Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 03/13/2019 in all areas

  1. Ziua 15 Viena - Budapesta - Debrecen - Oradea 70km Luni de dimineața la ora 07.30 eram in gara din Viena pe peron. Duminica (cu o zi înainte) am mers in inspecție la gara sa vedem cum ajungem cu bicicletele pe peron deoarece gara este suspendata deasupra solului si numai pe scări rulante sau lift poți ajunge la peron. Am stabilit in cadrul inspecției care este peronul trenului si cu ce lifturi il putem accesa. Biletele de tren Viena - Budapesta au fost cumpărate in seara când am dormit lângă Passau, prin telefon i-am dat indicații la Adi (prietenul din Viena) cum sa le cumpere de pe net. Biletele de tren Budapesta - Debrecen tot de pe internet le-am luat cand am ajuns la Viena. Cum am ajuns pe peron am dat jos gentile de pe bicicleta si am început transbordarea lor si a bicicletelor in tren. De data asta nu am avut noroc sa stam toti 4 într-un loc cu măsuță intre noi pt ca exista si in Austria oameni fara gram de empatie sau cum se spune in termen populari, nesimțiți. Lânga rastelul de biciclete sunt pe ambele parți ale culoarului 4 locuri 2 cate 2 cu o masa intre ele. Un loc era ocupat de un cuplu care stăteau vis a vis unul de altul iar celalalt de o doamna care pe sub masa si-a întins picioarele pe locul din fata iar pe scaunul de lângă ea si-a pus bagajul. Asa ca nu am inventat, noi romanii, nesimțirea Ne-am împrăștiat prin vagon (noi nu aveam bilete cu loc, multi pasageri aveau) Cele 4 locuri de care va povesteam stiam de la nasu' ca erau fara loc. După aproximativ 3h30min de călătorie am ajuns in Budapesta gara Kelety. Trenul trebuie sa-l luam din gara Nyugati situata la 5 km distanta de Kelety. Gările din Budapesta au același miros si iz ca si Gara de Nord din București Cea din Viena fiind o gara noua nu se simte acel iz si miros specific gărilor construite in clădiri vechi de câteva sute de ani. Ne-am mutat de la o gara la alta destul de lejer, biletele au fost luate in asa fel încât sa avem timp suficient pt transbordare. Am zăbovit in gara Nyugati cam 2h30min pana am reperat trenul spre Debrecen si ne-am suit in el. Poza este de la plecare, vreau sa arat cum sunt locurile de bicicleta in trenurile MAV, fiecare (bou-vagon) vagon are 2 locuri de biciclete tip rastel. La întoarcere le-am pus in rastel frumos fara bagaje pe ele, poza este la dus unde nu stiam cum este procedura Trezitul de dimineață si-a făcut efectul (poza in RailJet). Poza in MAV. In jurul ore 17.00 am ajuns la Debrecen. Aveam in plan sa campam lângă Debrecen pe drumul de întoarcere într-un camping situat intr-o pădurice. Dupa ce ne-am dat jos din tren si am pus gentile pe bicicleta am purces către ieșirea din Debreten catre Oradea. Știam drumul care il aveam de făcut, era numai asfalt pe un drum județean slab circulat. La iesirea din Debrecen ne-am orprit la un supermarket sa ne luam de mâncare si provizii pt a 2-a zi. Moflaind noi asa liniștiți sandwich-le i-am întrebat pe haiduci daca vor sa campam sau sa tragem tare pana acasă, pe la ora 21.00 știam ca soarele apune si noi aveam 4 ore la dispoziție sa facem 65 km. Cam au auzit ca putem ajunge acasă au decis ca mergem direct acasă. Am terminat de mâncat si am porint pe cai. Sf. GPS mi-a arătat un traseu care ma duce pe pista ciclabila deși știam ca după aeroport trebuia sa virez la stânga pe drumul județean. M-am lăsat pe mana GPS-lui care nu m-a băgat la stânga pe drumul județean ce m-a dus tot înainte pana in primul sat (pe pista ciclabila) unde m-a băgat printr-o pădure de salcâm cu teren nisipos. Era târziu sa ma întorc înapoi asa ca am mers prin pădure. Știam ca drumul se intersectează cu alt drum județean care da in primul drum județean pe care vroiam eu sa merg. Am strâns din buci (sa nu derapeze pe nisip bicicletele) si am continuat drumul pana am ajuns la asfalt. Am ajuns la asfalt. Mai aveam cam 15 km pana la granita. Din momentul când am decis ca venim spre casa mi-am sunat soția sa-i spun ca ajungem in seara asta, ea a sunat-o pe mama lui Rares sa o anunțe si pe ea. După 30 min îmi spune soția sa fac in asa fel încât sa nu ajung mai repede de ora 21.00 in vama ca au o surpriza pt noi. Eu am mirosit care-i surpriza dar nu le-am spus la haiduci nimic. Mama lui Rares lucrează la RCS/RDS si le-a spus colegilor din primăvara ca băiatul ei urma sa meargă 1000 km cu bicicleta intr-o expediție. Colegii ei de la DIGI24 Oradea ne așteptau in vama Mamicile si mătușile Ultimi km însoțiți de mămici Dupa câteva zile am fost invitat la DIGI24 Oradea la un mic reportaj. Asta a fost povestea mea. Daca aveți întrebări sau nelămuriri va stau la dispoziție. SFÂRȘIT
  2. Traveller

    Dacă tot a venit primăvara, hai la o randoneală cu prietenii, pe lângă București. Dar stai, că și vântul și-a dat rendez-vous cu noi în mijlocul câmpiei, așa că ne-am limitat doar la o ieșire ”Granfondo”, de o sută ”și ceva” de kilometri, spre Potlogi. Punctul de întâlnire a fost undeva în cartierul Bucureștii Noi, unde la orele 8 dimineața eram în formație completă și dădeam prima pedală, împreună cu @a_mic, @BodoC și @Pandy. Era răcoare și am apucat-o pe DC 77A, prin lunca Colentinei. În pădurea Popeasca, dintre Ciocănești și Crețu: La Crețu am tras dreapta și am traversat rîul pe un pod metalic vechi. După intersecția cu drumul care traversează (pe un pod nou-nouț) spre Vizurești, DC 77 devine drum de macadam bine tasat. După 2 km se varsă în șosea la Ghimpați, și continuăm pe asfalt spre Colacu, prin lunca aceleiași Colentine, sub cerul gri-crepuscular. La Colacu am făcut stânga, de aici urmând să ținem DJ 711A pînă la Potlogi. Odată cu virajul nostru, am fost luați în plin de un vânt pus pe treabă, cu care s-au confruntat și alți confrați de pedală ce au ieșit ieri la tură. Colac(u) peste pupăză, pînă la CF din Ghergani drumul este de calitate execrabilă, porțiuni de asfalt alternînd cu macadam cu gropi. Ulterior, între Ghergani și Lungulețu asfaltul e foarte bun, dar miasma de bălegar ars ne muta nasurile, iar gunoaiele erau peste tot. Am trecut și peste asta și, după Serdanu și Pitaru, am ajuns la Potlogi. Complexul a fost renovat cu bun-gust și merită să plătiți taxa de 10 lei. Numai că bicicletele nu trebuie lăsate în suportul de afară nesupravegheate, că mișună tot felul de personaje. Doamna portăreasă cu greu s-a lăsat convinsă, noroc că mai era ghid un tip înțelegător, care ne-a și plimbat prin palat. Stema Țării Românești, original excelent conservat, deasupra ușii. Camera personală a voievodului Constantin Brâncoveanu, cufărul și dulapul fiind piese originale. Pe balconul din spate. În pivniță se pot organiza diverse conferințe. Odată terminat turul, am cerut ghidului și o recomandare pentru ceva de-ale gurii, și ne-a indicat snack-barul La Livia. E la vreun kilometru spre sud (ieșirea spre A1, Corbii Mari), și are o firmă galbenă pe care scrie Snack Bar, pe partea stângă. Fac ciorbe și fripturi bune, și au și bere, dar și cafea sau sucuri. Refăcuți, am luat-o înapoi, pe șoseaua Cărpenișului (DJ 401A), acum asfaltată. Între timp atmosfera se schimbase complet: era soare, se simțeau în aer 18 centigrade, iar vântul bătea din spate. Aproape că mergeau singure bicicletele. O voce din fundal a remarcat că mergeam cu 27 la oră, și nici măcar nu ne dădeam silința. Următoarea oprire a avut loc în Găiseni, la schitul Strîmbu, atestat documentar pentru prima dată la 1526, pe timpul lui Radu de la Afumați. E unul dintre cele mai vechi (și puțin cunoscute) monumente de arhitectură din Muntenia. În principiu, se presupune că a fost zidit între 1510 - 1512, ultimul fiind anul în care Neagoe Basarab venea la conducerea Țării. În Stoenești n-am mai oprit la conacul Drugănescu, ci doar la un magazin mixt, să mai bem o bere sau cidru, sub soarele blînd de după-amiază. Vântul continua să ne sufle în pânze. Între Ghionea și Joița dalele de beton au cam început să se deterioreze și ne-au stricat feng-șuiu, pentru scurtă vreme. O ultimă pauză, în pădurea Râioasa, aproape de apus. Traseul unei ture pe cinste (și poate dacă nu era vântul să ne pună perseverența la încercare, nu eram atât de mulțumiți la final): https://ridewithgps.com/trips/32492944
  3. EyesOnly

    Ziua 14: Noirmoutier-Saint-Brevin-les-Pins, distanta 90km, partea !! Dupa ce ne dumirim din euforia traversarii pasajului, realizam ca avem drum lung inainte si ca trebuie sa pornim la drum. Incerc fara succes sa cumpar un magnet de la tarabele din zona. Nu au asa ceva. Continuam pe D948 pentru inca vreo 2 km, nu inainte de a arunca o privre spre podul pe care l-am traversat, la sosire, cu autocarul si care era, la un moment dat, tinta noastra pentur azi dimineata Intre noi fie vorba, as fi vrut sa incerc si sentimentul de a pedala pe un pod asa mare. Dar nu le poti avea pe amandoua. Ajungem la unul din multele sisteme de control al apei din canalele adicente oceanului si nimerim exact cand acesta a fost deschis, apa navalind pur si simplu spre ocean. nu va lasati pacaliti de viteza din video - in afara de noi pe biciclete totul e slow-motion astazi ;-) De aici, ne mutam pe un alt drum departamental, mai spre ocean. Pedalam pe malul unui canal. Aparitia, in departare, a eolienelor si, mai ales, faptul ca acestea se invart nu imi dau un sentiment prea placut. Nu am avut pana acum vant serios in nicio zi si nu as vrea sa incep de astazi Ca sa imi fie mai usor sa le urmaresc le filmez, din nou, in slow-motion(cred ca am ramas putin blocat pe asta dupa vizita la Casa Fluturilor) Descoperim cu bucurie ca nu o sa avem parte de vant astazi, cel putin nu prin aceasta zona. Drumul asfaltat se transforma intr-un fel de macadam, pe alocuri nu foarte placut. Pedalam in continuare pe marginea unui canal si dam peste o instalatie de pescuit Cel mai probabil sunt folosite pentru captura de scoici. intalnim 2-3 biciclisti prin aceasta zona, dar niciunul nu pare sa fie cicloturist ci doar niste localnici. De fapt cred ca am fost un fenomen aparte pe insula Noirmoutier si prin aceasta zona. Biciclisti cu bagaje dupa ei nu am vazut. Ajungem din nou pe malul oceanului dar nu avem sansa sa vedem apa Pedalam printre zeci de canale pe asfalt si macadam. La un moment dat traseul chiar se tranforma intr-o mica poteca de vreo 20cm latime, maxim. Aparent mai avem 22 de km pana la un prim punct ceva mai important pe traseul de astazi Urmeaza o pauza in Les Moutiers-en-Retz. Parcam in centrul localitatii la o terasa cocheta care ne face cu ochiul, vizavi de un monument ridicat in memoria celor cazuti in timpul Primului Razboi Mondial Pe monument apar numele a unui locotent, 2 sub-locotenenti si vreo 30-40 de soldati E timpul sa ungem putin lanturile O bere cu o eticheta foarte interesanta si un gust extraordinar de bun Trecerea pe Passage du Gois si-a lasat amprenta asupra bicicletelor, mai ales a mea care nu are aripa spate(folosind protectia oferita de portbagaj) Se pare ca nu a fost chiar inspirata ideea de a lasa casca legata de portbagaj Ne continuam drumul spre Pornic. Pe coborarea care ne duce in oras aruncam o privire spre Castelul Pornic Centrul orasului vazut de pe podul peste Canalul Haute Perche, chiar inainte de varsarea in ocean Punem de o pauza si ne hidratam putin, de aceasta data cu ceva inghetata caldura din zile trecute a revenit peste noi si isi face simtit efectul cu varf si indesat. Profitam de pauza si asteptam sa se deschida oficul postal de langa noi. Siri cumpara timbrele necesare si depundem in cutia postala vederile pentru prietenii de acasa.(lucu devenit obisnuit in fiecare tura incepand din 2015) Aveam sa aflma ceva mult mai tarziu - toate vederile au ajuns cu bine la prietenii nostrii. Cu o singura exceptie - din cele doua vederi pe care ni le-am trimis singuri acasa, doar una a ajuns, la vreo 2 luni dupa. Deh, asa patesti cand nimeni nu iti scrie si decizi sa iti scrii singur. :-D Decidem sa nu vizitam castelul si ne continuam traseul pe coasta. Trecem pe langa una din multele plaje din zona Trecem si pe langa biserica Sfanta Marie Ceva mai incolo, aflati chiar deasupra oceanului, gasim din nou instalatiile de pescuit Desi aveam initial in plan sa ajunem si la farul Semaphore Pointe Saint Gildas decidem ca am lungi putin cam mult etapa de astazi si cotim incet spre dreapta, pentru a taia cat mai drept peninsula pe care ne aflam. A fost o idee buna si nu prea. Dupa un urcus destul de greu, reusim sa ne ratacim cat de cat si ajungem intr-un drum expres(cred). Pedalam pe el intr-o directie, realizez ca nu e cea mai buna idee si ne oprim intr-o intersectie. Incercam sa o luam pe un drum de macadam dar acesta se intrerupe brusc. GPS-ul Garmin da rateuri destul de mari, la fel si maps-ul de pe telefonul cu semnal prea slab. In cele din urma decid sa continuam pe drumul expres dar in directia de unde tocmai venisem. Undeva prin localitatea La Plaine sur Mer gasim traseul, EuroVelo 1 sau Atlantic Road, pe care pedalasem inainte si dupa Pornic. De aici tot mai departe spre destinatia finala a zilei de astazi - Saint-Brevin-les-Pins. Mai avem aproximativ 20km. E foarte cald si resimtim temperatura ridicata combinata cu lungimea treaseului de astazi. Peste tot in jurul nostru regasim casele in stil Vendee si Noirmoutier de la Mini Orasul de pe insula. Planul e sa campam la Camping Mindin, cel mai apropiat camping de varsarea Loarei in ocean. Ne apropiem de Saint-Brevin-les-Pins si depasim un cuplu de cicloturisti, undeva pe la vreo 60 de ani amandoi. Trecem prin centrul orasului si, la un moment dat, simt ca ceva nu e in regula. Mai avem 3km pana la camping si observ cu groaza ca am facut pana. E prima mea pana in toate turele facute an de an incepand cu 2015. Chiar mai mult. e prima mea pana facuta cu aceasta bicicleta in cei mai mult de 6000km adunati. Sunt un car de nervi dar nu am ce face si trebuie sa o rezolv. O rog pe Siri sa sune la camping, sa le zica ca vrem cazare pe 3 nopti, ca am facut pana cu 3km inainte de camping si sa ne tina locul ca ajungem sigur in jumatate de ora. Pana, pana, dar tricolorul e la locul lui. Ca si nervii. Rezolv cu pana si pedalam pana la camping. Sunt atat de sigur ca avem cazare ca opresc si inregistrarea traseului pe GPS. Sunt terminat de la caldura. Imi aprind tigara si o las pe Siri sa intre la receptie sa faca formalitatile. Observ ca sta cam mult la povesti, fara sa scrie ceva acte si realizez ca nu e de bine. La receptie ni se spune ca tocmai s-a dat locul de cort. Nu ma mai pot controla si incep sa ii injur, in romana, pe francezi si ridic si cobor toti sfintii. Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca, in timp ce faceam pana, cuplul de biciclisti pe care l-am depasit la intrarea in oras, a trecut pe langa noi. Si ei avusesera norocul sa primeasca locul nostru de cort. Nu avem de ales, verific pe harta si gasesc Camping Les Rochelets, aflat, ironia sorii, la aproximativ 3km inapoi de unde am venit si la exact 150 de metri de locul unde facusem pana. Ajungem la receptie, facem formalitatile, ni se arata pe harta zone in care sunt locurile speciale de corturi. Camping-ul e situat pe un teren accidentat, cu ceva urcusuri si coborasuri. Aveam sa aflam ceva mai incolo cat de mult conta asta. Locul de cort nu are pic de iarba, e destul de mic, dar are multa umbra si ceva gard viu care il delimiteaza. Langa locul de corturi un foisor destul de mare cu 3 mese mari, frigider si prelungitoare cu curent. De asemenea, o zona de alimentare cu curent cu prize normale, ne sta la dispozitie in proximitatea foisorului. Ne asezam "casuta" si, dupa ce ne tragem sufletul, servind niste bere rece cumparata de la barul camping-ului pornim in cautare de ceva mancare. Langa barul camping-ului gasim si o bicicleta interesanta Avem chef de pizza, dau o cautare pe maps si pornim la picior. Se pare ca am facut cumva alegerea putin gresita si, in loc sa mergem spre centrul orasului, ne indreptam spre o zona comerciala. Pizzeria pe care o gasisem e chiar langa zona comerciala si, in general, vedem oameni care au facut comanda sau fac comanda to-go pentru a o lua la domiciliu. E doar o rulota Suntem singurii care comandam si mancam la mesele de din fata rulotei. Ungem pizza, evident, si cu ceva bere. Inapoi spre camping, am mai bifat vreo 6km de mers pe jos, dus-intors. Camping-ul are o iesire spre zona de plaja, pe o poarta care se deschide folosind un cod de acces. Din aceasta zona aruncam o privire si la maretul Pod Saint-Nazaire Lenevim in foisor si povestim putin cu vecinii de langa noi - o familie, Samuel si Celine, cu baiatul lor de maxim 10 ani si o fetita de 7-8 luni maxim. Si-au lasat masina in Orleans si de acolo au calatorit pe malul Loarei cu bicicleta asta si inca una mai "normala" Maine zi de pauza! Noapte buna copii! ~va urma~
  4. Lacul Tarniţa ne face cu ochiul (Pape, munţii Gilăului, 30 km de Cluj).
  5. Am mutat posturile aici. Bineînțeles, pozele le-am lăsat. Indiferent de bicicletele pe care le luăm/facem copiilor, dacă lor le place să se dea, se vor da și ne vor trage de mânecă să mai ieșim. Dacă nu le place, poți să le dai/faci ce avioane vrei. Le place altceva, aia e, accepți și vezi ce faci mai departe. E atât de simplu.
  6. Thuaaaaamne câte hangarale inutile am scos de prin pivniță și dulapuri... Numa' când te muți sau când reamenajezi îți dai seama cât ești de hoarder. Chestii plătite, cărate, puse bine, care doar ocupă loc și nu-s folosite de ani de zile. E bătaie de cap să le fac poze și anunțuri de vânzare/donație, și să stau cu ele-n sufragerie până vin oamenii interesați să le vadă și să le ia pe preț de-o bere, da' așa o senzație bună de eliberare! De ce spanac am ținut atâția ani lanțuri de iarnă pentru mașină, sau atâtea telefoane mobile schimbate din 2011 încoace, sau o cutie plină cu hard discuri antice, de parcă mai faci ceva cu discuri de 320 giga acuma? Numa' fonduri de jantă Schwalbe crecă am vreo 8, noi nouțe, „să fie”, se îmbătrânește plasticul stând în țiplă.
  7. EyesOnly

    Ziua 14: Noirmoutier-Saint-Brevin-les-Pins, distanta 90km Trezirea de dimineata devreme, ca de obicei si, dupa ce fierbem si savuram cafeaua, la ora 8 fara putin suntem gata de plecare E un oarecare regret ca nu mai stam inca o zi, dar a fost si prea multa leneveala. Pedalam prin centrul insulei, uramand pista si indicatoarele de biciclete care ne arata drumul spre Podul Noirmoutier. Pe acolo urmeaza sa parasim insula La un moment dat traseul ne duce pe marginea nordica a fasiei deja foarte inguste de pamant - pe masura ce te apropii de iesirea de pe insula latimea insulei devine din ce in ce mai ingusta. Insula are o latime de aproximativ 7km dar sunt zone, ca cea prin care trecem noi astazi, care au o latime mai mica de 1km. Trecem pe langa canale care probabil, la un moment dat, au fost folosite la bazinele pentru producerea sarii Nu mai reusesc sa gasesc informatia dar, la un moment dat, citisem ca, puse cap la cap, toate canalele de pe insula se aduna zeci de km. Traseul ne poarta pe plaja si observam efectele retragerii apei oceanului Continuam sa urmam pista pe langa digul de protectie. Semnele pentru pod sunt destul de dese si nu mai avem chiar mult. La o intersectie avem tot inainte Pont de Noirmoutier si, la stanga........ Passage du Gois. Ne aruncam rapid o prvire si nu exista decat o singura varianta de a continua - to the left, everybody to the left. Recunosc ca nu am verificat orarul mareelor, de dimineata, dar eram convins ca nu avem cum sa ne incadram. Supriza mare, pasajul e acolo si e si DESCHIS. Avand in vedere ca e destul de dimineata si apa nu s-a retras de foarte mult timp(de fapt urmeaza sa gasim zone in care avem cativa cm de apa pe asfalt) nu prea este trafic mare. Dau cateva indicatii la Sirian - drumul e format din pavele de beton care, din cauza apei si a ierburilor care se depun, o sa fie foarte alunecos. De asemenea ma astept sa fie destul de ingust, plus ca o sa ni se ude, mai mult ca sigur, discurile de frana - cu atentie ceva mai sporita si cu un entuziasm de nedescris putem parcurge "cireasa de pe tort" a turei din acest an, Dupa indicator mai avem de parcurs vreo 500m, Mai trag o artistica inainte de a intra pe pasaj si ii dam pedale. Sunt patruns de o senzatie si o euforie pe care nu pot sa le descriu in cuvinte, oricat as incerca. Drumul are portiuni complet uscate, cu ceva pamant pe ele si portiuni foarte ude. Pe pamantul de pe marginile drumului sunt adunate deja destul de multe masini. Sunt ale localnicilor si turistilor care au venit sa "culeaga" fructele de mare - e destul de evident ca, la retragerea apelor, sunt lasate in urma tot felul de vietati marine. Pe site-ul oficial, unde se gaseste si orarul mareelor, scrie foarte clar ca nu ai voie sa opresti/parchezi masina pe marginea drumului. Dar, in acelasi timp, scrie la fel de clar ca acest lucru e tolerat in mod usual si chiar se recomanda cu incredere sa parchezi pe pamantul de pe margine - acesta nefiind deloc instabil sau periculos. Oamenii sunt incaltti cu cizme de cauciuc, au niste cosulete in mana si un fel de furci de mici dimensiuni. Pe acestea din urma le folosesc pentru a scormoni in namolul ud. imprumut o poza de la D-nul Google pentru a exemplica procesul de "vanatoare" Ne oprim si noi pentru niste poze si chiar imprumut de la un cetatean pe care l-am rugat sa ne faca poza, furcuta cu care plecase la "vanatoare" Suntem opriti chiar langa un refugiu pentru acei trecatori care nesocotesc programul mareei sau sunt luati prin surprindere. Se pot cocota pe platforma de sus si sa astepte sa fie salvati de paza de coasta sau sa treaca cele cateva ore bune pana cand apa se va retrage din nou. In documentare chiar am gasit ceva poze cu rulote si masini acoperite aproape complet de ape si oameni salvati cu barcile din aceste refugii. Mai e loc de inca o artistica plina de euforie De aici incolo drumul e chiar ud sau cu apa pe el. De asemenea si asfaltul este inlocuit de pavele de beton pe care ne cam scuturam bicicletele si bagajele. Chiar pierd, pentru moment, o sticla de apa pe care o aveam prinsa pe portbagaj. Drumul nostru e "scaldat" in zgomote de discuri ude, de fiecare data cand folosim frana. Masinile care ne ajung din urma, stau respectuos in spatele nostru sau incearca sa ne depaseasca la o viteza foarte mica si la distanta cat mai mare posibil. Opresc langa cel de-al doilea model de refugiu, ceva mai auster dar, nah, daca te-a prins apa acolo inseamna ca e bun si asta. Traversarea se termina mai repede decat ne asteptam sau ne doream. Pe malul celalalt ne oprim sa cascam gura la miscarea de trupe. Ne oprim langa un monument dedicat lui Charles Gallet, deputat al zonei de coasta intre 1928 si 1936. Gasim si un panou informativ despre pasaj Cat timp am savurat ceva sandwich de la bagaje pasajul s-a aglomerat din ce in ce mai mult, cu masini si culegatorii de fructe Realizez ca am fi avut timp sa mai facem pasajul dus-intors, inca o data, fara nicio problema de timp. Doar ca ar fi fost mult mai aglomerat. Apar chiar si cativa biciclisti cu cursiere veniti exact pentru acest lucru. Per total o sezantie superba si o bucurie de nedescris ca am pedalat prin acest loc. ~va urma~
  8. Mladen ridica trollingul la rang de arta! E de apreciat asta, nu toata lumea are acest talent
  9. Tu chiar crezi ca n-am cui sa povestesc de copii mei? Sau am facut cumva topic separat doar sa vorbesc despre asta? Stii cum este, nu critici, nu judeci, dar un pic de flame bagi. Iti place sa provoci o discutie ca apoi sa ai motiv de tras o palma mica si sa inviti la liniste totodata. Ma rog, asta este stilul. Bine i-ai spus lui paranoia ca nu stie de ce esti in stare.
  10. Cred ca tu nu ma cunosti. Daca treceam de limita bunului simt, acuma fumegai de la nervi Pe ce ma bazez? Doar pe observatia ca toti tatii (la care le pasa de copii lor) incearca sa le ofere copiilor tot ce pot. Accentul ii pus pe chestiile care tatii si-ar fi dorit sa le aiba ei cand au fost mici. Copiii, care sunt prea mici ca sa aiba o personalitate a lor (si care va incepe sa se manifeste cand incep pubertatea), le accepta pe acestea fara discutie. In momentul in care copii vor ajunge la adolescenta incep sa-si dezvolte propriile interese/hobiuri/gusturi muzicale... (inclusiv preferinte sexuale) daca ai noroc s-ar putea sa fie apropiate de ale parintelui, iar daca ai ghinion - diametral opuse -. Si atunci apar acele "neintelegeri dintre generatii". Daca vrei sa ai o relatie buna pe lunga durata cu copilul tau, trebuie sa fi atent la ce doreste el sa fie si nu sa incerci sa-l faci sa ajunga ce iti doresti tu ca el sa fie. Concret: in cazul de fata, s-ar putea sa-i placa copilului ciclismul si sa-i practice toata viata (inclusiv profesional) sau cand ajunge la varsta aia sa-l intereseze doar "tigarile, femeile si masinile" si sa nu se mai urce deloc pe bicicleta. Daca in secunda asta te gandesti ceva de genul "n-o sa se intample asa, o sa-l oblig/conving sa faca cum vre'u eu", nu esti un parinte bun. (poti sa te superi pe mine) ma opresc, am abatut prea mult de la subiectul topicului
  11. mottofreee

    @feroviarul Cam scumpa minciuna (137$) . De ce? Producatorul ledului spune ca acest led poate debita maxim da 1710 lm daca temperatura jonctiunii ledului e de 25C si daca tensiune de alimentare e de 12,4V la un curent de 1,05A ! Adica necesita amplasarea ledului pe un radiator LGA775 pt a putea stabiliza temperatura la 60C ... www.cree.com/led-components/media/documents/ds-XHP35.pdf Binenteles ca aceste conditii (25C si 1,05A@14,4V) se pot intruni daca: - ploua abundent pe lanterna - acumulatorul 21700 e de calitate si nou - dar cum e un anunt mincinos improbabil sa fie asa - afara e zi - noaptea pe ploaie nu poti circula cu aceasta lumina la max deoarece te va orbii pe tine inaintea celorlalti participanti la trafic . Daca esti singurul participant la trafic vei intalni un copac,o groapa ceva pe trasa . Utilitatea ei poate fi de lanterna dar si asa limitat pt ca se infierbanta rapid si nu o poti tine in mina .
  12. Încerc sa răspund punctual Nu am plătit 167 EUR strict pentru ca aveam curent, era al 5-lea loc unde am găsit cazare. Cand am refuzat cazarea din campingul din Regensburg pentru ca nu aveam curent nu știam ca vom avea complicații cu cazarea, iar de întors la camping nu se punea problema. Aveam pe haine, piele, genti si biciclete o mâzga rezultata din colbul (praful) adunat de pe drum si apa din stropitoarele care ne-au udat la intrare in Regensburg. Era nevoie de un dus neapărat. Era vorba de siguranța unor minori, începea sa se întunece, nu aveam toti lumini de drum si campatul off-camping era soluția extrema. A 2-a zi aveam nevoie de telefoane încărcate cu curent ca sa comunicam cu mămicile. Nu știu cum reacționezi tu când suni pe cineva drag când ii plecat intr-o expediție si iți intra căsuța vocala da încearcă sa amplifici de 10 ori si ai sa conștientizezi panica mămicilor ca nu pot lua legătura cu noi. Eu m-am obișnuit cu OSMAND, de ce ? Pentru ca oferea hărți off-line înainte de GOOGLE MAPS si este softul cu care sunt eu obișnuit in turele cu bicicleta când merg cu mașina folosesc alt soft cu hărții off-line MapNavigator. Am colegi de pedalat care merg cu STRAVA sau GARMIN. Poate ca Google Map este regele dar mie imi place sa acord o șansa si altor dezvoltatori. Plus ca au fost zone pe traseu unde internetul era slab sau chiar deloc. Prefer sa am harta in telefon decât sa stau la cheremul internetului GPS-ul a fost folositor in proporție de 75% ca sa-mi arate cat mai am de pedalat pana la destinație. Haiducii ma întrebau periodic cat am făcut si cat mai avem. Ne-am ghidat foarte mult si dupa indicatoare dar de multe ori GPS-ul ne ajuta intr-o intersecție in ce direcție sa ne uitam ca sa vedem indicatorul GPS-ul mi-a dat mie un sentiment de siguranță ca sunt pe drumul cel bun a fost si este pentru mine un panaceu psihic mai mult decât ori ce altceva. Poate am o dependenta de el dar eu asa ma simt liniștit când merg undeva pe unde nu am mai fost si nu cunosc drumul. OSMAND are POI-uri foarte diversificate si foarte bine puse la punct privitor la orice. Pentru o suma modica in plus poți avea la el harta cu diferență de nivel. Sper ca ti-am răspuns la nedumeriri Daca mai ai întrebări iti răspund
  13. b_chi

    Cadenta "optima" la nivele diferite de putere: in esenta: https://imgur.com/Gm2M2Qz studiu: http://www.me.utexas.edu/~neptune/Papers/msse32(7).pdf
  14. a_mic

    Ne-a fost bine, chiar daca vantul si-o facut di cap. Insa, vorba unui participant la tura, vantul e cel mai bun antrenor!
  15. LucianLS

    ScurtP2: s-a asfaltat https://www.strava.com/activities/2219970721
  16. * Chiar ar trebui sa-mi scot de la naftalina bicicletele de 27.5 si sa le fac vreo 2-3 poze ca sa pot posta in continuare aici (pana atunci va trebui sa ma credeti pe cuvand ca am si din astea... m-a mancat in c*r si mi-am luat anu' trecut doua...) Ce am scris in posturile de mai sus nu este critica ci doar observatie obiectiva, complet impartiala. Nu trebuie sa va justificati... dar ii imposibil sa va abtineti, deoarece ii o ocazie sa povestiti despre copiii vostrii. (Inca o observatie, nu critica) Cand vine vorba de relatiile parinti<->copii sunt 100...1 de sanse sa o dati in bara, mult mai putine sa iasa ok, si niciuna sa iasa perfect. P.S. Nu critic. (daca vroiam sa critic, ma legam ca ii puneti sa mearga cu spd-uri, in loc sa-i puneti sa invete tehnica corecta)
  17. @MLADEN ai dreptate in tot ceea ce ai spus si aprecierea mea, chiar daca in trecut am avut acele divergente. Probabil le vom mai avea si ne vom taxa reciproc sper eu la modul colegial de aceasta data :). Cu un singur lucru nu sunt intocmai de accord. Eu nu consider ca-mi rasfat copii si nici ca le impun pasiunile mele. Un exemplu simplu este urmatorul: casa mea este plina de chitare si echipamente audio, de tot felul, majoritatea facute de mine sau cumparate. Am incercat sa-mi atrag copii spre muzica, nu doar cu chitara ci cu diverse alte instrumente. Pana in prezent, minecraft-ul (din pacate) rullez pentru ei in timpul liber care nu le este luat de educatie (si multitudinea de teme pe care le au de facut, in special sora mai mare). Faptul ca ii pot oferi suport decent spre bun in ceea ce priveste sportul vine in sprijinul practicarii lui cu mai multa placere. Un copil la varsta de 9-10 ani este usor intimidat de greu, de teama, asadar daca exista potential eu zic ca trebuie ajutat. Eu am facut sport de performanta toata viata mea, in conditiile care erau atunci ... imi era greu dar eram si demotivat si gaseam usor motive sa sar un atrenament. Asta m-a tras inapoi, posibil sa fi facut la fel chiar si in conditii mult mai bune. Dar, cunoscand bine cat de rau poate fi, consider ca este normal sa incerc sa-mi ajut copii educandu-i si sprijindu-i, oprindu-ma inainte de limita rasfatului, limita care este evident relativa si poate fi mult discutata. Apreciez de asemena si inteleg foarte bine de ce @paranoia a facut acea bicicleta. Daca va face sport de performanta, este un lucru de apreciat, il va cali si ii va cladi un caracter puternic, insa in acelasi timp nu-i va fi usor. Mult succes tanarului!
  18. @purix mie mi-a zis ”pedalează și tu ca un om normal. Te duci și te plimbi prin parc 2km”.
  19. Cred ca e prima oara cand ma unge la suflet cu adevarat un post de-a lui @MLADEN. Chapeau. ( @paranoia nu cred ca a fost deloc ofensiv sau peiorativ in mesajul lui, dar nu poti sa negi ca satisfactia pe care o ai impartasind pasiunea asta cu copiii tai nu e ceva ce merita efortul si "investitia")
  20. gibonu

    Marti, 18.09.2018 - Partea a III-a Tramvaiul [daca am inteles bine marca Stadler, model Variobahn] cu care mergeam pana la gara centrala din Potsdam. In cazul in care nu s-a observat din poza de mai sus, tramvaiul nu are oglinzi laterale, ci camere de filmat. Exista insa si tramvaie cu oglinzi laterale. Cel mai tare mi s-a parut faptul ca in tramvai era permis accesul cu bicicleta. Si locul pentru biciclete [maxim doua]. Am inteles ca si in Berlin este permis accesul cu bicicleta in tramvai. Ziua asta a petrecut-o aproape pe toata la InnoTran [expozitia mondiala feroviara]: Dupa ce am termina de vizitat expozitia, am luat S-Bahn-ul pana la statia Friedrichstrasse, aceasta fiind cea mai apropiata statie de libraria Dussmann [recomandata de o nemtoaica de la ADAC]. Asta este libraria, pentru vorbitorii de limba germana: https://www.kulturkaufhaus.de/ Pentru mine, care nu am nicio treaba cu limba germana, a fost doar o ocazie buna pentru a studia niste harti. Bucata din RO a Eurovelo 6. Cel putin exemplarul pe care l-am studiat era doar in germana, insa informatiile erau foarte detaliate. Pe langa harti la scara mare, sunt mentionate posibilitatile de cazare, locurile interesante care se pot vizita, carciumi unde se poate manca, etc. Pe langa Eurovelo 6 mai era un sertat intreg de harti velo din toata Europa. RO si Republica Moldova, editata de ADAC [Clubul Auto German]. Harta este cu 1 Euro mai scumpa in Austria. Daca tot am ajuns in lumea magica a hartilor, era pacat sa plec de acolo cu mana goala, asa ca am luat niste material pentru documentarea turelor viitoare. Chiar mi-a placut faptul ca exista o harta strict a jumatatii sudice a Finlandei. Pretul total al celor trei harti a fost 27,85 Euro. Una dintre liniile de S-Bahn vazuta de la nivelul strazii. Turnul de televiziune, azi unul dintre simbolurile Berlinului si odata mandria RDG-ului.
  21. Ai dreptate, nu te contrazic. Asta ii valabil când eu sau tu ca adult știm sa ne gestionam bateriile haiducii mei nu prea au tangenta cu gestionatul cand se termina bateria le trebuia priza si ca sa nu ma enervez repetându-le cum sa-si gestioneze curentul preferam la sfârșitul zilei sa stau flexat cu o bere in mana si ei cu ochii in telefoane. Cum ajungeam la o destinație erau cu ochii in telefon Aveam 2 acumulatoare de 6000 mA si 1 acumulator de 12000 mA la noi. Un acumulator de 6000 era conectat la telefonul cu GPS si il cam sugea pana la sfarsitul zilei (GPS-ul era pe un telefon separat). Un acumulator de 6000 il țineam eu de rezerva in caz de "stejar extrema urgenta" (s-a întâmplat ca fiul meu cel mic sa uite sa-si pună peste noapte in cort telefonul la încărcat si nu am scapăt de rugămințile lui pana nu i-am dat acumulatorul ce il țineam de rezerva) , si lor le mai rămânea cel de 12000 pe care il sugeau toti 3 pana se culcau. Sa te gândești ca EU înainte de culcare verificam dacă EI si-au pus măcar telefoanele lor la încărcat.
  22. majikstone

    Ti se pare. Cred ca te uiti prea mult la GCN si alte canale care fac publicitate agresiva si urla sus si tare ca acum franele disc au devenit norma la sosea. Probabil printre MAMILii britanici cu salarii de 10.000 de lire pe luna si zero cunostinte tehnice or fi devenit majoritare bicicletele cu frane disc. Prin Franta procentul de biciclete de sosea cu frane disc de pe sosele e tot nesemnificativ, departe de a fi 50%, desi e totusi in crestere fata de acum 2-3 ani. Ma indoiesc ca in Romania ar fi mai mare. Cat despre 8.5-9kg, cam atata cantareste acum o bicicleta de sosea full carbon cu frane disc din intervalul de pret 2000-2500€. Fara pedale si accesorii. Cam cat o bicicleta decenta de otel din anii 1990 sau am cat un Canyon Endurace AL 6.0 care costa un pic peste o treime din pretul ala. Ma apuca rasul (si, simultan, si plansul) cand citesc comentarii de acum cativa ani, ori de pe-aici, ori de prin alte locuri, si vad ca acum 5 ani o bicicleta de 9 kg era considerata o fieratanie entry-level, cu care nu vei putea face nimic interesant, iar acum e perfect normal sa dai 2000+€ pe o bicicleta la fel de grea, dar care vine cu "ultima generatie" de frane disc hidraulice si cadre aero. Astea pedaleaza singure aparent, ca subit nimanui nu-i mai pasa de faptul ca acum unii au MTB-uri cu greutatea aia. Gravel de 8.5-9kg in echiparea "offroad" (deci cu cauciucuri de macar 400g bucata), cu tot cu pedale si accesorii, e, intr-adevar, un vis frumos, care costa multisor. Tipul de la Rides of Japan si-a construit un Open U.P. pe care incearca sa-l aduca la sub 7 kg, dar a bagat o gramada de bani in bicicleta aia, ultima investitie fiind un set de roti de carbon de la Extralite. Recomand canalul tipului, nu posteaza foarte mult, dar macar e obiectiv, nu face publicitate nimanui, si face filmari de calitate.
  23. gibonu

    Miercuri, 19.09.2018 - Partea a II-a Despre procesul de denazificare. Marca germana din 1948. Daca nu ma insel, atunci era moneda unica, valabila atat in Est cat si in Vest. Despre "ocupati" si ''ocupatori". Monitorul oficial [29.10.1945] era publicat in patru limbi. O intalnire a Comandaturii Aliate din iulie 1945 [Franta, Marea Britanie, Statele Unite si Uniunea Sovietica]. Despre primii ani de activitate, retragerea Uniunii Sovietice si ultima sedinta din 02.10.1990. Afis bilingv. Radio RIAS. Contactele intre Aliatii Vestici si populatia Berlinului. Rochie de nunta confectionata din draperiile unui apartament. Modalitatea corecta de aranjare a marfii in depozit.
  24. BodoC

    Aș completa eu, două momente au fost extrem de clare in privința vântului. Primul, până în Potlogi, când prin nu stiu ce minune vântul s-a oprit brusc din suflat exact când urcam rampa unui pod si fiind pe urcare am prins viteză mai mult decât vizibil, si al doi-lea, la intoarcere cu vântul in spate , inconjurați de o atmosferă sublimă, ne-am oprit pentru anumite necesități fiziologice de natură lichidă. Atunci ne-am amintit cât de tare bătea vântul. Bineînțeles, nu am făcut nimic împotriva lui. Spre exemplificare, mânecă de vânt ca o țeavă, aproape imobilă.
  25. MLADEN

    "Te dai ca o fata", are total un alt inteles
  26. gibonu

    Miercuri, 19.09.2018 Fiecare dimineata a inceput cu o cafea 3 in 1. Iese foarte buna si cu apa rece, doar trebuie amestecata mai mult. Paharul de sticla era al campingului, l-am gasit in butoi Pauza de alimentare pentru masa de pranz la Kaufland-ul din gara centrala din Potsdam. Sa mai zica cineva ca nemtii nu sunt destepti: combinatia ideala, 10 felii din fiecare, pret 1,09 Euro. Care merge perfect cu niste rosii, pret 0,99 Euro. Dupa o succestiune S-Bahn - metrou am ajuns aproape de Muzeul Aliat. Un monument denumit "Ziua in care Zidul s-a prabusit". Vizitarea este gratuita. Muzeul este amplasat in fostul cinematrograf american. La intrarea in sala. Populatia germana in 1945 [cea ramasa in viata] infranta sau eliberata?
  27. majikstone

    Dupa cativa ani in care am experimentat tot felul cu privire la alegerea rapoartele de transmisie, am reusit in sfarsit sa fac, cu ajutorul Golden Cheetah si a unui script destul de simplu facut in R, o analiza a rapoartelor de viteza pe care le folosesc. Mai exact, pe baza informatiilor de viteza si cadenta a tuturor turelor facute cu bicicleta de sosea din 14 iulie 2018, cand am schimbat transmisia, pana azi, am extras procentul de timp petrecut in fiecare raport de viteza pe care il am la dispozitie: E vorba de un pedalier cu foi 46/30, respectiv de doua casete diferite (11-25 si 12-30). De observat: - de departe cea mai mare parte a timpului o petrec pe rapoartele 46/21, 46/19 si 46/17 (61% din timp) - petrec extrem de putin timp pe rapoartele de 46/12 si 46/11 (1.6% din timp) - raportul de 30/30 e folosit destul de mult, mai mult decat 30/27 sau 30/25, ceea ce inseamna ca e posibil sa am nevoie ocazional de un raport chiar mai mic de transmisie Graficul arata, printre altele, inutilitatea, cel putin pentru mine, a unor foi mai mari de 46, ba chiar as zice ca inclusiv raportul de 46/11 e inutil din punct de vedere statistic. Dupa cum se observa, m-am folosit mult mai putin de pinioanele 11-12-13 decat de oricare dintre celelalte, petrecand in total 3.2% din timp pe respectivele pinioane. Mai mult, arata si ca transmisiile "standard" ale bicicletelor de sosea actuale sunt complet neadaptate cerintelor ciclistilor de rand, fiind optimizate pentru cerintele sportivilor de performanta. In fine, foarte probabil ca dupa ce voi uza caseta 11-25 (pe care o folosesc in marea majoritate a timpului), voi ramane doar cu cea 12-30, pinionul de 11 dovedindu-si in mare masura inutilitatea. Alta concluzie constructiva ar fi ca pedalierele 46/30 sunt o solutie mult mai realista si eficienta pentru o buna parte dintre cei care fac ture pe sosea, in special pentru cei care vor sa ajunga la munte, si asta mai ales tinand cont ca aproape toate casetele prezente pe piata astazi au pinionul cel mai mic de 11 (marea lor majoritate) sau 12. Mai mult, de cand a aparut moda asta cu bicicletele de gravel, au inceput mai multi producatori sa ofere astfel de pedaliere. Avantajele fata de o transmisie cu foi 50/34 si caseta 11/34 sau 52/36 cu 11/36 se rezuma, foarte pe scurt, la faptul ca o mai mare parte dintre rapoartele de transmisie disponibile chiar sunt utilizate un procent relevant de timp, ceea ce inseamna o mai buna etajare, in medie, a casetei. Plus, bonus, o greutate totala mai scazuta a ansamblului fara a plati nimic in plus pe componente mai performante.
  28. Prima observatie, dau click pe "Reply" si explorerul imi ia quote catre majikstone, nu inteleg de ce Nu stiu ce cred altii, probabil nu sunt de acord cu mine, dar pentru mine acum e clar ca 4 luni pe an nu e vreme de biciclit in Romania. Trebuie sa-mi gasesc alt loc unde sa locuiesc macar in ianuarie-februarie, aici e loc numai de frig si viroze (am avut 2 iarna asta, diferite si la fiecare am fost scos din joc, am stat o saptamana in pat)
  29. flor1n

    Am fost si eu la la dr Codorean si mi-a zis aceeasi chestie (mai puțin partea cu lichid). Nu se vede nimic la rmn, nu se știe de ce doare si ar trebui sa faca artroscopie. Am fost la un alt medic dupa aceea - Marian Angelescu - care mi-a zis ca se vede o leziune de menisc, un ciot crescut care nu ar tb sa fie acolo, plus ceva probleme la cartilaj de sub rotula. Tind sa cred ca dr Codorean e specialist în accidentari stanandard de fotbalisti fara prea multe complicații. Nu vreau sa generalizez, e doar o parere.
  30. For sure you won't find it usefull after many years, but it might be helpfull for others that are in the same situation, as you were. Go to http://www.lightcycling.ro They are from Sibiu, they are renting carbon road bikes, and also trekking bicycles. Cheers!
  31. Pentru satisfactia tatiilor... iar copchii is inca prea mici ca sa zica nu. Asa ca lasa-i sa profite tatii cat pot, ca in curand urmeaza adolescenta.
  32. EyesOnly

    Ziua 13: Noirmoutier, aproximativ 30km pe bicicleta, partea !! Lasam fluturii sa isi continue zborul in casuta lor si ne continuam si noi plimbarea pe insula. Ajungem pe una dintre plaje ne urcam pe dig si cascam gura la ambarcatiuni chiar daca e cald, bate un vant destul de puternic, prilej numai bun de inaltat un zmeu. Cum nu avem unul, ne multumim sa privim pe altii cum fac asta ne continuam plimbarea pe plaja spre urmatorul punct de interes al zilei - Blockhaus R627 - aflat in grija asociatiei AWM(Atlantic Wall Memory). Asociatia se ocupa cu pastrarea si restaurarea buncarelor/bateriilor de pe insula Noirmoutier, care au facut parte din maretul proiect nazist al Zidului Atlaticului De aici mai departe cu plimbarea, trecem pe langa bisericuta din L'Epine, una din localitatile de pe insula si un nou port, plin de ambarcatiuni de agrement facem aprovizionarea in centrul insulei, pe langa autogara. Chiar daca e joi, e o aglomeratie de nedescris peste tot. Deh, e August, luna de concedii si mai e si o insula destinatie favorita pentru acest moment. Tragem spre plaja si ocean si lenevim cascand gura la oamenii din jurul nostru. Foarte multi isi aduc plactile de wind-surfing, unii le cara in masini, unii cu o remorcuta dupa motocicleta. Savuram pranzul - struguri, paine, branza, ceva carne si legume si bereeee receeeee, pe una din bancile de pe plaja Ceva mai tarziu ne intoarcem in camping. Nu avem niciun chef dar trebuie sa ne pregatim bagajele pentru a doua zi, plecam din nou la drum, In jurul nostru, pe aleile camping-ului e o adevarata forfota. E mare campionat de Petanque. Se joaca pe echipe, in diferite zone ale campingului. E galagie si veselie mare. Povestim putin cu unul dintre jucatori (fie vorba intre noi - multi erau pensionari dar nu toti, erau de toate varstele) care confunda tricolorul nostru cu cel al Belgiei. Mai pe seara auzim zarva mare de la restaurantul camping-ului, situat langa receptie pe partea cealalta a drumului despartitor. Se dau premiile pentru invingatorii(si invinsii) competitiei din ultimele zile. Urmeaza un somn bun, cu gandul la urmatoarea etapa de pedalat, adevarata, de maine. ~va urma~
  33. Ziua 12, 13, 14 Viena & Imprejurimi Am ajuns într-o zi de joi la Viena la prieteni noștri Adi si Maria. După dușurile de rigoare si o masa copioasa (rezultatul a fost ca in 3 zile am pus 1.5kg pe mine) am lenevit pana la ora de culcare. Haiducii leneveau cu ochii pe telefoane, eu stand la povesti cu Adi si Maria. Adi lucrează la o scoală din Viena, este administrator. El nu este angajatul scolii ce angajatul primăriei , el răspunde de buna funcționare din punct de vedere logistic a scolii, tot ce tine de instalații de apa, curent, curățenie etc. Adi ne-a dus vineri (a 2-a zi) sa vadă haiducii cum arata pe interior o scoală din Viena, scoală unde lucrează Adi este o construcție relativ noua. Era vacanta, scoală pustie. Haiducii au putut sa vadă live cum arata clasele, sala de sport, sala de mese. etc. După vizitarea scolii ne-a dus si la o scoală într-o clădire veche sa vedem diferențele, arata ca Colegiul Gojdu sau Eminescu din Oradea, nu existau mari diferențe intre scolile din Oradea si cea veche din Viena, privitor la sălile de clasa, bănci, sala de sport etc. Seara am vrut sa vedem eclipsa de luna de pe un deal de lângă Viena (o fosta abație) dar același gând a avut și jumătate din populația Vienei. Am coborât la Dunăre sa vedem eclipsa dar s-a înnourat și a început ploaia. Sâmbăta dimineața ne-am planificat o plimbare pana la Baden (35km - dus intors 70 km). Ne-am aprovizionat cu apa si Adi a fost ghidul nostru. Pana la Baden am mers numai pe pista ciclabila. Exista si un tramvai care face legătura intre Viena si Baden. Baden este un fel de Baile Felix al Oradiei pt Viena numai ca mult mai scump Pista cilcabila, EuroVelo 9. Un castel micuț înconjurat cu un șanț de apa. Gara din Baden Cei care merg la Viena isi lasă bicicleta la gara in rastel si la Viena isi iau cealaltă bicicleta, legata si ea in rastel si merg unde au treaba sau la job. Si in Germania am văzut rastel-uri mari de biciclete la gări. Cazinoul din Baden. Era închis la cazinou si oricum am uitat zarurile norocoase in Oradea Întoarcerea s-a făcut pe alt traseu. Pe drum Adi ne-a dus sa vedem centrul de refugiați unde a fost si el găzduit acum 25 ani când a venit in Austria imediat după revoluția din 1989. Pe drumul de întoarcere am oprit la un restaurant indian și ne-am făcut roșii că racii de la mâncarea condimentată. I-am spus indianului sa vina in Oradea să deschidă o locantă că nu avem. A fost receptiv și și-a notat datele mele pe spatele unui bon, se spune că marile afaceri încep cu înțelegeri scrise pe șervețele. Rareș a zis ca el vrea mâncare condimentat deși Adi i-a explicat ca mâncarea indiana din start este condimentata si dacă cere sa fie condimentat va ieși condimentata la pătrat Aici in poza ii ieșeau condimentele pe nas si ochi Nu și-a putut manca mâncarea toată Pe drum am găsit o florărie de unde puteai sa-ti culegi singuri florile si sa pui bănuții in cutie. In România fiscul o închidea demult pt ca nu are casa fiscala de marcat Adi i-a cules/platit flori la Maria. Sâmbătă după-masă am mers la Prater sa spargem banii in tiribombe. Bugetul a fost 100 eur, dar pe care l-am depasit cu 20 %. Duminica a fost o zi de leneveala crunta, după masa ne-am dus la pizza undeva pe malul Dunarii. Asa arata coșurile de gunoi in Viena, au fiecare pungi pt rahatei de caine A 2-a zi urma sa mergem cu trenul pana la Debrecen (Ungaria) VA URMA
  34. JDM

    Nu nenea, am descoperit ca avem astm!
  35. mihaitasr

    Habar nu am care e avantajul, dar e un standard foarte folosit la mtb, deci banuiesc ca e de bine
  36. Cu foi noi de la Spa Cycles, ca alea vechi, argintii, nu-mi placeau deloc din punct de vedere estetic.
  37. Scuzati amatorismul insa e prima filmare pe care o fac. Observ ca youtube face o compresie astronomica asupra clipului, pe hard clipul e 1080p 60fps insa am editat clipul pe telefon de pe un app si s-a dus rezolutia si frame-urile.
  38. majikstone

    E uite, asta e o perspectiva mult mai obiectiva asupra realitatii "din teren". Si pentru mine raportul de 34/32 s-a dovedit insuficient in destule situatii, mai ales la finalul unor zile foarte lungi sau pe pante sustinute de peste 15%. Si mai ales avand in vedere ca raportul urmator era 34/28, considerabil mai mare (1.21 fata de 1.06). Cu 30/30 e mai bine, iar raportul urmator (30/27 = 1.11) e doar un pic sub 34/32. Ca "raport de avarie" pentru sosea, cred ca un 30/34 sau 28/34 mi-ar fi mai mult decat suficient. Si pe ala cu siguranta l-as folosi doar in situatii limita. Chiar si asa, au fost putine situatii in care raportul 30/30 sa ma puna realmente in dificultate, motiv pentru care raman in configuratia asta momentan. Si eu sunt 100% de acord ca transmisiile de sosea propuse de "marii producatori" nu sunt deloc adaptate pentru ciclistii "de rand", in primul rand pentru ca cu greu ofera niste rapoarte apropiate de 1:1 (sau chiar sub) din cauza ca pedalierele obisnuite de sosea vin, in cel mai bun caz, cu o foaie mica de 34, iar apoi pentru ca o buna parte din rapoartele de transmisie sunt complet inutile pentru cineva neantrenat. Pentru mine solutia a fost un pedalier 46/30, si judecand dupa graficul de mai sus cred ca un 44/28 mi-ar fi mai potrivit, eventual cu o caseta unica 11-28. Asta pentru ca imi displace ideea de a pune casete cu pinioane monstruoase (de 40+), astea ajung sa cantareasca dublu fata de o caseta normala, au gauri foarte mari intre rapoarte si necesita tot felul de artificii din perspectiva deraiorului spate. Un pedalier cu foi mai mici implica mult mai putine compromisuri.
  39. Mi-a facut si a mea capul calendar cu tipa aceea, desi eram deja subscribe la canalul ei. Cum, nu stiu. Nu a inventat tipa apa calda, dar ce e drept, a adunat la un loc mai multe galeti. Cu alte cuvinte, se gasesc si chestii de genul aaaa, ce simplu era sau asta o stiam, dar nu mi-a trecut prin cap, aaa...unii chiar stiu sa se faca vizualizati cu si din chestii simple Pe scurt, eu nu am mai fost la doctor. Am stat aproape 2 saptamani cu nasul in hartie igienica caci servetelele nu mai faceau fata, iar durerile musculare aproape ca ma fortau sa merg in 4 labe la toaleta. Nu am mai fost asa racit de ani. Dupa care, cand credeam ca am scapat, ma roaga a mea sa o insotesc la brevetul de 100km. Zic cum e afara, zice soare. Cu un nod in gat, zic bine, mergem... Insa am uitat sa intreb de vant. Nu ca nu as fi avut aplicatie pentru asta, dar raceala asta parca m-a facut mai dumb. Si uite ca pornim, ajungem, zambim, salutam lumea, alea, alea, insa imi zice Claudiu vezi ca vantul bate cu rafale de 30-50km/h in afara Bucurestiului. Am inghitit in sec si zic asta e. Am ramas in urma tare. Daca nu ma insel, chiar ultimul. La un moment dat, trec niste baieti mai seriosi pe langa, in goana mare. Asa mucit (da, sunt tipul ala care foloseste servetele pe bicla), am luat-o dupa ei in intentia sa ii ajung. Ii prind la pasajul de la Baneasa, aveau o propblema cu conexiunea la o maneta de la Di2. Aveau niste rachete roval de 40-50mm roata, parca erau rupti de la o echipa, ceva...dupa echipari. Le dau mini toolul, sucesc, invart, rezolva problema pe moment si plecam mai departe. Dupa ce am stat vreo 35-40 de minute in zona 5 si simteam ca imi arde pieptul combinat cu minunata raceala, mi-am dat duhul la pauza alimentara...un suc, o cafea, o poveste. Am crezut ca raman acolo la spalat de vase - de la o medie de peste 35km/h nu am mai putut sa merg nici cu 22 km/h. Mi s-a rupt firul complet, picioarele erau de plumb parca. Apoi, cam la o juma de ora, au inceput rafale din lateral. Ca sa va faceti o idee, la o viteza de 18km/h aveam pulsul 185 bpm. La 15-16km/h aveam vreo 165 bpm....stand la trena. Deja luni ma asteptam sa dau in pneumonie. Din clasa a 2-a, de cand am urcat prima data pe bicicleta, nu am prins astfel de rafale. Una peste alta, doua persoane au cazut, unul chiar nasol de tot. Asta doar din ce am vazut, de la vant sau alte motive, nu stiu exact.
  40. @Trevizes poate ai dat mai demult quote textului respectiv ca să scrii un reply și nu l-ai mai scris? rămâne salvat ca 'draft' în editorul de text. Eu am început ianuarie cu o răceală, februarie la fel, doar că a fost răceala vieții. Așa bine n-am mai răcit de când îs. Acu' beau un faringo hot drink și ies la o pedală după ce se fac 10 grade în termometru
  41. purix

    Liviu Dragnea la inagurarea primului aprozar din Teleorman. Înghesuială, flori, pupături cu pensionarii... Un tânăr dă din coate și ajunge lângă liderul PSD: - Si cum va fi domnu' Liviu cu noul aprozar? Cu ce va fi mai bine pentru români? Puteti sa ne dati doar un exemplu? - Păi, sub conducerea noului guvern, în aprozare varza va fi gratuită. - Dar mie nu imi place varza... - Crede-mă, o să-ti placă..
  42. Of! Mama nu se bucură. O bucuri tu. Nimeni nu doarme pe preș. Dormi cu capul pe prag. Cu preșul te învelești.
  43. EyesOnly

    Ziua 13: Noirmoutier, aproximativ 30km pe bicicleta Peste noapte, vant puternic, tunete si ploaie. Treziti brusc din somn de furtuna, iesim sa strangem hainele pe care le aveam la uscat si pe care vantul deja le cam imprastia. De dimineata, suna alarma pregatita pentru plecarea spre Passage du Gois. Dezamagire mare cand scot capul din cort si vad cum ploua si ce nori sunt pe cer. Nu avem nicio sansa sa pornim la drum. Imi fac curaj si pregatesc cafeaua, tragem de timp pana se opreste ploaia. Verific orarul mareelor si imi dau seama ca nu mai avem nicio sansa sa ajungem sa vedem pasajul. A inceput deja sa fie inundat de apa si nici nu o sa il vedem deloc cand am ajunge acolo. Imi iau cu greu gandul de la PdG si ne vedem de-ale noastre. Vrand parca sa ne faca in ciuda cerul se limpezeste complet si soarele scalda toata insula. Cum stiam ca trebuie sa ne mutam, incep sa scot cuiele de la cort. Dupa ce termin, evident, mergem la receptie sa intrebam unde trebuie mutat. Soc si nervi - nu mai e nevoie sa ilmutam, mai putem folosi acel loc inca o noapte. Pfff....iar trebuie sa ma chinui cu batutul cuielor. De asemenea, nu mai au loc pentru noi pentru o a treia noapte asa ca maine va trebui sa plecam la drum. Am mai fi lenevit inca o zi pe insula, dar, daca nu se poate, ajustam programul. In fata receptiei, de inchiriat gasim o bicicleta interesanta si foarte utila N-am reusit sa vedem pasajul dar incercam sa profitam la maxim de insula si ce are ea de oferit pentru turistii ca noi, care umbla aiurea in cautare de tot felul de chestii interesante Pedalam printre campurile de sare spre prima destinatie a zilei - L'île aux Papillons - sau un fel de casa fluturilor :Legam bicicletele in parcarea destinata lor, platim cei 9 euro pentru intrare(de persoana) si ne aventuram printre fluturi. Receptia e separata de zona de expozitie de doua usi mari. Deasupra celei de iesire un semn mare atrage atentia turistilor sa verifice atent, inainte de iesire, daca nu au niciun "intrus" asupra lor/asezati pe haine sau par care incearca sa "evadeze" din casa. Imediat dupa intrare gasim un panou care ne prezinta diferitele tipuri de fluturi si denumirea lor In spatele unor usi de sticla gasim si maternitatea Toti fluturii din aceasta casa se nasc in aceasta maternitate. Sute de larve(cred ca asta e termenul) ajung aici, in fiecare saptamana, cu un transport rapid. Urmeaza lipirea lor, cu foarte mare grija, de acele bete din "cusca". Sunt lipiti in pozitia lor naturala. "Nasterea" fluturelui are loc dupa cateva ore, cateva zile sau chiar o saptamana dupa sosirea lor. La momentul nasterii fluturii au deja dimensiunea unui adult; Acestia ies din "carapacea" lor, isi intind aripile care se usuca si se intaresc. Fluturii au parte de primul lor zbor imediat dupa deschiderea usii maternitatii. cativa fluturi care isi usuca aripile in asteptarea primului lor zbor Casuta e plina de plante, copaci si copacei, ierburi si tot ceea ce e necesar ca sa creeze o ambianta cat mai placuta pentru musafirii ei - fluturii, evident, nu noi si restul turistilor. Aparent le plac foarte mult portocalele Incep sa ma joc putin cu video, in special slow-motion. Se misca prea rapid si nu ai alta sansa sa le observi splendoarea si culorile. Un alt musafir al casutei - niste prepelite mici si dragute si din nou fluturi Intr-un bazin, cativa pestisori isi fac de cap, invartindu-se in cerc E clar de ce semnul ala de la iesire - atentie sa nu luati cu voi, fara sa stiti, fluturi O experienta foarte placuta si interesanta, cu toti fluturii de acolo zburand printre oameni. ~va urma~ Nu pretuiesti deloc valorea (si gustul) banilor. Esti chiar neserios daca nu ai reusit sa simti gustul ala deosebit, de ......10 euro kg ... :-P
  44. EyesOnly

    N-are de ce sa fie ciuda. Ajunge la final calatoria si incepe alta. Se termina povestea, vine alta. Se termina pozele, vin altele. Ziua 12: Nantes - Noirmoutier, distanta 40km(cu bicicleta), 1st and 2nd La momentul cand faceam primele schite ale traseului, cand mi-a fost clar ca Normandia trebuie sa mai astepte, cel putin inca un an, calculam ca vom petrece primele 2-3 zile in Paris. Motivul principal - sa vedem ultima etapa a Turului Frantei, care urma sa se incheie pe 29 Iulie. In plus am fi vrut sa cascam gura putin si prin Paris, unde nu mai fusesem niciodata. Ceva calcule mai incolo imi dau seama ca nu are niciun sens sa pierdem vremea in Paris, la inceput - aglomeratie mare la etapa finala, cateva minute in care poti sa vezi plutonul fata de cateva ore cat trebuia sa astepti dupa ce ti-ai gasit un loc. In plus, sa ne plimbam cu toate bagajele dupa noi prin Paris, de mai multe ori, nu suna prea apetisant. Renunt la ideea cu Paris-ul si, ca sa nu se supere Le Tour pe mine, realizez ca am putea parasi pentru putin timp Loara si castelele ei si sa poposim pe insula Noiremoutier, in departamentul Vendee. Nu vedem finalul dar macar ajungem in departementul de unde a plecat Le Tour in acest an. In plus, proximitatea Passage du Gois si mancarimea din talpi la gandul ca am putea sa il traversam pe bicicleta ma imping si mai mult cu planificarea spre Noiremoutier. Asadar, planul final de acasa contine o vizita pe insula Noiremoutier. Planul contine de asemenea un traseu de aproximativ 100km pentru ziua de astazi, de la Nantes pana pe insula. In seara precedenta, stand pe langa cort si oala cu mancare, calculam ca e destul de complicat traseul pentru a doua zi. Incep sa caut variante ajutatoare, eventual un autobuz sau tren pentru macar o bucata din traseu. Gasesc pe siteul SNCF, spre surprinderea mea, traseu direct Nantes - Noiremoutier, la care este si simbolul de biciclete. Dupa ceva studiu mai detaliat imi dau seama ca e vorba de autobuze apartinand SNCF care fac legatura de la Gara Nantes la Autogara Noiremoutier. Profitam de cunostintele de franceza ale Sirianului si facem o rezervare pentru dimineata, de la ora 10.20 Chiar daca pana la gara avem doar 10 km, ne trezim dupa ritmul din zilele precedente si la ora 8 suntem deja gata de plecare. Se observa cat de "multa" iarba am avut in zona noastra de cort. E destul de cald dar cu ceva norisori pe cer. Pedalam pe malul Loarei si ajungem rapid aproape de Nantes. Trecem pe langa unul din multele poduri care leaga orasul de insula Nantes - Podul Eric Tabarly - un pod destul de nou, inaugurat la mijlocul anului 2011 Ajungem in Nantes evident, foarte devreme fata de ora la care era programata plecarea - 10.20 Stiu ca mai este un autocar care pleaca cu o ora mai devreme si ii sugerez la Siri sa incercam sa il luam pe acela. Poate nu are toate locurile de bicicleta ocupate si poate ca ne accepta si pe noi. Asteptam sosirea autocarului, e din ce in ce mai multa aglomeratie. Zona in care asteptam e un fel de autogara - in sensul ca sunt peroane pentru autocare, dar nu exista nicio cladire oficiala in zona. Doar gara din spatele nostru. Apare autocarul, eu stau pe langa bagaje in timp ce Siri se duce sa profite de cunoasterea limbii franceze. Povesteste cu soferul, acesta nu pare deloc incantat sa ne ia, daca tot avem rezervare pentru 10.20 sa mergem cu ala. Cu toate acestea coboara din autocar si vine spre zona din spate, unde asteptam. Povestim doar in franceza cu el, ne arata cum trebuie sa prindem bicicletele si isi vede de treaba. Pare destul de serios si cam morocanos, Montez bicicletele si incep sa strang tricolorul, sa nu se agate sau sa se rupa de la vant, in timpul drumului. Soferul vine drept spre mine si, in limba franceza. incepe sa vocifereze - ce e cu drapelul ala? sa il dau jos de pe bicicleta. Il iau cat de cat in serios si incep sa il strang si mai bine. Urmeaza un moment de soc pentru noi - din franceza fluenta pe care o vorbise, soferul incepe sa vorbeasca in romana. Si imi zice sa las drapelul acolo unde e, sa fluture pe autocarul lui, ca e mandru ca e roman. Ne dumirim cat de cat din soc, povestim putin, ne arata unde sa punem bagajele de cala si isi vede de actvitatile care ii revin, pentru a se putea pune in miscare. Noi radem pe peron si sesizam si ironia - traseul cu numarul 13, norocos pentru noi, unde avem bafta sa dam peste un sofer de origine romana. La urcare in autocar, in loc de bilet ne atrage atentia ca, in caz de ceva control, eu sunt fratele lui si Siri verisioara si ne asezam pe primele locuri din fata. Suntem gata de plecare, Noiremoutier ne asteapta Am ocazia sa arunc cate o privire la ecranul de pe bord care afiseaza imaginile unei camere situata in partea din spate. Pot astfel sa observ bicicletele pe tot parcursul drumului La iesirea din gara ne "intalnim" pentru ultima oara cu familia cu Scott-uri electrice, intalnita pentru prima oara in Camping Municipal Rigny-Usee. Autocarul nostru trece pe langa ei. Aparent se indreptau spre gara, probabil punctul terminus al excursiei lor. Noi continuam traseul pe drumuri nationale in mare parte. Autocarul e confortabil, foarte curat si domneste linistea in el. Nu ai parte de painea cu salam sau chips-urile din cele romanesti. Are chiar si niste porturi usb, langa scaune, pentru incarcarea electronicelor. Admiram peisajul si observam ce furtuna am ratat Accesul pe insula Noirmoutier dinspre continent se face in doua moduri - folosind Passage du Gois sau - folosind Podul Noirmoutier Podul a fost dat in folosinta in anul 1971, singura optiune de a ajunge pe insula, pana atunci, fiind PdG. Passage du Gois e un drum natural, in lungime de 4,3km, care face legatura intre continent si insula. Acesta este inundat total de 2 ori pe zi, in functie de orarul mareelor. Asadar poate fi folosit doar cateva ore, de 2 ori pe zi. In momentul cand e inundat complet nu exista niciun semn ca ar exista acolo. Evident, autocarele folosesc podul, si mare parte din traficul de pe PdG e facut de turisti si localnicii care pur si simplu il traverseaza sau vin sa adune vietatile marine, lasate in urma de apa care se retrage. In documentarea turei, am vazut multe poze cu rulote sau masini acoperite de apa, din cauza ca nu au tinut cont de orarul mareelor si s-au aventurat pe drum cand nu ar fi trebuit. Dupa cum spuneam, autocarele folosesc podul pentru a ajune pe insula si noi nu facem exceptie de la asta. Desi, cand planificam tura, imi faceam griji despre pedalatul pe pod, am observat la trecerea lui cand are, pe o singura parte, o banda separata de trafic pentru biciclete sau per-pedes. Ajungem in autogara Noirmoutier si salutam cu mandire autocarul care ne-a adus aici si pe Domnul Daniel, sofer de origine romana, care ne-a tratat atat de frumos Povestim putin, isi cere scuze ca nu ne poate gazdui in locul in care sta el(in timpul sezonului el si mai multi colegi fac aceste curse regulate Nantes - Noirmoutier de cateva ori pe zi; raman peste noapte la cazarea de pe insula; in afara sezonului sunt soferi pe zona Nantes) Facem schimb de nr de telefon si ramane sa ii dam un semn in momentul in care ne instalam la un camping. Domnul Daniel pleaca la pauza de masa noi ne urnim in cautarea unui camping pentru urmatoarele 2-3 nopti. ~va urma~
  45. EyesOnly

    Ziua -1: - Planificare Am cumparat bilete de avion pentru Sibiu - (Paris) Beauvais - Sibiu undeva la inceput de an(februarie-martie) Dupa ce am ales si destinatia clara - Valea Loairei - am inceput sa fac un planning pe zile, tinand cont de tintele pe care le aveam si pozitionarea camping-urilor. De asemenea am achizitionat si biletul de TGV pentru intoarcerea de la Nantes la Paris, bilet care includea si transportul bicicletelor. Ziua 0: Sibiu - Paris Adunam bagajele si ne pregatim de impachetat Bicicletele au fost impachetate de acasa in cutii de carton, "impurmutate" de la magazinul DHS cu ceva luni in urma, si transportate spre aeroport cu o masina de transport marfa. Bicicletele in cutii, asteptand sa plece spre aeroport Din 2 saci de rafie Siri a cusut unul mai mare si, astfel, gentile si restul bagajelor si-au gasit locul in doua cuburi elegante, demne de un zbor cu WizzAir Cuburile magice In aeroport, asteptand deschiderea ghiseului de bagaje. Evident toate privirile erau asupra noastra si, mai ales, a bagajelor. De la "ce naiba carati acolo" pana la "super tare.bravo voua" toate replicile s-au spus sau citit in privirea trecatorilor. Bagajele au trecut fara nicio problema de security check astfel ca aventura putea sa inceapa. La aterizarea in Beauvais am dat de vreme foarte urata si ploaie. A fost cea mai urata zona de sosiri in care am fost eu pana acum. Spatiu foarte putin, super-super aglomerat, mizerie mare, benzile de bagaje inconjurate de zeci de oameni. La cativa metri de zona de bagaje era deja controlul de pasapoarte. Bagajele trebuie ridicate inainte de a trece de controlul de pasaport astfel ca, evident, trebuie sa te plimbi cu ele dupa tine. Astept sa mi se aduca cutiile pe o usa cu scop oficial de "iesire de urgenta", in timp ce Siri se chinuie sa isi faca loc sa recupereze cuburile. In afara de faptul ca erau putin ude cutiile, totul era in parametri(cel putin la momentul ala) Ni se spune ca trebuie sa caram cutiile si cuburile dupa noi, la coada de la paspoarte. In zona respectiva si, de fapt, in tot terminalul ala nu exista niciun carucior de bagaje. O familie de romani care zburase in acelasi avion se ofera sa ma ajute. Refuz politicos si incepem sa facem scandal in franceza ca vreau un carucior. Tipul de la securitate se satura de noi la un moment dat, intelegand in acelasi timp problemele pe care le-am avea cu statul la coada avand toate acele bagaje. Ne deschide culoarul separat, folosit doar de ei, si ne facem semn sa trecem pe acolo. De asemenea se asigura ca vom intra in fata la agentul de politie vamala. Dupa security check stam la povesti cu familia care se oferise sa ne ajute, detaliem cam ce vrem sa facem, facem schimb de numere de telefon si ne roaga sa trecem pe la ei. La acel moment, casa lor era foarte aproape de traseul nostru. Cazarea din Beauvais urmeaza sa fie la o gazda de pe WarmShowers. Iau legatura cu el, vine sa ne ia de la aeroport. Inghesuim, fara mari probleme, in Laguna cele 2 biciclete, 2 cuburi si 3 oameni. Privelistea e impresionanta pentru cei din jur si, recunosc, juram ca nu au cum sa incapa. Iesim in oras si ne indindem la (multe) beri la un fel de festival din centrul orasului. Incheiem seara tarziu in noapte, cu mult alcool si putina mancare. Mai multe poze cu impachetarea/transportul bicicletelor - https://photos.app.goo.gl/Vn9PV25gGZ1GAjXx9 ~va urma~
  46. LucianLS

    Prietena lui Alex Dowsett
  47. Diesel

    Nu cred ca daca unu trece pe rosu trebuie "pedepsit" si calcat cu masina ca a incalcat regulile si o merita. Am mai auzit asa prostie si la celebrul Titi Aur care invata pe soferi sa nu-i mai lase sa intre in coloana pe cei care depasesc cu nesimtire,adica sa-i impinga in fata masinilor de pe contrasens ca sa-i invete minte si ala e cu conducere preventiva bla,bla .... Una e sa-l injuri pe vreunul sau sa-l dojenesti "frateste" si alta e sa-l omori ca un justitiar care face dreptate pe sosele. Apropo e cineva pe aici care nu trecut in viata lui pe rosu?! nici cand se schimba si esti in dreptul semaforului ?!
  48. majikstone

    Realizat de un prieten din Cluj in zona Varfului Peana. Eu am ramas fara cuvinte...
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+02:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?

    Sign Up