Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation on 04/08/2016 in all areas

  1. 4 points
  2. 3 points
  3. 2 points
  4. 2 points
    Dintr-o tura din saptamana asta.
  5. 2 points
  6. 2 points
    In cazul tau eventual ar putea fi vorba de o inselaciune, nu de abuz de incredere. Iar simplul fapt ca s-a depus o plangere impotriva cuiva, nu atrage imediat starea de urmarire penala. Se efectueaza cercetari preliminare, cand se finalizeaza cercetarile, politia va propune o solutie de neincepere a urmaririi penale, pe care procurorul probabil o va confirma, cu aplicarea unei sanctiuni administrative, eventual (prejudiciu foarte mic, pericol social foarte mic). Faptul ca piesele ti-au fost "inmanate" personal, e insa de natura sa atraga o solutie de totala neincepere a urmaririi penale, fara nicio alta sanctiune, pentru ca de fapt nu ai fost inselat, ai avut ocazia sa verifici calitatea marfii inainte de a o achita. Faptul ca tu ai stiut ca va intalniti noaptea, dar totusi nu ai avut la tine o frontala sau orice alta sursa de lumina (chiar si lanterna telefonului), nu te scuza. Daca zici ca discul nu sta pe masa de cat e de stramb, vorbim de un viciu evident, pe care puteai si trebuia sa il constati atunci cand ai pipait marfa. Daca ar fi fost vicii ascunse (lucruri pe care nu le poti constata la o examinare normala, dar atenta, ci doar dupa utilizarea sau demontarea produsului), atunci ai fi avut o cale de recuperare a prejudiciului printr-un proces civil. Nu tin cu ursul, e evident ca te-a fraierit, dar nu ar fi reusit daca tu ai fi fost vigilent si nu te lasai fraierit. Iti zic doar un scenariu foarte probabil al mersului lucrurilor, in cazul in care decizi sa faci vreo plangere.
  7. 2 points
    Sau ai putea sa te feresti sa cumperi de la bazarurile online de la persoane pe care nu le cunosti :)
  8. 2 points
    Pentru ca de curand am fost victima unei tepe(nu de bani multi, dar intre biciclisti nu se face asa ceva), caut cea mai buna metoda de actiune impotriva unui tepar - "vanzator de rea credinta" pe internet. Cea mai buna si documentata metoda mi se pare urmatoarea experienta impartasita de un user oarecare: "In felul urmator am procedat eu si am reusit sa-mi recuperez banii. Mentionez ca nu ma cunosteam cu vinovatul si nu aveam nimic semnat cu el. Cele de mai jos sunt valabile doar pentru cazurile asemanatoare, in rest nu ma pot pronunta. Ce e de facut : - Trebuie facuta o plangere dupa modelul asta : Prealabila adresata organului de urmarire penala*-*Drept Online - Nimeni nu e mai presus de lege - Art 187/181 folosit in model trebuie inlocuit cu : Abuzul de incredere (art. 213 Cod penal) - asta daca nu aveti contract semnat - Plangerea penala se face catre Parchetul de langa judecatoria judetului in care are domiciliul cel care a tras teapa, de preferabil sa fie scrisa impreuna cu cineva care stie sa puna problema astfel incat sa recuperati toti banii si sa nu platiti nimic in cazul in care se ajunge la proces. - Atasati langa plangere toate dovezile de care dispuneti ... numele faptuitorului, iban-ul, copii dupa ordinele de plata sau foile de varsamant, discutii pe mess, pe email, link-urile topicurilor unde ati discutat sau se discuta despre el sau teapa, orice are legatura cu afacerea voastra si consideri ca ar constitui o dovada impotriva lui. - Trimiteti plangerea si dovezile la Parchet printr-o scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Plangerea va ajunge la procuror, care o va trimite apoi la politia orasului de unde este vinovatul. - Apoi asteptati pana va cheama la declaratii ... va trebui sa mergeti de cel putin 2 ori la politie in orasul faptasului. - Din momentul inregistrarii plangerii, faptuitorul se va afla sub urmarire penala Cu toate astea, politia nu are nici o obligatie sa va recupereze banii, dar daca nu-i recuperati, puteti sa o lasati sa decurga conform cursului natural si respectivul se va alege cu dosar penal. Din cate am inteles, daca plateste paguba produsa, sanctiunile aplicate de politie vor fi mai mici. A functionat la mine si s-ar putea sa functioneze in cazul tuturor : il anuntam de fiecare data prin email sau pe mess ce am de gand sa fac : "vezi ca voi depune plangere penala", "vezi ca am depus plangere", "vezi ca esti sub urmarire penala", ...., "dupa cum observi, am vorbit serios pana acum, iar daca nu primesc banii inapoi pana la data de ... te voi chema in instanta, ceea ce va atrage dupa sine despagubiri suplimentare (avocat - minim 20 milioane, taxa de timbru intre 5-10 milioane) .. etc .. Toate astea vor constitui un factor de stres suplimentar asupra lui si astfel va incepe sa cerceteze si sa se intereseze asupra consecintelor, plus ca va fi sub urmarire penala si nu cred ca va putea parasi tara, iar o multime de drumuri la politie nu convine nimanui. Inainte de a face asta, ar fi indicat sa va consultati cu cineva astfel incat sa faceti treaba cum trebuie, sa va inarmati cu rabdare si sa fiti dispusi sa mergeti pana la capat." ***De ce toate astea?! Pentru ca unii chiar merita!!!
  9. 1 point
    Vopsea Originala. Cand am achizitionat bicicleta nu avea aceasta stralucire. Este o biciclete cu poveste si nu ma refer la povestea echipei Flandria si a lui Freddy Maertens.
  10. 1 point
    Cred ca e cea mai rezonabila varianta. Marimea S. PS: Te mananca daca afla ca te-ai apucat sa-i dezvalui public greutatea. Bine ca n-ai spus si varsta! :P
  11. 1 point
    Mi-ai adus aminte ca acu' vreo trei ani, am pus pe forum cateva poze cu Transalpina inainte de asfaltare iar unii colegi de forum nu regretau ca s-a asfaltat. Probabil ca sunt destui ce se bucura ca a ajuns asfaltul si la Padina... anul trecut, prin august, erau vreo 2-300 de masini in poiana de la Padina, ici-colo sfaraia cate un gratar si se auzeau ceva acorduri manelaristice. Noi n-avem autostrazi dar asfaltam drumurile din munti! :)
  12. 1 point
    "Cadru aluminiu marimea 54, cam 6 kg". Cred ca e vorba de cadru :)
  13. 1 point
    Nu poți fii sigur cu astia/astea ca n-au carici...
  14. 1 point
    @@gibonu - interesant ca si idee. Nu e neaparat sa plec din Cuxhaven, daca/cand e sa ajung pe acolo. Se poate merge si pe partea cealalta spre Hamburg ...we shall see Ziua 7: 2 Iulie: Hutthurm (Passau) - Abwinden Km - 131.7 Traseu -https://ridewithgps.com/trips/5718440 Durata: 11h28 total/6h01 in miscare Pozele - https://goo.gl/photos/AynvUJFnpMReVbGj9 Song of the day - Iron Maiden - When The Wild Wind Blows Story of the day - vant puternic lateral-fata Seara facusem calcule sa evit traseul pana la Passau pe bicicleta - ar fi fost ceva autobuze care au si suport de biciclete dar plecau cam tarziu, pe la 8 primul. Stabilim sa incercam sa vb cu soferul de dimineata, daca ma ia sau ba. Dimineata devreme. Scoala in Bavaria inca nu se terminase, autobuz plin cu elevi. Soferul nici nu a vrut sa auda de mine si de bicicleta mea. Sau cel putin nu in legatura cu autobuzul lui. Pornesc peste dealuri, pe la orele 7 trecute fix. spre Passau. De poze nu erau prea multe obiective si, sincer, nici nu prea mi-a ars. Realizez ca traseul e mult mai usor cand esti odihnit si fara sa fi fost batut in cap toata ziua de soare. Ajuns in Passau, imortalizez hotelul in miscare si o opera de arta moderna, pe malul stang al Dunarii. 20km in aval de Passau fac o oprire la Hidrocentrala Jochenstein - prilej de a savura o cafea excelenta(pe care o ratasem de dimineata). La intrare un grup de copii foarte activi - cred ca era o activitate de genu 'Scoala altfel' de pe la noi. Li se explica prin exemple si joaca puterea apei, ceva legi ale fizicii si se lasase cu multa balaceala O privire spre ecluzele de la hidrocentrala. Totodata si ultima poza din Germania pentru aceasta excursie. La numai 2km de hidrocentrala fac trecerea(nebagata in seama) in Austria. Daca imi aduc bine aminte, @@VladG reusise sa imortalizeze acest moment. Probabil ca, in mare viteza si cu gandurile la orasul Linz de pe traseu, nu observ nimic/ Drumul ma poarta pe malul stang al Dunarii pe piste de o mega-calitate. Drumurile nemtesti de pamant(cate au fost - f bune si alea) sunt deja de mult uitate. In mijlocul raului o mica capela si o statuie, pe o stanca bine semnalizata pentru calatorii pe apa Din cauza caldurii excesive - ce topeste ciocolata - ce se anunta pe zilele ce 'or sa vina(cu care eu deja ma confrunt de dimineata) vacuta Milka a plecat in deplasare spre Muntii Padurea Neagra. Evident, cum altfel decat in sus pe Dunare Traseul ma poarta pe malul stang al Dunarii, bine impadurit si furnizor de umbra excelenta in arsita enervanta a zilei(unde o fi ploaia aia de la Ehingen din ziua a doua, cand ai nevoie de ea). Nu are rost sa mai mentionez calitatea pistei si a drumurilor de tara pe care sunt "nevoit" sa pedalez. Am parcurs deja 53 de km pe astazi si "obosit" fiind decid ca e momentul sa iau o pauza. Traseul putin mai dificil recomanda folosirea unui mic feribot de biciclete de la Au la Grafenau. ...va urma...
  15. 1 point
    http://www.freerider.ro/mag/articole/licenta-romaneasca-de-ciclist-amator-ce-este-si-de-ce-ne-trebuie-101992.html "Obligaţii: taxa 15 lei adeverinţă medicală de la medicul de familie; taxa 50 lei investigaţii suplimentare pentru VO2 Max, prag lactic etc. (opţional pentru amatori. Preţul poate să difere în funcţie de cabinet); plata taxei de 70 lei pe an în contul FRC, pentru licenţă; plata taxei poliţei de asigurare – 103 lei pe an in cazul situaţiei descrise mai sus de Cristi Faur. Aşadar cu o cheltuială de aproximativ 238 lei pe an poţi fi mult mai liniştit atunci când ieşi cu bicicleta din casă fie că te duci la plimbare sau concurs." Io eram linistit, de ce trebuie sa ma mai "linistesc" de 238 lei? Basca timpul pierdut, minim o zi-doua!
  16. 1 point
    Desfiinteaza-le urgent. Cu ele invata mai greu sa mearga pe 2 roti.
  17. 1 point
    O echipare destul de rara pe acest Sartano. Gipieme White Laser
  18. 1 point
    Ziua 18 – 4 decembrie – 26km – 4200m [Argentina] Cozmin:”Mă trezesc greu pentru că nu am putut dormi din cauza concertului de sforăituri de la Silviu, cred că în jur de două ore.” Trezirea la 7:30. Mâncăm o supă la restaurant și câte două empanade și încă 14 la pachet. Fac și o probă la arzător. Mai stăm puțin pe net și plecăm spre Ruta 40. La râu verifică Cozmin salteaua și mai găsește încă două găuri la saltea. Intrăm pe Ruta 40 și suntem puțin dezamăgiți de drum. Este foarte mult nisip și nu se poate pedala. Cozmin: ”Ne uităm unul la altul și eu zic că ăsta este drumul către pierzanie.” După 3 km mă așez pe nisip cu harta în față. Hotărâm să ne dăm înapoi la vale până la intersecția cu Ruta 51 și să vedem de acolo ce facem mai departe. O variantă ar fi să o luăm pe Ruta 40 în sud și să renunțăm la Bolivia. După ce mâncăm toate empanadele decidem să mergem spre Chile prin pasul Jama. Întâlnim o cicloturistă din sens invers, în tricou și pantaloni scurți. Puțin cam nebună, din Anglia și cu pielea albă. Mă doare capul. Pedalăm ușor și trecem și pe la locul de cort din 2013 când am fost cu Răzvan și Cristi. Ne campăm la 4200m. Vântul bate tare. Un jeep se oprește pe drum și o doamnă vine la noi cu o sticlă de bere Salta neagră. Era din America. Ne ia ceva să montăm corturile din cauza vântului. Lui Cozmin îi zboară cortul și aleargă după el vreo 30m. Cozmin:”Mă apuc să îmi peticesc salteaua și Silviu este pe afară pozând peisajul. Mai târziu merg la el în cort ca să mâncăm niște dulce de leche cu biscuiți. Ieșim ca să fotografiem o minunată furtună cu fulgere ce se vedea în depărtare. Să nu uit, suntem, la 4200m și este cam friguț.”
  19. 1 point
    Ziua 5 – 21 noiembrie – C.d.Este – Yguazu – 58Km [Paraguay] Aseară am montat ambele corturi și eu am stat fără supratentă. A fost răcoare spre dimineață și multă umezeală. Intrăm pe drumul național ce duce spre Asuncion. Este aglomerat tare. Luăm un pepene. Ne lăsa la preț de la 15000 la 10000, dar sigur era și mai ieftin. 33 grade. Într-o benzinărie cumpărăm una alta și plătim cu o bancnotă de 100000 guarani. Ne dăm seama după că am primit rest 137000 guarani. Asta e, mergem mai departe. În fața unui magazin vine un copil cu o bicicletă și dă noroc cu mine. Mă întreabă de unde sunt și unde merg. Cozmin: “Ne propunem să mâncăm seara brânză cu mămăligă și smântână, dar de unde… se pare că nu există așa ceva în această țară.” Facem un duș rece și răcoritor la o altă benzinărie. Cozmin: “Aici vorbim puțin cu Mircea pe skype.” Aproape când să dispară soarele am văzut o poză frumoasa. Un cal păștea lângă un copac cu soarele în spate. Am așteptat 5 minute să ridice capul, am țipat urlat, dar al naibii el nu a vrut. Era setat pe mestecat. După încă puțină pedalare mă simt leșinat dar rezolv cu un dulce de leche. Facem seara o poză cu laserul. Cozmin: “Înainte de a intra în cort fac o poză cu locul în care dormim, apoi ne vin tot felul de idei pe aceeași poză. Scriem cu laserul pe copaci, adăugam obiecte în cadru și ne ia cam jumătate de oră până rămânem fără baterie la laser'.
  20. 1 point
    puff puff pass.... :D
  21. 1 point
  22. 1 point
    Gladys Roy si Ivan Unger in 1925 jucand tenis pe aripile unui biplan in zbor La timpul respectiv, aceasta fotografie a circulat pe o carte postala. Gladys a murit foarte tinara, in 1927, la 25 de ani, in urma unui accident provocat de elicea in miscare a unui avion, aflat insa, in mod ironic la sol.
  23. 1 point
  24. 1 point
    Unul din cei mai geniali artisti romani, dar nu prea promovat. Pacat!
  25. 1 point
    Un drum frumos, asa cum se prezenta inainte de asaltul "civilizarii"!
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00