Nu e deloc complicat, dar intrebarea a fost foarte pertinenta. Desi schimbatoarele fata sunt perfect compatibile intre ele din perspectiva tragerii cablului, cel putin la MTB, indiferent de numarul de viteze, chiar daca asta nu e evident pentru toata lumea, latimile usor diferite ale custii pot face schimbare vitezelor ceva mai greoaie (daca se monteaza un schimbator cu cusca mai lata pe un lant mai ingust, de exemplu schimbator de 3x8 pe lant de 10 viteze) sau pot crea ceva mai mult chain rub (daca se monteaza un schimbator cu cusca mai ingusta pe un lant mai lat, de exemplu schimbator de 3x10 pe lant de 8 viteze).
In ce masura astea doua fenomene vor fi percepute de utilizator, asta depinde strict de modul in care foloseste bicicleta (cat de des ajunge in combinatii extreme, cat de des schimba in timp ce pedaleaza in forta, cat de curat e lantul, etc.). Altfel, inclusiv de la un schimbator fata de 10 viteze la alt schimbator fata de 10 viteze pot aparea mici diferente cand vine vorba de chain rub in combinatii extreme.