Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation on 07/30/2017 in all areas

  1. 3 points
  2. 2 points
  3. 2 points
    Variantă de coborâre din Bușești în Măguri Răcătău prin cătunul Ghermănești. Alte imagini aici: https://photos.google.com/share/AF1QipOCiw6XTzhuv-CTIf5rpf8znT7lkh_Div9-XATi-gnAP9SYtM4-6bTRhYAc0B8DUw?key=LVdid1pIV1JsT3Z0SHkzbFQ5WDF0NWNtb1JzOFJB
  4. 2 points
    Ziua 3 - Col Agnel (traseu) - 88 km / 2000 m / 2744m altitudine maxima Dupa inca o noapte dormita prost, din cauza acelorasi probleme antementionate, m-am trezit cu foarte mult greu, in mare parte din cauza ca spatele ma chinuia atat de tare incat realmente nu reuseam nici sa ma aplec sa imi leg sireturile. Chiar si asa, dorinta mea de a urca pe Col Agnel era mult prea puternica pentru a ceda durerii. In plus, Nurofenul luat de dimineata si dusul de data asta cald m-au mai dezmortit parca putin inainte de plecare. Tot undeva intre 9 si jumatate si 10, cam ca zilele trecute, pornesc din camping catre drumul departamental (judetean) D902, drum care ducea atat catre Col d'Izoard cat si catre Col Agnel. Daca zilele trecute imi permisesem sa ma incalzesc pe primii 10-15 kilometri ai traseului, de data asta nu ma mai bucur de acelasi lux: de la prima pedala sunt nevoit sa urc, intai pe pante de 4-5%, pana la iesirea din Guillestre, apoi pe o panta destul de consistenta de 7-8%. De bine de rau efortul nu dureaza decat cativa kilometri, pana ajung la o altitudine de 1100m, de unde urmeaza o usoara coborare si apoi cativa kilometri buni de fals plat, prin Cheile Guil (Gorges du Guil), sapate de raul omonim prin rocile din zona. De aici ma mai linistesc, ajutat si de un vant destul de consistent din spate. Pot spune de altfel ca toata nesansa pe care am avut-o din perspectiva starii de sanatate a fost compensata cu varf si indesat in fiecare zi de vremea excelenta si de vantul consistent din spate avut pe zonele de catarare. Astfel, fara prea mari emotii si fara sa trebuiasca sa fortez, ma apropiu de baza catararii catre mult mai popularul Col d'Izoard. Desi initial aveam de gand sa pastrez Col Agnel, punctul de maxima altitudine al excursiei mele, pentru ultima zi, starea mea de sanatate imprevizibila si riscul ca in ultima zi sa se strice vremea m-au facut sa ma indrept pentru moment catre granita cu Italia, urmand de aici cursul drumului D947. La scurt timp dupa ce trec de baza Izoardului, in fata mea rasare castelul din Château-Ville-Vieille, un sat cu o arhitectura ce mai degraba respira influente italiene decat franceze. Chiar la intrarea in sat, panta devine ceva mai consistenta, iar traficul e restrictionat pe un singur sens pe care se circula alternativ. O data ajuns in centrul satului, ma hotarasc sa ma opresc pentru o cafea si pentru a-mi umple la loc unul dintre bidoane, care desi parcursesem doar putin peste 20 de kilometri, devenise destul de gol. Scurta catarare de dinainte de cafea urma sa se transforme intr-o scurta coborare post-cafea. De aici aveam sa ajung rapid pe ultimii kilometri de traseu plat ai zilei, pana in cartierul La Casse al aceluiasi Château-Ville-Vieille, de unde incepea "adevarata" catarare catre Col Agnel. Ma aflam la o altitudine de aproape 1400 de metri, urmand sa mai am deci inca aproximativ 1350m de catarare. Pantele incep sa devina relativ serioase, cu medii de 6-8% si, ocazional, segmente care se apropiau de 9-10%. Deja nici vantul nu ma mai prea ajuta, pentru ca schimbasem cu aproximativ 90 de grade directia de deplasare. Cu toate astea, imi propun sa mentin o cadenta cat mai mare pentru a-mi menaja spatele si, daca se poate, sa fac pauze la fiecare 300 de metri urcati. Astfel, ma opresc la 1700 de metri altitudine, in Molines-en-Queyras. Drumul, desi ducea spre Italia, nu era tocmai circulat. Biciclistii erau destul de putini, cel putin comparativ cu cei intalniti pe Galibier sau, in trecut, pe Alpe d'Huez, masinile treceau destul de rar, iar motociclistii nu erau nici ei foarte prezenti. De aici panta incepe sa mai dea ocazional semne de slabiciune, dar oboseala incepe sa se acumuleze. Cu toate astea, raman fidel cadentei relativ ridicate si programului de pauze, asa ca urmatoarea oprire e la cota 2000. De aici pantele urca din nou spre valori de 7-8%, astfel incat la momentul urmatoarei opriri, la 2300m altitudine, realizez ca incep sa devin destul de epuizat, probabil si din cauza altitudinii si a oxigenului ceva mai greu de gasit. Cu toate astea, peisajele sunt sublime, iar vremea e excelenta pentru pedalat. De aici, in schimb, avea sa inceapa suferinta: sectoare cu pante de 10-11%, care ma obligau sa am o cadenta mult mai joasa decat ma simteam confortabil. Le abordez cu oarecare entuziasm, dar realizez ca nu mai aveam prea multa energie, ca spatele ma deranja de cate ori ma infigeam mai puternic in pedale si ca, desi nu mai aveam decat sub 5 kilometri pana in varf si cam 350m de urcat, mai aveam sa fac cateva pauze inainte sa ajung la destinatie. Ma arunc pe ultimele rezerve de batoane de ciocolata, constat cu ingrijorare ca apa din bidoane se cam termina si ea si, intr-un final, mai fac o ultima pauza cu doar 50 de metri de catarare inainte de final. Dupa o ultima fortare pe pante de 8-10%, ajung victorios si extrem de emotionat in varf - cel mai inalt punct de frontiera rutier si, cel putin din datele gasite de mine, a opta cea mai inalta sosea din Europa. Peisajele sunt fantastice. Multa lume compara soselele din Alpi intre ele sau le compara cu Transfagarasanul si Transalpina, dar adevarul e ca fiecare catarare si fiecare peisaj au propriul lor farmec si, dincolo de toate, sentimentul pe care il ai cand parcurgi un traseu sau ajungi intr-un varf de munte nu poate fi ordonat in clasamente. Din nou, emotionat, si poate si afectat de lipsa de oxigen, savurez ambele peisaje - atat cel francez, de unde veneam, cat si cel italian, catre care, cel putin de data asta, nu aveam sa ma indrept. Daca inspre Franta norii erau razleti si mai degraba cu rol decorativ, cei de pe partea cealalta acopereau in mod spectaculos serpentinele. Inainte de-a pleca inapoi, sunt abordat de un pensionar curios de transmisia pe care o foloseam pe bicicleta. Ii explic ca am urcat cu un raport minim de 33/32, iar el imi spune cu oarecare mandrie ca in tinerete ei urcau cu pinioane de maxim 26 si, in cel mai bun caz, pedaliere triple cu foaia mica de 30. Cu toate astea, e impresionat de faptul ca in epoca fibrei de carbon eu foloseam o furca de otel (asta in timp ce chiar langa bicicleta mea era parcata o bijuterie de Trek Emonda considerabil mai usoara decat a mea). Apoi discutia se indreapta catre munti, inclusiv cei din Romania pe care m-am distrat de minune inainte sa am ocazia sa descopar Alpii, iar, intr-un final, dupa ce nevasta lui lasata de izbeliste il rapeste din compania mea, pornim fiecare in drumul nostru. Chiar la plecare, observ o placa in memoria lui Michele Scarponi, creata probabil de unul dintre fanii sai si asezata chiar in stanga placii care indica punctul de granita dintre Franta si Italia. De aici aveam sa ma intorc pe acelasi traseu pe care am urcat, avand ca prim obiectiv sa gasesc un loc unde sa imi umplu bidoanele, care erau aproape complet goale. Cobor fara oprire pana inapoi la cota 2000, unde ma opresc la un popas improvizat pe marginea drumului. Aici beau o cafea si niste Coca-Cola, dar din pacate nu reusesc sa fac rost de apa. Cu toate astea, doamna care servea imi spune ca, o data ajuns inapoi in Molines-en-Queyras, voi gasi cateva fantani publice la care apa e potabila. Cativa kilometri mai tarziu, gasesc si respectivele fantani, intreb si niste localnici daca apa e intr-adevar potabila, fac plinul si plec mai departe. Mai fac un scurt popas in Château-Ville-Vieille, la aceeasi cafenea de mai devreme, iar de acolo, cu forte proaspete, abordez ultimii kilometri ai zilei, in care usoara coborare era compensata de data asta negativ de vantul destul de puternic. Chiar si asa, nu ma mai opresc pana in camping, unde ma duc direct la dus, iar apoi dau o fuga cu masina pana la Carrefour, de unde imi mai cumpar una-alta pentru ultima zi de pedalat si pentru drumul de intoarcere. Seara servesc acelasi meniu ca pana atunci, de data asta si cu un desert pe baza de ciocolata, iar doamna care servea observa ca m-am bronzat destul de puternic in decursul zilei. Discutam putin despre cat de nebun si antrenat trebuie sa fii ca sa urci cu bicicleta la altitudinile astea, iar apoi imi savurez pizza, desertul si berile si, la lasarea serii, ma indrept catre cort. Mai consult o data prognoza meteo, care ma ameninta cu furtuni in a doua jumatate a zilei urmatoare pe Col d'Izoard, iar apoi, cu mare greutate, ma pregatesc de culcare, fericit totusi de noile culmi pe care le atinsesem, atat la propriu, cat si la figurat.
  5. 2 points
    Un călăreț în ceață. (Cheile Dâmbovicioarei)
  6. 1 point
  7. 1 point
    Deci, dupa lupte seculare ce au durat cam 11 luni, se da una bucata cadru Yeti SB66 galben, obtinut cu chiu cu vai tocmai da peste apa, de la aia cu apa calda! Dupa care se face unboxing, la birou, ca lumea era curioasa pe ce a dat nebunu' o caruta de bani! Apoi da-i si cauta o furca pe masura, gasita cu chiu cu vai si aia tocmai in bazar la pinkbike. Ca de, tocmai se dusese dracu bugetu' ! Noroc ca celelalte piese erau donate de la alti "pacienti" ce mi-au trecut prin mana, in principal de la nenea Scott-ul LT. Cum rotile erau cu ax de 20 pe fata, m-am orientat catre un Fox 36 vopsit/coclit pe brate cu ceva Kashima Ieftina si buna! Pentru mine se terminase sezonul de dat cam devreme, ca nu mai aveam bicla (MTB, restu nu se pun), asa ca m-am apucat de munca/distractie. Pana a venit si furca, era deja decembrie-ianuarie-februarie-numaitinminte Cum in mansarda era deja frig, mi-am mutat catrafusele in sufragerie, chiar daca se auzeau ceva proteste de la consoarta. Am trecut pe mod Ignore si da-i si lupta! Au venit si franele SLX de pe la nemtalai, cam la juma de pret fata de Romania, prinse la promotie de craciun/revelion/nuconteaza! Si discurili SLX 203/180, ca mi-e frica la vale! Am trecut la montarea rotilor, a vechiului angrenaj XT, pinioane SLX 10v, manete/schimbatoare X9, tija sea parca CB, veche da' buna! Dupa montarea caucioacelor incepe sa arate mai omeneste Venira si galbioarele mansoane Si a venit si o zi cu soare si am scos calu la aer! La scurt timp a primit un chainguide si o schimbare de angrenaj, un XT cu 2 foi A urmat schimbarea tijei cu un RS nou si ceva mai lung, pedale mai usoare si galbene! Plus ture si distractie/chin! Apoi dupa alt sezon a ramas saraca cu o singura foaie basca si un "mic" upgrade: angrenaj X0 cu foaie ovala 30T, roti Mavic Crossline, pinion OneUp 42T Iar in acest sezon a primit maneta/schimbator SLX 11v, pinioane SunRace 11-46T si niste caucoiace pe masura WTB Ranger 26x2.8 Va urma!
  8. 1 point
    Ba merge dacă vrei super evacuare
  9. 1 point
  10. 1 point
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00