Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 10/07/2016 in all areas

  1. 20 points
    Hai noroc la toată lumea. Transfăgărăşan-ul nu este o noutate pentru nimeni. Acesta poveste nu va aduce nimic nou ci va fi doar o paralelă între primul Transfăgărăşan parcurs pe bicicletă în anul 2002 şi ultimul (până acum) parcurs în iulie 2016. Transfăgărăşan-ul din 2002 a fost prima mea tură cicloturistică singur şi cu cortul, de atunci am deventi dependent de cicloturism şi de tot ceea ce ţine de activitatea respectivă. Sau altfel spus, anticipat, cu scuzele de rigoare, “abuzez” puţin deschizând separat acest topic. Sper sa nu se supere nimeni, Aşadar, să ne întoarcem puţin în timp cu 14 ani în urmă, în vara anului 2002. Pentru cei mai tineri, pe atunci Internetul se accesa prin dial-up, adică prin linia de la telefonul fix. Se forma direct din computer un număr de telefon fix, se auzea cum sună iar în cazul în care aveai noroc, te şi conectai la Intenet. De cele mai multe ori nu aveai noroc şi aşteptai cate o oră încercând să te conectezi. Telefonia mobilă era deja bine înfiptă în RO, însă la Intenet pe telefon nu se gândea nimeni că într-o zi va fi ceva banal. Feisbuc-ul nu există, cea mai tare tehnologie de cominicare era Mirc-ul, un fel de bunic al Messenger-ului. Referitor la aparatele foto, eu cel puţin nu ştiam de aparatul foto digital. Ţin minte că existau niste aparate foto de dimensiunea unui Polaroid în care se introducea o dischetă (de computer) pe care puteai stoca parcă 4 fotografii. Foloseam aparatele foto clasice, cu film. Iniţial am avut un aparat foto compact pentru vremea respectivă (cam cât o juma’ de cărămidă) apoi am trecut la un Zenit TTL. Te gandeai de 3 ori îniante de a face o poză, deoarece pe filmul foto avea doar 36 de poziţii (dacă ştiai să pui filmul în aparat, puteai scoate şi vreo 38-39 de poze de pe un film). De cele mai multe ori aveai cu tine în tură doar un singur film şi nimeni nu dorea să ajungă la momentul terminării filmului. În plus, la intoarcerea din tură, filmul era dus la un centru foto pentru developare şi scos pozele. De aparat foto pe telefon nu îşi punea nimeni problema. Muzica se asculta la Walkman. Asta era un mic casetofon portabil, puţin mai mare faţă de o casetă audio şi de vreo trei ori mai lat. Iar daca doreai variaţie muzicală, te cărai cu casetele audio după tine (parcă maxim 90 minute / per casetă). CD-player-ul poartabil exista, însă doar premianţii aveau acces la el. În rest, referitor la anul 2002: Lance Armstrong câştiga al patrulea Tur al Franţei consecutiv, Marco Pantani mai avea de trăit iar la CFR încă existau vagoanele de posţa / colete ataşate trenurilor de călători. Acest forum nu ştiu dacă exista în anul 2002, io cu siguranţă nu ştiam de el. Nici poveşti de tură nu ştiu dacă existau pe Internet sau dacă ar fi existat n-am căutat nimic înainte de plecare. Adică am plecat de acasă la un ghici total, ştim doar pe unde trece Transfagarăşan-ul (era prima dată când mergeam pe acolo). Singura sursă de documentare (dacă se poate numi aşa) era un prieten care a fusese pe Transfagarăşan cu părinţii lui, cu maşina, cu mulţi ani înainte şi oricum nu îşi mai amintea foarte bine ce văzuse. Partea bună a fost că neştiind nimic depre drumul pe care urma să îl parcurg magia descoperirii a fost totală. Mi-aş dori mult să repet acestă experientă, însă nu mai este posibil. Revenind la lucruri concrete, bicicleta pe care o aveam atunci, marca Necs’ Bike, model Cobra. 18 viteze, nu mai ţin minte câţi dinţi avea pinionul mare. Portbagajul era făcut din fier beton de 6 mm grosime (cam cât o ţigară). Mi l-a făcut un moşulet foarte de treabă, omul bun la toate din cartier. În 2002 magazinele velo din Bucureşţi erau doar cătevă, portbagajul de bicicletă nu exista în oferta lor, iar despre comandă on-line si plata cu cardul nu se punea problema. Cu bicicleta încărcată arătam ca un semi-refugiat. De şaua Brooks încă nu auzisem, idem şi despre salteaua auto-gonflabilă. Sacul de dormit era o nenorocire din vetelină care îmi ajungea până la piept astfel încât îngheţul pe timpul nopţii era garantat (pe timp de vară). Izorenul în schimb îşi făcea treaba bine, era un salt imens de la dormitul direct pe podeau cortului. Cortul, un igloo cu absidă în schimb era nou, cumpărat în anul 2000. Ca eu mergeam singur şi cortul era de 4 persoane conta mai puţin, pentru că oricum alt cort nu aveam. Se vede mai bine în poza de mai jos. Şi pentru că tot am vorbit mai sus despre muzică, Walkman-ul încă îl mai am. Buretele de la căşti s-a dus demult.
  2. 20 points
  3. 16 points
  4. 15 points
    Salutare, Suntem Gabriela şi Cristian Airinei şi de 4 ani am descoperit mersul pe bicicletă. În urmă cu doi ani am devenit parte a Aproape de Natură, ONG ce-şi propune scoaterea copiilor din case, de la tablete, TV şi calculator şi încurajarea mişcării, a mersului cu bicicletele, a drumeţiilor şi dormitului la cort. Cum la conducerea Aproape de Natură sunt medici, am discutat în repetate rânduri despre importanta mişcării, a aerului curat şi al naturii în dezvoltarea copiilor, dar şi în dezvoltarea şi starea noastră de bine. Spun asta, pentru ca eu, Gabriela sunt bolnavă de diabet tip 1 înca din 2002. Într-o seară liniştită din septembrie 2016, după un weekend activ la munte ne-a venit ideea…."Ce-ar fi dacă am face turul ţării pe bicla, asta da aventură?" Nu ne-a luat mult să realizăm că se poate şi aşa am început să ne gândim la detalii, am bătut palma şi ne-am promis că nu dăm înapoi, că ne antrenăm si… vom reusi. De ce este interesantă încercarea noastră? Tocmai din cauza bolii, diabet tip 1, insulinodependent, ceea ce presupune atenţie la tot, la ce, cât şi când mănânci, la efort, la somn. Îţi controlează viaţa aceasta boală, îţi traieşti viaţa după cum vrea pancreasul. Viaţa cu diabet este despre: cât ai mâncat, când ai mâncat, ce ai mâncat, ţi-ai făcut insulina, câtă insulină, ce efort ai făcut, te-ai enervat, cât e ceasul, când e urmatoarea masă, câtă apa ai băut, ai senzatie de sete, ai gura uscată, ce glicemie ai, câte glucide ai nevoie, câtă pâine a fost la masa de prânz. Dar … dacă stau să mă gândesc, viata este mai sănătoasă aşa, avem un pogram şi o disciplină. 2015 a fost anul în care am spus “Hai sa mergem in Bulgaria pe bicla!” Aşa ne-am urcat pe bicicleta în Vama Veche, pe ploaie şi au urmat 3 zile de pedalat, Kavarna şi retur. Nu mult, 150 km, dar a fost prima aventură, nu credeam că o să putem. A fost bine, gliceamia afost OK, ne-am simţit bine, singurele dureri au fost date de şa, dar e chestie de obişnuinţă, de antrenament, de forma a şei. Proiectul implică strângerea de fonduri necesare pentru ajutarea unor copii ce au nevoie de pompe de insulină. Suntem în contact cu Asociţia de Sprijin pentru Diabet, asociaţie ce va beneficia de fondurile strânse din donaţii sau sponsorizări. Tura are deja primul sponsor, reprezentanţa Cross Bike în România ce ne asigură bicicletele, biciclete ce vor fi returnate furnizorului împreună cu povestea noastră de după. În măsura în care sunt grupuri de ciclişti ce vor să se alăture, vă rugăm să ne contactaţi aici, pe FB, sau la email dasieupot@gmail.com Vom încerca updatarea proiectului pe măsură ce apar ştiri noi.
  5. 15 points
    O tură cu MTB-ul de 105km, 2200m diferență de nivel. BM - Pasul Gutai - Taurile Chendroaiei - Taul Morarenilor - Breb - Budesti - Schit Budesti - Pasul Neteda - Drumul Mariutii - Poiana Boului - Suior - BM Vf Gutâiul Mare (stânga) și Creasta Cocoșului (centru) Tăul Morărenilor și Creasta Cocoșului Poartă maramureșană în satul Breb Spre Schitul Budești (nepozat că nu m-a fascinat nimic) Peste dealuri să ieșim la șosea. Tăurile Chendroaiei și Creasta Cocoșului Poiana Boului
  6. 15 points
    A doa zi m-am trezit târziu, am luat un mic dejun iar la 9:30 eram pe drum. De data asta, cerul era limpede iar soarele lumina perfect peisajele. Am găsit pe cineva să îmi facă și poza tradițională de pe pasul Urdele. Multe mașini nu trec de panta asta. Nici eu n-am trecut decât cu împinge-bilcla. Lacurile de la pasul Fără Nume ”Toată lumea-mi zice lotru, C-am furat un lemn din codru.” Foarte mult mi-a plăcut coborârea de la pasul Tărtărău la lacul Oașa. Restul este banal. Aici găsiți linkurile traseelor din cele două zile. https://connect.garmin.com/modern/activity/1907771899 https://connect.garmin.com/modern/activity/1909757933
  7. 15 points
    M-am sculat devreme, pe la 2:30 iar la 4:00 eram gata de plecare, cu bicla pe mașină. Mi-am luat un avans considerabil dorind să profit de ziua lumină. Eram conștient că s-ar putea să clachez pe urcările principale, drept urmare, o rezervă de două ore lumină erau cruciale. La răsăritul soarelui, eram pe traseu. Principial, stabilisem mai multe etape: 1. Încălzire lejeră Sebeș - Șugag, Cam 25-30 km, 2. Șugag - lacul Oașa 37 km, 3. lacul Oașa - Obârșia Lotrului 25 km, 4. Obârșia Lotrului - Rânca 28 km Ulterior mi-am dat seama că înfapt ar fi următoarele etape: Șugag, lacul Tău Bistra, lacul Oașa, pasul Tărtărău, Oârșia Lotrului, pasul fără nume, pasul Urdele, Rânca. De la tura făcută cu @majikstone trecuse ceva vreme și amintirile îmi erau cam învălmășite. Am ajuns foarte bine la Șugag după ce am trecut de Căpâlna și fetele lor. Era ora 8:00 și aveam un avans de timp substanțial față de cel mai prost scenariu posibil. Am oprit lângă o benzinărie, unde am refăcut stocurile de apă, m-am hidratat și alimentat. Urma urcarea de la lacul Tău Bistra. Știam că porțiunea asta vine cu un prim cumul de metri de ascensiune dar care nu ar trebui să mă suprasolicite, ceea ce s-a și confirmat. Oricum eram destul de odihnit. pentru confirmitate era vorba de 441 m / 14 km. Drumul este frumos asfaltat și foarte plăcut la o oră atât de matinală, fără a fi suprasolicitant. În cele din urmă am ajuns și la lacul Tău Bistra. Era ora 9:25. Eram în grafic. Îmi făcusem probleme că nu voi găsi apă la lacul Tău Bistra. Oportunitățile de câștig sunt întotdeauna un stimul. Am găsit tonete de unde puteai lua mâncare și băutură. De altfel, inainte de a intra ”în pustie”, la cateva sute de metri de coada lacului Tău Bistra, există și un mic local unde am și adăstat cu @Majikstone, acum câțiva ani. Urma urcarea către lacul Oașa. Ceva mai dificil, cu cei 546 m / 19 km dar cu excepția cîtorva pante mai supărate, spre final, am avut parte de un traseu absolut agreabil. Am Încercat să îmi fac ceva poze pe urcare dar cam greu cu încadrarea în cele 10 secunde ale temporizatorului. Pe ansamblu: drum plăcut prin răcaorea dimineții, peisaja frumoase. La lacul Oașa am ajuns la 11:45. Moda anului asta erau plăcintele coapte pe piatră. Un moft. Am mâncat două dar nu pot să spun că am fost impresionat. Nu m-am grăbit să plec pentru că știam că urmează prima urcare mai importantă a zilei: pasul Tărtărău. Inițial am avut parte de cam 7 km de parcurs lejer pe marginea lacului Oașa, care au fost perfecți pentru a reintra in ritm. Pasul Tărtărău s-a dovedit a fi rău de tot spre final, poate și pentru că soarele începea să ardă necruțător, fără a mai beneficia de protecția brazilor de pe mergine. Știi că ai trecut de pas nu atât prin schimbarea rampei în pantă cât prin faptul că treci în alt județ. după o coborâre scurtă dar intensă, am ajuns la Obârșia Lotrului, etapă importantă, unde mi-am propus să fac o pauză mai lungă îngrijorat fiind dacă voi putea face față la cele două urcări care mă așteaptă înainte de a ajunge la Rânca. Era ora 13:45.
  8. 15 points
    Drumul spre Apa cea Mare. Incep prin a spune ca mi-am dorit o tura de cicloturism cu cort, sac de dormit, izopren si tot ce contine o astfel de tura spre Marea Neagra.Tura am facut-o singur.Este o tura fara batoane proteice,fara energizante ci doar puterea care ti-o ofera organismul in regim de suprasolicitare. Harta cu traseul schitat de mine pe Bike-Map care este asemanator cu traseul exact. Partea a doua... O idee despre cam ce intra in coburi,insa este un minim necesar ce este in poza,in realitate am luat mult mai multe in bagaje. Noaptea de dinaintea plecarii nu prea am putut sa o dorm...am tot verificat si rasverificat bagajele,bicicleta,...incercam si sa imi instalez o stare pozitiva pentru plecare ...astfel ca la 5 dimineata imi fac cafeaua si apoi la ora 6 ies pe usa si pornesc spre aventura,spre un necunoscut total pentru mine pentru ca nu mai facusem ruta aleasa niciodata... Ruta aleasa este urmatoarea..:Bucuresti-Calarasi-Ostrov-Adamclisi-Cobadin-Topraisar-Vama-Veche....etc... Bicicleta este un MTB cu roti de 26" cu crampoane pentru off-road.Nu este un Trekking sau o cursiera astfel ca am mers intr-un regim de chin pe asfalt cam tot drumul. Apa congelata o pun in bagaje pentru ca stiam ca o sa fie caldura....una infernala asa ca am plecat cu doua bidoane congelate in bagaje.. Ies pe usa,merg pana in bulevardul Iuliu Maniu si constat un vant din fata...imi spun ca poate o fi un curent trecator...insa pana la iesirea din Bucuresti am parte de vant frontal...nu conta ...eram montat cu gandirea pozitiva si pedalam cu placere chiar si pe acel vant... La ora 7 ies si din Bucuresti prin Popesti -Leordeni....si incepe vantul sa bata cu putere..dar cu putere nu gluma...cea mai prosta zi cred ca am ales de plecare..un vant teribil...insa moralul meu era ridicat si nu-mi pasa nici daca venea uraganul.... Trag de mine cu bagaje in jur de 20kg dupa estimarile mele si ajung in Comuna Frumusani unde observ un super-market insa nu opresc fiinca nu am cu cine lasa bicicleta... Schimb Judetul Ilfov cu Judetul Calarasi..... Ajung prin comuna Gruiu si caut disperat un magazin sa beau un suc dulce..gasesc magazin si beau pe nerasuflate o Fanta rece...dehh..lipsa de glucide isi facea prezenta,cumpar si o paine si pornesc la drum...vantul deja imi era dusman si incepusem sa bomban singur... Deja incepusem sa am oboseala,vantul din fata ma oprea si pe micile coborari astfel ca trebuia sa pedalez si la vale...insist...sfortez putin ...ajung si in Budesti ,un sat plin de tigani dubiosi.Unii tiganusi ma saluta cu Hello altii arunca cu pietre dupa mine..?!?!..sfortez si ies cumva din Budesti si ajung in Soldanul de unde incep sa ma uit dupa scurtatura spre comuna Manastirea prin comuna Luica...Gasesc indicatorul si o iau spre acea ruta...Am un filmulet cu vantul infernal insa nu stiu sa-l postez aici...Si vant,si vant,si vant....eram epuizat de acea sosea intre Luica si Manastirea...vant,efort...si am ramas fara apa...izvoare nu sunt,locuitori nu sant pentru ca este camp...upss..prima problema... Fac stanga spre soseaua Luica-Manastirea... Am reusit sa inserez si clipul ca sa va faceti o idee cam cum batea vantul... Al naibii vant....toata ziulica mi-a batut asa din fata. Ajung in comuna Luica... Cautam apa disperat...nici un satean pe la porti...nu-mi imaginam ca nu voi mai gasi apa si pornesc asa la drum fara a alimenta cu apa....si rau am facut.A urmat un drum pustiu,ingust cu un vant teribil,fara apa....eram deja epuizat efectiv...semnal la telefon nu aveam...apa nu aveam...deja imi puneam probleme..prima dintre ele era apa.... Am mers ca un bezmetic consumandu-mi aproape toate resursele din organism,fara apa,cu vant,canicula....ajung in sfarsit in aproprierea padurii uriase dintre Luica-Manastirea..observ pe marginea drumului o remorca cu stupi de albine...oh ce bine...imi incerc norocul la acel om si imi da cu placere 1,5L de apa potabila...uhh ce usurare...nici nu-mi imaginam pana acum cat de importanta poate fi simpla apa de baut...Multumesc Costel cel cu albinele din padurea Luica... Intru in padure...parca am o usurare,parca ma simt ca am atins un obiectiv,eram la adapostul padurii si imi era super bine,cel putin mental..apa aveam asa ca poposesc putin in mijlocul padurii la un popas. Imi desfac coburile pentru prima oara si imi scot o conserva de peste si niste cabanos si infulec proteine ca disperatul.... mmm...simteam epuizeala si lipsa mancarii astfel ca ma hidratez..apa,mancare,apa.... ........................................... In loc de un izopren simplu din burete,mi am achizitionat o patura izopren astfel ca o pot intinde frumus in padure spre a savura mancarea.... Se odihneste si Bucifal... Selfie cu aparatul foto setat la 10 sec....aparatul pus pe o craca... O ciuperca pozata cu un efect de imagine Ciuperca si Bucifal pozat cu un efect de imagine... Hidratat si mancat pornesc iar la drum.Pedalez iar prin vant si canicula....nu mai erau nici pomi,nici sate,nici apa...nici nimic...totul de un pustiu nemarginit....Aici deja ma incearca sentimentul de renuntare...Vantul era cel mai mare dusman apoi apa,apoi soarele...Nu mai stiam cum sa mi asez fundul pe saua cea tare si aveam deja un discomfort teribil...nu mai imi gaseam curajul sa continui... Ma opresc...Vad o combina care recolta rapita si ma opresc efectiv in mijlocul drumului si imi evaluam situatia...Apa iar se terminase...vantului deja ii facusem o poezie dedicata cu Futu-te-n Gat,si Mortii Ma-tii....si cantam si spuneam in continuu acea poezie... Momentul de epuizare din cauza vantului....nu stiam cum sa mai stau in sa si nici cum sa inving acel vant... Descurajat,descumpanit,epuizat...si fara apa.. Mi am tot refacut mental parcursul drumului si ma gandeam sa renunt,...era deja ora 17...daca ma intorceam inapoi imi lua alte 10 ore pana acasa plus rusinea ca nu am razbit...m am auto remontat spunandu-mi ca sunt in stare de mai mult si ca nu mi se poate intampla nimic rau si ca trebuie sa continui....si plec la drum iar fara pic de apa dar cu o motivatie mult peste puterile unui om normal ca si perceptie... Sfortez...simt ca imi consum din propriile resurse dar fortez....si fortarea mea da roade...ajung cu ultimele resurse in comuna Manastirea.Uhh al naibii vant ...am scapat de el in comuna asta... La primul magazin beau o coca cola cred ca si un Sprite...eu care nu beau de fel tampenii dastea...Corpul imi dicta ca este lipsa de glucide...Am baut sucurile si ma gandeam cat mai am pana in Calarasi...mult nu ar mai fi insa vantul firar el sa fie nu tinea cu mine...imi venea sa ma opresc acolo... Cumpar de la magazin niste branza si niste rosii si niste castraveti...mananc o rosie cruda ca pe un mar spre deliciul localnicilor care se uitau la mine ca la muzeu..impachetez si plec spre Calarasi.In sinea mea ma remontez si imi spun ca pot si mai mult chiar daca vantul imi crea probleme sau soarele ma topea imi tot spuneam ca pot mai mult...Si am plecat mai departe spre Calarasi.. Mai opresc langa un lac,mai fumez o tigara,mai asez o bluza pe sea,mai casc ochii.... Alt popas langa o troita.Gasesc o localnica si cer niste apa de baut si multumesc apoi continui drumul.... Barza.... O barza cu pui... Am schimbat palaria cu sapca pentru ca era fleasca Selfie....Din cauza soarelui si a ochelarilor facusem o mica rana la nas...ustura dar nu se moare din asta... Bucifal la odihna si el..... Trec prin comunele din drumul meu ca bezmeticul....parca eram Rocky si imi reveneam din pumni....merg,merg...nu vedeam si nu mai auzeam nimic...stiam ca fortez si ca deja imi consum din resursele mele de energie insa sfortez...aveam o tinta..Calarasi-Ostrov... Desi pe drum relativ plat gen cum facusem in urma cu cateva saptamani 182km intr o zi....astazi vantul mi a fost dusmanul de moarte....dar nu m am lasat si am fortat chiar daca nu mai puteam... Intr un final ajung si la indicatorul cu CHICIU BAC....vai...cica 14 km...era ora 20.30...si eu la Bac am ajuns in secunda 59 cand se schimba ora 22...ultimul Bac... Sa-i injur pe astia cu drumurile lor ...ca acea centura a Calarasului mi s a parut ca are 30km cel putin...poate din disperarea mea ca nu mai ajung sa trec Dunarea... Indicatorul mincinos...Ora 20.30.... ora 21.59 ora 22.00 si urc pe Bac sa trec Dunarea...noaptea.. Mijlocul Dunarii noaptea...in fata malul Romanesc.... Celalalt mal..Silistra Bulgaria... Cobor de pe Bac,este ora 22.30...bezna...Trec pe langa vama cu Bulgaria ,trec pe langa Cramele Ostrov si caut un loc sa-mi pun cortul...ohh..greu..intuneric bezna...lanterna mea nu este soarele de pe cer...Sunt epuizat. Urc niste dealuri...primele dealuri si imi pun capac.Zaresc un drumulet printre niste vita de vie care coboara mult...un drum off-road abrupt cu paienjeni si muste si tantari..Cobor acel drum ca nu mai rezistam...in 10 min intind cortul si leg pe Bucifal de cort si ma bag la somn...Nici nu am mai putut sa mananc.Somn instant. Peste 17 ore de mers...epuizat...deh.. Cortul il montasem la 50m de Dunare..Aceasta imagine este de dimineata...Vreau sa mentionez ca si noaptea si dimineata nu mi -au ajutat nici Mortii Ma-tii nici Gura Ma-tii la tantarii de Dunare...Niste tantari infernali...Dar la cat eram de epuizat nu am mai putut sa-mi dau palme si i am lasat sa guste sprite si coca cola din mine...sper sa faca Kancer tantarii... Dimineata alte probleme in afara de tantari.Campasem la 100m de o cabana al unui paznic..ala a dat drumul la niste caini si cu lanterna incepuse sa urle spre mine... Am sarit din cort si pe alte melodii de Mortii Ma-tii la tantari am strans totul in 5 min...si dai si fugi la deal...pe coclauri off-road ca sa ajung la sosea... Ajung la sosea gata obosit...muschii neincalziti si fortati la deal de nevoie m au facut sa ma opresc.efectiv.poze la Bucifal... Saracul Bucifal a tras ca un adevarat cal de rasa pura...desi este marginalizat ca si firma.... Alt selfie cu delay 10 secunde... ora 6.00 Simteam nevoia de o cafea...cautam din priviri un locsor unde sa pot pune primusul sa-mi fac o cafea si sa mananc ceva... Urc primele dealuri si ajung in Ostrov...Nustiu ce tampenie am avut in cap in secunda aceea si am luat-o prin Ostrov la 6.00 dimineata...pustiu... Intrarea in Ostrov... Ajung la izvorul de la intrare in Ostrov...pai sa alimentam cu apa zic....beau si eu apa pana aproape mi se face rau... Dupa ce ma satur de apa,ma si spal putin pe fata,la subtiori cu sapun apoi privesc in stanga acelui izvor.Pe un pom urias o pancarta cu APA NU ESTE POTABILA>.....what?... Dar nu mi-a mai pasat.eram baut,spalat si nici ca imi mai pasa ca nu era potabila.... Apoi cobor in tampenia din capul meu in Ostrov ....ma plimb putin ajung in capat si apoi imi spune cineva cum sa ies iar la sosea.... Nici nu stiu cum sa exprim durerea...o panta cu inclinatie de 23 la suta, impingand o bicicleta de 50kg.....nici nu stiu de cate ori m-am oprit.... 23 la suta inclinatie vreo 200m.......si apoi inca 23 la suta inclinatie dar off-road...vreo inca 500m pana in soseaua principala. Am inceput ziua cat se putea de bine...cafeaua nu o bausem,...de apa nepotabila eram plin...macar eram spalat.Gasesc o groapa.O groapa efectiv uriasa langa marginea drumului..Un fel de cariera de lut sau nisip unde isi facuse randunelele cuiburi...Cobor in ea si imi scot primusul, pun apa la fiert si ma apuc sa mananc...branza,rosii,castraveti. AHH....si binemeritata cafea dupa peripetiile diminetii...in sfarsit cafea.Mananc,beau cafeaua. Apoi pornesc iar la drum...Urc,cobor,urc,cobor si ma apropii de Dunare iar... Bucifal si Dunarea Bucifal...eroul meu... Drumul deja incepuse sa-mi placa...pustiu si valurit si cu multi pomi... Un selfie cu aparatul foto pe mijlocul drumului... Deja starea de suferinta din cauza vantului de ieri imi trecuse....noaptea nedormita parca nu mai conta ....savuram peisajul si nu mai ma durea nimic..... Dunarea,Eu si Bucifal... Pedalez cu placere prin mirifica Dobroge...Imi place fiecare metru,fiecare pedala....Ajung aproape de manastirea Dervent.Chiar inainte de urcarea spre ea pe partea dreapta zaresc ceva mirific...Un lac plin cu Lotusi albi infloriti....waw... Ma incarc energetic si incep urcarea...urc si urc...si ajung la manastirea Dervent...Vroiam apa...chiar aveam nevoie de apa... urcarea spre Dervent.... Si ajung si sus la Dervent.Apare problema ca nu-mi pot lasa bicicleta singura afara si nici o tinuta adecvata nu aveam pentru intrarea inauntrul lacasului .Vorbesc cu un preot care era afara.Ma intreaba de unde sunt,ce fac,unde ma duc,si ...surpriza.Imi spune sa las bicicleta in supravegherea lui si ca sa nu-mi fac probleme pentru tinuta si sa merg sa iau apa de la izvor caci un biciclist ca mine nu poate merge la costum si a mai spus cateva aprecieri la adresa mea ...Multumesc acelui om..intai om si apoi preot. Locoatia este de o frumusete rara...Nu ca este un locas religios ci pur si simplu este locatia,constructiile si oamenii foarte frumosi...poate asa am nimerit eu atunci....nustiu..universul a lucrat pentru mine si mi-a ajutat sa ma incarc enorm de mult pentru drum..Si fizic si mental...plus ca am luat si apa. Imagine din gradinile din Dervent.... Imagine din gradinile din Dervent..... Biserica din Dervent...... Gradini din Dervent.... Aici am intalnit o amfora uriasa...In amfora se afla aghiazma si fiecare isi ia cat doreste fara coate,fara imbranceli,fara jandarmi....ceva foarte civilizat... Un micut monument in gradinile din Dervent....Nu sunt habotnic nici macar crestin practicant insa nu pot sa nu recunosc incarcarea si fizica si energetica care mi a oferit-o acest loc.Plus ca multumesc iar omului si preotului sau entitatii care o fi fost care a stat langa bicicleta mea.Si era ziua de Rusalii. Poza cu maimuta la biserica.... Nesperat de fericit ca aveam apa..... Gradini prin Dervent.... Plec de la Dervent si incep sa urc...si urc...si urc...si urc..am insisistat pe urcarea asta pentru ca era prima mai seriaosa....nici nu stiam ce ma asteapta..... Gasesesc si singura borna noua de pe drum....restul sunt albastre rupte sterse sau indescifrabile ....pana in Constanta... Aici am vrut sa pozez ca am 27 de viteze 9 pinioane si 3 foi...si eu urcam pe 1-1...intaia cu intaia... Peisajul compenseaza pe deplin efortul.Terase cu vita de vie frumos ornamentate pe dealurile de imprejur. Cum sa nu te bucuri cand vezi asa ceva.Se poate spune ca pentru cei ca mine,trubaduri,cicloturisti,am atins Nirvana cu acest peisaj... Bucifal pregatit mereu de catarari prin Dobrogea.Stiu ca ii este draga si lui Dobrogea caci nu a cedat ...... Mergem ce mergem si ajungem si la tizul lu Bucifalul meu....un calut....Al meu Bucifal cam sfiit sta cu un picior de plecare.... Bucifal si tizul lui.... toti 3..!!! Dobrogea este minunata,cred ca toti ar trebui sa o vizitam macar o data in viata la pas nu din masina caci vazuta din masina se pierde tot farmecul si mirajul ei. Vantul tot din fata adia doar ca acum erau vanturile Dobrogene care sunt prezente in orice zi si nu ma deranjau.Vita de vie din zona Ostrovului se terminase si in locul ei au aparut livezi enorme pe partea stanga cu piersici si pe partea dreapta cu ciresi si caisi.Piersici si cirese....ce imi puteam dori mai mult??? Inspre comuna Baneasa ma intalnesc cu dealuri serioase...dealuri cu inclinatie mare.Urc pe Bucifal si refuz sa fac push-bike...Si dai si lupta... Ma resimt serios la urcarile astea si incep sa bomban,sa vorbesc singur sa injur sa....Urcarile erau si in curbe de 90 grade.Ca sa va imaginati cum sunt urcarile de dinainte de Baneasa am sa spun ca tirurile urcau tot cu 5-6km/h cam ca si mine... Si dai si lupta... Mi-au iesit pe nas urcarile alea...Nu exagerez cu nimic si spun ca lumea care cobora dealurile cu masina imi faceau poze...parca vazuse un cosmonaut...unii aplaudau,altii imi aratau degetul mare in semn de ok...ba chiar ma opreste un jeep luxos si ma abordeaza in engleza nestiind ca sunt roman.Ma intreba cum sa poata sa-i inspire si ficei lui o pasiune ca a mea.Pustoaica era o tipa de vreo 17-18 ani rebela care avea ocupatii cam dubioase in vederea lui taicasu.... Am incercat sa-i explic ca ar trebui sa se auto inspire singura si ca nu este un hobby tocmai potrivit pentru o pustoaica si ca presupune mult efort.In afara de efort iti mai trebuie si o buna orientare,logica,tarie de caracter,si multe altele....Nu este precum pescuitul sau jocul de carti. Urc si iar urc parca nu se mai terminau urcarile...Imi tot spuneam ca dupa urmatorul deal sau urmatoarea curba am sa vad drum plat sau macar o coborare.... La un moment dat zaresc fugitiv un indicator cu indicatia de Manastire..eram deja obisnuit vizual cu aceste indicatoare si aproape ca nu le mai bagam in seama....insa ce vad scris mai jos pe indicator imi starneste atentia si opresc brusc si ma intorc inapoi sa mai citesc o data..... scria Canaraua Fetii -Arie Protejata....wow...wow ...wow.. In padurea Canaraua Fetii convietuiesc multe specii de pasari rare si protejate cum ar fi Acvila de camp,Uliu,Bufnita,Barza alba,Ciocanitoare vezuie,Privighetoare,Mierla,...mai multe gasiti pe Wikipedia daca doriti. Zona este superba,are in jur de 6000 de hectare si are mlastini,paduri,grote,.. arata ca un mic canion si din cate stiu se intinde pana adanc si in Bulgaria.. Despre legendele care se invart in jurul ariei Canaraua Fetii se spune ca a fost vazuta Fata Morgana... De altfel un calugar ar fi descoperit o biserica foarte veche de la inceputurile crestinismului la noi in tara insa se pare ca si calugarul si orice poza sau indiciu au disparut fara urma. Se mai spune ca in perioada cotropirii turcesti, fecioarele se ascundeau in grotele din Canaraua Fetii.Din ce cunosc stiu ca turcii au descoperit grotele si au necinstit fecioarele gasite apoi le aruncau de pe stanci.. Canaraua Fetii.Un loc de basm,feeric...Un loc de care nu stie multa lume si chiar ma bucur ca manelistii nostrii nu au aflat despre el... Canaraua Fetii.Un loc incarcat de mister si cu multe legende.Ma bucur enorm de mult ca am zarit acel scris micut pe acel indicator... Am sa revin candva aici pentru o perioada mai lunga caci merita fiecare fir de iarba admirat.Un loc neatins de civilizatie de o viginitate si frumusete rara. Mai urc cateva dealuri si ajung in sfarsit in comuna Baneasa...Greu la deal cu Bucifal incarcat..... Intrare in Baneasa. Constat ca toata comuna Baneasa este in panta ascendenta Uff...asa ceva...sa nu existe un singur metru de plat...iar bomban si caut un magazin sa beau un suc dulce ca dupa atate urcari ma luase cu lesin... Gasesc un magazin.Tot in panta si el.Eu nici nu stiu cum le sta portile la oamenii aia inchise..Cred ca nici platit nu as face o casa intr-o panta...Infine...imi iau o fanta si niste paine si mancare pentru mai tarziu si stau sa savurez sucul. Am iesit la un suc taman pana in comuna Baneasa.......... Aici patesc primul incident neplacut si anume o rafala de vant mi-l tranteste pe Bucifal cu bagaje cu tot pe jos.Vai...vai...imi cad lucrurile de prin coburi,sticla cu apa o ia sanatos la vale si ma apuc sa alerg dupa ea...faze de cascadorii rasului...copiii radeau,eu transpirat si plin de nervi imi musc limba ca sa nu le zic nimic si ma intorc la Bucifal care era ...pe jos. Ridic bicicleta si costat ca aripa de fata se desprinsese din furca si era pe jos....de altfel lupa lanternei de pe bicicleta se desprinsese si ea si era cioburi...Ma apuc sa strang bombanind singur si plec cu nervi si cu rusinea patita...si iar urc....deja injur..unde pana mea tot urca nustiu....aveam impresia ca o sa depasesc Luna in inaltime la cat urcam... Ajung sus si ma opresc sa mai consult harta...O harta clasica de hartie.Vad ca din Negreni se face un drum spre Negru-Voda si imi propun sa o iau pe acolo asa ca incalec si ajung in Negreni.Nu gasesc drumul spre Negru-Voda,nefiind indicatoare in comuna aia si ma enervez.Cand ies din Negreni deja eram furios.O zi cat se poate de proasta nimic nu-mi iesea,parca toate lucrurile imi ieseau aiurea. Mergeam agale prin soarele torid si ma indreptam spre Ion Corvin...era ora 18 cred..Pe partea dreapta observ o padure...o padure tanara si una batrana care erau despartite de un izvor.Ma opresc si in secunda urmatoare imi spun gata....aici opresc.Si bine am facut caci ce a urmat mi-a incarcat bateriile si moralul la maxim. Intru in padurea tanara nu in cea batrana si despachetez.Intind cortul si fac cateva poze. Locatia este ceva de vis.O padure tanara cu iarba uscata si afanata.Un paradis de 5 stele daca as putea spune pentru cei care campeaza cu cortul wild. Undeva in mijlocul pozei se afla cortul instalat.Poza este facuta de la aproximativ 100metri de sosea.Cam asta se vedea.Eram camuflat perfect si speram la o odihna maxima. Acea padurice era rasplata pentru urcarile si nervii care i-am avut inainte si dupa comuna Baneasa...O padurice perfecta fara tantari,fara muste,fara gunoaie si cu un izvor in apropriere la vreo 200-300 metri..Nici nu mi putea dori mai mult.Ma felicitam singur pentru ideea de a ramane aici. Acea urzica uriasa din fata cortului am luat-o de cateva ori pe picioare sau maini dar nu eram deranjat prea tare de ea si am lasat-o exact cum am gasit-o.Vreau sa spun ca nu am rupt nici macar un fir de iarba din acea padure. Spatele cortului. Imi desfac bagajele,coburile si le aranjez in cort...Eram incantat si bucuros.Imi trecuse nervii instant. Cortul este unul de 2-ua persoane cu dubla tenta si ferestre din plasa pentru tantari.Sacul este unul de vara sau intermediar cu 10 grade limita de temperatura insa nu am avut probleme.Izoprenul este defapt o patura izopren mare de 1,70 pe 1,40 care este superba de dormit pe ea.Stransa este un cilindru micut de 30cm cu diametrul de 10cm..In fata cortului in dreapta jos se observa un tenes sau pantof sport.Am fost la acel izvor sa-mi spal hainele si sa ma spal si eu si unul din tenesi se udase calumea astfel ca un tenes il bag in cort si unul il las afara cu speranta ca pana a doua zi se va usca..gresit...nu a fost uscat si am plecat cu unul ud si unul uscat.....dar nu-mi pasa..eram liber. Imi scot hainele si merg la acel izvor si cu cateva plicuri de sampon imi spal hainele si le intind pe Bucifal la uscat..Ma spal si eu si deja parca renascusem.. Un scurt clip cu camparea in padure.Muzica am avut gratis datorita unor pasari foarte guralive dar placute la auz.De altfel am aflat abia dupa venirea acasa ca in acea padure sunt Vipere insa nu ne-am deranjat reciproc.Am auzit doar niste mistreti noaptea insa nici ei nu m-au deranjat... Seara vine rapid cand esti intr-un loc placut...Nu ma mai saturam de acea padure...respiram libertate si aer de Dobrogea.Scot primusul si ma apuc sa gatesc.... Primusul este un Camping gaz de vreo 300ml parca, cu un arzator simplu care se strange compact..Primusul l-am folosit in fiecare zi timp de o saptamana si dimineata si seara si pentru cafea si pentru mancare si abia am consumat jumatate din butelie... Si ca sa fie o seara perfecta imi fac o fasolica cu carnati la mini ceaunul meu de aluminiu.....Nici nu vreau sa va fac pofta insa acel miros mi-a ramas adanc intiparit in memorie.Un miros de fasolica cu carnati era incununarea acelei seri perfecte... fierbe,o las putin sa scada apoi adaug niste carnaciori........mmmm Imi instalez lustra in cort.Acea lanterna de la bicicleta careia i se sparsese lupa in comuna Baneasa.... Ma bag in camera de lux...5 stele plus...si ma apuc de fiesta....Fasolica cu carnati,branza,rosii,castraveti.....si multa apa... Nefiind munte nu-mi fac probleme din cauza ursilor ca si la munte care pot veni peste tine in cort si mananc in cort... Dupa acea masa copioasa urmeaza somn.Un somn foarte placut si odihnitor.Pe timpul noptii nu am avut probleme si m-am odihnit extraordinar de bine... Dimineata ma trezesc pe la 5 fara alarma fara nimic.Complet odihnit.Ma apuc de cafea..chiar in fata cortului...mmm..o dimineata perfecta...cafea,odihna...chiar nesperat de multe lucruri bune asa de odata... Imi beau cafeaua...si deja parca incepeam sa regret ca trebuie sa plec....insa cu greu ma apuc de strans...fara graba,fara nimeni care sa ma alerge fara caini fara nimic...intr-o liniste absoluta si cu o lene uriasa ma apuc de strans... Strang absolut tot ce am facut mizerie si le pun intr-un sac de gunoi si apoi in coburi cu gandul sa le arunc la primul cos de gunoi...Ii multumesc naturii pentru primirea prietenoasa si apoi plec la drum. Ies in soseaua principala si mi se arata o imagine intre tenebru,mirific,macabru si spectaculos...un show al naturii de dimineata.Ceata deasa si pustiu.. Abia dupa cateva ore se ridica ceata...o ceata deasa de nu imi vedeam nici roata la Bucifal..Aici am pozat cand a iesit soarele si a risipit-o... Merg pana gasesc indicatorul cu Manastirea SF,Andrei...Ma abat putin de la drum si vizitez pestera Sf Andrei.Unul din primii apostoli ai lui Isus care prin pelegrinajele lui a adus si la noi in tara Crestinismul... In pestera............................. Intrarea in pestera. Acel turn de biserica este un cilindru sapat in stanca care corespunde cu interiorul grotei.... Si biserica de la Sf Andrei........... Plec cu un sentiment placut...bucurasem ochii cu ceva deosebit.Nu am simtit ceva presiune din partea calugarilor de pe acolo...atmosfera a fost una calma si parca un pic ireala.....insa mi-a placut... Ajung in comuna Ion Corvin,,,o comuna parca din alta lume...pe toti stalpii steaguri tricolore ,chiar si in curtile oamenilor erau steaguri la aproape fiecare casa....nu am inteles patriotismul lor de unde venea insa recunosc ca am fost placut surprins.... O grota prin Ion Corvin....bineanteles cu steagul tricolor deasupra...mare mi-a fost uimirea cu comuna asta...inca nu mi-am dat seama care este explicatia.... Vizavi de acesta mica grota din Ion Corvin se afla un izvor...Cobor la izvor si alimentez cu apa pana la refuz...ohh..Dobrogea te IUBESC pentru izvoarele tale.... Ies din Ion Corvin si drumul este de o frumusete ireala...nici o poza si nici cuvintele nu pot descrie momentul sau imaginile vazute...Observ alte indicatoare spre Manastiri insa nu ma mai abat de la drum... Cobor un deal extraordinar de lung si frumos si ajung aproape de Adamclisi...Privesc orizontul si ma astepta o urcare...uhh..zaresc un indicator spre o manastire si ma opresc sub umbra unui nuc... La zoom maxim pozez Manastirea SF.Filip..se pare ca este in reconstructie....sau in extindere...nu am mai urcat pana la ea.... In stanga acestei Manastiri care se afla inainte de urcarea spre Adamclisi se gaseste o cariera de Caolina care este si ea abandonata....pacat...nu am mai facut poze caci imaginea era dezolanta.... Si ma apuc sa urc spre Adamclisi...si dai si lupta.Pe urcare pozez niste ziduri Romane vechi si apoi urc si urc.... Il mangai pe al meu Bucifal,si il rog sa nu cedeze....fortez si urc doar pe el fara push-bike........ Aproape de intrarea in Adamclisi zaresc varful monumentului Tropheum Traiani...si cu zoom maxim 32x cred il pozez.... Ajung in sfarsit sus....dar ca si in comuna Baneasa constat ca si Adamclisiul este tot o comuna doar in urcare....uffff Ajung la primul magazin si imi cumpar apa la un bidon mare de 2 litrii cateva sucuri dulci niste mancare...imi cumpar niste salam si imi fac cateva sandwich-uri rapid stand pe un scaun.... Mancam si apare o copilita care ma saluta cu un Hello...ii raspund buna insa nu cred ca a perceput romana mea si se tot fastacea pe langa mine fara sa ceara nimic...intru in magazin si ii cumpar 6 ciubucuri si i le ofer...incepuse sa imi spuna o poezie....nu mai eram in stare sa ascult...instant ne-a bufnit plansul pe amandoi...aproape am vazut lacrimi in ochii acelei copilite...mi-a multumit si a plecat...pana si mie mi-au dat lacrimile din cauza ei....o copila simpla si modesta care a intalnit un trubadur...insa ne-am facut ziua frumosa amandoi.... Mancand din acel sandwich...apare si un pui de pisica....si se uita si ea lung la mine si aproape ca imi cersea atentie...Nu am putut rezista si am scos salamul din sanwich si i l-am oferit ei...Si am mancat amandoi..eu painea si ea salamul...eram impacati amandoi... Plec din Adamclisi si iar urc pana intalnesc indicatorul spre monument...nu mai ma abat de la traseu si imi continui drumul.... De altfel aveam sa revad monumentul peste o saptamana.... Dobrogea....un taram de vis....nu i-am gasit inca nici un defect... este o zona draga mie........... Pur si simplu Dobrogea... Bucifal la odihna.... Mergand incet pe urcari la un moment dat zaresc langa drum o potcoava...imi spun wow ...opresc si il inobilez pe al meu Bucifal cu potcoava gasita.. Bucifal si potcoava norocoasa... Am spus potcoava norocoasa pentru ca ma decisesem sa o pastrez.Am prins-o cumva de laterala coburilor si am mers pret de 50-60km cu ea.Cred ca pe o coborare mai abrupta pe undeva am pierdut-o. Poate o fi fost norocul potcoavei sau poate doar comfortul meu psihic insa ma simteam ca Pegasul Inaripat si zburam pe dealuri. Cand am pierdut acea potcoava incepuse sa se cam termine si norocul meu.Voi descrie amanuntit la momentul respectiv. O coborare splendida aproape de intrarea in Deleni...De altfel aici am si un filmulet....... clipul video cu o coborare..... Coborarea a fost una destul de lunga..inainte sa-mi vina ideea de a filma tipam cat ma tineau plamanii de tare.........I m FREE............ Soseaua serpuieste printre dealuri.Dobrogea...un taram minunat. Gasesc alt indicator spre o manastine care pare interesant de urcat spre ea printr-o padure,are si un mic izvor la poalele urcarii insa nu ma mai abat din drum... Drumul este pazit de nuci pe marginea lui pe bucati de zeci de km.... Intalnesc in mijlocul pustietatii o padure si in padure gasesc un Resort...nustiu nici acum ce este acolo.Parea ca exista niste hotelui sau ceva statiune de odihna.Era ingrigit destul de bine pentru locul unde se afla... Drumurile valurite.Urca,coboara,urca,coboara...nu este timp de plictiseala....... Nuci si dealuri cat vezi cu ochii pana la orizont. Cum spusesem mai sus la intrare in Cobadin constat ca am pierdut acea potcoava norocoasa si rau mi a parut dupa ea.De aici si norocul meu a luat-o pe un alt drum caci aveam sa intalnesc alte incidente neplacute. Intru in Cobadin incercand sa gasesc ruta spre Topraisar...Ma pierd putin si intreb un localnic despre ce si cum...Acest localnic ma saluta cu Hello..ii raspund in romaneste cu Buna ziua ...ii spun ca sunt roman si caut drumul spre Topraisar...imi explica omul in romana toata treaba apoi la sfarsit ne luam La revedere si ma intreaba..."Dar din ce tara esti?"...pana mea..doar vorbisem in romana cu el...Am zis si eu Spania sa multumesc omul si am plecat... Un erou local care pare tare indragit de localnici pentru ca are propria statuie in localitatea lor. Trec de centrul Cobadinului si chiar in dreptul la aceasta Geamie fac o pana...uhh...pe acea straduta se certau niste tigani intre ei,nustiu ce aveau de impartit intre ei insa eu aveam camerele si sculele la bicicleta tocmai la fundul unuia dintre coburi si nu puteam rasturna toate nebuniile pe strada ca era cam dubioasa zona... Soarele arde cred ca erau 40grade...o caldura cumplita,eu aveam pana la roata fata si mergeam pe langa bicicleta.......ohh potcoava...de ce m-ai parasit.... In dreptul unui depozit de cherestea vad ca intra in curte proprietarul si il rog sa-mi permita sa intru si eu pret de 10minute ca sa mi repar pana la bicicleta...Imi spune intr-un sictir total sa stau la poarta in soarele ala si sa o fac acolo daca vreau...ok..era bine si asa decat in strada cu dubiosii care se certau pe acolo..Imi repar pana si cu ultimii 20-30ml de apa inmoi sapunul ca sa dau pe cauciuc pe interior ca sa se aseze cum trebuie pe janta..apa nu mai aveam...rog pe proprietarul depozitului sa-mi dea si mie putina apa de baut insa acesta refuza si imi spune sa plec mai repede..Ok..ii multumesc si plec... Caut un magazin si imi cumpar un bidon de 2 Litrii de apa rece...mmm Gasesc drumul spre Topraisar,un drum execrabil pentru masini insa pentru al meu Bucifal este bun.. Prin comuna Osmancea gasesc un Bucifal mai mic...o ruda de gradul 3-4 al Bucifalului meu...Se uita magarusul la mine de parca aterizase Martienii...a stat si s a uitat asa la mine 5 minute cat am fumat eu o tigara.Gasesc un localnic si vorbea turceste...singurul locuitor care il gasesc si acela vorbea turceste...dehh potcoava pierduta....il rog cu mana prin semne sa-mi dea niste apa de baut si acesta imi da dupa care incepe sa povesteasca ceva...dau si eu din cap si aprob...ne luam la revedere...imi spune ceva Gulem,Gulem...cred ca e de bine si plec mai departe.... Ajung in comuna Mereni si gasesc un frumos monument cinstind eroii din primul razboi mondial. Si un preot care a luptat pentru armata Romana tot in primul razboi mondial........ Ajung in Topraisar si caut un peco sa beau un suc..apoi intreb un localnic cum pot ajunge direct in Tuzla din Topraisar...Localnicul imi spune ca nu a iesit de 40 de ani din localitatea lui si nu stie ce si cum...Cum pana mea sa traiesti o viata si sa nu mergi doua comune mai sus sau mai jos...infine.. La mine pe harta de hartie...clasica imi arata un drum care merge din Topraisar spre Tuzla prin comuna Biruinta.....pe google map nu arata decat camp..atunci nu aveam google map la mine ci doar harta rutiera cea clasica.. Cam asta arata Google Map.....insa eu aveam harta clasica de hartie si mie imi aparea un drum intre Topraisar si Tuzla... Ajung in comuna Biruinta si surpriza..se termina asfaltul se termina si drumul...Ce fac acum...apuc un drum de pamant si urc pe acolo..merg vrun km si gasesc 4 stane cu vreo 20 de ciobanesti....uhh...se iau cainii dupa mine si o rup la fuga pe Bucifal...pedalam la vale cu toata viteza posibila sa scap viu cumva de fiarele alea... Telefonul descarcat complect nu mai puteam suna...doar baterie la aparatul foto mai aveam putina... Intreb un localnic putin abtiguit daca exista un alt drum spre Tuzla si imi spune sa-l evit pe cel cu stanele caci nu a iesit nimeni viu de pe acolo...Imi indica in mare un traseu care il avea el in cap si incerc sa memorez ceea ce imi spune...si plec la drum prin campuri... Drumul parea ok...un pietris maruntel doar ca era urcare....si merg si mergsi tot merg..... La un moment dat se inclina in toate partile drumul...si in sus si in jos si in laterale....si merg si tot merg... Deja era tarziu si apar niste drumuri in Y....si mai multe intersectii de drumuri....wow ce fac acum..?..Logica mea imi spune sa o iau pe drumul mai batatorit sau mai circulat crezand ca fiind un drum mai principal ajunge undeva... Pietrisul maruntel dispare si toate drumurile sunt doar de pamant...apar alte intersectii in Y in X in toate literele alfabetului si ma pierd complet...ce fac acum...gps nu am,harta nu ma ajuta cu nimic..iar drumurile par toate la fel...incerc sa urc cumva in varful unui deal si de acolo poate zaresc un drum care duce spre vreo asezare omeneasca.... Din pacate nu zaresc nimic...tot orizontul era la fel si in fata si in spate pe zeci de kilometrii...Imi intrase panica in mine...eram in a middle of fucking nowhere......Se lasa seara si eu eram pierdut pe campuri...drumurile se intersectau haotic si nu stiam pe unde naiba sa o mai iau.... La un moment dat se termina si drumurile de pamant si apar drumuri prin grau efectiv.....unde pana mea sunt......off potcoava mea norocoasa unde esti????Ma opresc sa imi calmez panica...ma uit la Bucifal si il rog sa ma ajute cumva sa iesim de acolo cu bine... Ma intorc inapoi la intersectia unor drumuri de pamant si incercam sa gasesc o logica cum sa ies de acolo....zaresc pe jos urma proaspata de la o bicicleta...verific urmele prin comparatie ca sa nu fie tot urma bicicletei mele si vad ca nu este de la a mea....Ma hotarasc sa urmez acea urma....si merg dupa acea urma zeci de km...daca facea stanga faceam si eu...cred ca si daca mergea in cerc mergeam si eu pe acea urma ca trebuie sa duca undeva......si bine am facut ca ma dus intr-un sat Mosneni de unde am iesit pe o sosea care duce spre 23 August.... Cam asa arata borseta cu actele si ce mai aveam eu prin ea....hainele si coburile aratau la fel...din mine nu se mai vedea decat albul ochilor .... Am reusit.....La apusul soarelui gasesc soseaua care duce spre comuna 23August...Rasuflu usurat ca nu mi-am lasat oasele prin pustietatea aia..... Ajung in comuna 23 August si ies in drumul national care duce spre Constanta sau spre Mangalia...Decid sa fac dreapta spre Mangalia si merg asa pe noapte cu farul,stopul,vesta....Aveam o foame de lup.Din Ion Corvin de unde incepusem dimineata pe ceata aia la ora 6 si pana aici nu mancasem nimic decat 2 corcoduse si 8 litrii de apa..Decid sa fac stanga spre Neptun,speram sa gasesc un fast food ceva sa mananc caci de gatit nu mai eram in stare...Nu gasesc fast food si nici locuri bune pentru pus cortul...multi turisti nemti prin Neptun si un aer mult prea sofisticat pentru mine... Pozez calestile astea albe transformate in taxiurile statiunii....... Ma opresc cu Bucifal langa un taxiu care isi astepta clientii si conversez putin cu birjarul..Imi spune ca este din Cobadin si ramane uimit de drumul care l-am facut cu Bucifalul meu... Eu si Bucifal dupa un drum lung cu multe peripetii , ne odihneam putin..... Decid sa plec spre Mangalia cu gandul sa mananc ceva prin Mangalia si apoi sa gasesc un loc de campare wild prin 2 Mai.... In Mangalia o iau direct spre 2 Mai...nu am mai mancat.... Depasesc muzeul maritim si ma opresc la o tigare pe marginea drumului...ma uit in spate si observ venind din spate un biciclist cu o bicicleta tohan ceva si cu 3 lazi mari de banane pe portbagaj dar cu flori in ele....Il salut si intreb si eu daca mai e mult pana departe..... Ma imprietenesc cu omul,afla de unde vin si imi spune ca este proprietarul unui Camping in Vama-Veche...Si imi spune ca are o casa in 2 Mai si ca sa mergem pana la el sa lase bagajele si apoi ma conduce el pana la Campingul lui...Merg la el acasa si ma serveste omul cu niste dovlecei prajiti si mudei de usturoi...wow...ce bun...pun si telefonul putin la incarcat si apoi plecam amandoi spre Vama-Veche... Ajung in Vama,ora 00..00...instalez cortul si mai comversam cu omul care avea Campingul.Pe om il cheama Nicu si am devenit prieteni buni in timpul cat am stat in Vama-Veche... Te salut Nicu...sper sa ne revedem curand... Campingul este pe dealul de la intrarea in Vama chiar in spatele Cherhanalei Piratilor.. Ma culc,dorm dus pana dimineata.. Luna,Vama-Veche si somn...... Dimineata la ora 6 ma trezesc si merg pe plaja...ciocan usor,deschid usa si spun cu voce tare....AM AJUNS ACASA...... Vama Veche vazuta de sus. Rasarit de soare si plaja din Vama.... Batranul si Marea... ..........Cherhanaua.......... Gasesc un gard superb facut doar din Rapane... De altfel si locatia se integreaza bine in peisajul Vamii.... Trabanturile tranformate in mese si scaune de terasa..la terasa "La Canapele" In capatul Vamii spre graniceri este un fel de far locul se numeste "La Ancora" Alte terase traznite...mese si scaune facute din schiuri....?!?!?! Gasesc un bar ce pare pe gustul meu,,,Road to Hell....beau si eu prima bere dupa drumul parcurs.Vreau sa spun ca eu sunt un bautor serios de bere insa pe tot parcursul drumului nu am baut nimic.Efortul facut nu imi permitea plus ca nici organizmul nu mi-a cerut alcool... Vama este scumpa...o bere la doza 8 lei...mai scump ca in Mamaia deci moderatie cu cheltuielile... In zilele care am stat in Vama-Veche am tot colindat prin Mangalia,Olymp,Saturn,2 Mai,..prin Bulgaria... In portul din Mangalia zaresc 4 fregate romanesti ancorate la mal...... Vizitez si muzeul maritim din Mangalia....Torpile,Tunuri,Mitraliere.....etc.... Bucifal alaturi de armamentul greu ,alaturarea pare ca-i prieste si sant si eu mandru de el... Aici in Vama este instalata tabara mea..Vreau sa mentionez ca pe parcursul sederii mele aici am intalnit in Camping un om deosebit.Andrei se numeste.Un om de la care am avut ce invata si cu care am avut subiecte frumose de discutie.....Te salut Andrei..... Cortul,Bucifal si multa voie buna.Vama Veche este pentru oameni dezinhibati ori iti place ori nu.Nu este cale de mijloc.... In ultima seara inainte de plecare urc treptele,inchid usor usa si imi spun ...Pe curand Mare... Urmatoarea zi ma intalnesc cu fi-miu si plecam amandoi cu masina spre Bucuresti refacand drumul facut de mine invers.. Cam acesta a fost drumul spre Apa cea Mare...
  9. 14 points
    Vorba lunga, saracia omului, Rezultate, nu vorbe! Eu, de exemplu, intr-un an de zile am reusit sa scap de barba
  10. 14 points
    Obârșia Lotrului este un loc foarte interesant. Încă de la intrare, întâlnești culegătorii de ciuperci. Locul arată ca și cum ar fi centrul bursei de ciuperci din România. Undeva mai către intersecția drumului către Voineasa, regăsești acea aglomerare de localuri cu aer de improvizație și de barăci de lemn, unde se comercializează eternele ”prostii și prostioare” sau unde poți mânca ceva. Eram hotărât să rămân mai bine de o oră, ceea ce am și făcut. Am ras două beri cu suc (ca să nu le dau numele) și am mîncat o ciorbă de văcuță cu smântână și multă sare. Lângă mine, niște cupluri (tradiționale) de cehi, veniți cu motocicletele făceau și ei un binemeritat repaos. De la Obârșia Lotrului, drumul este plat cam 4 km, pe malul Lotrului dar imediat ce treci podul, încep serpentinele renumite ale TA. Urma prima din cele două urcări serioase ale zilei. Fiind în tură de cicloturim ”light”, aveam un bagaj redus la minim. Cu toate acestea, bicicleta ajunsese la 21 kg peste care veneau cele 85 ale mele. Împotriva forțelor naturii mă opuneam cu o transmisie pe 10 viteze 50/39/30 cu caseta de 11-36. Eu eram convins că voi putea urca orice pantă, oricât de mare în configurația asta. Vise frumoase. Până aici reușisem să nu folosesc mai mult de 39/36 și speram ca să rămân așa pe cea mai mare parte a urcării de pe TA. Nici n-am trecut de primele două serpentine că mi-am simțit picioarele fără vlagă așa că am trecut la 30/36 dar continua să îmi fie destul de greu. Pulsul se menținea în jur de 160. Am menținut-o tot așa destul de mult, până cam la 3 km de pasul Fără Nume, unde am dat de prima pantă de 14%, moment în care am făcut push-bike sau împinge-bicla, mai pe românește. Când pantele se mai domoleau, urcam din nou pe bicicletă și tot așa. Îmi era greu dar mă simțeam fericit că sunt acolo pe munte într-o zi absolut superbă. La 17:20 eram la pasul Fără Nume. Îi spun așa pentru că nu a primit nici un nume deși cred că ar merita să poarte unul. A urmat o coborâre scurtă dar consistentă după care ultima urcare către pasul Urdele. Soarele începea să își piardă din putere, drept urmare, nu mai alimenta curenții de aer ascendenți iar norii începeau să coboare în vale. Răcoarea mă făcea să mă simt bine dar, deja începea să îmi fie ciudă că nu voi putea face tradiționala poză de pe pasul urdele. Eram deasupra plafonului de nori. Coborârea către Rânca nu a fost tocmai de vis pentru că mă aflam în plafonul de nori iar vizibilitatea mă punea pe gânduri. Cazarea am ales-o la pură întâmplare, dar nici nu prea aveam multe opțiuni cu doar două zile înainte de plecare. Este vorba de cabana Brândușa. O cazare mai penibilă ca asta nu am avut niciodată. Nimic de zis, era curat și îngrijit iar oamenii foarte grijulii. Mi-au băgat bicicleta într-o magazie, sub cheie. Aparent totul în regulă. Singura chestie era că acea cameră de două persoane era mică, cu un singur pat și ăla, cu greu s-ar fi putut numi pat matrimonial (sau patrimonial după cine doarme în el). Cireașa de pe tort a fost că aveam o singură pilotă. În concluzie, dacă veneam cu prietenul meu de FB, cred că se ducea de râpă conceptul de familie tradițională. Altfel, repet, curat, îngrijit, plăcut și oricum eram prea obosit ca să mai comentez ceva. De mâncat, am mers în vecini. Nu puteam să spun că mă rupea foamea dar nici n-am dat de ceva genii culinare rătăcite prin munți.
  11. 13 points
    Pârâul Mislea, afluent de dreapta al râului Teleajen (în care se varsă în apropiere de Plopeni), este la rândul său format din doua pâraie mai mici: Mislea Sărată, ce izvorăște în apropiere de Telega, și Mislea Dulce, care izvorăște de sub dealurile satului Buștenari. Ele se unesc în satul Mislea al comunei Scorțeni. La Cocorăștii Mislii, pârâul mai primește ca afluent Doftănețul, care izvorăște tot din Buștenari și traversează pădurea care este subiect al turei de față. Acum că am definit cadrul natural, și pentru că aveam o biclă de inaugurat, m-am decis să fac un traseu care să cuprindă toate văile mai sus menționate. Prietenii mei fiind ocupați cu treabă, tura am făcut-o singur în cele din urmă. Duminică 30 iulie m-am urcat în trenul Regiotrans la 8.50 și la 10.40 coboram în gara Câmpina. Ajuns în Telega, la sensul giratoriu am cotit dreapta spre Mislea, pe DJ 100E, coborînd ușor pe valea Mislii Sărate (pe panouri apare simplu Mislea). În satul Mislea, la intersecție, am luat stânga din ghidon, și am început să urc pe valea Mislii Dulci. Drumul comunal 5C e de fapt un drum de exploatare petroliera. Inițial este placat cu plăci de beton. Majoritatea sunt erodate, dar există și o scurtă porțiune în care sunt de foarte bună calitate. Zgomotele localității se estompează, pădurea ține un pic de răcoare. Drumul dă colaterale spre diverse instalații de foraj petrolier (fostul câmp de sonde Buștenari). La ieșirea din pădure dispar dalele de beton, inlocuite de macadam pietros, și ajungem în cătunul Țonțești, care numără vreo 3-4 case, în mijlocul pustietății. Panta deja s-a ascuțit, și așa o să rămână până la intrarea pe prima uliță din Buștenari, sat ascuns în zare către nord. Mă văd obligat să împing vreo 4-5 sute de metri spre vîrf, pe rampa care sărea de 12%. În Buștenari opresc întîi ca să pozez grădinița, care e găzduită de o casă veche. Alături e un monument al eroilor, dar acvila care probabil ședea pe piedestal a fost înlocuită, foarte prozaic, cu un bec de iluminat public. După ce am împins prin soare, era cazul să refac provizia de apă. Chiar înainte de bifurcația către Poiana Trestiei, respectiv Cocorăști, e un magazin mixt. Coborîrea din Buștenari către Cocorăști se face pe DC 133, macadam generos garnisit cu pietre și abrupt, o secțiune unde m-am dus cam sanie cu rigida, iar încheieturile s-au resimțit după cei peste 3 km în care am pierdut 250 m altitudine. După coborîre, drumul se angajează pe valea Doftănețului, decorul e reconfortant. După încă un punct de lucru petrolier, drumul cotește la dreapta, spre sud, și intră în pădure, unde era cam ud pe jos, după ploile recente. Am făcut un pic de slalom printre bălți. La un moment dat, la o bifurcație unde era un pod înainte, improvizat din dale de beton, am ales la dreapta și am ieșit din pădure (în același loc unde greșisem drumul acum niște ani, cu @SorinKiss). La loc comanda, am întors troaca și am reintrat pe traseul corect. Alături, pădurea era inundată. M-am intersectat cu vreo 3 temerari pe 4 roți, ieșiți la iarbă verde, care mergeau pe drumul ăsta cu viteză mai mică decât a mea. Pe unul cu un Golf l-am și depășit. Înainte de intrarea în Cocorăștii Mislii am oprit la recent semnalizatul gorun secular, unde un domn prof si eleva sa studiau la corn englez: Mi-a făcut o deosebită plăcere să-i ascult, relaxare totală! Revenit la asfalt, am cîrmit dreapta către Telega și Cîmpina. Am băgat piciorul în pedală, ca să prind Regiotransul de 15.38, cu o singură pauză, de-o Coca Cola în Mislea, pe treptele unui magazin mixt. Trenul l-am prins (bine, a avut 15 min întărziere oricum), bicla am testat-o, deci ieșeala a meritat! Traseul: https://ridewithgps.com/trips/16470460
  12. 13 points
    Am petrecut 3 zile într-o tabără MTB în mții. Rodnei și Maramureșului. Pe cât de greu a fost, pe atât de frumos. Prima zi: Complex turistic Borșa - sub Vf Cearcănul - Pasul Prislop - Cascada Cailor Ziua 2: Complex Turistic Borșa - Valea Repedea - Șaua Puzdrele - Șaua Galațiului - Șaua Gargalau - Știol - Cascada Cailor Wouter Cleppe așteaptă răbdător restul grupei Aici a fost ceva de muncă, mai mult pe lângă bicicletă. Ziua 3: Baia Borșa - Refugiul Lucăciasa și înapoi în Baia Borșa pe un forestier căruia nu știu cum îi zice, dar se termină ”la plăcinte”. Peisaj dezolant pe prima urcare
  13. 13 points
  14. 13 points
    Le P'tit train du Nord E magica atractia nordului in Canada. Are ceva de neanteles in ea. Pe deoparte e salbaticia locurilor, pe de alta parte e frumusetea acestei salbaticii, poate si izolarea oraselelor de aceste locuri, puritatea naturii (aproape) neatinsa de oameni. Am visat multi ani sa fac macar o parte din acest traseu mitic de cicloturism care se numeste aici in Quebec, "Le P'tit train du Nord". N-am indraznit sa sper ca o sa-l fac in intregime si asta in doua zile (majoritatea cicloturistilor il fac in 3-4 zile). Totul a inceput intr-o zi de primavara, cand fiind in pauza de masa in bucataria unde ne adunam toti colegii de serviciu pentru a manca, dar si pentru a discuta tot felul de subiecte. La un moment dat, Sylvain spune ca el vrea sa faca intr-o singura zi, celebrul P'tit train du Nord. Ma uit la el cu neancredere, crezand ca glumeste si ii spun ca e foarte greu de parcurs intr-o singura zi, avand in vedere lungimea si pavajul traseului. Pentru ca e lung, are 200 km ce valoneaza pe si printre dealurile Quebecului si circa 100 km sunt acoperiti cu asfalt iar restul cu celebra "poussiere de roche", adica un pietris fin si bine compactat. Ii spun lui Sylvain ca daca accepta sa-l faca in doua zile vin si eu cu el. Jean-Francois zice ca ar venii si el. Si apoi trec vreo 2 zile cand Sylvain ne zice ce e de acord sa-l facem toti 3 in 2 zile. Bucurie mare pentru noi, ceilalti colegi ne privesc ca pe niste exploratori usor dusi cu pluta... Acum un mic istoric al traseului. In urma cu multi ani exista un tren care facea legatura intre St. Jerome si Mont Laurier, pentru transportul de marfa si calatori. Vagoanele si locomotivele erau de o conceptie mai speciala, cu o lungime redusa, probabil pentru a se strecura mai usor printre dealuri. Dupa dezvoltarea retelei rutiere in zona, trenul a decazut ca importanta si la un moment dat a fost abandonat (ani '80). Mai marii Quebecului au hotarat sa elimine linia ferata si sa construiasca o minunata pista ciclabila in locul ei (chapeau messieurs!). Prima zi 11.07.2015 Mont Laurier-Mont Tremblant 114,5 km 630m urcati Dupa cum m-am inteles cu Sylvain, la 7:15 vine in fata blocului cu minivanul lui. Soferul de intoarcere este si el prezent in masina, se numeste Mathieu si e fiul cel mare al lui Sylvain. Imi pun bicicleta de ciclocross pe rack-ul din spatele masinii si pornim spre Laval, pentru a imbarca pe Jean-Francois. Sylvain, care locuieste intr-un orasel satelit al Montrealului, se "minuneaza" de starea asfaltului de pe strada care locuiesc. Ii spun ca urmeaza oricum sa fie sapata in intregime pentru a-i schimba canalizarea si intre timp primarul Montrealului a lasat-o abandonata... Vremea e minunata, soare si nu prea cald (circa 24 grade C) iar pana in Laval nu ne trebuie decat vreo 20 de minute. Sylvain are o memorie formidabila, cu toate ca nu a fost niciodata la J.F., a memorizat de acasa harta traseului pe care trebuie sa-l facasi iata-ne in fata casei lui J.F. Imbarcam MTB-ul pe rack si pornim cu adevarat catre Mt. Laurier. Din Laval pana la destinatia noastra sunt vreo 230 km care-i parcurgem fara oprire in circa 2ore urmand autostrada 15 N si apoi soseaua nationala 117 N. Ajunsi in Mt. Laurier suntem usor intimidati de nori grosi si de cateva picatusi de ploaie. Debarcam bicicletele, ne luam ramas bun de la Mathieu si pornim la drum. In gara ce mai nordica a fostei linii ferate, Mt. Laurier, sunt cateva indicatoare cu privire la distantele de parcurs pana la diferite destinatii pe pista ciclabila. Privesc cel care ma intereseaza, St. Jerome - 200 km cu un deosebit respect... Facem vreo 2 km si ni se pare ca saua lui J.F. e cam jos, el nici nu stie cat trebuie sa fie de inalta, Sylvain i-o ajusteaza si pornim din nou, usurel cu vreo 20 km/h. Iesim rapid din acest orasel si intram in nemarginita salbaticie a Marelui Nord canadian. Linistea e deplina, auzim doar fosnetul cauciucurilor pe asfaltul pistei. Cata diferenta fata de Montreal... Destul de rar intalnim alti ciclisti din sens contrar, niciodata unul in acelasi sens cu noi. Dupa 25 km ajungem la o prima statie, Guenette care are un adapost in forma de vagon de cale ferata si langa e o toaleta pe care o folosim! Insa apa nu este, asa ca plecam resemnati, nu inainte de a regla o mica problema la roata fata a lui Sylvain. Peisajul e fabulos, insa baietii nu prea au chef de poze, asa ca ramanem doar cu imaginile in memoria noastra personala, nu a aparatului foto! Ajunsi la refugiul Lac Saguay, schimbam cateva vorbe cu un barbat si o femeie care s-au adapostit acolo de frica catorva picaturi de ploaie. Ei ne spun ca au trecut prin Nominigue (urmatoarea si adevarata gara pe care o s-o intalnim) si ca in acel sat gasim un restaurant, un mic market, apa in gara etc. Este incurajatoare informatia, avand in vedere ca eu nu mai am decat cativa mililitri de apa pe fundul bidonului. Insa pana acolo sunt inca 18 km asa ca setea va fi mare odata ajunsi in acea gara. Traseul pistei ciclabile urca si coboara, selectia naturala isi face simtita prezenta, asa ca in urcari eu conduc micul nostru pluton, pentru ca sunt cel mai scund, pe loc plat Sylvain pentru ca e cel mai inalt si in coborari J.F. pentru ca e cel mai putin experimentat si antrenat. Ajungem in sfarsit la Nominigue, beau multa apa, folosim toaleta cu apa curenta, nu ca cele chimice intalnite pana acum. Sylvain se intereseaza la punctul de informatie unde putem manca ceva, vine inapoi cu un pliant al unui mic restaurant de langa gara si cu o alta informatie despre un minimarket la vreo 1 km de gara. Meniurile oferite de restaurant nu ni se par prea convingatoare, asa ca luam drumul catre Boni Choix. Acolo ne luam cate un sandwich de 12 inci fiecare, cate o sticla de apa cu vitamine si minerale si ne intoarcem in gara unde , la umbra, mancam. Cu greu ne ridicam de la masa, dar nu avem ce face, pentru ca pana la Mt-Tremblant mai avem circa 50 de km. La iesire din orasel, trecem pe langa lacul care da numele localitati, imens si cu ceva vilegiaturisti. Dupa ceva vreme trecem prin gara Anonciacion, unde la cererea mea ne oprim. Ma duc sa caut robinetul de apa, vad ca nu a mai fost deschis de mult, dar setea este inca prezenta, asa ca beau o apa cu gust de rugina, dar beau... Fac si o poza la tabla indicatoare a profilului, interesant de stiut cam pe unde vei urca sau sa cobori. Intalnim din nou Riviere Rouge (Raul Rosu) pe malul caruia vom calatorii pana aproape la Mt-Tremblant. Pe podul ce-l traversam se observa foarte bine cum un pod de cale ferata a devenit un pod pentru ciclisti.
  15. 13 points
    Episodul 07 - Navetiştii Londrei În primele luni nu am avut chei pentru atelier aşa că veneam mai devreme şi asteptam să aparăvreun coleg sau şef. Chiar îmi făcea plăcere să vin cu 15-30 minute mai devreme şi să admir cicliştii ce pedalau spre locurile de muncă. Dimineaţa între 8 şi 9 trec atât de mulţi ciclişti pe stradă că nici nu apuci să-i numeri. De obicei mă uit mai mult după fete, o dată am numărat 20 de cicliste într-un minut. Oricât de fricos şi de slab ai fi tot îţi vine cheful de pedalat când vezi atâţia ciclişti pe străzi. Toate vârstele, categoriile sociale şi tipurile de bicicletă sunt bine reprezentate. Bineînţeles sunt mai puţine femei decât bărbaţi, dar oricum sunt mai multe decât pot eu admira. Am văzut fete şi femei foarte frumoase, îmbrăcate elegant cu pantofi cu toc, fustă scurtă, pardesiu, părul despletit şi poşetă pe umăr, pedalând prin trafic la fel de repede ca mine. Copii de 5-10 ani mergând la şcoală însoţiţi de părinţi şi copii mai mari pedalând singuri. Femei cu părul alb echipate cu SPD-uri si colanţi gonind pe cursiere moderne. Şi celebrii bărbaţi îmbrăcaţi impecabil, ca la nuntă, cu servieta pe portbagaj sau geanta de curier pe spate. Un prieten din Germania m-a întrebat ce biciclete folosesc londonezii. Cred că bicicletele de oraş si cursierele sunt la egalitate pe primul loc. Posibil ca vara să apară mai multe cursiere iar iarna sa predomine navetistele clasice. Şoselele Londrei sunt într-o stare mult mai rea decât m-am aşteptat, asta fiind principalul motiv pentru care cursierele nu domină. SSP-urile ar fi pe locul următor deoarece Londra e preponderent plată. Totuşi sunt şi câteva zone cu pante serioase unde chiar şi un căţărător ca mine s-a chinuit cu pinionul mare. MTB-urile sunt rarităţi, iar cele full suspension sunt aproape inexistente. Or fi câteva dar nu sunt folosite pentru navetă. Moda Fixed Gear nu prea a prins la londonezi. Chiar daca aproape toate SSP-urile au butuc flip-flop, este folosit doar pinionul liber. Bicicletele pliabile cu roţi de 16 si de 20 ocupă un segment destul de important şi au o mulţime de fani fanatici. Destul de rar am văzut cargo bikes dar sunt câteva şi am reparat la ele. Englezii nu prea par să fie afectaţi de starea meteorologică. Văd navetişti care trec la aceeaşi oră, pe acceaşi bicicletă, cu aceeaşi viteză şi cu aceleaşi haine indiferent de temperatură sau precipitaţii. Avem de vânzare haine de ploaie, dar n-am vândut niciuna în 9 luni. Cu greu am vândut câteva mănuşi, cagule şi căciuli. Englezii sunt căliţi din copilărie şi învăţaţi să iubească natura şi ploaia. Intr-o zi ploioasă o domnişoară mi-a declarat că asta e vremea ei preferată. Un fapt plăcut şi îmbucurător este prietenia şi solidaritatea dintre ciclişti, indiferent de vârstă, sex, naţionalitate şi tipul bicicletei. Sunt deseori salutat de ciclişti necunoscuţi, fetele îmi zâmbesc mai tot timpul (mai ales alea de 40), daca ai o problemă eşti ajutat, practic nu există probleme în trafic între ciclişti.
  16. 13 points
    Episodul 03 - The Old Shop Nefiind încă familiarizat cu transportul în comun londonez, am decis să mă deplasez până la atelier cu un taxi. Insoţit de Alina am ajuns acolo înainte de amiază şi brusc m-a cuprins un val de emoţii. Nu mai intrasem într-un atelier de aproape 10 luni şi acum aveam ceva îndoieli. Am zăbovit puţin pe afară admirând împrejurimile apoi am intrat. Am fost întâmpinat de un baiat tânăr, simpatic şi vesel căruia m-am prezentat şi i-am explicat scopul vizitei. - Da ştiu, zise el, eu ţi-am trimis emailul. De unde eşti? - Din România! - Minunat, şi eu la fel. Mă numesc Ciprian, dar toată lumea îmi spune Cypres. - Eu sunt Lucian, dar toată lumea îmi spune Luşiăn sau Lusien sau Lusian sau Lucio sau Luciano. Atelierul arăta aproape identic cu al meu, ceea ce m-a dezamăgit puţin, mă aşteptam la ceva mult mai elevat de la un workshop londonez. Cypres mi-a povestit că patronul mai deţine un atelier mai nou, mai modern şi mai luxos, plin cu biciclete şi piese noi. Am discutat despre bani şi iarăşi am fost puţin dezamăgit - urma să primesc 7.5Ł pe oră pe când celălalt atelier ma ispitise cu 10 pe oră. Cypres m-a liniştit explicându-mi că din ăia 10 voi plăti taxe şi impozite la greu, pe când aici urma să primesc toţi banii în mână. După un scurt calcul am realizat că la celălalt atelier aş fi rămas cu aproximativ 7 lire/oră. In plus era cu 4km mai departe. Deci: salar mai mare, distanţa mai mică, coleg român - concluzia era clară - am decis să rămân aici şi să declin invitaţia concurenţei. Mai urma bineînţeles să trec testul practic, dar nu aveam de ce să-mi fac griji pentru asta, nu-i aşa? Am început să lucrez împreună cu Cypres şi după nici o oră s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia mea. Mi-a spus că mă mişc mult mai repede decât un alt fost coleg. - Păi stai puţin că asta nu-i nimic, acum lucrez cu viteza a doua, dar o am şi pe a treia iar la nevoie pot băga şi a patra! Nu lucrasem de 10 luni, atelierul nou, sculele greu de găsit, deci prestaţia mea a fost scuzabilă. Colegul mi-a dat oricum nota de trecere, mai urma să fiu validat şi de şefi. Proprietarul atelierelor e un simpatic nene irlandez de peste 50 de ani, dar pentru că mai are o slujbă în alt domeniu, de organizare se ocupă soţia lui, o lady englezoaică pe nume Carmen. Chiar ea a apărut în scurt timp şi a început să mă interogheze. Faptul că sunt român a contat enorm si fără multe discuţii am fost angajat. Urma să încep a doua zi la ora 9, timp de 10 ore pe zi, 7 zile pe săptămână!
  17. 12 points
  18. 12 points
  19. 12 points
    CUM SĂ FACI SEX CÂND COPIII DORM 1. Preludiul este o pierdere de vreme. La propriu. 2. Nuditatea totală este foarte riscantă. La fel și lipsa păturii, indiferent de anotimp. 3. Nu vă implicați 100%! Cel puțin o ureche trebuie să rămână concentrată la zgomotele din camera copilului. 4. Cu cât terminați mai repede, cu atât vă cresc șansele să apucați să vedeți și un film. 5. Dacă aveți chef, folosiți cu încredere jucării. Atenție mare însă la piesele mici de Lego, sunt groaznice dacă îți intră-n…. Sau în….. 6. Îl știți pe Mutulică din Albă ca Zăpada? Așa și voi. 7. Folosiți poziții care vă oferă un alibi. E ok să spuneți “Mami și tati stăteau îmbrățișați”. E mai greu de explicat de ce tati o împingea pe mami de la spate în timp ce-o trăgea de păr. 8. Să nu vă fie teamă că veți fi prinși. Copiii sunt ca animalele de pradă: miros frica. 9. Puneți în jurul patului jucării de-alea imbecile care chițăie când le apeși. Câteva secunde pot face diferența între un copil normal și unul traumatizat pe viață. 10. Dacă totuși sunteți prinși, spuneți adevărul: Nu e ceea ce pare! Tati are o problemă medicală la spate care impune ca mami să-i țopăie în brațe. 11. Dacă totuși chiar vreți să-i spuneți adevărul, e bine să știți că terapeuții buni de copii sunt destul de scumpi. 12. Nu vă dozați energia, că nu sunteți la maraton. E o cursă contracronometru. 13. Ăștia mici dorm iepurește. Așa trebuie să vă “iubiți” și voi. Și cele mai importante: A. Se poate să fie nevoie să întrerupeți “proiectul” în orice moment. Așa că fiți mereu pregătiți să rezolvați problema singuri, mai târziu. B. Nu uitați! Oamenii fără copii fac dragoste. Părinții ai căror copii dorm în camera cealaltă fac cardio.
  20. 12 points
    Ce faci când mercurul sau alcoolul din termometre amenință să dea pe dinafară după ora 12, într-o zi de duminică, dar tu ai chef totuși să faci măcar o ieșire scurtă, de relaxare? Întâi te conversezi cu prietenii să vezi cam care e disponibil și pe unde s-ar putea ieși în intervalul 8-12, cât să te bucuri în tihnă de-o pedală, fără să dai în fiert. La întrebarea asta au răspuns prezent @MaC® și @andidani, iar ultimul ne-a și preluat cu mașina dumisale, din care am coborît și troacele și pe noi în fața gării Periș, la 8.15. Ne propusesem un traseu de vreo 35 km prin satele și pădurile dimprejur, cît să ne încadrăm în timp și să bem și o bere/două liniștiți, la umbră. Întâi am cotit-o dreapta spre Ciocănari. Satul e în județul Dîmbovița, iar drumul de pământ care îl leagă cu Buriaș spre nord este DJ 101A și merge pe granița dintre Dâmbovița și Ilfov. Intrăm în Buriaș. Ieșim repede din el și traversăm Ialomița. Arșița Soarelui începea să se simtă. Și cum arșița trebuie contracarată, iar bidonul era pe trei sferturi gol, am adăstat la un magazin mixt din Poienarii Burchii. Aici, lume pestriță, de la un muncitor CFR cu subluxație externa a patelei (rotulei), care se deplasa pe bicicleta in ciuda bandajului gipsat, pâna la diverși alți consumatori aflați în trecere, toți pe 2 roți. Pimp my soul, babeee! MaC citise despre mânăstirea Pissiota din turele noastre de pe aici, dar n-o văzuse în mărime naturală, astfel încât am oprit s-o admire și el. După traversarea magistralei feroviare 1000, am luat (iar) dreapta către Poienarii Rali. Un IR care pare a fi 1621, al CFR, trece fără să oprească prin halta Crivina. Drumul fiind pustiu, am mers un pic pe contrasens, ca să ne bucurăm de umbra gardului viu de vegetație. Am parcurs satul în liniște, nederanjați de nici o mașină (de altfel în toată tura au fost foarte puține). La ieșire către lunca Ialomiței, am constatat că s-a jucat cineva cu tractorul pe drumul pe care îl știam neted. Acum striațiile de la cauciucul de tractor ne-au cam zguduit pînă la podul către Piscu. În Piscu am mers doar câteva zeci de metri pe asfalt și, în dreptul acvilei-monument, am cotit la dreapta, pe un drum de pământ către cartierul Poiana Florilor. Tot cu ajutorul lui @adi.murariu, speram să avem o traversare plăcută, pe poteci umbroase, către satul Bălteni. Eram prima data in trecere prin pădurea respectivă si imediat ne-au năpădit, cu sutele, cu miile!, tot felul de insecte supărătoare. Plus tratamentul antireumatic admministrat de ceva fire de urzici, pe genunchi și antebrațe. Pănă la urmă am trecut. Există și cîteva zone cu șleauri însă în general poteca e domestică și nu solicita prea mult tehnica biciclistului. Sau poate o fi fost roata mai mare care m-o fi ajutat mai mult. Ieșiți la liman. N-am făcut dreapta la timp către sat și ne-am trezit pe o limbă de pământ între ape, cu drumul blocat într-un gard. Dincolo de gard, un cerber ne-a comunicat monosilabic că da, suntem în Bălteni, dar nici vorbă să spună pe unde ar trebui s-o luăm. Ne-au răspuns gadjetele GPS. Astfel am ajuns la a doua pauză de bere, la ieșirea din sat spre pădurea Cocioc, adică spre Periș. Bineînțeles, pe șofer l-am cinstit doar cu Radler fără alcool. Restul alcoolului l-am păstrat pentru berile noastre și pentru termometrele care săreau deja de treij'dă grade. MaC a considerat că e momentul să încerce ceva nou. Cu tura aproape rezolvată, fără să fim prea fierți, ne-am îndreptat către mașina lăsată în gara Periș. O ieșire care ne-a ieșit, zic eu, din care am scos maximul posibil în condițiile date. Am descoperit și scurtătura Piscu - Bălteni, dar țânțărimii nu i-a plăcut prezența noastră. Poate primăvara sau toamna pe răcoare să fie o afacere. Dar, mai ales, am folosit canicula ca motiv ideal să ne întâlnim dimineața pe răcoare, să mai dăm o pedală, să mai stăm la taclale și să mai bem o bere, evident! LE - traseul: https://ridewithgps.com/trips/16657971
  21. 12 points
  22. 12 points
  23. 12 points
    Mutat de aici: Titlu ales de autor. Asadar "povestea turei": Nu am vrut decat sa plec cu bicicleta si cortul fara sa conteze prea mult destinatia. M-am gandit initial sa ma lase cineva la Calarasi (era o optiune gratis pt mine) iar de acolo sa ma intorc pana acasa in Brasov. Pentru ca nu am gasit pe nimeni amator de intovarasire, m-am gandit sa plec cu catelul. Asta presupunea ca nu pun coburi ci cos in spate si trebuia sa car echipamentul in remorca. Deja era mai dificil sa plec cu masina la Calarasi. Pentru ca vremea era mai buna miercuri decat joi, m-am gandit sa devansez plecarea si sa pornesc din Brasov cu bicicleta spre Buzau, pe la Siriu, apoi sa merg pe drumul gandit initial, urmand sa ajung langa Focsani apoi Lepsa, Covasna si Brasov. Gandisem un drum de 455 km pentru 3 zile si aproape 4.000m de urcat. Miercuri dimineata am reusit sa ies din Brasov la ora 9:15, dupa ce am pierdut mai bine de ora incercand pe la trei benzinarii sa bag aer la 6 bari in roti. Pana la urma m-am multumit cand am reusit sa ajung la 5,5 bari. . Vremea era foarte buna, asa ca am pedalat cu spor cam 30 de km pana am inceput sa dau de primul deal. Am facut o poza jos la iesire din sat, Teliu, apoi am mai facut una in varful dealului la limita de judet dintre Brasov si Covasna. Cand urcam dealul am scos catelul din cos si sub pretextul de a-l lasa sa se dezmorteasca m-am usurat de 10kg unde mi-era mai greu si l-am tinut cu o mana in lesa. In varful dealului am bagat catelul la loc in cos si ne-am dat drumul la vale, cat am putut de rapid. Am prins aproximativ 55km/h. Am trecut prin Intorsura Buzaului de unde m-am mai aprovizionat cu apa, o sana si coua cornuri si am continuat drumul stiind ca doar la Nehoiu mai gasesc magazine, cam dupa 40 de km. Drumul pana acolo a fost aproape gol. Cred ca am intalnit 20 de masini asa ca drumul a fost o placere. Mai urcam, mai coboram dar aveam si progres. La vale la un moment dat am pierdut steguletul de la remorca. Tot aluneca pe batul de plastic la viteze mari. Din loc in loc opream unde gaseam cate o apa pentru catel. Pe la Nehoiu mi-am dat seama ca e posibil sa nu ajung sa pun cortul dupa Plescoi. As fi ajuns de fapt dar chiar la lasarea intunericului si asta nu-mi convenea. Nu aveam de gand sa caut loc de campare disperat pentru ca riscam si sa stau intr-un loc rau dar si sa sparg salteaua autogonflabila in vreun spin. Prin Nehoiu am trecut ca acceleratul si m-am oprit la o benzinarie Petrom la intrarea in Patarlagele pentru un suc rece. Caldura ma cam terminase pana acolo. Vanzatoarea de la benzinarie admira catelul din cos si ma intreba daca l-am scos din oras la plimbare. Ea a crezut ca eram din Patarlagele si iesisem la plimbare iar acum ne intorceam. Nu avea rost sa-i pomenesc de Brasov care era la 100 de km pentru ca oamenii obisnuiti (ca sa nu zic normali) nu isi inchipuie ca sunt unii care se plimba sute de km cu bicicleta si mai au si catel pe deasupra - si nici nu eram intr-o zi de week-end. La Patarlagele "alimentez" pe catel cu niste carnati de Plescoi iar pentru mine gasesc o salata de boeuf cu carne de pui (?). O pastrez pentru mai tarziu si pornim hotarati spre com. Berca unde trebuia sa ne abatem de la soseaua nationala pe drum judetean, mai putin circulat (sau cel putin asa imi inchipuiam eu ca trebuie sa fie). Drumul urca si coboara, avem destule delusoare de urcat si cu atata greutate dupa mine folosesc intr-una schimbatoarele de ma gandesc sa nu fac bataturi la degete dupa 3 zile din astea. Fara bagaj cred ca imi era necesar jumatate din efortul pe care trebuia sa-l fac acum ca sa trag cu mine inca 40 de kg. M-am gandit de acasa ca ar trebui sa evit pe cat posibil sa ma intalnesc cu lupi noaptea. Urs pe dealurile de acolo nu cred ca exista dar prin padurile de pe dealuri cred ca umbla lupii. Stiu ca lor nu le displace un carnea de catel asa ca aveam de gand sa-i evit. Am trecut de Valea Lupilor si m-am gandit ca mai trebuie sa avansez macar 10km ca sa fiu cat de cat linistit in privinta lupilor. Apoi intr-o livada imi savurez salata de boeuf cu carne de pui si zambesc singur gandidu-ma ca totusi au fost curajosi cei de la Cris Tim sa faca salata cu pui. Mie in locul lor mi-ar fi fost frica pentru imagine. Altfel salata a fost foarte buna, nimic de comentat. Asta mi-a fost cina, era undeva intre ora 17 si 18 si nu aveam de gand sa mananc unde pun cortul ca sa nu las urme de miros apetisante salbaticiunilor si sa-mi fac noaptea palpitanta. Am pedalat mai departe, am trecut prin Viperesti si mi s-a parut mie ca vad un loc destul de bun pentru pus cortul. M-am gandit ca tocmai trecusem printr-o comuna mare, Valea Lupilor era departe, raul Buzau era aproape, pe malul lui putina padure, hai sa-mi incerc norocul. Am gasit un loc perfect zic eu pentru pus cortul. La 300m de sosea, pe malul Buzaului intr-un loc in care mi s-a parut mie ca obisnuiesc sa vina pescari. Este perioada de prohibitie la peste asa ca in mod normal nu trebuia sa am vizitatori. Pe de alta parte daca imi vedea careva cortul putea gandi ca sunt pescar, deci nu ieseam in evidenta. Am pus cortul pe indelete si mi-a ramas timp inca aproape o ora pana sa se intunece. Exact partea asta a zilei imi place cel mai mult si pentru asta am plecat cu bicicleta si cortul. Catelul daca la inceput era foarte agitat si fugea cu cate un bidon adus de ape, in gura, cand s-a lasat intunericul a devinit cam nesigur: a lasat coada jos si se holba la copaci. Nu a mai dormit in padure. O multime de pasari aveau ceva de comunicat dar unele chiar pareau din filmele de groaza: scoteau sunete foarte ciudate. In cifre rezumatul primei zile a fost cam asa: Am pornit la 9:15 din Brasov si am pedalat pana la 18:15, 9 ore, 135 km cu un consum de 9.000 calorii. Viteza medie a fost de 16,5km/h, maxima de 60km/h, un puls mediu de 129bpm cu un maxim de 154bpm. 1200m diferenta de nivel urcata.
  24. 12 points
    Lacul Albastru (Baia Sprie) Dl. Poca (787m) în față. Vf Igniș (1307m)
  25. 12 points
    Motto: A venit primavara si a inceput sezonul turelor de randonneuri si in Romania. Bineinteles, m-am gandit sa ma inscriu din nou la una. Insa traseele frumoase erau in afara Bucurestiului si nu aveam timp. La Bucuresti, o tura care s-a tinut pe 1 aprilie, nu ma atragea deloc traseul. M-am decis sa organizez o plimbare pe cont propriu. Zis si facut. Am inceput sa desenez un traseu cat mai ferit de drumuri nationale/europene, pe meleaguri cat mai pitoresti. Pe de alta parte nici sa ma invart singur cuc pe 200 km n-aveam chef, astfel incat am ajuns la formula ideala: o tura de 100 de mile cu prietenii, o clasica ce se practica de catre amatori la colegii de pedala de peste ocean. Pentru varianta asta s-au gasit doritori, pe care dupa o saptamana de gandire si planificare, sita i-a cernut pana au ramas 2: @BodoC si @Pandy. Ne pregatisem si 4 "puncte de control" pe traseu, unde voiam sa ajungem pana la anumite ore limita. Cu acesti domni m-am intalnit la orele 7.30 la statia de metrou Grozavesti. Primavara care cica ar trebui sa fie deja prezenta pe 8 aprilie, ne oferea la ora aia... 3 grade Celsius. Am apucat-o catre iesirea prin Chiajna. Soarele si-a facut aparitia timid dintre nori, deocamdata insuficient pentru a renunta la manusile de iarna, in favoarea celor de vara. Ca si in alte ture lungi, aveam in plan 5 minute de pauza la fiecare ora sau 15-20 km. Prima astfel de pauza s-a petrecut in Dragomiresti-Vale. In Sabareni am traversat Dambovita, care ne-a insotit pe primii 45 km ai turei. DJ 601 a ramas la fel de prost asfaltat pana la Slobozia Moara, unde am si facut urmatoarea oprire, la km 40. Aici era primul PC, orele erau 10.05. Timpul limita fiind 10.45, ne incadraseram lejer. Era in continuare frig, iar soarele ascuns dupa norii gri. Vizavi de magazinul mixt unde am mancat cate ceva si am baut o cafea, era o casa cu aspect de conac paraginit Am schimbat manusile de iarna, calduroase dar incomode, cu cele de vara. Dupa Racari calitatea drumului s-a imbunatatit vizibil. Plopii cu frunze galbene de pe marginea lui accentuau atmosfera care parea de toamna. Daca stii sa cauti, pe langa Bucuresti poti gasi destule drumuri ferite de trafic. Inainte de podul peste Colentina de la intrarea in Ghimpati cotim la stanga, pe un comunal asfaltat catre Colacu. Portiunea a fost una dintre cele mai frumoase. Drumul serpuieste de-a lungul Colentinei si ne da prilejul sa tragem si cateva cadre foto "cu dedicatie". Ajungem in Colacu, din nou cotim dreapta si, cand sa intram in Sabiesti, na belea! Judeteanul 711A, despre care citisem ca a fost asfaltat in vara lui 2016, era inca drum de pamant tasat, pregatit pentru asfaltare! Bodocul, cu slickuri de touring pe 29er, n-avea probleme. Pana la urma nici eu cu Pandy n-am avut, dar cei 4 km ne-au incetinit putin, adica a trebuit sa mergem cu 13-15 la ora. La iesire din Sabiesti drumul se prezinta sub forma unor dale de beton cam asa si asa, pentru vreo 6 km, pana la Iazu. Urmatorul punct de control era la un magazin mixt din Cojasca, si am trecut prin fata lui ca rapidul prin halta. Probabil unde nu ne convenea vecinatatea catorva conlocuitori adunati pe acolo. Oricum, am notat in minte ca era ora 12.05. De aici incolo traseul ne-a purtat de-a lungul luncii Ialomitei. Dupa intersectia cu DN1A am intrat si in judetul Prahova, mai precis in satul Tatarai al comunei Poienarii Burchii. Un indicator ruginit si inclinat al satului respectiv ne-a dat binete. Aveam nevoie de o pauza de mancare si beutura, dar ea a venit abia in urmatorul sat, Ologeni, unde un proprietar de magazin mixt ne-a dat nu doar de-ale gurii, dar si tacamuri de plastic si informatii. De ce tacamuri? Pentru ca la punga de chipsuri mi-a venit pofta de un borcan de zacusca. Ca o curiozitate geografica, daca putem s-o numim asa, Tatarai si Ologeni sunt singura bucata din judetul Prahova aflata la sud de raul Ialomita. Pe care l-am si traversat in urmatoarele minute. Bodocul nu a pierdut prilejul sa retina in memoria foto silueta aparte a manastirii Pissiota, care ne era deja cunoscuta. Imediat dupa traversarea magistralei feroviare 1000, in dreptul haltei Crivina, am tras de ghidon spre dreapta, catre satul Poienarii Rali. Ideea era sa ajungem la Gruiu fara a merge pe DN1, si asta s-a putut cu ajutorul unui pont oferit de @adi.murariu: exista un pod pietonal care leaga Poienarii Rali de Piscu din comuna Ciolpani. Legatura se vede doar pe modul OSM al hartii. Se termina drumul de asfalt in sudul satului si o coborare scurta te duce in lunca Ialomitei. De aici o poteca ne conduce spre pod. Este usor de parcurs chiar si pe cursiera. Podul e metalic, cu scanduri de lemn. Ne-a placut bucata asta, asa ca am alocat vreo 5 minute traversarii si fotografierii. Multumim inca o data lui Adi pentru sfat si recomandam si altor confrati aceasta legatura. Satul Piscu ne astepta pe celalalt mal. Acesta a fost ultimul din cei 4 km de offroad (usor) al turei noastre. Se pare ca si ploaia ne astepta, probabil suparata ca o tot fentasem prin numeroasele schimbari de directie de pana acum. Ajunsi la DN1, am facut usor stanga si, in dreptul unei statii Petrom, am traversat drumul pe o pasarela metalica. Dupa care am mai mers 50 m pe DN si am cotit la dreapta pe strada Fermei, iar in capat pe Soseaua Tiganesti (DJ 110H). Aici ne-a picurat nitel. Am abandonat soseaua si am intrat in satul Silistea Snagovului unde soarele ne-a zambit din nou. Insa ce vedeam inspre nord nu era deloc un zambet... Am continuat nestirbiti si, reintrati in judetean, l-am lasat pe Pandy sa declanseze un sprint care sa ne duca mai repede la Gruiu. Si ne-a dus, taman pe taman, ca ploaia incepea sa toarne exact cand ne turna si noua bucatarul de la Casa Leu ciorba in farfurii! Ajunsesem fix la ora 15. Aveam in spate 107 km, dar si o caciula de nori, care au turnat vreo jumatate de ora. Cu bateriile reincarcate fizic si psihic, dar si cu soarele reaparut pe cerul albastru, am lasat gecile de ploaie in rucsac si ne-am lansat catre treimea finala a excursiei. Padurea Lipia era o poezie verde, soarele se oglindea in asfaltul ud, iar pasarile cantau a primavara. Dupa manastirea Caldarusani, la intersectia cu DJ 101, am luat stanga spre Gradistea, iar nu dreapta spre Moara Vlasiei, cum facusem in zeci de randuri. Trebuie sa spunem ca pornind de la Gruiu am iutit nitel ritmul, in dorinta de a respecta pe cat posibil ora de sosire in punctul de control Stefanesti, 18.30. La Gradistea, in dreptul intersectiei cu calea ferata, Bodocu mai surprinde inca o data norii cu care ne-am tot jucat de-a prinselea. Din acest punct, aflandu-ne pe ultima linie dreapta catre Bucuresti, am bagat piciorul in pedala, cat de voiniceste puteam, si la 18.15 eram la benzinaria de la centura Stefanesti. Acolo m-am recompensat cu o ultima bucata de halva si o Coca Cola . La soseaua Petricani colt cu Dimitrie Pompeiu ne-am strans mainile, multumiti ca ne-a iesit randoneala, si ne-am indreptat spre casele noastre, unde am ajuns pe la 19.30. Traseul arata la final asa: https://ridewithgps.com/trips/13822438 A fost o zi de primavara inceputa cu temperaturi hibernale si continuata cu toane autumnale, dar la sfarsit soarele ne-a zambit.
  26. 12 points
    Iulie 2016 Pe la coada lacului Vidraru a început să plouă aşa că vreo oră am stat sub un pom. Paranteză. În august 2002 a fost primul Tansfăgărăşan complet pe bicicletă. Apoi au urmat altele, în anii 2003, 2004 şi 2006. După 2006 până în 2016 am tot fost cu bicicleta pe Transfăgărăşan, pe diverse bucăţi, însă niciodată complet de la Curtea de Argeş la Cărţişoara. O campare din 2003, într-o curbă, la vreo 40 km înainţe de Bâlea Lac. Acelaşi loc în iulie 2016, cu vegetaţie mult crescută şi imposibil de campat acolo. Am închis paranteza. August 2002. După cum spuneam mai sus, sigura mea sursă de documentare despre Tansfăgărăşan era un prieten care mai fusese pe acolo, cu părinţii şi cu maşină cu ceva ani în urmă. Din ce îşi mai aminte omu’ şi din ce am înţeles eu de la el, am ajuns la concluzia ca urcarea finală şi grea spre Bălea Lac începe acolo unde apare indicatorul cu mesajul “Curbe deosebit de periculoase”. Astfel mergeam precaut şi cu ochii beliţi după indicator. În logica mea de atunci nu doream să mă prindă noaptea în zona de gol alpin. Indicatorul respectiv nu s-a lăsat mult aşteptat şi a apărut undeva la vreo 24 de km înainte de Bâlea Lac, în plină zonă de pădure şi fară niciun fel de legătură cu golul alpin de care mă temeam şi în care nu vroiam să campez. Mi s-a părut că ciudat să începă urcare finală spre Bâlea de acolo, direct din pădure, însă în lipsa oricărei alte informaţii m-am oprit acolo. Loc de campat nu prea exista, aşa că m-am mulţumit cu un petec de pământ de la marginea asfaltului. Se vede mai vine în poza de mai jos. Noaptea n-au fost probleme, cu excepţia unui autobuz care mergea spre Vidraru. Autobuzul a trecut însă curentul degajat de acesta după trecere am crezut că mai ia cu cort cu tot. TIR-uri n-au trecut pe acolo în noapte respectivă. Peste noapte am auzit nişte zgomote, însă am crezut că este o vulpe. Dimineată am constatat că vulpea era de fapt un şoarece, care mi-a ros podeau cortului şi un colt al genţii laterale, exact în locul în care aveam o bucată de caşcaval. M-a amuzat incidental şi la plecare i-am mai lăsat rozătorului o bucată de caşcaval în semn de admiraţie pentru perseseverenţă. Podeau cortului am vulcanizat-o după ce m-am intors din tură. Gaura era atât de mică încât un petic de cameră de bicicletă a fost suficient. Geanta laterală n-am mai cusut-o, am lasat-o aşa ca amintire. Geanta respectivă mai este folosită şi azi. Iulie 2016 Locul de campare, după 14 ani. Doar indicatorul s-a schimbat. Peste drum este un indicator identic (în 20002 era unul cu “Curbe deosebit de …”). Locul de campare din seara respectivă era stabilit la vreo 2 km înainte de Piscu Negru, loc identificat înainte de a pleca în tură cu Google Street View. Adica asta (poza este din 2014, în 2016 era mai multă iarbă acolo). Cine visa în 2002 că înainte de a pleca de acasă poţi vedea cum arată drumul pe care vei merge sau că îsi poate stabili locurile de campare? Până am ales locul de amplasare şi până am montat cortul deja se intunecase. Cum traficul auto era aproape zero a fost ocazie perfectă pentru un duş la un părâu de pe maginea drumului. Dacă ar fi trecut vreo maşină ar fi avut ocazia să vadă pe marginea drumului un nebun în curu’ gol şi cu o lampă frontală pe cap. Statul în curu’ gol s-a prelungit puţin pentru că între timp a sunat telefonul însă interlocutoarea a înţeles repede situaţia şi după ce a râs puţin de mine a închis. Nu a trecut nicio maşină iar duşul cu apă rece a fost perfect. Chiar îmi era dor de spălatul la pârău, nu neapărat pe maginea drumului. A urmat masa de seară şi apoi somnul în cort. Şi de asta îmi era dor, deoarece erau câţiva ani de când dormisem ultima dată în cort.
  27. 12 points
    Cine zicea ca bicicleta trebuie pusa la pastrare pe timpul iernii? Uite la ce mai poate fi folosita:
  28. 12 points
    Duminica 12 iulie 2015 Mt-Tremblant St-Jerome 95,4 km, 696m urcati. Este ora 7:00 cand J.F. ma trezeste. Ma uit la el buimac si vad ca este deja echipat de biciclat. Si eu nici macar nu m-am dat jos din pat! Baietii imi spun ca ma asteapta jos, in spatele hanului, la remiza de biciclete. Fug repede la toaleta, ma imbrac, imi predau cearsafurile de pat si ies in spatele hanului. Baietii sunt voiosi si poaspeti, eu sunt in continuare cam adormit. Cablurile, trei la numar, ce au legat bicicletele sunt repede inlaturate, ne punem bagajele pe toacle si pornim catre acelasi restaurant de aseara pentru a lua micul dejun. Un mic dejun copios pentru 8$. Umplem bidoanele cu apa si pornim la drum, nu inainte de a ne fotografia in gara Mt-Tremblant village. Ne consideram norocosi pentru ca pe urmatorii 12 km vom rula pe o pista ciclabila asfatata, cu asfaltul ca o masa de biliard si in plus este si maturat zilnic de o masina a primariei. Pornim incetisor, ca de obicei, insa J.F. zice ca n-o sa ne tina mult viteza asta moderata, ca in curand vom rula din nou " à fond". Asa e, dupa vreo 5 km de incalzire viteza ajunge din nou la 28-30 km/h, insa drumul incepe sa urce binisor catre punctul lui culminant. Pana la Saint Faustin Lac Carré urcam vreo 300 de metri altitudine, pe pante care depasesc 5% si asta in conditile de pietris pentru ca din pacate, asfaltul s-a terminat din nou... Viteza in urcare este multumitoare, cca 18 km/h, insa de cateva ori Sylvain imi striga sa o las mai usor pentru ca-l "pierdusem" pe J.F. Doamna care este responsabila de gara Saint Faustin Lac Carré, ne spune ca portiunea cea mai dura a urcusului a trecut, ca ne raman vreo 2 km de urcus pe o panta de 2% si apoi este in general o coborare continua pana la St-Jerome. In general, adica drumul mai urca si mai coboara, cunoastem deja. Ne luam ramas bun de la amabila doamna si incepem ultima portiune a urcusului spre punctul culminant al traseului, care-l depasim fara probleme, punct marcat pe traseu cu o placa indicatoare. Ma uit la altimetru care-mi indica 410 metri. Urmeaza un platou lungut, o adevarata placere dupa o urcrcare sustinuta de vreo 12 km. Bineanteles, acum ma trag in spatele lui Sylvain, alta viata la aspiratie! Ajungem la St. Agathe des Monts obositi si prafuiti, eu personal am pietris pana si sub ceas! Insa de aici urmeaza un traseu mai placut ciclistilor, cu multe coborari (placerea lui J.F. care ne "trage" dupa el cu 36-38 km/h, pedaland), multe gari bine amenajate, unde mancam inghetate si bem sucuri. Dupa gara din Prevost, ultima inainte de St-Jerome, in care zabovim multa vreme, Sylvain abia mai merge, J.F. adoarme pe o banca, mie ca de obicei imi e o sete nebuna (erau vreo 28 grade la umbra), pornim " incetisor" cu 28 km/h catre St-Jerome. La vreo 8 km de de oras intalnim din nou asfaltul care nu ne va parasii pana la destinatie. Sub un pod baietii se opresc, e racoare bine, de fapt imi dau seama ca nu e un pod (doamne ce obosit sunt), e un tunel, e ca intr-un frigider inauntru. Sylvain zice ca am facut exact pana-n acel punct 200 km si e tare fericit! Ne stangem mainile, J.F. spune ca nu e cel mai bun loc pentru a ne bucura, e frig si intuneric, tunelul e iluminat doar de 4 becuri pe care abia le vedem. Apoi, incet-incet ne apropiem de civilizatie, masini, oameni multi pe biciclete, claxoane, poluare... Si apoi vedem arcul cere marcheaza sfarsitul oficial al renumitului "P'tit train du nord" si intrarea in marea gara din St-Jerome. Cand trecem pe sub arc, salut victoria prin ridicarea maini drepte cu pumnul strans! Pentru noi este o victorie impotriva comfortului de acasa, impotriva mustelor, tantarilor si a viespilor ce ne-au atacat pe parcursul calatoriei, impotriva fricii de a pleca in necunoscut, impotriva crampelor musculare si a privatiunilor de tot felul. Fericiti, ne instalam la o terasa si comandam ceea ce a devenit un obicei in aceasta tura, bere Boreale rouse bineinteles! Initial, Sylvain dorea sa continuam tura pana in Laval, pret de inca 30 km, dar e asa de obosit ca-si cheama sotia prin telefon pentru a ne recupera. Imi sun si eu sotia si fica pentru a le spune ca am ajuns la final de calatorie fara probleme, doar J.F. a avut o spita rupta pe spate, insa isi da seama doar cand isi pune bicicleta pe rack-ul masinii lui Sylvain. Si apoi drumul catre casa, fara istorie, doar aglomeratia obisnuita la sfarsit de week-end pe autostrada 15N. Ajuns in fata blocului, multumesc mult doamnei lui Sylvain si lui insusi, urc in casa si mananc ce prind de prin frigider. Urmeza dusul care inlatura efectiv sedimentele de pe mine, ma instalez apoi la TV pentru a vedea etapa din TdF, pentru ca fetele mele nu sunt acasa, sunt plecate in vechiul port al Montrealului unde vara sunt tot felul de activitati. Adorm privindu-i pe Contador si ceilalti pana cand intra sotia si fica mea, sunt imbratisat ca un adevarat invingator, ce bine e sa ai pe cineva acasa care te iubeste! Sfarsit.
  29. 12 points
  30. 12 points
  31. 12 points
    Un indian navajo stătea lângă un agent de vânzări pe o bancă în parc. Între ei se afla o pungă mare de hârtie. Indianul fixa de ceva timp punga de hârtie. - Vrei să ştii ce e în pungă? întreabă agentul de vânzări. Indianul dădu afirmativ din cap. - E o sticlă de vin, am luat-o pentru nevastă-mea. Indianul tăcu o vreme, apoi zise, dând afirmativ din cap de mai multe ori: - Bun schimb ai făcut...
  32. 11 points
    Baia Mare - Câmpia Tineretului & Muzeul de etnografie Pe Vf. Pietricica Vf Igniș sub ceață Spre vârf. Panoramă de pe Vf. Igniș Stațiunea Izvoare (părăsită) Lacul de acumulare al orașului
  33. 11 points
    Inca 2 poze de pe dune. In aceasta excursie de o zi am fost fara bagajele mari dupa noi, acestea au ramas la gazde . Cea de a 3-ia zi a fost si ziua de transfer catre Nantes de unde urma sa pornim pe Valea Loarei. Din nou caldura mare inca de dimineata noi plecand in jur de ora 10. Cam astea au fost conditiile de cazare la prima gazda airbnb. Pregateam bagajele. Rola de folie cu bule am carato cu noi tot drumul fiindca era foarte usoara si nu ne incurca prea mult Prima oprire dupa plecare, prima boulangerie (aveau sa fie multe). Am avut trenul spre Nantes pe la ora 17 asa ca am avut ceva timp sa dam o tura de Bordeaux. Din nou nu cred ca viteza maxima a fost de 57km/h dar nici nu afost motivul pt care am dat drumul la Strava . Am mers cu aplicatia pentru a reface mai tarziu traseul si eventual pentru a vedea numarul de km facuti. Am avut de gand sa mergem la Parc de l'Ermitage Sainte-Catherine dar Google maps ne-a dus pe niste stradute foarte abrupte iar apoi la foarte multe trepte pe care trebuia sa le urcam cu bicicletele incarcate asa ca am renuntat si ne-am indreptat din nou spre centru. Pana la acest parc am trecut peste Pontd'Aquitaine care este destul de abrupt. Garonne (nu bautura ca aia e cu 2 de r) Pe pod. Si dupa el. De pe celalat pod: Pont Jacques Chaban Delmas. Intre cele 4 turnuri este o platforma care se ridica pentru a face loc vaparelor de croaziera, noi am vazut si un semn care indica ora pana la care se pote trece peste el dar nu am inteles ce era cu acel semn decat pana mai tarziu. Am putut admira pe afara si https://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g187079-d10200972-Reviews-La_Cite_du_Vin-Bordeaux_Gironde_Nouvelle_Aquitaine.html Apoi am ajuns pe faleza plina de restaurante si magazine. Pauza de hidratare , afara cred erau peste 40 de grade. Pe asa ceva am petrecut cam 10 ani din viata (nu pe biciclete). Am avut nevoie si de ceva umbra asa ca am gasit ce cautam. Cat am stat la umbra a plecat si vaporul. Am plecat si noi mai departe si am ajuns la Apoi am mers la gara unde aveam biletele deja cumparate de acasa care au costat 64 E cu tot cu biciclete cu intercity. Problema mare a fost ca am nimerit intr-un vagon unde nu mergea aerul conditionat si ne coceam la propriu. Conductorii au rezolvat problema lasandu-ne sa mergem in alt vagon unde era aer conditionat. Noi aveam bicicletele si bagajele aranjate asa ca am mers cate unul in acel vagon. Erau doar cateva locuri pentru biciclete (cred ca 10) in tot trenul asa ca rebuie facuta rezervare. Si pentru ca era asa caldura, trenul a avut cativa km in care de abia mergea asa ca am ajuns in Nantes pe la 11 seara in loc de 10. Pe drum am dat telefon la camping sa ma asigur ca putem campa peste noapte chiar daca ajungem asa tarziu, si ni s-a spus ca nu e nici o problema. Catre camping am avut inca 10 km si am ajuns pe la ora 12 noaptea dar dupa cum am spus nu a fost o problema cu administratorii ci poate doar cu alti cicloturisti care ne-au atras atentia ca tragem de prea multe ori fermoarul la cort si ei nu pot sa se odihneasca. Traseul pana la camping-belleriviere.com, unde am mers primii km pe langa Loara. Parcarea peste noapte. Dupa ce ne-am instalat, dus si la somn.
  34. 11 points
  35. 11 points
    Celebrii tenori Placido Domingo si Luciano Pavarotti stateau la o sueta la un pahar de vin bun... Dupa mai multe pahare, Domingo o ia pe ulei si incepe sa se laude cu performantele sale concertistice. - Auzi bai paisane, fii atent aici ! Eram la Madrid in Piata Spaniei, in fata a 300.000 de spectatori... si am cantat atat de frumos si de divin ca a lacrimat icoana fecioarei Maria in catedrala. bai, iti dai seama... ! La care, Pavarotti, usor agasat spune: - bai campesino... ce spui tu e fix pix ! Fii atent aici ! Eram la Vatican in piata... erau 500.000 de oameni, o liniste de auzeai un bat de chibrit cazand Si am cantat atat de frumos si de divin incat a coborat Isus de pe cruce, a venit la mine si mi-a spus: EHHH... ASA DA ! ASTA DA CANTARE ! NU CA BOCCIUL ALA CARE A FACUT-O PE MAMA SA PLANGA LA MADRID !!!
  36. 11 points
    Ziua 1 - Col du Galibier via Lautaret (traseu) - 115 km / 2100 m / 2645m altitudine maxima Dupa o noapte agitata si dormita destul de prost, m-am trezit destul de devreme, cu gandul de a avea cat mai mult timp la dispozitie pentru etapa din acea zi, teoretic cea mai lunga dintre cele 4. Cu toate astea, fiind o putoare ordinara, n-am plecat pe traseu decat abia la ora 10. Bineinteles, raceala nu-mi trecuse si febra paream sa am in continuare, asa ca m-am imbracat ceva mai gros decat ar fi fost cazul si am plecat la drum. Primii kilometri, care traverseaza comunele Allemont si Bourg d'Oisans imi erau deja familiari. Dupa 15 km de incalzire, urma sa ma lovesc de prima bucata de catarare serioasa a zilei, din Le Clapier pana la barajul Chambon de pe lacul omonim. Aici, cu doi ani in urma, se afla calcaiul lui Ahile al planului meu de a ataca Galibierul - tunelul de 750 de metri sapat in stanca pe malul lacului, la momentul respectiv partial surpat. Intre timp, autoritatile s-au miscat si au reusit sa asfalteze un drum secundar care ocolea lacul pe partea cealalta, accesibil vehiculelor sub 3.5 tone si bicicletelor, dar si sa redeschida traficul prin tunel. Aveam, deci, doua variante prin care puteam ocoli lacul, dar am decis sa raman fidel traseului original, de pe D1091, si sa trec prin tunelul candva distrus, dar nu inainte de a face o mica pauza pe barajul Chambon. De aici urma o lunga si relativ domoala catarare catre Col de Lautaret. Planul meu era sa nu ma epuizez prea tare inainte sa ajung la altitudine, in special tinand cont de faptul ca transpiram mult mai tare decat de obicei din cauza racelii si a indoparii cu Paracetamol. Acestea fiind spuse, mi-am propus sa fac cate o pauza mai generoasa la fiecare 300-400m urcati si sa tin pulsul cat de jos se poate. Am pornit agale, nu foarte fericit nici cu ritmul in care mergeam, nici cu starea in care eram, dar cumva mergeam mai departe fara mari emotii. Dupa cativa kilometri de panta de maxim 4-5%, ma trezesc claxonat si salutat foarte entuziast de o gasca de tineri indesati intr-o masina incarcata la refuz cu biciclete. Unul dintre ei era un coleg de facultate cu un an mai mic decat mine, din sectia de RAID (alergare, orientare si MTB) a facultatii, care, vazandu-ma purtand tricoul de ciclism al sectiei lor sportive, m-a luat drept un coleg de-al lui. Cateva sute de metri mai incolo, baietii s-au oprit, am lamurit dilema identitatii noastre, ne-am intins la povesti si am aflat ca ei se duceau catre Briançon, unde aveau sa participe la Etape du Tour, competitie pentru amatori care urma traseul etapei a 18a a Turului Frantei. De aici, fiind impins literalmente de la spate de un vant destul de constant, nu m-am mai oprit pana in La Grave, unde am ajuns cu cateva minute inainte sa se inchida unul dintre putinele magazine ale comunei. Mi-am luat o Coca-Cola, am mancat niste batoane de ciocolata pe care le luasem cu mine si am plecat mai departe. De aici catararea incepea sa devina ceva mai consistenta, cu pante de 7-8% in loc de cele de 4-5% de pana atunci, dar si mult mai frumoasa. Dupa inca 300 de metri urcati, am dat de primele ace de par ale zilei, de unde peisajul incepea sa devina cu adevarat spectaculos. De aici, lant intins pana la Col du Lautaret. Apa curgea siroaie pe mine, dar nu aveam de gand sa mai fac pauze pana acolo. Ajuns la Lautaret, la o altitudine de 2058 m, ma bag in vorba cu un ciclist scotian trecut de 50 de ani care venise si el pentru Etape du Tour si care inca nu era decis daca e o idee buna sa urce pe Galibier sau nu cu o zi inaintea cursei. L-am indemnat sa mearga totusi, pentru ca peisajele merita vazute, iar daca merge potolit nu are cum sa se consume prea tare pentru ziua urmatoare. Apoi m-am bagat in prima cafenea iesita in cale, unde am baut un espresso dublu si un pahar de Coca-Cola. Toate cafenelele, terasele si magazinele erau intesate de biciclisti, de sosea sau mountain bikeri, veniti sa se profite si ei de catarare. Nu mai are rost sa mentionez ca pe toata durata zilei m-am intersectat cu zeci, poate chiar sute de biciclisti de toate varstele si toate nivelurile de antrenament. Dupa un popas de poate jumatate de ora, am purces la drum catre ultimii 9 kilometri de catarare. Deja lucrurile incepeau sa devina mai dificile, din cauza altitudinii, a vantului deloc de neglijat, dar si a oboselii acumulate. Incet-incet, cu viteze de 9-10 km/h, am luat-o catre destinatia finala, motivat de vremea excelenta si de peisajele spectaculoase. Dupa 2 pauze scurte, una pricinuita de intalnirea cu scotianul de mai devreme, care acum cobora de pe Galibier si imi multumea ca l-am incurajat sa urce, am ajuns si la flamme rouge, ultimul kilometru al catararii, de altfel si cel mai dificil, cu pante si de 12-13%. Motivat de cei cativa ciclisti care se apropiau furibund din spatele meu, am decis sa dau tot ce pot pe final "etapei". Bineinteles, am atacat à la Chris Froome, fara sa ma sinchisesc sa ma ridic din sa, stimulat si de sedinta de doping de la cafeneaua de pe Col du Lautaret, dar a fost suficient cat sa nu ma depaseasca nimeni in acest ultim kilometru al catararii. Ajuns in varf, reusesc si eu cu greu sa (imi) fac cateva poze, mica zona de parcare fiind intesata de biciclete, motociclete, masini si proprietarii lor. Reusesc totusi sa imortalizez momentul sosirii mele pe Galibier, cel mai inalt punct la care reusisem sa ajung pana atunci (precedentul maxim fiind detinut de Transalpina noastra si ai sai 2145 metri altitudine). De aici, am luat-o la vale in ritm alert pe drumul pe care am venit, nu inainte de a porni camera GoPro de pe ghidon. Pe masura ce ma apropiam de casa, incepeam sa devin destul de epuizat. Cele 4-5 batoane de ciocolata (Snickers & compania) pe care le mancasem, alaturi de micul dejun compus din 100 de grame de alune, se dovedeau a fi relativ insuficiente, asa ca nu visam decat la o pizza si o bere, iar ultimii 15 kilometri, plati, s-au dovedit a fi mai anevoiosi decat mi-as fi dorit. Colac peste pupaza, cu cativa kilometri inainte sa ajung inapoi in Allemont, o viespe a decis sa ma muste de cap, motiv pentru care a trebuit sa mai trec si pe la o farmacie pentru o crema antiinflamatoare si sa imi aman cina cu o jumatate de ora. In fine, ajung si la camping, fac un dus, ma dau cu maglavaisul luat de la farmacie si ma duc tintit catre pizzeria in care, cu cativa ani in urma, mi se spusese ca nu e inca ora mesei si ca n-au cum sa ma serveasca. De data asta am ajuns la ora regulamentara, mi-am luat o pizza foarte proteica, o halba de bere "serioasa" (ca sa o citez pe chelnerita, careia ii explicam ca vreau o halba mare, si nu una de 0.33, iar ea a concluzionat ca vreau o bere serioasa). Cu toate astea, definitia mea de bere serioasa implica o nefiltrata germana servita intr-o halba de un litru, asa ca am avut si eu o figura destul de serioasa cand am vazut un pahar de 0.5 litri, complet normal pe plaiurile mioritice, in care totusi mi-a fost servita o bere locala chiar buna la gust. Si pentru ca nimic nu merge mai bine cu o bere decat o a doua bere, am mai luat o bere serioasa. Nu mai conta ca gatul imi era praf, prima zi - cea mai lunga, de altfel - trecuse, ajunsesem pe Galibier, picioarele nu protestau, iar a doua zi urma sa fac o tura scurta, "de relaxare".
  37. 11 points
  38. 11 points
    In ciuda modei cu 29er , si 26er sunt foarte fun pe poteci , asa ca am luat una si abia astept sa o scot la joaca.
  39. 11 points
    Peisaje superbe mai departe, trafic foarte redus, asfalt bun, vant de fata si dealuri si vai din belsug. In Kogalniceanu mi-a atras atentia: In Constanta am oprit la o benzinarie unde mi-am scos pastele si am pus sa mananc. Dupa m-am invartit prin centrul vechi al Constantei si am stat pe o banca, pe faleza pana s-a facut ora pentru mers la gara. Casa cu lei Arta urbana Catedrala Sf. Anton Pe str. Vantului Si...marea Au iesit 130 de km, cu vreme buna si vant intens, cu peisaje superbe si trafic redus. Am inteles ca drumul spre Chei se poate face si prin Gura Dobrogei - Casian...probabil o fi traseul facut in 2008. E un traseu foarte frumos pe care il recomand oricui dornic de o hoinareala in pustiu. Multe nu sunt de zis, am lasat pozele sa vorbeasca de la sine. In speranta ca poate intereseaza/foloseste cuiva postarea mea, va doresc: drumuri bune sa aveti!
  40. 11 points
    O tura de la Sibiu-Poplaca-Orlat-Sibiel-Crint si retur...70km. Rasplata pentru ca am ajuns sus in Crint la 1300m Cupa nu e asa de mare :D. Totusi am zis sa ne rasfatam cu o inghetata si un vin de casa.. In drum spre casa...in fundal Vf. Suru din M-tii Fagaras.
  41. 11 points
    Confuzie totala In 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, a avut loc o recepție la Rio de Janeiro și ambasadorul ungur a fost printre invitați. Ambasadorul ungur, purtand uniforma de ceremonie, a intrat în cameră și a adresat un salut nazist. Gazda recepției, un bancher influent, a luat act de venirea ambasadorului și s-a apropiat de el. "Excelență, ați salutat cu Heil Hitler. Presupun că oamenii din țara dumneavoastră aparțin rasei nordice?" Ambasadorul a răspuns: "Nu, noi suntem de origine mongolă." Bancherul a fost curios și a continuat. "Cred, aşadar că țara dumneavoastră ar trebui să fie situată în Asia?" "Nu, Ungaria face parte din Europa Centrală." "Știu că există un război în Europa Centrală. Este Ungaria implicată în asta?" "Da, într-adevăr. Ne luptăm împotriva Uniunii Sovietice." "Și aveți oarece pretenții teritoriale față de Uniunea Sovietică?" "Nu, noi nu avem nicio pretenție teritorială față de sovietici. Cu toate acestea, avem față de România și Slovacia." "Deci, România și Slovacia trebuie să fie vrăjmașii voștri, atunci?" "Nu, ei sunt aliații noștri." Bancherul a fost ușor confuz de răspunsurile ambasado-rului, dar în cele din urmă el a văzut o insignă regală pe uniforma lui și a continuat: "Eu socotesc că Ungaria este un regat. Ce face Regele vostru?" "Nu avem un rege. Suntem conduşi de un amiral." "O, de un Amiral? Deci Ungaria trebuie să aibă acces la mare." "Nu. Suntem o ţară fără ieșire la mare." Bancherul a fost şi mai mult nedumerit. "Oricum, cum e amiralul tău?" "El a fost capturat de germani." "Ei sunt, de asemenea, vrăjmașii voștri?" "Nu, germanii sunt cei mai mari aliați și prieteni ai noștri." Bancherul a fost complet pierdut. "La naiba! Chiar nu înțeleg. Locuiți în regatul fără ieșire la mare, în inima Europei, care este guvernat de un amiral, care a fost capturat de cei mai mari prieteni ai lui. Sunteți în luptă o cu țară de la care nu doriți un singur hectar de teren. Pe de altă parte, aveți pretenții teritoriale față de aliații dumneavoastră. Asta este o situație cu adevărat bizară!" "Nu, domnule, este noua ordine europeană!"
  42. 11 points
    El: Vreau sa te cunosc mai bine, pari o fata de o inteligenta deosebita. Ea: Pe dracu, vrei doar sa mi-o tragi. El: Vezi, ti-am spus ca esti inteligenta.
  43. 11 points
    -Bună ziua! Numele meu este Xulescu și vă sun din partea societății de asigurări cutare. Aș vrea să vă prezint oferta noastră de... -Vă interesează niște pui de nutrie? -Poftim? -Pui de nutrie. Am de vânzare. Vă interesează? -Nu... Eu v-am sunat ca să... -Da' la dumneavoastră la firmă nu vrea nimeni niște pui de nutrie? -Nu cred. Aș vrea să... -Nu vreți să întrebați totuși? Îi vând la pereche. -Nu pot. Noi nu ne ocupăm cu nutriile. Sun de la o firmă de asigurări. -Da, da' poate vreți să începeți o afacere cu nutrii. Au o blană foarte căutată... Mi-a închis. Mă uit la telefon, îi văd numărul, îl sun. Îmi respinge apelul. Ce oameni! - Ioane, nu mai bea atat ca ti se face rau. - Fa nevasta, bunica a murit la 100 de ani si avea toti dintii in gura, la fel si mama - Datorita bauturii? - Nu, datorita faptului ca isi vedeau de treaba.
  44. 11 points
    Cateva poze facute azi! Sent from my SM-J500F using Tapatalk
  45. 11 points
    @diorgulescu Nu se pune problema de "poluat discutia". Din pacate, asta este lumea in care traim, tot mai orientata catre societatea de consum si tot ce tine de asta. Cat despre idiotii care te-au claxonat in tunel, ignora-i fara a intra in vreun contact cu ei. Pur si simplu atat ii duce minte, nu le poti cere mai mult. Pe principiul ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. August 2002 După cum spuneam mai sus, atunci nu era nicio tarabă pe margine drumului pe faţă sudică a Transfagărăşan-ului. Plus traficul auto mult mai redus faţă de ziua de azi. Am intrat în tunel crezând că şi pe faţa nordică va fi la fel, insă când am ieşit la Bâlea Lac am crezut că m-am teleportat în ţigănia (de la vremea respectivă) din piaţa Obor din Bucureşti. Pe atunci nu se punea problema de iluminare a tunelului, însă farul alimenat de la dinam şi lanterna care se agătă de cozocul şepcii au fost suficiente cât să nu îmi rup gătul. De lampă frontală încă nu auzisem. O grămadă de tarabe care vindeau toate prostiile. Ţin minte şi acum că se vindeau, printre altele, veste relfectorizante. Stăteam că prostu’ şi mă gândeam cine dracu’ urcă până la Bâlea ca sa îşi cumpere vestă reflectorizantă. Haosul auto era maxim, pentru că în 2002 nu se punea problema de parcare organizată la Bâlea Lac. Sau cel puţin aşa mi s-a părut. Ţin minte că abia prin anul 2006 a apărut un poliţist rutier la Bâlea că să dirijeze circulaţia. Iulie 2016 Aglomeraţia şi tarabele de la Bâlea tot acolo sunt. Însă între timp a apărut măcar o parcare organizată, cu nişte angajaţi care se chinuie să dirijeze maşinile prin parcare şi care le explică răbdător românilor (mai ales celor din zona sudică) că nu este frumos ca o maşină să ocupe două locuri de parcare pentru că celui de la volan îi este lene să facă câteva manevre. Indicator rămas din alte vremuri. Am apreciat foarte mult faptul că la Bâlea există tomberoane cu gunoi, varinta mare cu 4 roţi. Tomberoane care, spre surprinderea mea, încă nu erau pline sâmbătă seara. Sau doar îmi place să cred că se golesc destul de des. Cât am fumat o ţigară şi am strâns lampa frontală a apărut al cicloturist polonez care mergea spre Vidraru. Era un tânăr de vreo 20 de ani care făcea o tură prin toată zona balcanică, inclusiv Macedonia, Kosovo şi Albania cu final la Zagreb. Omu’ mi-a mai spus că de la Zagreb în Polonia se va întoarce cu trenul, însă graniţele le va trece pe bicicletă deoarece în trenurile internaţionale nu are voie cu bicicleta. Se grăbea să ajungă la campingul de la Cumpănă şi a fost foarte bucuros când i-am spus că va merge doar la vale. Informaţia că va mai avea câţiva km de drum forestier înainte de Cumpăna n-a mai procesat-o. I-am mai spus că în RO încă se poate campa pe marginea drumului (wild camping) însă omu’ nu părea că ar fi interesat de aşa ceva. Zicea ceva de urşi. August 2002 Ajuns la Bâlea Lac am trăit o senzaţie foarte frumoasă, aceea a visului împlinit. Nu prea se poate exprima în cuvinte, trebuie trăită. Din păcate, nu se mai poate repeta. Din 2002 până azi am ajuns la Bâlea de multe ori, însă senzaţia din august 2002 n-am mai avut-o. Eram nerăbdator să încep coborărea. Înainte de asta am dat drumul la muzică şi s-a nimerit să fie melodia Nathalie a lui Gilbert Becaud. S-a nimerit să fie = la Walkman ascultai ce era pe casetă în momentul respectiv şi nu prea aveai posibilitatea de derulare a benzii casetei înainte / înapoi, ordonare alfabetică a melodiilor, salt la melodina nr. …, etc. Sau exista posibilitatea de derulat banda casetei înainte / înapoi însă asta mânca din baterie (şi uza curelele, după cum mi-au spus unii care se dădeau specialişti în domeniu). Mai exista posibilitatea derulării cu creionul, însă creion ceva nu aveam la mine. Probabil că cei mai tineri nu înteleg ce am spus mai sus şi se întreabă din ce epocă istorică relatez. Singura poza mai prezentabilă de atunci. Despre coborâre n-am ce să spun. Doar că am avut senzaţia, mai mult psihică şi mai puţin fizică, că zbor. Ce vremuri. Undeva înainte de Bâlea Cascadă m-am oprit pentru că mă dureau îngrozitor închieturile şi degetele. Aveam frâna clasică, nici măcar V-Brake. Cine visa atunci la frână pe disc? Iulie 2016 Tehnologia a evoluat, partial şi eu odată cu ea, aşa ca Nathalie a lui Becaud se auzea de la telefon (ne-smartphone atunci). Senzaţia de zbor nu am mai avut-o, doar de uşoară plutire. Nu cred că are vreo relevanţa că cei 14 km de la Piscu Negru până la Bâlea Lac i-am urcat în 5 ore. Nu mă grăbeam nicăieri plus că la ora 19:00 drumul era aproape pustiu, ceea ce în plin sezon este un mare avantaj. Aproape că am fost singur pe Transfăgărăşan. Se vede mai bine în pozele de mai jos. Suprapunere. Poarta geniştilor. Soarele se pregătea să apună.
  46. 11 points
    Intr-un sat are loc un accident auto. Masina intra in gardul unei case, rupe un cotet, da jos o gluga de coceni. Vine politia. Din masina coboara un barbat si recunoaste ca a baut. Cateva beri, o tuica sau doua, trei kile de vin. Ca de sarbatori. - Da, ma, zice politistul, dar oricat ai fi baut, nu trebuia s-o lasi pe nevasta-ta la volan!
  47. 11 points
    Somnul in cort, pe saltea autogonflabila a fost de vis. Mi-am propus sa ma trezesc la ora 07:00, cu greu am iesit din cort la ora 09:30. Cateva vorbe despre cort, marca Kelty, model Crestone [firma americana, modelul meu nu se mai fabrica]. L-am luat in 2007, de fapt mi l-a adus o doamna din Statele Unite, pret 100 si ceva de dolari. Este considerat un cort de doua persoane, mai exact de "two close friends". Pentru mine singur este suficient de spatios, doua persoane nu prea vad cum ar incapea. Sau daca ar incapea, inghesuiala ar fi maxima. Se vede mai bine in pozele de mai jos. Varianta topless. Cortul se pune destul de redepe, insa n-am incercat niciodata pe ploaie. Podeau nu este din rafie ci dintr-un fas. Pare destul de subtire insa tine bine. Cuiele, dintr-un aluminiu gol pe interior. Desi par fragile rezista bine la bataie cu pietroiul in cap. Nu am prins prea multe ploi in acest cort, insa mi s-a paarut ca se comporta bine la ploaie. Prosopul de la MSR. Foarte absorbant, parca dau cu smirghelul pe mine. Plus ca se usuca relativ repede iar strans il cam pierzi prin bagaje. Geaca de ploaie. Cumparata in anul 2000 din Canada, inca tine. Bagajul inainte de a fi pus pe bicicleta. Pe randul de jos, de la stanga la dreapta: sacul de dormit [cam voluminos], salteaua autogonflabila plus o bluza mai groasa si cortul [vreo 3 kile greutate]. Nu in ultimul rand, sacul de rafie, original de la United Stated Postal Service. Cine isi mai aduce azi aminte de echipa de ciclism cu acelasi nume sau de Trenul albastru? Ce vremuri. Sacul de rafie poate fi folosit foarte bine pentru stat in cur pe el, in loc sa stai pe iarba uda. De asemenea, se poate folosi foarte bine la transportul, dintr-o bucata, a tututor pieselor de bagaj atunci cand se pune problema de transport cu trenul / avionu / autobuzul. Detalii mai tarziu. Peste noapte bicicleta a stat legata de un pom iar roata fata a fost asigurata cu un cablu cumparat cu cativa lei de la un magazin cu de toate din Curtea de Arges. Foarte subtire, cred ca se poate taia cu un cleste mai serios, insa mai bine decat nimic. Gata de plecare. Conserva care vine plina, obligatoiu pleaca goala pana la primul cos de gunoi. Compactarea este o optiune buna pentru un transport mai usor si eficient iar lasata cu niste apa in ea peste noapte, conserva nu va mai fi unsuroasa.
  48. 11 points
  49. 11 points
    Ziua 75 – 30 ianuarie – 104km – Leufu – Piedra del Aguila Ne trezim târziu. Pe la 10 30 și plecăm la 1pm. Cozmin: “Mergem lângă un părculeț unde avem wifi. Chiar înainte să plecăm cade un motociclist chiar în fața noastră. Îl văd cum dă cu șoldul de bordură. În câteva minute apare salvarea ca să îl ridice.” La 3 30 ieșim din oraș cu vânt din spate. Șoseaua este aglomerată. Nandu aleargă în paralel cu noi sau de noi. Mai vedem vulturi mari, un fel de șobolani și doi tatu. Cozmin: “După ce ieșim din oraș îmi sare aripa de față din cauza unui bolovan ce se lipise de smoala rămasă pe cauciuc.” Găsesc pe marginea drumului o geacă Nike pe care o iau. Arunc o sămânță de floarea soarelui unei șopârle. Facem ouă prăjite și ne adăpostim la umbra bicicletelor. Orașul Piedra del Aguila este turistic. Mâncăm câte o înghețată și ne campăm într-un loc frumos amenajat. Ziua 76 – 31 ianuarie – 65km – Piedra del Aguila – RP50 intranzitabil La ora 1 părăsim orașul. Începem cu o urcare și ajungem la 1000m alt de la 500m. Hotărăm să schimbăm puțin asfaltul pe un drum de pământ și anume pe ruta provincială 50. Începem cu o coborâre. Un jeep se oprește în dreptul nostru și ne spune că drumul este foarte prost pe o porțiune de 26km. El a făcut două ore pe el, cu mașina. Mergem mai departe. Filtrăm apă dintr-un rezervor mare. Facem ouă prăjite și ajungem la porțiunea de drum care este închisă cu o poartă. Scrie drum intranzitabil. Deschidem poarta și mergem mai departe. Pe primii km se merge bine, apoi dăm de un pământ moale. O cireadă de vaci aleargă în dreapta lui Cozmin și se umple de praf. Împingem la biciclete din greu. Lui Cozmin i se rupe elasticul și îi intră la pinioane. Campăm pe marginea drumului. Mâine mai avem 7km până la asfalt. Cozmin: “Vântul bate puternic cu 30-40km/h și nu mai gătim nimic. Mâncăm biscuiți cu dulce de leche.” Ziua 77 – 1 februarie – 68km – RP50 intranzitabil – Junin de los Andes Ne trezim la 7:20. Vântul a bătut toată noaptea. Cozmin strânge repede. Cortul este plin praf. Sandalele au fost îngropate de praf. Plecăm repede, fără să mâncăm. Imediat după ce plecăm face Cozmin pană. Drumul este ca după război. Pe mine mă liniște peisajul. Ajungem la șosea după o coborâre dură. Inrearea din șosea în RP50 nici nu este semnalizată. Mai pedalăm puțin și intrăm pe o poartă unde găsim un loc bun de gătit. Punem și hamacele. Trece și un nene cu mașina și ne spune că e ok să stăm aici, doar să nu facem mizerie. Intrăm pe ruta40. Traversăm un pod îngust și vedem jos cum fac oamenii baie. Așa că facem și noi asta. Ne gătim și un dulce de ciocolată la arzător. Cozmin: “Ajunși în Junin mergem direct la Grido. După o coadă de jumătate de oră mâncăm înghețata mult așteptată.” Este căldură neașteptat de mare. În Junin facem cumpărături în supermarket-ul La Anonima. Ne campăm în același loc ca acum doi ani. Mai facem o baie în râu. Ziua 78 – 2 februarie – 45km – Junin de los Andes – San Martin de los Andes Cozmin: “Mă trezesc și mă apuc să lipesc talpa sandalelor.” Dimineață traversăm râul la picior. Este tare lat și apa mică. Ne oprim la Grido și ne alimentăm cu apă de la YPF (benzinărie). Ajungem imediat în San Martin. Stăm puțin pe internet, apoi mergem La Anonima (supermarket). Cozmin: “Aflăm că ni s-a anulat zborul din Sao Paolo până acasă.” Un șofer ne arată degetul mijlociu din mașină. La fel, campăm în același loc în care am fost cu Răzvan și Cristi acum doi ani. Facem o baie în lac. La locul de campare vin doi băieți ce ne întreabă dacă avem nevoie de ceva, fiind în mână cu un cuțit de gaucho. Ne-au spus că ei sunt mapuche. Mapuche este un grup de indigeni ce trăiesc în sud vestul Argentinei și în Chile sud. Unul dintre ei era băut și voia țigări. I-am gonit discret. Ziua 79 – 3 februarie – 36km – San Martin de los Andes – Camino Siete Lagos Este răcoare de dimineață. După ce citesc, o oră, ies din cort. Fac cafea și orez. Cozmin: “După ce strângem mergem la internet să vedem ce se întâmplă cu biletul anulat.” Vine poliția. Ne spune să avem grijă pentru că în zonă este posibil să se fure. Îi zic că am mai fost aici acum doi ani și a fost bine. Vedem fete pe biciclete. Avem urcare până la 1200m. Oprim lângă un râu ca să mâncăm. La soare este cald și la umbră este răcoare. Cozmin: “Aici la râu ne umplem de ciulini mici și lipicioși.” La ora opt începem să căutăm un loc de campare. Merge Cozmin prin pădure să vadă. Trecuseră vreo 35 de minute și nu apărea. Așa că am mutat bicicletele ca să intru în pădure după el. Apare din direcția opusă și nu găsește nimic. Campăm acolo unde ne-am oprit.
  50. 11 points
    Mult asfalt și beție de culori, sâmbăta: încolo pe Someșul Cald, încoace pe Someșul Rece, via Mărișel și Drumul Generalului; cca 100 km (din zona gării Cluj), cu urcuș mai acătării (dar ciclabil) de la colonia Mărișel la Mărișel (11 km). Alte imagini aici: https://plus.google.com/u/0/photos/110832440241691547290/albums/6347274809379409953
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00