Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation on 02/15/2019 in all areas

  1. Salutare tuturor! Am avut o perioadă de absenteism de pe forum și am acumulat câteva restanțe în materie de relatări demne de-a fi împărtășite pe aici. Motivul principal este venirea pe lume a unui nou membru al familiei, fapt ce a dus la o reorganizare a timpului personal, scrisul prin jurnale rămânând ultimul pe listă. Cum lucrurile s-au cam așezat acum, încep cu o poveste de călătorie un pic diferită. În vara lui 2017, Nicoleta (soția, adică) a decis să fie precaută și să lase bicicleta de-o parte o bucată de vreme, din cauza sarcinii pe care o purta. Și bine a făcut, căci cred că ar fi fost un pic dificil să pedaleze la acel moment (deși ulterior ne-am dat seama că acest lucru ar fi fost perfect posibil câtă vreme nu ar fi dorit să mai urce încă o dată pasul Stelvio). Cum nu ne imaginam să treacă o vară fără a călători pe undeva cu cortul, ne-am schițat un alt proiect: mers cu trenul și la pas prin Tirol (cel de Nord, de data asta), cu campare. Bagajele urmau a fi cărate de către subsemnatul, în cea mai mare parte a timpului. Am călătorit cu trenul pe ruta București - Viena - Landeck, iar de acolo am luat-o ușor înapoi către Salzburg, cu opriri în Imst, Schwaz și Innsbruck. Din Salzburg am luat tren către Viena (nu înainte de a vizita orașul, bineînțeles), iar de acolo înapoi spre București. Pe valea Tirolului ne-am folosit de trenul Regio și Regio Express. Da, a cam fost o aroganță, dar și un experiment. A fost o experiență interesantă, pe care voi încerca să o povestesc fără a vă plictisi prea tare.
  2. paulrad

    Ziua XIII – Vineri, 14 Septembrie: Antibes – Nice – Monaco – Monte Carlo – Menton – Castillon – Sospel, 82km cu 1116m dif. de nivel A plouat și peste noapte așa că încerc să usuc cortul cât mai bine înainte să-l împachetez, iar pe la ora 9:20 pornesc la drum. În scurt timp dau de pista de biciclete și un indicator ce arată 14km până în Nice. Deși pista intersectează multe artere de circulație și avem cedează trecerea peste tot, au fost foarte puține intersecțiile în care am oprit, șoferii dându-ne prioritate. În oraș pista se aglomerează, mulți bicicliști și multe alergătoare. Înainte de a intra în Nisa Aglomerație mare. De la alergători și rolleri, la biciclete de contratimp. De pe o colină mică se vede frumos tot orașul. Aici este și un semn “I Love #NICE” pe care l-am ocolit fiind că era sufocat de o mulțime de oameni. Urmează o urcare serioasă cu pantă de până la 12% unde mă depășesc doi alergători, iar tipa se împiedică alergând și pică în nas. Privind în spate se vede foarte frumos orașul și marea, dar nu mai opresc căci am mult de pedalat și de urcat astăzi. Când ajung în vârful cățărării mă întâmpină alergătorul cu un thumbs up. De aici încolo drumul tot urcă și coboară oferind priveliști impresionante asupra mării și a localităților de la poalele dealurilor stâncoase. Belvedere Princess Grace Memorial Chiar înainte de intrarea în Monaco opresc la o brutărie unde găsesc pentru prima dată pâine care să-mi placă și tot de aici îmi iau și un ecler foarte bun. N-am nici un plan de vizitat, mai mult rătăcesc pe străzi. GPS-ul zice dreapta, așa că dreapta să fie, chiar dacă era un tunel prin care clar n-aveam voie. Deși era destul de lung, până am ieșit afară din tunel a stat un Ferrari răbdător în spatele meu, fiind una din foarte puținele super-mașini pe care le-am văzut pe toată Coasta de Azur. În schimb, câtă vreme am colindat prin porturile Cap d’Ail și Fontvieille am văzut mai multe elicoptere decât am văzut vreodată la TV. Port de Cap d’Ail Port de Fontvieille Muzeul oceanografic Mă gândesc să mă îndrept spre ieșirea către Menton că am pierdut destulă vreme, dar rătăcirea continuă. GPS-ul e pierdut complet, mă arată când pe o stradă când pe alta. L-am pus și pe Gogu Hărți la înaintare, dar nici el n-a fost mai breaz, așa că am sfârșit urcând în Monaco City. Pe la jumătatea urcării opresc și sprijin bicicleta de parapet ca să fac câteva cadre cu portul Hercule. Când ajung în vârful urcării mă oprește brusc un polițist de care aproape trecusem. Câtă vreme verifică datele din buletin prin stație începe cu întrebările: ce caut acolo, dacă sunt turist, de unde vin, unde mă duc, unde stau, cât călătoresc, ce meserie am, etc. Apoi se uită bagaje și mă întreabă ce am în ele moment în care m-am panicat puțin că mă pune să-i arăt bagajele, nu de alta dar mai aveam mult de pedalat și era destul de târziu. Dacă pierdeam vremea cu asta sigur nu mai ajungeam în Sospel, dar s-a mulțumit cu o descriere verbală a conținutului. Îmi spune că n-am voie pe acolo și să mă întorc înapoi în Franța. N-am întrebat de ce n-am voie că nu prea m-a interesat, voiam doar să ies cât mai repede spre Menton. Port Hercule, singurul port cu apă adâncă Tunelul de pe circuitul de F1 După încă vreo 45 de minute de rătăcire am răzbit să iau direcția Menton. Pe drumul ăsta șoferii cu numere de MC mi s-au părut cei mai proști. Termin și ultima urcare dinaintea ultimului oraș de pe Riviera Franceză, dar abia din Menton începe cățărarea adevărată. Din Cape Martin spre Menton Pe Promenade du Soleil e plin de restaurante pe o parte a drumului, iar pe cealaltă, pe malul mării, sunt terasele. Peste tot chelnerii trec într-una strada, iar șoferii așteaptă răbdători după fiecare, deși nu e nici o trecere de pietoni. Trebuie să recunosc că eu am oprit doar de vreo 2 ori pentru că după vreo 2-3 opriri succesive începeau să mă doară genunchii când urneam din loc cele 40kg ale ansamblului bicicletă+bagaje. Menton Musée du Bastion – Jean Cocteau Mă opresc la o terasă să mă răcoresc și să-mi iau adio de la mare. Între timp sun la un camping din Sospel și doamna îmi spune că pot ajunge oricând, poarta e deschisă non-stop așa că scap de un stres. Pornesc spre Castillon, dar văd indicator cu pista de biciclete spre Castellar și o iau într-acolo. După aproape 1km de urcat văd pe GPS că mă îndepărtez bine de traseu și mă întorc. Uitându-mă acu` pe Google Maps, mi-ar fi plăcut să ajung în Castellar, mai ales că puteam ieși în drumul meu apoi. Mă întorc și încep urcarea pe calea cea bună. După ieșirea din oraș încep și serpentinele, iar după câțiva km opresc să alimentez căci mai am 20km cu 800m urcare. Munții sunt impresionanți cu vârfurile acoperite de norii ce au apărut încă din Monaco, lucru care nu mă bucură neaparat. Opresc tot mai des că sunt cam terminat și mă gândesc doar la următoarea localitate de pe drum. I-am așteptat de la începutul turei Localitatea Castellar cu loc în primele rânduri la soare și vedere spre mare Fac dreapta de la drumul principal și intru în Castillon care părea pustiu. După câteva zeci de metri dau de un restaurant foarte frumos pe care am vrut să-l pozez la ieșire, dar stătea o doamnă pe trepte la țigară și n-am vrut să o deranjez. Cer apă și o doamnă mă duce în spate la patron care scoate din camera frigorifică 2 carafe cu apă rece și iau și un Cola. Imediat după oprirea asta se termină și cățărarea. Din vârf până în Sospel sunt două variante: prin pasul Castillon, care sunt sigur că e frumos sau printr-un tunel de 700m urmat de 6km la vale. Pe coborâre am oprit să pornesc Google Maps pe telefon, iar în Sospel opresc doar la o răscruce de drumuri. Deși orașul e foarte frumos, nu-mi mai arde de poze mai ales că până la camping am iar de urcat. Trec pe lângă 2-3 campinguri și mă gândesc cum de n-am găsit unul să nu trebuiască să urc atâta. Ies din Sospel și după încă un kilometru de urcare ajung la Camping Domaine Sainte Madeleine. Locul îmi place foarte mult. E plin de copaci, se întinde mult la deal, iar dacă ridicii privirea în sus dai de crestele abrupte ale muntelui. O noapte de cazare costă 13 euro, iar pentru un euro în plus poți să-ți iei dimineață o baghetă proaspătă. Va urma.
  3. 1-2 iunie: București - Landeck Cum s-a nimerit ca 1 iunie să fie zi liberă, gara din București era plină. Pe la orele prânzului am ajuns și noi, după ce am cărat bagajele prin tramvaiul 1. Stăm pe peron, ne hidratăm și ne tot întrebăm „cum va fi?” (așa cum facem de fiecare dată) în vreme ce așteptăm să gareze trenul. Iaca apare. Cabina noastră, deși aveam bilet pentru una dublă, era cu trei paturi și foarte îngustă. După un pic de negociere cu însoțitorul de vagon, suntem mutați într-una dublă (conform cu ceea ce plătisem, de fapt). Drumul a decurs la fel de lent ca în ultimii ani, după Brașov. Nu se știe când se vor finaliza eternele șantiere de pe calea ferată. În Viena am ajuns a doua zi de dimineață, cu o întârziere nesemnificativă. Aici aveam de așteptat un pic pentru legătura către Landeck. Trenul nostru era prost afișat, fără indicativ, iar cei de la casa de bilete nu prea le aveau cu engleza. Nici măcar cei tineri. Trenul s-a dovedit a fi cel pe care l-am intuit noi. În el, dăm de altă încurcătură, cu locurile. Mai mulți călători s-au trezit în situația în care 2-3 bilete erau emise pentru același loc, din același vagon. Șefa de tren a descâlcit situația foarte elegant, iar nouă ni s-au oferit alte locuri, unele lângă altele, la pachet cu scuze insistente pentru situația creată. Un tren foarte aglomerat (un RailJet). Se stătea efectiv în picioare, iar lângă noi era un grup de copii extrem de gălăgioși care trăncăneau atât de arogant încât ar fi fost buni pentru un studiu comportamental. La 15:50 am ajuns în Landeck, orașul din capătul vestic al văii Innului. Culmea, pe hartă suntem foarte aproape de pasul Stelvio și Elveția, motiv pentru care ne amintim de tura din 2016, când am avut ocazia să urcăm mai multe pasuri din acea zonă alpină (pe biciclete, cu bagaje și vreme foarte schimbătoare). Prindem în ultimul moment autobuzul către Prutz, căci acolo avem campingul, la vreo 20 de kilometri de Landeck. Totodată, campingul a fost un real șoc, mai ales când luăm în calcul experiențele din trecut și ratingul oficial al facilităților. Locurile pentru cort sunt oribile, pline de piatră și aproape de un drum național intens circulat (cele pentru rulote erau într-o zonă mai ferită, cu mai mulți copaci). Atmosfera este una foarte gălăgioasă, cam ca prin Eforie Nord. Se fac grătare prin mai multe locuri (la cort sau direct pe aleea campingului, nu în locuri amenajate special), grupuri gălăgioase, mulți „superbikeri” (motocicliști de „viteză”, dar cam fără echipament) și downhill-iști (ăștia erau mai calmi, probabil fiind obosiți). Tipa de la recepție era destul de arogantă (s-a uitat pieziș când i-am spus că am venit pe cu autobuzul, apoi pe jos încă doi kilometri), iar accesul la Internet costa 3 Euro pe zi (am preferat să folosesc conexiunea de date de pe telefon pentru câteva informații). Am pus cortul pe un vânt insistent și puțin soare, după care a început ploaia. Am realizat că vom dormi amândoi cu antifoanele în urechi, pentru a mai masca din gălăgia care s-a întins cu mult în noapte. În altă ordine de idei, e prima oară când stăm în noul cort. Un Hannah de trei persoane, cu verande extrem de generoase. Pentru alimentare, am mers pe jos până la un magazin Spark. Deși eram într-un orășel, pe segmentul acela (de cam un kilometru) nu exista deloc trotuar (deși erau clădiri destule pe acolo), astfel că am mers direct pe DN, „șterși” de mașini, cam cum mergi pe DN1 în zone precum Potigrafu, Românești sau alte asemenea. Magazinul s-a dovedit a fi scump, dar măcar pâinea era bună. Am servit masa pe o bancă, aproape de cort, iar apoi ne-am băgat înăuntru pentru a ne adăposti de ploaie. Nu am făcut poze, căci nu aveam la ce (în afară de cort). Am primit un card de transport pentru Landeck. Ne gândim ce să facem mai departe.
  4. diorgulescu

    Sunt de acord că gratuitatea pe orice mijloc de transport nu este altceva decât o formă de autosabotare. Apropo, încă trăiam cu iluzia că la operatorii privați studenții n-au gratuitate, dar aparent m-am înșelat (probabil de aceea Softransul este permanent rezervat complet pe 1-2 săptămâni). Să o luăm altfel. La nivel local, transportul în comun avea rolul de a duce oamenii care au o treabă (adică ăia de muncesc ceva) la locul unde trebuie să-și desfășoare activitățile. Valabil și pentru București, mai ales dacă te uiți pe hartă și corelezi cu vechile platforme industriale (actualmente zone imobiliare „dă vis”). Ori, administrația din București ce face? Ține călătoria la un preț foarte mic (2,5 RON, parcă) și dă gratuități și reduceri în draci (pensionari, copii, studenți). Iar prețul călătoriei e orientativ, căci foarte mulți merg fără bilet și nu-i întreabă nimeni de sănătate. Când faci un serviciu public gratuit, automat apar utilizatorii care nu prețuiesc acel produs. Mai mult, la noi apar și efecte mai vizibile, căci așa e gena: ăia de trebuie să curețe tramvaiele, autobuzele, trenurile, șamd sunt plătiți mizer și nu își prea dau interesul, căci oricum se umple totul la loc de gunoaie la următorul transport studenții și cei ce merg gratuit își permit să lase mizerie și să vandalizeze, pentru că așa e când ai ceva moca iar tu ești un fanfaron prost crescut investiții și dezvoltări ale infrastructurii nu se fac, pentru că nu ai cu ce, întrucât banii merg la mite precum pensii mărite artificial, gratuități pentru categorii sociale ce nu produc nimic și subvenții de căldură (serios, gigacaloria e subvenționată în București în proporție de 60% și tot se vaită lumea că întreținerea e mare iarna; păi ia să plătești exact cât ar face, să vezi atunci cum ieși în stradă să ceri reformarea RADET-ului, căci pierderile alea te ard la bugetul de bere, semințe sau cablu TV) Treaba cu „studenții nu produc acum nimic, dar vor produce și trebuie să privim asta ca pe o investiție în viitor” e cam pe lângă. Investiție în viitor e să-l faci p-ăla conștient că orice serviciu costă. Trenul, tramvaiul, autobuzul, toate astea sunt conduse, reparate și curățate de oameni, care la rândul lor au nevoie de bani pentru a își susține existența într-o societate. Iar asta poate duce la o șlefuire în plus a moralității și așa șubrede. Unde mai pui că e vorba aia veche, „așa cum le păstrezi, așa le ai”. Am o colegă de serviciu ce are părinții în Constanța. De ani de zile merge cu trenul, mai ales de când calea aia ferată e reabilitată și faci puțin pe drum. De când cu gratuitatea vieții, e o mare problemă să își găsească bilet. A asistat la o discuție între două studente: - Auzi, tu, cu ce tren pleci? - Nu știu, fă, încă. Ete-aci, me-am loat trei bilete cu loc la trei trenuri. Văd io cu care m-oi duce Deci, tipa aia (sigur studentă Magna cum Laude la vreo univesitate de prestigiu, la cum vorbea și gândea...) a blocat trei locuri în trei trenuri distincte din aceeași zi și pe aceeași rută, iar ea nici nu era hotărâtă să plece. La situații de genul ăsta (și multe altele) se referă @gibonu când spune că sunt goniți plătitorii de bilete din trenuri. Iar asta te face să te gândești la a lua și mașina dacă chiar nu mai găsești loc la tren. Și așa fac mai mulți, iar aglomerația crește. Și cum suntem un popor frustrat și constant nervos de context, conducem mai aiurea, mai neatent sau grăbit și comitem accidente. Sau nici măcar: mergi regulamentar și te ciocnește unul care depășea-n curbă cu 140 kmh în localitate, pentru că el avea o treabă cu fundul uneia și alea 30 de secunde salvate contau enorm.
  5. @BodoC, @gibonu - Mulțumim Introducere Cochetam de ceva vreme cu un „scenariu” de călătorie: ideea de a îți planifica un concediu în care singurul mijloc de transport ales pentru a de deplasa între punctele de interes să fie trenul. Probabil că este și efectul documentarelor din seria „Great Continental Railway Journeys”, pe care le-am tot urmărit și stimat, dar am dorit să vedem cum este. Din capul locului ne-am asumat faptul că nu vom avea aceeași flexibilitate pe care ți-o dă bicicleta, dar am fost bucuroși (și norocoși) să putem face un concediu la cort, în „condiții de sarcină”. Cum era clar că Nicoleta nu va putea căra bagaje mari, m-am orientat din timp și am cumpărat un sac mare de 100 de litri, din material textil, cu două bretele atașate. Practic, un rucsac în stil militar (cumpărat chiar de la Military Shop). S-a dovedit a fi de foarte mare ajutor (și încă este, la aproape doi ani de la achiziția sa), căci pe lângă acesta am avut de cărat și rucsacul meu mare de munte. Nico s-a rezumat la un rucsac de 30 de litri. La fel ca în alte ocazii, am oscilat între două planuri: Valea Rinului și Tirolul de Nord. Partea bună este că am documentat Rinul destul de bine iar acest lucru se va dovedi util în viitor, când chiar vom ajunge pe acolo (cu avionul 🙂 ). Am ales Tirolul, fiind convinși că vom găsi campinguri și zone feerice, așa cum ne-a oferit Austria în anii trecuți. Luarăm bilete de tren pe ruta București-Viena-Landeck (și retur, toate cu ajutorul doamnelor de la casa internațională a Gării de Nord din București), apoi am făcut bagajele și am plecat din start cu ideea că ne întoarcem oricând, dacă va fi nevoie(biletele erau de tip Open, valabile o lună de la data plecării din București). Ca de fiecare dată, ne-am despărțit cu greu de Tomiță (celălalt copil-felină), dar știam că va trece zilnic pe la el o persoană de încredere și iubitoare de animale.
  6. BodoC

    Seară târzie. El și ea se plimbă de mână pe vârf de munte. La un moment dat el face un pas în lateral și cade intr-o prăpastie. Ea, înnebunită strigă după el - Costeleeee! - Da? - Ești bine? - Da, normal. - Nu ți-ai rupt nimic. - Nu. - Ufff...noroc că nu-i adâncă prăpastia. - Ba e foarte adâncă - Și atunci cum de n-ai pățit nimic? - Pentru că încă mai cad!
  7. gibonu

    Sambata, 09.06.2018 - Partea a XVII-a Sttutgart - 38 km Dupa muzeul Porsche am luat-o inapoi spre zona muzeului Mercedes. Motivul: trebuia sa ajung la ... mall. Raul Neckar. O biserica evanghelica. Piata Daimler. Langa piata asta, la un semafor, a oprit langa mine un Sandero cu numere de inmatriculare din Sttutgart. N-am apucat sa-i fac o poza, insa a crescut pipota-n mine de mandrie patriotica sa vad ca Dacia se vinde chiar si in orasul lui Mercedes si Porsche. Revenind la mall, de fapt eu aveam treaba la Kaufland iar Kaufland-ul era in mall, la parter. A trebuit sa ajung acolo pentru ca m-a rugat prietena mea sa cumpar hartie de prins molii, d-aia buna, calitate germana. Aparent, asta parea misiune imposibila. Pe de o parte, de unde sa stiu cum se spune in germana ceea ce cautam? Pe de alta parte, in Kaufland-ul de la mine din cartier intru teleghidat, imi iau strict ce imi trebuie si incerc sa o tai de acolo cat mai repede. Insa, spre surprinderea mea, chiar am gasit hartie de prins molii. Inapoi in RO, hartia nu a fost exact ce trebui, cica nu avea feromoni [nu garantez ca am inteles bine]. Daca tot am ajuns la Kaufand, mi-am luat si un pachet de Marlboro, 26 de tigari - 8 Euro. Odata rezolvat problema hartiei de prins molii si fiind ultima seara din tura, era cazul sa gasesc o carciuma ca sa manac si mai ales sa beau ceva, asa ca am taiat-o spre centrul orasului. In centru exista o stada pietonala foarte lunga si foarte lata, unde predomina magazinele de haine si cafenele, mai putin carciumile. Fiind sambata seara, in cele cateva carciumi pe langa care am trecut nu am gasit absolut niciun loc la o masa pe terasa. La un moment dat, am crezut ca am dat lovitura pentru ca am gasit loc pe terasa unei carciumi a carei denumire continea sintagma "Steak House". Extrem de fericit m-am asezat la masa, mi-a aprins o tigara si noroc ca m-am uitat pe menu inainte sa comand ceva de baut: lista de preturi incepea cu fripturi de la 39 Euro / suta de grame. Cum nu aveam niciun chef sa dau peste 100 de Euro pe o friptura, m-am ridicat discret de la masa si am plecat. Pana la urma, am renuntat sa mai caut vreo carciuma, m-am oprit la un fast food turcesc iar Durum Donner-ul [5,50 Euro] a fost perfect. Inainte de a ma intoarce la camping, am intrat sa vad ce mai era prin gara centrala [era in drum]. Adtranz [ulterior Bombarier]. Locomotiva Bombardier Traxx P 160 AC3. Locomotiva Adtranz. Si un ICE [as spune tipul 1]. Inapoi in camping, un dus si apoi somn, pentru ca trezirea a doua zi era cam devreme.
  8. Trevizes

    Chiar ma amuza partea asta ca platitorii de bilet 100% sunt goniti de la tren. (expresia iti apartine: "goniti"). Cu ce te deranjeaza pe tine cat plateste partenerul de compartiment? E mai civilizat daca plateste biletul intreg? Daca stii sigur ca ai nevoie sa ajungi undeva, ai tot ce iti trebuie la dispozitie ca sa iti rezervi loc, etc., privat sau de stat, cu bicicleta sau fara. Tu cand pleci in concediu nu-ti faci niste rezervari din timp, nu-ti faci un plan, nu te uiti la progoza meteo, o lasi pe ultimul moment, te duci la microbuz, tren, autocar cu 5 minute inainte si vezi daca mai apuci loc? Un alt aspect al "gonirii" de care zici este ca probabil se circula foarte aglomerat. Dar nu gratuitatea e de vina, ci faptul ca CFR vinde "bilete fara loc". Face asta pentru ca are nevoie de bani. Si o face dintotdeauna. Pentru trenurile de navetisti as putea sa nteleg, dar pentru distante de sute de kilometri, nu e o aberatie? Cale ferata, vagoane, infrastructura, astea tin de investitii, mentenanta. Cand se vor cumpara vagoanele noi de care zici, vor fi si din acelea cu locuri destinate bicicletelor. Dar in contextul actual, biciclistii nu sunt prioritatea numarul unu, nicaieri in lumea asta nu sunt. Asa cum tu esti nemultumit de studentii cu gratuitati, asa si alti calatori sunt nemultumiti de calatorii care transporta biciclete, fii convins, pentru ca asa e mai usor in tara asta, sa gasesti repede un vinovat, un tap ispasitor, sa "urasti" alta categorie sociala. Si daca nu intelegi de ce masura pentru studenti are prioritate fata de facilitatea de a te da cu bicla, o mai explic odata cu alte cuvinte: astia pe care ii vezi acum ca se "dau gratis cu trenul" sunt cei care pe viitor iti vor construi casa in care vei sta, te vor apara in procese, te vor opera in spitale. Preferi sa fi operat de unul care a vazut niste tutoriale pe net? Daca accepti comparatia, o gramada de corporatii private platesc traininguri, taxe de certificare pentru salariati (gratis pentru ei!) dar nu-si mai arunca banii pe team buildinguri si alte "party" de sezon, Tu si altii idealizati citeva situatii de afara care in unele cazuri sunt exceptii. In Ungaria, unde o sa ma mai duc in concediu si anul acesta, situatia e "asa si asa", depinde de ruta, garnitura. Si in Germania se lucreaza la linii, cam toate trenurile intarzie, se circula in picioare, deja m-am plictisit sa tot povestesc.
  9. @diorgulescu Foarte tare. Felicitari si asteptam continuarea povestii.
  10. Bine (că) ai revenit![emoji2]
  11. paranoia

    Multumesc Liviu pentru ajutor. Bicla este facuta custom. Este in continua schimbare, urmand sa primeasca si 1x12 pana la inceputul sezonului. Ca si greutate are 9.6kg fara pedale, asa cum arata in poza.
  12. Lasind la o parte comentariul de meltean cu piata care se pisha in stinga si in dreapta, care este legatura intre faptul ca exista cumparatori de e-bike si faptul ca e viitorul? Am pus o intrebare simpla la care nu ai reusit sa raspunzi. Viitorul pentru ce? Faptul ca dai ca un papagal copy/paste la niste articole dar nu ai capacitatea de a face cea mai mica analiza. Ai impresia ca alegerile clientilor sint intotdeauna cele mai inteligente sau logice? Hai ca iti dau un link sa intelegi ca Germania ca o tara cu o obezitate mai mare decit media europeana asa ca e putin reprezentativa pentru sport. http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0011/243299/Germany-WHO-Country-Profile.pdf? ua=1 De asemenea advertorialul ala de pe siteul bosch spune clar... More than 50 % of respondents in Germany regard e-bikes as an alternative to cars. Exact ce iti ziceam atit eu cit si Traveller, e-bikeurile sint pentru navetisti si oameni care nu au treaba cu sportul in general.
  13. Este viitorul pentru ce? Pentru ciclism in general sau pentru shaormistii care nu sint in stare sa pedaleze 30km? Mai era si pe aici un imbecil care spunea ca si-a cumparat e-bike pentru ca poate sa bea bere si sa mearga prin oras fara sa riste sa fie prins de politie. Exact asta e targetul e-bikeurilor. Navetisti si cocalari. Cine face sport, o face fara motor. Faptul ca ai vazut "multe" in Spania si Italia este irelevant. "Multe" nu spune nimic in statistica si nici nu cred ca ai acoperit prea mult in acele doua tari. Imi doresc sa fie reglementate cit mai curind ca motociclete. Ar insemna o revenire la normalitate si o incadrare corecta.
  14. Daca tu crezi ca ebike-ul a fost solutia la problema ta, foarte bine. Dar nu ne explica cum un ebike este o bicicleta pentru ca nu este.
  15. gibonu

    Sambata, 09.06.2018 - Partea a XVI-a Sttutgart - 38 km Muzeul Porsche. Boxter. Ventilatoarele din cotiera nu am inteles la ce folosesc. Carrera GT. O soricarie interesanta, care reproducea zgomotul motorului diverselor modele Porsche. Pentru final, o cugetare a lui Ferry.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+02:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?

    Sign Up