Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation on 01/03/2015 in all areas

  1. 4 points
  2. 4 points
    ce preocupari ai si tu... mai bea o bere si lasa stresu'. cu sau fara angrenaju ala tot nu-ti iese vreo racheta. ca sa ma laud cu o performanta fix pe dos, eu am mers 3 saptamani pe un scott scale carbon cu un angrenaj de 8v cu placi de otel nituite, nedemontabile. cantarea mai mult decat cadrul :)) cu ocazia asta am constatat ca obsesia pentru grame e absolut inutila in majoritatea situatiilor. si atunci cand e utila, la angrenaj ajungi cam ultimul.
  3. 3 points
    Cand e vant iti vine sa tii si de quick release,numai sa reduci expunerea,nicidecum sa stai falnic in sa :)
  4. 3 points
    Esti egoist? Nu ne-o arati si noua? Si pentru ca a trezit mare interes subiectul, inca o fotografie istorica de referinta, luata cu (probabil) o secunda sau mai putin inaintea incercarii de asasinat, atentat, omor cu premeditare, ucidere miseleasca ... (etc) Selfie al (viitorului) general Colin Powell in 1950 Un tinar culturist la Oktoberfest in Munchen, 1967
  5. 3 points
    @@Traveller Multam pentru ajutorul acordat ^:)^ @@jeles Colegul a avut bunavoianta „sa ma explice“ – sper ca esti multumit si satisfacut de raspunsul lui si ai inteles ce am vrut sa exprim (putin ironic). Inca n-am inteles exact ce urmaresti, sau, mai bine zis, ce te apasa. ”Meanwhile” am inceput sa ma obisnuiesc cu ”upgraduiala” care graseaza pe acest forum. Daca nu ma-nsel, in situatia actuala o aveam de a face cu primul caz de “downgraduiala” – um an nou, o surpriza noua. Referitor la punctele 1, 2 si 3: Daca te straduiesti putin o sa mai gasesti “lucruri” la bicicleta ta pe care nu le folosesti. Degetele mici de la picioare le folosesti? Daca nu, taie-i. Lobii urechilor ii folosesti? Daca nu, taie-i. …, …, … Daca te straduiesti putin o sa mai gasesti. Cu urechile cioplite cred ca vei arata super tare (spre …), reduci din greutate si devii mai aerodinamic. Stiu ca nu-ti trebuie bullhorn dar poate te ajuta How to make ... cind te apuci de lucru – ca sa nu te superi pe mine. Mult succes :-bd – sa ne tii la curent.
  6. 2 points
    bine,vin si eu la Progresu,dar daca este zapada pe jos ma treci padurea in brate. [-O< Si nu in ultimul rand vreau sa-i multumesc lui Eugen(EBA) pentru bunatatea lui de a ne primi astazi la el acasa,la Muzeul Taranului,respectiv Clubul Taranului.
  7. 2 points
    Ia uite-l si pe Arnold langa tanarul culturist!
  8. 2 points
    Cadru de oţel ce a apartinut unei biciclete electrice. Am purces la o reconstructie completa si a rezultat ceea ce se vede. Un coleg de forum a comandat-o pentru a o face cadou sotiei. Am cautat mult pana am gasit tot ce trebuie, dar mi-am onorat cu succes comanda. Butuc Sram cu 7 viteze si frana la picior. Stabilizator pentru furca. Ajuta mult cand cosuleţul e incarcat.
  9. 2 points
    Eu il inteleg oarecum pe colegul. De cand am trecut la ghidon de cursiera pt bicla de oras (mai ingust, pozitie mai comoda a mainilor) am constatat ca 95% din timp nu folosesc pozitia cu mainile in drop. Chiar m-am gandit si eu la ciuntitul ghidonului. Dar mi-am dat seama ca, pe langa aspectul indoielnic, ca sa nu zic grotesc, poate totusi mai pun mainile de jos la coborarea unui pod, la un mic sprint, la un mic rulaj in vant. Si chiar nu incurca dropurile acolo unde sunt. Iar pt suta aia de grame castigata...... chiar nu m-am agitat. Pt sosea nici nu se pune problema. Peste 50% dint timp stau cu mainile in dropuri. Remarca Lui Frank era la adresa biclei din poza. Ea nu are extremitatile dezvoltate normal, nu tu.
  10. 2 points
    Ca sa explic ceea ce subtil a dorit a transmite Frank :) : dismelie s.f. (med.) Dezvoltare anormală a membrelor. • pl. -ii. g.-d. -iei. Adica arata ca un humanoid cu membre dezvoltate anormal (sau partial lipsa). Ca dracu, vorba lui ionut daniel. PS: Contergan este denumirea comerciala sub care, in anii 58-62, a fost comercializat in Europa medicamentul thalidomida, ca remediu contra greturilor matinale la gravide. Fara a fi testat prealabil nici macar pe animale de laborator, nu mai zic clinic pe oameni. Au rezultat cateva mii bune de copii nascuti cu dismelii (membre lipsa ori partial dezvoltate, ca rezultat mutagen al acestei substante).
  11. 2 points
    Am fumat o ţigarǎ sǎ mǎ calmez şi am pornit. Douǎ sute de metri mai sus, cârciuma satului cu oameni în ea. Opresc şi intru sǎ-i descos despre drum. Înǎuntru, vreo 10 bǎrbaţi care au tǎcut brusc vǎzându-mǎ. Întreb: English, francais, deutsch? Îmi rǎspunde unul: francais! Îl întreb cum e cu trecǎtoarea şi el începe sǎ-mi explice în greacǎ. În acel moment simt o mânǎ cum îmi cuprinde braţul şi mǎ trage cǎtre o altǎ masǎ: Drink! Drink! Şi-mi trânteşte un pahar în faţǎ: al lui! Aşezat la altǎ masǎ, aşteptam explicaţiile ce veneau şuvoi în greacǎ. Iau paharul, îl ridic şi strig: santé! Santé! Stop! Parle-vous s’il vous plait en francais! Nu ne-am înţeles: omu’ vorbea franţuzeşte în greacǎ… Cu chiu cu vai am înţeles cǎ nu se poate face trecǎtoarea ce exista doar în hǎrţile şi capul meu. Am mai luat o gurǎ de ouzo, i-am pus omului paharul în faţǎ şi am dat sǎ plec. Doar cǎ “francezul” voia sǎ beau şi din bǎutura lui, cǎ doar mǎ îndrumase. Am luat şi din paharul lui o gurǎ, dar de data asta nu ştiu ce-am bǎut: un fel de rachiu dupǎ tǎrie. I-am salutat ferm şi am ieşit în corul bǎrbǎtesc de urǎri de, probabil, drum bun… Am continuat sǎ urc prin sat spre munte pânǎ s-a terminat drumul. În faţa mea o albie de râu cǎtre care cobora un drum bolovǎnos. În faţa muntele, iar undeva în stânga, o mânǎstire cocoţatǎ pe un deal Cǎscând eu gura aşa, aud în spate:”Am unten ist ein schone Bruck” (“În jos este un pod frumos”). Mǎ întorc uluit şi vǎd un bǎrbat în vârstǎ, într-un palton maro, cu baston şi pǎlǎrie care, sǎ mor dacǎ înţeleg de unde apǎruse… Îl întreb, stupid, dacǎ vorbeşte germanǎ. Îmi rǎspunde cǎ da şi cǎ meritǎ vǎzut podeţul. Îl întreb într-o doarǎ şi de drumul pe care-l tot aveam în cap şi-mi spune cǎ acum este impracticabil şi cǎ mai sunt mai sus douǎ ferme cu câini mari de pazǎ. Îi mulţumesc, sprijin Helga de troiţǎ şi cobor drumul cel bolovǎnos: Şi nu m-a pǎcǎlit… Aici, practic, excursia mea a ajuns în punctul cel mai îndepǎrtat. Am revenit lângǎ bicicletǎ, dar nǎluca mea vorbitoare de germanǎ nu mai era… Mǎ întrebam dacǎ nu cumva mǎ bǎtuse soarele în cap, sau poate alcoolurile amestecate de la crâşmǎ îmi creeau fete morgance… Mi-am aprins o ţigarǎ şi m-am aşezat în preţiosu-mi cur lângǎ troiţǎ, sǎ mǎ mai batǎ soarele… Am luat apoi drumul îndǎrǎt, la vale de data asta, atât de în goanǎ cât mǎ lǎsa frâna spate. Cu coada ochiului vǎd la stânga pe o stradǎ perpendicularǎ un palton maro, însoţit de un baston şi-o pǎlǎrie. Frânez, întorc şi mǎ iau dupǎ el. Îl ajung, cobor şi-i mulţumesc pentru pontu’ cu podu’. Îmi rǎspunde molcom “cu plǎcere”. Îl salut şi mǎ întorc la drum. Revin în drumul ceva mai mare şi simt puţin rǎceala datoratǎ vitezei: merg doar la vale… Pânǎ în naţionalul 15 cobor în goana cea mai mare cam 8 kilometri şi fac dreapta. Vântul s-a potolit de tot, iar rǎceala ce mǎ cuprinde se datoreazǎ doar celor 30 la orǎ cu care merg constant. Când simt cǎ-mi îngheaţǎ degetele de la picioare, opresc Când mǎ intersectez cu 6-le, observ şi un panou de orientare ce-mi confirmǎ cǎ trecǎtoarea pe care o visam eu era într-adevǎr doar un vis indus de-o hartǎ inexactǎ Iau 6-le mai departe în coborâre uşoarǎ şi continuǎ, pânǎ când fac stânga pentru a ajunge înapoi în Meteora fǎrǎ Kalampuiimei. Stâncile mǎ întâmpinǎ cu mǎreţia lor Şi undeva… departe… ghicesc eagle’s nest. Aparatul de fotat mi-l apropie pas cu pas: Vǎ aduceţi aminte de coborârea de 90 de metri în 700 de metri? E, acu’ trebuie şi urcatǎ… Din fericire, aveam încǎ rezerve şi o fac dintr-o bucatǎ, oprind lângǎ foişorul / adǎpostul de la plecare, de unde prind din nou “megalitul singuratic din fereastrǎ” O coborâre scurtǎ şi intru în Kastrakis, nu înainte de a imortaliza un leandru într-o iarnǎ greceascǎ atipicǎ Acasǎ, prima grijǎ a fost sǎ iau câteva guri de pǎlincǎ, sub soarele de pe terasǎ şi privind la… VA URMA (?)
  12. 2 points
    Taie-le ma...e bicicleta ta pana la urma... "1. nu folosesc pozitia" - o s-o folosesti. "2. ma gandesc ca ar arata super tare (spre tt)" - o sa arate ca dracu "3. 50-60g minus" - mare castig ... Da' ce pitici mai ai si tu?!
  13. 2 points
    Cu „futbaicu de oras“ prin outbackul bavarez Oberbayern – prima tura a anului 2015
  14. 1 point
    Pe la inceputul verii, situatia problematica prin care treceam m-a facut sa iau o varianta de rezerva a concediului. Simteam ca ceva va fi in neregula si am inceput sa ma interesez de anumite variante de trasee, sa incep sa imi fac bagajele si sa pregatesc optiunea, urmand ca in caz de ceva sa fie activata si sa plec ziua urmatoare. Planificarea traseului a fost simpla, zona Caras-Severin din Banat sau Maramures. Simplu ca aruncarea monezii, decizia a inclinat spre Maramures. Dar, nu doar Maramures ci si alte surprize. Desi totul fusese calculat pentru a pleca singur, fiind intr-o situatie dificila nu credeam ca cineva ar fi interesat, totusi, iata ca cineva s-a aratat si am suferit doi, nu doar unul J Traseul a fost facut pe fuga, dar, la prima vedere, continea drumuri accesibile, daca vremea permitea. Prin urmare, la doar cateva zile dupa ce concediul a debutat, am luat bagajele, le-am pus pe bicicleta si am plecat catre Piatra Neamt, locul de unde totul a inceput. Trasul urma sa treaca pe la lacul Cuiejdel (un lac format prin aceeasi metoda ca lacul Rosu) - dupa care, Cheile Bicazului, lacul Rosu, Tulghes, Vatra Dornei, Borsa, Barsana, Sighet, Sapanta, Baia Sprie, Baia Mare si multe atractii de pe drum. Dezbatut, arata cam asa: Z1 – Bucuresti – Piatra Neamt cu trenul. Piatra Neamt – Cuejdel – Piatra Neamt http://www.bikemap.net/en/route/2690395-piatra-cuejdel/ Dupa ce drumul cu trenul, plictisitor si din nou plictisitor, avand escala cu schimb la Bacau, un Regio de pe vremuri ne face sa asteaptam si sa ne mai plictisim putin mai mult decat eram. Dar ca totul sa fie frumos, avem parte si de discutii contradictorii cu controlorul care nu vroia sa ne lase sa urcam cu bicicletele. Sansa noastra a fost sa avem parte, alaturi de el, un ciufut, de o doamna care a fost tolerabila. Observ ca vagonul este mult mai batran ca mine, dar nu-i nimic. Urcam, punem bicicletele in spate si mergem agale catre Piatra. Ajunsi la Piatra Neamt, in jurul orei 16, avem o intalnire direct pe peron cu personalul unui magazin de profil de aici de unde colegul de suferinta si-a achizitionat gentile laterale. Ne echipam si o luam direct catre lac, o tura de vreo 50 km dus-intors. Mergem ce mergem, dar traseul nu prea ne permite sa inaintam. Ploile ce au cazut in ultima perioada si-au spus cuvantul si terenul este impracticabil, iar mai tarziu, de la un personaj al ocolului silvic, aflam ca drumul este surpat si nu vom putea merge pe varianta aleasa de noi. Tristi de insuccesul debutului, o luam inapoi unde ne indreptam catre camping. Nimerim relativ usor la campingul aflat intr-o mica statiune ce primarul a creat-o pe malul drept al Bistritei, aici exista un mic sat de vacanta, un strand, un parc aventura si altele. In camping, taxa este de doar 10 lei de persoana + cort. Conditiile oferite sunt apa calda si un loc unde poti sa elimini ce nu-ti trebuie. Conditiile din baie nu sunt prea bune, dar ne multumim cu ce avem. Seara a venit repede, ne-am odihnit bine, a plouat putin, iar in departare se auzeau tunetele, dar la noi nu au venit. Pentru prima zi oficiala avem pregatiti aproape 100 km cu o diferenta de nivel de peste 2000 metri. Cam mult adunat, dar vom vedea cum ne descurcam.
  15. 1 point
    Revin cu un review la Racing Ralph 2.25 Performance - ma refer la cel de pe spate, care este cel mai solicitat - nu am blocat roata prin franare pe asfalt niciodata - rulajul aproximativ cu acest cauciuc 9.000km, din care aprox 5.000km offroad, din care aprox 1.800km cu multe roci stancoase ascutite, si 2 concursuri (Maratonul Fagetului si King of the Mountain) - umflat in general 2 - 2.5 bari, doar in tura cicloturista de 8 zile l-am umflat la 3.5 - 3.6 bari - camera din latex Michelin aircomp latex C4 Deci, in urma turei de azi, in care am facut cea de-a doua pana cu acest cauciuc, prima un snakebite, pe o coborare pe roci ascutite (presiune prea mica :) ), dar am ajuns acasa, adica inca 24km, fara sa peticesc camera, si cea de azi din cauza unei pietricele intrate prin una din multitudinea de minitaieturi in carcasa cauciucului, am numarat 4 cu strapungere a carcasei si alte 5 cu risc mare de a ajunge la camera. Crampoanele sunt toate intregi, netaiate sau rupte, doar randurile centrale sun cam 50% tocite. Concluzia: eu cred ca a tinut destul pentru cat a costat, adica 80lei si trebuie schimbat urgent :P
  16. 1 point
    La Mulți Ani cu sănătate, genunchi rezistenți, plămâni zdraveni și dor aprig de biciclit! Așa să ne-ajute Sfântul Pedalie :)
  17. 1 point
    Da, mi se pare ca vrei sa o faci de oras. Update: daca nu vrei sa o faci de oras, nu imprumuta ghidon bullhorn intors :)
  18. 1 point
    Pe vremuri se taia din ghidon cam 1-2 cm din capete,si asta pentru ca pe vremea aia ghidoanele (cele vintage de acum:)) erau ceva mai lungi si riscai sa dai cu genunchii de capete la vreun sprint mai fioros.Cine taia mai mult regreta si apoi umbla sa schimbe ghidonul:)
  19. 1 point
    pe aici e evident ca nu s-a gandit nimeni, dar e un subiect care il gasesti pe net, pe youtube. Ghidoane drepte insa cred ca au fost scurtate de foarte multi de pe aici. Oricum ai nevoie de ghidolina si pentru fixarea ei de a taia intr-o zona in care sectiunea iti permite fixarea ghidolinei cu ajutorul "dopului". Eu as lasa mai mult de 1 cm.
  20. 1 point
    Dacă simți că ghidonul nu te ajută, soluția e bullhorn sau flatbar. Nu ciudățenia asta. De aia nici n-ai mai găsit experiențe similare. Analogia cu dezvoltarea incompletă se referea strict la brațele întoarse ale ghidonului. Până la urmă e bicla ta, deci poți face orice dorești.
  21. 1 point
    Nup. Bullhorn-ul arata ca un ghidon de cursiera taiat si intors. By-the way, La un bullhorn controlul ghidonului e delicat in timpul franarii cu toate degetele pe levierul manetei.
  22. 1 point
    Ghidonul ala arata ca un bullhorn intors?! Sau nu vad eu bine..?!
  23. 1 point
  24. 1 point
  25. 1 point
    Ziua 5 - continuare La schitul de maici se auzea muzica bisericeasca din niste boxe mici. Schitul rupestru, desi nu era impresionant prin marime, avea cateva nise, fiecare cu insemnele ei. Dincolo de oculus-ul natural, insa, mi-a fost mai greu sa simt ceva aici, decat afara, inconjurat de verdeata, apa, animale si pamant. O scenografie exemplara, demna de constructii antropice, nu naturale. Pacat de capacul de lemn lasat acolo "pestera" de lemn Fratele vitreg al ciobanescului care ma intampinase la intrare ma astepta la iesire, mult mai linistit, spre deosebire de tupeul apropiat de nesimtire al celuilalt M-am lasat cu greu dus de aici, dar a trebuit in final sa plec. Soarele continua sa coboare, pana la Poiana Marului mai era ceva, si tineam minte ca tot drumul e in urcare, pana la 900m, de la 400-500 unde eram acum. In continuare nu mai tineam minte drumul, nu mai stiam ce ma astepta, asa ca odata ce-am iesit in final pe poarta, m-am urcat pe tractor si am pornit fara sa mai trag de timp. Realitatea, in schimb, nu prea corespundea cu ce aveam eu impresia ca trebuie sa vad, si anume serpentine, munti, drumuri abrupte. Nu m-am mai uitat pe harta ca sa mai pierd un pic din senzatia de tura planificata la sange, si neconcordanta asta intre ce credeam ca o sa vad, si drumul care parca mai mult cobora decat urca, mi-a dat o senzatie ciudata, dar care nu m-a deranjat, dupa portiuni de drum in care stiam exact cate sate, curbe, paduri sau bolovani am pana la obiectivul X. Mi-am dat seama ca as putea lasa loc pentru ceva spontaneitate in turele viitoare, ca sa nu mai am pe alocuri senzatia ca sunt pe un circuit turistic. Am trecut prin Sinca Noua relativ repede, si odata ce am ramas singur cu drumul m-am uitat mai atent catre rau, a carui apa era atat de limpede, ca parca ma uitam la randarile demonstrative de acum vreo 10 ani, cu apa perfect transparenta, foarte reflectiva, si toate culorile din jur calde si parca mai aprinse de la soarele care incepea sa apuna si sa cufunde drumul in umbra. Abia dupa inca o mana de km parca a mai inceput drumul sa urce un pic. In punctul asta, insa, nu ma mai grabeam asa de mult, fiindca tineam minte ca Poiana Marului e urmatoarea localitate, si indicatoarele imi aratau cam 10km pana acolo. Un atas agricol care arata tare interesant Panou catre inca un obiectiv care nu a reusit sa intre in programul de vizitare de azi O Sercaie incredibil de curata Sinca Noua Tractorul meu nu arata asa, deci pot sa merg Plat?? Drumul e surprinzator de pustiu, foarte frumos, nu-mi ofera deloc provocari ca inclinatie, asa ca nu imi mai ia mult si ajung in Poiana Marului. Din ce vazusem pe net, ma asteptam sa vad o mica statiune, cu pensiuni, poate 2-3 restaurante, fiindca nu aveam mancare pentru masa de seara la mine si tare mi-era dor de o masa calda, mai mult chiar decat de un pat si camera cu caldura. Am trecut prin asezare, uitandu-ma dupa pensiuni cu restaurante, apoi dupa restaurante, pana cand s-au terminat casele. Am intrebat cativa oameni, mi-au zis ca nu stiu sa fie pensiunile cu restaurante, ca s-ar putea sa fie unele, ca ar fi restaurant la iesirea din localitate. Nu mi-a placut incertitudinea, incepea sa se intunece, si nici nu imi arata atat de frumos in jur cum as fi sperat, asa ca am mers mai departe. Pana in Zarnesti nu aveau cum sa fie mai mult de 10 km, si toti aveau sa fie in coborare, adica efortul e zero. Zarnestiul e mai mare, e mai bine racordat la drumuri mari, asa ca acolo sigur gasesc un restaurant sa bag o ciorba fierbinte. Dupa ce am urcat sustinut prin toata localitatea, ma asteptam, si parca asa si tineam minte, ca dupa ce ies, sus, se termina urcusul si o sa incep sa cobor catre Zarnesti. Aiurea, mai merg putin si se deschide in fata o valicioara si vad drumul cum urca in serpentine pe versantul celalalt. In momentul asta, insa, nu stiu de unde vine vlaga, cert e ca nu ma descurajeaza deloc, ba dimpotriva, parca zbor in sus pana ajung in varf si incepe coborarea. Imi aduc aminte de datile cand am mers peste 100km, cum dupa 90-100km, indiferent cat de greu a mers pana in momentul respectiv, dupa un anumit prag nu imi mai e nici foame, nici sete, nu mai am nicio durere, si simt ca pot sa mai merg inca 200km fara sa ma dau macar jos. Mersesem doar vreo 80-85 pana in punctul asta, dar aveam fix aceeasi senzatie, ca pot sa fac urmatoarea oprire direct in Targoviste. Dupa Poiana Marului ncep sa apara plaiurile tipice pentru culoarul Rucar-Bran Dupa ce ma resemnasem ca nu e nimic serios de urcat, incepe drumul sa se inalte in sfarsit Ultima serpentina inainte de coborare, ultimul ciot de Fagarasi in dreapta, si Piatra Craiului in departare Ultima curba, apoi coborarea in Zarnesti Inainte sa cobor, stiam la ce sa ma astept. Eram la 900m, zilele au fost cam racoroase, batea vantul, era padure, toti factorii indicau o coborare foarte rece. Sangele fierbea in mine insa, tocmai urcasem in viteza, si nu am mai stat sa pierd inertia momentului scotand haine mai groase, asa ca mi-am tras sapca pe cap, am tras ochelarii aproape de fata, buful peste gura si am inchis toti nasturii la camasa si am pornit la vale. Pe versantul celalalt o rafala de vant salbatic mi-a omorat tot avantul dupa prima suta de metri si m-a inghetat de tot pana jos. Dezamagitor, desi aveam senzatia ca Zarnestiul e pe la 500m si ca voi cobora ceva pana la el, panta s-a terminat in cateva minute, si nu mi-a ramas decat sa pedalez restul drumului pana in oras. Ajuns in localitate, m-am uitat in stanga si in dreapta dupa pensiuni, n-am vazut niciuna. Am ajuns prin centrul vechi unde am intrebat oamenii, dar n-au stiut sa-mi zica de o pensiune care serveste si mancare. Am scos in final telefonul si am cautat pe net, si pe langa surprinderea ca am luat fix ruta prin oras care are cele mai putine pensiuni, adica una singura pe care cumva o ratasem, niciuna din pensiunile gasite nu avea restaurant. Am ales ce arata mai interesant, m-am dus, m-am cazat, am taraganit o groaza cu dusul si cu asezatul in camera, ca am plecat cam tarziu la masa. Am intrebat proprietara de restaurante, mi-a zis ca sunt 2, unul cam bomba, unul ok. Pornesc spre cel ok, ajung cu 20 de minute inainte sa se inchida. Oameni deja plecau, n-am vrut sa-mi stea mancarea in gat ca imi face vant chelnerul, asa ca ma duc la bomba. De afara nu mi-a placut cum arata, si deja imi chioraia burta, iar riscul nu mi s-a parut acceptabil. Uneori mananc tot felul de chestii suspecte, dar in momentul asta chiar nu mi se parea rezonabil. Plec si ajung in ultimele minute ale programului la un supermarket, de unde imi iau mancare care sa ma tina pana urmatoarea zi, dupa-amiaza, ca sa nu mai opresc iar dupa mancare pe drum maine. La pensiune era o bucatarie, unde vazusem si aragaz si cuptor cu microunde, asa ca aveam sa mananc in final mancarea calda cum visam de cateva ore. Ajung la pensiune dupa vreo ora de plimbat prin oras si cumparaturi. Pun ciorba din conserva in farfurie, farfuria in cuptorul cu microunde. Dupa 3 minute, scot farfuria. Rece. O mai bag o data. 5 minute. Tot rece. E stricat cuptorul cu microunde. Draci! Mai bine ma duceam la restaurantul nasol, chiar daca mi se facea rau, macar mancam ceva cald. Nu mai am rabdare, si nici vointa, sa o torn in ibric sa o incalzesc la aragaz, imi recunosc infrangerea si mananc mancarea rece. Cand ma duc in camera, pornesc televizorul. Nu merge. Il bag in priza, dar cand ma uit in spate, vad ca nu e bagata antena. Mufa de antena din perete e distrusa, cablul nu are mufa, nu am cum sa il conectez. N-are rost sa ma mai lupt acum, am dormit trei zile in cort, acum dorm in pat, in camera, si am facut dus. Televizorul nu mi-a lipsit asa de mult, nu imi va lipsi nici acum. Sting lumina si dau sa ma culc, si inteleg de ce nu merge televizorul. Camera e la mansarda, Velux-ul e fix deasupra patului, chiar deasupra pernei, atat de mare ca ocupa aproape tot campul vizual, si din pat, cu lumina stinsa, se vede tot cerul, perfect senin, plin de stele. Afara e intuneric, centrul e mai departe, nu e nicio lumina care sa ma distraga. Deasupra mea am doar cerul, si parca imi e mai aproape de aici, din camera, decat mi-a fost din cort in cele 3 zile de pana acum. Acum, in sfarsit, inteleg pasiunea celor care spuneau pe forumuri ca dupa ce dorm sub cerul liber, dormitul in cort nu le da nici pe departe acelasi sentiment. Un tablouas cu Sozopol din camera. De cum l-am vazut mi-am zis ca asta e camera mea. Problema cu televizorul mi-a dat indoieli, dar odata ce-am stins lumina si m-am asezat in pat, mi-am dat seama ca nu am gresit.
  26. 1 point
  27. 1 point
    Ziua 5 - continuare De pe deal am coborat pana in Fagaras, malul drept, prin Fagetul Calborului, ajungand intre case absolut inghetat. Umbra, racoarea padurii si vantul m-au facut sa pierd aproape toata energia pe moment, asa ca in Fagaras si mai incolo in Mandra am facut din nou plinul cu Cola, branzoaice si alte produse de patiserie. Odata trecut Oltul, am intrat pe DN1, chiar daca doar pentru 10-15 km, dar apropierea civilizatiei m-a facut sa imi pierd avantul. Vantul, desi nu foarte puternic, nu contenea, si contribuia la lipsa de vlaga. Ce era placut, in mod ciudat, era sentimentul de familiaritate pe partea asta de drum, intre Fagaras si Sercaia, cel mai departat de casa fragment de drum pe care l-am parcurs cu bicicleta in ambele directii, si de mai mult de 3 ori. Simteam cumva ca imi era certificata calitatea de calator la care aspir. Din Sercaia am intrat pe DN73A, pe care n-am mai mers din 2011. Dupa DN1, care era oglinda, aici am gasit niste gropi si un asfalt prost cum nu tineam minte sa fi vazut atunci, si daca imi aduceam foarte bine de Mandra, Sercaia si Fagaras, aici parca eram pe un drum complet nou, pana in Zarnesti foarte putine lucruri mi-au parut cunoscute. O fi fost si din cauza ca parcursesem drumul invers, cert e ca nici uitandu-ma pe pozele vechi nu am recunoscut mai nimic pe bucata asta de drum, cu o exceptie notabila. Cetatea din Fagaras pozata in fuga. Am vizitat-o pe indelete in 2011, si atunci, ca si acum, era plin de copii in vizita Biserica (oarecum) fortificata din Sercaia DN73A, si extremitatea estica a Fagarasilor pe langa care ma voi fofila in kilometrii ce urmeaza Persanii, ultima oara cand ii vad pe 2014 Dupa o supradoza de case sasesti, si cateva case secuiesti, incep din nou sa predomine cele romanesti Odata ce-am luat-o spre sud prin Sercaia parca nu imi mai bate asa tare vantul din fata. Sunt aproape exclusiv camioane, spre deosebire de DN1, dar merg concentrat, trec de Vad, vad indicatorul spre Poiana Narciselor, dar nu am timp si nici nu cred ca vad mare lucru in perioana asta, asa ca merg mai departe. Cam de prin Vad, sau un pic dinainte, incep sa vad niste semne ciudate pictate pe jos, stele ale lui David cu cruci, la intervale oarecum regulate de cativa km. Ajung in Ohaba, unde vad o casa foarte interesanta, plina de icoane, cruci si semne. Nici casa asta, complet distincta, nu am tinut-o minte, nici macar cand am ajuns acasa si am vazut ca am pozat-o si atunci, prima oara cand am trecut. Din nou Fagarasii Casa cu icoane "indicatoarele" de pe drum catre casa cu icoane Casele cu elemente sasesti sunt tot mai rare
  28. 1 point
    Se spune ca sunt lucruri pe care nu le uiti niciodata iar printre ele se afla si mersul pe bicicleta. Pe langa asta,lasati-ma sa va scriu si eu cateva randuri din ,,ceea ce nu se uita niciodata in cazul meu,, inainte de a incepe topicul. Imi amintesc si acum,de parca ar fi fost ieri, prima data cand am incalecat pe ,,calul de fier cu doua roti,,.Aveam vreo 4 ani jumate,eram in vacanta de vara la bunici. Extrem de entuziasmat si fermecat de ,,poneiul de metal cu roti,,, ma plimbam de dimineata pana seara cu mini bicicleta varului meu ajutat de picioare deoarece nu imi puteam inca tine echilibrul. In cele din urma,am reusit,invatasem sa merg fara ajutor! Maare bucurie pe capul meu,ma puteam plimba si eu impreuna cu prietenii pe care mii facusem in cartierul bunicilor. Tot vuind in fiecare zi in jurul bicicletei,iata ca trecu si vara,era timpul sa merg acasa.Tare greu m-am despartit de bicicleta varului meu,o consideram a mea pt ca practic toata vara doar eu mai apucam sa ma plimb cu ea(si cand nu reuseam sa fiu primul care apuca bicicleta,ii ofeream varului bomboane si ciocolata,ca sa ma plimb cu minunata lui bicicleta) :-) :-) . Anii au trecut,bicicleta varului nu mai era disponibila,iar eu visam sa am sa am bicicleta mea,sa nu fiu nevoit sa ma rog de prieteni sa ma lase sa ma plimb cu ,,calutul lor,,. Ajuns premiant in casa I ,parintii mi-au facut cadoul mult visat, un mtb. In sfarsit aveam bicicleta mea,eram asa de fericit incat d-abia asteptam sa ajung de la scoala ca nici nu imi faceam temele,incalecam pe bicicleta si la plimbare cu prietenii pana seara. Usor usor crescand,atractia mea fata de biciclete incepea sa scada,vazand cum prietenii mei renunta la ele rand pe rand, in favoarea scuterelor,,caii de metal motorizati,,. La naiba,trebuia sa am si eu! Era super sa mergi fara sa pedalezi,ai viteza,enervezi vecinii cand pleci in tromba,dar cel mai important,agatai gagici mult mai usor decat cu o banala bicicleta. Zis si facut: parintii s-au conformat si am primit cadou primul meu scuter. Ei bine,acum bucurie si mai mare decat cu bicicleta,deja trecusem la alt nivel.Eu invatat cu bicicleta,faceam cascadorii si cu scuterul fara sa ma gandesc la consecinte in cazul in care ceva merge prost. Eram si eu smecher,neinfricat si aveam nevoie de laude din partea fetelor,etc. Am facut asta pana intr-o zi,cand surprins de un caine iesit in fata scuterului am virat brusc,zburand direct in gardul unui vecin. Atunci a fost cea mai urata zi din aventurile mele pe doua roti:scuterul distrus total,eu o mana rupta,picior luxat,plin de vanatai si zgarieturi si in plus mai vedeam si stele verzi. In acea zi am tras o sperietura atat de mare,urmata de lunga perioada de recuperare ce m-a facut sa renunt credeam eu atunci,definitiv la 2 roti. Perioada in care am stat departe de 2 roti a durat cred aproape 10 ani. Cum anii treceau,am ajuns la majorat,dragostea ce o aveam pt doua roti se transmite autoturismelor. Am luat si permisul,apoi a venit si masina,cadoul de ziua mea. Dupa un timp cu masina,mi se face dor de motoare iarasi aducandu-mi aminte de senzatiile simtite pe 2 roti. Trebuia sa am iarasi, asa ca din primul salariu imi cumpar un alt scuter. Cum imi invatasem bine lectia de data trecuta,cu acesta nu am mai avut nici un eveniment neplacut. Pot spune cu placere ca scuterul,dupa ce l-am reconditionat total ,merge poate chiar mai bine decat atunci cand era nou,dar asta este alta poveste. Dar destul cu aceste aventuri din copilarie si adolescenta mea,acum sa va spun cum am ajuns in posesia bicicletei despre care o sa fie topicul. Prin intermediul unui prieten,ajung in posesia bicicletei despre care o sa fie topicul,dupa aproximativ 10 ani de cand nu mai incalecasem ,,o fieratanie cu pedale,,. Este o cursiera de otel(sau semicursiera,ca nu stiu exact cum sa o numesc),din anul 1976,care zacea uitata de zeci de ani in podul unei case si care probabil daca nu ar fi ajuns la mine ar fi ajuns la fiare vechi. Se numeste Fabia,are 10 viteze si era plina de rugina si mizerie acumulate in mai bine de 25 de ani de cand statea pe tusa. Arata asa cum nu credeam ca pot vedea pe o bicicleta vreodata! Chiar daca nu e o marca consacrata,nu are cadrul din otel ,,de marca,, imi e draga deoarece mi-a readus in memorie acea flacara din copilarie pe care o aveam cand am vazut bicicleta varului meu,asa ca merita sa o readuc pe asfalt,unde e locul oricarei biciclete. Mai jos o sa scriu cateva din piesele de care dispune ,,calul meu de otel,,,specifice acelei perioade: -pipa Pivo; -manete frane Weinmann; -frane Weinmann Type730; -pedale Lyotard; -pedalier solida; -butuci roti Atom; -manete schimbatoare Huret; -schimbator Fata Huret; -schimbator spate Huret; -janta spate Weinman; -pinioane Atom. -sea Grand Prix. Cand am primit-o,era in stare jalnica,asa ca usor usor m-am apucat sa o restaurez. Am inceput prin a spala cadrul cu diluant,pt a putea evalua gradul de rugina.Se pare ca dracul nu era atat de negru pe cat credeam rugina e in mare parte la suprafata,cadrul fiind in stare acceptabila, avand in vedere ca a stat uitat atatia ani. Am inceput desasamblarea totala,urmata de evaluarea starii fiecarei piese in parte. Toate piesele metalice prezinta rugina intr-un grad mai mic sau mai mare,iar piesele de aluminiu necesita o curatare si polishare temeinice,fiind foarte oxidate. Tot cautand ce as putea face ca sa indepartez rugina,sau macar o parte din ea,neavand in momentul acela posibilitatea de a procura feruginol,dau peste un site care prezinta o metoda care da rezultate cu siguranta. Si acum sa va destainui secretul:electroliza! Dupa cautari de cateva zile,dau peste informatiile de care am nevoie, explicate cu lux de amanunte:cum sa construiesti un aparat de electroliza si cum sa il folosesti. Pt a realiza aparatul de electroliza eu am ales o sursa de la un pc ce a fost tras pe treapta de cativa ani. Daca nu aveti la dispozitie o sursa de pc si doriti sa faceti asta si voi,puteti folosi un incarcator de telefon sau de laptop,dar nu va merge la fel de rapid.Dati-mi voie sa va dau cateva informatii pt a realiza dispozitivul,in caz ca cineva e interesat sa faca acelasi lucru ca si mine(inainte de toate vreau sa va spun ca nu imi asum responsabilitatea pt eventualele socuri primite in caz de neprotejare contra electricitatii prin echipament izolator sau de eventualele daune produse): Δ Pt a putea realiza electrolizatorul,trebuie sa folositi o sursa de alimentare ATX(in cele mai multe cazuri scrie chiar pe carcasa,sau daca nu,priviti mufa cu multe fire,care trebuie sa aibe intre 20 si 24 de fire). Se deconecteaza de la calculator sursa,se taie mufele,apoi se deschide,indepartand suruburile ce sustin capacul de protectie.Dupa ce sursa a fost deschisa,se taie toate firele,exceptand doua sau mai multe fire negre, unul sau mai multe fire galbene si firul verde. Eu am ales sa nu tai firele,ci sa ma folosesc de un letcon pt a le indeparta in totalitate de pe placa de circuite,in felul asta fiind sigur ca nu fac vreun scurt in interiorul sursei.In instructiunile pt constructia aparatului gasite de mine se sugereaza sa se lase doar 2 cabluri negre(Ground),unul galben(12v) si cel verde ce va fi folosit pt pornirea sursei in scurt cu unul din firele negre. Eu am ales sa indepartez doar firele de 3 volti si sa pastrez firele de 5,si de 12 volti pt alte posibile intrebuintari ale sursei in afara de aparat de electroliza.De asemenea am pastrat mai multe fire,nu doar cate unul din fiecare culoare,in cazul in care se rupe unul,sa le am pe celelalte de rezerva si pt a rezista mai bine in caz ca se incalzesc,etc. Δ Pentru a putea folosi sursa ca electrolizator,daca sunteti interesati urmati instructiunile de mai jos: -firul verde ce l-am pastrat se conecteaza cu oricare din firele negre.Asta actioneaza ca un switch.Daca se doreste,firele se pot conecta intre ele printr-un switch daca aveti unul.Eu nu am avut la dispozitie atunci si deja am unul pe sursa,asa ca am utilizat un papuc de conectare ca sa le leg ,,pe direct,,.astfel o sa avem curent cand introducem stecherul in priza,iar sursa o sa porneasca. -mai departe,in functie de cate cabluri negre ati ales sa pastrati le conectati intre ele si le puneti intr-un alt papuc conector wago sau de care aveti.Eu am ales sa folosesc un papuc cu 5 orificii pt ca nu am avut unul cu 4. Am pastrat 7 fire negre pe care le-am grupat astfel: in primul orificiu al papucului am introdus 3 cabluri,n al doilea 2,in al 3 lea 2.In unul din celelalte orificii ramase ale papucului conector se conecteaza un cablu cu cleste crocodil. Eu am luat unul de la un vechi redresor pt baterii care nu mai functiona.Preferabil sa fie de culoare neagra(acesta va fi negativul,care va fi fixat pe piesa pe care vrem sa o curatam de rugina). -cablurile galbene le-am mufat in acelasi mod,avand grija ca in functie de ce mufa de conectare aleg,sa am inca un orificiu in plus pentru a putea conecta cel de-al doilea cleste crocodil,preferabil de culoare rosie.Acest cleste va fi conectat pe o bucata de metal de care nu mai avem nevoie si dorim sa o sacrificam pentru a atrage rugina de pe piesa pe care vrem sa o curatam. Chiar daca pare greu,nu este deloc asa ca sa realizezi acest dispozitiv,probabil nici eu nu sunt excelent la explicat si dat detalii.Cu putina atentie,se poate realiza aparatul in 1 ora.E mult mai usor decat pare la prima vedere! Acum ca a terminat de construit aparatul de electroliza,pt a curata piesele avem nevoie de: -Un recipient care sa fie neaparat de plastic,sau daca e de metal,sa fie izolat electric; -electrolit,adica o solutie care conduce electricitatea.Eu am ales sa folosesc apa calduta,in care am dizolvat sare de lamaie. Cu cat mai multa sare de lamaie,cu atat efectul e mai rapid si da rezultate mai bune,doar ca nu trebuie nici sa exagerati. Se amesteca solutia pana sarea de lamaie se dizolva,apoi putem introduce piesele.E de la sine inteles ca piesele trebuiesc acoperite cu solutia in totalitate,sau cu cat mai mult,cu atat mai bine. -piesa pe care vrem sa o curatam va fi conectata la clestele crocodil de culoare neagra(asta este minusul,sau borna negativa,sau catod,cum vreti sa ii ziceti)!Atentie mare,nu inversati si sa conectati cablul rosu la piesa pe care vreti sa o curatati pt ca o sa rugineasca si mai rau! -o bucata de fier, care va fi piesa de sacrificiu.prin procesul de electroliza,pe ea se va depune rugina de pe cealalta piesa.Pe aceasta piesaa se pune clestele crocodil de culoare rosie(plusul,sau anodul)! Dupa ce am conectat cablurile la piese,putem introduce cablul de alimentare al sursei in priza si sa ii dam drumul sursei,in caz ca aveti un switch. Aveti va rog mare grija daca vreti sa faceti asta si voi,prefer sa ma repet decat sa va am pe constiinta:-) :Purtati manusi izolatoare electric cat timp lucrati cu sursa,si aveti grija ca piesele sa nu se atinga intre ele(plusul si minusul), mai bine lasati putina distanta intre piese.Nu umblati la sursa sau in apa cat sursa e conectata la electricitate,riscul sa apareti la stirile de la ora 5 e foarte mare!Dupa cateva minute,o sa vedeti ca a inceput procesul de deruginire ,se vor forma bule deasupra pieselor din solutia electrolitica.Piesele se vor verifica numai cu sursa scoasa din priza!Puteti lasa piesele mai mult timp in solutie,cu cat mai mult cu atat mai bine. Eu am lasat fiecare piesa minim 4ore,iar intre timp mai verificam din cand in cand daca totul e ok si daca nu s-a incalzit sursa sau cablurile prea tare.Rezultalul electrolizei a fost mult mai ok decat ma asteptam,de aceea o si recomand ca metoda primara de deruginire,mai ales ca pe mine nu ma costat nimic,avand tot ce aveam nevoie sa fac asta. Pt cine nu dispune de o sursa de pc sau nu vrea sa distruga un incarcator de telefon,o metoda de deruginire la fel de buna,dar nu la fel de rapida e otetul,sau apa cu sare de lamaie. Atentie,nu introduceti in otet aluminiu sau piese cromate!In aceste solutii,piesele vor sta minim 24 de ore.Dupa ce sunteti multumiti de piesaa curatata,spalati-o bine cu apa,apoi uscati-o bine. Pt piesele curatate de rugina cu otet,va sfatuiesc sa le spalati cu apa cu bicarbonat de sodiu,pt a neutraliza otetul,altfel or sa rugineasca! Cateva piese pe care eu am reusit sa le curat neasteptat de bine cu electroliza sunt pinioanele(o sa atasez poze cu piesa inainte si dupa curatare),pedalierul,schimbatorul de foi si cel de pinioane,pedalele,angrenajul pedalier,o parte din furca(doar atat a incaput in vasul meu de plastic).Inca mai caut altul mai incapator in care sa pun si cadrul,ghidonul,si alte maruntisuri. Daca aveti mai multe maruntisuri pt deruginit,puteti confectiona un suport pt electroliza din electrozi de sudura sau din sarme mai groase. O ultima precizare:incercati sa nu introduceti clestii crocodil in apa,mai bine puneti mai putina apa si intoarceti piesele mai des. Atat cu procesul de deruginire,daca aveti intrebari,sunteti bineveniti sa mi le puneti si va ajut in masura in care imi permit cunostintele. Mai departe cu restaurarea,cadrul si furca le-am curatat in totalitate de vopsea cu o lama de cutter,masina de slefuit a tatalui meu cu hartie de 100 si cu o perie de sarma atasata la o bormasina.Apoi am trecut la curatarea ruginii. Δ Cadrul a fost curatat si el in mare parte de rugina,dar inca nu l-am curatat si prin electroliza deoarece nu am un vas suficient de incapator. Dupa curatarea de rugina,am inceput slefuirea manuala a pieselor cu hartii de la 150 pana la 1500 cu apa.Vreau sa va spun ca asta ia cel mai mult timp si trebuie facut cat mai bine.Ma cuprinsese la un moment dat o plictiseala de imi venea sa ma urc pe pereti.Dupa ce am terminat de slefuit,am curatat bine suprafata de vopsit cu acetona si am inceput vopsirea furcii cu grund.Pt moment am aplicat doar un singur strat de grund,urmeaza slefuirea cu apa cu 1500 si apoi inca un strat,dar am luat pt moment o pauza fortata la pat cu ceaiuri fierbinti:-( . Δ Pedalele le-am demontat in totalitate,inspectat bilele,curatate tot prin electroliza si apoi reasamblate. Δ Schimbatoarele au iesit binisor,au fost demontate in totalitate ,curatate si unse apoi reasamblate.Nu sunt in totalitate multumit de modul in care le-am slefuit,imi era frig,m-am cam grabit si le-am slefuit cu peria de sarma.Asa ca urmeaza ca zilele astea sa modific un polizor de banc pt a slefui metalele prin atasarea unui pad de bumbac sau pasla si slefuirea cu pasta polish speciala pt metal.Atunci cred ca o sa iasa super! Δ Ghidonul mai am inca de lucru la el.Mai are unele urme de rugina mici.Chiar daca o sa fie acoperit cu ghidolina,gandul ca are rugina ma face sa incerc sa il curat ceva mai bine.Ma gandesc sa il mai bag o etapa la electroliza,ca nu are ce rau sa ii faca.Apoi cred ca o sa il ponsez bine,aplic un strat de grund si o vopsea alba.Inca inca ma gandesc daca sa il slefuiesc frumos sa fie ca original,sau sa il vopsesc.Voi ce parere aveti?Apropo de ghidon,daca e cineva care are ca si mine probleme in indepartarea lipiciului de la ghidolina,am si pt voi o solutie:WD40 si foaie alimentara de aluminiu.Merge excelent si pe langa asta,mai merge si sa lustruiti cu chestiile astea doua si sa indepartati din rugina.Cu putina perseverenta ,o sa dati un luciu pieselor pe care nu m-au mai avut poate de ani buni. Δ Rotile,aici am intampinat cateva neplaceri create ba din pricina vechimii,ba din pricina mediului in care s-a aflat bicicleta.Spitele rotilor sunt cred galvanizate,dar sunt oxitate puternic,inca ma gandesc daca merita sa le smilgheruiesc si sa le vopsesc negre sau sa iau altele.Cele de pe fata am observat ca sunt drepte,nici una nu e stramba,deci macar asta e bine. Δ Butucul rotii fata este de aluminiu, a fost curatat,demontat,bilele verificate,uns ca si piesele de mai sus cu vasilina, apoi reasamblat si pus la pastrare pana ajung sa il folosesc. Δ Janta fata este de metal,are peretii cam strambi si e ruginita.O sa incerc sa indepartez rugina,dar nu stiu daca o sa reusesc pt ca nu am cum sa o bag in vasul de electroliza.Asta necesita o investigare mai atenta.Osa incerc pe cat posibil sa o salvez,deoarece nici nu am idee de unde pot lua o janta la un pret rezonabil pt bicicleta mea.Daca voi reusi sa indepartez rugina,probabil o sa o vopsesc negru(bineinteles in afara de suprafata unde calca franele.O sa vad si daca pot indrepta peretii,daca nu o apelez la ajutorul vostru in speranta ca voi gasi o janta compatibila pt bicicleta mea. Δ Janta spate e de aluminiu,o sa o smilgheruiesc apoi lustruiesc sper cu masina ce vreau sa o construiesc,sau in functie de ce fac cu janta fata poate va fi si ea vopsita. Δ Pinioanele,de care am fost pacut surprins in urma procesului de indepartare a ruginii imi creeaza unele probleme la care inca nu am gasit rezolvare.Nu reusesc sa gasesc o cheie potrivita pt indepartarea pinioanelor in totalitate de pe butuc,asa ca le-am indepartat pe bucati,partea interioara fiind nevoit sa o las pe butuc.Pt a desface in totalitate,am nevoie de o cheie care are 20 caneluri,iar in talcioc nu am gasit,ba chiar vanzatorii imi radeau in fata spunand ca nu exista asemenea freewheel.Am indepartat de pe butuc doar pinioanele in sine si bilutele minuscule plus clemele acelea care fac click cand se invart pinioanele.Partea care se infileteaza a ramas pe butuc deoarece cum am mai spus nu am cheie sa o desfac.Sper sa reusesc sa desfac si acea parte pt ca am curatat pinioanele si arata ca noi,iar in plus de asta am sesizat ca sunt si cateva spite strambe pe care nu le pot schimba fara sa desfac chestia aia.Aici spitele o sa le inlocuiesc in totalitate,dar mai intai trebuie sa masor spitele de pe fiecare parte,deoarece stiu ca pe partea cu pinioanele sunt mai scurte decat pe partea opusa.Voi aveti idee de unde pot face rost de o cheie pt a desface pinioanele Atom?As vrea o sursa din ROMANIA daca se poate,sau poate este vreun coleg care are doua si vrea sa vanda una din ele. Ehei dragii mei, cam atat pe moment cu calul meu de otel,dupa ce imi trece raceala o sa continuu cu restaurarea acestei biciclete ce imi e draga chiar daca nu e valoroasa material,pt mine e valoroasa sentimental pt ca mi-a adus aminte de copilarie!Sper ca v-a facut placere aceasta parte din aventura mea in lumea cu 2 roti si restaurarea unei biciclete.Va tin la curent in functie de cum va evolua proiectul.Nu pot spune ca ma grabesc,prefer sa imi acord mai mult timp pt ca e o placere sa vad cum iese ceva din mana mea.Atasez si poze ca sa vedeti si voi cum arata cand am primit-o si cum o sa arate pe parcurs ce avansez cu restaurarea:
  29. 1 point
  30. 1 point
    Asa e dom' profesor, sunt in asentimentul d-voastra, licoarea minune ce Metaxa se numeste, mare realizare a grecilor, tovaras de nadejde in orice conditii, mai ales in cele suferite acolo, vorba aia ... cine stie, cunoaste! :drinking:
  31. 1 point
  32. 1 point
    diferenta pe care o face carbonul nu e neaparat din flexare ci din faptul ca nu intra in rezonanta si nu transmite vibratiile.
  33. 1 point
  34. 1 point
    N-am avut nevoie de extra features din Hero 3 Black, așa că am luat un Hero 3 Silver. Considerabil mai ușoară și mai mică decât anterioara Hero 2, dar a trebuit să schimb carcase și acumulatori, mi-au rămas doar prinderile. Dacă găsești Hero 2 în stare foarte bună și la un preț mic pe eBay, poate fi o bună alternativă, deși trebuie să te obișnuiești cu gândul că ai un cartof pe cască mai mare decât al altora. :) Helmet Strap mi s-a părut o tâmpenie. O fi prinderea elastică, însă asta înseamnă că vibrează în toate felurile chiar și la mers normal pe asfalt, te doare capul după 5 minute de uitat la filmare. Am demontat strap-ul și am lipit plăcuța de fixare direct pe cască folosind un pistol cu lipici fierbinte; e muuuuult mai bine așa. Dup-aia am văzut că vibrează patina în plăcuță, chiar și o fracțiune de milimetru care se vedea pe imagine, și atunci le-am împănat cu o foaie de hârtie împăturată în două. Pe de altă parte, shit can happen, și se pare că a fost un accident în lunile trecute cu un ciclist profesionist care, în coborâre, a tras o trântă și a suferit un traumatism serios la cap din cauză că s-a lovit cu GoPro-ul de pe cască în parapet și acesta a acționat ca un obiect contondent în loc să sară de pe cască. Deci... e o doză de risc dacă ți-o montezi chiar în creștetul capului, deși e cea mai bună amplasare dpdv al echilibrului. Pe laterală îți trage casca pe-o ureche. Revenind, Hero 2 cu acumulator suplimentar nu mi s-a părut a fi cine știe ce greutate, deși avea vreo 300 grame cel puțin. Contează amplasarea pe cască și cât de bine se fixează casca pe cap. Hero 3 e mai ușoară, dar n-am apucat să circul mult cu ea ca să-ți dau impresii. Carcasele sunt excepțional de rezistente. Plasticul se zgârie destul de greu și nu e casant, iar lentila din sticlă nu a pățit nimic de la crengi luate-n cap. La Hero 2, lentila e rotundă și se poate schimba - găsești destul de ieftin kit de înlocuire din sticlă, garnitură, inel, șuruburi. La Hero 3, sticla e plată (ca să meargă și la scufundări; la Hero 2 există separat Dive Case cu sticlă plată, ca să rezolve problemele de focus pe care sticla rotundă le are sub apă). Nu am idee dacă e la fel de rezistentă, având o suprafață ceva mai mare și fiind plată, dar am văzut că poate fi și ea înlocuită. Pentru montare pe ghidon am preferat o prindere de la chinezi, cu un braț excentric care să împingă camera 10 centimetri în fața ghidonului; astfel nu intră în cadru toate cablurile de frână și schimbătoare. Cred că am și redus riscul să dau cu pieptul în cameră în caz de accident; am luat o dată în cădere un far de aluminiu în plex, fixat direct pe ghidon, și n-a fost plăcut. Cu alte camere nu m-aș încumeta să fac experimente; la acest moment, GoPro pare să facă cele mai bune camere, mai ales la sensibilitatea senzorului, corecția distorsiunilor optice, etc. Inclusiv faptul că au în target filmaci profesioniști (cu opțiuni speciale pentru post-procesarea culorilor) dă impresia că ai niște scule dintr-o clasă superioară la un cost puțin mai mare decât jucăriile concurenței.
  35. 1 point
    O poza din tura de azi: Moldovenesti - Badeni - padurea dintre Badeni si Podeni - Moldovenesti. 24 km in 4 ore jumate. Pana in Moldovenesti cu masina. Nu mergeti pe vremea asta acolo, ca e foarte mult noroi ! Restul: aici.
  36. 1 point
    O tura frumoasa care-mi aduce aminte de turele din tinerete facute prin aceasta zona. Drumurile erau la fel de proaste (sau mai proaste), bisericicle mai putine si nu atit de stralucitoare dar “mai cu suflet” si dintr-un material mai viu si mai cald, oamenii mai constienti si mai mindri de traditiile si porturile lor, natura si peisajele la fel de fermecatoare dar mai intacte iar la Sighet, unde se straduisera cu mult zel eroii comunismului romanesc si lingaii imputiti ai sistemului sa transforme oameni cu caracter si curaj dar cu orientarae politica si etnia necorespunzatoare in epave fizice si psihice, odioasa inchisoare inca nu era dezafectata. Pe vremea mea pasul era fara manastire iar coborirea la Borsa a fost si pentru noi un esec – ploaie, frig si un drum asfaltat presarat cu gropi si noroaie. Asa arata Prislopul Asa arata Borsa (complexul turistic) Asa arata fetita noastra cu ochi albastri P.S. Sper sa va intoarceti pentru a completa povestea dar mai ales pentru ca merita vazute aceste locuri, sper sa mai citesc despre ture frumoase facute de voi :-bd .
  37. 1 point
    Dimineata (dupa o ploaie ce a tinut toata noaptea) nu se arata prea incantatoare. Ploua mocaneste, iar singura pauza va fi intre 8-11. Acea fereastra o luam si noi pentru a ajunge in Sighet. Coborarea a fost facuta cu franele tinute la maxim. Suprafata uda, bagaje...nu vreau sa ajung ca pe Transfagarasan. Pe drumul plin de apa si de nori calarim agale cu viteze de croaziera de peste 25km/h. La Sighet, dupa ce ne invartim in cerc vreo 15 minute in cautarea Memorialului...intr-un final il gasim. Intram pe rand, el al doilea. Intre timp se porneste ploaia si ma adapostesc sub o streasina. Cat timp coelgul viziteaza apare un austriac care merge catre mare, trecand prin Polonia, Ucraina. Dar drumul catre mare nu-l face prin Romania... Memorialul durerii...un muzeu situat in inchisoarea ce a tinut loc de casa mai multor politicieni ce au fost impotriva comunismului sau a rezistentei. Multi si-au gasit, aici, sfarsitul. Camerele, amenajate frumos...te poarta pe drumul nesperantei. Vinovatii pentru tot ceea ce se afla in aceste poze si in aceasta inchisoare si in toate celelalte de pe teritoriul Romaniei. Avand in vedere ca vremea nu va tine cu noi in urmatoarea perioada, decidem sa incheiem aici aventura. Mai aveam de vazut cimitirul vesel de la Sapanta si multe alte atractii naturale sau facute de om pe drumul catre Baia Mare. Candva drumul va trebui sa ne poarte acolo, sa finalizam ce am inceput. Alegem cel mai apropiat tren, ca ora, dar vom efectua vreo 3 opriri mari de inlocuire a locomotivelor sau adaugare de vagoane. In tren avem nefericita sansa de a fi taxati suplimentar pentru biciclete deoarece la ghiseu nu au fost taiate bilete. 45 lei pentru biciclete pentru finalul aventurii. Bine ca nu a taxat si bagajele ca mergeam pe jos pana la Bucuresti. Cam asa s-a derulat aventura pe care am avut-o in vara. Cu bune, cu rele, cu vreme buna, cu vreme rea, toate s-au integrat in vietile noastre si si-au pus amprenta. Din pacate ultimele zile care erau programate nu au mai apucat ”lumina zilei” si au murit prematur. Mai aveam de bifat Sapanta, Baia Sprie, Baia Mare si multe atractii de pe drum, Pasul Gutai, o jumatate de zi de plimbare montana prin rezervatia naturala Creasta Cocosului, etc. Candva trebuie sa ne intoarcem pentru a completa aceasta poveste... Prin urmare, VA URMA! Daca aveti intrebari sau vreti sa completati ceva, va sunt la dispozitie. Sper ca minutele oferite nu v-au plictisit si ca ati avut ce invata din aceasta experienta. P.S. am pierdut numaratoarea esecurilor :) Traseul parcurs a fost urmatorul: http://www.bikemap.net/en/route/2715449-vancata-maramureseana/#/z11/47.7183,23.86333/terrain Echipament (partea mea): - Genti spate Ortlieb – 40L, geanta ghidon Topeak (pentru aparatul foto, GoPro). - Cort Quechua 2 persoane, izopren, sac de dormit Trimm Arktis. - Rucsac de spate (care a stat pe portbagaj pentru obiectivul foto si alte maruntisuri) - Antifurt Abus Granit X-plus 54 - Trusa medicala (continand medicamente, Baneocin, plasturi, fasa) - Ulei de lant - Frontala, spirale antitantari, petice, pompa, cana, saci de gunoi, furculita, cutit, lingura. - Telefon, incarcator, baterii - Haine: gel de dus, deodorant, prosop din microfibra compact, periuta, pasta de dinti, 5 perechi sosete, 4 chiloti, sandale, pantofi ciclism, 2 perechi de pantaloni scurti de ciclism, 2 perechi de pantaloni scurti, incalzitoare de picioare, pantalon lung polar, bluza cu maneca lunga ciclism, bluza fleece, pelerina de ploaie, tricouri.
  38. 1 point
    Nopatea nu ne ofera prea multe sunete ale animalelor padurii, dupa cum ne asteptam, asa ca dormim linistiti. Destinatia zilei o reprezinta localitatea Barsana, cunoscuta pentru impunatoarea manastire ce a fost ridicata acolo la scurt timp dupa revolutie. http://www.bikemap.net/en/route/2690438-borsa-barsana/ Maestrul de fata si-a aratat talentul, daca de dimineata radeam ca a urinat pe geanta colegului...pana sa plecam a comis-o si pe roata mea. Infractorul nu vrea sa ia parte la proces. Plecam frumos catre Barsana, pe un drum care se va dovedi...clasic. Frumos dar oribil. Poposim la umbra unui prun pentru a ne alimenta pentru ziua ce vine. O fetita pe bicicleta, ochi minunati, albastri de te pierzi in ei, se plimba, pe bicicleta, pe langa noi. Pleaca. Dupa vreo 10 minute vine iar. Ne zambeste. O salut, dar doar zambeste. M-am gandit ca poate nu stie romana, dar, imi dau seama, intr-un tarziu, ca este muta. Merg si cumpar o ciocolata pe care i-o ofer. Ma astepta acolo, parca stia ca vreau sa-i dau ceva. A zambit si ne-a facut cu mana. Drumul era calculat sa putem merge si cu mocanita, dar orarul de la 9-15.30 ar ocupa cam mult. Renuntam si o luam pe clasic. Gresim putin drumul, abordam o catarare ce a fost inutila, dar peisajul face sa merite. O manastire pe marginea drumului a carui acoperis este "brodat". Drumul ne duce catre biserica din lemn din Ieud, cea mai veche biserica din lemn din Romania. Are aproape 700 ani. Si inca dainuie. Cimitirul bisericii, loc de odihna vesnica. Unul din cele mai vechi mormite observate, de pe la 1800. Biserica a fost ridicata in anul 1364 de voievodul Balc, pe proprietatea sa, de mesteri locali. Este construita din lemn de brad. Conform spuselor unui copil ce facea pe ghidul, aici, candva, se afla o padure de brazi, cu aceia a fost creata biserica. In podul bicericii s-a gasit, in anul 1921, un vechi codice cunoscut sub numele de ”Codicele de la Ieud”, scris de mana in limba romana cu caractere chirilice, intre anii 1391 – 1392 si care este cea mai veche scriere in limba romana, document aflat in prezent la Biblioteca Academiei Romane (partea de inceput a ”Condicelui” se afla in Biserica noua din Ieud, la intrare). Desi poza este in regula din punct de vedere al alinierii, veti zice contrariul. Nu....asa este turla, nu este nici o aberatie a obiectivului. Lemnele, cele mai vechi care au ramas, au fost prinse cu cuie de lemn. In interiorul bisericii, picturile ramase au fost facute pe panza ce a fost lipita. Fotografiatul interzis J. Pictura este atribuita pictorului maramuresan Alexandru Ponehalschi fiind realizata in 1782. Muzeul...etnografic. Dupa ce parasim Ieudul, ne indreptam catre Poienile Izei, un loc minunat datorita privelistii. In rest... Soarele este astazi foarte darnic, nu evita nici o sansa de a ne acoperi cu zambetul lui, iar in momentul in care a inceput sa ma stranga pielea decid sa ma ung cu crema. Dupa ce m-am uns am devenit un magnet de insecte. Unele frumoase, altele mai putin. Satul Poienile Izei Dupa Poieni, un drum...judetean...defapt comunal si pietruit, ne face sa ne intoarcem cei 10 km pana in drumul judetean direct catre Barsana. Alt esec. Hartile actualizate sunt o varza totala in materie de calitatea drumului pe care o descriu si ceea ce se afla la fata locului. Mai departe nimic spectaculos. Drumul serpuieste prin vale pana la Barsana. Celebrul loc de pelerinaj din Maramures. Complexul este mare, cu chilii si diverse constructii monarhale recente. Totul din anul 1993 incoace. Dupa scurta vizita a manastirii, mergem catre campingul din Barsana, mai exact la 2 km lateral, camping Bradova. Din punctul meu de vedere, nu recomand de parcurs daca sunteti pe bicicleta si daca aveti bagaj mare. Sunt 2 km de urcare. Atat am alfat de la gazda cand eram jos si ceream indicatii. Acei 2 km sunt astfel: primul km – panta medie 13%; al doilea km – panta medie 4%. Minunat! Au fost momente cand tratam drumul drept in serpentine... De sus se vede minunat...dar merita? Preferam cazarea la casute in detrimentul cortului avand in vedere ca se anunta ploi, iar diferenta este de doar 10 lei. La dus se plimba niste gandaci maricei, dar ne respectam reciproc si convietuim in armonie. Fiecare isi vede de treaba lui. Anuntul ploilor ne-a demoralizat. Se anunta 2 zile de ploi. Aici intalnim primul punct de cumpana. In functie de cum e vremea de dimineata, decidem daca mergem mai departe catre Baia Mare sau ne vom opri in Sighet (la 20 km distanta de Barsana) si o luam spre casa. Adormim cu mintea la fulgerele din departare.
  39. 1 point
    Revenim pe traseul planificat initial, oricum alta posibilitate nu prea am mai avea de a ajunge de la A la B (respectiv de la Vatra Dornei la Borsa). Ziua de azi ne asteapta cu un drum judetean, drum care initial ne crease temeri ca ar fi foarte circulat, dar am aflat ca aceasta varianta se evita datorita starii precare a carosabilului. Pe langa luptele cu infrastructura, astazi vom avea parte si de o noua ascensiune, Pasul Prislop. http://www.bikemap.net/en/route/2690429-dorna-borsa/ Dimineata celei de-a 5-a zi ne intampina mohorata si incetosata. Dar nu dupa mult timp lucrurile se schimba, in bine. Purcedem pe drumul ce ne trebuie, un pas ce se dovedeste a fi greut, pasul Prislop. Drumul, un drum judetean, clasic...plin de gropi. Doar ca peisajele fac sa uitam repede de infrastructura Romaniei. Un fost han sau viitor. Nu stiu ce ar fi trebuit sa fie, dar este in paragina. Buzduganul a cedat. Vis-a-vis - un ou incondeiat gigant. Putin mai sus o manastire impunatoare care ne face sa ne pregatim pentru ce va urma referitor la manastirile pe care le vom intalni. Si...suntem inca in Suceava. Desi casele de pe margine ne-au indus in eroare crezand ca am ajuns deja in Maramures. Alte biserici impunatoare si maiestoase pe marginea drumului. Dealurile se aproprie tot mai mult, iar pasul din ce in ce mai apoape. Facem un mic popas de a lua apa de la un paraias, iar mai jos de acesta o mica poienita este plina de par de oi si capre. Ciudata senzatia...
  40. 1 point
    Ziua 4 - Vatra Dornei (84 km) Avand in vedere insuccesul total al Tulghesului, optam sa nu mergem pe varianta initiala catre Vatra Dornei (prin munte) ci o luam...pe un drum judetean care face legatura directa. Cam asa a fost tot drumul (84 km) Norocul face ca peisajul sa fie de neuitat, de imortalizat si sa uitam de chinul drumului. Nu pot opri clipa pentru a beneficia de aceasta liniste a naturii...Dar pot face sa o impartasesc cu voi. Curand, pe valea Bistritei (pe care o urmam) avem parte si de asezari locale. Unele mai atragatoare, altele mai putin. In nord, a plouat. Culoarea Bistritei ne demosntreaza asta. Iar una din singurele surse de venit din zona isi cam traieste ultimele zile. De-a lungula vaii intalnim mai multe "atractii". Un pod, sau mai bine zis, un fost pod, din care au ramas doar pilonii si capetele. Cei mai bucurosi de umflarea raului sunt cei care practica sporturi pe apa. In speta raftingul. Din Tulghes, gazda ne-a oferit un borcan cu dulceata din ograda proprie. Alta fosta atractie de pe rau, un mic baraj. Valea se apropie de final, fiecare km spune adio Neamtului apropiindu-ne de Suceava, mai exact de Vatra Dornei. La fel de bine cum sunt case maiestoase, intalnim si case in paragina. Contrasul e evident. Spre finalul zilei ne bucuram si de putinele raze de soare care ne incanta privirea, iar lumea este vazuta altfel cu umbre si culori vii. Profit de faptul ca am ajuns destul de devreme in Vatra Dornei si dupa ce ne cazam in campingul local, las bagajele in grija colegului si ma duc pana in Dorna Candrenilor unde stau niste rude. Surprinsi de faptul ca ma vad stau la discutii cam o ora si o iau inapoi spre Vatra Dornei. Finalul zilei ofera un apus asupra muntelui Ousorul.
  41. 1 point
    Dar, avem norocul sa si deschidem ochii. Rupti de obosealai, mancam ce a mai ramas, niste porumb prajit mai exact, si o luam inapoi. Ajungem dupa o coborare rapida la nenorocita intersectie nemarcata. Purcedem pe ea... Paraiasul, alaturi de drumul simplu...(nu uitati, judetean) Dupa mai multi kilometri (teoretic, doar 15 intre Bicaz Ardeleanu si Tulghes) si o diferenta de nivel cotabila la peste 500m, ajungem sa injuram drumul asta. Varful se apropie dupa mai bine de 3 ore petrecute pe acest drum oribil unde am facut mai mult pushbike decat facusem toata viata. Nu uitati...peste 40kg pe noroaiele alea. Tot aici ma paraseste si adidasul drept (talpa se desprinde). *esec nr.5...in caz ca ai uitat numaratoarea. Dar...intr-un final, in varf, intampinam 2 drumuri apropiate. Si o coborare...de sa-ti tragi palme singur. Coborarea, pe teoreticul drum judetean... Abordabil? Nici gand...poate fara greutate si fara ploaie. Apropierea finalului...noroiul pana la glezna, proaspat. Dar ca sa privim partea plina a paharului, nu este argilos. Intr-un final razbatem si reusim sa scapat de acest blestem. Drumul s-a dovedit a fi un calvar. In Tulghes, localitatea unde trebuia sa ajungem aseara, gasim un magazin de unde ne aprovizionam cu ceva de-ale guri si suntem invitati in curte sa servim ce am luat la o masa. Acolo povestim cu proprietarii, trecuti de 60 ani, care se bucura de impartasirea catorva ganduri cu strainii. Dupa ce ca suntem cu o zi intarziere, si ca totul sa fie mai frumos, ne prinde ploaia. Decidem sa inoptam in Poiana Largului, la viaductul de la inceputul lacului Izvorul Muntelui. 20km pe ploaie, udati pana la piele, adidas rupt. Apa de sus, apa de jos. Vremea este in lumea ei. Acum ploua, 10 minute soare, ploua, soare. Nu mai campam in aceasta noapte, ramanem la o pensiune pentru un dus cald, un pat cald si un tv. Soarele isi arata ultimele raze asupra Pietrei Dracului si asupra viaductului. Lacul, in departare, cel mai mare lac de acumulare artificial din tara.
  42. 1 point
    Nu stam prea mult, dezamagiti de ce vedem. O privire de ansamblu, pe drumul de intoarcere, asupra muntelui escavat. Incepem sa intampinam primele intemperii ale vremii. Scurta ploicica care ne face sa ne adapostim, iar vis-a-vis, o poarta frumoasa. Nu trece mult pana scapam de ploicica si ajungem la intersectia din Bicaz Ardeleanu, locul unde trebuie sa o luam spre Tulghes (PE UN DRUM JUDETEAN) - a se tine minte... Peisajul minunat, nimeni nu poate nega frumusetea locurilor care sunt cat mai putin atinse de civilizatie. Peste podet, o doamna inaintata in varsta da viata anumitor articole tricotand. Printre ultimele case pe care le vom vedea astazi...drumul paraseste satul, iar ghinionul ne "ajuta". Ne ajuta sa ajungem pe un drum neasfaltat, incarcati, si putin incurcati de o intersectie. Stanga sau dreapta, traseul de pe GPS spune dreapta... Dreapta fie, continuam tot inainte, aproximativ 10 km pana nu reusim sa ajungem nicaieri, drumul se tot ingusteaza, urmeaza valea unui paraias, aproape perfect ca acesta. Fiecare viraj, cot, ca el. Dupa ce parcurgem acesti km in continua urcare, ajungem la capatul drumului si realizam ca am cam gresit. Ora inaintata si rezultatul intrebarii satenilor ce coseau, ne face sa fim dezamagiti de un nou esec. (nr.4) Tot ce putem face e sa ne bucuram de ce avem, de peisajul rar intalnit. Totul uitat de timp... In varful dealului, pe o zona proaspat cosita alegem sa punem cortul, indrumati de tinerii care coseau si care se retrageau catre case sau adaposturi precum cel de mai sus. Zona aleasa, pare in regula...defapt, realitatea face sa ne trezim cu multa urechelnite in bagaje pana la finalul zilelor. Nestiind unde suntem, nestiind incotro sa o apucam, in timp ce colegul pregatea cortul, o iau din loc spre deal sa vad daca putem cobora prin partea aia (teoretic, pe harta, arata ok...dar...) Dar, defapt este un platou dupa care alt deal. Am mers aproximativ 40 minute ca sa dau de o persoana pe care sa o intreb cum putem ajunge in Tulghes...iar explicatia a fost sa ne intoarcem, drumul ar fi mai scurt decat peste deal, unde ne-am fi luptat cu inca 40 minute de unde eram + o coborare prin iarba pana la bazin. Pregatirea locului de campare, la intoarcere totul era cum am plecat. Colegul a lenevit J Intr-un final, terminam de pus cotul, mancam ceva din putinul avut si inoptam acolo...noapte lunga...cea mai lunga...ragetul unei ursoaice de chemare a puilor ne face sa nu punem geana pe geana pentru multe ore...Pana la ora 3, cand nu mai pot si votez sa cedam lupta, ce o fi o fi. Legam cele 2 cani (una intreaga, alta turtita) de o funie a cortului si le mai zgandar din cand in cand. Eu mai atipeam, el nu. Cred ca era vorba doar de inconstienta mea. Ca totul sa fie si mai frumos, ploaia si mai apoi furtuna s-a abatut asupra noastra pentru a completa peisajul minunat.
  43. 1 point
    Z2 – vroiam sa mergem sa admiram Lacul Rosu, lac la care fusesem in urma cu peste 10 ani, iar de acolo sa revenim pana in Bicaz Ardeleanu si sa o taiem catre, candva, in departare, Vatra Dornei. http://www.bikemap.net/en/route/2690401-piatra-lac-tulghes/ Traseul si punctele de atractie sunt notate sistematic pe hartie. Din nefericire, al doilea esec, dupa insuccesul vizitarii lacului, o reprezinta ruperea bratului ochelarilor. Acesta a fost reparat dupa vreo 3 zile. Pana la final, voi ajunge sa distrug cu totul lentilele alba si portocalie a ochelarilor datorita depozitarii alaturi de ceva metalic. Nesperat, dar am incheiat cu mult strangerea fata de colegul de suferinta. Se va dovedi ca pana la final, mereu va fi la fel. Lucru rar intalnit, gazda ne ureaza ”Buna dimineata” si ne intreaba daca nu cumva vrem sa bem o cafea, din partea casei. Eu refuz, nu sunt bautor de cafea, dar pentru colegul era necesar un imbold. Utilul face mereu casa buna cu placutul. Pentru a scurta putin traversarea orasului putem accesa un pod din complexul recreational care ne scoate mai aproape de iesire catre Gheorghieni. Ne bucuram de aceasta ocazie, dar cand ajungem acolo ne dam seama ca nu e chiar asa simplu. Urcarea pe podet se facea printr-o rampa (sau scari) iar rampa era alunecoasa datorita ploii. Alternativa, chin pe rampa, chin cu peste 40 kg pe scari. Dupa trecerea podului, avem de trecut calea ferata...cale ferata care mi-a dat de furca, iar bivolul a fost scapat de coarne si s-a prapadit pe linii. Rezultat, cana din aluminiu pentru ceai a fost turtita (esec nr. 3). Haideti sa pastram numaratoarea...vom atinge cote alarmante J Drumul trece usor si frumos urmand cursul Bistritei care formeaza in aval de baraj, sau amonte de Piatra, cum vreti, diverse laculete. Primul popas al zilei ne regaseste la inceputurile urcarii catre Cheile Bicazului. Mancam bine pentru a ne pregati de urcus. Drumul trece prin diverse sate, iar intr-unul regasim o fabrica de ciment impunatoare. Din muntele de unde probabil se extrage materia prima pentru fabrica de ciment, cativa copaci se incumeta sa se lupte cu omul. Cine vine pe jos, are posibilitatea de a parcurge cheile Sugaului - Munticelu care se gasesc pe partea dreapta a drumului nostru, o alta atractie a zonei. Intrarea in impunatoarele chei este dura, alocuri cu pante de 10%. Pana sus, mult si bine, serpentine, si o motivatie aparte, vestitul lac. Ma despart de coleg, pentru ca suferinta sa ne-o facem fiecare dupa posibilitati. La final, varsta isi spune cuvantul, iar diferenta de 15 minute este mai mult decat respectabila pentru cineva cu o varsta aproape dubla Lacul Rosu, nesperat de...hmmm...un sentiment ciudat pot spune. Ma asteptam la altceva (dupa cum ziceam mai devreme am mai fost aici in urma cu vreo 10 ani) si am impresia ca au cam disparut copacii din apa. Foarte putini au ramas, iar acestia tin adapstul ratelor puturoase. Iar problema disparitiei copacilor nu cred ca o reprezinta putrezirea, ci mai degraba omul. S-a creat un debarcader de unde pot fi inchiriate barcute si te poti plimba linistit prin lac.
  44. 1 point
    :wub: http://www.mtb-news.de/news/2014/11/25/test-nicolai-ion-15-29/
  45. 1 point
  46. 1 point
    Ziua 1 continuat Am fost foarte surprins sa gasesc o fantana cu cumpana pe coama unui deal, la 1-200m sub altitudinea la care incepea golul alpin cativa km mai incolo si intr-o zona expusa vanturilor. Pe deasupra, apa era la doar 1.5m sub nivelul solului. Cat m-am oprit sa umplu bidonul, a aparut intre timp un om de pe un drum dinspre Slon. Vazand un jgheab pentru animale langa fantana, il intreb daca e buna de baut apa sau e doar pentru animale, si imi zice ca e buna. Foarte voios si el de altfel, si era greu sa nu fii, vremea era perfecta, iarba era verde, viata era buna. Stand de vorba, ma intreaba in gluma daca am venit si eu la maratonul ala, ca am venit un pic cam tarziu. Ce-i drept, vazusem panglicile atarnate in copaci (cred ca apar si in vreo 2 poze), presupuneam ca erau de la un concurs, si chiar ma intrebam de cat timp or sta atarnate ele. Abia acum, cand scriu postarea, mi-am adus aminte sa caut si vad ca era vorba de Cheia Mtb Challenge. Profit de ocazie si il intreb pe om si de drum, si-mi zice ca e mult de urcat si ca drumul e cam prost, dar ca se poate. N-avea nici mina serioasa a unui om caruia i se pare improbabil sa reusesc ce i-am explicat, asa ca imi iau ramas bun si continui drumul. In momentul asta era deja cam 2 si un sfert, 2 jumate, dar pe harta vedeam ca eram cam la jumatea drumului de 70km al zilei, si chiar daca aveam o urcare dificila in fata, eram la cam 8 km de varf iar restul era coborare, si la capat aveam o camera rezervata si o masa calda pregatita. Nu mi-a luat mult dupa ce am plecat si am dat de greu. Gropi mai mari, bolovani mai mari, mult pietris mic si mare, si pantele tot mai mari. Pantele ca pantele, dar bolovanisul ala facea inaintarea foarte grea. Intrasem si intr-o zona cu stane deasupra Slonului, si erau caini, masini, praf, si nu mai aveam nici ce poza si vedea. La vreo 2 km de fantana gasesc 2 ciobani opriti cu o masina de teren, care ma opresc si ma intreaba incotro ma indrept. Ingrijorarea lor ma ingrijora si pe mine, si nici nu le spusesem inca ce aveam de gand. Cand le zic ca vreau sa ajung la Vama Buzaului, imi zic ca e drumul prost si foarte abrupt, si ca de unde eram acolo pana la cimitirul Tabla Butii era cat de la Drajna pana acolo (nu era chiar asa, dar era prea tarziu, indoiala isi infipsese ghearele). Cand le zic ca drumul pana acolo fusese prost, ei rad cu pofta si-mi zic ca e mult mai prost mai incolo, si ca o sa ma prinda noaptea pe creasca, si daca nu fac focul o sa fie periculos cu lupii. Nu aveam de gand sa innoptez pe creasta, si chiar daca era deja ora 3 cand purtam discutia asta, deja nu mai eram sigur de faptul ca reusesc sa trec muntii pe lumina. Acum imi dau seama ca m-am speriat cam degeaba, ca mai aveam cativa km de urcat, dar ca oricat de dificili ar fi fost, ultimii 20-25km aveau sa se faca singuri si fara stres. Totusi, faptul ca oamenii erau de-ai locului si ca se vedea pe fata lor ca erau serios m-au determinat sa ma intorc. Imi spun de Valea Stanii, ca ma intorc pana la rascruce (pe care, iata, nu degeaba o pozasem) si urc pe vale, apoi pana in pasul Boncuta, si de-acolo in Vama Buzaului. In mania mea a planificarii, eu cautasem alternative si deja stiam sa intru pe drumul ala fara sa ma mai uit pe harta. Le multumesc si cobor in goana nebuna pantele bolovanoase pe care imi luase o vesnicie sa le urc mai devreme. Abia fac 500m ca sunt scos din amaraciunea intoarcerii din drum in prima zi de un clantanit idiot in spatele meu. Opresc, ma uit si vad ca s-a rupt prinderea aparatoarei spate pe cadru. Pesemne ca la unul din damburile sau bolovanii luati la coborare s-a comprimat intr-atat amortizorul spate incat a lovit aripa si s-a rupt prinderea, ca era o amarata de tabla de inox gaurita. Eu stiam ca se putea intampla asta, fiindca proiectasem bicicleta cu alta pozitie a seii, si cand am dat saua mai in spate am intrat intr-o zona de risc pentru aparatoare, dar m-am gandit ca nu voi ajunge niciodata la capatul cursei, ca voi intari suspensia. Iata ca am uitat sa cresc preloadul la arc, si acum am rupt asta. Eram dezamagit de ratarea drumului pe creasta, a cetatii de vama si a cimitirului, acum eram de-a dreptul nervos. Trusa de scule e in cea mai inaccesibila zona din bagaje, ca m-am gandit ca nu voi umbla la ele decat in caz de pana, cand dau jos tot oricum, asa ca incropesc ceva cu o banda elastica cu carlige. Tot plezneste aparatoarea cadrul la fiecare hop, dar sta locului, asa ca o las asa. Ajung repede la o scurtatura care intra pe drumul spre vale. Arata a drum de TAF sau a rapa facuta de scurgeri de pe versant, dar ma gandesc ca in punctul asta deja merge totul cam prost si ca am cam terminat sacul cu intamplari nefericite pe ziua de azi. Cobor cu ceva transpiratii, intru pe nesimtite pe drumul catre apa, fiindca e tot prost, bolovanos, rupt de ape si abrupt. Trec un firisor de apa si ma opresc sa imortalizez drumul tocmai parcurs: Ca de obicei, verticalitatea nu se citeste, si fiind un pic panicat si grabit, probabil ca mi se parea si mai abrupt la momentul respectiv. Mai cobor un pic si ajung pe malurile Telejenelului. De ce imi era frica n-am scapat: cu cateva zile inainte de plecare era planul sa merg prin Valea Doftanei, si pe urma m-am razgandit si am zis sa o iau pe aici, ca inca de anul trecut voiam sa o iau pe Tabla Butii. Iata ca tot pe vale am ajuns. Din fericire se anunta a fi o vale frumoasa. Intr-o prima faza peretii sunt mai abrupti, drumul tot trece sanga-dreapta peste rau, si toata zona e mai salbatica. Intalnesc doar 2 turisti si un om cu 2 cai in 10km. Cascada a Telejenelului printre copaci Mai tarziu apar niste poienite, casute, intai abandonate, apoi locuite, apoi incep pensiuni si intr-un final asezari. Frumos, n-am ce zice, dar sunt sigur ca nu se compara cu ce as fi vazut pe creasta. Prin zona asta mai populata incep sa vad masini care merg in directia opusa, spre Maneciu, cu destula hotarare, si ma intreb cum ajung ei la baraj, din moment ce portiunea pe care coborasem eu la firul Telejenelului, si la care nu am vazut sa fie alternativa, mi se parea complet inaccesibil turismelor, iar ei urmau sa-l si urce. Numerele erau de Bucuresti, Prahova, Arges si Buzau, deci nu toti localnici, si fiind duminica, sigur se intorceau acasa majoritatea. Cum nu m-a intrebat niciunul cum e drumul, am presupus ca stiu ei ceva ce eu nu stiu si mi-am vazut de drum. Valea e foarte lina si se urca foarte putin, asa ca avansez repede. Incep sa ma gandesc ca acum, pe la 4 si jumatate, as fi fost aproape de Varful lui Crai, probabil, si ca pe la ora 5 as fi intrat in zona de platou si coborare usoara. Nu am fost, dar din ce vazusem pe profil pe Bikemap, nu parea sa mai fie de urcat dupa varf, doar denivelari pe creasta. Incep sa am primele regrete ca nu am continuat pe acolo. Culmea Cazaturii, Zaganu si Gropsoarele mai in departare Dragut si linistit Soarele in Coltii Boncutei Cu un ochi in jur, cu gandul la drumul ce mergea in dreapta mea si cu cateva sute de metri mai sus si cu urechea la susurul Telejenelului, ajung la bifurcatia catre Pasul Boncuta, fac dreapta (in fata imi arata un traseu catre Muntele Rosu, daca tin minte bine, de 8 1/2h, iar pe harta nu prea arata ca s-ar mai putea cu bicicleta mai tarziu) si incep sa urc. Nu ma mai uit pe harta, stiam ca era de urcat intr-un pas si ma asteptam sa urc ceva. Soarele se vedea destul de jos, dar stiam ca aveam de coborat vreo 200m altitudine pe partea cealalta si ca odata coborat e ca si terminata ziua. Cand colo, urc cate putin, fac cateva poze la niste cai lasati sa pasca liber in padure si ma trezesc ca incep sa cobor. Imediat dupa pas parca incepe alta lume, dispar toate constructiile si pana in Vama buzaului nu mai vad decat 2 stane, in rest oi, vaci, munti si copaci. Imi revine in minte atunci ce mi-a zis unul dintre ciobani de lupi si ursi pe creasta, si ma gandesc cum ar fi fost sa ma manance pe mine in golul alpin cand in padurile de mai jos era plin ca cai, oi si vaci. Urcand catre Pasul Boncutei Lasand Valea Stanii in urma
  47. 1 point
  48. 1 point
    nu vad de ce ti-ai luat tija fara offset, ca sa te duci mai in cap? daca vrei sa scurtezi cockpitul, pune o pipa de 50, garantez ca efectul va fi la fel de uimitor ca la ghidonul lat ;) daca vrei sa fie si scurta si sexy iti recomand cu mare caldura renthal duo :nerabdator:
  49. 1 point
    Poate ar fi cazul să începi să te uiţi şi după alte biciclete... ;))
  50. 1 point
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00