Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 12/30/2018 in all areas

  1. Sâmbătă în vârful ultimei cățărări după 6 zile epice cu 260km și 10400m urcare. Urmează povestea după ce mă dezmorțesc
  2. O sâmbătă prea însorită ca să fie ratată. O tură Câmpina - Brebu - Paltinu și retur. Punct culminant: o bere pe viaductul din amonte de baraj, cu soarele de 3 coți pe cer.
  3. majikstone

    The British Shorthair in ultima ei iteratie: Foi noi negre 46/30 de la Spa Cycles, power meter Stages G3 si ghidolina neagra in locul celei albastre. M-a tentat multa vreme si trecerea la un groupset Campagnolo (Centaur sau Potenza, ambele pe 11), dar am renuntat definitiv dupa ce m-am jucat putin cu niste manete Potenza si am decis ca thumb shifterul nu e pentru mine.
  4. Ziua 3 Munchen - Dacahau - Parc Olimpic 70 km Munchen - Dachau și retur, aproximativ jumătate din traseul de mâine care va fi de 70 km. La Lagărul de la Dachau intrarea este moca dacă nu vrei ghid live sau virtual. Pe drum la întoarcere o doamna cu audi a dat în spate că să ne facă loc sa trecem. Șoferi acorda prioritate de dreapta bicicliștilor pe aici. Am vrut sa vizitam Stadionul Olimpic dar s-au închis înaintea noastră, de a doua zi intra in reparații 3 zile. Intrarea era 3.5 euro/adult. Ne-am întors la baza (The Tents) și lenevim. De mâine începe startul oficial. Impresii despre The Tens scrise atunci la fata locului seara la o bere: Un fel de Turnul Babel. Toate naționalitățile. Nu exista sentimentul de proprietate, toți își lasă lucrurile împrăștiate. Noi stam la o masa la 20 m de cort, toate bunurile stau in cort nesupravegheate. Menționez că-i cort de 300 mp unde se doarme la comun. Se cântă, se joacă baschet, se mănâncă, se gătește, se sta la povesti, se face dus, se spală haine, haiducii joacă cruce și eu postez pe Facebook, cei din spatele meu vorbesc în grecește. Vederea și auzul sunt invadate de stimuli non stop. Că psiholog nu mă plictisesc, ajunge numai să mă pun într-un hamac și să studiez oamenii. Dimineața pe răcoare, poate suntem noi mai frigurosi, erau câțiva care dormeau in sort si tricou băgați in saci de dormit In corturi exista dulapuri care se pot închide cu lacat. Lacatul il aduci cu tine sau il cumperi de la recepție. In incinta exista un fel de cârciumă de unde dimineața puteai sa cumperi cafea, ceai, croissante sau meniu de mic dejun. The Tent este administrat de o organizație non-profit, adică nu exista casa de marcat. Toate încasările sunt considerate donații. Dupa ce am achitat la recepție am primit un cupon prin care ne mulțumea pt donația făcută. Poți lasa la recepție peste noapte la încărcat telefonul sau dispozitivele mobile. Multi lăsau peste noapte nesupraveghate dispozitivele la tot felul de prize existente prin camp. Exista un spălător de vase, haine si grup sanitar care in jur de ora 09.00 AM era cam full si seara intre 20.00 - 22.00 când se stătea la coada la dus. Daca nu ar fi fost frigul din cort peste noapte acordam nota 10 dar asa am acordat un 7. Întăritorul. Aprovizionarea cu carburant. Am pornit spre lagărul de concentrare de la Dachau. Deplasarea s-a făcut pe piste ciclabile sau străduțe de cartier (cartiere de case) Bagajele le-am lăsat in cort. Lagarul de concentrare Dachau Comparativ cu Lagarul Mauthausen cel de la Dachau este mai putin impresionabil. Stiu ca este impropriu sa compari doua instituții de exterminare umana dar ne-a impresionat mai mult Mauthausen. Este mai bine conservat Mauthausen-ul. Fiind la est de Germania a fost cucerit mai repede Mauthausen-ul si nu au avut vreme nazistii sa-si șteargă urmele. Mai multe despre Mauthausen la momentul potrivit. Inapoierea la Munchen Deplasarea s-a făcut foarte mult prin zone împădurite cu multa verdeață. Satul Olimpic. In fundal stânga clădirea BMW. De la stânga la dreapta: Darius 16 ani, Rares 15 ani, Sergiu 13 ani. Maine pornim in adevărata expediție. VA URMA
  5. Despre mine (Nou aici pe forum): Ma numesc Pop Viorel am aproape 60 de ani, practic ciclismul de cand ma stiu iar cicloturismu in țara si strainatate in ultimi 5 ani. Despre tour: Plecarea în jurul datei de 10.Aug.2019 (flexibil o zi doua in plus sau minus). Startul meu, din cel mai nordic punct din Romania(Sighetu Marmației), cu sosre in cel mai îndepartat sudic punct din Romania.(Vama Veche) Întoarcerea prin Moldova (pe la manastiri cetați). Total distanța aproximativ 1800km. Media km/zi 100-120. (Asta însemnând zile cu poate 150km la şes/pe drept/fara vant si 80km trecut Carpați/la munte sau vreme rea). Durata zilelor: - de pedalat 15-16 zile, - de vizitat si relax pe Litoral, 4-5 zile. Sosire înapoi in Sighetu Marmatiei aprox.în 30.Aug.2019. Tipul de tura este gen "Self Suported"...cea ce însemna ca: dormit la cort, preparat mancarea (cel puțin o data pe zi), tot la cort cu aragaz portabil , în rest cate un fast food pe traseu. Aceasta e tura ce am sa o fac eu dar oricine doreste sa se alature pe traseu din alte puncte (orase) de plecare, e bine venit. De asemenea: oricine care nu doreste dormitul la cort si nici sa-si care bucataria cu el (cum fac eu), poate dormi la pensiuni si motele pe traseu, caz in care poate veni nu neaparat cu o bicicleta de touring (ca si a mea cu 4 paniere+geanta de ghidon+cort pe pobagaj=40kg fara alimente perisabile si lichide) ci cu orice bicicleta cu un porbagaj pe spate. Disclaimer : Oricine vine in aceasta tura o face pe propria raspunere, nu îmi iau nici un fel de reponsabilitate financiara, accidente, îmbolnaviri sau de orice natura fața de respectivul/ respectiva. Tot ce am scris aici are rol informativ si consultativ si nu impune sau solicita nici un fel de obligati sau îndatoriri financiare, legale sau de orice natura între participanți.
  6. Tolstoievski

    Asadar, povestea de mai jos e scrisa de Memo, pe care poate il stiti de la Radio Guerrilla sau de pe la concursuri/evenimente E destul de telegrafic insirat, dar daca sunt detalii care credeti ca v-ar folosi, va ajut cu drag oricand. Cat despre transport si cazare, e destul de simplu: am mers pana la Pfunds cu masinile, le-am abandonat acolo si le-am recuperat dupa doua saptamani; cazarea a fost exclusiv la cort. ................ 4 familii, 7 copii, 400 de kilometri prin Tirol Dacă e să reduc una dintre călătoriile din acest an la câteva repere acestea ar fi cele din titlu. Dacă ar fi să dezvolt am nevoie de ceva timp și spațiu să transmit tot ce s-a trăit în cele 14 zile de călătorie. Prea mult timp n-am, spațiu ar fi… hai să vedem. După ce anul trecut am auzit că o gașcă formată din câteva familii cu copii au mers două săptămâni cu bicicletele pe Valea Rinului, mi-am dorit o astfel de experiență. Știam că Bogdan Savin este cel care se ocupă de organizarea acestor tipuri de vacanțe și mi-a fost simplu să-l abordez. Îl știam din urmă cu câțiva ani când alături de soția sa, Iulia, au participat la Ciclaton (altă poveste frumoasă). L-am sunat undeva prin septembrie-octombrie 2018 și mi-a spus că plănuiește o vacanță pe biciclete pe Valea Innului între 15 și 30 iunie 2019. Mi-am anunțat intenția de principiu de a participa și am așteptat să treacă timpul. Cu cât mă apropiam de 15 iunie 2019 deveneam tot mai nerăbdător. La fel și familia. Mai ales Theea, care la 11 ani abia așteaptă să vadă toată lumea. A venit data de 15 iunie și la ora 06:20 am reușit să plecăm din București. Planul era să ajungem în Viena până seara. Din cauză că n-am bifat pe Waze că am vignetă de Ungaria, aplicația mi-a configurat un traseu doar pe drumuri naționale, fapt ce ne-a încetinit. Nu doar pe noi. Alte două dintre familiile care au plecat din România în acea sâmbătă dimineață au mers pe același traseu, din același motiv. A patra familie a “furat” startul și a plecat cu câteva zile înainte la Veneția de unde s-au îndreptat spre Austria tot duminică. Seara ne-am oprit la un camping în Gyor, urmând că a doua zi să plecăm spre Pfunds, în Austria, locul de unde pornea călătoria noastră pe biciclete. Duminică dimineață, pe 16 iunie, noi am plecat spre Viena ca să vizităm centrul preț de câteva ore urmând ca pe seară să ajungem la Pfunds. Inițial ar fi trebuit să plecăm din Nauders, o localitate mult mai apropiată de Elveția și Liechtenstein, însă ar fi trebuit să plătim o vignetă de câteva zeci de euro care nu prea se justifica. Așa că Bogdan a hotărât să mute debutul călătoriei 20 de kilometri mai în avalul Innului, la Pfunds. Seara am ajuns în cochetul camping austriac din localitate și ne-am cunoscut cu toții. Eu îi știam doar pe Savini. Nevastă-mea și fii-mea nu cunoasteau pe nimeni. Savinii se știau cu Urșii, cu care merseseră și cu un an înainte pe Valea Rinului, dar și cu Șerbanii, cu care erau prieteni vechi. A fost chimie bună de la început. Luni dimineață pe 17 iunie a început călătoria cu bicicletele. Șerbanii au avut o rulotă pe care au plimbat-o dintr-un camping în altul și astfel ei au cărat toate celelalte bagaje ale noastre, chestie care ne-a ușurat mult călătoria (mulțumim, Sorina și Cătălin). Așadar, luni am mers de la Pfunds până în Imst. 65 de kilometri. Grei. A fost, de altfel, cea mai lungă dintre ture. Nici nu ne știam, nici nu știam ce ritm să avem, deh, ca în prima zi. Dar am răzbit. Ajunși în Imst, ne-am trezit că nu aveam loc în camping. Deși nouă ni se părea că e suficient loc pentru a pune 3 corturi lângă rulotă, cel de la recepție ne-a zis că e plin. Pentru un latin era aproape gol campingul. Pentru ei era plin. În fine… Tot el ne-a ajutat și ne-a găsit loc în alt camping. Când le-am zis copiilor că mai trebuie să pedaleze încă 3 kilometri ne-am izbit de proteste. Dar n-au avut încotro. În acel camping am petrecut două nopți. Fain tare campingul. Marți 18 iunie aveam programată distracție la Alpine Coaster Imst și o tură de hiking. În primă fază ne-am distrat în alpine coaster, după care am urcat pe munte până spre o cabană, apoi am mai coborât încă o dată cu alpine coasterul și la final am coborât până în Imst printr-un canion senzațional, Rosengarten. Seara am intrat repede în corturi pentru că a avut grijă o furtună de acest lucru. Miercuri 19 iunie am plecat din Imst spre Innsbruck. 60 de kilometri. Pfoai, iar ne-au boscorodit copiii. Pe un câmp am găsit o plantație de căpșune pe care ne-am dorit să le culegem. Proprietarul ne-a lăsat pentru că pentru asta era plantația acolo. Căpșune culese de tine 3 euro kilul, culese de el 6 euro kilul. Abia la plecare am văzut chestia asta. Seara am ieșit la plimbare în frumosul oraș care se pregătește deja de jocurile olimpice de iarnă pentru masters. Campingul e amplasat lângă un aerodrom de unde ne-au survolat multe avioane de mici dimensiuni și planoare. Joi 20 iunie am plecat de la Innsbruck la Wiesing. 50 de kilometri. Am reușit cumva să scăpam de ploaie pe drum. Nu și în camping. Dar copiii erau la adăpost în piscină când a venit. Aici am experimentat o situație mai puțin plăcută. Unuia dintre noi i-au dispărut pantalonii pentru piscină. Și după ce a văzut că toată lumea a dat dezinteresată din umeri a decis să sune la poliție, deși noi i-am zis că nu merită deranjul. El avea dreptate să procedeze așa pentru că era o chestiune de principiu. Acest lucru avea sa ne coste. A doua zi, o parte dintre cei care erau din administrația campingului s-au purtat foarte urât cu noi. Nu ne-am fi așteptat la o astfel de atitudine din partea austriecilor, dar au și ei uscăturile lor. Vineri 21 iunie am plecat dis de dimineță trei dintre noi cu bicicletele să facem o urcare de vreo 7-8 kilometri cu 500 de metri diferență de nivel. Ne ardeau tălpile. Am revenit după vreo oră, după care am plecat spre lacul Achen, sau Achensee. Am luat un vapor din Pertisau și ne-am bucurat de o plimbare pe lacul de smarald până la Gaisalm, de unde am plecat pe o scurtă tură de hiking. Până să vină vaporul să ne ducă înapoi la Pertisau, ne-a prins și ploaia. Am coborât destul de greu spre Wiesing pentru că autobuzul circulă doar din oră în oră, iar noi l-am ratat pe primul. Sâmbătă 22 iunie am plecat din Wiesing până la Kufstein unde am ajuns după amiaza mai târziu. Încă 40 de kilometri. Seara a plouat ușor, dar copiii au jucat baschet și Theea le-a cântat la chitară. . Duminică 23 iunie am plecat din Austria spre Germania la un lac, Simsee. Încă 53 de kilometri. Am găsit mulți fragi de care ne-am bucurat. S-a lăsat cu bălăceală multă. Luni 24 iunie am schimbat lacul. Nu și țara. Am rămas în Germania și am ajuns la Chiemsee. Cea mai scurtă tură. Doar 29 de kilometri. Am găsit în drum un loc din acela de unde puteai cumpăra fructe sau legume și lăsai bani în funcție de grila afișată. Pe încredere. Marți 25 iunie aveam să facem teoretic ultima tură. Până la Salzburg, înapoi în Austria. 51 de kilometri. A fost poate cea mai faină tură. Cu urcări lungi și coborâri asemenea. Cu super peisaje. Cu caniculă. Și cu final pe malul unui pârâiaș plin de păstrăvi enormi. Chiar în Salzburg. Ne-am amplasat corturile bine de tot în campingul situat la vreo 4 kilometri de centrul orașului. Aveam să stăm acolo 4 nopți. Miercuri 26 iunie femeile și copiii au luat cu asalt Salzburgul în timp ce bărbații au plecat înapoi în Pfunds să recupereze mașinile. Ne-am întors pe seară. Joi 27 iunie am plecat iar în Germania în zona unui lac, Konigsee. Acolo am luat telegondola până la Jenner Aussichtsplattform la 1874 de metri, de unde am coborât pe picioare până la lac, la 603 metri. În 11 kilometri. A durut un pic. La jumătatea drumului de coborâre Urșii ne-au părăsit. Au luat telegondola din punctul intermediar. Trebuiau să se întoarcă mai repede în țară. (Mulțumim și vouă, ursuleți simpatici). Vineri 28 iunie era ziua dedicată vizitării Salzburgului pe biciclete. Dimineață au plecat și Șerbanii spre România. Ei mergeau cu o viteză mai mică față de a noastră, având rulotă după ei. I-am înțeles. Am rămas doar noi și Savinii. Cu ei am mers la Hellbrunn, iar la întoarcere am lăsat femeile și copiii într-o librărie timp în care noi ne-am plimbat pe la castel și prin centru. S-au mai adunat un pic peste 30 de kilometri cu această ocazie pentru copii. Seara am scăpat într-un magazin cu produse sportive. Pe trei nivele. Sâmbătă 29 iunie cele două familii rămase aveam să plecăm din Salzburg până la Budapesta. Nu înainte de a mai trece pe la acel magazin pe care-l vizitasem în seara precedentă. La ei se închid majoritatea magazinelor în jur de ora 18. Așa că noi aveam ceva restanțe și bani necheltuiți din seara de dinainte. Ne-am dat întâlnire în Budapesta. În drum noi am oprit un pic și în Parndorf. Un pic pentru că și acolo se închid magazinele tot la 18. La ora 20 am ajuns la Budapesta. Ne-am instalat în camping și am plecat să vizităm orașul cu bicicletele. Se înserase deja. A fost spectaculos să descoperim Budapesta noaptea. Și ca să fie totul perfect am fost surprinși de focuri de artificii. Sigur erau pentru a marca finalul aventurii noastre. În total vreo 20 de kilometri. În total TOTAL 400 de kilometri pedalați. Duminică 30 iunie dimineața am părăsit Budapesta. Seara pe la 21:30 am ajuns in București. Ăștia am fost: 4 familii, 7 copii cu vârste între 3 și 11 ani, 400 de kilometri pedalați, 2 ture de hiking superbe și o sumedenie de amintiri în 14 zile pe Valea Innului cu hălăduială prin Austria și Germania. GAME OVER! Felicitări copiilor Matei și Ana, Teo și Deni, Matei și Maria, Theea!!! P.S. Pentru 2020, Bogdan pregătește Valea Loirei. Cam în aceleași condiții. Lucrează deja la harta și caută campinguri și trasee. Până în septembrie sigur are ceva clar. Poate… cine știe...?!
  7. Nu sunt facute azi, dar merita sa ajunga pe aici. Urcarea din Sinaia pe Transbucegi te munceste un pic odata ajuns pe platou, vantul are tendinta de a bate din fata. Pentru urmatoarea incercare as incerca sa ajung la Vf Omu si coborare pe la cota 2000 si 1400.
  8. Lucianpim

    Ziua 3-a, am intrat in Germania rurala. Plecarea ca de obicei in jur de ora 9-10 nu prea de vreme dar nici dupa pranz Aici am estimat eu ca am pierdut cel putin 30 de km pt ca am uitat sa pornesc numaratoarea. Trebuia sa ajungem din Purgen in Huglfing si desi mergea de-a dreptul am vrut sa facem un ocol pe la lacul Starnberger asa ca .. Oricum pana pe la lac nu a fost nici un obiectiv de vizitat dar a fost o placere de pedalat mai ales ca este destul de "valurita" zona. Asta e favorita mea. La marginea lanului de cereale aveau din loc in loc cate o banca numai buna de odihnit. Este si traseu pentru biciclete asa ca toata lumea are de castigat. La un moment dat trebuia sa sevim si ceva de brunch. Arta rurala. Ghiciti animalul Dupa ori ce deal vine o vale asa ca punem iar hainele pe noi. Nasol ahead. Alta viata. Pe drum am intalnit multe ferme de vaci si oi iar la intrarea uneia dintre ele era un automat de unde cumparai diferite produse care cred ca erau locale pentru ca aveau numele fermei pe ele, am luat, am mancat, buun. Castel dar si scoala de muzica undeva pe malul lacului https://schloss-hoehenried.de/ Uite si lacul. Acelasi castel de pe cealalta parte. Multe floricele. Si mai multe. Ce sa zic: visul biciclistului de oras. Romania U21, ca e de sezon. Echilibristica. \ Shark attack. Imaginatie bogata. Toate astea se intampla la https://www.buchheimmuseum.de/ care bineinteles era inchis la ora aia dar am luat masa cu vedere la lac (am degustat branza de mai sus). Ce lac nene, ditamai marea. My kind of horse sau mai degraba magar. Aaa, nu mancasem desert. Pe margine. Ok povestea cu lacul asta Starnberger e ca un nebun de rege Ludwig al II-lea a fost ucis sau s-a sinucis sau a cazut din greseala in lac la numai 41 de ani, dar deja apucase sa construiasca cele 2 castele Linderhof si Neuschwanstein https://www.mygermancity.com/lake-starnberg Un alt castel , acum casa de miliardar https://de.wikipedia.org/wiki/Schloss_Seeseiten Alte paduri. Incepem sa ajungem undeva. V-am zis ca e o placere pe asa drumuri. La airbnb. Acelasi feeling Cica: Gata si ziua a 3-a, eram in Huglfing.
  9. "-In tinerete duceam 2 vadre de 10l cu apa agatate pe p*la - Si acu? - Acu' nu ma mai tin genunchii..."
  10. purix

    Un evreu își întreabă fiul: - Ştrulică tată...nu c-aș fi curios, dar ai putea să-mi spui cam cât ai cheltuit la ultima ta întâlnire? - Păi...cam 10 dolari. - Da, un răspuns care mă face mândru de tine! - Sincer, tată, aș fi cheltuit mai mult...dar atât a avut la ea.
  11. EyesOnly

    Ziua 21 Beauvais - Sibiu Dupa amiaza precedenta am sunat la Decathlon Beauvais, sa intrebam de cutii. Ne spun sa trecem de dimineata, cand le vine camionul. Desi initial vorbisem cu cei de la hotel sa lasam bagajele peste zi la ei - avionul nostru e abia pe la ora 20 seara - hotaram de dimineata ca nu are sens sa ne complicam cu asta. Treziti de dimineata coboram la cafea si scoatem si bicicletele afara, sa nu incurcam lumea. Nu ne grabim dar nici nu lenevim prea mult Pornim spre Decathlon - avem vreo 4km pana acolo. Ajungem putin inainte de ora de deschidere. Povestim cu un angajat si ne spune ca vor primi camionul cu marfa abia pe la ora 15, urmand sa descarce si abia apoi pot sa vada ce cutii au sa ne dea. Nu imi place deloc ideea si calculez variante alternative. Mai pedalam inca vreo 2 km, pana la un magazin de bricolaj. Incerc sa gasesc cea mai buna metoda de a impacheta bicicletele, gandidu-ma si la ceva carton pus pe langa folia cu care aveam de gand sa le impachetam. Nu sunt foarte multumit de optiuni si, inainte de a cumpara ceva, o pun pe Siri sa sune la un magazin de biciclete din oras, la care le dadusem ceva mail inainte sa plecam, Mail la care nu primisem niciun raspuns. Au raspuns sec sa venim sa luam ce cutie vrem ca au de toate. Pffff, daca sunam de la hotel, nu mai bateam atata drum pana aci. Luam niste folie pentru impachetat sacii de rafie cu gentile si pornim spre magazinul de biciclete(vreo 7-8 km inapoi in oras) Ni se pun cutiile in brate si multumim frumos pentru ele. Sa vedem cum ajungem si la aeroport cu ele Cam asa au ajuns impachetate - cam agabaritic, dar trebuie tinut cont ca erau cutii fullsize - bicicletele intrau intregi in ele Fac o poza si la statuile din vitrina magazinului Dupa plecarea de la magazin, vazand drapelul de pe biciclete probabil, o doamna ne saluta si ne ureaza buna dimineata in romana. Pornim spre aeroport, aflat la vreo 7km distanta de magazin. In drum spre aeroport dam de un magazin NOZ(magazin de destocaj, prezent si in Romania acum sub numele de WOW), important pentru Siri deoarece a lucrat o perioada pentru francezii care detin conceptul, asa ca facem o pauza sa il vizitam. Cumparam cateva nimicuri ieftine, o cutie de inghetata si ceva ciocoloata. Cat timp am stat acolo, las bicicletele in parcarea din fata, fara a le asigura in niciun fel La urma urmei, cine naiba fura niste cutii de carton sau cine poate fugi cu toate bagajele alea :)))) Ajungem rapid in aeroport Avand toate bagajele dupa noi si cutiile de carton, am renuntat la ideea de a ne mai plimba prin oras. Astfel ca ajungem devreme la aeroport, pe la ora 12, si avem muuuulte ore de asteptat pana cand vom zbura spre Sibiu. Pierdem vremea pe langa biciclete, stam cu ochii pe trupele de soldati care patruleaza prin aeroport inarmati pana in dinti. Initial se uita putin lung la noi si bagajele noastre, dar ne obisnuim rapid unii cu altii. E destul de cald asa ca inghetata de la NOZ merge perfect Asteptarea e cam plictisitoare si enervanta dar nu avem de ales. Intram in vorba cu un roman, basarabean de peste Prut, povestim de unde venim si ce am facut. Ii scapa si o intrebare care ne pune serios pe rasete si zambete - e foarte curios cum caram de la o destinatie la alta, in fiecare zi, cutiile si cum dormim in ele. :))))) Il lamurim rapid care e scopul lor si de faptul ca avem cort in care dormim. Ceva mai tarziu, din cauza plictiselii, ne apucam de impachetat bicicletele. Din cauza ca nu avem la dispozitie un carucior pentru bagaje in acest aerport, desfasuram operatiunea de impachetare foarte aproape de usa de intrare in zona de check-in Curiosii, soldatii in patrula si oamenii de securitate de la aeroport se uita cu priviri lungi la ciudatii aia doi si cutiile lor. Nu par sa inteleaga prea usor ce avem de gand. Sunt multe zboruri spre Romania din acest terminal, asa ca auzim multa vorba romaneasca. Unii intra in vorba si ne spun ca suntem nebuni, altii ne felicita, altii sunt doar curiosi ce am invartit prin Franta si cum naiba caram cutiile alea pe avion. Cutiile sunt foarte mari si permit sa introducem bicicletele intregi, fara a scoate nici macar o roata. astfel ca operatiunea de imapachetare dureaza relativ putin(nu ca nu am fi avut o gramada de timp la dispozitie) Mai avem o butelie de gaz, pe jumatate plina(cea nefolosita am lasat-o la camping-ul din Nantes) si nu prea stiu ce sa fac cu ea. Nu am voie cu ea in bagaje dar nici nu as arunca-o intr-un cos de gunoi. Intru in vorba cu soldatii si le captez rapid atentia cand le zic de o butelie de gaz sub presiune. Nu au in shchimb nicio idee despre cum as putea scapa de ea. Trei oameni de la controlul de securitate isi beau cafeaua pe langa noi si ii intreb pe ei - imi zic sa le dau lor ce am de aruncat si se rezolva. Predau butelia inceputa si un WD40 pe care il cumparasem din Franta. Odata rezolvata problema recipientelor periculoase, rezolvam destul de repede si impachetarea gentilor Observasem ca soldatii se activeaza imediat cand dau de un bagaj nesupravegheat, chiar daca e al tau si te afli la doar 2 metri de el. Nu stim cum sa procedam cu cutiile - unul din baietii de la securitate ne ajuta bucuros, stand de sase langa bagajele de afara. Eu le car si o las pe Siri langa cele pe care le-am cartat deja in terminal. Urmeaza alta asteptare lunga. Romanca care supervizeaza zona de check-in imi recomandase sa nu inchid cutiile pana nu le verifica cineva de la WizzAir. Zis si facut. Cand ne vine vremea de check-in, le car cumva printre zecile de oameni pana la ghiseu. Tipa de acolo isi pune mainile in cap si se pierde - habar nu are ce trebuie sa faca cu astfel de bagaje cu echipament sportiv. Se dumireste rapid, face un proces verbal de predare-primire, verifica cutiile si cum au fost ambalate bicicletele si ne DA OK-ul SA INCHIDEM CUTIILE. O intreb de doua ori daca chiar pot sa le inchid si apoi sigilez cutiile cu scotch si niste ata ceva mai groasa. Arunc cutter-ul prin gaurile de transport, intr-una din cutii. De la ghiseu ne zice ca mergem la bagaje agabaritice. Aici, in loc sa le puna pe banda de scanare, apar 2 tipi de la securitate(unul din ei a fost tot timpul langa noi cand impachetam, savurand cafeaua si tigarile). Imi fac semn sa bag cutiile intr-o camera mica, prin usa careia tocmai iesise. Fac asta si dau sa plec si imi zice, in franceza, ca nu am voie sa plec. Trebuie SA LE DESFAC, sa vada ce am la inerior. In plus, nu am voie decat eu sa intru - o singura persoana. Poftim nebunie! Taie funia si scotch-ul mult cu care am inchis cutiile cand nu ai niciun cutit la indemana. Le cer lor, nici vorba de asa ceva. Iau cheile de la casa si tai cu una dintre ele - nu foarte usor dar nici prea greu. Scaneaza cadrul primei biciclete si pune "cartonul" ala intr-o punga. Dau sa desfac a doua cutie si tipul de la securitate, care a cascat ochii cat m-am chinuit cu prima cutie, ma opreste. Se intinde spre fundul primei cutii si imi scoate cutter-ul de acolo. Pana la urma a scanat si cadrul la a doua bicicleta. unul din cei doi pleaca cu pungile cu "probe" si suna dupa vreo 10 minute ca totul e in regula. Tipul cu cutter-ul ma ajuta sa sigilez la loc cutiile. Nu mai e rost sa pun si funia prea bine, asa ca ma folosesc doar de scotch. In tot timpul cat am desfacut si resigilat cutiile am avut numai vorbe de duh la gura, in romana, si cu voce tare. Nu stiu ce au inteles cei doi dar se vedea pe fata lor ca inteleg ca ii injur de mama focului. In fine, totul bine pana la urma, am scapat de bagajele mari. Vine vremea sa ne urcam in avion si suntem dusi in sala de imbarcare. Aici, surpriza, cel putin o ora de intarziere, fara ca cineva sa ne spuna ceva despre asta. E putin frustrant(ziua toata petrecuta fara un scop anume si invartindu-ne pe langa bagaje ne-a obosit mai mult decat 150km de pedalat) dar nu prea ai ce face. Ajungem cu bine la Sibiu. Scoatem bagajele pe carucioare pana in parcarea aeroportului unde ne astepa tipul care ne transportase cu masina si la plecare. Ne cerem scuze ca am intarziat si l-am facut sa astepte(in loc de ora 12-01 am ajuns pe la 2 noaptea). Ajungem si acasa, tipul ma ajuta sa bag bag bagajele in pivnita. P>S> Dupa ce mi-am batut capul sa las la camping o butelie de gaz noua si am atras atentia soldatilor din aeroport asupra noastra(posibili teroristi :))) ) - ceva zile mai tarziu, cand am scos totul din gentile de portbagaj aveam sa gasesc, la fundul uneia dintre ele, o butelie de gaz nou nouta, nefolosita. Ce bine ca ne-am agitat atat de mult. Cu bune cu rele cam asta a fost tura noastra prin Franta, pe valea Loarei. O tura reusita, din punctul nostru de vedere, in care am vazut foarte multe locuri, am vizitat nenumarate castele, am mai invatat ceva istorie, am aflat cum se produce sarea de mare si am pedalat pe Passage du Gois. Am intalnit, de asemenea, oameni buni, romani, francezi, olandezi, deopotriva care ne-au ajutat atunci cand am avut nevoie. Evident, ca de obicei, putea fi mult mai bine dar daca totul iese perfect atunci nu prea are farmec. Daca aveti ceva intrebari, o sa incerc sa va raspund cat si cum se poate. Piesa-i gata, trag oblonul, hei, ce ploaie e afara, Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si-n alta seara!
  12. majikstone

    La apus in Măcicașu, jud. Cluj. Nu a fost chiar tura de sosea, ci mai degraba de gravel, dar macar poza asta e pe sosea multumiri lui @tsisak pentru poza si tura.
  13. ovitelu

    Ziua 3 Dupa micul dejun am adunat echipamentul si am pornit la drum. Urma sa parcurgem o zoana deluroasa cu multe urcări si coborâri, eu cu soția mai făcusem turul lacului in 2014. Plecarea din campingul 2. Camping & Bungalows Zala Balaton - Keszthely. Selfie. Tuneluri Pista ciclabila merge chiar pe malul lacului in proportie de 25-30% Sunt multe zone, mai ales in partea nordica, unde pista deviază de la malul lacului si te poarta pe la tot felul de crame si csarda (han unguresc) unde sa te desfeti cu diferite bunătăți. Pupaturi. De aici intram pe porțiunea de drum judetean de 3km. Prânzul "din brișcă" vorba unui prieten. Prima suta. Dupa o serie de pante scurte si abrupte o binemeritata recompensa (am împins tzoacla 50m ca sa o savuram). Coborare, orgasmul biciclistilor. Pista ciclabila. Alta pista ciclabila (poza facuta in turul din 2014). Muzeu in aer liber, se poate vizita contra cost. Ungaria dupa ce a intrat in NATO a început sa-si dezafecteze echipamentul de lupta rusesc, o parte din el cred ca l-a vândut antreprenorilor care si-au facut muzee cu ele. Asa arata indicatorul (cel patrat) pentru pista ciclabila care înconjoară lacul. Un camp de lavanda si un muschetar romantic. lavanda era contra cost. Intrarea la al 3-lea camping, poza este din tura facuta in 2014. Aici am instalat șatra si ne-am cinstit cu o pizza la restaurantul existent in camping dupa aproximativ 6 ore de pedalat. Vizavi cu intrarea in camping exista un Lidl de unde ne-am aprovizionat pt a 2-a zi. In acest camping au instalatie de schi nautic pentru amatori Este un camping mare carea are si un hotel in el. Toate campingurile sunt pe malul lacului Va urma.
  14. Croocodillul

  15. gibonu

    Duminica, 09.06.2019 Bayeux Dormitul in cort a fost de vis, cu greu ne-am trezit pe la ora 10:30. A urmat micul dejun in cur in fata cortui, moment in care pe deasupra noastra a trecut Patrouille de France, formatia de acrobatie aeriana a aviatei militare franceze, cea care participa obligatoriu la parada militara de pe 14 iunie si relativ des [anul asta n-a fost] vine sa salute Turul Frantei in etapa finala cand acesta ajunge pe Champs Elysees. Recunosc, mi-a ramas salamu-n gat cand i-am vazut-o si, pe moment, n-am inteles ce cautau acolo. Am eliminat repede posibilitatea ca au venit sa ma salute. Ziua respectiva a fost de plimbare prin Bayeux, fara biciclete. Inainte de a pleca, am intrebat-o pe gagica de la receptie unde pot lasa bicicletele, insa ea mi-a dat un raspuns evaziv, de genul sa le las unde vreau pentru ca acestea sunt responsabilitarea mea, asa ca le-am legat de un stalp de curent. Bulevard de langa camping. Magazin de ace, brice si carice, in care predomina marfa "made in China", pe care bineinteles ca prietena mea a vrut sa-l vada. Putin ciudat pentru Franta, deoarece era deschis duminica toata ziua. Spatiu pentru parcat, motohome-uri. Din cate stiu, parcarea aici este gratis si face parte din strategia municipalitatii de a atrage turisti.Doar apa menajera pentu motorhome era pe bani, 3 Euro pentru 100 de litri. Intrarea in Bayeux. Strada pustie, duminica la pranz. Cioc-cioc. Dopul. Un nume potrivit pentru un magazin online de alcool. 75 de ani de la Ziua Z. Parada Eliberarii, despre care nu am stiut nimic. Plus motivul pentru care in dimineata zilei respective ne-a survolat Patrouille de France [in stanga afisului]. Numele unui hotel. Fereastra cu doua pisici.
  16. Vârful Bătrâna, munţii Gilăului, Apuseni:
  17. Stuparul

    Marea Nordului la ceas de seara, vazuta din Skegness. Sent from my Moto G (5) using Tapatalk
  18. gibonu

    Hai noroc la toata lumea. Pe de o parte, spre rusinea mea, pana acum nu am ajuns la Dragasani sau la Corabia, iar la Caracal am fost o singura data, acum multi ani, cateva ore la o inmormantare. Pe de alta parte, de pe Google Maps, varianta satelit, malul indiguit al Oltului arata interesant, oarecum similar cu malurile canalelor doborogene. Asadar, suficiente motive pentru o tura in zona. Miercuri, 17.04.2019 Dragasani - Crama Avincis - Crama Negrini - Dragasani 26 km Bucuresti Nord [09:32 - Dragasani [13:05] cu trenul IR 1521. Pentru mine aveam bilet cumparat online [43,42 Lei, cu 25% reducere prin cardul TrenPlus], pentru bicicleta urma sa ma intelg cu nasul [nu exista posibilitate de online la acest tren]. Inainte de a ma urca in tren am vorbit cu omul iar acesta mi-a spus ca biletul de bicicleta va coasta 30 de Lei. Bicicleta in tren. Inainte de plecare trenului din Bucuresti Nord, a aparut nasul ca sa-mi emita biletul pentru bicicleta. I-am spus ca nu am nevoie de bilet, insa el mi-a raspuns "E mai bine sa-ti dau bilet". Traducerea: va fi supra-control asa ca ia biletul de la mine pentru ca este mai ieftin comparativ cu pretul la care as fi fost tarifat de catre supra-control. Nasul a avut dreptate, aproape imediat dupa plecarea din Bucuresti au aparut doi supra-controlori. Biletul pentru bicicleta. Greutatea standard a bicicletei este 15 kg conform regulilor CFR Calatori. Plus tariful per kg in functie de distanta. Sursa: https://www.cfrcalatori.ro/intrebari-frecvente/ Ceasul garii din Dragasani era functional. Ceasul este identic cu cel din gara de la Caracal, iar legenda urbana spune ca cifra IIII este gresita si ca corect ar fi fost IV. Insa, prin bunavointa unui prieten, am aflat ca aceasta este doar o legenda, pentru ca in domeniul ceasornicarie cifra IIII este folosita. Mai multe detalii: https://monochrome-watches.com/why-do-clocks-and-watches-use-roman-numeral-iiii-instead-of-iv/ Relativ aproape de gara se afla Muzeul Viei si Vinului. Din pacare, orarul de pe usa nu are nicio legarura cu realitatea, pentru ca muzeul era inchis cand am trecut pe acolo. Drumul spre crama Avincis este foarte bine semnalizat, practic in fiecare intersectie exista un indicator. Ce se vede in poza de mai jos, in interiorul formelor de plastic, cumva sunt noi butuci de vie? Crama, vazuta din drum. In poarta cramei. Detalii pentru vizitare [la mine nu a fost cazul]. O bucata din via din jurul cramei. La Crama Negrini nimic deosebit.
  19. gibonu

    19.05.2019, Delta Dunarii, canalul Sulimanca.
  20. VladG

    Sunt role de patine Oxelo, cu ax pozitionat la aprox. 45°, de ambele parti ale sinei pe care ruleaza bicicleta. Bratul si rolele de pe a doua sina au rol doar in echilibrare. In consecinta nu poate traversa macaze, intersectii.
  21. Unul din primele mele macro-uri, facut cu un Helios 44-2 si tuburi. La inceput, ma taram destul de mult prin iarba sa fotografiez ochi de musca. Greierele asta l-am prins din intamplare, pe un hanorac pus pe iarba, a fost curios si mi-a stat la pozat. Am mai multe ...
  22. Tura in lunca Dunarii (de dat jos mancarea) ! Sent from my SM-G930F using Tapatalk
  23. Cum nu are? Are bidoane!
  24. purix

    - Salut vecine! N-am mai vazut-o de mult pe soția ta. V-ați despărțit? - Nu. Parchează... Sent from my SM-G930F using Tapatalk
  25. BodoC

    Da' march-arriere nu ai?
  26. jerme

    Trek Emonda SL6
  27. paulrad

    Evident că am fost și anul acesta la cel mai frumos MTB camp din țară. Iată povestea: Datorită iernii grele de care am avut parte, cel mai fain camp MTB din țară a sosit cu 2 săptămâni întârziere. Ca norocul că am avut inspirația să particip la Village Warrior MTB camp și astfel am mai îndulcit așteptarea. Spre deosebire de anii trecuți, acum au fost organizate două sesiuni în weekenduri consecutive: Purple Lines Warrior și Purple Lines Gravity, cel din urmă fiind axat pe downhill, în consecință nu o să mai fie menționat de aici încolo. Tot spre deosebire de anii trecuți, de data aceasta am ales dormitul la cort, dacă tot am luat echipament pentru tura din Franța și nu l-am mai folosit de atunci. S-au anunțat mai mulți aventurieri cu cortul, dar până la urmă am fost singurul. După multe săptămâni în care prognoza meteo arăta în fiecare zi ploaie, a sosit și joia cea mare în care pornim spre orașul de la poalele munților Rodnei și Maramureșului. La ediția asta s-au înghesuit băimărenii mai tare ca niciodată: Ramona (cu eBike!!), Florin, Cătălin, Istvan, Peter, Cătană, subsemnatul și Călin care ni s-a alăturat în cea de-a doua zi. Tot din același oraș magnific (haha!) fac parte și organizatorii, Iulia și Robert, cât și bucătarul, domnul Attila (tata lui Robert) care ne-a încărcat bateriile în fiecare zi cu o mâncare excepțională. Wouter Cleppe încă n-are buletin de Baia Mare, dar la cât se dă pe aici, nu se știe niciodată ce o să fie. În jur de ora 18:30 ajung împreună cu Cătană și Peter la o pensiune nouă care ne servește ca tabără de bază și încep să montez cortul. Apare și Ștefan între timp, obișnuit de-al casei deja, și Vlad pe care l-am cunoscut la Breb anul acesta. Apoi fac cunoștință cu oamenii noi pe măsură ce apar. N-au fost foarte mulți căci jumătate din locuri le-au ocupat băimărenii. În jur de ora 21 servim cina, ne ține Robert o scurtă prezentare cu traseele zilelor următoare, iar apoi ne întindem la povești, unii dintre noi până pe la ora 1 dimineața. În fiecare camp The North Quest am dormit foarte prost în prima noapte, așa că eram curios cum o să meargă treaba la cort. Ziua I – Vineri, 21 Iunie: Valea Repedea – Puzdrele – Șaua Galațiului – Șaua Gârgălău – Știol – Cascada Cailor – Complex Borșa, 36.76km cu 1529m dif. de nivel N-am prea dormit, ca de obicei. În principal am murit de cald din cauză că m-am băgat în sacul de dormit și abia pe la 4:30, când eram ud leoarcă, am ieșit din sac și m-am învelit cu el. După o oră și ceva de somn mai bun, scot dopurile din urechi să aud mai bine ciripitul păsărelelor, dar îl aud pe Cătălin și ies afară pe la 6am. Beau cafeaua cu Cătălin și Ștefan, noi fiind cei 3 matinali ai camp-ului, iar în jur de ora 8:30 – 9:00 servim micul dejun după care ne echipăm de muncă. În mare, traseul este cel consacrat, pe care l-am parcurs și anul trecut tot în prima zi. Pornim direct în urcare pe forestierul ce ne duce la fosta cabană Puzdrele. Aici anul trecut am făcut mai mult pushbike că mi-a fost rău după concursul de hillclimb, iar acum mi-am propus să urc cât mai mult pe bicicletă. În față a plecat Robert cu ebikerii (că nu e doar Ramona cu motor) și cei mai antrenați, iar în spatele grupului a rămas Wouter. Borșa, o poză făcută din mers De acolo venim. Înainte de curbă s-a terminat șmecheria Până înainte de curba de mai sus, a mers totul strună, dar când panta bolovănoasă a trecut de 20% și pe Garmin am văzut puls 200, m-am oprit. De aici încolo, n-a mai mers treaba. Pe bucata care a urmat ba dădeam la pedale, ba descălecam înjurând rapoartele și reproșându-mi că n-am schimbat foaia mică cu una de 24T cum plănuisem. Îl ajung pe Cătălin care pornise tare în față cu Robert & CO și care acuma părea că se chinuie și el, dar mai cu talent. Se vede cât de mare era panta după cât de drept înaintează Cătălin. Drumul face un viraj la stânga și se mai domolește nebunia de pantă așa că încalec din nou. Știu că urmează în curând locul de regrupare, dar pare că nu se mai termină bucata asta și panta încă trece uneori de 14%. Sub vârful din zare trebuie să ajungem! Mănânc și fac o poză (ultima de mai sus) cu vârful Puzdrele sub care trebuie să ajungem. După o coborâre scurtă, câteva urcări abrupte și iar o coborâre scurtă, ajungem la Stâna/Cabana Salvamont unde umplem bidoanele cu apă și mai mănânc un baton căci de aici urmează greul. De la fosta cabană Puzdrele se împute treaba. Imediat după ruină încep și bag pushbike pe zone unde anul trecut am urcat călare, așa că moralul se prăbușește câteva etaje. Mi s-a părut mult mai bolovănos drumul, ori au umblat cu 4×4 pe acolo ori e de la ciurdele de vaci. Ruina fostei cabane O pauză de pushbike și o privire înapoi La un momentdat 200m făcuți pe bicicletă au ajuns să fie o adevărată binecuvântare. Știu că urmează zona de regrupare chiar sub vârful Puzdrele și mă ambiționez să urc o bucățică mai tehnică, iar apoi surpriză: nu se oprise nimeni acolo, erau doar niște văcuțe la păscut. S-a mai dus moralul câteva etaje în jos. Fosta zonă de regrupare Pushbike spre Șaua Galațiului Cam atât de în față erau restul. 10x zoom față de poza anterioară Abia de aici începe zona adevărată de push/carry bike. Nu știu exact ce mi-a trebuit, dar am dat un zoom pe telefon și am văzut că ceilalți sunt aproape în vârf, iar eu abia începeam împinsul. Moral lvl -9999 + nervi. Robert strigă ceva la mine din vârf fără să-l înțeleg, dar nu prea mă interesează decât dacă zice că vine să-mi ia bicicleta. Mai rămâne doar Peter în spatele meu și încep să mă gândesc ce sărăcie caut aici să mă chinui al 3-lea an la rând. Am gândit și lucruri necurate care nu ar trebui spuse pe post, gen că nu mă mai duc altă dată (mi-a trecut între timp). Cu chiu cu vai ajung în vârf și intru pe Șaua Galațiului, locul unde ne așteaptă Wouter în fiecare an pentru poză. Anul ăsta e mai slăbuță partea cu purple, rododendronul nefiind atât de înflorit ca anul trecut. Din ce am auzit a fost afectat de grindină. Foto: Wouter Cleppe / The North Quest Dacă anul trecut am lăsat de-o parte frica de înălțime și am făcut toată șaua pe bicicletă, oprind doar pentru poze, anul ăsta am fost atât de demoralizat că 70% am împins de bicicletă. Aș fi făcut toata șaua pe lângă bicicletă, dar văzând capătul mi-a fost lene să împing atâta. Priveliștea din Șaua Galațiului Îl văd pe Robert că pleacă cu ceilalți, rămânând doar Wouter, Istvan care aproape ieșea din șa și în spate Peter care abia începuse traversarea. Vremea nu arată bine deloc, motiv pentru care au luat-o ceilalți din loc și nici noi nu stăm decât până ajunge Peter, iar apoi îi dăm bice mai departe. Bucata asta pe curba de nivel îmi place și fac puțin de recovery moral. Mai facem un scurt push bike până în Șaua Gârgălău (dacă nu încurc locurile) și o regrupare. Wouter, optimist convins, ne-a tot zis de la începutul zilei că nu ne plouă, dar începe să pună pe el echipamentul de ploaie. Plouă în toate direcțiile Subsemnatul cu Wouter Cleppe Plouă și în direcția asta Se poate vedea că plouă bine în toate direcțiile. Pe lângă asta, suflă vântul de îți zboară salamul de pe sandwitch și ne aduce câțiva picuri de ploaie așa că o luăm la vale de îndată ce ajunge și ultimul om pe vârf. Coborârea mi-a plăcut tare și am coborât mai bine ca anul trecut, deși de câteva ori am descălecat. Facem câteva regrupări pe coborâre, Istvan face o tumbă peste cap fără să fie ceva grav și într-un final ajungem în Șaua Știol de unde începem coborârea pe la Cascada Cailor. Pe la cascadă am trecut fără să oprim la poze. Pe panta finală, foarte abruptă, înainte de forestier am avut emoții mari. N-am controlat bine viteza la intrarea pe pantă, iar apoi cel mai probabil am pișcat un pic frâna spate. Cert e că n-am mai avut nici un control și am luat-o pe o trasă plină cu bolovani mari. La fiecare bolovan mă așteptam să zbor de pe bicicletă, dar cumva am ajuns jos și am jurat că duminică cobor pe lângă bicicletă. Colegul Ștefan a făcut un filmuleț mișto pe bucata Șaua Galațiului – Cascada Cailor – forestier. La anul poate apar și eu în filmuleț… În Complex Borșa am oprit la un magazin cu gândul să luăm apă că nu mai aveam nici unul, dar ne-au expediat ”domnii” de acolo: ”mereți mai departe, nu vedeți că se lucrează?”. Ar mai fi trebuit să facem o urcare ca să nu mergem așa mult pe asfalt până la pensiune, dar Wouter zice că n-are rost să o mai facem că nu e nimic de văzut acolo, e doar abruptă și atât. Mi s-a părut mie că încurcă urcarea în cauză cu alta, dar am zis că dacă mergem direct la pensiune nu ne mai trebuie apă. Ei, ce să vezi? Pornește Wouter GPS-ul și zice “oh, mai este o cățărare!” Pentru o clipă am sperat că nu o facem, cum am stabilit, căci nu mai aveam apă deloc, dar semnalizează Wouter stânga și iată-ne pe o urcare de 1.5km cu pantă medie 11.4%. Ne regrupăm iar unde credeam noi că e gata urcare tocmai când Robert cu ceilalți plecau mai departe. În loc să facem dreapta și să coborâm spre pensiune pe forestierul pe care urcasem dimineață, traseul zice că trebuie să facem stânga și să mai băgăm o cățărare, dar stabilim cu Wouter să mergem direct la pensiune. Când am văzut ce coborâre a făcut Robert cu restul trupei la final de zi, m-am bucurat și mai tare că noi am coborât direct la pensiune pe forestier. Spălăm bicicletele, luăm cina în jur de ora 20, iar apoi Robert ne prezintă traseul de mâine și câteva informații despre antrenament și alimentație după care stăm la povești. În seara asta mai mulți oameni sau culcat devreme, dar pe câțiva tot ne-a prins miezul nopții pe terasă. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2468131097/embed/6a3a59d50ac34deee6fdb276b5c896abca35db44'></iframe>
  28. Un comentariu total lipsit de condescendenta si total neinteligent.
  29. purix

    La spital: -Pijama ați adus? -Da! -Mâncare ați adus? -Da! -Medicamente ați adus? -Da! -Domnul de lângă dumneavoastră cine e? -Medic... în cazul în care nu aveți! Sent from my SM-G930F using Tapatalk
  30. Traveller

    Chiar forumul, nu doar topicul. Mai mult, csuporj pare să fi greșit și planeta care să corespundă unor asemenea utopii incompatibile cu specia umană.
  31. Astăzi am împlinit 3 ani și 12060km.
  32. MLADEN

    As dori sa-i multumesc bancii care mi-a acordat creditul pentru a-mi cumpara noua bicicleta... Nu cred ca voi putea sa va rasplatesc vreodata!
  33. Munchausen

    Cadru Principia RSL SX. Grup Campa Veloce (frane Potenza). Roti custom pe butuci Miche Racing Box. Anvelope Conti GP si camere Michelin Latex. Pipa si ghidon Deda Zero2 si Zero100. Sa si tija din carbon China - no name. Pedale MKS. Evitam Veloce si tot tinteam un grup Shimano 105 argintiu pentru cadrul asta. Pana la urma mi-am tinut respiratia si am luat Veloce motivat de greutatea mai mica. Aproape 1000 de km mai tarziu pot spune ca am facut ceea ce trebuie.
  34. EyesOnly

    Ziua 18, partea !! Continuam raita prin oras si facem un popas si la Catedrala Sf Petru si Pavel Piata Sfantul Petru, din fata catedralei Cam urla foamea in noi si ne tot invartim pe langa toate terasele si restaurantele din zona. Avem parte, din nou, de aceasta blestemata ora de masa a francezilor, cand nimeni nu vrea sa iti dea de mancare. Sa-i ia toti cu programul lor de lenesi :-D Gasim pana la urma un mic fast-food cu mancare sanatoasa pe bune si vegetariana. Luam doua baghete cu de toate foarte bune si le ungem cu niste bere artizanala Cea verde era buna tare, cea portocalie nu prea - prea acidulata pentru gusturile mele. Sau invers, nu mai stiu exact culorile O privire asupra unei biserici pe care nu reusesc sa o identific pe harta Charles de Gaulle incalzit de soare Fantana arteziana din Piata Regala(piata in care se tine an de an si targul de Craciun la Nantes) In centrul orasului Nantes Loara se imparte in doua brate mari - Bratul Madeleine, in nord si Bratul Pirmil spre sud - formand intre aceste doua brate Insula Nantes, Ne indreptam si noi spre insula si traversam Bratul Madeleine pentru a ajunge acolo Ajungem aproape de una din marile atractii ale orasului Nantes - Masinile insulei sau Machines de l'île Dam peste caruselul pentru copii veselie si galagie mare, copii, parinti si turisti deopotriva Cei mici se dau in tot felul de masinarii care se misca, scot aburi, fum sau apa si fac felurite zgomote Avem parte si de prezenta celebrului elefant O minunatie de mecanica si hidraulica, din punctul meu de vedere. Propulsat de un motor diesel, foarte mare, amplasat in zona din spate. Elefantul se deplaseaza pe niste roti si picioarele sale se misca foarte aproape de sol dand impresia ca se deplaseaza folosind acele picioare. Scoate tot felul de sunete si arunca cu apa si vapori, Vapori care sunt o binecuvantare pe caldura asta mare Continuam spre un alt carusel aici gasim un semn mare si distractiv care ne anunta ca adultii sunt bineveniti(adaugam pe lista de to do) Continuam plimbarea prin oras, cascam gura la toate cele si ne indreptam spre camping. Ceva shopping la Carrefour Express "Dam foc" la bucatarie si stingem focul cu niste "struguri reci la sticla" ~va urma~
  35. fizikant

    Propun deschiderea unui topic separat numit Mocăciuni pentru studenți. iar topicul ăsta să redevină ce-a fost până acum 4 pagini.
  36. gibonu

    Sambata, 09.06.2018 - Partea a V-a Sttutgart - 38 km Muzeul Mercedes Benz. Anii '30. Merceds Benz 770. Camionul Lo 2000.
  37. BogdanTimisoara

    Nu iti trebuie cadru legal ca sa soliciti cuiva care iti vinde ceva, sa iti dea o copie dupa buletin sau niste date de identificare. Daca ai avea cadru legal ca sa il legitimezi, el nu ar putea refuza. Dar ca sa ii soliciti o copie dupa buletin, iar el sa aiba optiunea de a iti da sau nu, pentru asta nu iti trebuie cadru legal. A cumpara o bicicleta inseamna sa inchei un contract, indiferent daca il pui pe hartie sau nu, tot contract se cheama. Iar asta inseamna doua persoane identificate sau identificabile, plus un bun care se vinde / cumpara. Eu, cand am cumparat bicicleta, am pastrat print-screen-uri de la anuntul de pe OLX, am facut contract scris, cu serie de cadru si de butuc (Rohloff, in speta), am inclus in contract scanaturi ale buletinului meu si al vanzatorului. Acum sunt foarte bun prieten cu cel de la care am cumparat bicicleta (si care este un nume destul de cunoscut in Timisoara, ca om de cultura), dar la vremea respeciva eram suspicios.
  38. gibonu

    Iunie 2019 Zbor Bucuresti - Paris si retur, operat de Blue Air. Comparativ cu turele din anii trecuti, anul asta am optat pentru varianta transportului bicicletelor in cutii de carton [cele originale, in care vin bicicletele la magazin]. Motivul renuntarii la husa de la Vaude a fost logistica mult mai simpla, deoarece: - acum Blue Air zboara pe Charles de Gaulle [aeroportul principal al Parisului, terminalul nr. 3]; - un bun prieten sta la Paris de 5 ani, asa ca omu' ne-a luat / dus la aeroport cu masina [Sandero Stepway] si ne-a tinut cutiile [doua bucati] cat timp noi am fost in tura. Cutiile le-am legat pe plafonul masinii cu chingile pe care le folosesc la legarea caiacului pe masina. Revenind la cutii, prim data am asteptat finalizarea inspectiei facute de Pice, pisica luata din Bulgaria in 2014. La bicicleta doar am scos roata fata, pedalele si ghidonul. Portbagajul, roata spate, saua si schimbatorul de pinioane au ramas la locul lor. Bratul pedalier legat de cadru. Axul, pus in partea interioara a rotii. In furca fata am pus un distantier din plastic dur [tot din kit-ul cu care vine bicicleta la magazin] plus niste burete pentru o izolare mai buna si etrierul demontat si legat in interiorul furcii. Odata scos ghidonul este utila legarea furcii de cadru. Asigurarea antifurtului ca sa nu se plimbe prin cutie. La legarea ghidonului de cadru trebuie sa mai lucrez putin. Rezultatul final [lateralele pe interior au mai fost intarite cu cateva straturi de carton subtire dintr-o cutie de sifonier de la Ikea]. In cutie mai ramane ceva loc pe care l-am folosit pentru a pune saltelele autogonflabile [stranse]. La Otopeni am mers cu cutiile legate doar cu sfoara pentru a putea fi deschise usor in cazul unui eventual control. Nu a fost cazul, asa ca le-am legat pe aeroport cu banda adeviza [Power Tape, 20 Lei rola de 25 de metri de la Mathaus]. La Paris cutiile au ajuns foarte bine, doar un maner de prindere deteriorat. Le-am luat de pe banda de bagaje voluminoase, lipita de banda pe care au venit restul bagajelor [clasicii saci de rafie]. La intoarcere, cutia cu biciceta mea a ajuns putin deteriorata in zona manerelor de prindere. Habar n-am daca deteriorarea s-a facut la Paris sau la Bucuresti. Inca n-am montat bicicletele. Pentru data viitoare voi fi generos cu intarirea cu power-tape in zona manerelor de prindere, asa cum se vede in poza de mai jos [sageata rosie]. Una peste alta, folosirea cutiilor a fost o experienta interesanta. Nu mai trebuie sa mentionez faptul ca montarea bicicletei este mult mai rapida comparativ cu cazul transportului in husa de la Vaude. In concluzie, asa cum spunea si @Lucianpimmai sus, la turelor viitoare voi folosi cutia de carton la dus si husa Vaude [incape in cutie] la intoarcere.
  39. Cum nu exista vreun topic dedicat pentru groupseturi, o sa detaliez aici experienta trecerii la Ultegra R8000. Schimbatorul fata De multe ori ignorat, schimbatorul fata al ultimei generatii de Ultegra / 105 (si probabil si Dura-Ace) a suferit niste transformari radicale fata de orice alta generatie de schimbatoare fata am vazut pana acum. Sistemul de parghii si articulatii din interiorul lui este mult mai complex decat pana acum, iar prinderea cablului este si ea radical schimbata. Motivul a fost faptul ca bratul mai lung al generatiei 5800/6800 de schimbatoare fata se lovea de cauciuc in cazul anumitor cadre. Problema a fost rezolvata, dar aviz amatorilor care vor sa isi monteze/regleze singuri groupsetul: procedura de instalare a devenit mult mai complexa. Dincolo de geometria schimbata, numarul de suruburi de reglaj a crescut de la 2 la 4. Dincolo de cele 2 suruburi clasice de limitare a cursei (L si H), a caror functionalitate a fost schimbata, exista un surub care permite reglarea unghiului fata de cadru in plan orizontal (cel putin la varianta braze-on) si, pe langa asta, un surub pentru pretensionarea cablului, care elimita teoretic nevoia unui barrel adjuster. Modul de functionare a surubului de limitare a cursei in partea inferioara (L) a ramas acelasi: e un surub care impiedica cusca schimbatorului sa coboare mai jos de o anumita pozitie. Cel care regleaza pozitia H, in schimb, nu mai functioneaza in acelasi mod. In loc sa blocheze efectiv deplasarea custii, el joaca mai degraba rolul unui surub de reglaj a tensiunii in cablu, adaugand sau eliminand o "zona moarta" in deplasarea parghiei principale a schimbatorului. Asta, implicit, va reduce cursa intre pozitia L si pozitia H, dar fara sa creeze un stres suplimentar asupra mecanismului din interiorul manetelor. Per total, datorita raportului modificat de tragere a cablului schimbatorului fata, introdus de la generatia 5800/6800/9000, dar si datorita mecanismului mai complex al schimbatorului fata, schimbarea vitezelor pe fata se face incredibil de usor si de rapid. Efortul si cursa manetei sunt realmente comparabile cu cele necesare pentru a schimba vitezele pe spate, ceea ce multa vreme a fost o utopie. Si chiar si folosind o pereche de foi care nici nu sunt Shimano, nici nu au dimensiunea "corecta" (fiind 46/30), tranzitia de pe foaia mica pe cea mare se face aproape instantaneu si cu un efort minim. Singurul minus ar fi faptul ca tolerantele intre cusca deraiorului si lant sunt mult mai mici decat la vechiul schimbator pe 10 viteze (Shimano 5700), ceea ce face reglajul, din nou, mult mai complicat. Manetele dual-control Multa lume a considerat ca cea mai buna generatie de manete STI facute de Shimano a fost Dura-Ace 7800 / Ultegra 6600, ultimele generatii care au avut cabluri de schimbator externe. Atat ergonomia manetelor, cat si facilitatea si precizia schimbarii vitezelor erau considerate imbatabile, cel putin comparativ cu generatiile 6700/6800/7900. Dupa cativa ani de utilizare in paralel a unor manete 5700 si a unor manete 6600 (identice ca design cu 7800), am dat mereu dreptate fanilor generatiei 7800/6600. Cu toate astea, generatia R8000 de manete mi se pare senzationala. Dincolo de facilitatea schimbarii vitezelor pe fata, care e net imbunatatita fata de orice generatie anterioara, vitezele sunt schimbate mult mai rapid si mai precis. Cursa manetelor e ceva mai scurta decat la 5700 sau 6600, iar efortul la apasare e comparabil de redus cu cel de la 6600 (si, implicit, semnificativ mai redus comparativ cu 5700). Ergonomia manetelor mi se pare net imbunatatita fata de 5700, care aveau zona de "hoods" mult prea groasa pentru gustul meu, iar asta insemna si ca franarea din pozitia "on the hoods" era ceva mai dificila si incomfortabila. Cablurile (Jagwire Pro-Slick), camasile (Shimano) si capetele camasilor (Jagwire de aluminiu) sunt identice cu cele avute anterior si chiar inferioare celor pe care le folosesc cu manetele 6600, deci orice diferenta la schimbarea vitezelor e clar datorata manetelor. La facilitatea schimbarii vitezelor ajuta si cable routingul net imbunatatit fata de 5700, cablurile iesind mult mai natural din manete si obligand camasile sa fie mai putin contorsionate. Discut de montajul pe un ghidon normal, de aluminiu, fara internal cable routing si alte matrapazlâcuri. Franarea Ca veni vorba de franare, din ce am inteles, cei de la Shimano au introdus o noua tehnologie la nivelul manetelor de frana, care implica faptul ca raportul de tragere nu mai e constant pe toata cursa manetei, raportul dintre forta de franare aplicata clestilor si cea de apasare pe maneta crescand pe masura ce se apasa maneta de frana. Asta faciliteaza marginal franarea pe coborarile lungi si abrupte, unde efortul la nivelul palmei va fi scazut, dar cu pretul unei modulatii ceva mai reduse (variatie mai mare a fortei de franare pentru aceeasi variatie a fortei aplicate manetei). Confirm ca, pastrand vechii clesti (Ultegra R8000 pe fata, Shimano R451 pe spate) chiar se simte o imbunatatire a franarii, in special pe spate, unde clestele de frana long-reach avea pana de curand o putere de franare net inferioara datorita incompatibilitatii cu standardul New Super SLR al tragerii cablului. Cu noile manete as zice ca e aproape la fel de performant pe cat ar trebui, mai ales cand discutam de franare un pic mai agresiva. Pe fata diferenta e ceva mai subtila, dar se simte si sunt convins ca o voi simti mai din plin o data ajuns la munte. Schimbatorul spate In ciuda designului radical schimbat si a adoptarii tehnologiei Shadow de la MTB, as zice ca aici diferentele sunt cel mai putin relevante. Nu am experimentat inca sa vad in ce masura schimbatorul cu patina scurta poate urca pe pinioane mai mari de 30, dar isi face datoria si schimba rapid si precis pe caseta 11-30 pe care e montat actualmente. Ce e notabil in schimb e ca in locul aluminiului e folosit un soi de material compozit pentru corpul schimbatorului (un soi de plastic impregnat cu ceva fibre), iar patina e jumatate compozita si jumatate din aluminiu. Ambele rotite sunt cu rulmenti, iar cea de sus a abandonat sistemul "traditional" al Shimano si nu mai are jocul lateral de ~1mm cu care ne obisnuisem. Are exact acelasi rulment ca cea inferioara, doar ca profilul dintilor e semnificativ mai inalt. Detalii tehnice Manetele cantaresc 420g (fara cabluri sau camasi), schimbatorul spate in versiunea cu patina scurta are putin sub 200g, iar schimbatorul fata in versiunea braze-on are 90g. Adaptorul pentru braze-on de la Shimano (AD91) are cam 25g (si nu 15 cat declara ei). In cazul meu, cablurile taiate la lungimea potrivita au avut 45g, iar camasile si capetele inca 110g. De ce Ultegra R8000 si nu 105 R7000? In mare parte pentru ca am prins manetele si schimbatoarele la un pret foarte bun second-hand, altfel mi-as fi luat 105 R7000 noi-noute si as fi relatat aceleasi lucruri despre ele. Ca design si functionalitate, 105 R7000 si Ultegra R8000 sunt identice, diferentele fiind doar la nivel de materiale folosite, greutati si in special pret.
  40. Traveller

    Ziua 2 Am luat micul dejun la o terasă din apropierea stației de metrou Ottaviano, după care am și luat metroul pînă în Piazza del Popolo. Am mers pe magistrala A, cu bilet simplu de 1.5 Euro. Privire din piață în lungul Via del Corso, capăt încadrat de bisericile Santa Maria di Montesanto (stînga) și Santa Maria dei Miracoli (dreapta). Interiorul celei de a doua: Din piață ne-am îndreptat spre grădinile Borghese. Fântîna zeiței Roma și, deasupra ei, terasa Pincio (punct de belvedere). Piața del Popolo, văzută de la nivelul terasei: Orologiul cu apă din grădinile Borghese Templul lui Asclepios, de pe malul lacului, pe care ne-am și plimbat cu barca. Am ieșit din grădină, traversând prin stația de metrou Spagna, și ne-am îndreptat spre Fontana di Trevi. Pînă să ajungem acolo, ne-am oprit la biserica Trinita dei Monti. De pe treptele din fața bisericii ne-am îndreptat spre una din terase, ca să luăm prânzul: Scările Spaniole, care coboară de la biserică până în Piazza Spagna. Biserica și Obeliscul Sallustiano, văzute de jos, din piață. Piațeta Fontana di Trevi gemea de lume. Ne-am strecurat la marginea fântânii și am stat nițel. Artist stradal care picta cu spray tip grafitti, 10 Euro tabloul. Am ajuns și la Panteon: Domul și fereastra lui circulară (oculus). 43 de metri măsoară atât înălțimea pînă la oculus, cât și diametru bazei domului. Monument de pe o stradă pietonală, dedicat aviatorilor. În imediata apropiere a pieței Pantheonului se află piața Sant Ignazio. Am intrat și în biserica omonimă. Fiind duminică după-amiază, am avut ocazia să asistăm la o mesa catolica, liturghia, cum ar veni. Dacă tot eram un pic obosiți de atâta umblat, am șezut și noi pe băncile de lemn și am ascultat (și citit pe foile împărțite tuturor). În dimineața respectivă avusese loc și seria de atentate cu bombă din Sri Lanka, lucru cu care preotul și-a început predica. Au fost niște momente interesante de relaxare, de pace, venite pe neașteptate, de care ne-am bucurat. Am ieșit din biserică și am luat-o pe via del Corso, înapoi către piața del Popolo și a ei stație de metrou. Să treci pe la Roma și să nu te bucuri de o înghețată... ar fi păcat! Unul dintre leii care flanchează obeliscul central din piață. Seara am încheiat-o cu o bere de la un butic de pe lîngă casă (toate magazinele erau deschise pe tot parcursul zilei, chiar dacă era ziua de Paști). Peroni (cea făcută la Roma) e o bere bunicică, oricum mai bună decît surata ei făcută la București, care e un fel de Bucegi cu altă etichetă. Berea nu e punctul forte al italienilor, dar am căutat și am gustat vreo 2 care meritau toată atenția. Una este Menabrea, la restaurantul din ziua precedentă. E un lager de 8% cu aromă discretă, care din păcate nu cred că este importat în România. Traseul de azi: https://www.strava.com/activities/2317586276
  41. Preocuparea mea despre anumite reguli de bun-simț care guvernează fotografia a început făcând ture cu bicicleta și văzând la alții, aici pe forum (sau în alte locuri pe net) că se pot obține niște imagini și amintiri deosebite. Am început să citesc mai multe despre fotografia de peisaj, trecând apoi și la altele (portret, detalii cu zoom mare = macro, surprinderea mișcării și vitezei). Surse de inspirație se găsesc pe net, din abundență. Pentru a minimă înțelegere a fenomenelor fizice (optice), trebuie măcar citit despre ”sfânta treime” a aperturii, vitezei și sensibilității la lumină (ISO): https://photographylife.com/iso-shutter-speed-and-aperture-for-beginners Apertura e deschiderea prin care intră lumina, prin obiectiv, în drumul ei către senzor. Diametrul ei este variabil, și la un aparat foto poate fi controlabil. Echivalentul la ochiul uman ar fi pupila (care și ea își poate varia diametrul, dar nu voluntar). Apertură mare (f/1.4, f/2. f/2.8) înseamnă lumină multă, dar și adâncime mică a câmpului din fața camerei, potrivită pentru poze de aproape, pentru că aparatul poate reda doar obiectele din apropiere focalizate exact. Apertură mică (de la f/8 încolo) înseamnă lumină mai puțină și adâncime mare a câmpului, adică aparatul poate focaliza până departe (”la infinit”). E ideală pentru pozele de peisaje. Dacă pentru un aparat foto bun acest parametru poate fi setat, nu la fel e cazul unui telefon mobil, care datorită limitelor constructive are apertură de până la f/2.8, nu mai puțin.
  42. diorgulescu

    Se pare că, începând cu primăvara asta, am devenit fan al turelor mai lungi. Probabil și lipsa de timp m-a împins la a compensa orele alocate unei ture cu mersul mai sportiv. Până acum, pot recomanda și eu două trasee. Le-am parcurs cu plecare din Ploiești Vest (până unde m-am deplasat cu un tren matinal) și m-am oprit înspre casă, în București. Deși multă vreme am renunțat la turele ce presupuneau să pedalez pe DJ-urile care intră-n București, am revenit la metoda asta din considerente practice. Ploiești - Seciu - Dumbrava - Fierbinți Târg - Moara Vlăsiei - Căciulați - Tunari - București Cam 140 de kilometri și vreo 400 și nițel de metri de urcat, chiar în prima parte. https://www.bikemap.net/en/r/4811192/ Ploiești - Rotari - Malu Roșu - Ceptura - Fierbinți - Voluntari - București 150-155 km, în funcție de zona în care stați în București. GPS-ul a totalizat aprox. 750 de metri de urcare, grosul fiind în primii 40 de kilometri. https://www.bikemap.net/en/r/4821705/
  43. @purix mie mi-a zis ”pedalează și tu ca un om normal. Te duci și te plimbi prin parc 2km”.
  44. Sambata, 09.02.2019 - Partea a II-a Azuga - culmea Sorica - Azuga [cu telegondola] Pauza de alimentare. Combinatia de stafide cu nuci si alune sarate este foarte tare. O carabina si un metru de cordelina rezolva problema agatarii rucsacului in orice copac. Avantaje: 1. rucsacul nu se mai murdareste de la noroi, zapada topita, etc [nu era cazul acum pentru ca zapada era bocna]; 2. nu mai este nevoie sa stau cu curu' in sus ca sa caut diverse lucruri prin rucsac. Carabina si metrul de cordelina le-am cumapart de la magazinul fero-metal din Bucur Obor. Cost total: 4 lei. Incepe golul alpin. Pana aici, am facut aproximativ 3 ore de la intrare in traseu [DN 1], insa cu foarte multe pauze, pentru studiat / fotografiat cristalele de gheata. Cum spunea, zapada era bocna, chiar nu era nevoie de parazapezi [insa iarna este bine sa le ai tot timpul la tine]. Surprinzator, mersul pe urme era mai greu comparativ cu mersul pe langa urme. Stanga Postavaru, drepta Piatra Mare. Cumva, ce se vede in plan apropiat, in centrul pozei de mai sus, este Clabucetul Taurului? Bucegii. Baiului. Avand in vedere vremea superba pe care am prins-o, mi-a parut rau ca nu am luat si aparatul foto. Selfi, cu betele.
  45. maurice

    Două fete se întâlnesc la o cafea și discută după vizita la medicul italian. - Auzi fată, eu am trei țâțe! - Du-te-n p*|* mea!
  46. Claudiu Moga

    Langa ea se afla un sicomor, cel mai batran arbore al insulei, contemporan cu moscheea. Cand am ajuns eu aici in aceasta piata centrala a cetatii, tocmai avea loc un festival de muzica. Am petrecut o seara agreabila si tarziu in noapte m-am pus cu cortul in interiorul unei biserici medievale. Day 36, am pedalat 50km.
  47. Claudiu Moga

    Nu scap nici de tunele. Seara ajung la un local langa Aydincik unde am surpriza sa intalnesc o romanca. Este vorba despre patroana bodegii cu care ma conversez si care-mi face cinste o portie de peste cu legume si cateva beri. Ulterior sunt lasat sa ma culc in zona cu sacul. Day 33, am pedalat doar 40km. Nici azi nu scap de catarare dar traficul este mai redus. Sunt in sudul Anatoliei. Zona este destul de arida.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up