intreaba intr-o engleza acceptabila unde ma duc. Ii spun ca in Kangding. Pare perplex. Nu se poate, spune, sus ninge si s-a anuntat polei in Xinduqiao. E periculos sa mergi singura. Imi propune sa ma duca el cu masina, pentru 50 de kwai (cam 30 de lei). Ii multumesc frumos si ii spun ca prefer sa pedalez. Pleaca, dar un kilometru mai incolo dau din nou peste el, tras pe dreapta in dreptul unui grup de corturi. Omul e hotarat sa ma convinga sa vin cu el in Kangding. Burnita s-a oprit si e soare afara, dar s-a lasat gerul si stiu ca soarele asta cu dinti nu anunta nimic bun. Ma roade indoiala. Nu pot sa ma intorc in Tagong sau in sat, trebuie sa dau de John si ma obsedeaza faptul ca daca soferul nu bate campii, suntem echipati mizerabil pentru ce va urma. Pe scurt, ma sui in masina si jumatate de ceas mai tarziu vad silueta familiara pedaland impotriva vantului. Ionut se lasa rugat, dar pana la urma vine si el cu noi. Seara tarziu suntem debarcati in Kangding. As vrea sa spun ca regret ca am ales calea mai usoara, si ca atunci cand am ajuns in pas am vazut varful Minyak Konka (7556m), cel mai inalt din Tibetul de est. Dar de fapt nu am vazut decat niste steaguri si un mare nor si m-am bucurat ca nu sunt afara, pedaland in tricou. Dupa aeroportul Kangding (4280m) drumul a fost oribil – vizibilitate zero, polei pe serpentine, camioane, tot tacamul. Azi a inceput bine si s-a terminat nasol. In zile din astea e bine sa nu fii singur, iar persoana de langa tine ar fi bine sa-ti faca un ceai cald si sa aiba la indemana macar o bucatica de ciocolata si gata, supararea a trecut.
  5. LucianTheOne

    Am vazut o multime de poze, dar nu mai dau de ele.
  6. RaduB

    Fucking pussy!
  7. pinkbike

    jesus christ e 11.30 in germania, au inceput programul de 2 ore... ai un pic de rabdare. de obicei o sa primesti mail de confirmare seara cand vine DHL sa preia coletele. ca sa nu iti dea un mail acuma ca e pachetul gata si inca unul mai tarziu cu numarul de tracking.
  8. Și dacă tot vorbim de „autorizare”, există și un revers al medaliei. Prin primăvară, când am mers în concediu cu Vera să vizităm Olanda la apogeul narciselor și lalelelor, ne-am abătut și pe la niște magazine de biciclete pentru ca să găsim pe probate o cască Melon, roșie cu buline albe simpatică foc. Nu voiam s-o luăm online fiindcă nu știam cum vine, și e complicat cu returul. Deci, ne-am uitat pe site la Melon cine sunt distribuitori autorizați, și am găsit o listă de magazine din Amsterdam unde să căutăm. Perfect - am făcut traseul de vizite ca să trecem și pe-acolo. Surpriza a venit când magazinele respective habar nu aveau că sunt „autorizați” de Melon. Unii, curioși, au intrat pe site și se scărpinau în barbă: „da, uite, apare că suntem și noi, și sunt datele de contact corecte, dar noi n-au auzit de ei, n-avem nici un stand de la ei, nici produse Melon de la distribuitorii de la care ne aprovizionăm”. În cele din urmă ne-am întors cu mâna goală, că oricum pentru olandezi era foarte neobișnuit să cerem o cască pentru adulți. Acolo doar copiii poartă căști până învață să pedaleze, în rest... Și casca am luat-o pe comandă prin Pegas, ca ultimii hipsteri :D
  9. MLADEN

    Ok Luciane, recunosc, m-ai prins. Chiar nu fac nimic toată ziua, decăt te fugăresc pe tine. :))
  10. Ca tot vorbim de "service-uri autorizate", autorizat e si Biciclop pentru import/service Gazelle. Le-am dus doua biciclete la "prima revizie obligatorie pentru garantia producatorului" si le-am luat inapoi cu lant mult prea tensionat, trosnituri in butuci si alte hibe de prost reglaj. Le-am facut acasa. Au strans suruburile de la butucul de pe spate de abia le-am deblocat doi oameni. Evident, presiunea pe butuc era foarte mare, de aceea nici nu schimba la fel ca inainte si mai si trosnea urat in mers (e vorba de un Nexus 3). Service autorizat, nu? Plin de profesionisti.
  11. Eu nu inteleg ardoarea cu care unii apara magazinele incriminate. Faptul ca ei se trag de sireturi cu patronul si isi spun pe numele mic denota doar faptul ca este un "privilegiat", ca "are pile", iar parerea lui este irelevanta in contextul de fata. Pe mine nu ma intereseaza cata bere au baut respectivii cu patronii sau mecanicii sau la cate curse au participat, eu ca client vreau doar sa fiu tratat cu bun-simt prima data cand intru pe usa acelui magazin. Mi se rupe mie de toanele patronului sau ca altcineva zice ca e "baiat bun". Daca are toane, sa si le tina acasa, nu-i sunt de folos in afaceri, la prima chestie dubioasa din partea lui am tot dreptul sa-i fac publicitate negativa pe la cunoscuti sau pe forumuri si sa nu mai calc acolo.
  12. Aseara s-a dat drumul chestionarului on-line adresat biciclistilor din Bucuresti. Este un studiu realizat in cadrul Planului de Mobilitate Urbana Durabila. Cei care merg cu bicicleta prin Bucuresti, chiar daca merg rar, sunt rugati sa completeze acest formular. Mai multe detalii: http://adevarul.ro/news/bucuresti/doarpentru-biciclistii-circula-bucuresti--1_54908f8e448e03c0fdceed66/index.html?science=549115867cada#_=_
  13. Gold Special

    Cetatile dacice din muntii Orastiei: Sarmizegetusa: Costesti: Blidaru: Rotonda de la Geoagiu este cel mai vechi edificiu de cult conservat din Romania (pun si o fotografie cu biserica din imediata vecinatate) Foarte ofertanta si zona ''padurenilor'':
  14. Din nou despre fibrele musculare aerobe si anaerobe. Fibrele musculare isi pot schimba tipul din aerob in anaerob prin lipsa exercitiilor fizice de durata sau prin supraantrenare. Exista si procesul invers. Fibrele musculare anaerobe dispar cu varsta, drept urmare, performanta aeroba (de anduranta) este mult mai buna cu trecerea in varsta. Astfel, alergatorii de viteza ating performanta maxima in jur de 20 de ani in timp ce pentru sportul de anduranta la 30-40 de ani si chiar dupa. Avantajul acestei plasticitati (transformare din un tip de fibra musculara in alta) este ca orice greseli de antrenament nu sunt permanente ci pot fi reversate si corectate. Fibrele musculare aerobe. Sa punctam un aspect metabolic legat de fibrele aerobe. Sunt numite fibre rosii pentru ca sunt puternic vascularizate. Ele au multe mitocondrii si mioglobina. Cu cat antrenam mai mult aceste fibre, cu atat mai multe mitocondrii si mioglobina vor avea, deci vor fi mai performante in a produce energie in conditii de aerobioza. Mitocondria este generatorul de energie iar principalul combustibil este grasimea (lipidele). Avantajul acestor fibre este ca sunt rezistente la oboseala pentru ca sursa de energie este relativ abundenta chiar si la atletii slabi. Fibrele aerobe au si o functie imunologica importanta prin epurarea organismului de radicalii liberi, adica efect antioxidant si vor contribui la starea generala de sanatate cum ar fi mai putine raceli si poate si un control mai bun al alergiilor. Totusi, dieta bogata in antioxidanti este necesara. Fibrele musculare anaerobe. Am putea spune ca ce ne mai intereseaza fibrele musculare anaerobe. Ne intereseaza cele care au o capacitate aeroba. Daca ele sunt antrenate in regim aerob, deci dezvolta aceasta abilitate, atunci devin principalul efector al "vitezei in anduranta". Dieta si antrenamentul pot afecta modul in care fibrele musculare utilizeaza diferitele surse de energie. Tot ceea ce stimuleaza secretia de insulina (dulciuri rafinate, alcool, cofeina), datorita insulinei descarcate in sange, va creste intrarea de glucoza in celule, va stimula utilizarea acesteia si va inhiba utilizarea lipidelor. Fibrele musculare anaerobe vor fi favorizate. Antrenametele excesive vor folosi metabolismul anaerob si fibrele musculare anaerobe, deci vor stimula adaptarea catre metabolismul anaerob dar cel mai prost, nu vor favoriza dezvoltarea metabolismului aerob, lipidic. Comentariu personal: Atunci cand discutam de abilitatea unie celule de a se adapta sau de a produce mai mult din ceva inseamna ca functia influenteaza structura. Solicitarea functionala (mai multa energie tot timpul), va produce semnale moleculare in interiorul celulei care vor determina stimularea citirii ADN ului, pe acele segmente de interes. Citirea ADN ului va produce copii "de lucru", adica ARNm (un fel de matrite) care vor sta la baza producerii de proteine specifice in exces, pentru diferitele necesitati. De exemplu, prin stimulare, unele fibre musculare vor produce mai multa actina si miozina (deci vor ingrosa fibra musculara) pentru a creste numarul de molecule care participa la contractia propriu-zisa si de a creste taria contractiei. In alte fibre musculare, proteinele vor sta la baza construirii de mitocondrii iar mioglobina e tot o proteina similara hemoglobinei care transporta oxigenul de la plamani la tesuturi. Oboseala. De ce toata aceasta discutie despre fibre musculare si metabolism? Pentru ca aici rezida cheia rezistentei sau a oboselii in sporturile de anduranta. Desigur, in final orice muschi va obosi. Totusi, daca organismul va incetini sau se va opri este o situatie pe care o putem controla. Oboseala poate insemna o deficienta metabolica, de antrenament sau neuromusculara dar in cazul in care ne depasim limitele conditiei fizice pe care o avem, atunci, oboseala poate fi privita ca un mijloc de autoprotectie in fata unor afectari si mai severe. In realitate, musculatura aeroba functioneaza mai bine dupa ce este pusa in functiune deci contrar instalarii oboselii. Dezechilibrul muscular - cauza de oboseala. Dezechilibrul muscular este cauzat de conexiunile neuro-musculare si mai putin de forta si puterea dezvoltate in cursul antrenamentelor sau competitiei. In ce consta dezechilibrul muscular si care este mecanismul de producere? Porneste de la contractia anormala a fibrelor musculare adica o contractie prea puternica (spasm) si relaxare excesiva. Aceasta situatie nu are nimic a face cu puterea dezvoltata si de aceea nu este sesizata ca atare. Odata ce este creat, dezechilibrul muscular poate genera si intretine alte efecte defavorabile. Cauzele pot fi evidente: accidentari dar de multe ori, atletul nu remarca momentul producerii. Nu exista o relatie intre intensitatea cauzei si intensitatea efectului. Drept urmare, un dezechilibru muscular minor, secundar unor traume minore, poate produce dureri cronice severe care la randul lor vor produce dezechilibre musculare. O cauza de dezechilibru muscular este dat de uzura excesiva si leziunile din cursul antrenamentelor si competitiilor si recuperarea insuficienta. De exemplu, o incaltare proasta va conduce la dezechilibre musculare care vor cauza la randul lor alte uzuri si leziuni articulare. Creierul compenseaza pentru dezechilibrele musculare pentru a preveni continuarea leziunilor prin implicarea si a altor grupe musculare si a obtine starea de echilibru. Ca urmare, se foloseste mai multa energie pentru un efort dat, cu scaderea performantei. Datorita stressului suplimentar, creierul primeste informatii care vor declansa mecanisme de instalare a oboselii si reducere a activitatii. Mai mult, utilizarea a mai multa energie, va necesita mai mult oxigen pentru un acelasi rezultat. Va determina cresterea frecventei cardiace, deci o performanta sportiva scazuta.
  15. a_mic

    Dar pana la "mainele" anuntat, asa cum v-am obicinuit, o continuare complementara a celei de-a 7-a zile. Plecarea s-a facut in formatie de 4+1 "lanturi" pe la 9 ceasuri si jumatate. Lasam in urma frumosul asezamant monahal de la Agapia si luam in piept prima urcare printre cateva case rasfirate din spatele Manastirii. Macadamul isi face rapid aparitia si ne va insoti cale de aproape 8 km de urcus sustinut. Distinsul nostru coleg @@iacobdoc ne da o mostra de camaraderie si grija pentru jumatate, hotarand agatarea Adrianei "la cravata" pe un urcus ce ne punea piedici tuturor. Inca de la primii kilometri, cablul schimbatorului meu se dovedeste a fi pe duca, iar plimbarea pe pinioane devine un efort prea mare pentru el. Tot regland la el, constat ca si comanda de pe ghidon incepe sa o ia razna. Gasesc pana la urma o cale de mijloc si continui urcarea, spre marea bucurie a tovarasilor mei. In curand ajungem la Manastirea Sihla: Din pacate, o problema tehnica ma impiedica sa continui. Voi reveni... Problema tehnica fiind rezolvata intre timp si suprapunandu-se pe disponibilitatea mea de acum, sper sa pot continua viziunea proprie asupra zilei a 7-a Odata ajunsi la manastirea Sihla, ne bucuram de armonioasa imbinare a arhitecturii traditionale cu bogatia materialelor moderne: Situata in Muntii Stanisoarei, in Obcina Sihlei, Manastirea este un important loc de pelerinaj, in afara asezamantului ca atare fiind demne de vazut si Asezamantul Sfintei Teodora cu bisericuta din munte, derumul de acces fiind strajuit de stancariile ce i-au asigurat securitatea de-a lungul secolelor. Imi parasesc prietenii pentru a lua drumul in urcare catre bisericuta si adaposturile sihastrilor: Drumul urca prin padure pe trepte asezate de sihastri Curand ajung in vecinatatea sihastriei Sfintei Teodora Povestea Sfintei, pe panoul din vecinatate: Cum drumul pare a continua catre in sus printre stancariile ce-l strajuiesc, hotarasc sa-mi prelungesc absenta din mijlocul prietenilor si sa continui explorarea Peisajul este salbatic, iar jocul de lumini si umbre, alaturat arborilor contorsionati ce-ai cauta lichidul vietii intre stanci ma umple de o extactica placere Spre uimirea mea, drumul continua si astept sa se intample ceva in linistea ce ma-nconjura... Si se intampla... o intamplare muta pe care n-am avut curajul sau puterea sa o fotografiez: dupa cateva serpuiri printre stanci, traversand o mica trecatoare flancata de bolovani uriasi... ... mai degraba simt decat aud o prezenta. Merg tiptil cu simturile la panda si cu sfiiciune imi abat privirea catre ceea ce credeam ca este sursa prezentei si a nelinistii induse de aceasta: o bolta de stanca sub care se afla o masa si un batran cu barba mare si alba, imbracat in straie preotesti, pe un fel de jilt, citind dintr-o carte si adancit in aceasta. Imi tineam chiar si respiratia pentru a nu tulbura in niciun fel momentul si pentru a nu invalatuci in niciun fel aerul ce parea sa miroasa a tamaie. M-a cuprins un fel de rusine pentru ca ma strecurasem ca o umbra, fara cel mai mic zgomot, in vecinatatea sihastrului, privindu-l indiscret, fara sa ma vada la randu-i. Am petrecut asa cateva zeci de secunde, intr-o perfecta nemiscare, cu respiratia oprita privindu-l cu uimire si respect. M-am intors apoi la fel de imperceptibil si am coborat din nou in trecatoare cu pasi mici si perfect inabusiti. Prezenta a fost ca o viziune neasteptata... Am considerat ca e timpul sa ma intorc, desi poteca parea sa mai continue N-as fi vrut ca prietenii mei sa se ingrijoreze de disparitia mea brusca Am trecut din nou pe langa Sihastria Sfintei si am luat poteca spre Biserica Dintr-un Brad
  16. diorgulescu

    Cu 1500 lei mi-am luat Kona Fire Mountain 2009 la oferta acum 5 ani. Ce s-a intamplat de atunci? Calatorit prin Europa in mod low-cost, gustand din fiecare loc prin care am trecut Redescoperit muntii (adica prin abordarea lor si pe bicicleta am redescoperit anumite zone) si propria-mi tara Schimbat stil de viata - implicit slabit Crescut imunitatea/scapat de atrofiere Facut economie (naveta zilnica pana la serviciu, bla bla) Buna dispozitie Invatat mai multe, deschis orizonturi, bla bla etc etc etc etc etc. Cu 1800 lei pentru un singur an castigi: bani aruncati pe carburant nervi in trafic potentiale cheltuieli aditionale cauzate de mici accidente/tamponari atrofiere musculara senzatia falsa ca esti, in sfarsit, "in randu' lumii", ca nu mai esti doar un pusti si ca in sfarsit te-ai realizat, ce dreacu'....doar amu' or sa sara muierile pe tine precum mustele pe melasa...si numa' bunaciuni, nu superficiale.... Da, e un soi de pamflet la adresa multor oameni ce se incapataneaza in a nu intelege ceva :) - de toate varstele. P.S: Vezi ca de cele mai multe ori lucrurile serioase sunt spuse in gluma ;)
  17. Trevizes

    Exista acest instrument foarte simplu pentru ai descuraja pe soferi: interzicerea parcarii autovehiculelor. Sunt un fan al stalpisorilor de pe trotuar de la postarea #165. Daca nu erau acolo, trotuarul era plin de masini. Trebuie descurajat acest lux de a folosi masina 500 metri ca sa-ti iei o felie de parizer, un pachet de tigari, etc. Viitorul nu este al masinii (in oras) ci al bicicletei sau al altor dispozitive/vehicole mai mult sau mai putin asemanatoare, dublate evident de un transport public in continua dezvoltare si modernizare. Automobilul este pentru sosele de centura, autostrazi, citeva bulevarde largi sau naveta pentru cei care s-au "dezurbanizat" (s-au mutat la "tara", aka suburbii cum spun americanii). Cine nu a constientizat inca afirmatia pe care am facut-o, ii va recunoaste in timp validitatea. Logica este foarte simpla, odata cu cresterea populatiei, va creste si numarul de masini achizitionate, dar densitatea acestora nu poate fi preluata de infrastructura traditionala. Nu poti sa inghesui la infinit automobile pe sosele sau in parcari fie ca le faci supraetajate, fie ca le faci tunel.
  18. midan

    Da, coteşte prin parcarea de la Ateneu şi te scoate la trecerea de pietoni, unde tre' să dai un bunnyhop iar când vii dinspre Muzica, au pus ceva ce seamănă cu lanţurile de blocau grecii Bosforul cu ele
  19. Mircea PF

    Convergență (pe valea Someșului Rece)
  20. Explica putin ce inseamna confortul pentru tine. Am mai spus-o si pe topicul cu Scott CR-1, conceptul e supraevaluat din motive de marketing. In principiu confort inseamna pozitia corecta (in primul rand) adica marime potrivita + geometrie, iar apoi capacitatea intregului sistem de a absoarbe vibratii. La partea a doua intra materialul cadrului, constructia speciala a acestuia (diverse insertii de materiale polimerice), calitatea si marimea caucicurilor, presiunea in anvelope, materialul si calitatea tijei de sea, saua, modelul ghidonului si chiar modelul rotilor. In final este si componenta subiectiva, scopul si ce intelege fiecare prin confort. Satisfactia cumparatorului (legata de confort si nu numai) inca nu a reusit sa o masoare nici un producator. Nu e in nici un caz ceva atat de evident daca te sui si dai o tura in jur de bloc. In lista marita pe care ai propus-o ai introdus oricum si un element de alegere nou: 11v versus 10v. Nu e legat de confort dar fiind o investitie trebuie sa te gandesti si pe termen lung. Acel canyon endurance CF de care amintea un antevorbitor, are cadru de carbon (cabluri ascunse) si tija de sea tot de carbon pentru doar 300 eur in plus, eu consider ca acesti bani se justifica. Caad10 este aluminium de top din categoria lui canyon ultimate al, si nu endurance al. (1.2 kg vs 1.4 kg). La caad10 probabil greutatea ar fi 1.1 kg. Dar nu trebuie uitata geometria race care inseamna si mai putin material utilizat. altfel spus as compara canyon endurance al cu cannondale synapse
  21. animaloo

    mult mai deplasat e sa iti futi grija cu ce mijloc de deplasare foloseste un gigel
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up