Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 10/18/2021 in all areas

  1. gibonu

    Joi, 05.08.2021 Sf. Gheorghe - Ilieni - Chichis - Bacel - Bicfalau - Ozun - Chilieni - Sf. Gheorghe 48 km Micul dejun continea, printre altele, zacusca si humus. Genial din punctul meu de vedere pentru ca sunt mare fan al celor doua alimente. Pentru ziua de azi nu aveam nimic planificat, deoarece maistru' foto dorea initial sa mergem intr-un sat de langa Odorheiul Secuiesc, unde exista o tanti care facea branza despre care exista un articol pe Press One. Insa, dupa ce a vazut ca dura cam 170 km dus - intors, a renunat la idee. Astfel, a trebuit sa improvizez un traseu pentru ziua respectiva. De data asta am ales vizita la centrul de informare turistica din centrul orasului pentru a vedea ce recomandari si sugestii de traseu puteam obtine. Am fost luat in primire de o tipa foarte de treaba, care parea ca isi face treaba cu pasiune si placere. Compartativ cu alte locuri similare din RO, unde am intalnit oameni plictisiti si fara niciun chef de vorba. Pana la urma, cea mai interesanta recomandare a fost Bicfalau, satul conacelor. Am fost putin sceptic cand am auzit asta, insa altceva mai bun nu aveam de ales. Fosta fabrica de tigari. Printre altele, asta a fost una dintre fabricile din RO unde se produceau tigarile Carpati, cica cele mai bune din "gama". Acum, ca o fi adevarat sau este doar legenda urbana nu stiu sa spun. Ce pot sa spun este ca am prins tigarile Carpati pe piata, insa mi s-au parut imposibil de fumat. Pentru cei mai tineri, erau tigari ieftine, fara filtru, cu un tutun de foarte proasta calitate, idem si hartia din care era facuta tigara. Iar pachetul era din hartie. Posibil ca tigarile Bucegi sa fi fost sub nivelul de calitate al Carpati. Tigari Marasesti nu am prins. Stanga, spre Ilieni, pe DJ 112.
  2. ZIUA 2. RACOS- RUPEA- VISCRI- CRIT- SASCHIZ Plecarea nu foarte devreme, in jur de 10.30, ne-a facut sa pedalam cu destul spor in prima parte a traseului. Asa ca pe nesimtite am ajuns in Rupea, fara sa facem absolut nicio poza (e adevarat ca nici pauza de pedalat nici nu am facut). In Rupea am vrut sa vizitam castelul, insa cum am exclus din start drumul pana acolo sus cu bicicleta incarcata cu 25kg, am tot cautat o varianta sa mergem per pedes. Pur si simplu insa nu am gasit o pensiune sau o terasa, ceva...unde sa lasam un pic bicicleta cu tot cu bagaje. Asa ca ne-am tot fatait vreo 10 min pe acolo...apoi am stabilit ca lasam vizitarea castelului pentru o alta tura si am pus cap-compas pe urmatoarea destinatie, Viscri. Nu inainte insa de a imortaliza cetatea Rupea de undeva din departare: Am mancat rapid cei 5 km de la Rupea pana la intersectia de dinaintea satului Dacia, cand am facut dreapta catre Viscri. Am oprit pentru o scurta pauza de hidratare, prilej numai bun sa fotografiem 2 caprioare pe o pajiste: Constat ca din fericire (sau poate nu), drumul de la Dacia spre Viscri a fost asfaltat. Peisajele raman insa la fel de spectaculoase: Lasam cele 2 ciute ascunse dupa palcul de arbusti si o luam meticulos la pedale pe drumul care urca insesizabil catre Viscri Nici nu ne-am dat seama cand am facut acesti primi 30km...caci deja intram in Viscri:
  3. Continuare: Sambata, 31 Iulie: Manastirska Rampa (Kovin) - Golubac, Planificati: 80km, Realitate: 80.42km, Total: 803,4km Plecarea de la feribot se face in urcare relativ scurta dar foarte abrupta. Trecem pe langa indicatorul care ne arata si traseul spre Viminacium, un important oras roman datand din secolul 1 inainte de Christos. In timpul planificarii traseului din acest an l-am luat foarte mult in considerare si as fi vrut sa il bifam. Din pacate, mi-a cam dat cu virgula si nu am reusit sa il inglobez in planul final. Dupa o scurta pauza in care ne refacem proviziile de apa rece, continuam pe un drum valonat, un flas plat in urcare si coborare. Cativa km mai incolo ii ajungem din urma pe elvetienii de la feribot. Ne salutam, pedalam putin impreuna, apoi continuam in ritmul nostru, putin mai ridicat decat al lor. Admiram Dunarea si Romania de dincolo Pedalam pe drum auto, cu trafic relativ redus. Facem o scurta pauza de mic dejun inainte de intrarea in Veliko Gradiste, timp in care elevetienii trec pe langa noi. Ne salutam, din nou. Pe malul Dunarii, in Velijko Gradiste Iesirea din oras ne-a cam dat de furca, am ratat putin marcajele si am dat de niste drumuri de pamant, print-o zona cam ciudata. Un caine incepe sa fac urat si ne cam baga in sperieti. Un locuitor din zona apare rapid si il pune la punct in timp ce trecem linistiti de el. Regasim traseul marcat chiar la iesirea din oras, trecand pe langa cimitirul in fata caruia cativa localnici mai bronzati pregatesc un porc la protap Urmeaza vreo 10km pe un drum judetean cu asfalt destul de spart, pana ajungem la Vinci. De aici pedalam pe o superba pista pe malul Dunarii, separata de traficul auto. Lumea a iesit la plaja, balaceala, handbal sau volei in apa Ma abtin cu greu sa nu ma arunc in apa cu tot cu haine. Pista se termina la un moment dat(se afla in lucru si in cateva luni sigur o sa fie ciclabila si aceasta portiune) Putin mai incolo reapare. Si mai frumoasa si mai lata ca pana acum. Si departe de drumul de masini. Mergem efectiv pe malul Dunarii, la vreo 2-3 metri de apa Un scurt video cu superba pista construita de sarbi https://youtu.be/IeIqwmuZMlw Ii ajungem din urma pe elevetienii nostri si pedalam impreuna cu ei pana la Golubac. Noi ne oprim pentru hidratare si cascat gura ei se indreapta spre hotelul unde au cazare. Pe plaja de langa Dunare are loc o competitie de volei pe plaja. Ceva mai incolo, pe faleza se pregateste festivalul ce va avea loc mai pe seara - zeci de focuri sunt pregatite pentru a intampina niste ceaune in care pestele din Dunare va fierbe corespunzator La fel de abrupt cum se termina pista asa e si iesirea spre drumul national pe care trebuie sa continuam. Continuam vreo 4km, pe un drum ingust si aglomerat dar superb. Motociclistii ne saluta, e pentru prima oara cand suntem salutati si ni se multumeste din partea unui sofer sarb folosind avariile. Trecem pe sub Cetatea Golubac, prin tunel si ajungem la cazarea din aceasta seara - Guest House Jenić - un restaurant cochet pe malul Dunarii cu vedere superba spre cetatea Golubac. Suntem intampinati de proprietari si de limba Romana, la vederea steagurilor de pe biciclete. Prima problema de rezolvat - o bere rece. Intra de parca n-ar fi fost si se cere inca una - macar sa apuc sa ii fac o poza Dupa ce ne racorim, ne luam in primire camera - o incapere mica, cu doua paturi cu foarte putin spatiu de manevra prin ea. Nu e cine stie ce dar nici nu avem nevoie de mai mult, Lasam bagajele la pensiune, urcam pe biciclete si pornim spre cetate. Se inchide la 18 si se deschide la 10, deci e cam singura sansa sa o vedem si la interior. E incredibil de cald si acele 2 beri racoritoare pe repede inainte nu mai par chiar cea mai buna idee acum. Lasam bicicletele la umbra, platim taxa de intrare si o luam la pas. pe sub soarele ucigator. Urcam pe niste scari metalice la nivelul superior. Abia poti sa atingi balustrada de fierbinte ce e. Dar avem parte de o priveliste frumoasa de sus De sus avem ocazia sa vedem si ruinele Cetatii Ladislau. Sau, ca sa il citez pe glumetul proprietar de la pensune "cetatea voastra, cetatea noastra". Cam asa despre Ladislau si Golubac. Ne continuam plimbarea prin cetate. Caldura teribila ne cam taie cheful de plimbare, totusi. Un tun Spingard, din secolul al XV Dupa cetate, o alta idee "mareata" pe care o am astazi - ne intoarcem la Golubac, spre plaja sa testez apele Dunarii. Ne asezam la umbra, cascam gura la meciurile de volei pe plaja si apoi ma arunc in apele racoritaore. Cam atinsi de foame, ne intoarcem spre cazare. Povestim cu proprietarii, de unde venim, unde mergem si toate cele. Au o romana destul de buna si ne intelegem bine. (Realizez ca trebuie, de acum, sa am grija ce spun si cand spun - suntem aproape de tara si cam toata lumea te poate intelege) In timp ce parcam bicicletele intr-o incapere din spatele pensiunii stau de vorba cu patronul. Curata de zor la niste bucati superbe de salau. Cu ocazia asta primesc si un sfat: "vrei sa mananci gustos - da-i cu somn, vrei sa mananci sanatos - da-i cu salau" Testam dusul din camera, scapam de hainele murdare si coboram pe terasa. Punem de o comanda de mancare - ciorba de peste excelenta si salau incredibil de bun. Alaturi, o paine calda pe care iti vine sa o mananci goala. Combinatia dintre pestele proaspat cald si salata de cartofi rece e dementiala. Ungem pestele cu niste vin. Observam ca pentru prima oara in aceasta excursie lumea nu se uita ciudat la noi cand intrebam de niste usturoi pe langa peste. Nu vine cu mujdei dar are mici bucatele presarate pe deasupra. Ceva mai tarziu, coboram din nou la terasa. Imi cad ochii pe doua frumuseti pe 4 roti Fiul proprietarului intra in vorba cu noi, in timp ce faceam niste poze la soarele ascuns intre nori. Ne recomanda, daca dorim, sa coboram la foisorul pe care il au pe malul apei. Ne recomanda si niscaiva bere buna(si chir a fost super buna). Inarmati cu bere buna si chef de relaxare, coboram la terasa de pe apa si cascam gura la un apus superb. Soarele se ascunde incet si superb in Dunare. Ne ascundem si noi in camera sa ne odihnim pentru ziua de maine
  4. cafe6am

    Salutare! Ieri dimineata am plecat spre munca, insa pana la urma am ajuns la Braila, de unde m-am intors cu o mica bijuterie marca "Tomas", probabil un mic atelier de prin Italia, construita prin '82-'83 cu tubulatura Columbus si echipata cu linie completa Campagnolo Super Record, ghidon si pipa 3ttt. Nu va lasati inselati de aparente, sub ghidonul de city bike si saua coborata parca special sa zgarie tija Campagnolo se ascunde un adevarat calut de curse. Este bicla cu cea mai frumoasa si elaborata 'lucratura' pe care am vazut-o, desi recunosc ca n-am auzit, pana acum, de acest constructor. Stiam de Thomas (Tommasini), Tomi, dar Tomas imi suna complet necunoscut. Din fericire, vanzatorul a pastrat ghidonul, pipa si manetele originale. M-am uitat atent la cadru, care este in stare originala, nu se vede absolut nicio urma de decaluri. Ma gandesc ca fiind atelier mic si avand atat de multe pantografieri, si-au permis sa experimenteze putin si sa-l lase asa, simplu. Sau o fi fost la cererea clientului, cine stie? Chainstays-uri pantografiate, cu auriu pus in litere. Nu prea se vede din cauza murdariei - am fotografiat-o exact cum am gasit-o. Ar trebui, totusi, sa se curete usor. Clesti si cuvete Campagnolo Super Record: Captele chainstays-urilor si mufa de la sa, ambele pantografiate: Podul dintre chainstays-uri:
  5. gibonu

    Joi, 05.08.2021 - Partea a III-a Sf. Gheorghe - Ilieni - Chichis - Bacel - Bicfalau - Ozun - Chilieni - Sf. Gheorghe 48 km Spre Ozun, pe DJ 33. Trecem Oltul imediat dupa ce iesim din Ilieni. Spre aval. Pe DJ 33 am mers pana la intersectia cu DN 12, apoi am viraj dreapta spre Chichis. DN 12, cam pustiu la ora respectiva, spre norocul nostru. Intram in Chichis. Practic, Chichis marcheaza, in zona asta, limita sudica a Tinutului Secuiesc iar Toplita marcheaza limita nordica. Cele doua localitati sunt prezente cam pe toate indicatorele, depinde de directia de mers. Imediat dupa intrarea in Chichis am parasit DN 12 si am mers pe strazile din sat. Pe peretele unei case. Bannerul se refera la Edictul de la Turda din 1568. Edictul nu a fost perfect, insa a fost un mare pas inainte in epoca respectiva. Mai multe detalii: https://ro.wikipedia.org/wiki/Edictul_de_la_Turda Biserica unitariana [inchisa]. Expozitie de pietre funerare in curtea bisericii. Inainte de iesirea din sat, pe strada Mare, cu cateva sute de metri inainte de DN 12 se afla locul in care a murit Gabor Aron.
  6. Mircea PF

    Ca să scap de urşii din oraş m-am gândit să trag o tură pe valea Bârlogului: traseu: Cluj-Floreşti-Gilău-Someşul Rece-Uzina- valea Bârlogului-Chirileşti-Păltinei-Muntele Rece-Gura Râştii-Someşul Rece-Gilău-Luna de Sus-barajul Floreşti-Cluj 75 km (inclusiv prin oraş) parcurşi de mine în 6 ore cu tot cu pauze altitudine maximă 977m, diferenţă de nivel 961m (gps telefon) drumul de pământ din munţi este ok chiar după ploaie urcare mai grea (pantă mare) din Chirileşti la Păltinei peisaje splendide, mai ales toamna imagini de pe traseu, aici: https://photos.google.com/share/AF1QipPUm5kyBoeKj3uX6rbqZNN3Jd8PbKp5vPHTsjE-IZ0HkD2uugmCmPNMy4OkFC33cQ?key=Y3Z4NVV0NTUzZlkxTzZTdDhnbWNFb25odHVlb25R traseul, aici: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/valea-barlogului-paltinei-86707455
  7. Mircea PF

    Tură musai de făcut la sfârșitul lui octombrie când vremea este însorită pentru a vă desfăta cu beția de culori pe care le oferă toamna la munte: traseu: Cluj-Gilău-Someșul Rece-Uzina-Pape-muntele Ijar-cătunul Costești-Dâmbul Crucii-drumul Generalului-Măguri Răcătău-Someșul Rece-Gilău-Luna-mal Someș-ocolitoarea sud Florești-Cluj cca 90 km (inclusiv prin oraș) parcurși de mine în cca 7 ore cu pauze cu tot (cu asistență electrică zdravănă pe urcarea Pape) altitudine maximă 1250 m, diferență de nivel 1304 m (gps telefon) izvoare în Uzina și Măguri Răcătău urcare cu pante mari până puțin după Pape apoi pantele se domolesc între Uzina și Dâmbul Crucii drum de macadam și pământ dar ok, pământ și drum înierbat pe coronamentul lacului de acumulare Florești, în rest asfalt atenție pe coborârea de pe drumul Generalului fiindcă drumul este destul de îngust și de când s-a asfaltat este asaltat de mașini (oricum, teoretic este închis neriveranilor între 1.10 și 31.03) despre frumusețea traseului vă puteți face o idee din cele câteva poze de aici: https://photos.google.com/share/AF1QipO9aB6ulX3XjNxoTcQz5NCIxio9gL3PeMTwg-_H3L_zmSUQIms0bstyptKseFBo5g?key=T2xzNFFWUzZJcUNYWEJ1S09ZNWcyN0tUZW9CVnhB traseul, aici: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/pape-ijar-87200775
  8. Continuare Duminica, 1 August: Golubac - Donji Milanovac, Planificati: 50km, Realitate: .52,82km, Total: 856,22km Dupa vreo 35 de km de pedalat, bIfam primul obiectiv major al zilei - Lepenski vir - un sit arheologic, din perioada mesolitica, de importanta nationala culturala pentru Serbia(incepand cu 1965). Ultimele cercetari estimeaza ca aceasta locatie a fost locuita intre anii 9500/7200 si 600 BC. SItul e compus dintr-o asezare mare si zece sate adiacente. Arheologul Dragoslav Srejović e cel care a descoperit si studiat sit-ul arheologic. Situl prezenta un nivel foarte ridicat de conservare si o calitate excelenta a artefactelor. Datorita faptului ca asezarea s-a dovedit a fi una permanenta, planificata si cu o viata solciala organizata - a fost declarata primul oras din Europa de catre arhitectul Hristivoje Pavlović. O prezentare detaliata a acestui sit poata fi gasita aici Pentru a ajunge in parcarea principala a acestei locatii parasim drumul principal, in stanga, pe un drum scurt si suuuuper abrupt. (o sa fie interesanta intoarcerea in drumul principal). Ajunsi in parcarea principala, studiem programul de functionare(program pe cere, evident, nu l-am studiat in prealabil, in ziua precedenta) si aflam ca avem de asteptat vreo 40 de minute, daca vrem sa il vizitam. Parcam si legam bicicletele in spatele unei cladiri din gradina prin care se face intrarea in zona sit-ului, ne asezam la umbra pe una dim bancile asezate printre copaci si asteptam Casutele superbe din gradina Un panou informativ despre asezare Incet incet, aproape de ora deschiderii, incep sa apara si angajatii. Cu cateva minute inainte de deschidere parasim superba livada si pornim spre cladirea muzeului, cu o arhitectura ineresanta. Platim taxa de intrare si incepem vizitarea cu un film de prezentare. Ghidul ne-a reperat ca suntem din Romania si ne anunta ca a gasit varianta de subtitrare in romana. Filmul cotine imagini filmate in timp real, la o calitatea mai joasa evident, din perioada sapaturilor din sit. Putem observa studentii si profesorii lor in timp ce efectau sapaturile, cum se desfasurau acestea. Pune accent destul de mult si de perioadele de inceput cand nu aveau loc descoperiri importante si schimbarea de comportament a studentilor din momentul in care era clar ca e vorba de un real succes. Dupa vizionarea celor aproximativ 30 de minute de film, intram intr-o camera in care sunt prezente diferite exponate ce au fost descoperite pe parcursul sapaturilor. Un mic panou ne prezinta istoria sapaturilor din sit Diferite exponate si cate detalii despre anul in care au fost "fabricate'" Moon Altar, piatra din quartz din perioada 6300-5900 BC Altar All-seeing eye Sculptura "micul somn", 6300-5900 BC Sculptura Danubius, 6300-5900 BC Sculptura "Cerb in padure", 6300-5900 BC, Sculptura "Undine", 6300-5900 BC, Obiecte din perioada neoliticului Intr-o alta sectiune, ne sunt prezentate detalii despre morminte si modul in care erau inhumate persoanele decedate - au fost descoperite 136 de morminte continand ramasitele a 180 de persoane. Inhumare in pozitie ghemuita(5900-5500BC), reconstructie Inhumare individuala, in pozitie asezata Inhumare in pozitie extinsa Locatia prezinta si o zona in care e prezentata cum arata asezarea La exterior, gasim o coliba, cu scopul de a arata cum se estimeaza ca aratau colibele din acel moment Ne indreptam spre iesire, aruncand inca o privire pe structura asezarii. Overall, o experienta foarte interesanta. E greu de pus in cuvinte si in poze tot ce am vazut acolo. Categoric, se merita a-i fi acordat timpul pentru vizitare. Ne incheiem vizita si ne indreptam spre calutii nostri care abia asteapta sa porneasca la drum, din nou ~va urma~
  9. Continuare Duminica, 1 August: Golubac - Donji Milanovac, Planificati: 50km, Realitate: .52,82km, Total: 856,22km Ne pregatim sa parasim Lepenski Vir. Traseul desentat de acasa imi indica ca tre sa urcam abruptul ce l-am coborat la sosire, ca sa revenim in drumul; principal. Indicatoarele de traseu ne indica sa mergem tot inainte, pe un drum mai ingust si mai vechi. Zis si facut - luam indicatoarele de bune. Se pare ca nu scapam de urcare abrupta - avem parte de vreun km de rampa serioasa, sub soarele care ne parleste bine de tot. Eu o iau la pedale, Siri mai pe bita, mai pe langa. In dreapta noastra, undeva sus, vedem drumul principal, o intrare intr-unul din cele 21 de tunele si auzim sunete de masini. Efortul de a urca ace rampa grea ne este rasplatit cu un loc superb, cu deschidere spre minunata Dunare si malurile sale. Din acest punct drumul coboara la fel de abrupt cum a urcat mai devreme. Am ceva dubii, mai ales ca vad, sus de tot, drumul principal la care, inevitabil, va trebui sa ne intorarcem II dam la vale, pe un drum cam spart, in coborare abrupta. Peisajul e superb, drumul ne capteaza atentia si reusim performanta sa trecem pe langa restaurantul Sport, unde planuiam sa mancam(o recomandare a unui amic care stie foarte multe despre Serbia si aceasta zona) Ajungem in canionul raului Boljetin, pedalam pe drumul asfaltat printre peretii mari ai canionului. Inca 15km pana la destinatia zilei Dupa cum ma asteptam, avem ceva de muncit pentru a reveni in drumu; principal. O urcare de vreo 2km, cu 7% constant. II pune ceva probleme la Siri, dar ii da inainte printre injuraturile de rigoare Ajungem chiar sub viaductul pe care il vauzusem de jos Iesim in drumul principal si ....surprize, surprize....inca vreo 2km de urcare abrupta, fara pic de umbra si cu ceva trafic. Fac pauze, din cand in cand, sa o astept pe Siri. si ma ascund pe sub copacii de pe margine. In varful catararii, o statie de autobuz din BCA. Un artist nedescoperit, iubitor de biciclete, si-a lasat opera la interior De aici, o poti lua la picior pana deasupra Dunarii Noi aruncam o privire de la distanta In timp ce ne revenim putin cu ritmul cardiac, opreste o masina care transporta oi. Soferul deschide remorca si, dupa ceva efort, scoate o oaie ce pare moarta si o aseaza langa drum. Am sentimentul ca va face un gest nedorit si o va lasa acolo. Oaia nu da niciun semn de viata. Soferul, in schimb, scoate niste apa din masina, stropeste oaia cu apa din sticla si, dupa cateva minute, aceasta isi revine. O lasa sa isi mai traga sufletul si apoi o arunca inapoi in remorca, incercand sa ii gaseasca un loc cat mai bun. Saracele animale, sunt inghesuite si sufocate de caldura in acea remorca. Nu pot decat sa sper ca nu mai are multi kilometri de parcurs pana la destinatie. Pentru noi, de aici, urmeaza o binemeritata coborare in viteza. Oprim pe la mijlocul ei ca sa mai aruncam o privire la Dunare si Romania de dincolo si cat ai zice vitezaaaaaaaa intram in Donji Milanovac, Mai avem vreo 4km pana la cazarea de astazi Ne oprim pe faleza Dunarii din centrul micutei localitati si cascam gura la Dunare. Inca o zi de traseu terminata cu bine. Sentimentul acela ca ne apropiem de final si tre sa tragem cat mai mult de timp incepe sa se accentueze. Soarele ne "ajuta" cum a facut-o in totate aceste zile Pe Dunare, cativa pescarusi smecheri si lenesi renunta sa mai zboare si aleg sa foloseasca "transportul in comun" de pe fluviu - un bustean imens care ii poarta in aval Dupa ce ne racorim cu sucul de mere rece si un cola binevenit, ne indreptam spre cazarea aflata la vreo 200m de noi. Pensiunea apartine unui cuplu tanar, cu un copilas super dragalas. Ea rupe ceva roamana si ii da bine cu engleza. El vorbeste foarte bine romana - a stat prin Curtea de Arges vreo 9 ani. Impreuna cu tatal sau, care a ramas in Romania, au avut un bar, niste pacanele si apoi o afacere cu flori in Curtea de Arges. Tatal inca se ocupa cu acea afacere cu flori. Ne luam in primire camera, cu balcon si vedere spre Dunare. DIn pacate, nu are aer conditionat, asa ca cerem sa fie schimbata. Ne revenim putin, aruncam o haina curata pe noi si ne indreptam spre restaurantul de pe faleza. O bere rece si super buna ne aduce relaxarea si racoarea de care aveam nevoie Avem parte de un ospatar super de gasca, la vreo 45 de ani. Vorbeste bine romana, face si tine la glume bine si asta nu face decat sa imbunatateasca starea de bine pe care o avem. Se uita putin mai lung la mine cand ii cer bere si cola. Dar o aduce, la a doua cerere. Ne face recomandari din meniu, ce e dispionibil, ce nu. Care e buna, care nu prea. Ma aleg cu un salau delicios langa o mica portie de salata de carotofi rece. Siri ii da batai de cap unui somn. De-li-cios! Daca pana acum, prin Croatia nici nu vroiau sa auda de usturoi pe langa peste, in Golubac ne-au pus mici bucatele peste peste, aici s-a schimbat foaia - mujdeiul a venit default pe masa, fara sa il pomenim. De asemenea, chelnerul glumet ne spune ca putem plati in dinari, euro sau lei. Noi alegem sa platim cu cardul Inchidem micul dejun/pranz cu o inghetata extraordinar de buna La intoarcerea spre pensiune dam de un cicloturist din Israel A iesit la pensie, s-a urcat pe bicicleta si a decis sa pedaleze pe unde l-or duce ochii si picioarele. E plecat din Instanbul si merge in amonte, pe langa Dunare. Revenim la cazare si ne odihnim putin. Siri chair fura ceva somn, eu lenevesc, stau la povesti cu gazda noastra. Le-a mers cam rau de cand cu pandemia, inainte avand pensiunea plina in timpul sezonului primvara-vara-toamna. Pe seara pornim putin la plimbare prin orasel. Regele Petru I si Cneazul Milan Obrenovic ne supravegheaza din desenele de pe peretii blocurilor unde au fost importalizati Ceva mai incolo, capitanul Stefan Stefanovic Tenka, ne zambeste de sub mustata. Ne plimbam pe faleza si avem parte de un apus frumos Ma balesc putin in Dunare, langa o mica plaja amenajata foarte frumos(inclusiv dusuri cu apa calda si rece). In drum spre pat si un somn odihnitor salutam si mamutul din parculetul cochet. N-am nici cea mai vaga idee ce e cu el acolo si nici nu am curiozitatea sa aflu Noapte buna!
  10. Duminica, 1 August: Golubac - Donji Milanovac, Planificati: 50km, Realitate: .52,82km, Total: 856,22lm Trezirea cu noaptea in cap, pe la 4.30. Pe seara, cand ne pregateam de somn au inceput sa apara nori negri, fulgere si tunete cateva picaturi de ploaie si vant puternic. De dimineata, toate acestea au disparut de parca nu ar fi existat. Pregatesc si bem cafeaua pe terasa restaurantului si la 5.30 suntem gata de plecare. Peisajele devin din ce in ce mai frumoase, pe masura ce Dunarea e strivita intre malurile care se apropie tot mai tare, parca incercand sa isi dea mana. Soarele ne dam semne de dupa colt ca incepe a se trezi N-avem prea multi km de pedalat astazi, asa ca ne bucuram de fiecare moment si fiecare loc de belvedere. Pedalam pe un drum de buna calitate, cu ceva trafic dar destul de redus. Soferii au grija de noi si ne depasesc pe banda de pe sensul opus. Soarele isi face de cap cu noi si ne deschide imagini spectaculoase, Aleg sa pedalez fara ochelarii de soare, sa ma pot bucura de culorile naturale din jurul meu Un indicator de traseu, pe langa Brnjica, unde descoperim si EuroVelo13- traseul Cortinei de Fier. Un traseu care a intrat de ceva vreme pe radarul meu de posibile ture si pe care sper sa ajung sa il parcurg. Doi pasi mai incolo, Romanica vazuta de la Sarbi Avem parte de o urcare scurta si abrupta, de unde putem sa vedem barjele miscandu-se alene pe Dunare Incepe seria celor tunelurilor de pe malul sarbesc al Dunarii. Acestea nu au un nume specific pentru fiecare dintre ele, cum vezi in multe alte locuri, sunt doar numerotate descrescator, incepand cu T21 si cu lungimea fiecaruia. Avem vestele reflectorizante pe noi si becurile pregatite sa fie aprinse ori de cate ori e nevoie. Fluviul e din ce in ce mai incorsetat. Nu suntem departe de cazane si asta se observa deja Iesireaa din T20 si intrarea in T18 La intrarea in T14 vedem pentru prima indicatoarele specific pentru biciclisti. Prin acestea suntem atentionati sa apasam un buton special, la trecerea prin tunel. Prin apasarea acestui buton, indicatoarele luminoase de avertizare de la intrarea in tunel semnalizeaza soferilor ca un biciclist se afla in tunel. O idee care m-a incantat si nu prea. Sa te opresti chiar la intrarea in tunel si sa apesi acel buton mi se pare mai periculos decat sa iti continui pur si simplu deplasarea. L-am apasat o singura data, in acest prim tunel unde l-am intalnit, si l-am ignorat in rest. Nici nu am stat sa verificam daca panourile luminoase (mai) functioneaza cu adevarat. Traseul e bestial de frumos, candideaza cu succes la cea mai frumoasa portiune pe care am parcurs-o pe bicicleta pe Dunare, pana acum. Facem pauze multe si dese ca sa imprimam in mintile noastre aceste imagini de basm ~va urma~
  11. Sambata, 31 Iulie: Manastirska Rampa (Kovin) - Golubac, Planificati: 80km, Realitate: 80.42km, Total: 803,4km Ne indreptam spre Golubac. Vom merge pe malul stang al Dunarii penru cativa kilometri apoi trebuie sa traversam, cu feribotul, pe cel drept. Pe seara, inainte de somn, am verificat programul de la feribot si nu imi plac foarte mult variantele. Avem de ales intre cel de 7.30 sau cel de 10.30. Avand in vedere temperaturile ridicate nu ne surade prea mult cel de la 10 - trebuie sa plecam de dimineata devreme ca sa fim siguri ca il prindem pe primul. Ne trezim cu noaptea in cap, bem cafeaua, montam gentile pe biciclete, lasam cheia de la pensiune pe interior si usa descuitata. La 4.58 trecute fix suntem calare pe caluti si dam pedale. Pedalam 2 km, folosind si luminile din dotare, pe drumul de asfalt de langa dig. Urcam apoi pe dig, unde se schimba foaia - avem parte de un drum de pamant cu foarte multe denivelari, urme adanci de la utilaje agricole si masini. Ne zguduie din toate incheieturile si ne pune la incercare abilitatile de manevrare a bicicletelor. Trecem pe langa o balastiera si cativa catei se cam iau cu noi la cearta. Dar scapam foarte usor de ei, doar cu o scurta stropire cu apa din bidon. Parca pentru a compensa, avem parte de un rasarit de soare superb, care ne ia, categoric, gandul de la drumul denivelat. In dreapta noastra, lunca Dunarii ne ofera o imagine de nedescris. Sute de pasari deranjeaza linistea diminetii. Din loc in loc, cativa pescari adormiti stau cu batul in balta. Soarele se ridica incet si superb peste Dunare Un loc superb in care cel mai potrivit ar fi fost sa te opresti, faci o cafeea si stai si te bucuri de peisaj. In spatele mintii un gand imi da imbolduri - trebuie sa prindem feribotul. Constient sau nu, maresc destul de mult viteza, motivat de acele ganduri. Din cand in cand Siri pierde contactul cu mine, ma opresc sa o astept. Se vede clar pe fata si gesturile ei ca mergem prea tare, avand in vedere si calitatea traseului. Dar suntem amandoi constienti ca nu avem chef sa stam cateva ore degeaba, asteptand urmatorul feribot. Ii dam bataie mai departe. Inainte de Dunavska, dupa vreo 17km de alergare zguduita, facem o pauza de tigara. De aici traseul coteste in stanga si intram apoi pe asfaltul de super buna calitate al DN134. Cu ochiul pe ceas si distanta parcursa, parcurgem aceasta portiune de drum la viteza maxima. Singura problema - un grup de caini foarte galagiosi si agitati. Ne alearga destul de mult. Consum aproape toata apa dintr-un bidon ca sa scap de ei. N-are rost sa mai precizez, pe langa starea de agitatie si enervare pe care au adus-o, ca nu au facut altceva decat sa ne creasca media de viteza pe aceasta portiune de drum. Parcurgem cei 13-14km de drum national in viteza maxima si ajungem rapid la Canalul DTD Dunare-Tisa-Dunare Construit cu scopul de a controla inundatiile, pentru irigatii, navigatie, turism, pescuit si vanatoare. Lungimea totala a canalului principal si a canalelor si surselor de apa e de 929km. Canalul principal contine 51 de instaalatii - 24 porti, 16 ecluze, 5 porti de siguranta, 6 statii de pompare si 180 de poduri. Pe canalele mai noi de pe DTD au fost constuite 84 de poduri - 62 auto, 19 feroviare si 3 pietonale. Una din cele mai importante constructii este barajul de pe raul Tisa, construit langa Novi Bečej. Canalul in amonte de pod si in aval de pod Facem dreapta imediat dupa pod si pedalam in paralel cu canalul. Ceasul ne arata ca suntem cam la limita cu feribotul existand riscul ca cel mai negru scenariu sa se materializeze - sa ajungem la punctul de plecare si sa il vedem plecand din fata noastra. Traseul pe langa canal e de fapt un drum plin de iarba si cu usoare urme de ceva carare, Pedalam pentru o scurta bucata pe dig, apoi coboram pe langa el. Canalul inainte de varsare in Dunare Ajungem la punctul de plecare al feribotului, Stara Palanka-Ram, cu 7 minute inainte de ora plecarii. Se vede clar pe fata noastra ca a fost ceva alergatura pana aici, nu e neaparat clar ca a fost cea mai buna idee Suntem relativ aproape de granita Serbiei cu Romania, granita care se confunda destul de mult cu raul Nera. Rau care se varsa in Dunare in aval de Stara Palanka. Putin mai in aval de punctul de confluenta apare si punctul oficial de intrare a Dunarii in Romania. De acolo vom merge, in fiecare zi, in paralel cu Romania, fiind separati de ea de apele fluviului. Trecuti peste sperietura ca s-ar putea sa il vedem plecand acum stam si il asteptam. Multa lume il asteapta - masini, motociclete, biciclete. Printre biciclisti si o familie din Elvetia - tatal, mama si fata de vreo 12-15 ani. Au pornit din Budapesta si se indreapta spre Romania. Stam la povesti si le dau ceva informatii - ar dori sa ia ceva transport in comun de la Severin spre Bucuresti, apoi sa mearga spre Marea Neagra si, ceva mai tarziu, spre centrul tarii si Transfagarasan. Intre timp apare si feribotul si urmeaza imbarcarea. Plata taxei de trecere se face inainte de urcare. E aglomerat si multe masini astfel ca plecam cu 15 minute intarziere fata de ora de plecare oficiala. (Noroc ca nu am alergat pana aici ca sa nu il pierdem ) Continuam povestile cu elvetienii, le mai raspund la intrebari si le las numarul de telefon, in caz ca au ceva nevoie de informatii cand ajung in Romania. Cetatea Ram apare in zare Ceva imagini in miscare din timpul traversarii https://youtu.be/gNerynvYd3w https://youtu.be/viVdgUBZMUE Ajungem la Ram, coboram de pe feribot si facem o pauza de hidratare. Imi atrage atentia un monument ridicat in memria eroilor sarbi din Regimentul 9 infanterie, primii recruti din divizia Dunarii ce si-au pierdut viata in Octombrie 1915. Deasupra noastra, cetatea Ram, inchisa la aceasta ora ~va urma~
  12. MLADEN

    La vaccinare: Englezul: – Nu vreau! – Un gentleman s-ar vaccina. Face englezul vaccinul. Vine neamțul și zice: – Nu vreau vaccin! – E un ordin! Neamțul se supune și face vaccinul. Vine francezul: – Nu fac vaccinul! – E ultima modă. Face și francezul vaccinul. Vine românul. – Bre, nu mă vaccinez. – Un gentleman s-ar vaccina. – Și ți se pare că arăt eu a gentleman in plm!? – E un ordin! – Mă doare-n pix. Execută-l tu! – E ultima modă. – Nici piți nu sunt, mânca-mi-ai. – Auzi, ce nație ziceai că ești? – Român. – A, păi tu nu trebuie să faci. Oricum n-am suficiente doze. – Adică cum, să rămân eu fără vaccin???
  13. purix

    Un tip se prezintă la doctor: - Domn' doctor, nu mai pot, sunt epuizat, cred că sufăr de sindromul burnout. - Munciți prea mult? întreabă doctorul. - Ca să vă spun drept, cred că e de la prea mult sex. - Interesant, spune doctorul, ia povestiți-mi puțin, să vedem. - Păi dimineața, la prima oră, o văd pe nevastă-mea dormind și... - Erecția de dimineață, nimic neobișnuit, spune medicul. - La muncă, după ședință, mă retrag cu o colegă, că avem noi un colțișor al nostru... în fine... apoi, în pauza de masă, trag o fugă până la un salon de masaj erotic. - Într-adevăr, cam mult, spune doctorul cu o oarecare invidie în glas. - Stați așa, că n-am terminat. După muncă, mă duc direct la amantă. După aia, ies cu băieții la un club de striptease. Ajung seara târziu acasă, o văd pe nevastă-mea și... - Și de cât timp vi se întâmplă asta? întreabă doctorul înmărmurit. - Păi am de gând să încep de luni. Sent from my SM-G996B using Tapatalk
  14. EyesOnly

    In fiecare dimineata ma trezesc si multumesc tuturor zeilor bicicletei
  15. mosu cu plete

    Fara vaccin schema completa nu mai e voie sa iesiti cu cineva cu care nu locuiti impreuna. Si maxim 10 persoane Azi la ce ora este intalnirea pt iesirea la giurgiu? tot 9.30-10
  16. EyesOnly

    Asta-i modul tau de a ne spune, indirect, că ai pierdut la un țzol distanță?!
  17. Am vazut adeseori cladirea de la Lepenski Vir de pe malul romanesc. Ar fi interesanta comparatia cu cladirea care ,,protejeaza" situl arheologic de la Murfatlar. E de la sine inteles ca fiind atit de vechi fiecare tara depune eforturi sa pastreze dovezile ,,prezentei" cît mai timpurii in acel loc. Estimp în Romania, Muzeul Banatului din castelul Huniade se pregateste sa mute asezamîntul neolitic de la Parța. Muzeul e deja în reparatii de mai mult timp de cît a durat construcția lui. Sa nu mai spun cam cum arata situl arheologic de la Parța. Coliba din poze e aproape identica cu coliba care era cîndva la Muzeul Banatului. https://mnab.ro/sectiadearheologie/sanctuarul-neolitic-de-la-parta/ asa era expozitia de la muzeu http://opinianationala.ro/sanctuarul-neolitic-de-la-para-unic-in-lume/ https://adevarul.ro/locale/timisoara/a-inceput-constructia-muzeului-parta-adaposti-replica-unicului-sanctuar-neolitic-romania-1_616d206a5163ec42718186ac/index.html scuze de off topic
  18. paulrad

    Să spuneți mulțumesc că mă doare cioantele și am abandonat cursiera, de unde și lipsa pozelor de toamnă de pe Gutin, dar dacă insistați, po` să pun câteva din anii trecuți.
  19. gibonu

    Inca (sper) ca n-am luat-o razna ca sa ma auto-citez. Insa, intamplator, am gasit site-ul asta: https://biserici.org/ Aici sunt prezentate foarte multe (nu cred ca toate) lacase de cult din RO, inclusiv cu indicarea confesiunii. Motorul de cautare pare ca merge bine. Plus ca in multe cazuri, sunt prezentate si niste informatii interesante despre lacasul de cult respectiv. Plus poze, plus localizarea la Google Maps. Asadar, un site util care poate ajuta la documentarea unei ture.
  20. Mookyama

    Cash in! Sent from my iPhone using Tapatalk
  21. pedale

    Un (ciclo)turist intalneste un cioban care isi păstea oile: - Bade, dau lapte oile astea? - Apăi dau, alea albe! - Si alea negre? - Si alea negre. - Dar lâna dau oile astea? - Apăi dau, alea albe! - Si alea negre? - Si alea negre. - Bade dar ce- i cu discriminarea asta intre alea albe si alea negre? - Apăi alea albe sunt ale mele! - Si alea negre? - Si alea negre.
  22. Continuare: Joi, 29 Iulie: Belgrade - Manastirska Rampa(Kovin), Planificati: 80km, Realitate: 79.44km, Total: 684,35km Pornim din Kovin spre cazare. Facem o scurta oprire in parculetul de la iesire. Am gasit pe net ca aici ar fi o macheta a Dunarii in Serbia si vrem sa o vedem. Din pacate se pare ca nu mai prezinta foarte mare interes pentru autoritatile locale - macheta e gandita a avea o sursa de apa care sa arate cum curge Dunarea prin Serbia dar apa nu mai exista Un video cu ce am am gasit pe acolo - apar localitatile pe care le-am bifat si cele pe care urmeaza sa le bifam in periplul nostru din acest an https://youtu.be/P-qC2v17ly0 Obiectivul noastru pentru anul 2021 Pedalam pe un drum asfaltat foarte putin circulat, La un moment dat, o masina cu numere de Serbia ne claxoneaza, ne face semne. Oprim si stam de vorba. Surpriza vorbesc romaneste si vor sa afle daca avem nevoie de ceva ajutor, informatii. Le multumim frumos, totul e in regula si ne continuam plimbarea spre cazare. Pe drum, in fata unei case o gramada de pepeni imi face putin cu ochiul....n-ar strica dar nici nu e loc sa ii caram, asa ca ii dam pedale. Cazarea e superba, amplasata intre dig si Dunare Desi ne asteptam sa fim intampinati de tatal proprietarei, ea fiind la munca in acel moment, ii gasim pe amandoi acolo. Cunostintele ei de englza sunt, in cel mai bun caz, de baza. Dar reusim sa ne intelegem destul de bine. Google translate a ajutat destul de mult in aceasta conversatie. Tatal proprietarei nu stie nicio boaba engleza, dar cunoaste foarte bine o alta limba internationala - doua paharele si un lichid magic fac cat o mie de cuvinte Ni se dau toate informatiile pe care trebuie sa le stim. Avem cateva bidoane de 5l cu apa - apa de la robinet nu e potabila si nu trebuie folosita la gatit sau baut. Cazarea pare a fi o casa de vacanta pentru uz propriu care a ajuns sa fie inchiriata ceva mai tarziu - sunt multe poze cu membrii familiei, plin de sticle de vin si alte bauturi mai puternice. Privelistea de pe terasa e superba si ne bucuram ca ni s-a refuzat cererea de cazare pentru doar o noapte. In timp ce ma cert cu o bere pe terasa (si platesc si niste polite mai vechi din gasca) https://youtu.be/ePC8n8AjksU ma tot gandesc la pepenii aia. Golesc rapid gentile spate de la bicicleta mea si dau pedale spre casa cu pepeni. Nema engleza, dar nici nu e nevoie - limbajul semnelor si al banilor rezolva rapid problema si pedalez spre cazare cu cate un pepene in fiecare geanta E groaznic de cald si ajung la cazare ud de parca abia as fi iesit din dush. Lenevim pe terasa si savuram pepenele racoritor. Din cand in cand ne mai certam cu cate o bere. Berea nu castiga cearta. Am pedalat aprope 700 de km, prin ploaie, noroaie si muuuult praf pana acum si am cam neglijat bicicletele. Imi cer scuze si le impac cu un dush si o sapuneala exemplara. Cina o servim pe terasa - doua ture de paste(prima a disparut fara sa ne dam seama ) si o sticla de vin rose. Ne bucuram de liniste, peisaj si frumosul apus de soare. "Cateva" furnici isi fac de lucru pe langa scaunele noastre. Daca are careva idee pe ce stau furnicile alea - il provoc sa spuna. Mi-e greu sa cred ca o sa ghiciti Pe seara, dupa ce soarele s-a ascuns bine, tantarii incep sa ne chinuie. Ardem cateva ture de cafea si apoi ne bagam la somn, lasand terasa in grija tantarilor.
  23. Ce nu vor oamenii să înțeleagă e că nu există service autorizat Bosch, pe Terra. Sau Samsung, Apple, etc. Întâi de toate, nici o companie producătoare de bunuri de larg consum nu are nici un interes în a asigura reparații în afara garanției iar în limitele garanției nu repară nimic. Doar înlocuiesc produsul sau subansamble majore (la mâna a 2-a+) Apoi, în România, service-urile de biciclete nu au oameni pregătiți pentru provocările electronice și de software pe care bicicletele electrice le prezintă. Au vreo problemă în garanție? Trimit și ei, mai departe, de unde le-au luat. Nu au personal calificat pentru că electroniștii pricepuți și capabili de așa ceva nu lucrează pentru minimumul pe economie în vreun beci de atelier și nici nu prea se fabrică acea combinație de persoană cu abilități și în electronică și în informatică și în mecanică/electromecanică. Și pentru că domeniul e nou, n-are cine să te califice pentr multele descipline ce nu se remunerează cu puțin. Da, există și echipamente de diagnosticare (proprietare, utilizate sub semnătură pe clauze de confifențialitate) dar astea îs disponibile doar acolo unde este rezolvată o garanție. Deci, ori vă învățați minte cu orice bun achiziționat de la acești coloși ce sunt interesați să meargă banda de producție nu produsul ori... Dorel mai bea o bere. Sau vreun hobbist, pentru cine are noroc să cunoască unul. E-bike-urile sunt încă în perioada de pionierat iar industria marșează pe politica de consum nu sustenabilitate.
  24. IonutA

    Nu e nici o supărare. Este bicicleta mea de șosea care fuge aproape ca o cursieră. Deci pentru mine pot spune că este o cursieră.
  25. IonutA

    Salut! S-a redeschis Parcul Sticlăriei. Un parc neasfaltat și cu mult lemn masiv. Merită văzut cât încă totul are un aspect și miros de nou. Este situat între străzile: Vergului, Basarabia și Ion Șahighian, intrarea principală se face din Șahighian, există și o intrare secundară din Spitalul Malaxa. Mai multe detalii: http://www.fotostefan.ro/parcul-sticlariei-sora-mica-a-deltei-bucurestiului-foto-video/ Localizare: https://www.google.com/maps/place/Parcul+Sticl%C4%83riei/@44.4369996,26.1782789,17.4[…]f94e4fc7c1f7:0x8291b2b23dde7b9d!8m2!3d44.4370647!4d26.1771235
  26. majikstone

    N-am nimic de pierdut
  27. majikstone

    Fun fact ontopic dar in acelasi timp offtopic: nemtii folosesc acelasi cuvant pentru inch si pentru vamă. Zoll. Am realizat asta la o tura pe sosea de acum cateva zile, pe cursiera.
  28. MaC®

    Pare c-ar fi închis. (soața-mi mi-a zis că stătea în stație la 104 și a văzut în interval de 10 min 2 cicilijti profi ce au făcut cale întoarsă. Stația de la Pier deo Cubertan)
  29. Deci aceste culori de tuamnă ne rănejte retina și ne duare. Prea mult ruginiu, șosele prea guale, deci #invidielamacsim
  30. Traveller

    Cred că toți cei care au fabrici de asamblare în România (Decathlon, DHS, Pegas) importă cadre din TW/PRC. Altfel, poate doar să existe mici ateliere care să își fabrice singure cadrele, pe comandă, precum băieții din Fălticeni: https://www.shillex.ro/despre-noi/
  31. paulrad

    @Mookyama Spor la donat
  32. haarp

    Eu sînt deja la al treilea Garmin 530 din cauza acelorasi simptome ca si la tine. Primul a tinut aproape un an, al doilea a început sa faca figuri dupa 6 saptamîni. Al doilea n-a vazut apa sau mizerie… Din ce am mai citit e o problema cu altimetrul, problema cunoscuta si de cei de la Garmin deoarece îl schimba fara prea multe întrebari. Sa vad cît o sa tina actualul.
  33. Continuare Miercuri, 28 Iulie: Belgrad, Planificati: 0km, Realitate: 0km, Total: 604,91km Dupa ce ne savuram cafeaua, parasim interiorul fortaretei prin Poarta Regelui, construita intre 1690 si 1696. Fatada exterioara a fost construita intre 1723 si 1736. Sava, linistita si curata, vazuta de sus Trecem pe langa mormantul eroilor nationali - Đuro Đaković (1886–1929), Ivan Milutinović (1901–1944), Ivo Lola Ribar (1916–1943), Moša Pijade (1890-1957) si urcam treptele Marii Scari Dupa o scurta vizita prin camera de hotel ne indreptam spre spalatoria unde ne-am lasat hainele. Desi e abia ora 10, canicula ne chinuie teribil pe drumul dus-intors. Ne aprovizionam cu apa rece de la supermarketul de langa hotel si stam la o tigara, la umbra. Observ un cuplu pe o bicicleta putin mai ciudata. Intru in vorba cu ciclista care isi croia drum spre supermarket, trecand pe langa noi - sunt din Franta si fac un tur al Europei. Au plecat spre nord, spre Scandinavia si apoi spre sud, prin Ucraina si Romania. Le urez drum bun si imi vad de tigara. Apoi hotarasc sa fac cateva poze la bicicleta. E parcata in fata hotelului nostru si francezul se asezase deja la terasa. Intru in vorba si cu el si aflu pe unde s-au perindat prin Romania. Aflam cu surprindere ca singurul loc in care a stat mai mult de o noapte in Romania a fost Suceava, in Bucovina mea natala. Si asta pentru ca trebuiau sa astepte dupa ceva piesa pentru reparat bicicleta. Au mai fost prin Dorohoi, Focsani, pe litoral. De aici, prin Bulgaria spre Belgrad. Din Belgrad vor pleca spre Zagreb si apoi prin Alpi, spre casa. Bicicleta, electrica asistata e foarte interesanta. Parasolarul ii protejeaza de soare si ploaie, incarcand in acelasi timp bateria motorului electric. Ceva mai tarziu, cand am studiat mai in detaliu pozele am aflat ca participau la cea de-a 4a editie a Sun Trip - o aventura in care 40 de participanti trebuiau sa parcurga 10000km prin Europa, la libera alegere dar cu 5 puncte de control bine definite pe care trebuiau sa le atinga. Incercam sa decidem ce facem in continuare si ni se pare intereant sa mergen la Muzeul Iluziilor. Arunc o privire pe harta si ma pufneste rasul, cat de idioti am fost - muzeul e la doi pasi de spalatoria de haine. Doar ca noi am verificat harta abia dupa ce ne-am intors la hotel. Luam astfel la picior, din nou acelasi drum ca dimineata. Intrarea putin cam camuflata pentru doi turisti terminati de caldura. Dar racoarea de la interior e incredibila, Desi se vrea a fi, in principal, un loc de distractie pentru copii si partintii lor, ne-am distrat de minune. Ceva "iluzii" interactive, locuri de facute poze hazlii. Multe poze cu tot felul de iluzii optice. Cineva s-a decis sa ma serveasca pe farfurie, la pranz De la atata caldura, Siri a intrat la apa si apoi s-a dilatat Am inceput sa am vedenii si sa vad tot mai multi ca noi Pe usa scria "sala oglinzilor", la interior - o gramada ca mine si ca Siri, nicio oglinda. Tradareee, minciunaaaa Toata mancarea sarbeasca din ultimele zile m-a facut foarte puternic Vreo 3 scurte filmari cu unele din exponate https://youtu.be/458Gf61V16E https://youtu.be/S0vNw-L1Kbc https://youtu.be/a4GRSYA91dQ Terminam cu distractia pe la iluzii, luam niscaiva suverniruri pentru acasa si ne indreptam spre hotel. Trecem pe langa superba cladire a Hotelului Moscova Urmeaza o dupa amiaza mai linistita cu nimic special in program. Mai pe seara iesim sa facem stocul de apa pentru ziua urmatoare. Luam o pizza in camera si o tranformam rapid in cina care-a fost. Pregatim bagajele pentru dimineata - gata cu leneveala, maine ne intoarcem la pedalat!!!!
  34. Poate nu la fel de wow ca la colegii de pe acest topic, dar pt mine sunt amintiri frumoase <a href="https://ibb.co/rMX504k"><img src="https://i.ibb.co/7V0rC2v/IMG-20211010-181521.jpg" alt="IMG-20211010-181521" border="0"></a>
  35. Mircea PF

    Biserici de lemn din zona Clujului / ultimul episod din serie Surduc: din 1758 / inițial clopotnița a fost separată, dar prin adăugarea la vechea navă a unei tinzi, care devenea astfel pronaos, s-a ridicat și turnul-clopotniță, cu galerie deschisă și cele patru turnulețe specifice la baza coifului / pe latura sudică s-a adăugat și un pridvor parțial / a fost tencuită probabil în sec XIX Tăuţi: din sec XVIII / ultima liturghie greco-catolică a fost ținută aici în anul 1938 de către episcopul unit Iuliu Hossu / în anul 1948 biserica a fost trecută în folosința Bisericii Ortodoxe Române / în anul 1996 s-au făcut lucrări de consolidare și reparație Tranișu Vale: 2011 biserică nouă / un exemplu că se poate construi și în zilele noastre frumos și cu bun simț Valea Vadului: biserică nouă, ridicată între 1993 – 1996 Vechea: din 1726 / s-a construit pe locul unei mai vechi biserici / are un frumos portal împodobit cu rozete Vișea: de la 1925 / a înlocuit o biserică mai veche ce data de pe la 1812 / în prezent este părăsită și în stare de degradare urmând a fi demolată (după spusele unui sătean) Câteva precizări: sursa datelor: Wikipedia și spusele localnicilor nu am reușit să intru decât în biserica din Tăuți, celelalte fiind ferecate din păcate unele dintre ele sunt date uitării și se degradează, motivul principal fiind acela că în localitățile respective s-au clădit biserici noi (mari și urâte) toate bisericile din serie se află la maxim 60 km în jurul Clujului, mai puțin cea din Tranișu care este pe Valea Drăganului acestea nu sunt toate bisericile de lemn din zona Clujului ci doar cele pe la care am trecut în turele mele cu bicicleta
  36. Mircea PF

    Biserici de lemn din zona Clujului / episodul 3 Sânpaul: de la 1722 / ulterior pe latura sudică a fost ataşat un pridvor cu dublu rol: de susţinere a turnului clopotniţei şi de a permite ca deasupra pronaosului să se aranjeze spațiul prevăzut pentru cor Şardu: din 1752 / aspectul tradițional al clădirii este deteriorat în urma transformărilor aduse în timp Scrind Frăsinet: 1934 / temelie de piatră, pereţi tencuiţi în interior, cu lambriuri de lemn pe exterior Sfăraş: clopotniţa bisericii reformate 1750 / adăposteşte un clopot din 1475 turnat pe vremea lui Matei Corvin / această clopotniţă este foarte asemănătoare cu imaginea bisericii de lemn care a existat în Sfăraş până puţin după al 2-lea război mondial Someşul Rece: datată 1763 / şindrila a fost înlocuită în anul 2010 / este folosită de localnici doar în ziua de Rusalii Stolna: de la 1730 / între naos și pronaos exista un perete astfel încât femeile puteau doar să audă slujba nu să și vadă; când acest perete a fost tăiat a dispărut inscripția referitoare la anul construcției bisericii, 1730 Straja : ridicată între anii 1720-1730 / se spune că o parte a bisericii, altarul și pronaosul, au fost construite în jurul anilor 1550-1600 în parohia Finciu și aduse în prima jumătate a secolului al XVII-lea pentru a fi reclădite în Straja / în ea se oficiază slujbe şi azi Sumurducu: de la 1715 / ușa de intrare în pronaos este o operă de artă în lemn ...va urma...
  37. Gata urcarea, gata și discuțiile despre vaccinare.
  38. Continuare Duminica, 25 Iulie: Novi Sad, Planificati: 9km, Realitate: 0km, Total: 510,29km, la picior - vreo 5 Ajungem la sediul asociatiei. Pe drum am vazut ceva lucrari de pregatire a campionatul european de MTB ce urmeaza a se desfasura chiar in aceasta fortareata (intre timp am vazut si multe transmisii live pe Eurosport de la aceste campionate - ciclistii treceau chiar pe langa turnul cu ceas si coborau, pe biciclete, o parte din scarile pe care noi le-am urcat la picior) Intram in sediul asociatiei, aflat intr-un unul din zidurile cetatii. Leon ne asteapta cu cafeaua fierbinte. E o adevarata bucurie sa ne ascundem de soarele puternic prin care ne-am plimbat, in interiorul acestor ziduri racoroase. Ne asezam la masa, combinam cafeaua si povestile cu ceva apa de izvor. In jurul nostru plini de cutii negre. Cele 2 mici santuri care strabat camera in care ne aflam sunt pline de ceva nisip batatorit de culoare mov. Aflam ca aceste fac parte din recuzita unui film ce a fost filmat in catacombele fortaretei. Acele cutii negre reprezentau un fel de "sicrie' fiecare continand un cap de om. Filmul urma sa fie prezentat in avanpremiera la un festival, in luna August(daca nu ma inseala memoria) Ni se prezinta si planul pentru deplasarea prin catacombe. De asemenea, cateva reguli de siguranta si deplasare. Daca. din varii motive, unul dintre noi nu se simte confortabil si vrea sa paraseasca zona, in maxim 5 minute putem ajunge oricand la un punct de iesire. Incepem plimbarea pe un culoar lung si destul de luminat. Leon incearca o gluma. in stanga culoarului se vad niste coloane verticale goale. Ne explica cum ar trebui sa coboram prin ele, folosind niste caramizi iesite in exterior drept puncte de sprijin. Cica ar fi singurul mod in care putem accesa catacombele. Pentru a intari farsa, ne spune ca trebuie sa ne aprindem frontalele. Ma cam prind ca se tine de sotii dar ii fac pe plac si decid sa "cobor" eu primul. Evident, dupa ce cobor cam un metru jumatate acea coloana de acces se infunda imediat :))) Rasete, glume si voie buna. Continuam prin tunel - ni se atrage atentia asupra materialului folosit pentru a suda caramizile intre ele. Datorita substantelor folosite pentru a-l prepara - a putut fi folosit ca si aliment de urgenta pentru partizanii care au stat zile si saptamani intregi in interior Ia mici bucatele pe care le farama in palma si,. pentru noroc si cate o dorinta de fiecare, lasam si noi cate o mica pietricica pe caramizile din zid Urmeaza un joc-farsa. Suntem toti 5 intr-un fel de intersectie de tunele. Fiecare primim cate o lumanare mica si trebuie sa pornim singuri prin cate unul din tunelurile care pleaca din intersectie. Ar trebui sa ne intalnim in camera romantica. Ni se deseneaza pe nisipul de pe jos traseul pe care fiecare dintre noi trebuie sa il urmeze. O succesiune de stanga, dreapta pe care trebuie sa o tinem minte. In ultimul moment Leon decide sa plec impreuna cu Siri, el va pleca cu Dragan, urmand ca fotograful sa mearga singur. Ca sa fie cat mai realist posibil - nu avem voie sa folosim telefonul, frontala. Pornim toti prin tunele, protejand cu mana lumanarea - curentul destul de puternic o poate stinge oricand. E un sentiment destul de ciudat. Leon si restul gastii fac o mica greseala, care le afecteaza putin farsa pregatita - continua sa vorbeasca dupa ce eu si Siri am pornit in explorare. Astfel, ne dam seama ca ei nu se misca aproape deloc din acel punct. Noi ne tinem de stanga, dreapta, dreapta, stanga, dreapta si ....soc si groaza....ajungem in exact acelasi punct de unde am plecat, doar ca pe alta intrare. Aici, baietii au pregatit zeci de lumanari aprinse, schimband peisajul total Le atrag atentia, pe viitor, ca ar trebui sa isi tina gura, daca vor sa fie si mai veridica experienta pentru vizitatori. DIn nou, la picior, prin catacombe. Guri de vizitare si aerisire, folosite si de catre locuitorii orasului care ajutau partizanii, pentru a le furniza alimente. Mici portiuni din tunele sunt luminate superb de la exterior Un alt exercitiu de explorare - de aceasta data nu vom folosi nicio sursa de lumina si va trebui sa ne folosim diferite simturi pentru a ne orienta prin tunele. Facem intai o usoara adaptare la intuneric - stingem toate luminile, pentru cateva secunde, la intervale de 3 secunde, 5 secunde, 10 secunde. Astfel ochii nostri se obisnuiesc cu intunericul mai rapid. Prima parte a exercitiului - folosirea simtului tactil. Ni se dau indicatiile de traseu, schimbare directie stanga, dreapta in diferite locuri. Cel care merge in fata trebuie sa isi foloseasca mainile pentru a urmari tunelul si locul in care trebuie sa schimbe directia. Cel din spate merge cu mana stanga pe umarul conducatorului si foloseste mana dreapta pentru a urmari tunelul. Pe parcursul deplasarii vom primi alte indicii despre simturile pe care trebuie sa le folosim. E putin spooky, dar foarte interesant. Dupa cateva tuneluri - baietii incep sa fac diferite zgomote. Folosim astfel auzul pentru a ne orienta. Apoi sunt folosite scurte semnale luminoase - folosim vazul pentru a urmari acele lumini. Urmeaza un alt quest - banana challenge: in anumite locuri din zid forma acestora iti da impresia unei banane. Ni se da o noua harta, de aceasta data pe un singur nivel - cel la care suntem noi acum. Ni se arata banana unde ne aflam noi si avem 35 de minute la dispozitie sa gasim o alta banana care ne este indicata pe harta. Gasca va veni in spatele nostru, pe oriunde decidem sa mergem. Doar in cazul in care incercam sa intram in zone foarte periculoase sau foarte greu accesibile, vom fi avertizati ca nu suntem pe drumul cel bun. Daca reusim sa gasim banana-tinta in maxim 35 de minute - vom intra in Banana Crew Wall: doar 75 de persoane din 1000 reusind pana atunci acest lucru. Studiem harta si incercam sa decidem in ce directie sa mergem. Pornim primii si baietii ne urmeaza. Stanga, dreapta, sus, jos, stai ca nu ai voie pe aici, hai inapoi....dreapta, stanga, stanga Tic ...tac.. tic. tac... timpul trece. Vrei ceva indicii?! Nu vrem, hai mai departe. Doua mici insecte cauta si ele banana promisa Si hai, hai. cauta banana.... Reusim sa o gasim dupa exact 37 de minute si dupa ce am primit un mic indiciu, deci nu intram in Banana Crew. Ni se deseneaza pe unde am fost, pe unde ar fi trebuit sa mergem si ce alte drumuri mai sunt in zona, care leaga alte astfel de banane. Suntem felicitati pentru cum am mers pe traseu Ne intoarcem spre sediul asociatiei - pe un drum mult mai scurt. O superba plimbare si un mod diferit de a descoperi fortareata. ~va urma~
  39. Duminica, 25 Iulie: Novi Sad, Planificati: 9km, Realitate: 0km, Total: 510,29km, la picior - vreo 5 Acum plecam intr-acolo In documentarea turei am reusit, prin circumstante norocoase, sa aflu ca putem sa dam o tura prin, mai bine spus pe sub, fortareata Petrovaradinska. Am luat legatura cu tipul care se ocupa de asa ceva, am stabilit detaliile finaciare si facut planurile pentru aceasta zi. Intalnirea e la ora 9. Punct de intalnire - simbolul oraslui -> turnul cu ceas. Ma trezesc pe la 7, fac cafeaua si cobor in piata de langa cladire sa imi trag tigara de dimineata. Folosesc unul din scaunele teraselor, din umbra catedralei, inca inchise, Putin dupa 8 pornim, pe jos, spre fortareata. Cladirea primariei, fara agitatie, de aceasta data, in jurul ei Trecem pe langa o cladire imensa, zici ca e un port-container, daca o privesti de sus Arunc o privire pe Maps si aflu ca e palatul Banovina - sediul guvernului provinciei autonome Vojvodina. Iesim din Novi Sad, chiar inainte de a trvaersa Dunarea pe podul Varadinski Fluviul, cu fortareata in stanga, in aval de pod Un fel de preview pentru ce va sa vina Ne invartim putintel prin orasul de jos pana dam de scarile, nu putine si nu abrupte, care ne duc spre turnul cu ceas Desi e abia 8.30, simtim deja caldura destul de bine. Va fi din nou o zi super calduroasa. Inca putin pana sus Si dam acusi de "ceasul beat" - un turn cu ceas, vechi de vreo 3 secole, folosit de pescari pentru estima ora, chiar si de la distante mai mari, de unde nu puteai deslusi exact pozitia indicatoarelor. Se spune ca o in putin inainte in lunile de vara si ramane in urma in cele de iarna. Punctul in care ne aflam ne ofera o priveliste superba asupra fluviului si orasului Novi Sad Cladiri superba in orasulu de jos, cu acoperisuri perfecte. In zare podul "McDonald's" Ne delectam cu privelistea asupra orasului in asteptarea grupei de soc. Primul apare fotograful echipei - Neboja. Putin mai incolo apare si Leon - ghidul nostru de astazi si cel care a infiintat fundatia/asociatia care isi propune sa descopere, sa reabiliteze si sa promoveze fata nevazuta a fortaretei. Un tip super de gasca, cu destule cunostinte de limba engleza. Dar, ca sa fie meniul complet, avem nevoie si de un translator. Astfel intra in peisaj Dragan, un tip jovial, "nebun", la modul bun, cu o engleza britanica superba. Ca de obice, Dragan intarzie. Astazi motivul e ca a stat pana noaptea tarziu la pescuit. Isi face intrarea in ropot de aplauze de la gasca deja stransa O pisica, atrasa de mirosul suncii din sandvis-urile pregatite de acasa, incearca sa intre si ea in trupa noastra Dupa toate introducerile de rigoare, o poveste pe fast-forward a ceea ce am facut si urmeaza sa facem eu si Siri in acest tur si apoi incepe oficial periplul nostru prin fortareata. Leon ne prezinta scurt istoria turnul cu ceas si a cetatii. Ne inmaneaza apoi o harta a cetatii, pe mai multe niveluri si ne provoaca sa ii aratam punctul in care ne aflam. Ochii inca plini de somn, cafeaua prea putina nu ne ajuta prea mult in acest quest. Dupa cateva explicatii suplimentare, eu inca sunt in cautari. Siri se misca mai repede si gaseste punctul cautat. Drept rasplata, primim inca niste informatii despre orasul de jos, structura si rostul fiecarui rand din zidurile de aparare. Dragan are grija sa traduca tot ce povesteste Leon in sarba sau sa ii furnizeze cuvintele care lipsesc din bagajul sau de engleza Pornim, in pas lejer, pe partea dinspre Dunare spre sediul asociatiei, aflat in coltul aflat tocmai pe partea opusa a cetatii. Unul din prietenii lui Leon isi deschide incet tarba cu suveniruri. Un mesaj printat pe hartie elimina orice confuzie - nu ne aflam prin vreun bazar turcesc sau indian Dunarea si ramasitele fostului pod Franz Josef Deschis in 1883 si distrus in 1941, avea rol de pod de cale ferata. Avea o lungime de 432m. Deschiderile sale erau de 76, 92, 92, 96 si, respectiv, 76 de metri. O carte postala cu podul intact, gasita pe internet Dragan ne povesteste istoria podului si cum, un soldat italian a salvat de la distrugere intreaga fortareata. Pentru a nu permite trecerea Dunarii si ocuparea fortaretei, in cel de-al doilea razboi mondial, au fost plasate tone de praf de pusca sub pod si in fortareata. Ca ultima solutie ambele structuri urmau a fi detonate. Podul a fost distrus dar soldatul italian care ar fi trebuit sa detoneze si bombele de sub cetate a ales sa nu o faca. Totul datorita faptului ca avea o iubita in orasul de sub cetate si ar fi insemnat, mai mult ca sigur, ca ar fi omorat-o. Pe ea si copilul lor. De asemenea, aflam ca, dintr-o pura intamplare Leon a avut ocazia cu doar cativa inainte sa se intalneasca cu copilul celor doi, ajuns acum la venerabila varsta de 70 de ani. Continuam plimbarea, plina de istorioare, glume, poante si informatii cu caracter istoric, prin cetate, Dragan ne ajuta foarte mult sa intelegem partile pe care Leon nu ni le poate explica in totalitate in engleza Leon ne momeste cu niste cafea si, in timp ce noi ne deplasam la pas, el triseaza si se deplaseaza cu masina spre sediul asociatiei sa pregateasca acea cafea. Una din gurile de intrare in zidurile cetatii, inchisa din motive evidente de siguranta pentru curiosi. Aflam ca, pe cat de vestit si frumos e festivalul Exit, el dauneaza enorm structurii si integritatii zidurilor si tunelurilor din fortareata. Toate acele multe sute de oameni care sar in sincron, vibratiile masive provocate de sistemele de sonorizare afecteaza puternic cetatea. Leon si gasca nu sunt incantati de acest festival, mai bine spus de locul in care se desfasoara. ~va urma~
  40. alexadi

    Am zis azi că păcălesc ploaia și fac și eu o tura mică de 100km însă ea m-a prins puțin între ieșirea de la Dimieni și intrarea din Tunari. Rezultatul am ajuns acasă cu lanțul curat fara pic de ulei dry că am zis că nu e necesar de tip wet, am făcut și o pana la care mai adaug și "plăcerea" sa vin cu apa in galoși acasă. Am adăugat și faptul că am recuperat bucăți din pompa de pe șosea că a vrut sa îmi arate că e demontabilă, și ca am uns lanțul prin bălți cu apa de ploaie sa scap de scârțâit. Dar în rest o tura frumoasă.
  41. Ziua 23/103: Pula, Pazin, Buzet Dist: 114.8, Rtm: 7:40, Max: 48.2, Avg: 14.9, Odo: 2507, Data: 28.05 Vedere de la locul de cort. The road is mine. Două ore mai târziu ajung la destinație. Pentru poza asta (și doar pentru ea!) am ocolit atât în loc să merg direct în Alpi! Infantil, dar nu regret nimic! Spre centru. Deși alaltăieri îmi zisesem că renunț la dietă și dau iama în magazine, ieri mâncasem iarăși foarte puțin, încercând oarecum să „îngraș pocul în ajun”, adică să mai slăbesc un pic înainte de Alpi. Astfel că în dimineața asta eram flămând ca un lup. Ajuns în oraș, notează jurnalul, mi-am „bagat [cenzurat] in el d regim, ajuns in pula, cumpsrat 2 pizza mari + 2gogosi, care m au tinut toata ziua”. Am mâncat admirând acest mini-Colosseum. Pulska Arena, Arena di Pola în italiană. Construit între 27 î.Hr și 68 d.Hr., se află printre cele mai mari șase astfel de arene păstrate până în prezent și s-a conservat excelent. Aveam în față un monument de 2.000 de ani, dar eu eram mult mai interesat să înfulec pizzele în parcul din apropiere. Hmm, bune au mai fost! Mai zice Wikipedia că luptele mortale între oameni, sau oameni și animale, au încetat abia în 681. Multe au mai văzut și pereții ăștia! În prezent se țin concerte de tot soiul aici, capacitatea fiind de 5.000 de locuri. Altă poză făcută într-o doară. Istoric, Pola/Pula a fost oraș italian, a stat sub autoritatea Veneției sute de ani. Din 1867 până în 1918 a făcut parte din Imperiul Habsburgic sub numele Pola. După 1918 întreaga peninsulă a trecut la italieni, iar populația croată stabilită aici în timpul stăpânirii austro-ungare a avut de suferit în timpul fasciștilor. După al Doilea Război Mondial, în urma tratatelor de pace, întreaga Istrie a trecut la croați. Pula avea atunci 45.000 de locuitori, majoritatea italieni, care au fugit în Italia în anii 1946-1947, așa că numele a fost schimbat în Pula. În prezent în Pula/Pola se folosesesc în mod oficial ambele limbi, croată și italiană, ceea ce explică și indicatorul bilingv de la intrarea în localitate. Bineînțeles că nu aș mai fi ajuns aici dacă ar fi fost vorba de o simplă... Pola! Cu plinul făcut, părăsesc orașul conștient că de acum înainte doar urcări mă așteaptă, căci merg chiar spre munții ăi mari, Alpii! Ținta mea era acum Pasul Vršič (1611 m) din Slovenia, cel mai înalt al țării, de care mă despărțeau două zile de mers. În Svetvinčenat, sau Sfântu Vincențiu cum ar veni, rămân iarăși fără apă și fac pe milogu' într-un bar. Excelentă apa! Satul este foarte șic. Aceeași biserică, detaliu. Nu am înțeles de ce literele cu care se pot scrie numere romane sunt mai mari. Papa Gregorius al XVI-lea a fost boss peste catolici între 1831 și 1846, deci inscripția nu e chiar așa veche. Puțină vreme după ce ies din sat dau de o chiuvetă lângă un cimitir, cu căni lângă. Dacă aș fi știut nu mă mai oboseam să caut apă în sat. Drumul e liber și merg mai repede decât mă așteptam, este practic un relief de dealuri joase. De asemenea nu îmi mai este frică de nori, mă obișnuisem că-s doar de decor pe aici, aproape de mare. Cultural sunt în Vest de ceva vreme. O zi plină de vulgarități, observ. „Konoba” e „crâșmă”. Mărimea nu contează, zice un indicator. Maci! Șerpuit în urcare ușoară. Posibil clădire italiană. Aici erau, mă! Și eu ca prostu' tre' să merg la job când ei mă așteptau aici... Peisajul din Istria. Ador verdele, sunt așa fericit că am scăpat de marea aia! Jurnalul zice că îmi cumpăr „cu ultimii 34 kuna 1 milka, 2 lion albe + pachet biscuiti albi, ras p toate, deci peste 3000 azi, probabil cat am consumat q bicla”. Interesant cum mai țineam socoteala caloriilor deși mă porceam grav Ideea e că aveam nevoie de dulce ca de aer acum, după trei săptămâni de regim. Au fost zile mult mai târziu, prin Spania, în care refuzam să mai merg dacă nu aveam ciocolată la mine. Cum am mai spus, am ajuns slab acasă (cu 10 kg mai puțin decât la plecare) în ciuda exceselor... nici măcar culinare nu le pot spune. Suprind și un automotor mâzgălit. L-am auzit de departe și m-am pregătit să-l admir ce frumos trecea prin oceanul de vegetație. Drumul e o plăcere! Și alții muncesc. Rural. Încet, încet pământul începe să devină frământat, să formeze cocoloașe... asist la orogeneza alpină pe măsură ce înaintez spre nord. După localitatea Buzet trag pe stânga pe un câmp. Sunt văzut de niște oameni în timp ce instalam cortul, dar nu avem treabă unii cu alții. Ca de obicei, păstrez distanță mare până la case.
  42. Ziua 22/103: Rijeka, Opatija, Labin Dist: 113.64, Rtm: 7:48, Max: 48, Avg: 14.5, Odo: 2392, Data: 27.05 Apropo de ploaie, aveam să mă mai întâlnesc cu ea, nu cu plăcere, abia peste 9 zile. Alt climat în zonă... sau am fost eu norocos, cine știe? Dimineața asta e chiar plăcută, nu mai sunt pe european, ce binecuvântare! Trec prin sate adormite. Ooo, minune! Primul izvor ca lumea din Croația, nu-mi vine să cred! Pauză de spălat rufele (tricoul de bumbac, pantalonii, o pereche de șosete). Foarte mulțumit de rezultat, chiar și cu apă chioară ajung la un nivel de curățenie acceptabil. Ajung la un golf. Asta tre' să fie făcută la Mioveni. M-au interesat și plăcuțele de înmatriculare, RI - de la Rijeka, orașul de 128k locuitori pe care aveam să-l străbat mai tâziu. O plăcere să nu mai fiu bombardat de motoscârțele vitezomane de ieri. Aici mi-e locul, pe drumuri rurale. Aici încep să simt că înaintez spre vest și părăsesc ușor, ușor, Balcanii. Ce infrastructură au croații (membri UE după noi, din iulie 2013)! Urma să fac turul acestui golf. În partea stângă nu se vede, dar e conectat cu marea, deci a trebuit să ocolesc pe dreapta până în capăt, apoi am urcat spre stânga. Vaporului din depărtare o să-i fac o poză mai târziu. Mă cam rătăcesc, la modul că din greșeală nu am luat-o pe unde trebuie la un moment dat (nu stau să consult tableta chiar la fiecare intersecție). Drumul mergea totuși în direcția bună, așa că mi-am asumat riscul să dau de o fundătură (parcă era și în construcție la un moment dat). Am venit de pe malul opus, sunt în golful cu pricina. Ce culoare faină! Poză care n-o să ia vreun premiu, dar din nou mă uimește infrastructura croată! Vaporul care-și cam scuipa plămânii. Chestia aia expulzată e „bilge water” și nu e tocmai curată. Poate conține uleiuri și alte chimicale. Apa se acumulează inevitabil în compartimentul cel mai de jos, apropiat de chilă, al unui vas din cauza mării agitate, poate a unor spărturi în carenă/cocă (nu știu termenul exact) etc. și trebuie extrasă, altfel se scufundă agregatu'. Nu înțeleg însă de ce și-a găsit să-și verse dejecțiile tocmai în acest golf înconjurat de localități când marea era la doi pași. În fine, trecem peste... Am ajuns în capătul golfului, destul de șucărit că din cauza lui a trebuit să ocolesc atât. Ba mai mult, să și urc o grămadă (am venit din localitatea de jos, Bakar). A se observa și jdemiile de poduri-autstradă. Bravo, Croația! Mă apropii de ceva măreț dacă apar bloace! Deși cam multă industrie pentru placul meu. Intru în marele oraș Rijeka. Tare lung a mai fost! Croații scriu cuvinte vulgare pe panouri. Ce huligani! O stradă foarte frumoasă, cu parcare ca în București (pe trotuar). Mi-a plăcut strada dacă am făcut efortul să scot camera s-o pozez din mers (nu e chiar ușor să conduci camionul cu o mână, să iei camera cu cealaltă, cu grijă să nu o scapi, apoi să o ții dreaptă pentru poză, în același timp fiind atent și la gropi). Centrul prin care nu am zăbovit. Și reclamă la țoale. Aproape 3 ore mai târziu am ieșit din aglomerația urbană. În depărtare văd malul pe care am venit, munții Velebit de ieri nu se zăresc, dar ar trebui să fie în dreapta. Mă aflu în partea estică a Peninsulei Istria și mă îndrept spre vârful ei sudic. Fix în această regiune, dar peste muntele care străjuia drumul litoral pe care îl urmam, se află câteva sate cu istroromâni, minoritate nerecunoscută în Croația, posibil și datorită numărului foarte redus (aprox 1.000). Limba lor a derivat din aceeași enigmatică protoromână din care au evoluat și româna în care scriu, aromâna (sau macedoromâna) și meglenita (sau meglenoromâna). Unii zic că-s dialecte, alții că toate 4 sunt limbi de sine stătătoare... „A language is a dialect with an army and navy”, zicea cineva șugubăț. Deci restu-s dialectele noastre! Haha! Drumul e frumos, dar... Iar nu mai aveam apă! Jurnalul notează:„zi naspa, cu apa l inceput, dar fara dupa, cu trafic, moto, pana”. O, da, motociclete! Iar mă-nnebuneau de cap, totuși nu ca ieri. Și pană pe spate, asta îmi mai lipsea! Mi-a mâncat destul timp și m-a cam dezumflat psihic. Cui îi plac penele? Am reparat-o la umbra acestui copac. 1 oră și 40 de minute mai tâziu suprind aceste peisaje. Alte două ceasuri se scurg, se apropie ora de nani. Mă plictisisem de atâta mare și peisaj monoton, că se repeta povestea de ieri, cu marea pe dreapta și muntele uscat pe stânga. De aceea nu am pozat mult prin Istria azi... O zonă mai plată aici, în curând voi pune tabăra. Și tradiționala poză de încheiere, la 33 km de Pula. Vai, dar ce urât vorbesc!
  43. Ziua 20/103: Gračac, Zadar Dist: 126.53, Rtm: 7:52, Max: 60.8, Avg: 16, Odo: 2126, Data: 25.05 Cum am mai spus, pentru mine această tură a fost deosebit de interesantă, intensă, încă îmi amintesc în detaliu zile întregi sau momente foarte clar. Însă există zile, ca cea de ieri și cea de astăzi pentru care totul e o ceață... amintirile sunt vagi... Creierul era în safe mode, pe avarii - totul pentru că pierdusem nenorocitul ăla de SD card! Mai multe aspecte mă șucăreau: primul, ca un Hagi-Tudose ce mă aflu, partea materială. Costase ceva plasticul ăla cu cip, nu-mi picase din cer. Apoi, natura a primit de la mărețul ecologist încă un plastic în vasta-i colecție (și da, prin iarbă sau ceva l-am pierdut, acasă nu mai era când m-am întors și știam sigur că l-am luat cu mine). Halal călător responsabil mai eram, salvator al planetei! Lol. Ultimul lucru, dacă am așa două mâini stângi, ce se întâmplă dacă pierd cardul Visa, ai? Nu vreau să știu. Din ziua aia am încercat să fiu cât mai atent cu lucrurile, în special cu cardul Visa pe care l-am botezat Sfântul Card, purtându-mă cu deosebită pioșenie și grijă față de El. Altfel... Din păcate, lucruri am mai tot pierdut pe traseu. Dar fără un impact atât de negativ asupra psyche-ului. Legat de ziua de ieri, intrasem într-o țară nouă, Croația, și îmi trebuia moneda locală. Nu reușesc să îmi amintesc momentul în care am căutat/găst bancomat în Knin, dar cu siguranță trebuie să se fi întâmplat asta - nu aș fi putut pedala fără bani cash la mine. Cum ziua de ieri s-a-ncheiat brusc, am avut timp mai mult decât suficient să plănuiesc ce fac mai departe. Ce mi-aș fi dorit, anume să continui spre Pula (ăăă, spre peninsula Istria, în vârful căreia se află odioasa localitate) prin munți (Alpii Dinarici, cu subdiviziunea munților Velebit), pe drumuri pustii și prin parcuri naționale (chiar îmi marcasem pe hartă, băi, aici faci stânga și cobori la Marea Adriatică), nu se mai putea face. Trebuia să găsesc un oraș în care să găsesc cardul. Harta îmi spunea că Zadar ar fi acela. Deja încep ziua supărat că va trebui să cobor din munții mei dragi. Este 7 fără 20. Vremea nu părea prietenoasă, dar eu eram după multe ore de repaus și nu-mi mai păsa. Chiar dacă înjuram vântul. Așa, să nu-mi ies din mână. Ajung la o intersecție blocată din cauza unui transport agabaritic. Pale de eoliană, dar atunci nu m-am prins ce erau chestiile. E plin de turbine pe munții din jur... O oră jumătate mai târziu consider că merită să mai consum o fotografie de pe card pentru a surprinde munții Velebit. Vântul bătea ca turbatul aici. Pe coborâre prinsesem 60.8 km/h, un vis (îmi place viteza la nebunie, dar doar cu bicla...)! Altă oră mai târziu mă minunez de culoarea apei, n-am mai văzut pe viu așa ceva. Și gata, „Memory is full”. Până în Zadar a trebuit să îndur traficul intens, eram pe drum european din păcate. Moartea pasiunii... Ajuns în oraș mă învârt zeci de minute prin centru, explorând orice vitrină, doar-doar o fi acolo magazin de telefoane și chestii. Reamintesc că nu aveam internet la purtător, deci sentimentul victoriei a fost cu atât mai plăcut când l-am dibuit după ceva bâjbâială și ture (orașul are 75.000 de locuitori și e cel mai vechi populat continuu din Croația, din 1000 î.Hr. cică). Am cumpărat două carduri de 16 GB... să fie! În cele 83 de zile de vagabonțeală care au urmat nu a fost nevoie să-l folosesc și pe al doilea. Prețul total: 230 kuna, vreo 30 euro la cursul de acum, posibil cea mai scumpă cheltuială din tur. Și-s iarăși liber la fotografiat! Aici cred că e magazinul, în fundal pe colț, Ce bine că nu am fost în Zadar... în zadar! Trebuia să mă întorc acum pe unde am venit, pe anostul și „traficatul” european. Foarte circulat... Undeva pe partea dreaptă întâlnesc o cișmea pipernicită. Am gustat un pic apa, nu părea suspectă, apoi am purces la umplut sticlele... Iar ajunsesem pe roșu... În față, aceiași Velebit. Dimineața am coborât undeva din partea dreaptă. A doua zi aveam să îi însoțesc mergând de-a lungul mării. Giganți seci (niciun strop de apă nu le iese din măruntaie. Mari probleme cu apa am avut a doua zi). Cam așa arată un sat din partea asta de lume. De undeva de acolo am venit... Câtă altitudine am pierdut, uf... De-aia le spune Alpi Alpilor Dinarici... aduc cu frații central-europeni. Abrupți rău. Eolienele de care spuneam. În seara asta îmi dau seama că dacă mă apropii de munți nu voi găsi loc de cort... pe o parte Adriatica, pe o parte ei. Așa că iar campez un pic mai devreme decât în mod normal. Ca notă generală, trebuie făcut un compromis între camparea timpurie, unde crește riscul de a fi depistat/deranjat (în special unde e interzisă, DE/AT) și amânarea campării până când se face întuneric (cea mai proastă opțiune, testată pe propria-mi piele). Sper că nu mă repet cu informațiile... Vedere din cort cu ceva zoom. A fost o, cum am scris în jurnal, „zi d kkt”!
  44. Ziua 19/103: Knin, Otrić Dist: 71.41, Rtm: 4:46, Max: 48.7, Avg: 15, Odo: 1999, Data: 24.5 Nu am avut o noapte liniștită, pentru că greu am adormit de supărare. Plecasem de acasă cu un card de memorie suplimentar pentru cameră. Cel curent era aproape plin, așa că în ziua anterioară am tot căutat prin genți rezerva... fără succes. Probabil că l-am scăpat pe undeva prin iarbă în astea 2 săptămâni și jumătate. Nu concepeam să ajung în Alpi fără să pot face foto/să rămân cu amintiri, așa că principala mea grijă acum era să găsesc un magazin de electronice. În Knin îmi puneam speranța, prima localitate croată mai mare. 7 fără un sfert, sunt gata de drum. Credeam că mă așteaptă o urcare până la granița cu Croația, apoi doar vale. Nu a fost așa, în vârf nu mă aștepta vama, ci doar un peisaj fain (Adriatica e 70 km mai în față, deci nu se vede). Vama era mai jos. Intram în UE... doar cu buletinul. Sat croat. Knin. Mă învârt o vreme prin orășelul de 15.000 de locuitori căutând magazin cu carduri de memorie. Fără succes. Așa că mă îndrept spăsit spre Lidl, Sfântul Lidl, să-mi iau de-ale gurii măcar. Urma să las bicla nesupravegheată pentru prima oară în acest tur, cu emoțiile de rigoare. Am ascuns-o și eu cum am putut, Fortăreața de lângă Knin ce-o admiram în timpul pauzei de masă. Părăsesc localitatea și încep o urcare anostă. Vântul sufla tare din față, cerul era mohorât, nu știam ce are de gând cu mine. Pe partea dreaptă, peste munți, vedeam și eoliene, semn că pe aici bate mereu vântul. Nu apar în poză. Cerul urât coroborat cu supărarea că nu mai am cardul, vântul, greul zilei anterioare, bocancii umezi și odihna precară îmi tot dădeau ghes să trag pe dreapta... Nici oițele nu m-au convins să continui... Și... da. Cu prima ocazie trag pe dreapta. Este 14:40 după-amiaza, and I call it a day after only 70 km! Nu e ca și cum am vreun SLA de atins, iar ieri am mers chiar bine (130+ km). Merit o pauză!
  45. Ziua 18/103: Tomislavgrad, Bosansko Grahovo Dist: 133.39, Rtm: 7:36, Max: 58.6, Avg: 17.5, Odo: 1928, Data: 23.05 Mă uit la datele zilei de azi, 133 km, 17.5 km/h media (doar la plecarea din București am avut mai mult) și nu pot să nu mă întreb la ce scoruri aș fi ajuns dacă nu aș fi fost forțat de toanele cerului să iau o lungă pauză... Primii 20-30 km, nimic interesant. Dar apoi ajung la un lac, Buško. Munți... ca peste tot în Bosnia. Apa foarte liniștită. Bicicleta se odihnește și ea în fundal. Lacul în față. E 8 și-un sfert și deja avem nori pe cer curat?! Hmm. De ținut sub observație! Calmul dinaintea furtunii, heh? Când norul devine mai mare decât muntele de la orizont începi să intri la întrebări cu privire la cursul meteo al zilei de azi, mai ales dacă e abia 8:52. Biserică catolică, deci ăsta e sat croat. 10:25. Mă uit în spate și văd că se dezvoltă niște ciupercuțe drăguțe. Pentru că în față aveam deja lângă mine un dragon. Nor bicolor. O bombă atomică a fost detonată undeva în zare. Până la ora 12:30 observ cum vaporii de apă răspund la apel și se adună din toate zările pe câmpul de bătălie. Azi va fi război, iar eu, sărmană victimă colaterală. Când încep să se audă și tunete urâte mă pun la adăpost sub un copac de lângă cimitir, sperând eu că dacă trăsnește, să lovească construcțiile din cimitir. Proastă idee, nu stați lângă obiecte înalte în timpul furtunii, nu faceți ce face popa! Singurul loc sigur e-ntr-o casă/construcție, poate mașină. Încă nu ploua, dar bubuia continuu și destul de nașpa, semn că nu erau tare departe descărcările. Eu stăteam pe loc așteptând să-nceapă spectacolul și în zona mea. Ocazional văd trăsnetele lovind munții din zare. Fascinant. Păcat că se poate lăsa cu „D-zeu să-l ierte”... E 13:20 și nu am pus nici geaca de ploaie, nici botoșii de plastic în picioare (să nu-mi ud bocancii). Că de ce, la mine nu plouă. Urmează poate cel mai amuzant moment din tură. Observam dușul rece care venea spre mine prin câmp. ... fără a lua măsuri. Așa că atunci când începe să toarne, toarnă, nene! Se rupe cerul deasupra mea. Îmi pun repede geaca pe mine, dar uit de botoși. Curgea apa șiroaie pe geacă, apoi pe picioare, fix în bocanci! Până să-mi pun și eu botoșii, deja se făcuse piscină în ei... Mission failed. De atunci sunt mai paranoic cu semnele de ploaie și nu mai aștept ultimul moment. Am stat acolo multă vreme, nu mai puteam fotografia nimic. Tunetele se auzeau tare... La un moment dat mă plictisesc, eram fleașcă, cred că ajunsese umezeală și la tricoul de bumbac. Cu piscina din ghete începea să-mi fie și răcoare, eram la 700 m alt. Mașini treceau ocazional, așa că încep să-mi fac curaj să ies și eu pe șosea. Normele de siguranță spun că nu trebuie să ieși de la adăpost decât la 30 de minute de la ultimul tunet, iar astea doar se răriseră. În cele din urmă îmi asum riscul și plec iar la drum. Ce bine era să-mi pun iar sângele-n mișcare! Ploua tare, dar nu mă interesa, îmi era bine acum. Câte un tunet ici și colo, nimic care să mă înspăimânte. Impecabil asfaltul. La 2h 30m de la ultima poză am ieșit din zona câmpului de luptă. Asfaltul e uscat aici, nu a plouat deloc. Și în spate e și un izvor! Life is good. Voi sta aici multă vreme pentru a-mi stoarce șosetele și pune bocancii la uscat, cât se putea. Umezi urmau să fie mai mult de o zi de acum înainte... Aprox. o oră mai târziu sunt iar pe șosea, stresându-mă dacă o să am parte de runda II, că ce văd în față nu îmi place. Încep să observ pentru prima oară urmele războiului și la sat, nu doar în oraș (Mostar). Șoseaua este impecabilă și... pustie! Culoarea asfaltului îmi amintește de drumurile din Austria. Verdele și pietrele bosniace. Sate pline de viață cândva. Acum natura, plăpândă cum e pe meleagurile astea, își recucerește teritoriul. Dramatic. Tare mă mai speriau. Mergeam fix spre ei. Alt cătun abandonat. Câtă suferință or fi văzut locurile astea... Muntele de piatră, impasibil ca întotdeauna față de furnicile de la poalele-i. Era timpul să-mi caut loc de cort. Cum peisajele sunt generoase, o iau pe un drum lăturalnic unde aș putea să mă ascund cu cortul, când, kaboom!, calc pe o mină și explodez! Glumesc, deși ar fi plauzibil Drumeagul care credeam eu că mă va conduce la un loc de cort ducea de fapt la un sat ce părea populat. Așa că fac cale întoarsă, mereu cu ochii în patru pentru loc de tabără. Intru în Bosansko Grahovo. De la 9000 de locuitori, în prezent are doar 2500. Localitatea e cunoscută pentru faptul că lângă ea s-a născut Gavrilo Princp, tânărul sârb de 19 ani care l-a asasinat pe Franz Ferdinand al Austriei declanșând Primul Război Mondial. Astfel că am văzut și eu mediul în care a crescut acest tânăr acum 120 de ani - sat la 820 m, înconjurat de munți seci... Analizând harta am văzut că mai departe trebuie să fie o urcare (era vizibil un ac de păr la stânga), deci nu voi avea unde să pun cortul. Așa că sunt nevoit să campez în localitate, cu vedere la drum și departe de case, dar suficient de aproape să aud voci. Mâine urma să intru în Croația, deși aș fi putut continua și prin Bosnia. Preferam însă o țară din UE de acum... Casa din stânga este și ea fără acoperiș... Ce frumos e războiul! /s
  46. Traveller

    Ziua 3: Sub un cer plumburiu, am luat metroul până la Termini, de unde am ajuns la picior pînă la bazilica Santa Maria Maggiore. Cunoscută și sub numele Santa Maria della Neve („Sf. Maria a Zăpezii”), ea este una din cele patru bazilici papale din Roma, monument istoric din secolul al cincilea (432-440), edificiu înscris pe lista UNESCO a patrimoniului mondial. Am stat la coadă vreun sfert de oră ca să trecem de filtrul de tip aeroport. Altar lateral, în care avea loc slujba de dimineață. Statuia Papei Pius al IX-lea, într-o firidă centrală coborâtă față de podea. Pe partea opusă, în altarul contralateral: Spre ieșirea din navă. -va urma-
  47. E-1

    - De ce nu sunt manele in Elvetia? - Pentru ca e tara neutra si nu are dusmani. --- - De ce latra cainii la rotile masinilor? - Tu ce ai face cand ti-ai vedea WC-ul rostogolindu-se? --- Pestisorul de aur, prins in undita de Gheorghe: - Ia zi ma, ca sa nu mai pierdem timpu': cati bani vrei, ce tara sa conduci si cati centimetri de scula ti-ar trebui, `tu-va muma-n cur de romani ca n-ati cere unu' o carte sau un bilet la teatru! :D
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up