Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation on 07/12/2016 in all areas

  1. 1 point
    - 3 săptămâni în Est Cuvânt înainte Mai devreme ca niciodată, mă găsesc din nou în acea perioadă a anului în care o călătorie s-a sfârșit și alta este pe cale să înceapă. Pedalatul s-a terminat de mult, picioarele îmi zvâcnesc aproape zilnic în căutarea următorului deal, următorului munte, următorului drum de bolovani, nisip sau noroi. Nu știu dacă au să mai vină prea curând. Cuvintele îmi stau în gât, mă sufocă, mă obligă să le dau glas, degetele bat nervoase în masă și râcâie neîncetat tastele calculatorului, palmele mă mănâncă, ochii scrutează zilnic miile de poze prinse pe drum, în timp ce amintirile, încă verzi la o săptămână extraordinar de lungă de la revenirea în civilizație, încep să se ofilească ușor, agățându-se în continuare de jurnalul stenografiat pe drum, carnețelul luminos, burdușit cu crâmpeie de lumină, de întuneric, de inspirație, ură, fericire, tristețe, contemplare și orice alt sentiment ce mi-a fost cu putință să simt, pe drum și înafara lui. Până în ziua de plecare, traseul decis a fost următorul, cu plecarea din Buzău: https://ridewithgps.com/routes/14260179 Din cauza vremii, care în weekend-ul 11-12 iunie se arăta urâtă, în special la munte, în dimineața plecării am hotărât s-o iau invers pe traseu, în speranța că se va mai îndrepta până ajung eu la munte. Traseul final: https://ridewithgps.com/routes/14868295 Cifre seci: 17 zile de mers (într-adevăr, ceva mai puțin de 3 săptămâni). ~12500m de urcare. 1715,67 km distanța totală pedalată. 100.92 km media zilnică de mers. 31 de orașe. 211 sate. 9 traversări ale Dunării, cu bacul, barca, bicicleta sau pe jos, prin apă, prin diversele sale forme. 14 traversări ale Oltului, primele de după izvor. 4 din cele mai cunoscute mănăstiri din Moldova. 2 traversări ale Carpaților. 4 provincii istorice, probabil cea mai aglomerată zonă a minorităților etnice din țară. Toate pe un singur drum, cel mai greu, cel mai lung si cel mai dureros de până acum. Chin și plăcere. A fost o aventură. Aviz amatorilor: va fi o gestație lungă. Zone noi, locuri speciale, drumuri grele, toate m-au prins într-un moment lung, de cumpănă. Carnetul e plin. Sufletul e împăcat. Tastatura așteaptă, iar hârtia virtuală freamătă.
  2. 1 point
  3. 1 point
    De la Hooters se accepta? Dalma a facut poze si cu noi, deci e biciclista, as zice ca e ontopic. :D Uite, poza pentru un amic biciclist pe care i-am pus-o Facebook pe wall, drept gest de simpatie: Cred ca de asta mi-am fisurat doua coaste, m-a blestemat gagica-sa :))
  4. 1 point
  5. 1 point
    Nu, schiza se referea la experiența avuta cu vântul, si întrebarea era: trebuia sa stau cu fața sau să mă întorc cu spatele (la vânt)? :P Până la urmă am continuat cu fața, că altfel dormeam pe terasa cu păstrăvii care mi-au încăput pe-o măsea. Că de fumat oricum nu fumez. Iar de băut, o bere mi-a fost de ajuns în seara aia, că și așa fusese vânt, și-mi dădea tîrcoale o leneee... :))
  6. 1 point
    Ziua 6 A fost ultima seara la cea mai frumoasa si primitoare pensiune a periplului nostru, unde doi oameni gospodari au reusit, intr-un colt uitat de lume, sa construiasca in jurul unui fel de monument industrial - un loc atat de deosebit... Ne indreptam astazi spre Berzeasca, dupa un ultim mic-dejun copios la Casa cu Platani, sfarsit cu un calduros drum-bun din partea dragutelor noastre gazde. Odata cazati, hotaram o ieseala de sosea catre Svinita unde intentionam sa mancam. Povestea zilei a istorisit-o complet multdistinsul @@Traveller, asa ca nu voi mai puncta decat evenimentele ce nu si-au gasit locul in istorisirea lui din diverse motive. Unul din ele este ca am ramas in urma ca sa fotografiez ruinele Cetatii Drencova, cu care fac cuvenita completare: inecata de apele Lacului Portile de Fier Prabusirea de versant ajunsa pe DN, ca orice alta manifestare extrema a naturii, fascineaza, iar noi / eu nu facem exceptie. Punct de sprijin: Aproape de stanca Trescovat: Sa mai retinem ca, imbrobodit de reclama piscicola facuta zonei, distinsul @@Traveller, impreuna cu Gheorghita, au comandat cate un... pastrav, punadu-li-se sub nasurile fine cei mai mici-pitici-nani pastravi de pe pamant. Greu de uitat fetzele lor atunci cand le-au sosit farfuriile... =)) Seara, dupa cate o burta de mure de pe marginea drumului, obositi de cei treij da chiolometri facuti cu vantul in fata, la pensiunea din Berzeasca, multpreadistinsul nostru prieten aflat intr-o mare schiza: "Sa fumez, sa beau? Sau poate ca deja am fumat si-am baut?" :))
  7. 1 point
    Anul acesta, pentru mine si nu doar, pentru ca marea majoritate a celor care am fost in tura Banatului Montan am fost in aceeasi situatie, programul a fost daramator. Am ramas in urma nu doar cu cele pe care as fi vrut sa le povestesc aici, ci si cu inca multe alte obligatii mai mult sau mai putin asumate. Parca niciun an nu mi-a fost atat de incarcat si, poate, cand mai pui un an in carca, greutatile programului de zi cu zi atarna parca cu mai mult spor (pentru ele :) ) Cateva mici completari legate de ziua 5, despre care n-am apucat sa scriu: Intr-una din casele parasite din Ilidia (remarcati sonoritatea elena a toponimului) asezata pe marginea drumului, curiozitatea m-a manat sa intru: Peretii culoarului de acces erau pictati, sau mai degraba zugraviti in dulcele stil al artei naive. Evident ca aceste lucruri se vor pierde foarte curand, daca nu cumva au si disparut cu tot cu peretii suport in timpul anului trecut... Pornind noi la drum, mai departe, raman in urma scufundat intr-o vaga si bleaga discutie cu multdistinsul alde Leo. Chiar daca ne dadea ceva batai de cap caldura, mai tanarul meu prieten se bucura ca un copil de peisajele deosebite ce ne-au insotit toata excursia. Sunt convins si ca nu doar peisajul il incanta, ci si vorbele mele pline de profunzimea adancimilor necuprinse decat rar in cuvintele oamenilorde rand. Asa ca, fermecat de multsensul si claritatea expunerilor mele, cu totul subjugat de vastitatea cugetarilor ascultate dinspre partea mea despre viata, teluri inalte, acerba moralitate, implicare sociala si critica constructiva, se hotaraste sa fotografieze imprejurimile cu mine centrat in imagine, ca un adevarat invatator, pol de gravitatie al incercarilor lumesti, precum si al concentricitatii opiniilor vectorial indreptate catre mine. Si, in timp ce actiona declansatorul aparatului de fotografiat intr-un gest larg de cuprindere a naturii si omului, privindu-ma cu evlavie si netarmurit respect, vede cu coada ochiului (stang) un posibil minor obstacol in calea manifestei sale fervori, si-i f#^e-o frana frate, de fata cu stanga, declansatorul cu pricina initiind o sarabanda de necontrolat a evenimentelor: buninteles ca trotineta se opreste brux, buninteles ca al nostru Leo ia viteza peste ghidon, iar soseaua se umple de diverse materiale: aparat(e) de fotografiat, un telefon mobil imprastiat in cele 4 zari, precum si diverse alte chestii apartinatoare eroului nostru sau calului ce l-a purtat cu credinta. Rupt de cele lumesti, imaginea m-a readus in mijlocul unei lumi zbuciumate in care amintirea unei clavicule insirate de un alt multdistins domn pe drumurile patriei, a revenit cu gratie din cine stie ce neuron zbanghit de-al meu. Desi nu trebuie sa acorzi prea multa atentie ucenicilor si invataceilor in ale discursurilor inaripate si pline de zemuirea intelepciunii, am trecut peste orgolii si m-am plecat din preainalt asupra lui. Babaieti, lu' asta ii patinau ochii in cap si amesteca literele in cuvinte de neinteles. Asa ca mi-am bagat ceva in ea de clavicula a lui Mac, si am incercat sa ma concentrez pe prietenul meu patinator in ale lumii imagini si sunete. Din fericire nu a durat mult si cumatrul Leo a redevenit un demn biciclist incepand sa-si faca griji de aparatul de f(o)tat si de telefon. Gluma-gluma, dar se belise bine. Ceilalti babaieti, privati fiind de emisiile adancii mele mintzi, erau la cateva sute de metri in fata. Evident ca primul lucru la care m-am gandit a fost: "In plm, pleci cu doi doctori la drum si astia sunt plecati la curve taman cand ai nevoie de ei, lasand matematicienii si inginerii sa salveze cultura umanitatii condensata intr-un artist de mare valoare, tot in plm" Asa ca i-am dat un "sezi! culcat! bea! si rabda palinca pe rana!" pana cand, din sens opus, un mare vapor negru cu V6, opreste in dreptul nostru. Intre timp, unul din doctorii a revenit in zona accidentului. Insa, ca in "M.A.S.H.", din vapor se scoboara 2 barbati si doua femei catre noi. Eu le ingaim ca avem medic, iar ei ne spun: "pai, daca aveti nevoie, si noi 4 (PATRU !) suntem medici". Ramasei prost. Targa le lipsea si cuierul ala cu perfuzii... Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred: aveam deja 5 medici pe 20 de metri patrati, iar al 6-lea se pregatea sa ajunga si el calare cu pletele-n vant, cocotat pe Rosinanta sa! Ui, mah!!! "Radem, glumim, dar nu parasim incinta" - vorba unui clasic: Leo s-a ales cu spaima, un vag traumatism la caputz ce i-a trimis un ochi catre slanina si altul spre faina, un tricou rupt, un telefon ciufulit, un tricou gaurit si o dezinfectie de l-au usturat toate, inclusiv cezariana lu' maica-sa, dar peste toate, gata sa reia calareala pe brava lui ferotenie. Si eroii nostri: unu-i cu clavicula, altu-i cu palinca, hotarati sa ne arate ca nu mor caii cand vor cainii! Acuma... ca suntem doar intre noi coleshica, evident ca pentru a-i face in ciuda caldurii, precum si de teama ca microbii din jurul nostru sa nu ne atace cu arme specifice, mi-am mai bagat si eu botu-n palinca si i-am dat si multdistinsului Artist ca sa nu pateasca ceva, cumva, pe dinlantrul domniei-sale :D Hehehehe... ce ras aveai! Mai departe, drum frumos, intrepatruns printre frumosii arbori ai padurii sau printre stancile cheilor. Preahotaratii: Si Eroul de la Termopile, sau mai pe scurt - termopilistu': I se mai spunea (in cercurile de cunoscatori) si "Specialistu'": Si totul e bine cand se gata cu bine... :)
  8. 1 point
    Astfel s-a încheiat şederea noastră la Casa cu Platani din Ciclova Română. După o seară sub cerul senin, la masa plină cu bunătăţile bucătarului local, ne-am retras în camere, ne-am pregătit bagajele şi ne-am odihnit bine pentru... Ziua 6 – 31 iulie 2015 Din nou zi de transfer între pensiuni. Lăsăm Casa cu Platani unde ne-am simţit atît de bine, pentru pensiunea Clisura Dunării - Danubian Border din Berzasca, unde găsisem 3 camere prin booking.com. Mutarea necesită bineînţeles trezire dis-de-dimineaţă, pe la 6 jumătate, cu mic dejun mutat la 7 în loc de 8. Era nevoie pentru că urma şi bicicleala prin defileul Dunării. Venind dinspre Oraviţa pe DN57, facem cunoştinţă cu Dunărea la Pojejena. Ajungem la pensiune, care e situată în centrul comunei, pe o stradă laterală, prima la stînga după podul peste pîrîul omonim. E foarte cochetă si merită cei 110 lei pe camera dublă. Nu au mic dejun, dar am avut acces la bucătărie şi ne-am organizat singuri, deja eram obişnuiţi şi ne-a fost bine. Am lăsat bagajele şi am încălecat. Trebuie să spun totuşi că a fost o zi oarecum marcată de lene :P. Pentru toţi, mai puţin @@iacobdoc, după cum se va vedea DN57, care ne poartă de-a lungul Dunării, era afectat de o cădere de pietre între Berzasca şi Şviniţa, traficul auto fiind formal interzis. Practic era blocată o bandă, însă existau maşini care treceau. Am trecut şi noi. Mergeam relaxaţi, chiar cuprinşi de o anumită melancolie, poate indusă de ora matinală de trezire, poate de stratul superficial de nori care şi-a făcut un pic de cap şi ne-a stropit vreun sfert de oră. A fost o zi de relâche, ce să mai… Dar cînd alături curge molcom Dunărea, ai deja nişte kilometri în spate şi nişte mii de metri urcaţi, îţi permiţi s-o laşi mai moale. La un moment dat Artistul, rămas mai în urmă, ne sună că are pană. Eram în dreptul vîrfului Trescovăţ şi ne-am întors. Pentru moment a fost nevoie doar de cîteva pompe, dar la Şviniţa am intrat în sat, urcînd o rampă de mare angajament pînă la o cîrciumioară, pentru o bere, şi în curtea ei comitetul de specialişti s-a reunit şi a rezolvat-o. Am reluat periplul danubian. Numeroasele şi bogatele tufe de mure de la marginea drumului au reprezentat o tentaţie cvasi-permanentă, şi la dus şi la întors. Aici MaC ne oferă instrucţiuni despre cum trebuie savurate corespunzător şi adecvat. Tufa asta era chiar în dreptul ruinelor cetăţii Tri Kule. Din păcate accesul este îngrădit de o proprietate particulară, practic avea de-a face cu un obiectiv turistic de la distanţă... Mai departe, către golful Dubova, ţinta iniţială a preumblării noastre de azi. La un moment dat, pe cînd mai aveam vreo 6 km pînă la Dubova, peste relaxarea noastră s-a suprapus foamea, şi cum tocmai treceam prin faţa cabanei Delfinul, am luat ad-hoc decizia să luăm acolo prînzul. Ne-am instalat pe ponton, cu valurile sub noi şi foşnetul lor împrejur. Viaţă, nene! Mai erau clienţi, iar singurul chelner şi băiat de alergătură al cabanei de-abia prididea. Am avut nişte timpi de aşteptare mărişori, mai ales că am vrut ciorbă de peşte şi păstrăv prăjit, ca să fie o experienţă cultural-culinară completă. A fost, dar aşteptarea ne-a indus o stare de somnolenţă care ne-a făcut să zicem stop traseului, urmînd să facem cale întoarsă. Randonneurul nostru ardelean simţea că mai putea, aşa că s-a îndreptat spre golf, urmînd să ne ajungă din urmă apoi. Întoarcerea s-a făcut cu un vînt din faţă destul de insistent. Subterfugii ca să nu ne lăsăm descurajaţi de el am găsit. Cum ar fi murele… … şi admirarea Dunării la apus, o experienţă unică pe care merită s-o simtă orice biciclist pasionat de pe meleagurile noastre sau de aiurea. Seara s-a încheiat cu o cină în curtea din spatele pensiunii, unde am rememorat zilele ce trecuseră peste noi, am discutat pe marginea datelor ameţitoare furnizate de gadgeturile lui MaC şi iacobdoc, am anticipat ultima zi, dedicată satelor ceheşti din Banat. Traseul zilei 6: http://ridewithgps.com/trips/5943408
  9. 1 point
    Motto: E bine să știi ce-ți dorești. Am plecat ca și cum habar nu aveam unde mergem. Chiar nu mă interesa. Traseul era încărcat pe Garmin, știam că o să fie frumos, că vom vedea o cascadă și niscaiva chei unde nu era exclus să trebuiască să înotăm ca să le traversăm. Eu eram ca o mașină în probe. Struțocămila mea trebuia să fie ba cal ba măgar și singurul aspect care mă preocupa era cât de bine poate boul să tragă la jug. Până una-alta, ziua se anunța toridă dar mai văzusem noi de astea, la viața noastră. Am prins mai multe porțiuni de aproape plat, pe care am pedalat cu voioșie, ba un 35 la oră, ba un 40 mai chinuit. Domnilor, era bine! cum ar spune un mare clasic în viață. La “un colț de cotitură” am întâlnit un cuplu pe biciclete, care vroiau fie la cascada Bigăr, fie la cheile Nerei. Părerea mea a fost tranșantă. Nu contează ce alegi cât timp poți bea o bere. Din când în când mai opream ca să îi aștept pe ceilalți. Trupa, era din ce în ce mai animată. Doar A-mic-ul respira cumpătat cu cele două picioare: “inspirăm pe stângul, expirăm pe dreptul”. Întreg universul părea că ne face părtaș la măreția eternității sale. Asta până când Leo a binevoit să facă o poză din goana calului. În acel moment fatidic, continuitatea spațio-temporală a fost sfâșiată precum sfâșie urechile sunetul produs de acul unui patefon care zgârie placa. Eu eram mult mai în față, zburdând pe câmpii cam ca iepurașul “extaziat” din banc, când, dintr-o dată, m-a străfulgerat un gând: “Sper că nu s-a întâmplat ceva.” Bine, nu era chiar dintr-o dată, că deja stăteam cam de multă vreme să îi aștept, așezat pe marginea drumului la umbra unui plop. Într-o clipă, Leo reușise să anuleze toată euforia resimțită la vestita coborâre la întoarcerea de la Anina. Noi încă mai credeam că ce nu te omoară de întărește, dar o astfel de experiență te poate zdruncina bine. Din păcate, cam asta s-a și întâmplat. Noi ne-am făcut că nu băgăm de seamă și am continuat drumul dar nu mai era chiar ca la plecare. Accesul către cascada Șușara și cheile Șușarei se face pe o potecă, decentă, care, totuși, iți produce acele emoții tipice aventurilor. Eram clar marcați de ce i se întâmplase lui Leo și eram mai prudenți. Doar Mac, cred că refuza să accepte că așa ceva i se poate întâmpla, după principiul că fulgerul nu lovește de două ori în același loc, afirmație, care până la urmă se va dovedi parțial adevărată. Traseele astea, nu ridică mari probleme și dacă am fi în competiție, sau ar depinde viața noastră de cât de repede am merge, probabil că am zbura ca vântul, dar în genul acesta de ieșiri, principala teamă este ca nu cunva să te întorci seara prea obosit ca sa te mai poți bucura de ziua petrecută, la o cină, în fața unui pahar de bere, cu prietenii. Traversarea cheilor Șușarei a fost un spectacol frumos. A-mic’ul s-a sacrificat ca să ne facă poze în timp ce traversăm regulamentar, ținându-ne de cablul pus pe margine. Evident, când i-a venit vremea să traverseze, ca să ne revanșăm, ne-am pus toți să-i facem poze distinsului A-mic. Cam asta a ieșit: Din păcate, ambelor obiective le lipsea ceva pentru a ni se revela în adevărata lor măreție: apa. Era secetă și asta se resimțea. Totuși, atâta câtă era, reușea să ofere un spectacol superb: apa curgea limpede peste calcarele albe, strălucind în lumina puternică a soarelui. M-am descălțat și am intrat în apă. Era rece. Era bine din nou. Credeam că ziua se încheiase. Ei aș. Asta a fost partea super-lejeră. Mergeam pe la umbra și răcoarea pădurii. Era lux. De fapt nici nu știu ce-am căutat peste deal la Potoc dar a fost o urcare de pomină. Adesea, drumul era format din două șanțuri, marcate de eroziune. Soarele era in crucea cerului și ardea nemilos, pantele aveau mai multe grade decat un vin licoros iar drumul părea că nu se mai termină. Așa e cum au spus toți: ”Avem pană. Vai, ce bine!”. La un moment dat am ajuns pe platou, unde ”trăznetul” a lovit în același loc. Traveller cred că a fost singurul care a făcut două pene în tura asta. Stau și mă gândesc dacă ”trăzneetul” n-o fi ricoșat din mine, că eu nu am avut nici o pană. Deja devenise obișnuință. Știam în ce cotlon al bagajelor sunt peticele, care și cu ce pompă umflăm roțile, cum dăm roata jos ... Eram instruiți mai ceva ca la armată. Traveller începe și umflă roata. Pompa făcea flic-flac, flic-flac. La un moment dat, Leo începe să spună un banc. Era fascinant. Ori de câte ori spunea un banc, se vedea artistul din el. Cuvintele, puține și bine alese, erau însoțite, adesea de o gestică ce îți creea o reprezentare vizuală a ceea ce se întâmpla. Pur și simplu, nu aveai decât șansa de a intra în imaginarul poveștii care creștea în intensitate, până la momentul în care îți servea poanta. Fascinant. De data asta a fost ceva nou. Cum dădeam noi la pompe, flic-flac, Leo începe un banc. Cică Ion prinde peștișorul de aur și evident se ajunge la partea cu dorința. Ion ce să-și dorească și el? mai multă bărbăție, cât de multă. Între timp noi încă dădeam la pompe, flic-flac dar cu un ochi și ambele urechi atenți la Leo. Peștișorul de aur îi zice lui Ion: - Știi ceva, acum o vrei mai mare dar mai încolo poate o să regreți. Facem altfel. Când vei pocni din degete ”poc” se va lungi iar când vei bate din palme ”paf”, se va scurta. Ion fericit, merge acasă. - Mărie, vino-ncoa’ să-ți arăt ceva. - Ce-i Ioane? - Mărie, du-te în fundu’ gradinii. Și Ion începe să pocnească din degete. - Mărie, simți? - Da Ioane. - No stai așa! și Ion începe: poc-paf, poc-paf, poc-paf. Într-un mod, cumva miraculos, pocnitul din degete și bătutul din palme sunau a note iar ritmul lor aducea cu boleroul lui Ravel. Eram obosiți, soarele ne bătea în cap dar efectul bancului era copleșitor. Flic-flac, flic-flac, am continuat să umflăm roata. Restul, a fost rutină.
  10. 1 point
    Continuare ziua 5 Bucuros si incarcat cu cele vazute, ma indepartez putin pe un drum lateral ce iese cumva, prin padure, catre Sopotul Nou. Sunt fascinat de stancariile ce se itesc dintre copaci si incerc sa le surprind pentru a sti unde voi incerca sa ajung, sau poate ajungem, intr-o viitoare incercare prin zona: Ma bucur cateva momente de singuratate si de-o liniste de inceput de lume, fulgerat fiind in gand de o frumoasa melodie ce nu-mi da pace... Drumul ce se infunda in padure si, la vedera caruia, imi recunosc slabiciunea de moment. As fi pornit in verdeata ce mi se deschidea in fata ochilor... Chemarea prietenilor este insa mai puternica si ne regrupam pentru drumul de intoarcere, luand din nou la pas zona de chei cu cabluri, cu bicicletele pe umeri. Cei 4 cavaleri, al 5-lea asigurandu-le retragerea :) Privelistea e minunata si-i las pe baieti sa se-ndeparteze... Pereti printre copaci, copaci printre pereti: Drumul coboara acum, iar noi ne jucam cu viteza. E o joaca intr-un peisaj deosebit si ne zbenguim ca niste copii :) Odata iesiti din padure, in conformitate cu traseul alcatuit cu multa transpiratie de multpreadistinsul @@Traveller, facuram dreapta catre Sasca Romana, urmand sa traversam o mare culme pentru a ne pogori apoi in Potoc. Urcarea este sanatoasa si ne pune la incercare, mai ales pe cei raniti si mai putin antrenati in sa, persoane ce sunt convins ca inaltau rugi fierbinti catre cer, doar-doar o face cineva pana :) Lucru care s-a si intamplat de altfel. Doamne-Doamne l-o fericit chiar pe cel mai cucernic dintre noi! :D Asistent (in plan indepartat, negri palmasi) :D: Lector: Desi, recunosc, nu mai tin minte care a fost succesiunea penelor. Cert este ca, spre bucuria lui @Leo, au fost chiar DOO!!! Seminar: Priveliste din capul dealului urcat, in pauza de pana. Satui, i-am lasat pe babaieti sa munceasca :) Coborarea in Potoc s-a efectuat in goana cea mai mare, aflati sub umbra marelui URS(US) care ne chema... ne chema... Asa ca... Iar finalul, apoteotic, printre beri si pauni :) Apoi, metaxe, papa bun cu vin si nani. Maine ne asteapta o zi grea: parasim Ciclova Montana si minunatele noastre gazde ca sa pornim spre Cazanele Dunarii... Domnilor... :)
  11. 1 point
    Continuare ziua 5 Iar intrarea, dupa trecerea unui podet, se infunda direct in padure. Totul incepe cu o carare infrunzita pe care calaritul nu e chiar floare la ureche. Asa mi-as dori sa-mi fie in spatele casei :) Ne avantam cand mai calare, cand mai pe jos pe malul Susarei, bucurosi nevoie mare ca suntem iar cu bicicletele. Buna o fost ziua de ieri, dar noi parca nu pentru drumetii cu picioarele ne adunaseram Dupa cum cu usurinta se poate observa, avantgarda era formata din specialistii nostri in IT si... comunicare (permanenta). Ei, cei ce ne-au dat nume: Garmin, Polar... :D Sunt destule zone in care incetinim, coboram si, inca, ne mai folosim de capacitatile de pedestrasi. Drumul insa este de poveste. Mergand scufundat in linistea padurii, incretita doar usor de susurul apei, inevitabil mi-am adus aminte de Lizuca si Patrocle... Ciudatii copaci ai Banatului invaluit in aerul caldut mereu al climei mediteraneene, imbracati de sus pana jos in ferigi incolacitoare... Imagini minunate, dintr-o tara minunata, intr-o companie minunata. Uneori, gandind in retrospectiva calatoria facuta, nu ma pot opri sa nu ma gandesc la faptul ca mereu am fost un norocos, o viata intreaga, bucurandu-ma de prieteni si de locuri uimitoare ce mi-a fost dat, chiar DAT, sa le vad... Continuandu-ne calatoria prin padure, gasim si locuri in care zburdam de-a dreptul printre copacii indoiti deasupra noastra, pe o carare lata si alcatuita dintr-un amestec fin de piatra si pamant tare ce ne lasa sa ne facem de cap, chiuind. Ajungem si la o mica punte si, buninteles ca tuturor ne-a trecut prin cap sa o incercam calare. Intelepciunea anilor insa... :) Descalecam curand la micuta cabana, din pacate inchisa, Susara, prilej de pauza, baie, rontaiala, glume si pipi. Curios din fire, caut sa dezleg misterul morii turcesti din vecinatate, fara succes insa: e parasita... Reluam calatoria pe un drum ce ne indeamna la pedale multe si dese, cu bucuria racorii padurii ce ne adaposteste Desi in urcare, alternanta pantei ascendente si descendente ne lasa privilegiul bucuriei peisajului, fara sa ne oboseasca prea tare si fara sa ne inghesuie in stricta preocupare a gandului la si numai la efort. Curand, in fata noastra, isi fac aparitia cheile abrupte, pe malul drept fiind instalate cabluri ce insotesc mana omului ale carui picioare se vor canoni pe o poteca ingusta, alunecoasa si, uneori, chiar absenta. Un bun prilej pentru noi de a ne fotografia in rol de eroi ce traverseaza locuri deosebite cu trotinetele pe umeri, manifestandu-ne in acest fel dragostea fata de simpaticele noastre caratoare. Era si o chestiune de... cum sa-i zic? Vanitate? Poate un strop acolo... :) Imediat ce iesim din chei, dupa inca o urcare de 5 minute, ajungem la cascada: Extrem de frumoasa in zilele ei bune, chiar si in perioada de seceta in care am vizitat-o, nu si-a nemeritat numele de "Minune a Romaniei". Si e tare frumos sa intalnesti si parinti ce-si educa odraslele in spiritul descoperirii frumusetii naturii nu numai pe telefon sau tableta, ci ducandu-i acolo, in mijlocul ei, s-o vada, simta si miroasa, sa inteleaga cu adevarat frumusetea intalnita doar cu efort si picuri de transpiratie, senzatiile fiind infinit mai accentuate si de urme lasatoare. VA URMA
  12. 1 point
    ZIUA 5 Greu cu bancul multpreadistinsului. E "cu figuri", deci nu merge de la tastatura. Eu ma gandisem sa fac o cooperativa cu el, sa castigam si eu un ban cinstit, da' Batman tocmai de la Sinaia... Ieri am mers pe jos si a fost ok. Ne-am mai hodinit cele greuincercatele picioare, chinuite cu tot felul de beroase si tariciuni. Astazi, dincolo de vagile mahmureli ale fiecarei dimineti - stare perpetua dealtfel, bine hraniti aseara, ne adunam bucurosi ca va fi o zi in care sa nu cadem pe spate de atata calareala. Ne zgaltaie bine Ciclova Romana, din fericire in coborare, dupa care iesim din civilizatia urbana intrand pe drumuri molcome, virajate si destul de bune. In Ilidia, localitate cu sonoritati grecesti... ... ochesc o casa abandonata al carei intrand imi face cu ochiul. Asa ca raman in urma spre studiu: Pe culoarul de acces, doua picturi murale, de fapt o zugraveala in stil naiv, de-o parte si de alta, pazesc parca si acum acea casa: Observati, va rog, in ultima fotografie, urarea de la intrare :) Traversand satul, mai opresc o data in fata unei usi deosebite: Depasind localitatile, ajungem intr-un "T" unde intalnim doua fete si doi baieti cu bicicletele, la odihna. Marturisec ca, fiind cap de coloana am observat intai o fata si am oprit rapid sa intreb daca-i pot fi de folos cu ceva. Aparand insa, din boscheti, rapid, si pretinul, am facut pasul inapoi :). Am stat cu totii putin de vorba cu ei, apoi am facut stanga catre Slatina Nera: Vorbind ba de una, ba de alta, raman mai in urma cu multpreacumvreael @Leo, mergand in paralel. Domnu', fermecat de peisajele ce ne inconjurau, hotaraste ca o fotografie en-passant este tot ceea ce lipseste excursiei noastre. Drept pentru care, cu o mana pe volan si cu una pe bulan... aaaa... scuze... cu aparatul intr-o mana si cu stanga pe ghidon, sesizeaza cu coada ochiului o gropita mica-mica-mica in fata si, hop, pune de-o frana! Pe fata, normal! Cealalta coada a ochiului, respectiv a mea, sesizeaza o tumba in aer a multdistinsului, o bicicleta ramasa in urma, iar urechea mea fina de Winnetou - o bufnitura seaca ce leaga carnea de asfalt. Musiu' zacea pe caldaram deja cand aparatul de fotografiat nici nu apucase sa aterizeze. Lasand gluma la o parte, evident ca am oprit imediat sa ma dumiresc daca are ceva rupt, sau daca nu s-a lovit la cap. Ii patinau putin ochii, asa ca ingrijorarea nu s-a risipit imediat. Pipaindu-i incheieturile si gatul m-am mai linistit putin si am adunat cele de pe jos, dupa care mi-am sunat prietenii ce erau cateva sute de metri mai in fata. Aveam totusi doi medici cu noi, deci puteau pune chiar si de-o operatie. Imediat ce au revenit la noi, din fata se apropie un SUV negru, care opreste si el langa noi si, ce sa vezi? 4! 4 (patru) doctori coboara rapid cu intentia de a ne ajuta. Adica aveam echipa de transplant cardiac frate, nu de julituri de muzician visator... :D Ne-am lamurit ca toata lumea e bine, am primit ceva apa de la cei 4 ca sa spalam ranile pacientului si le-am urat drum bun. Cum mie nu-mi placea amestecul de carne si praf de pe piciorul si mana distinsului aproape chiar si muzicolog, am decis ca o spalatura cu pretiosul meu lichid insotitor (gurile rele zic de vipere, eu de gat) nu are cum sa ii faca rau. E... asa putin la corzile vocale cand a slobozit tipatul de surpriza, nu se pune :) Dupa cateva minute in care am fost ocupati cu reparatul artistilor, telefoanelor dezmembrate si aparatelor de fotografiat zburatoare, ne-am pus din nou in miscare, purtandu-ne cu @Leo ca cu un ou (cacu, cacu! :) ) Babaieti in departare: Dupa inca ceva kilometri, Sasca Montana ne intampina, pe langa vagonetul traditional asezarii mineresti, cu un banner-simbol al modernitatii :) Traversam practic localitatea, oprind din cand in cand pentru ziduri si case: Imediat ce se termina casele, intram pe poteca ce ne va scoate la Susara. VA URMA
  13. 1 point
    Ziua 5 – 30 iulie 2015 Ne simţim foarte bine în tura asta, pînă acum a mers totul ca pe roate (chiar şi cînd n-am mers pe ele). Azi avem drum către o altă cascadă bine-cunoscută în Banatul Montan – Şuşara, aflată la aproape 30 km distanţă de noi, la sud-est de Sasca Montană. Ne permitem să încălecăm ceva mai tîrziu, pentru că agenda (şi nelipsitele gadgeturi) ne arată o distanţă totală destul de mică, sub 60 km. RWGPS a măsurat bine distanţele pe hîrtie, ele au cam fost la fel şi în viaţa reală, pe teren. Ascensiunile au fost parcă mai mari decît ne aşteptam, dar aveam aşteptări mari oricum şi eram cît de cît pregătiţi sufleteşte. Întâi trecem prin câteva sate, pe un asfalt foarte prost în Ciclova Romînă, apoi mediocru şi valonat prin Ilidia, Socolari, Potoc. În Potoc nu facem stînga spre obiectivele deja vizitate ieri, ci dreapta spre Slatina Nera. Aici citisem că s-ar afla un bragagiu şi ne gîndeam să-i facem o vizită. Cum veneam noi dinspre Potoc, la bifurcaţia stînga spre Slatina Nera întîlnim un cuplu de cicloturişti români cu care schimbăm amabilităţi. Facem apoi stânga şi, ca să condimenteze tura, ce se gândeşte Artistul să facă? O poză din mers. Cum drumul era denivelat, a reuşit o căzătură care l-a costat puţin, din fericire, adică doar vreo câţiva centimetri pătraţi de piele în zona cotului drept. Dr. G, adica @@iacobdoc, era la vreun kilometru în faţă. Dar dintr-un Audi Q7 care venea din sens opus au irupt imediat 4 doctori care ne-au oferit apă, sfaturi şi sprijin moral pentru „rănitul” nostru. A mai adăugat şi a_micul cîţiva stropi de rachiu asupra rănii (acela era alcoolul pentru vipere…) şi s-a rezolvat. Panoramă asupra Slatinei Nera. N-am mai intrat în sat, aşa că braga rămîne pentru data viitoare, cînd om vizita şi Cheile Nerei. La Sasca Montană se ajunge de aici pe un drum din dale de beton. Intrarea este semnalizată frumos de un vagonet, martor al istoriei comunei, strîns legată de exploatările miniere de cupru şi argint. http://sascamontana.ro/?page_id=2 Înaintăm pînă în dreptul unui magazin mixt, unde căldura e îndeamnă să luăm o pauză. Drumul ne poartă către sud-est, de-a lungul pîrîului Şuşara. La ieşirea din localitate DJ 571 continuă spre sud, către Cărbunari şi Ştinăpari, noi îl lăsăm şi apucăm în stînga, pe poteca turistică. Nu doar cascada şi micile chei săpate de pîrîu sunt obiective turistice, ci (mai ales, aş zice eu din perspectiva biciclistului suit pe MTB) şi poteca „single trail” care te poartă prin pădure, pe o rampă domoală, cu ascensiune de 130 m în 2,5 km. Maxim 500 m necesită aburcarea bicicletei pe umăr sau mersul pe lîngă ea, la început şi în mica porţiune de chei. În rest, o minune de traseu, de care ne-am bucurat cu toată priceperea de care dispuneam! Şi dacă n-aş fi avut bicicleta încălţată cu slicuri, ar fi fost încă şi mai distractiv. Porţiunea de chei am depăşit-o destul de uşor, le-am oferit un umăr de sprijin iubitelor noastre troace, în timp ce cu cealaltă mînă ne ţineam de sîrma împletită fixată pe perete. Şi am ajuns la cascadă. Mai era o familie cu fetiţa lor şi cam atît. Loc de stat, meditat şi admirat. Iar ne-a fost bine, vorba a_micului… -după prima parte, aia cu relaxarea, va urma imediat și partea a doua a zilei, aia cu adrenalina-
  14. 1 point
    Cascada ne-a cam dezumflat, insa numai pentru ca nu se afla la inaltimea asteptarilor, debitul ei fiind nefiresc de mic. Asa ca am admirat numai suportul ei, imbracat in verdeata. Lipsa apei insa ne-a permis si s-o... pipaim mai bine, adica sa ajungem cu mana si privirea acolo, la debit normal, nu am fi putut ajunge: Hotarand ca ne aflam la capat de drum, parcursi fiind mai bine de 9 kilometri, hotaram ca e momentul sa ne intoarcem si sa si vedem cu ocazia asta daca langa camping nu cumva s-o deschis oaza. Lucru ce, ca sa vezi, s-a si intamplat. E foarte posibil ca in zona sa fi poposit cei de la "protectia adultului" care au obligat personalul sa deschida la bere pentru refugiatii din corturi si trecatorii ocazionali. Deci, liber joaca la bere! A urmat etapa de culturalizare a sirului de biciclisti, cu neprecupetitul ajutor al familiei Matache ce a reusit sa ne puna in legatura cu custodele teatrului, de fapt mana dreapta a directorului asezamantului: Extrem de interesanta si, in mod cert, aproape exhaustiv expozeul istoric la care am fost seminarizati. Voi continua doar cu ceva fotografii de detaliu, esenta prezentarii fiind surprinsa perfect de preaonorabilul meu antescriitor. Pentru ca m-au podidit frumoase amintiri, pentru ca sunt extrem de multe fotografii deosebite ale vechiului teatru si pentru ca ar merita vazute toate nu pentru realizarea fotografica, ci prin prisma unei arhitecturi cu totul deosebite dintr-o lume demult apusa, voi construi un album pe cea mai cunoscuta retea de socializare unde vor fi grupate toate. Dupa orele scurse printre povestile celui ce a devenit in timp un adevarat curator al stabilimentului, am revenit in viata reala la cumparaturi. Lungi si dificile negocieri financiare au urmat apoi: cam ca la FMI, BM si institutiile private de credit. Greu, tati, greu... Apoi, cap compas by Forestar la platani. Asezati la masa si depanand impresii de peste zi, eu am hotarat ca merit o bere ca antreu, o specialitate din carne de porc la cuptor cu un nume cu rezonante slave si o sticla cu vin. Ceilalti baieti si-au ales fiecare ce le-a poftit inima, dar surpriza... au hotarat ca le ajunge o singura sticla de vin "doar" a lor. Jenant, domnilor, jenant! Am avut cateva porniri de a ma muta la alta masa insa doar spaima ca a doua zi nu ma veti mai fi luat cu voi m-a facut sa ma stapanesc in ultima clipa. De nervi, aproape ca am terminat Jaeger-ul :D SFARSIT-ul meu de zi a 4-a.
  15. 1 point
    Nu mai știu cine a propus ca ziua a patra să fie o zi de mers pe jos dar daca nu ar propus nimeni sigur aveam ideea asta în minte. Eu mă simțeam bine dar știam că dacă cineva are probleme, nu toate se rezolvă continuând să pedalezi ba din contră. Pe de altă parte, aveam restantă o vizită la teatrul din Oravița ceea ce însemna că trebuie să ajungem într-un anume interval orar. Planul a fost făcut repede. Urma să ne îmbarcăm în EsIuViul lui Leo și să ne deplasăm până în locul de unde nu mai poți merge cu mașina. Zis și făcut. Drumul a fost scurt și foarte plăcut, ocazie cu care am aflati și eu cu ce s-au delectat băieții pe drumul de la București la Reșița. Am decis să mergem mai întâi către cascada La Văioaga, Ochiul Beiului și cascada Beușnița. Accesul către obiective este lejer iar drumul parcus pe jos a fost foarte plăcut și reconfortant. Nu am foarte multe de adăugat dar am fost profund impresionat de Ochiul Beiului. Din depărtare, mă gândeam că e o baltă ca atâtea altele. În schimb, pe măsură ce mă apropiam, eram din ce în ce mai fascinat în primul rând de culoarea apei iar când am văzut păstrăvii înotând relaxat prin apă, era deja mult prea mult. Lângă poteca pe care veneam, în marginea apei, era un copac. Una din rădăcini era ca o băncuță. M-am așezat și am început să privesc în apă. Era un uriaș acvariu. Dacă aș fi vrut să construiesc eu unul, nu l-aș fi putut face mai bine. Imediat m-am relaxat în cea mai meditativă modalitate cu putință. am simțit nevoia puternică de deveni una cu natura. Am rămas așa multă vreme. La un moment dat am simțit nevoia să fac o filmare la care să mă uit când îmi va fi greu. Dar a trebuit să plecăm. Cascada Beușnița nu a fost deloc spectaculoasă. Ne-am dorit atât de mult vreme bună că nu ne-am dat seama că vremea bună înseamnă apă puțină, deci cascade jalnice. Cascada era aproape secată. Atunci am realizat că dacă am fi avut o cascadă spectaculoasă, nu am fi avut un Ochiul Beiului divin. La întoarcere am avut parte de un expozeu demn de un curs universitar despre teatrul din Oravița dar din păcate era mult peste capacitatea mea de concentrare de la acel moment. Începeam să mă asemăn cu un câine lup; aveam privirea inteligentă dar cam atât. A urmat o nouă seară excepțională sub coroana platanilor.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00